Marea evanghelie a lui ioan

02] Spune Zorel: “Nu chiar prea puţin, dar, de asemenea, nici chiar prea mult; dacă pot să restabilesc numai ceea ce am pierdut, sunt eu atunci deja mulţumit!”

03] Spune Cireniu: “Cunoşti tu legile Romei, care le-au fost date popoarelor spre protejarea avuţiei lor acumulate?”

04] Spune Zorel: “O, da, - ce-i drept, nu pe toate ca un oarecare învăţat în domeniul dreptului, dar câteva cunosc eu totuşi! Împotriva celor mie cunoscute, n-am păcătuit niciodată. Dar un păcat împotriva unor legi necunoscute, este oricum o nulitate!

05] De altfel, eu sunt grec şi noi, grecii n-am considerat încă niciodată chiar prea sever şi exact legile despre al meu şi al tău foarte sever despărţit, pentru că noi suntem mai mult pentru o proprietate comună decât pentru una particulară. Pentru că proprietatea comună produce prietenie, fraternitate, loialitate adevărată şi dăinuitoare şi lipsă de domnie printre oameni, ceea ce este desigur o treabă foarte bună! Proprietatea particulară însă produce mereu lăcomie de avuţie, invidie, zgârcenie, sărăcie, furt, tâlhărie, ucidere şi cea mai mare lăcomie de domnie, din care reiasă la sfârşit toate chinurile pământeşti pentru omenire, aşa ca dintr-o cutie a pandorei!

06] Dacă n-ar exista legi exagerat de dure în favoarea proprietăţii particulare, atunci ar şi exista cu mult mai puţine furtişaguri şi tot felul de înşelăciuni. Eu spun şi susţin, că legile pentru protejarea proprietăţii particulare sunt ogorul bine îngrăşat, pe care prosperă toate patimile imaginabile şi ajung la maturitate, în timp ce în proprietatea comună nu pot apuca vreodată un loc, nici pizma, lăcomia de avuţie, invidia, mărturia mincinoasă, înşelăciunea, furtul, tâlhăria, uciderea, nici un oarecare război şi o altă nenorocire!

07] Dar, deoarece am recunoscut tot timpul şi încă mai recunosc necontenit legile pentru protejarea proprietăţii particulare mereu ca fiind o grozăvie a pustirii pentru coexistenţa prietenească şi frăţească, de aceea nu mi-am făcut – cel puţin în lucruri mărunte – niciodată o conşţiinţă prea îngreunată, dacă mi le-am putut procura pe o cale ilegală; dar, dacă şi-a imprumutat cineva ceva de la mine pe aceeaşi cale, atunci n-a fost el de aceea desigur niciodată prigonit de mine.

08] Coliba şi ogorul meu sunt legal ale mele; na, - cu ceea ce se aflau în acestea, ca bunuri mobile ale posesiei mele, n-am ţinut o evidenţă niciodată chiar prea exactă din motivele adevărate înfăţişate, pentru că sunt un spartan. Cine cunoaşte Sparta şi legile vechi şi foarte înţelepte ale acesteia, aceluia îi va fi limpede, de ce n-am avut niciodată o mustrare de conştiinţă deosebită în privinţa unui aşa numit furtişag mic. Cele două oi, o capră şi măgarul meu n-au fost, ce-i drept, un bun cumpărat, dar tocmai nici de asemenea unul prea tare furat al proprietăţii mele; pentru că eu le-am găsit în pădure, păscând sălbatic, ce-i drept, nu deodată, dar, totuşi, aşa încetul cu încetul. Posesorul acelor păşuni mari de pădure este de asemenea şi posesor a multor mii dintre asemenea animale. Pe acela nu l-a durut, cu siguranţă, această pierdere mică, - şi mie mi-a venit ea extrem de bine şi utilă!

09] Cu aceasta n-am păcătuit desigur chiar prea imens împotriva legilor romane pentru protejarea proprietăţii, mai cu seamă că am găsit animalele menţionate în pădurea mare, lungă şi lată de ore de mers, ca rătăcind singure prinprejur şi fiind pentru posesorul lor legal oricum pierdute! Recoltarea ulterioară este permisă chiar şi la evrei, care susţin că au o lege pentru acest fapt de la cel mai înalt Dumnezeu Însuşi. De ce să fie ea atunci o nelegiuire la noi romanii?!

10] Numai cu sabia în mâinile puternicilor pământului, deci prin puterea sălbatică a urşilor şi a leilor, se lasă aparată o asemenea lege împotriva firii pentru protejarea posesiei particulare, cu raţiunea niciodată! Şi să fie toţi cei zece mii de dumnezei în favoarea ei, astfel sunt eu împotrivă, atâta timp cât voi trăi cu capacitatea de a gândi aşa de curat, cum gândesc acum şi cum am gândit dintotdeauna!

11] Tu, înaltule domn, ai într-adevăr puterea sabiei şi poţi să-mi aplici o corecţie prin bătaie, mie săracului desfrânat, după bineplăcerea ta, dar liniile drepte ale dogmelor mele de viaţă nu vei fi în stare niciodată să le îndoi cu toate armele Romei; dacă ai tu însă cumva alte motive de raţiune mai întemeiate pentru posesia sever legală, atunci vreau să le ascult şi să-mi rânduiesc potrivit cu acestea felul meu de viaţă din viitor!”
Ev. 04. 045 capitol
01] Spune Cireniu, făcând ochi mari, puţin în secret către Mine: “Doamne! Tu îmi făcuseşi mai devreme menţionarea premergătoare, că acest om ar fi aşa destul de prost şi rău şi acum vorbeşte omul aşa în toată ordinea, ca unul dintre primii avocaţi păgâni! El şi-a însuşit, ce-i drept, puţin din iudaism, dar în legile noastre şi în cele ale vechii împărăţii greceşti este el aşa de bine priceput ca unul dintre noi şi nu i se lasă absolut deloc multe de spus împotrivă! Eu aşteptasem acum o prostie aşa bine grosolană; dar, în zadar, - el devine numai mereu mai luminos şi îşi apără furtul său într-o formă, împotriva căreia nu se poate spune aproape absolut nimic! Ce se va putea face, deci, cu el la asemenea perspective iscusite?”

02] Spun Eu:" Lasă că aceasta se va rezolva; el însuşi va contraria totul într-un fel convingător, ce consideră el acum ca fiind pe deplin rezonabil potrivit, după idea lui proastă şi rea! Examinează-l însă acum numai încă mai departe; pentru că Mie Îmi este foarte important, ca să învăţaţi să deosebiţi aşa bine limpede şi luminos motivele ale aşa numitului umor înnăscut, de cele ale raţiunii!”

03] Spune Cireniu: “Na, aici sunt eu totuşi curios în cea mai mare măsură, ce va reieşi la sfârşit în această privinţă!”

04] Spune Zorel, întrebând: “Înaltule stăpân din Roma! Ce am eu de aşteptat şi la ce să mă aştept? Eşti tu de părerea mea, sau să devin eu susţinător al celei ale tale, dar pe care fireşte că n-ai rostit-o încă?”

05] Spune Cireniu: “Până la acea stare de a-ţi acorda împlinirea dorinţei tale sau de a nu ţi-o acorda, vom mai avea noi încă unele lucruri de discutat unul cu celălalt! Tu îmi pari a fi un om straniu cu un umor înnăscut şi sinceritatea ta nu pare a fi ireală! Dacă ai găsit tu cele patru animale în cauză ca oricum pierdute pentru posesorul lor legal, rătăcind în pădurea mare, sau dacă le-ai găsit totuşi pe altundeva, sau dacă doar ai găsit numai şi celelalte unelte de casă ale tale, aceste stări de fapt le lăsăm deocamdată sub semnul întrebării. Dar eu îţi spun acum altceva şi aceasta constă în faptul că acum, aici, în compania mea, precum în alte locuri, există oameni atât de clar văzători, care au depus deja mii de dovezi ale capacităţii lor de proorocire şi că eu adaug o asemenea credinţă afirmaţiei lor foarte lucide, că aceeaşi nu poate fi slăbită nici prin sute de mii de dovezi contrarii!

06] Vezi, un asemenea om mi-a spus, atunci când încă de-abia ai putut fi în starea de a părăsi oraşul, că vei veni şi ce ai cere de la mine. Eu am ştiut deja, înainte ca să te fi văzut, că ţi s-a întâmplat această nenorocire. Tu ai fi putut de asemenea s-o şi preîntâmpini uşor, dacă ai fi rămas acasă; dar noţiunile tale ilegale despre posesia protejată de drept te-au adus pe străzile oraşului în flăcări, pentru a-ţi însuşi pe undeva iarăşi ceva pe căi ilegale. Între timp, a luat foc coliba ta de paie şi acesta ţi-a înghiţit repede posesiile tale ilegale. Că la această oacazie slujitoarea ta te-a lăsat afundat în noroi, este de înţeles, pentru că ea te cunoaşte şi ştie, că eşti un om, căruia nu-i este absolut deloc de dat încredere la o asemenea ocazie.

07] Pentru că atât de mult cât eşti tu în alte privinţe împotriva proprietăţii private legale, aşa vrei tu însă să ai un asemenea fapt în casa ta totuşi extrem de nederanjat şi pe deplin asigurat! Aşadar, focul a înghiţit însă într-un mod ilegal posesia ta şi tu nu poţi trage elementul la cea mai severă răspundere, pentru că acesta nu ţi-ar da cu siguranţă nici o socoteală; dar slujitoarea ta ai fi tras-o la răspundere în modul cel mai sever şi ea ar fi trebuit să-ţi înlocuiască paguba, pe viaţă şi pe moarte, cu însoţirea tot felul de bătăi, pentru că ai fi afirmat sus şi tare, că focul ţi-ar fi înghiţit totul numai prin neglijenţa ei.

08] Vezi, aceasta şi încă altele au spus dinainte asemenea oameni despre tine, cărora le dau cea mai deplină crezare, mai mult decât tuturor dumnezeilor Romei şi ai Atenei! Dar în legile noastre stă scrisă o zicală, care sună aşa: Audiatur et altera pars! (Să se asculte şi cealaltă parte!) şi în consecinţa acesteia, poţi tu să-mi aduci o dovadă contrarie. Obiectează spre dezvinovăţirea ta, ceea ce ştii şi poţi; de către mine va fi ascultat totul cu cea mai mare răbdare!”

02] La ce-mi foloseşte, dacă îţi şi spun foarte lămurit, că acestea n-ar fi totuşi astfel? Tu îmi vei introduce proorocul, care îmi va spune încă o dată în faţă, ceea ce mi-ai spus tu deja şi eu mă aflu atunci cu contracuvântarea mea aşa bine din lac în puţ. Pe scurt, cu credinţa – de peste o sută de mii - de oameni a ta, nu mai este nimic altceva de făcut, decât să ţi-o las valabilă cu totul binevoitor; pentru că tu vei crede totuşi mai mult proorocul decât cele o sută de mii de dovezi puse de mine ţie împotrivă! Eu nu mai vorbesc la o asemenea afirmaţie premergătoare nimic altceva decât: Înaltule stăpân, iartă-mă, că m-am apropiat de tine!

03] De altfel, rămân eu totuşi ferm pe poziţia principiului meu, că o proprietate privată apărată prin legi sever în vigoare, este de o mie de ori mai rea pentru societatea omenească decât o proprietate liber comună! Motivele mele le-am înfăţişat deja împotriva acestei adevărate cutii a Pandorei şi nu mai trebuie, deci, să le mai repet. Numai acest lucru îl mai adaug acum, că, în vitor, din pricina necesităţii neplăcute a violenţei exterioare, crude, voi renunţa la practicarea principiului meu!

04] Eu nu văd, ce-i drept, nici o fericire pentru săraca omenire în legile pentru protejarea proprietăţii şi de fapt, cea mai mare ostilitate faţă de raţiune; dar ce poate un singur om, învelit în cele mai mizere zdrenţe, împotriva a o sută de mii ori o sută de mii?! Ar putea fi oprite la urmă rele mărunte, care apar cumva în posesia comună, deja prin posesia legală, pe baza faptului că orice rău aduce cu sine şi ceva bun; dar punerea relelor mici la urmă, nu se află în absolut nici un raport cu grozăviile, care se dezvoltă şi trebuie să se dezvolte din poprietatea particulară subminată!

05] Eu am terminat astfel de vorbit. Ceva bun de aşteptat, n-am absolut deloc în circumstanţele sus dominatoare şi aşa va fi mai bine, să dispar iarăşi în ceaţă cu permisiunea ta milostivă. Dar fireşte numai cu permisiunea ta! Pentru că, spus cu voce tare, fiindcă dumnezeii o ştiu, cum, cu afirmaţii arătând adevărate împotriva mea, cu care vei fi plin de la proorocii tăi, mă aflu eu ca nelegiuit în faţa ta; şi aceştia trebuie doară mai întâi să fie pedepsiţi, înainte ce vor fi ei iarăşi lăsaţi liberi. Legea trebuie mai întâi săturată cu sângele unui desfrânat sărac, înainte ca să i se acorde iarăşi libertatea!

06] Dacă mă aflu eu în faţa ta ca un nelegiuit, după noţiunile tale, de pedepsit, atunci pedepseşte-mă imediat şi dă-mi atunci iarăşi libertatea sau moartea! Mie îmi este tot una, pentru că mă aflu acum pe deplin fără apărare în faţa ta; dar voi, romanii, sunteţi şi rămâneţi cavaleri uscaţi ai legii şi pe nimeni nu-l protejează raţiunea şi nevoia sa în faţa răzbunării legilor voastre! Spune, înaltule stăpân, am eu voie să plec iarăşi, aşa cum am venit, sau trebuie să rămân aici, din pricina unei pedepse de rânduit asupra mea?”

02] Aşadar, tu ai păcătuit doar din necesitate, după principiile tale vechi spartanice şi te afli acum pentru prima dată în faţa unui judecător! Din acest motiv singur, nici nu vei fi tu afurisit şi judecat; dar tu trebuie acum, aici, să recunoşti şi să renunţi la răul şi prostia ta! Sufletul tău foarte bolnav va fi vindecat şi tu trebuie să admiţi binecuvântarea legilor înţelepte şi atunci de-abia să începi să acţionezi tare potrivit cu acestea, aşa vei pleca tu atunci de-abia de aici acasă, ca un om devenit liber cu desăvârşire şi vei avea tu însuţi o bucurie mare pentru aceea, fiindcă vei fi un om cu adevărat curat şi liber.

03] Dar, pentru a putea fi înfăptuită o asemenea vindecare, de aceea îţi va pune un bărbat curat şi fizic şi duhovnicesc puternic, din societatea noastră mâinile sale aducătoare de mântuire pe creştetul şi pieptul tău; şi o asemenea tratare peste măsură de domolă va trezi şi va însufleţi în privinţa ta de-abia acele noţiuni în tine însuţi adormite, în consecinţa cărora vei recunoaşte atunci de-abia mântuirea legilor ordonate şi tare sancţionate ale Romei şi te vei bucura tu însuţi de acestea! – Eşti tu de acord cu acest lucru?”

04] Spune Zorel, mai vioi decât mai devreme: “Înaltule domn şi stăpân măreţ! Eu sunt deja cu totul de acord, ce nu înseamnă aici bătăi, decapitare sau chiar crucificare! Dar, dacă o asemenea tratare mă va îndrepta şi mă va aduce la principii mai rezonabile, pentru acest lucru nu garantez eu cu desăvârşire; pentru că un pom bătrân nu se mai lasă chiar uşor îndoit! Dar, în privinţa acestei posibilităţi, nu vreau să mă îndoiesc tocmai exact de asemenea pe deplin! Dar unde este bărbatul, care va aplica punerea mânilor sale puternice pe mine?”

05] Cireniu Mă întreabă de o parte, dacă ar fi acum timpul potrivit.

06] Spun Eu:" Încă o răbdare mică; lasă acum sufletului încă un termen mic de digerare! Omul este acum plin de gânduri emoţionate şi nu ar fi bine de a fi adus în somnul încântător; nici Zinka nu are voie să-i fie arătat, ca fiind cel ales pentru acest lucru, decât până ce va fi timpul pe deplin potrivit! Eu vă voi da deja un semn pentru acest lucru.”

07] După asemenea cuvinte ale Mele şi după o asemenea rânduială a Mea, se comportă toţi un timp în linişte şi Zinka al nostru aşteaptă cu o bucurie înfricoşată semnul Meu spre tratarea lui Zorel. Dar acesta cuprinde atunci tot felul de gânduri, ce lucru bun s-ar putea întreprinde totuşi în serios cu el, dar şi ce lucru rău posibil după ideea lui. Dar el cercetează feţele noastre şi îşi spune atunci în sine însuşi:

08] Aşadar, această pregătire din sine însăşi era necesară înainte de tratarea de întreprins, fără care punerea mâinilor din partea lui Zinka al nostru ar fi rămas o osteneală nerodnică. Pentru că la aceste tratări trebuie să fie pus însuşi cel de tratat într-un anumit stadiu de credinţă şi de încredere, fără care n-ar fi uşor posobil, să fie adus în somnul tămăduitor de încântare, cu toată puterea substanţială posibilă omenească a sufletului, chiar dacă încă cât se poate de curgătoare cu putere peste măsură.

09] Ah, cu totul altceva este treaba la oamenii renăscuţi cu desăvârşire din Duh şi în Duh! Aceştia necesită aşa ca şi Mine numai de voinţa lor stimulată, - şi actul tămăduirii este îndeplinit! Dar la oamenii încă nu pe deplin renăscuţi, adică în privinţa bolnavilor care tratează aşa un om, trebuie şi trezirea şi înviorarea a acelui om de tratat să meargă înainte, altfel – cum este menţionat – întreaga tratare ar fi o osteneală şi o muncă zadarnică.

10] Acum este apt Zorel al nostru şi Eu îi fac acum de îndată lui Zinka semnul cunoscut de a aplica punerea mâinilor peste Zorel.

10] O, Dumnezeule, o, Dumnezeule, cine va fi vreodată în stare să mă elibereze de păcatele mele?! Eu sunt un tâlhar mare, sunt un mincinos şi atunci când mint, inventez întotdeauna ceva nou ca adăugire, pentru a întări minciuna cea veche printr-una nouă şi pentru a o face valabilă ca fiind un oarecare adevăr. O, eu câine detestabil al minciunii, eu! Tot ce am eu, mi-am însuşit numai prin minciună şi înşelăciune, prin furt secret şi în văzul lumii!

11] Fireşte că în marea orbire a mea, n-am considerat toate acestea ca fiind un păcat, dar eu am avut adesea posibilitatea de a mă lăsa convins de adevăr. Dar eu n-am vrut să mă las convins! Eu am împins în faţă întotdeauna Sparta şi Licurg şi am dispreţuit mereu legile înţelepte ale dreptăţii Romei! Oh, eu ticălos prea ordinar şi rău !

12] Na, numai acest singur lucru îmi dă alinare că n-am ucis încă pe nimeni; dar n-ar fi lipsit mult! Dacă slujitoarea mea n-ar fi scăpat cu fuga, înainte ca eu să vin acasă, atunci ar fi devenit ea o victimă tristă a furiei mele rele, diavoleşti!

13] Oh, eu sunt un monstru foarte mâşav! Eu sunt mai rău decât un urs, mai rău decât un leu, mai rău decât un tigru, mai rău decât o hienă, mult mai rău decât un lup şi cu mult mai rău decât un mistreţ feminin! Pentru că eu sunt şiret ca o vulpe şi acest lucru îmi dă atestatul de adevărat diavol deghizat!

14] Oh, eu sunt foarte bolnav cu sufletul meu şi tu, frate Zinka, mă vei tămădui cu greu sau absolut deloc!

15] Starea din mine se face acum într-adevăr ceva mai luminoasă, fumul foarte gros şi ceţurile foarte dense dispar din jurul meu! Iată, acestea devin mai subţiri şi mi se pare că respir mai uşor; dar în această luminozitate mai mare, văd eu bine, înfăţişarea mea neomenească adevărată, plină de tot felul de lepră, plină de abcese şi de umflături scârboase! Ah, ah, înfăţişarea mea este o adevărată lepădătură! Unde este doctorul, care m-ar vindeca?! Trupul meu rău este bine sănătos; dar n-ar fi problemă de trupul rău, dacă aş fi numai eu, sufletul, sănătos!

16] O, Dumnezeule, dacă cineva ar putea să vadă sufletul meu, el s-ar îngrozi de urâciunea prea mare a acestuia! Cu cât mai lumină se face în jurul meu, cu atât mai detestabil se înfăţişează sufletul meu! Frate Zinka, nu există deci nici un mijloc, prin care sufletul meu ar putea să primească o înfăţişare puţin mai bună?!“

02] Dar Eu le spun lor tuturor: „O, nicidecum! Aceasta a fost acum numai prima stare a somnului său; el va mai dormi încă peste o oră în continuare şi va începe să vorbească iarăşi, într-un alt stadiu mai înalt al vieţii sufletului său. Acest stadiu consta în debarasarea sufletului de patimile sale trupeşti şi lumesc senzuale, pe care trebuia să le vadă ca fiind o sumedenie de boli pe trupul de formă al sufletului lui şi împotriva cărora trebuia să fie cuprins de respingerea cea mai adâncă. Pentru asemenea boli ale sufletului nu există însă nici un alt leac, decât mai întâi recunoaşterea aceleaşi, atunci respingerea cea mai adâncă faţă de ele şi în sfârşit, voinţa puternică de a se debarasa de ele cu desăvârşire cât se poate de curând. Dacă este o dată voinţă, atunci merge treaba cu tămăduirea uşor înainte.

03] Fiţi acum atenţi, el va începe iarăşi să vorbească! Dacă te întreabă pe tine, prietene Zinka, despre ceva, atunci răspunde-i acum doar numai cu gândurile şi el te va auzi şi te va înţelege foarte bine!“

04] Atunci când de-abia îi dădusem lui Zinka un asemenea îndemn, începu Zorel să vorbească : „Vezi, eu am plâns din pricina nenorocirii mele mari! Din lacrimi s-a format un iaz ca Siloamul din Ierusalim; şi eu mă îmbăiez acum în acest iaz şi iată, apa acestui iaz vindecă multele răni, abcese şi umflături de pe trupul sufletului meu! Ah, ah, aceasta este o adevărată îmbăiere mântuitoare! Semnele (cicatricele) le mai văd într-adevăr , dar rănile, umflăturile şi abcesele au dispărut de pe trupul sufletului meu atât de sărman. Dar cum a fost posibil aşa ceva, că s-a format vizibil din lacrimile mele un iaz întreg?

05] Iazul este înconjurat de o privelişte destul de minunată; aceasta este împrejurimea alinării şi a unei nădejdi trupeşti. De asemenea, mi se pare aceasta în simţul meu într-un asemenea fel, de parcă aş putea să sper într-o vindecare deplină. Ah, chiar atât de drăgăstoasă este această împrejurime; aici aş dori să rămân pentru totdeauna! Apa din iazul meu este acum foarte limpede, dar mai devreme a fost tulbure; şi cu cât mai limpede se face ea, cu atât mai tămăduitor este efectul asupra mea!

06] Ah, acum observ de asemenea, că în mine începe să se mişte ceva ca o voinţă puternică şi în spatele voinţei puternice, observ eu ceva ca un impuls al cuvântului şi acesta vorbeşte tare: Eu vreau, eu trebuie, - eu trebuie, pentru că vreau! Cine poate împiedica în mine ceea ce vreau eu? Eu sunt liber în voinţa mea; eu nici nu trebuie să vreau ce sunt presupus să fac, ci eu vreau, ceea ce vreau eu însumi! Ceea ce este adevărat şi bine, vreau eu, pentru că eu însumi doresc să vreau şi nimeni nu mă poate obliga spre acest lucru!

07] Eu recunosc acum adevărul; el este o lumină Dumnezeiască din ceruri! Toţi dumnezeii noştri sunt arătări; nimic sunt ei, absolut deloc nu sunt ei. Cine crede în ei, este mai rău decât un nebun adevărat; pentru că un nebun adevărat nu crede niciodată în asemenea dumnezei de nimic. Eu nu văd dumnezeii niciunde, dar lumina Dumnezeiască o văd şi cuvântul Dumnezeiesc îl aud. Dar pe Dumnezeu Insuşi nu-L pot vedea niciunde; pentru că El este prea Sfânt pentru mine.

08] Acum a devenit apa iazului un lac în jurul meu! Lacul nu este adânc; mie îmi stă apa numai până la şolduri. Este limpede, imens de limpede; dar nu este nici un peştişor în aceasta! Da, dar aici nici nu vor intra vreodată peştişori; pentru că peştişorii provin din suflarea lui Dumnezeu şi aceasta este o suflare atotputernică! Eu sunt un suflet omenesc foarte slab, din a cărui suflare nu se fac peştişori ai lui Dumnezeu.

09] Oh, în această privinţă este nevoie de multe, trebuie să fii extrem de atotputernic, dacă vrei să provoci peştişori cu suflarea ta! Oh, un om nu poate niciodată acest lucru; pentru că este mult prea slab pentru acest fapt! Cu totul imposibil n-ar fi aceasta pentru om, dar atunci ar trebui să fie el plin de voinţa Dumnezeiască şi de Duhul Dumnezeiesc! Acest lucru nu este, ce-i drept, ceva imposibil pentru un om potrivit; dar eu nu sunt un om potrivit şi de aceea este aceasta imposibil pentru mine!

10] Dar curată este apa şi pământul dedesubt este de asemenea curat, o sumedenie de iarbă frumoasă; este într-adevăr destul de minunat: sub apă este iarbă atât de frumoas îmbelşugată! Şi iată, iarba creşte vizibil şi începe să dea la o parte apa frumoasă! Da da, nădejdea devine mai puternică decât recunoaşterea şi decât frica care o însoţeşte!

11] Ah, ah, acum văd un om pe ţărmul destul de îndepărtat; acela îmi face cu mâna! Da, eu aş dori într-adevăr să ajung la el, dar nu ştiu cât de adânc este lacul pretutindeni! Dacă s-ar găsi cumva locuri foarte adânci, atunci aş putea chiar să mă scufund şi aş fi pierdut!

12] Dar o voce din apă răsună: >Eu sunt peste tot la fel de adâncă! Tu poţi să mergi prin mine fără frică şi teamă; du-te acolo la acela, care te cheamă, care te va călăuzi şi te va judeca!< Acest lucru este totuşi ciudat; aici vorbeşte chiar apa şi iarba! Nu, acest lucru nu s-a mai întâmplat!

13] Eu mă duc acum la prietenul de pe ţărm. Un prieten trebuie să fie el totuşi, altfel nu mi-ar fi făcut semn cu mâna! Zinka, nu tu eşti acela, acela este un altul! Şi pe tine te văd acum în spatele lui; dar tu nu eşti nici pe departe aşa de prietenos ca el! Cine ar fi el totuşi? Dar eu mă ruşinez foarte tare de el, pentru că sunt pe deplin gol. Trupul meu arată acum, ce-i drept, deja foarte bine; eu nu mai descopăr acum aproape nici o urmă de boală pe el. Oh, dacă aş avea măcar o cămaşă! Dar eu sunt pe deplin gol ca un îmbăiat. Trebuie totuşi să mă duc acolo; semnul său cu mâna mă trage puternic! Eu merg acum şi iată, treaba merge destul de bine!“