Marea evanghelie a lui ioan

02] Doamne şi Tată! Atâta timp cât am milostivirea mare, nemăsurabilă, să Te cunosc începând de la naşterea Ta pământească, Te-am şi iubit mereu şi Tu ai fost necontenit punctul central al tuturor gândurilor mele! Dar eu n-am fost întotdeauna la fel de puternic, Doamne, peste lumea mea proprie din mine şi peste lumea din afara mea; dar acum cred eu că am dobândit puterea necesară, prin milostivirea şi iubirea Ta, să străbat pe deplin, după felul omenesc, restul zilelor mele încă de trăit, în toate şi în orice potrivit cu voia Ta cea mai sfântă.

03] Eu am condus fireşte cel mai adesea numai păgâni, a căror învăţătură despre dumnezei trebuie s-o şi protejez din păcate pe ici pe colo – acesta este, într-adevăr, un rău mare; dar, dintr-o lovitură nu se îmburdă doară niciodată un pom -; dar eu voi avea foarte mută grijă şi voi râvni, ca să răspândesc atât de mult pe cât este numai întotdeauna posibil, cel puţin în teritoriul meu de exercitare al puterii, recunoaşterea singurului Dumnezeu adevărat şi viu printre păgânii mai buni!

04] Cu preoţimile vom avea într-adevăr cea mai mare strâmtorare; pentru că această castă trăieşte deja de mai multe secole din treaba lor de întunecare a poporului. Cei bătrâni vor chema într-adevăr tunet şi fulger din cer şi cei tineri vor face la aceasta trăsături furioase ale feţei; dar la sfârşit vor fi ei într-adevăr siliţi, de a părăsi vechiul lor obicei şi de a se pune la muncă în ogorul nostru nou. Dar cel mai trist lucru este pentru omul cinstit de pe acest pământ, că el găseşte minciuna de îndată uşor fără toată osteneala, iar adevărul poate să-l dobândească numai printr-o căutare foarte plină de osteneală, care nu este arareori legată de multe pericole mari.

05] Bătrânii egipteni îşi rânduiseră foarte clasic şcolile lor. Cine voia să înveţe numai aşa una sau cealaltă pentru viaţa exterioară, acela trebuia să-şi plătească taxa şi i se arătau avantajele felurite; dar cine venea acolo pentru a căuta şi a găsi adevărul, prin care este condiţionată viaţa interioară a omului, aceluia i se îngreuna căutarea lui de rău augur într-un mod aproape deosebit de obraznic. Şi dacă găsise el marele adevăr al vieţii, trebuia să rămână un preot şi sub jurământul cel mai greu n-avea el voie şi să nu cumva să fi destăinuit unui necunoscător chiar şi numai o silabă despre ceea ce el găsise!

06] Adevărul sfânt era, prin urmare, mereu greu de dobândit, în timp ce regimentul minciunii se lărgea pe gratis peste întreaga lume. Dar, deoarece minciuna veche a purtat necontenit sceptrul peste oameni, de aceea s-au şi obişnuit oamenii cu minciuna; ea le-a devenit lor o a doua fire şi acest lucru cu atât mai uşor, pentru că foarte mulţi, chiar şi dacă nu toţi, s-au aflat în aceasta foarte bine şi încă se mai află. Aşadar, din pricina lăsării la o parte a minciunii n-ar fi tocmai prea multă şovăială, aşa cum cred eu; dar lăsarea la o parte a avantajelor savurate este tocmai cusurul, care se va lasă foarte greu îndepărtat!

07] Dar răbdare, - totul va merge încă! Să se promită şi să se dea preoţimii alte privilegii, să se arate acestei caste, care oricum n-are nici o credinţă, adevărul într-un mod prietenesc între patru ochi şi să se angajeze aceasta atunci – cel puţin partea mai bună – spre răspândirea adevărului şi eu sunt de părere că în acest fel greutatea, altfel cea mai mare, se va lăsa schimbată într-o osteneală foarte uşoară. Dar, dacă se va deveni vreodată pe deplin naşul minciunii pe pământ, aceasta este acum o altă întrebare! Oameni buni şi cu cuget cinstit, ale căror suflete sunt pline de adevăr, vor pune într-adevăr desigur totul în mişcare, pentru a-i pune, cel puţin pe vecinii lor, într-o lumină mai bună. Pe scurt, în jurul unor asemenea sfetnice va arăta situaţia mereu aşa frumos de luminoasă. Dar, mai departe de sfetnice, va deveni atunci starea iarăşi întunecată şi foarte departe de acestea, atât în spaţiu cât şi în timp, va purta noaptea deplină sceptrul ei, aşa ca acum!

08] Aceasta este părerea mea. Tu, o, Doamne, ai putea face această stare probabil într-adevăr altfel; dar Tu ştii de asemenea, de ce trebuie să fie starea astfel pe acest pământ! De aceea, să se şi întâmple de asemenea numai necontenit singura Ta voie sfântă!”

02] De aceea există din partea lui Dumnezeu o lege dublă. Prima este una curat mecanică şi se numeşte . Din această lege reiasă toate formele şi împărţirile ei, după care se dovedeşte atunci eficacitatea formei; la această lege mecanică nu se poate modifica veşnic nici o iotă. Cealaltă lege se numeşte însă . Şi acesteia singură îi este destinată învăţătura vieţii!

03] După legea vieţii poţi tu elimina, distruge sau chiar nimici toate iotele întregului, căci acest fapt nu stânjeneşte tocmai prea mult şi este tot una; ceea ce este aici presupus să devină liberă, aceea trebuie să şi fie deja liberă în prima ei dezvoltare! Dacă se şi modifică ea pe deplin în existenţa interioară liberă, atunci nu poate ea de aceea să anuleze legea necesităţii de peste ea; dar, în formă, se află mereu germenele, care începe să încolţească din nou, în ordinea potrivită, care cuprinde iarăşi ceea ce este stricat în sfera liberă a vieţii şi o trage dincolo în ordinea potrivită.

04] Aşa vezi tu popoare pe pământ aflându-se în toată stricăciunea, în ceea ce priveşte sufletul; dar înfăţişarea lor rămâne şi dacă priveşti la ele, trebuie să mărturiseşti că ei sunt oameni. Sufletele lor sunt, ce-i drept, deformate prin tot felul de minciuni, făţărnicie şi răutate; dar, la timpul potrivit, las Eu să pătrundă cumva mai multă căldură în germenele vieţii şi el începe să crească, mistuie vechea neorânduială a sufletului, ca rădăcina ierbii picătura de apă de asemenea deja devenită putredă şi reiasă atunci un fir de iarbă cu totul sănătos, puternic în viaţă şi curat în toate părţile, cu boboc şi seminţe.

05] Din acest motiv, să nu cuprindeţi niciodată o judecată prea aspră asupra unui popor stricat! Pentru că, atâta timp cât rămâne forma, rămâne şi germenele curat în om, dar dacă rămâne acesta, atunci poate încă şi un diavol să devină înger!

06] De obicei sunt învăţători rătăciţi, lăcomia de domnie şi de avuţie a unor mai mult puternici şi o luare temporară în posesie a duhurilor rele, care pătrund furişându-se în carne şi în în duhurile nervilor ale oamenilor, motivele continue ale stricării oamenilor şi ale sufletelor lor. Dar de o stricare deplină cumva şi a germenului celui mai înterior de viaţă, nu poate fi nici vorbă.

07] Uită-te la Matael şi la cei patru însoţitori ai lui; cum au fost ei loviţi de duhurile rele! Eu i-am eliberat pe cei cinci de acestea şi am trezit germenele vieţii în ei şi uite, ce oameni desăvârşiţi sunt aceştia acum!

08] Există fireşte diferenţe între oameni! Unele suflete provin de sus. Acestea sunt mai puternice şi duhurile rele ale acestui pământ le pot pricinui mai puţin rău sau şi absolut nici unul. Asemenea suflete pot de asemenea să reziste la o ispită mai tare cărnii, fără ca să îndure o oarecare lezare însemnată. Dacă la aceştia este trezit duhul, acesta este germenele ascuns al vieţii din începuturi şi dacă pătrunde, atunci sufletul din temelie cu rădăcinile sale veşnice de viaţă, atunci ceea ce este numai puţin stricat la un asemenea suflet se vindecă de îndată şi întregul om stă desăvârşit aici, - cum poţi vedea tu un asemenea lucru la Matael, Philopold şi la încă alţi câţiva.

09] Sufletele unor anumiţi oameni au fost chiar îngeri de dinainte ai cerului. Aşadar, la aceia nu se poate strica uşor ceva! Ioan Botezătorul şi mai mulţi prooroci, ca Moise, Ilie, Isaia şi încă mai mulţi alţii, pot să-ţi servească ca exemple şi există asemenea oameni încă şi acum mai mulţi pe acest pământ, care au venit din ceruri, pentru a parcurge aici, cu Mine, calea cea mai strâmtă a cărnii. Asemenea oameni sunt capabili de o ispită foarte puternică a cărnii în viaţă şi o îndură mereu cu cel mai mare devotament.”
Ev. 04. 035 capitol
01] (Domnul:)“Pe lângă, mai există încă diferenţe între suflete care sunt de sus, în acel fel că, aici, unele provin din lumile desăvârşite ale sorilor. Acestea sunt mai puternice decât acelea, care vin încoace de pe plantele mici, asemănătoare cu acest pământ, pentru a dobândi pe acest pământ înfierea lui Dumnezeu.

02] Dar, cu cât mai nedesăvârşită este o oarecare planetă, cu atât mai slabi sunt şi cei care emigrează de la ea. Aceştia au, ce-i drept, de înfruntat o ispită mai mică a vieţii, dar pot primi în privinţa sufletului deja o lezare mai mare. Ei au însă un germene mai puternic al vieţii din începuturi în sine; dacă acesta este trezit într-un mod potrivit, atunci şi sunt sufletele iarăşi în deplina ordine a vieţii.

03] În sfârşit, cel mai adesea, există suflete, care provin de pe acest pământ din începutul începuturilor. Acestea sunt chemate în modul cel mai propriu zis la înfierea lui Dumnezeu, ele sunt cele mai slabe şi ar putea pentru sine să ajungă cel mai degrabă total în stricăciune; dar un asemenea lucru nu este iarăşi de aceea uşor posibil, fiindcă printre fiecare o sută de oameni se află sigur unul sau doi puternici de sus, prin care sufletele slabe sunt împiedicate şi protejate de o stricăciune deplină. Dacă există printre aceştia oi, de asemenea deja foarte pierdute, atunci vor fi ele la timpul lor totuşi iarăşi găsite.

04] Fiecare suflet însă – dacă în sine cât se poate de slab, neputincios, distrus şi stricat – are în sine germenele vieţii din începuturi, care nu poate fi stricat niciodată. Dacă sufletul este adus în durata dreaptă de timp numai până acolo, ca germenele său cel mai interior al vieţii din începuturi să poată fi trezit în el, atunci este el de îndată mântuit şi în privinţa tuturor lucrurilor, puternic în dragoste şi în înţelepciune şi este atunci tot aşa de bine un copil al Celui mai înalt, ca un duh de înger devenit om sau un suflet dintr-un soare central, dintr-un soare planetar mai neînsemnat sau de pe un oarecare corp ceresc întunecat şi pentru sine fără lumină, de altundeva din afara pământului, de care există în spaţiul larg al creaţiei mai multe decât nisipul mării şi al ierbii întregi de pe pământ.

05] Cine este dintre voi, de exemplu, un om deja mai mult desăvârşit, acela poate să-şi pună mâinile pe un păcătos de om straşnic animalic încă cât se poate de prost şi superstiţios, sau să-i facă mângâieri blânde de pe rădăcina nasului, peste tâmple în jos, până la buric, căci prin acestea omul va fi transpus într-un somn încântător. În acest somn devine sufletul aceluia, chiar dacă fiind încă cât se poate de zăpăcit, liber de duhuri chinuitoare ale trupului lui şi germenele vieţii din începuturi apare atunci de îndată înfăptuind în suflet pe un timp scurt.

06] Întrebaţi atunci un asemenea om care doarme în încântare şi voi veţi primi atunci răspunsuri despre care înţelepciunea voastră se va minuna foarte mult!

07] Dacă un asemenea om este după un timp scurt iarăşi trezit încoace, în viaţa pământească, potrivit cu rânduiala lui proprie, care este de respectat, atunci germenele vieţii din începuturi s-a întors iarăşi în vechea lui linişte şi sufletul păşeşte atunci înapoi în legătura lui veche a cărnii şi nu-şi mai aminteşte de nimic din ceea ce s-a întâmplat cu el în somnul încântător al trupului lui. El nu ştie nici o iotă despre toate acele lucruri înţelepte, pe care le-a spus, prin gura cărnii şi este atunci pentru sine iarăşi atât de prost şi superstiţios, precum era el mai înainte.

08] Acest fapt să vă servească ca o dovadă, că, de fapt, nici un suflet nu poate fi stricat în aşa fel, ca el să nu mai fie niciodată vindecabil.

09] Fireşte că va fi nevoie de un timp îndelungat la aşa câte un suflet, ori aici sau încă şi mai mult în lumea de dincolo, până ce el va dobândi acea statornicie pe cont propriu şi sănătoasă, care este nevoie pentru a trezi în sine pe deplin germenele vieţii din începuturi şi de a se lăsa de acelaşi pătruns în toate mădularele. Dar, a-şi închipui acest act al vieţii, ca fiind imposibil şi niciodată de îndeplinit, în privinţa unui suflet, care pare a fi deja pe deplin stricat din temelie, ar fi un păcat tot aşa de mare împotriva dragostei şi înţelepciunii lui Dumnezeu, ca şi cum sufletul, crezându-se osândit, apare în sine însuşi ca o lepădătură a iadului şi stă aici, în faţa ochilor lumeşti care judecă, ca un ghem de păcate mare ca muntele şi dens.”
Ev. 04. 036 capitol
01] (Domnul:) “De aceea, să nu judecaţi oamenii, ca să nu deveniţi prin aceasta la sfârşit judecători peste voi înşivă!

02] N-ar fi, deci, o nebunie foarte neomenească să vrei să judeci de aceea un om bolnav trupeşte şi să vrei să rânduieşti peste el o pedeapsă fără conştiinţă, pentru că el a devenit bolnav şi mizer?! Dar o nebunie cu cât de mult mai mare şi cu foarte mult mai neomenească este aceasta de-abia atunci, dacă judecaţi şi osândiţi de aceea un om bolnav sufleteşte, pentru că sufletul său a devenit slab şi bolnav din motivele mai înainte relatate!

03] Voi numiţi nelegiuiţi asemenea oameni, după legile şi rânduielile voastre şi le aplicaţi pedeapsa nemiloasă, cruntă; dar ce faceţi voi prin aceasta? Voi pedepsiţi un suflet, pentru că el a devenit bolnav, de fapt, fără vina lui! Întrebaţi-vă pe voi înşivă, cum trebuie să se arate judecăţile voastre în faţa lui Dumnezeu.

03] Dar întreabă-te pe tine însuţi, tu al Meu Cireniu prieten al oamenilor, ce ai fi făcut fără Mine cu cei cinci nelegiuiţi principali, ca cel mai mare judecător al Romei şi ca purtător de putere asupra vieţii şi a morţii!? Vezi, atunci ai fi rânduit să ţi se povestească faptele rele, mârşave şi i-ai fi încredinţat în sfârşit morţii pe cruce pe toţi cei cinci! Ţi-ar fi venit vreodată în minte de a gândi, că în spatele tăinuit al acestor cinci ar putea avea un sălăş asemenea duhuri? O, nu! Acest lucru nu ţi-ar fi venit niciodată în minte!

04] Tu i-ai fi condamnat la moarte cu cel mai rece sânge din lume, foarte aprins de mânie din pricina nelegiuirilor lor şi ai mai fi fost, în plus, încă de părerea liniştitoare să le fi făcut lui Dumnezeu şi omenirii un serviciu bun! Dar ce pagubă i-ai fi pricinuit tu omenirii prin a fi nimicit de pe pământ asemenea duhuri, care, acum, ca pe deplin tămăduite, – sufleteşte şi trupeşte – le luminează oamenilor acestui pământ ca sori de primăvară şi vor încălzi şi vor înviora spre bine şi adevăr multe o mie ori o mie de inimi omeneşti! De acum încolo vei proceda tu fireşte într-adevăr altfel; dar mai înainte ai fi fost tu nemilos!

06] Şi iată, aşa stau lucrurile cu toate judecăţile lumeşti de pe pământul drag! Pentru bolile şi neputinţele trupeşti se găsesc doctori şi ei pregătesc tot felul de leacuri; numai pentru bolile sufletelor sărace nu există alţi doctori şi alte leacuri decât mai întâi o carte foarte grea plină de legile adesea foarte greu de ţinut – şi în spatele legilor, sabia judecătoare!

07] N-ar fi deci mai frumos, mai deştept şi mai omenesc de a institui mai mulţi doctori şi mai multe leacuri pentru suflete devenite bolnave, decât pentru trupurile acestora, care devin în scurt timp o mâncare a viermilor?!

08] Că aici o boală a sufletului tare înaintată este mai greu de vindecat decât aşa multe ale trupului, acest fapt îl ştiu Eu într-adevăr cel mai bine; dar nici una nu este pe deplin nevindecabilă, în timp ce există totuşi pentru fiecare trup în sfârşit o ultimă boală, pentru a cărei vindecare n-a crescut nici o plantă pe pământul întreg! Şi totuşi faceţi voi oamenii atât de multe pe dos!

09] Pentru trupul putrezit, total muritor instituiţi voi spitale peste spitale, farmacii şi băi, alifii şi plasturi şi băuturi tămăduitoare; dar pentru sufletul nemuritor n-aţi construit voi încă nici măcar numai un spital!

10] Tu spui în tine, în inimă, acum fireşte, într-adevăr: Acest lucru este desigur adevărat, - această cunoaştere cere fireşte într-adevăr o cercetare mai adâncă a întregii firi omeneşti, decât a ştii doar din experienţa veche, ce fel de suc din ierburi vindecă cel mai degrabă suferinţele unui stomac bolnav; dar şi sufletul omenesc nemuritor este demn, ca să te îngrijeşti puţin mai mult de structura lui variată decât de structura unui stomac prea plin din cauza mâncării fără saţ!

11] Au fost însă într-adevăr în toate timpurile trimişi în această lume şi doctori adevăraţi ai sufletului, plini de Duhul lui Dumnezeu şi au predicat calea adevărată spre tămăduirea sufletelor. Unii s-au ţinut de aceasta şi au şi fost vindecaţi negreşit; dar aşa numiţii mari şi puternici ai pământului s-au considerat oricum pe deplin sănătoşi sufleteşte, au dispreţuit doctorii sufletelor trimişi de Mine pe pământ, i-au prigonit la sfârşit şi le-au interzis de a practica lurarea lor de mântuire pentru suflete bolnave, - şi aşa s-a întâmplat întotdeauna prin cei mari şi puternici ai pământului, că învăţătorii de milostivire spre tămăduirea sufletelor bolnave, n-au putut cuprinde la oameni niciodată acele rădăcini, prin care ar fi crescut atunci spre un pom de mântuire plin de putere.

12] Şi dacă a şi fost pusă pe undeva o sămânţă cu totul sănătoasă şi puternică, atunci ştiau copiii oamenilor egoişti şi lacomi după domnie ai acestui pământ să şteargă pomul atâta timp, să-i ia ramurile şi crengile, părânduli-se lor de prisos şi să-i frece atâta timp jos scoarţa necesară, până ce întregul pom a fost nevoit în sfârşit să se usuce. Şi aşa n-a fost instituit şi folositor întemeiat, deci nici pentru tămăduirea sufletelor bolnave, nici un alt spital până la această oră, decât cele mai aspre legi, arestări, temniţe de cercetare, temniţe îngrozitoare de pedepsire, sabia ascuţită, extrem de nemiloasă şi tot felul de instrumente de execuţie şi de ucidere pline de chin şi se schingiuire. Acestea sunt produse ale unor suflete, cei drept, de asemenea numai bolnave, dar puternice; acelora trebuie să li se ajute înainte de toate, dacă cu tămăduirea sufletelor mici, slabe şi supuse trebuie să se mai ajungă încă la un oarecare succes fericit pe acest pământ.”

02] Dar va merge încă, neţinând cont de toate acestea, mereu greu cu construirea care dăinuie un ospiciu pentru suflete bolnave despre care este vorba, pentru că anumiţi oameni vor începe să se simtă prin aceasta lezaţi în drepturile lor aparente din lume.

03] Dragostea de sine şi de lume, care este o suflare a iadului în pieptul omului, va fi aici mereu împotriva acestui lucru şi nu va vrea să fie vindecată de boala ei rea şi nu va renunţa la mijloacele ei lumeşti, precum sunt aici legile dure greu de îndeplinit, judecăţile şi pedepsele acestora.

04] Dar, totuşi, vor fi după Mine pretutindeni mereu mulţi, la care acest loc al Meu de tămăduire al sufletului, acum instituit, va rămâne pentru mulţi, care vor vrea să-l folosească. Ce-i drept, vor avea de îndurat asemenea locuri de tămăduire adevărate unele şi adeseori multe lucruri, din pricina numelui Meu adevărat şi viu, de la sufletele, într-adevăr, lumesc puternice, dar, în sine, bolnave din temelie; dar Eu Însumi voi ştii să le protejez!

05] Dar dacă sufletele oamenilor lumeşti, devenite prea autoritar rău bolnave, intenţionează, dintr-o nebunie categorică, să distrugă pe deplin unul sau celălalt ospiciu pentru suflete, atunci voi înţelege Eu deja să-i cuprind printr-o judecată extraordinară corespunzătoare şi să rânduiesc tămăduirea sufletelor lor în ospicii din lumea de dincolo, unde la tămăduiri, care avansează numai foarte încet, se va auzi multă plângere şi scrâşnire a dinţilor!

06] Deja pe această lume are un leac al trupului foarte eficient un gust de obicei foarte amar; dar mai amare vor fi la gust leacurile pentru tămăduirea sufletului din lumea de dincolo, pentru că ele trebuie să fie puternice, pentru a tămădui, prin urmare, acolo un suflet foarte periculos de bonav, fiindcă pentru el n-a mai fost aici nici o tămăduire posibilă. Da, vindecate vor fi ele într-adevăr, dar mult timp şi foarte dezamăgitor de amar se va întâmpla aceasta! De aceea, bine aceluia, care îşi va vindeca sufletul său în aceste ospicii lumeşti!

07] Dar, din toate motivele arătate până acum, sunteţi voi, judecătorii puternici, adevăraţi doctori ai sufletelor în tot viitorul şi să judecaţi asupra oricărui suflet bolnav o judecată dreaptă spre tămăduirea lui şi nu spre prăpădirea lui mai mare!

08] Cu adevărat, cu cât aţi îmbolnăvit un suflet, oricum deja foarte bolnav, încă mai mult, printr-o judecată înadins ea însăşi bolnavă de suflet, cu tocmai tot atât de mult veţi deveni voi înşivă mai nenorociţi şi bolnavi în privinţa sufletului vostru şi tămăduirea voastră de dincolo va fi atunci una cu mult mai amară decât aceea a sufletului devenit încă mai nenorocit prin judecata voastră rea! Pentru că un asemenea suflet este şi rămâne totuşi simplu bolnav, în ciuda judecăţii voastre rele şi fără sens şi va putea fi şi în lumea de dincolo restabilit printr-o vindecare simplă; un suflet judecătoresc nebun, însă, va cădea, după fiecare judecată ratată şi rea, mereu o dată îndoit în boala acelui suflet, pe care îl condamnase rău şi prin aceasta va înmulţi îndoit într-un mod necesar şi boala foarte proprie din temelia sufletului lui. Că, atunci, în lumea de dincolo, se va întâmpla treaba de asemenea foarte amarnic şi îndelungat cu tămăduirea unui asemenea suflet de judecător, devenit foarte nenorocit şi bolnav, se poate înţelege uşor de la sine la o reflectare numai întrucâtva!

09] Dacă tu, ca un doctor nepriceput, însuţi bolnav, eşti cerut la un bolnav foarte periculos şi tu mergi acolo din pricina câştigului şi îi dai un leac în nepriceperea ta, care nu-l ajută, ci îl face, pe ici pe colo, mai nenorocit, - ce folos ai tu de la această treabă?! Pentru că, dacă nu l-ai ajutat, atunci nici nu primeşti vreo răsplată – cum este obiceiul la voi-; tu ai fost însă în plus îmbolnăvit şi de boala bolnavului periculos şi nu ai acum în primul rând nici o răsplată şi în al doilea rând, ai de înfruntat în privinţa ta însăţi, în loc de o boală simplă, una dublă!

10] Dacă vine acum un medic deştept în locul tău, nu va vindeca el bolnavul tău de mai înainte cu un leac simplu, eficient, în timp ce în privinţa ta, pentru că eşti acum atins de două boli, va şi trebui el desigur să aplice un leac îndoit, pentru a te ajuta într-un mod posibil?! Şi un asemenea leac îndoit va înfăptui în carnea ta slabă de asemenea sigur o revoltă cel puţin de două ori aşa de mare, decât cel simplu la cel numai simplu bolnav al tău mai devreme tratat.”

02] Dar nu mânia voastră şi simţul vostru de răzbunare să le ţină în încăperi închise în temniţă, ci marea dragoste a voastră către aproapele şi grija cea mai profundă, cu aceasta foarte strâns legată, pentru vindecarea lor posibilă şi deplină! Dacă Duhul adevărat al iubirii vă va arăta, că la unul sau la celălalt foarte grav bolnav este nevoie de un leac care este amar la gust, atunci nu i-l reţineţi fără drept, pentru că aceasta ar fi o milostivire foarte imatură şi inoportună! Dar numai în dragostea adevărată trebuie voi să-i daţi celui rău bolnav un leac amar, căci aşa îi va şi procura acesta sigur vindecarea dorită şi voi veţi primi atunci multă binecuvântare asupra voastră!

03] Leacul pe care l-am rânduit la început, seara, pentru cei cinci, n-a fost, desigur, dulce şi bun la gust; dar dragostea Mea mare către ei l-a recunoscut, ca fiind inevitabil necesar spre tămăduirea lor deplină şi aşa a fost acel leac amar de asemenea şi o cea mai mare dovadă a dragostei Mele către ei. Dimineaţa, au fost ei tămăduiţi prin acesta, cu atât mai uşor, de toate bolile şi ei să vorbească, dacă unul poate să-Mi poarte supărare din cauza leacului amar savurat!!

04] Dar dacă cineva, mânat numai de furie şi de sete de răzbunare, chinuie şi schingiuieşte presupusul răufăcător în felul cel mai nemilos, atunci este el prin aceasta deja răufăcătorul multiplu mai mare şi va primi de gustat, o dată, de asemenea, cu atât mai mult, lucruri amarnice.

05] Cu care măsură veţi măsura, cu aceeaşi măsură vi se va măsura o dată în viitor iarăşi! Cine măsoară cu dragostea adevărată, aceluia i se va şi măsura aşa înapoi; dar cine măsoară în furie şi răzbunare, aceluia i se va da înapoi, în viitor, cu totul acelaşi leac spre vindecarea sa, în măsura foarte dublată şi el nu va scăpa nici cu o secundă mai devreme din ospiciul foarte amar din lumea de dincolo, decât până ce fiecare fibră tare din sufletul lui va fi făcută albă şi moale ca lâna!

06] Eu v-am arătat acum firea şi constituţia adevărată, general valabilă a omului şi voi nu mai puteţi spune acum: Deoarece cunoaşteţi şi ştiţi însă acum bine un asemenea lucru, de aceea şi acţionaţi potrivit cu acesta şi învăţaţi-i un asemenea fapt şi pe aceia, care stau printre voi şi nu ştiu până acum, ca fiind ei înşişi bolnavi, ce fac, căci aşa veţi fi activi în cea mai adevărată şi bună măsură, ca împreună lucrători adevăraţi şi sănătoşi la împărăţia Mea pe acest pământ şi bineplăcerea Mea vă va însoţi pe toate căile şi potecile voastre; dar, dacă veţi lucra pe undeva iarăşi după gândirea voastră veche, atunci gândiţi-vă că sufletul vostru este lovit de o boală şi rugăţi-vă atunci, ca Eu să-l vindec de aceasta şi ca voi să nu cădeţi într-o dublă suferinţă proprie!

07] O, voi, voi care judecaţi şi cu judecăţile voastre îmbolnăviţi încă mai tare sufletele bolnave sărace, decât erau ele mai înainte, luaţi totuşi serios în consideraţie, ce sunteţi voi şi ce trebuie să fiţi, potrivit adevărului şi ce trebuie să faceţi în consecinţa ordinii lui Dumnezeu! Voi judecătorilor şi purtătorilor de puterea supremă peste slăbiciunea popoarelor, care sunt la sfârşit de asemenea toată puterea, forţa şi prestigiul vostru, să fiţi adevăraţi părinţi ai popoarelor voastre şi ca fiind astfel, trebuie să vă îngrijiţi foarte tare de deplina sănătate a celor mulţi copii vouă încredinţaţi şi să vă îngrijiţi cu toată dragostea şi grija adevărat părintească de binele sufletului lor! Doctori ai trupului nu trebuie să fiţi voi – dar cu atât mai mult adevăraţi medici de suflete!

08] Dar dacă vedeţi copiii voştri, cum ei nu respectă adeseori poruncile voastre părinteşti şi păcătuiesc, din când în când, de asemenea, destul de tare împotriva acestora, v-ar sta bine, dacă aţi rândui de aceea, să fie chinuit unul sau celălalt copil, oarecum ca exemplu înspăimântător şi l-aţi atârna la sfârşit chiar pe cruce?! Acest lucru poate să-l fi făcut probabil o dată un tată lacom de domnie; dar multe asemenea exemple nu va avea de prezentat istoria lumii! Dar voi, părinţi mai buni, veţi dojeni copilaşii voştri, care greşesc într-adevăr, cel puţin aparent în serios şi în cazul cel mai necesar, îi veţi pedepsi şi cu nuiaua vindecătoare. Dacă copiii se vor îndrepta după aceea, atunci veţi avea, cu siguranţă, o bucurie mare în această privinţa; pentru că o plăcere adevărată va fi pentru voi de a vedea sufletele copiilor voştri proaspete şi sănătoase în faţa voastră.

09] Aşa sunteţi voi judecători puternici, de asemenea şi faţă de toţi oamenii şi bucuria voastră nu va mai lua niciodată un sfârşit! Puneţi-vă în situaţia acelora, care trebuie să vă asculte pe bună dreptate şi să accepte şi să respecte legile voastre! Nu v-ar face bine, dacă ar fi ei milostivi cu voi, ca judecători ai voştri şi s-ar purta cu voi cât se poate de indulgent?! Ceea ce puteţi voi dori, într-un mod raţional, ca ei să dorească să vă facă vouă, dacă aţi sta în faţa lor cu sufletele bolnave, aceea faceţi-le şi voi lor, când stau ei cu sufletele lor bolnave în faţa voastră!