Marea evanghelie a lui ioan

02] Spun Eu:" Da, da, fă asta; pentru că din acest fapt va mai urma o învăţătură foarte însemnată!”

03] Repede s-a îndepărtat Marcu, a adus un mascul măgar la noi şi i-a spus negrului puţin zâmbind: “Acesta ar fi aşa un înţelept lumesc; fă după cum crezi cu el!”

04] Atunci l-a chemat negrul pe slujitorul său. Acela a îndreptat de îndată tot felul de întrebări către animal în felul său asemănător cu plânsetul măgarilor şi să vezi, animalul ca i-a făcut cunoscut tot felul de lucruri despre iconomia casei a lui Marcu, precum şi despre stăpânul lui anterior, foarte dur, numele aceluia şi încă aşa o sumedenie de date dintre cele mai surprinzătoare, despre care negrul n-ar fi putut şti cu uşurinţă, ceea ce l-a stupefiat pe Marcu într-o măsură mare. În sfârşit i-a poruncit slujitor măgarului de a fugi de dragul lui de trei ori în jurul mesei noastre şi la sfârşit să lase să se audă de şapte ori destul de tare sunetul lui specific în formă de . Şi măgarul a urmat de îndată aceste îndemnuri şi s-a depărtat după aceea din propria iniţiativă.

05] După aceea a întrebat-o conducătorul negru pe societatea noastră, dacă şi aceasta de acum ar fi într-adevăr o aiureală abia credibilă.

06] Atunci a spus Cireniu care nu putea să se mire îndeajuns: “Nu, nu, prietene, o aiureală nu este aceasta; dar aproape că aş dori acum să încep să cred deja că şi poetul nostru celebru Esop care a scris despre fabule, a putut să vorbească cu animalele! Doamne, aceasta este deja iarăşi o nouă virtute a negrilor, despre care n-am avut înainte nici cea mai neînsemnată cunoştiinţă! Da, dacă aceste lucruri merg aşa înainte, nu vom termina nici pe departe cu aceşti negri! Treaba se dezvoltă tot mai mult, tot mai de necrezut şi de neexplicat! În cărţile Scripturii voastre am citit o dată într-adevăr despre un măgar, care i-ar fi vorbit proorocului pe nume Bileam care îl bătea prea tare; dar ce este aceasta vizavi de faptul, unde acest negru îşi lasă acum povestită cu totul clasic întreaga biografie a acestui măgar cu totul inofensiv! Şi că acest lucru n-a fost o inventare a negrului, aceasta o justifică bătrânul Marcu!

07] Aceasta, aceea şi cealaltă este deja cu totul bine şi adevărat şi n-am nimic de spus împotrivă, dacă la toate acele învăţături înţelepte pe care le-am auzit deja, mi s-ar putea aprofunda numai puţin în partea sentimentală această apariţie nouă şi miraculoasă în privinţa faptului, cum este posibil să te înţelegi într-o limbă cu animalele! Doar nu va depinde într-adevăr nici mântuirea omului de o asemenea ştiinţă; dar deoarece apariţia extrem de miraculos minunată, reieşind din partea curat omenească, a avut o dată loc, de aceea vreau să cunosc totuşi puţin mai îndeaproape amănuntele întrebării despre cum şi prin ce este posibil acest fapt! Cum se pot înţelege animalele cu oamenii prin vorbire şi cum omul cu animalele? – Doamne, dă-ne despre această treabă numai aşa unele explicaţii cu totul scurte!”

08] Spun Eu:" Oameni, care sunt în stare de aşa ceva, nu sunt de aceea mai excepţionali decât voi, care nu sunteţi în stare de acest lucru; pentru că cu cât mai aproape se află sufletul unui oarecare om de duhul animalelor, cu atât mai multă asemenea capacitate de a se înţelege cu acelaşi, posedă el fireşte în starea lui potrivit ordinii de viaţă şi pe deplin curată. Dacă se apropie el prea mult de partea pur trupească, s-a şi terminat cu capacităţile deosebite şi legile întunecate ale materiei păşesc atunci în locul lui şi sufletului îi şi este atunci totul aducător de lezare, ce poate să-i producă cărnii numai totdeauna o pagubă.”

02] Acest fapt este de înţeles aproximativ aşa, ca şi când cineva dintre voi şi-ar închipui un cărbune arzând cât de poate de şters într-o cămară cu totul întunecată. Cărbunele va răspândi atunci de-abia atât de multă lumină în apropierea lui cea mai mare din jurul lui, că va fi vizibil cu o măsură de-abia îndeajunsă locul unde se află acesta. Dacă se îndepărtează de pe suprafaţa lui prin suflare cenuşa care îl întunecă, ca fiind oarecum materia sufletului, lumina din jurul lui devine deja aşa de puternică şi va pătrunde atât de departe, că se va putea distinge deja foarte bine împrejurimea lui cea mai apropiată. Dacă se întăreşte suflarea tot mai mult, de pe suprafaţa lui deja arzând luminos, va începe să se răspândească deja atâta lumină, că se va începe să se distingă deja destul de limpede în situaţia de necesitate obiectele care se află în întreaga încăpere. Când cărbunele se aduce atunci abia în starea aceea de a arde cu totul cu o flacără luminoasă, se face starea prin acest lucru deja foarte bine luminoasă în întreaga încăpere şi se va putea atunci deja distinge mai curat toate lucrurile în aceeaşi, iluminate îndeajuns şi după culorile lor.

03] Aşa stau lucrurile ci şi cu sufletul pur. Cărbunele în stare ardentă, acoperit cu cenuşă, se aseamănă cu un suflet care s-a dezvoltat pe deplin în dorinţele împlinite ale cărnii. El necesită tot focul lui şters de viaţă numai peste formarea materiei întunecate care îl înconjoară; aici se poate face atât de mult ca nimic cu formarea unei sferi a vieţii exterioare! Şi unui asemenea suflet foarte material îi este imposibil să poată simţi vreodată ceva despre o capacitate deosebită şi mai înaltă. Acolo nu ţine treaba cu supremaţia peste întreaga făptură, tot aşa nu se poate folosi nici vederea în sfera domeniului sufletesc al vieţii, nu ţine treaba nici cu auzirea unei voci interioare duhovniceşti şi încă cu mult mai puţin se poate folosi o înţelegere a limbii animalelor sau chiar a plantelor, - acestea fiind o sumedenie de lucruri, care le-au fost părinţilor străvechi atât de cunoscute precum vouă forma cea mai cunoscută exterioară a unui lucru sau a unei oarecare treburi. Pentru că ce să ilumineze totuşi ca fiind viu sfera duhovnicească exterioară a sufletului, dacă acesta ca fiind presupus să strălucească el însuşi nu aduce dincolo de el atât de mult eter strălucitor de viaţă, ca să se cerceteze pe sine însuşi, că şi cum este alcătuit?!

04] Un asemenea suflet ştie la sfârşit de-abia ceva despre existenţa lui proprie, nu-şi cunoaşte suportul absolut deloc şi dacă aude cumva ceva duhovnicesc despre el, îl scârbesc asemenea lucruri; sufletul se sperie până la un fel de leşin, dacă vede numai ceva, ce se aseamănă cumva cu un suflet plecat dintr-un trup decedat şi îşi pierde curajul la vederea unor minuni mari. Ce să fie cu un asemenea suflet?

05] Ah, dar dacă un suflet, după ce a fost întîmpinat cu o suflarea duhovnicească de pe undeva ori printr-o veste pusă chezaşă sau printr-o convingere proprie şi devine arzândă de viaţă asemeni cărbunelui mai înainte menţionat, atunci şi începe el deja, să se simtă ca fiind în primul rând un suflet şi să-şi recunoască temelia, pe care se bazează. Dacă suflările devin tot mai puternice, devine el, ca fiind însăşi tot mai mult lumină, tot mai luminos şi mai curat şi se va recunoaşte că este mai diferit decât materia şi lumina lui va începe deja, să pătrundă dincolo de el şi să ilumineze sfera vieţii exterioare a lui.

06] Dar cu cât mai intensiv şi mai necontenit suflă atunci vânturile duhovniceşti de viaţă asupra sufletului, cu atât mai alb şi viu ardentă şi iluminând mai departe dincolo de sine şi mai luminoasă devine şi sfera vieţii exterioare a sufletului şi ceea ce păşeşte atunci într-o asemenea sfera sufletească a luminii din viaţa exterioară, aceea va fi de asemenea iluminat pătrunzător prin viaţa sufletului şi este acuşi şi uşor pe deplin recunoscut şi judecat în modul cel mai bun de către sufletul strălucitor.

07] Dacă a ajuns o dată un suflet pentru sine la lumina cea mai înaltă posibilă, astfel asemănătoare cu văpaia de cărbune în flăcări şi arzătoare cu o lumină albă, atunci şi a lui sferă a luminii vieţii exterioare, ca reieşind doar de la suflet, va fi ajuns la răspândirea pe cât se poate de depărtată şi intensivă, cu ajutorul căreia se află el atunci deja de faţă ca stăpânitor a întregii făpturi, pentru că el, cu ajutorul unei asemenea sfere a luminii vieţii exterioare a lui, poate deja să înfăptuiască o corespondenţă pe deplin puternică şi extrem de tare eficientă cu toată făptura, aflându-se în apropierea lui potrivită.”
Ev. 04. Capitolul 262
01] (Domnul:) “Vechii patriarhi evlavioşi au avut o atât de puternică sfera de lumină a vieţii exterioare, că străluceau noaptea, văzuţi şi de ochi pământeşit. Sufletul lui Moise strălucea ziua atât de luminoa din văpaia de dragoste către Dumnezeu, după ce avusese contact cu El pe muntele Sinai, că chipul lui strălucea mai minunat şi mai luminos decât lumina soarelui amiezii şi Moise trebuia de aceea să-şi pună un văl întreit pe chipul său, ca ceilalţi oameni să poată privi la el. Sufletul lui Moise ajunsese prin urmare pe acest pământ printre oameni într-adevăr la desăvârşirea cea mai extraordinară; dar de aceea şi toată făptura trebuia să-l asculte foarte exact. El se afla în corespondenţa cea mai inteligentă cu toate fiinţele create, a găsit prin acest fapt şi voia Mea peste tot, a arătat-o oamenilor orbi şi le-a şi trasat exact căile, pe care fiecare om, dacă vrea numai straşnic, poate să ajungă la desăvârşirea sufletului lui. El a înfiinţat şi pentru acest scop o şcoală proprie de profeţi, care mai există, ce-i drept, încă în acest timp, dar fireşte în felul chivotului nou, fals al legii, deoarece cel originar mozaic a devenit deja de mult fără putere şi eficienţă.

02] Dacă Moise, pentru sufletul său extrem de desăvârşit, ar fi putut ajunge şi la naşterea în duh, care i se va şi împărtăşi de-abia atunci, când Mă voi fi ridicat la ceruri, aproape asemeni lui Ilie, dar fără un car de foc, atunci acesta cel mai mare dintre toţi proorocii ar fi putut rândui tuturor stelelor traiectorii noi şi sorii mari ar fi trebuit să se conformeze cu voinţa lui asemenea valurilor Mării Roşii şi trebuia să lase să se formeze asemeni stâncii tari de granit tocmai în acel loc un izvor îmbelşugat de apă, unde ar fi vrut Moise să-l aibe; pentru că el le-a poruncit duhurilor prinse în stâncă şi acestea au înţeles bine limba lui Moise şi au devenit active după voinţa lui recunoscută de ele.

03] Dar că înţelepţii vechi au putut să corespondeze cel mai adesea nu numai cu animalele, ci cu toate plantele şi chiar şi cu pietre şi metale, cu apa, cu aerul, cu focul şi cu toate duhurile pământului, în favoarea acestui fapt mărturisesc martori cu voce tare şi desigur pe deplin credibili din întreaga Scriptură, anume Cartea judecătorilor, a proorocilor, cele cinci cărţi ale lui Moise şi încă o grămadă de alte cărţi şi însemnări şi unele tradiţii din popor, fireşte deja tare denaturate. Pălăvrăgeala artificial construită cu iarba, pomii, stâncile şi cu apa a eseenilor în grădinile lor miraculoase, nu este nimic nimic altceva decât o imitaţie a ceea ce a existat odinioară în realitatea vie!

04] Dar aceşti negri v-au arătat acum din multe puncte de vedere, în ce fel de putere se află un suflet omenesc şi Eu Însumi v-am explicat acum motivul într-un mod multiplu şi luminos ca soarele şi aşa sunt acum de părere, că puteţi să acceptaţi asemenea lucruri acum foarte bine ca fiind un adevăr precis şi acest fapt cu atât mai mult, dacă vă spun în adăugare, că asemenea lucruri s-au întâmplat la oameni, se mai întâmplă şi acum şi se vor întâmpla şi mai departe, în viitor.

05] Totodată, aveţi la păstorii voştri încă în ziua de astăzi o dovadă puternică în favoarea faptului că păstori farte grijulii îşi conduc turmele lor prin anumite nume şi sunete caracteristice, le fac cunoscută voinţa lor şi că turmele se conformează dintr-o dată. Sau nu înţelege măgarul sau boul, chiar dacă puţin ostenitor, pe deplin semnul stăpânului şi îndrumătorului lui? Cui îi este necunoscut că şi chiar leul furios îşi recunoaşte totdeauna binefăcătorul lui şi nu-i face nimic, chiar dacă se află în furia lui cea mai mare? Acestea dovedesc că şi animalele, după felul şi înţelegerea lor, posedă o judecată şi adesea o recunoaşterea foarte ageră şi îi indică omului la multe ocazii prin tot felul de semne şi mişcări şi adeseori împotriviri ieşite în evidenţă, un pericol care îl paşte şi îl salvează pe om, dacă este atent la aceste lucruri.

06] De unde provin într-adevăr haruspices-ii (tâlcuitori de jertfe) care există încă şi în ziua de astăzi printre păgâni, care vor să recunoască tot felul de lucruri din ciripitul şi zborul păsărilor şi din comportamentul celorlalte animale? Ei sunt umbre a acelei realităţi, odinioară existente, despre care vorbim tocmai acum.”

02] Dar dacă ştiţi acum despre toate, cum au fost ele şi s-au întâmplat în lume şi cum încă mai sunt şi se întâmplă, atunci nu mai este aşa de uşor nici vorbă de vreun pericol pentru voi în privinţa de a fi ademeniţi, în afară de faptul că ar trebui cel mult să vă amăgiţi singuri printr-un avantaj propriu trezit în careva dintre voi, dar ceea ce ar fi atunci de asemenea cu totul natural, drept judecat, pieirea voastră.

03] Dar nu mai trebuie ca voi să vă desăvârşiţi sufletele voastre pentru faptul de a vă transpune în toate acele capacităţi ale bătrânilor, vouă acum fidel făcute cunoscute – pentru că acest lucru nu-i dă nici unui suflet o viaţă adevărată, foarte fericită şi veşnică, ci de acum încolo are fiecare dintre voi motivul foarte nou, să-şi curăţească şi să-şi desăvârşească sufletul său pe cât este posibil, pentru a ajunge prin urmarea activă a cuvântului Meu la naşterea din nou a duhului condiţionată de acest fapt în întregul suflet al său. Pentru că cine a dobândit o dată aceasta, acela are dintr-o dată mai multe dintre cele mai miraculoase capacităţi în sine, decât le-au posedat vreodată toţi părinţii străvechi la toată desăvârşirea sufletului lor! El va pătrunde într-o clipă mai uşor cu privirea toate lumile stelelor şi ale sorilor şi va înţelege şi va auzi chiar limbile acelora cât se poate de îndepărtate, decât cum au fost în stare vechii văzători şi înfăptuitori de minuni să pătrundă cu privirea şi să judece împrejurimea cea mai apropiată a lor.

04] Da, ei au înfăptuit minuni, - dar nu le-au înţeles pe aceleaşi. Ei erau puternic, dar nu erau în stare să recunoască într-adevăr puterea şi puteau s-o folosească pe aceeaşi numai atunci în mod drept şi folositor, când erau treziţi spre acest fapt de Duhul Meu, Care îi pătrundea din timp în timp. Dar altfel se şi serveau ei des de puterea lor, unde nici nu era necesar, aproape asemeni copiilor, care la activitatea lor de joacă folosesc de asemenea des o putere mai înaltă pentru lucrurile de la care nu pot avea totuşi niciodată vreun folos, în afară de cel mult acel unul al exersării puterii lor naturale.

05] Dar cu totul altfel stau lucrurile cu atotputernicia Duhului, dacă este o dată născut din nou, de fapt înăscut cu desăvârşire dincoace în suflet; pentru că prin acest fel trece el în comunitatea deplină a atotputerniciei Mele veşnice şi nemărginite, a dragostei Mele a înţelepciunii Mele, a înţelegerii, a recunoaşterii şi a voii Mele! Dacă este el în deplina posesie a toate acestea, ca fiind copilul Meu de-abia prin acest fel cu adevărat, cum să mai poată avea atunci o dorinţă în el, ca să poată înfăptui lucruri, pe care le-au putut înfăptui odinioară bătrânii, ca acum încă aceşti negri, înt-un mod numai parţial şi acest lucru numai nedesăvârşit?!

06] Că nu mai sunteţi în stare, ce-i drept, acum de asemenea lucruri, nu este devină voinţa voastră devină, ci timpul şi obiceiurile lui anapoda. Dar de aceea am venit doară acum eu Însumi, pentru a vă da pentru micul paradis pierdut cerul întreg al Celui mai curat şi puternic Duh din Mine Însămi şi aici sunt Eu de părere în locul vostru, că puteţi să fiţi cu acesta deja mulţumiţi cu desăvârşire!

07] Fireşte că aveţi nevoie, pentru a dobândi pătrundea din temelie de către duh a sufletului vostru, şi de multă osteneală şi activitate; doar că, unde este vorba de o extrem de anumită dobândire exactă a bunului cel mai mare şi cel mai înalt de viaţă, puteţi să înduraţi aşa puţin unele suferinţe! Pentru că toate capacităţile miraculoase ale unui suflet omenesc pentru sine desăvârşit şi toate comorile acestui pământ nu sunt totuşi de numit ca fiind nici cea mai mică picătură de rouă faţă de marea întinsă cât o lume a ceea ce vă aşteaptă cu mult mai sigur din respectarea exactă a voii şi a cuvântului Meu, decât moartea de materie din viitor a trupului vostru, dar care vă poate de fapt jena tot aşa de puţin, precum vă jenează de a părăsi o casă veche, putredă, gată să se prăbuşească în orice clipă şi să vă mutaţi, în schimb, într-una nouă pe veci şi pentru totdeauna, o casă căreia furtunile nu vor putea să-i pricinuiască nimic niciodată!

08] Pentru că adevărat vă spun vouă: Toţi care vor fi născuţi din nou din cuvântul Meu şi din faptă potrivit cu acesta, nici nu vor simţi, nici nu vor presimţi fricoşi moartea trupului asemeni oamenilor lumeşti şi asemeni unor animale, ci ei înşişi vor părăsi trupul cu totul de bună voie, dacă Eu, necesitându-i pentru scopuri mai înalte, îi voi chema din această lume în casa Mea! – Aţi înţeles acum bine toate acestea şi le-aţi îmbrăţişat bine cu inima?”

09] Spun toţi: “Da, Doamne, Tu cea mai înaltă iubire a noastră, Tu tot ce avem noi! Totul, totul dăm pentru dragostea Ta, pentru milostivirea Ta atât de nesfârşit de mare pe care ne-o dovedeşti aici! Acum nici n-am mai ştii cu adevărat despre ce să mai întrebăm!”
Traducători: Ioana Clej

Cristian Clej