Marea evanghelie a lui ioan

02] Spun Eu: „Sufletul său vede acum numai circumstanţele care conduc spre mai bine; din acestea se formează în cugetul sufletului o lume proprie şi ceea ce numeşti tu aici o mişcare a gândurilor, aceea apare în împărăţia sufletului ca fiind o mişcare dintr-un loc într-altul.

03] Iazul care s-a format din lacrimile lui şi a cărui apă a vindecat sufletul său, închipuieşte căinţa lui în privinţa păcatelor făcute şi baia în aceasta indică o ispăşire potrivită, care reiasă din căinţă. Apa curată indică recunoaşterea dreaptă a păcatelor şi a neputinţelor lui; şi când iazul devine un lac, atunci apa închipuie nădejdea în privinţa dobândirii sănătăţii depline şi a milostivirii libere mai înalte a lui Dumnezeu. Aceasta se înfăţişează vizibil la ţărmul puţin cam îndepărtat; Eu Insumi sunt aceea în Duh şi în voinţă. Mişcarea către Mine prin apa adevăratei căinţe şi ispăşiri însă închipuie în sine progresul sufletului spre adevărată îndreptare.

04] Toate acestea sunt însă pentru sufletul lui numai o apariţie corespunzătoare, din care sufletul vede cum este el alcătuit şi ce întreprinde şi face el în cugetul său spre îndreptare, fireşte în această stare numai în voinţă doar, fără o activitate exterioară, adevărată. Aceasta trebuie să urmeze de-abia, când el se va afla, în starea trează, în legătura deplină cu trupul său.

05] Îndată va fi el la Mine şi va începe să vorbească iarăşi. Fiţi numai bine atenţi; tot ce va afirma el acum, arelegătură cu starea interioară a sufletului său! Se vor mai arăta lucruri întortocheate, până ce va păşi el în stadiul al treilea, acesta este legătura pe un timp limitat cu germenele său curat al vieţii.

06] În al treilea stadiu, vă veţi convinge atunci, cât de coerent şi cât de înţelept va vorbi el! Acum vorbeşte doar sufletului lui limpede; dar în al treilea stadiu va vorbi duhul lui din el! Şi atunci nu veţi mai descoperi absolut nici o lacună la el; atunci va purta el o cuvântare, la care vouă tuturor vi se va face cald în jurul inimii!

07] Acum, vine el la ţărm şi spune: >Ah, dar ce călătorie ostenitoare a fost totuşi aceasta! Aici sunt eu acum la tine, tu prieten ales! Nu ai tu nici o cămaşă la tine? Vezi, eu mă ruşinez foarte îngrozitor de goliciunea mea!<

08] Spun Eu din Duhul şi voia Mea acum lui vizibile: >Ieşi afară din apă; după faptele tale vei fi tu îmbrăcat!<

09] Spune sufletul lui Zorel: >Prietene, o, nu vorbi despre faptele mele; pentru că acestea sunt rău înfumurate şi rele! Dacă primesc eu o haină potrivit cu acestea, atunci va arăta ea îngrozitor, neagră şi zdrenţuită!<

10] Spun Eu: >Dacă aceasta, atunci este doară aici destulă apă pentru a o spăla să fie albă!<

11] Spune Zorel: >O, prietene, aceasta ar însemna a dori să speli un negru ca să fie alb! Acest lucru nu va merge bine! Dar o haină este întotdeauna mai bună decât nici una. Eu ies prin urmare din apă!<

12] La picioarele Mele se află o togă cu multe falduri, dar foarte murdărită, deşi culoarea de fond este albă spre gri, o particularitate a culorii îmbrăcăminţii păgânilor în lumea duhurilor. El ia îmbrăcămintea şi simte o scârbă din pricina murdăriei, ceea ce este aici un semn bun. Dar el o ia totuşi, se duce cu aceasta repede în apă şi începe s-o agite, s-o clătească şi în sfârşit, s-o limpezească.

13] Acum, este el gata şi haina este curată. Dar, deoarece mai este ea încă umedă, nu îndrăzneşte s-o îmbrace. Dar Eu îi indic, ca s-o îmbrace totuşi; el nu s-a temut mai devreme de apă, cum să aibe acum un fel de teamă faţă de îmbrăcămintea încă puţin umedă?! Acum spune el - ascultaţi numai, pentru că un asemenea lucru va spune el cu voce tare! -:“

14] Zorel: „Este însă de asemenea adevărat! Mai devreme nu mi-a făcut nimic lacul întreg şi acum să-mi facă ceva cămaşa umedă? Numai cu ea pe trup! Ah, cât de bine îmi face aceasta!“

02] Această întrebare a pus-o Zinka, pentru că nu avea pic de habar, cum arată şi cum este alcătuit sufletul. Căci noţiunea obişnuită a sufletului evreilor era, ca ei să-şi imagineze acesta într-un nor de ceaţă şi ei să spună: el, sufletul, este doar un spirit pur, care are în sine înţelegere şi voinţă, dar în nici un caz o formă şi cu atât mai puţin un trup.

03] Zinka cască de aceea ochii mari, atunci cînd Zorel îi răspunde la întrebarea sa pusă în gând: „Da, bineînţeles că are un trup, care este într-adevăr doar eteric, dar pentru suflet este la fel trup, aşa cum cărnii îi este trupul cărnii. Nimic nu-i lipseşte trupului sufletesc, din ceea ce are trupul cărnii. Acest lucru tu nu-l poţi vedea, bineînţeles, cu ochii cărnii tale, dar eu pot vedea, auzi, simţi, mirosi şi gusta toate acestea; căci şi sufletul are tot aceleaşi simţuri, cum le are şi trupul ca mijloc de comunicare între el şi corp.

04] Simţurile trupului sunt hamurile de conducere în mâinile sufletului spre stăpânirea trupului său pentru lumea exterioară. Dacă trupul însă nu ar poseda astfel de simţuri, atunci nu ar folosi la nimic şi ar fi o povară neimaginabilă pentru suflet.

05] Gândeşte-te acum la un om, care este întru totul surd şi orb, care nu ar simţi nimic, nici dureri dar nici bucuria sănătăţii şi care nu ar avea miros şi nici gust; spune tu acum, dacă ar avea vreun folos pentru suflet un astfel de trup! Nu ar trebui să dispere acesta în starea sa de obicei prezentă?

06] Dar în aceeaşi măsură nu i-ar fi de folos sufletului simţurile ascuţite ale trupului, dacă nu ar poseda aceleaşi simţuri în trupul său eteric! Dar pentru că şi sufletul posedă tot aceleaşi simţuri ca şi corpul, recepţionează cu uşurinţă şi precis cu simţurile lui, ceea ce au primit simţurile dintâi a trupului despre lumea exterioară. Acum ştii tu cum de sufletul are o formă trupească.

07] Tu însă ştii acum ceea ce ţi-am spus eu, cum pot vedea, cum pot simţi şi cum văd eu acestea trupeşte; dar când eu mă voi trezi din nou, atunci tu vei ştii toate acestea, dar eu nu voi mai cunoaşte nimic, pentru că toate aceste lucruri le văd cu simţurile ascuţite ale sufletului, le simt, dar în nici într-un caz cu simţurile trupului.

08] Dacă aş simţi eu toate acestea cu simţurile trupului, atunci acestea s-ar transmite şi nervilor creierului meu şi prin urmare ar lăsa anumite urme în nervii vieţii a inimii trupeşti, iar sufletul meu s-ar regăsi în trupul de carne şi s-ar recunoaşte aşa cum este întru totul. Dar pentru că eu nu am acum nici o legătură cu corpul meu şi mă aflu liber de toate cătuşele trupului meu şi nu pot face nimic pentru sau împotriva simţurilor trupului, eu nu mai voi ştii prin urmare nimic după întoarcerea în trupul meu despre ceea ce văd, simt, aud şi vorbesc aici şi despre tot ce se întâmplă acum cu mine.

09] Dar şi sufletul în sine are puterea să-şi aducă aminte şi aşa el poate să-şi amintească toate lucrurile minore, ce i s-au întâmplat; dar doar în starea sa liberă poate face aceasta. Dar dacă se află în trupul întunecat, atunci el vede, aude şi simte toate lucrurile spirituale doar în linii neclare şi în înfăţişări crude; el este conştient de ceea ce este şi că există, dar nu poate fi vorba la toate acestea spre a-şi da seama de înfăţişările înalt spirituale.

10] Şi tu ai un suflet, aşa cum eu sunt acum un suflet liber; tu nu ai ştiut deloc sau poate doar puţine lucruri despre tine însuţi. Motivul se află în carnea întunecată, cu care este învăluit fiecare trup pentru un anumit timp. De abia acum, pentru că ţi-am povestit unele lucruri, prin gura vie a trupului, direct nervilor creierului tău şi pentru că tu, ca fiind un suflet, ai citit tot astfel de semne şi în interior, ştii acum, ca suflet şi nu ca trup, că ai un suflet şi în adâncul gândirii şi a dorinţelor tale eşti însuţi suflet, care, în fiinţa sa eteric-trupească, are tot aceeaşi înfăţişare ca şi trupul tău.

11] Însă tu nu va trebui să te miri deloc, dacă eu îţi spun acum, că după trezirea mea în viaţa pământească nu voi mai ştii nimic din toate acestea, pe care le-am rostit acum; căci eu ţi-am explicat acum motivul!“
EV. 052. Capitol.
01] (Zorel:) „Acum spune acel prieten către mine: ‘Vino Zorel, părăseşte aceste locuri, eu te voi conduce în alte regiuni!’

02] Eu plec cu acel bun prieten departe de acel lac. Noi ne plimbăm printr-o alee minunată şi pomii se închină în faţa Aceluia, pe care eu îl urmez. Acesta trebuie să fie cineva înalt în lumea spiritelor! Oh, unii pomi aproape că se rup de la rădăcină, închinându-se atât de adânc!

03] Tu, Zinka, mergi, dar arăţi ca într-un nor de ceaţă şi nu pari să observi, cum se apleacă acei pomi în faţa prietenului meu! Aceste lucruri sunt ciudate pentru lume, dar totuşi este adevărat!

04] Ciudat, ciudat! Acum încep să vorbească pomii! Ei strigă în şoapte bine de înţeles: ‘Laudă pentru Sfântul Sfinţilor, slavă pentru Regele Regilor, din veci şi până în veci!’

05] Nu ţi se pare foarte ciudat!? Dar supărător este faptul că tu te comporţi de parcă nu ai observa, sau de parcă ar fi pur şi simplu o apariţie obişnuită pe pâmânt precum o ploaie măruntă!

06] Da, da, prietenul, în faţa căruia se închină pomii şi rostesc laude pentru persoana sa, îmi spune, că ceea ce este în spatele nostru nu eşti tu însuţi, ci doar o apariţie de umbră a sufletului tău şi care se dezvoltă doar în această sferă. Din sufletul tău au ieşit anumite raze de lumină; în clipa în care au atins sfera noastră, câştigă în tot acelaşi fel un chip, cum razele emanate de om în plină zi, atunci când acestea cad pe suprafaţa unei oglinzi, conturează şi arată de îndată forma a acelui om, care se află mai aproape de oglindă şi emană aceste raze.

07] Eu vreau să mă uit doar la picioarele tale şi mă voi convinge, că nu mergi, ci doar pluteşti în spatele nostru. Şi este adevărat, tu nu-ţi mişti nici picioarele şi nici mâinile şi totuşi eşti în spatele nostru la o distanţă constantă de şapte paşi! Da, acum înţeleg eu, de ce tu nu poţi vedea cum se închină pomii şi de ce nu auzi tu şoaptele lor minunate!

08] Dar aleea devine acum tot mai strâmtă şi pomii încep să fie mai scunzi, dar se află de aceea mai aproape unul de altul şi totuşi închinările şi şoaptele nu se opresc. Drumul însă devine din ce în ce mai rău. Acum este acea alee deja atât de strâmtă şi drumul este spinos şi pietros, că doar cu greu putem trece pe acolo! Încă nu se poate vedea vreun capăt, cu toate că prietenul spune, că acest drum va ajunge de îndată la capăt şi noi vom ajunge la destinaţia dorită. Oh, acum încep să devină deşi acei pomi de tufă şi drumul începe să devină aproape în întregime de piatră, iar între pietre este totul plin de spini şi scaieţi; aici aproape că nu se poate merge mai departe!

09] Eu îl întreb pe acest prieten de ce am ales aşa un drum greu de parcurs. Prietenul însă mi-a răspuns aşa: ‘Uită-te în stânga şi în dreapta, iar tu vei descoperi pe ambele părţi o mare, care nu are fund! Acesta este singurul drum, pe această limbă de pământ, care este într-adevăr pietros şi spinos, dar sigur, care se află între aceste două mări nemărginite. Această limbă de pâmânt leagă pământul lumesc cu acea lume de apoi mare şi paradisică a fericiţilor. Cine vrea sâ ajungă până acolo, trebuie să accepte acest drum dacă vrea să ajungă acolo, deoarece este singurul drum încolo!’

10] Vezi tu Zinka, un astfel de răspuns ciudat mi-a dat prietenul şi ghidul meu, eu cel care sunt un nimic! Eu îl întreb însă din nou şi îi spun: ‘Pe lume există drumuri bune şi rele; dar acolo se ajută omul; el ia unelte şi lopeţi şi începe să repare acel drum. De ce nu se întâmplă şi aici acest lucru?’

11] Dar prietenul a spus: ‘Pentru că aceste buruieni multe protejează această limbă de pâmânt de furtunile îngrozitoare ale mării! Dacă această limbă de pământ nu ar fi plină de tot felul de buruieni, atunci valurile puternice de pe ambele părţi deja de mult ar fi răpit aceasta. Dar pentru că buruienile spinoase sunt atât de dese şi mai ales spre cele două maluri, se opresc valurile mari în acestea şi îşi aşează spuma printre ramuri, care, cu timpul, începe să devină tare ca piatra şi stabilizează această limbă importantă de pământ din ce în ce mai mult. Această limbă însă poartă numele: umilinţă şi adevăr deplin. Ambele însă, umilinţa şi adevărul, au fost în toate timpurile pentru oameni pline de spini!’

12] Iată Zinka, aşa a vorbit acel prieten şi în mine începe să se facă lumină într-un fel ciudat şi eu încep să simt, de parcă ceva începe să se mişte în inima mea; iar ceea ce se mişcă, este o lumină şi acea lumină are o formă în inimă, aşa cum embrionul are o formă în pântecul mamei. Este cât se poate de pur ceea ce văd. Dar acesta începe să devină din ce în ce mai mare şi măreţ! Ah, ce lumină minunată şi întru totul pură este aceasta! Aceasta cu siguranţă este flacăra în sine a vieţii din Dumnezeu în inima pură a omului! Da, da, aceasta este! Ea începe să crească în noi şi ah, cât de bine mă simt eu acum!

13] Încă ne mai aflăm noi pe acel drum îngust; dar acum nu mă mai deranjează buruienile şi acei spini; nici nu mai simt nimic dureros, chiar dacă mă împunge sau mă taie vreun spin! Acum se mai răresc acele buruieni, pomii încep să fie mai mari şi aleea începe să aibe aceleaşi dimensiuni ca şi mai înainte. Buruienile încetează să mai existe, acea limbă de pământ devine mai largă, iar malul mării se depărtează din ce în ce mai tare şi deja acum pot vedea, bineînţeles încă în depărtări, o ţară minunată cu cei mai frumoşi munţi şi peste acei munţi străluceşte soarele! Dar din aleea ce devine din ce în ce mai largă şi mai mare, nu am ieşit încă, iar acei pomi înalţi şi mari nu au terminat încă, să-şi aplece coroanele în faţa prietenului şi ghidului meu şi acum şoaptele lor sună ca şi nişte harpe minunat acordate!

14] O Zinka! Da, da, acolo este nemărginit de frumos! Dar şi tu mai pluteşti în urma noastră şi eşti tot atât de tăcut ca şi mai înainte, dar nu este vina ta; căci nu tu eşti acela, ci doar o imagine de-a ta. Ah, dacă ai putea vedea şi tu aceste minunăţii, dar, pe lângă aceasta, să îţi aduci aminte de fiecare amănunt pentru viaţa pământească; ce om memorabil ai fii tu! Şi eu aş putea să fiu astfel, dacă mi-ar rămâne ceva în minte despre toate acestea; dar mie nu-mi va rămâne nimic! Dar acest prieten spune, că în timp îmi voi aminti de toate acestea; dar mai întâi de toate, va trebui să parcurg acest drum plin de spini şi în carne.“

02] Oh, acum recunosc eu mult prea bine, că există doar un singur Dumnezeu adevărat; dar doar aceia îi vor zări chipul sfânt şi luminat, care sunt întru totul puri în inimă! Eu voi ajunge cu greu la această privire la chipul Lui; căci inima mea a fost deja disperat de murdară! Tu, da, prietenul meu Zinka; căci în inima ta nu pot găsi aproape nimic ce este necurat, în afară de un petec şi de o aţă, prin care tu va mai trebui să râmâi încă un anumit timp legat de acea lume pământească!

03] Dar, acum, se poate vedea în depărtări capătul lat al acestei alei. Nici unde nu se mai poate vedea vreo urmă de mare, peste tot pâmânt bogat şi îmbelşugat, grădini lângă grădini; peste tot se află cele mai frumoase case şi palate! Ah, ce frumuseţi de nedescris!

04] Prietenul meu spune că nu este nici pe departe ca în ceruri, ci acesta este doar paradisul. În ceruri nu a putut intra până acum nici un muritor; căci până acolo încă nu s-a construit podul. Toţi cei buni, care de la începutul creaţiei au trăit pe acest pământ, se află aici lângă Adam, Noe, Avraam, Isaac şi Iacob. Acei munţi înalţi sunt barierele acestei ţări minunate. Cine va ajunge pe acei munţi, acela va putea vedea cerul cu nenumăraţii îngeri ai lui Dumnezeu, dar nimeni nu va putea intra în acesta, decât peste prăpastia cea mare, care nu are nici fund, iar acest lucru se va întâmpla doar atunci când se va construi un pod solid.

05] Ne mişcăm acum repede ca şi vântul. Omul de lumină din interiorul meu are acum o mărime a unui băiat de opt ani şi mie mi se pare, că gândurile sale îmi lovesc întreaga fiinţă ca şi cu nişte trăsnete. Eu simt foarte bine profunzimea şi măreţia lor de neînţeles, dar formele eu încă nu le pot distinge. Trebuie să fie ceva minunat! Fiecare gând fulgerător îmi provoacă un sentiment de fericire! O astfel de fericire nu este cunoscută în întreaga lume şi ea nici nu o poate simţi! Căci întregul pământ este o judecată milostivă a lui Dumnezeu, dar totuşi într-un anume fel este o judecată; iar în cea mai bună judecată este fericirea greu de împărţit.

06] Acum însă ajungem în apropierea acelor munţi înalţi şi la fiecare pas totul devine mai magnific! Câte nenumărate minuni peste minuni! Pentru a le descrie pe toate nu ar ajunge o mie de ani de viaţă omeneşti!

07] Şi iată aici, lângă acei munţi locuiesc un număr mare de oameni foarte frumoşi! Dar pe noi doi, adică aceasta înseamnă, pe mine şi pe prietenul meu minunat, nu par să ne observe; căci ei merg cu paşi rapizi şi vioi pe lângă noi, dar nu fac nici un gest de parcă ne-ar vedea, în vreme ce pe prietenul meu l-au salutat vizibil toţi pomii! Un popor spiritual ciudat!

08] Aha, aha, la această ocazie am ajuns în vârful acelui munte mare! O Doamne, o Doamne, acum ne aflăm noi şi mai ales eu, ca şi un adevărat bou la poarta cea nouă! Eu pot vedea acum limpede până în depărtări spre orizontul viu luminat. Acolo se spune că începe cerul lui Dumnezeu, care se întinde din ce în ce mai departe şi în sus până spre veci!

09] Dar între aici şi acolo se află o prăpastie mare, mai mare decât spaţiul între pământ şi soare! Peste aceasta însă se va construi un pod! La Dumnezeu toate acestea sunt posibile cu mare uşurinţă!

10] Dar acum este omul meu de lumină din interior tot atât de mare ca şi mine şi ciudat, eu încep să devin obosit, iar prietenul meu îmi spune să mă odihnesc pe acea iarbă de gazon frumoasă şi aromată! Aşa voi face eu acum!>