Marea evanghelie a lui ioan

Ev 04. capitol 92

01](Domnul:) “Aici trebuie într-adevăr folosită cea mai mare atenţie din partea unui duh, care conduce şi îndrumează un asemenea suflet dintr-o anumită depărtare, ca el să găsească pe cărarea de căutare numai ceea ce îl poate duce mai departe în desăvârşirea vieţii sale.

02] De-abia cu timpul poate să găsească el şi un suflet asemănător lui, apăsat de aproape aceleaşi necesităţi, cu care intră el atunci de îndată într-o corespondenţă, bineînţeles astfel înfăţişată, precum doi oameni din această lume, care au fost urmăriţi de unul şi acelaşi destin. Ei se întreabă reciproc cu de-amănuntul până la epuizare, se compătimesc şi încep, încetul cu încetul, să ţină sfat, despre ce ar fi aici de făcut, pentru a-şi face în ceva destinul lor mai suportabil.

03] Se înţelege de la sine, că al doilea suflet trebuie să aibe o asemănare aparentă cu primul, de-abia ieşit din uscăciunea deplină; pentru că altfel i s-ar da unui orb un orb ca, călăuză, prin care fapt ar putea cădea atunci numai prea uşor amândoi într-o groapă şi s-ar afla atunci într-o stare mai rea, decât fusese aici cea precedentă în perioada de uscăciune.

04] Omul de duh în sine desăvârşit, întâlnindu-se ca din coincidenţă cu sufletele tinere căutătoare nu are voie cu nici un preţ să lase să se observe ceva despre desăvârşirea lui, ci trebuie să fie la început pe deplin ceea ce este sufletul tânăr. Dacă râde acesta, atunci râde acel om împreună cu el; şi dacă plânge el, atunci plânge acel om de asemenea! Numai dacă sufletul devine furios din pricina destinului său şi înjură şi blestemă, atunci duhul să nu facă aceasta într-adevăr împreună cu el, ci să facă la început, ce-i drept, de asemenea în aşa fel, de parcă ar fi duhul însuşi puţin furios din pricina destinului său (aparent) asemănător, dar să joace la aceasta mereu rolul celui neinteresat, căruia îi este acum deja totul tot una, dacă i-o merge aşa sau altfel! Dacă situaţia nu vrea absolut deloc să se îmbunătăţească, aşadar, atunci să rămînă situaţia cum o vrea! Prin aceasta sufletul tânăr devine mai ascultător şi se va mulţumi cu un avantaj mic, care s-a lăsat găsit cumva, ca din coincidenţă.

05] Dacă un asemenea suflet a găsit atunci un oarecare locuşor în lumea de dincolo, atunci să fie el lăsat atâta timp acolo, până ce el însuşi nu simte în sine nici o necesitate de a-şi îmbunătăţi soarta; pentru că asemenea suflete se aseamănă aici unor asemenea oameni, care sunt atâta timp pe deplin mulţumiţi cu o proprietate foarte mică, dacă le aduce ea numai exact atâta, ca ei să poată exista astfel cu strictul necesar. Tot ce e mai sus şi mai desăvârşit şi mai bun nu-i interesează absolut deloc în ceea ce priveşte dorul lor şi ei nici nu se mâhnesc deloc din această pricină. Ce interes au ei la ocupaţia înaltă a unui împărat sau a unui oarecare conducător de oşti?! Dacă au ei numai ceva de mâncare şi au liniştea dragă, sunt ei atunci de asemenea pe deplin fericiţi şi nu-şi mai doresc veşnic nimic mai bun.

06] Tot aşa stau atunci lucrurile cu un suflet într-un al doilea stadiu, care, cum a fost arătat, a ieşit din uscăciunea lui şi a fost asigurat atunci prin osteneala lui cumva până acolo, ca el să considere starea lui ca fiind una suportabilă şi să nu se mai intereseze de nimic altceva, ba chiar având o frică şi teamă de aceste idei, pentru că el detestă totul, ce i-ar putea face o oarecare osteneală.

07] Noi am asigurat acum un suflet în lumea de dincolo până în acea direcţie, că a găsit, de exemplu, ori o slujbă la nişte oameni destul de buni, care îl aprovizionează cu strictul necesar, sau a primit, ca bun, o oarecare căsuţă, cu o livadă îmbelşugată de pomi fructiferi şi câteva capre de muls ca proprietate părăsită, împreună cumva cu încă un slujitor sau o slujitoare, sau mai bine să punem situaţia în calcul că i-a şi găsit; în acest caz nu are atunci duhul călăuzitor deocamdată nimic altceva de făcut, decât să lase un asemenea suflet într-un mod cu totul nederanjat într-o asemenea proprietate pentru un timp.

08] El să se şi depărteze de acel suflet pentru o perioadă de timp şi să se prefacă în aşa fel de parcă ar merge el însuşi să caute ceva mai bun, să vină apoi şi să vorbească despre faptul, că a găsit într-adevăr ceva mai bun, - dar acel lucru mai bun ar fi cu mult mai greu de obţinut şi acela ar trebui să ţi-l câştigi prin multă osteneală şi muncă! Sufletul va întreba cu siguranţă după aceea, în ce ar consta osteneala şi munca; atunci să-i explice călăuzitorul aceasta sufletului curios. Dacă sufletul se simte dispus pentru acest lucru, atunci duhul să-l călăuzească acolo; În caz contrar, să-l lase acesta acolo, dar să se îngrijească, ca grădina să devină tot mai săracă în roadele sale şi să nu mai aducă la sfârşit nici măcar strictul necesar!

09] Sufletul va pune atunci într-adevăr toată hărnicia în aplicare, pentru a aduce grădina la o recoltă mai îmbelşugată; dar călăuzitorul nu are atunci voie să permită, ca sufletul să-şi împlinească dorinţa lui, ci trebuie să facă în aşa fel, ca sufletul să accepte în sfârşit nerodnicia tuturor ostenelilor lui şi să exprime dorinţa de a renunţa la această proprietate întreagă şi să primească o slujbă, la care el, cu siguranţă nu cu mai multă osteneală şi muncă, găseşte o aprovizionare mai rodnică.

10] Dacă o asemenea dorinţă s-a pronunţat îndeajuns de viu într-un suflet, atunci să fie el călăuzit mai departe şi angajat într-o slujbă cu multă muncă. Atunci să-l părăsească călăuzitorul sub un oarecare pretext, de parcă ar fi primit şi el într-un oarecare alt loc o slujbă, ce-i drept foarte ostenitoare, dar altfel bine dotată. Sufletul este acum îndrumat spre munca, pe care trebuie s-o îndeplinească foarte exact. Să i se spună şi să i se pună la inimă, că aici orice neglijenţă va fi pedepsită cu neacordarea corespunzătoare a răsplăţii cuvenite pentru muncă, dimpotrivă însă o mai multă muncă de bună voie dincolo de cea convenită va fi notată foarte lăudabil.

11] Acum va îndeplini sufletul ori întocmai cele convenite şi încă unele lucrări mai mult, sau el va lăsa să i se facă osteneala prea amară, va deveni trândav şi va decade atunci într-o nevoie mai mare. În primul caz, va fi el ridicat şi transpus într-o stare mai liberă şi însemnat mai plăcută, unde primeşte mai mult de gândit şi mai mult de simţit. Dar, în al doilea caz, să-l lase călăuzitorul într-o nevoie însemnată, să-l lase să se reîntoarcă la proprietatea lui slabă de dinainte, să găsească ceva puţin, dar nici pe departe ceva îndeajuns.

12] După un timp, când s-a instalat o nevoie foarte împresurătoare, să vină călăuzitorul arătând acum mult mai bine, deja ca un domn şi el însuşi proprietar al multor bunuri şi să întrebe sufletul, ce i-a venit deci în minte că s-a purtat atât de neglijent cu slujba bună şi plină de perspectivă. Sufletul se va dezvinovăţi şi se va scuza acum cu ostenelile prea mari şi prea grele pentru puterile lui; dar atunci să i se arate, cum osteneala şi străduinţa lui este una încă mult mai mare aici, pe proprietatea mică, foarte nerodnică şi totuşi n-ar fi aici prezentă nici o perspectivă, de a junge vreodată numai la un avantaj foarte strict necesar.

13] În acest fel va fi adus un asemenea suflet la înţelegere, va primi încă o dată o slujbă şi va face acum asta desigur mai bine decât înainte. Dacă face el acum bine, i se va ajuta în scurt timp puţin înainte, - dar mai este de lăsat la sentimentul, de parcă n-ar fi murit încă în mod trupesc; pentru că acest lucru nu-l simt sufletele materiale nici pe departe şi trebuie iniţiate în aceasta de-abia pe o cale potrivită. Vestea despre acest fapt va fi pentru ele de-abia atunci suportabilă, cînd ele, ca suflete pe deplin dezbrăcate, au ajuns la o tărie, deja îmbrăcată cu o haină bună, oarecum trupesc-sufletească. Într-o asemenea stare mai tare sunt ele atunci capabile şi de revelaţii cumva mici, pentru că germenele duhului lor începe să se manifeste în ele.

14] Dacă s-a dezvoltat un suflet o dată aşa de departe şi a admis cu înţelegere, că se află acum în lumea duhurilor şi de-abia de acum încolo depinde soarta lui veşnică de el, să i se arate singura cale adevărată a dragostei către Mine şi către aproapele, pe care are el de mers pe deplin din voia lui liberă cu desăvârşire şi din autodeterminarea lui pe deplin liberă.

15] Dacă îi este arătată aceasta, pe lângă ceea ce are el de atins în faţa lui, în orice caz cu totul lămurit, atunci călăuzitorul să-l părăsească iarăşi şi să vină la el, când sufletul îl va chema în inima lui. Dar dacă sufletul nu-l cheamă pe călăuzitor, păşeşte sufletul oricum pe calea adevărată; dar dacă el s-a abătut de la aceasta şi a păşit pe una greşită, atunci să-l lase să ajungă iarăşi într-o nevoie corespunzător de mare. Dacă va admite el pasul lui greşit şi va dori ca, călăuzitorul să vină la el, atunci să vină acesta şi să-i arate nimicnicia deplină a ostenelilor şi a aspiraţilor ale acelui suflet.

16] Dacă are el apoi dorinţa de a se îndrepta iarăşi, atunci să-l pună acesta într-o slujbă şi dacă sufletul îndeplineşte acolo îndatoririle lui, să fie el iarăşi avansat, dar nu ca prima oară, pentru că ar putea recădea foarte uşor în letargia lui veche, materială, din care ar fi mult mai greu de eliberat decât din prima şi cea dintâi, pentru că la fiecare cădere înapoi se întăreşte el mereu tot mai mult ca un pom în creştere şi se lasă mai greu îndoit de la an la an decât îm prima perioadă de creştere.”