Marea evanghelie a lui ioan
|
|  Yüklə 3.17 Mb.
|
EV. 067. Capitol. 01] În această clipă Zorel al nostru este întru totul înfrânt şi nu mai poate spune nimic pentru a salva onoarea. El începe în sine să se gândească, ce ar mai putea spune din cămara inteligenţei sale pentru a se apăra; dar el nu mai poate vedea nici o cale de ieşire şi nici unde nu se iveşte măcar o mică gaură prin care el să poată totuşi scăpa. 02] Ioan îl avertizează şi îi spune să se folosească de arcul său gata de luptă; dar Zorel tot nu vrea să-şi deschidă gura. 03] Pe Mine însă mă intreabă Cireniu, cât se poate de uimit de răutatea lui Zorel: 04] În continuare trebuie fiecare, care se ocupă cu vânzarea sclavilor, să aibă o autorizaţie proprie şi trebuie să plătească statului o sumă considerabilă pentru aceasta, pe lângă un impozit cât se poate de ridicat. Iar la acesta împreună cu coleul său nu poate fi nici vorbă de astfel de lucruri; prin urmare ei au comis o infracţiune, iar pedeapsa pentru aceasta se ridică la o şedere în temniţă timp de zece ani. 05] Pe lângă acesta mai apare şi schilodirea acelor cinci fetiţe, iar rănile provocate acestora au fost urmate de moarte! Acesta este iarăşi o infracţiune, care se pedepseşte cel puţin cu o întemniţare pe timp de cinsprezece ani sau dacă nu chiar cu moartea!
06] Iar de adăugat ar mai fi tot felul de furtişaguri, înşelăciuni şi mai ales mărturisiri mincinoase! 07] Doamne, tu cunoşti obligaţiile mele faţă de stat şi jurămintele mele faţă de tot ce îmi este sfânt şi de preţ! Ce aş putea face eu aici? La Matael şi cei patru colegi ai săi a fost suficient motivul lor de posedare faţă de obligaţiile mele judecătoreşti; dar aici nu-l scuteşte pe acest om nimic în faţa obligaţilor mele judecătoreşti. El este un om întru totul rău! Nu sunt eu oare obligat, să mă folosesc în acest caz de poziţia mea?”
08] Spun Eu: <Înţeleg, - dar pentru că din greşeală sunt Eu Domnul şi pentru că în fond şi la urma urmei îmi datorezi doar Mie jurămintele şi Eu te pot scuti de ele, când şi cum vreau Eu, decid doar eu singur, ce ordine trebuie să se instaleze spre vindecarea unui suflet bolnav! Pe lângă acesta ai jurat tu în faţa zeiilor, care nu există nici unde; şi pentru că cei care protejează jurământul tău sunt inexistenţi, nu au nici jurămintele tale un efect prea mare. Zeii împreună cu jurămintele tale sunt prin urmare egale cu zero. Dar atâta vreme cât Eu privesc jurământul tău ca şi un semn al credinţei, este valabil; dar atâta vreme cât Eu nu privesc la jurămintele tale, nu au nici un fel de valoare şi cel puţin acum eşti eliberat de acestea. 09] Eu îţi spun că examenul acestui om nu s-a terminat de mult; va mai apărea ceva la lumină zilei, care te va atinge şi mai mult!
10] El este un om foarte ciudat, pe care ar fi trebuit să-l cunoşti acum din ce în ce mai bine, deoarece în somnul său de extaz şi-a dezvăluit mai mult interiorul decât acum, iar acesta s-a întâmplat mai ales în stagiul său de căinţă. Această dezvăluire deschisă este bineînţeles mai specială, deoarece aşa trebuie să fie; dar ţie nu trebuie să ţi se pară dezgustătoare, căci Eu las să se întâmple aceasta, pentru a vă arăta un suflet complet bolnav şi după aceea să vă arăt medicina, cum acesta se poate însănătoşi. Eu ţi-am povestit mai înainte, ce prostie mare ar fi, să pedepseşti un om bolnav trupeşte cu toiagul şi temniţa, doar pentru că s-a îmbolnăvit; dar cu cât mai mare ar fi prostia, să pedepseşti un om cu sufletul bolnav cu lovituri mortale, moral cât şi trupeşte! – Spune-Mi, prietene Cireniu, ai uitat cu hărnicia ta complet de această învăţătură a Mea?> 11] Spune Cireniu: 12] Spun Eu: < Ascultă tu cu atenţie; căci Ioan îi va mai spune imediat câte ceva!> 13] Cireniu este plin de atenţie; Eu însă le spun tuturor femeilor şi fecioarelor, să plece între timp în corturi, pentru că discuţia va fi preluată de bărbaţi mai copţi. Toate femeile ascultă, împreună cu Jarah şi cele două fiice înviate a lui Cireniu, Gamiela şi Ida.
02] Când au plecat în acest fel femeile, a început Ioan să vorbească către Zorel: 03] Spune în sfârşit Zorel: 04] De ce există mii de oameni, care sunt mai blânzi decât mieii şi de ce nu sunt şi eu aşa?! Oare m-am creat şi m-am făcut eu însumi aşa?! Dacă aş fi vrut să fiu rău, atunci aş putea să-ţi răspund negând totul ce mi-ai spus mai înainte prin înţelepciunea ta; căci în Forum nu sunt niciodată valabile acuzaţiile unui singur om, decât atunci când aceste sunt susţinute de mai mulţi martori. Dar eu recunosc înţelepciunea ta şi cred că recunosc în tine un om, care nu vrea să-mi facă vreun rău ci care vrea să mă ajute şi de aceea mărturisesc eu că ceea ce tu ai rostit mai înainte despre mine este întru totul adevărat. Eu nu vrea să tăinuiesc adevărul; dar cred că mă voi putea scuza într-un oarecare fel! 05] Tu ai şi aşa dreptul să spui cu voce tare totul despre mine, ce am înfăptuit ca urmare a naturii mele înclinate; căci voi nu puteţi să-mi faceţi mai mult decât să mă omorâţi, iar eu pot să privesc moartea în ochii ei întunecaţi şi goi, deoarece nu-mi este frică! Din acesta tu poţi vedea, că nu sunt un iepure fricos. Dacă îţi mai sunt cunoscute şi alte specatcole din viaţa mea mizerabilă spune-le; căci pe mine nu mă mai jenează nimic pe această lume!
06] Dar pe lângă aceasta ai exagerat puţin în privinţa celor cinci fetiţe, dacă mă acuzi, că mi-a părut rău doar din pricina pierderii financiare de moartea lor, care însă nu a fost provocată de desfrânarea mea ci de unfel de lepră cât se poate de gravă; eu aş putea să-ţi aduc o duzină de marturi credibili, care au auzit, că l-am rugat din tot sufletul pe zeus, să îmi lase cele trei fetiţe şi am jurat zeiilor, să ţin cele trei fete la mine ca nişte fiice, dacă s-ar însănătoşi şi dacă ar rămâne în viaţă. Dar când în decursul a treizeci de zile au murit totuşi toate cinci, am fost de neconsolat şi am jurat din nou, să nu mă mai ating vreodată de vreo fetiţă şi să nu mă mai ocup cu vânzarea sclavilor. Acest jurământ l-am ţinut până la această oră, chiar de aceea m-am mutat aici şi am cumpărat o proprietate, pe care am pierdut-o prin acest foc şi prin urmare tot ce am strâns eu vreodată. – Vorbeşte tu acum dacă am spus eu vreun lucru neadevărat de data aceasta!> 03] Spune Zorel: 04] Spune Ioan: 05] Spune Zorel: 02] Eu te cred mult prea înţelept, ca tu să nu poţi să găseşti la această întrebare un răspuns drept. La voi, evreii, există ici şi colo oameni care sunt posedaţi de spirite rele, aşa cum am văzut eu unul acum câteva săptămâni şi acest lucru încă nu este chiar aşa de rău; unul se spune că aparţine diavolului evreiesc şi se spune că acesta mişuna doar noaptea prin ţinuturi! Dar diavolul zilei s-a lăcomit la banii acestuia; căci armate întregi de oameni nu au ajuns la capăt cu el. El a înfăptuit lucruri faţă de care întreaga omenire se sperie şi începe să tremure. Dar dacă acest posedat a putut să fie vindecat de boala sa, spune-mi atunci, ce bou de judecător ar putea fi atât de prost şi de orb, să arate celui vindecat faptele sale groaznice, pe care acesta le-a comis în vreme ce a fost posedat şi încă i-ar cere să se căiască şi să se îndrepte inundat de lacrimi?! A putut face acest om ceva împotriva faptului că a făcut atâta rău în vreme ce a fost posedat?! 03] Spune-mi, prietenul meu plin de înţelepciune: de la o înălţime mare pică o stâncă mare direct pe o grămadă de oameni, douăzeci la număr şi îi striveşte. De ce a trebuit să se întâmple această nenorocire? Cine poartă vina pentru aceasta calamitate. – Eu însă presupun, că ar veni un mare vrăjitor, care din acea stâncă ar face după felul lui Deukalion şi a Pyrrha un om din acesta, înzestrat cu înţelegere şi cu inteligenţă. Omul cel sănătos s-ar afla acolo şi în faţa lui ar veni un judecător înţelept şi milostiv şi ar spune către acest om nou: ‘Uită-te acolo, nemernicule! Aceasta este fapta ta cea rea! De ce ai picat ca stâncă pe acei douăzeci de oameni şi i-ai strivit? Vorbeşte, sau tu vei avea de suferit pedepse grave pentru această faptă!’ Ce ar spune un astfel de om nou către acel judecător prost? Nimic, doar: ‘Ce vină am avut eu ca o stâncă fără înţelegere, că în primul rând am fost separat printr-o forţă străină de alte stânci şi în al doilea rând, că am fost atât de grea şi în al treilea rând i-am chemat eu pe acei oameni, să aştepte aici până când pic eu jos să-i strivesc?!’
04] Acuzaţiile neînţelegătoare din partea unui judecător înţelept faţă de acest om nou vei pricepe, dar pe lângă aceasta şi faptul că eu, care încă sunt la început să devin un om nou, nu am nici o vină pentru faptele mele aşa cum nici acea stâncă de om nou nu a avut nici o vină! Dacă nu vrei să fi un judecător prost, atunci judecă-mă după dreptatea înţelegerii şi nu după starea ta care vrea să se dea înţeleaptă! Fii un om, aşa cum sunt şi eu un om acum!> 02] Eu însă îi spun lui Ioan: 03] Cireniu care a ascultat cu mare atenţie motivele lui Zorel a început să rostească aceste cuvinte către Mine: < Doamne, eu trebuie să recunosc aici deschis că acest om este o fiinţă cu totul ciudată! Acum se pare, că l-a pus pe gânduri chiar şi pe ucenicul cel înţelept Ioan. Pe scurt zis, eu, de exemplu, aş fi la capătul inteligenţei mele şi prin urmare ar trebui să-i redau libertatea acestui om ca un adevărat judecător!
04] Eu doar nu pot să înţeleg de unde a căpătat acest om rău o astfel de capacitate de vorbire! Oameni, cum este de exemplu superiorul Stahar, chiar şi Zinka, care au putut să vorbească în favoarea lor, chiar înainte de a mă cunoaşte mai îndeaproape, este de înţeles, căci ei sunt cu toţii oameni înţelepţi şi în multe lucruri foarte experimentaţi; dar acest om a fost cu siguranţă de când îi lumea un răufăcător de prima mână, - şi totuşi această înţelepciune uimitoare! Ah, un astfel de lucru nu am mai întâlnit până acum niciodată în viaţa mea!> 05] Spun Eu: 06] Înainte ca el să doarmă somnul minunat nu ar fi vorbit el cu atâta precizie înţeleaptă; dar de la acel somn ia rămas un fel de miros ciudat în sufletul său şi de aceea critică acesta atât de tare. Dar această tărie s-ar pierde imediat, dacă de acum înainte ar trece complet în sfera sa veche de viaţă; dar la un astfel de tratament va deveni din ce în ce mai ascuţit, ceea ce îngăduiesc Eu în special pentru ucenicii Mei, ca ei să simtă la această ocazie tăria priceperii omeneşti şi lumeşti, ceea ce pentru ei va fi cât se poate de folositor. Căci cu toate că ei sunt nişte oameni foarte umili şi posedă o inimă înţelegătoare, vine peste ei din când în când un gând foarte egoist şi pentru acesta este un astfel de om o piatră extraordinară de lovire. 07] Ioan mi-a mărturisit în inimă că înţelepciunea sa nu merge mai departe şi ceilalţi ucenici se gândesc, ce poate să însemne aceasta; dar Eu îi voi lăsa să se gândească încă puţin timp, ca ei să se poată regăsi mai bine. Dacă s-au regăsit ceva mai bine, atunci Eu îi voi ajuta să meargă mai departe. Dar muşte le va mai aşeza el pe la urechi şi ei vor începe să se scarpine cât se poate de tare în spatele urechilor! Atunci însă ei vor putea face un pas mai departe. – Dar acum Eu îi voi dezlega limba lui Ioan şi el va începe iarăşi să vorbească; de aceea fii atent!>
02] Tu vrei şi trebuie să devi un om mai bun! Dacă vrei cu adevărat aceasta, atunci trebuie să recunoşti, că tu însuţi ai fost de vină la toate acţiunile acelea rele; şi dacă ai fost de vină, atunci depinde numai de tine ca să înţelegi că nu este drept, să încerci să dai vina pe altcineva, ci tu s-o recunşti în sinea ta şi s-o accepţi ca fiind a ta, iar prin urmare trebuie să simţi o căinţă adevărată, cu toate că în multe privinţe ai recunoscut ceea ce este adevărat şi drept, dar în acţiunile tale încă desăvârşeşti contrariul. 03] Da, dacă nu ai fi recunoscut în sinea ta ideea palidă despre ceea ce este pur şi prin urmare bun, ci te-ai fi aflat aici doar în sfera vieţii întunecate a idolilor tăi, atunci acţiunile tale nu se pot socoti păcătoase – şi chiar dacă acestea în faţa scaunului judecătoresc a înţelegerii ar fi cât se poate de rele - , atunci ai fi tu tot atât de curat şi fără păcate ca şi acel tigru devenit om şi acea bucată de stâncă şi nimeni nu ar avea dreptul să-ţi spună: ‘Încearcă se devi mai bun, căieşte-te pentru faptele tale neomeneşti, ca tu să-I fi pe plac adevăratului Dumnezeu!’
04] Atunci ar trebui ca mai întâi să fi introdus în toate adevărurile, care ţi-ar arăta drumul cel drept şi prin urmare cineva ar trebui să te conducă un anumit timp pe acest drum! Dacă cineva, care ar cunoaşte întru totul adevărul, s-ar arunca iarăşi în ceea ce este vechi şi greşit şi ar acţiona tot atât de rău ca şi mai înainte, atunci acesta ar păcătui, pentru că acţionează împotriva recunoaşterii sale stabile şi conştiinţa sa ar pune-o într-o stare catastrofală de nelinişte. Imaginile prezentate de tine sunt prin urmare valabile doar pentru oamenii, care nu au cunoscut la fel ca şi animalele vreun adevăr; dar ţie adevărul deplin nu îţi este necunoscut, ci îl cunoşti aproape la fel de bine, cum îl recunosc şi eu, iar acest lucru îţi este cunoscut de mult timp. Iar conştiinţa ta a azvârlit de fiecare dată faptele tale oribile; tu însă nu prea i-ai dat importanţă şi ai căutat tot felul de motive false pentru a trece peste aceasta. De multe ori ai încercat tu sentimentul de căinţă, de câte ori ai comis rele împotriva recunoaşterii şi a conştiinţei tale; doar de o mărturisire şi schimbare adevărată nu ai avut încă parte. 05] Dumnezeu Domnul însă a lăsat să vină peste tine ceasuri rele. Acum tu nu ai nimic; chiar şi colegul tău cu care ai cumpărat şi vândut sclavi te-a lăsat baltă şi se află acum în Europa, unde îşi cheltuie câştigurile de valori substanţiale. Tu te afli aici şi cauţi ajutor. Acesta ţi se va da; dar mai întâi va trebui ca tu să devi demn de acesta, prin urmare, ca tu de la sine să iei ceea ce este unic şi adevărat în viaţa ta de zi cu zi. De abia atunci tu vei primi ajutorul pentru această lume şi pentru cea de veci.
06] Dar dacă rămâi la ceea, ce recunoşti la fel de bine ca şi mine că este greşit şi rău, atunci vei rămâne nenorocit o viaţă întreagă şi cum se va desfăşura situaţia dincolo, deoarece există o viaţă pură după căderea trupului, despre acest lucru îţi poate da înţelegerea ta pură unele indicii, dacă te gândeşti la faptul, că această viaţă este sămânţa şi cea de apoi este fructul în sine. 07] Dacă plantezi în grădina vieţii tale în pământ o sămânţă nobilă şi bună, atunci tu vei recolta fructe bune şi nobile; dar dacă aşezi sămânţă de scaieţi şi spini în grădina vieţii tale, atunci vei recolta o dată, acele fructe care provin din sămânţa pe care ai sădit-o! Căci cu siguranţă tu vei ştii, că pe scaieţi nu cresc smochine şi pe spini nu cresc deloc struguri!
08] Iată, eu nu te-am judecat, ci ţi-am arătat numai, ce va trebui să faci pe viitor şi cuvântul meu nu a fost dur faţă de tine, iar tonul discursului meu a fost blând! Ţine bine minte aceste cuvinte şi eu voi garanta ca un prieten cu viaţa, că tu nu vei regreta niciodată aceasta!> 02] Spune Ioan: 03] Voinţa, care trebuise să acţioneze, trebuie să fie serioasă şi nu trebuie să-i fie frică de nimic şi de nimeni. Cu indiferenţă măreaţă trebuie să râdă lumii în faţă şi chiar dacă preţul urmării drumului adevărat este moartea trupească trebuie să-l accepte. De abia atunci voinţa slabă a recunoaşterii devine puternică şi măreaţă şi prin aceasta se lepădă cu totul de voinţa senzuală şi lumească. Acesta intră întru totul în lumina voinţei recunoaşterii şi prin aceasta omul devine una cu interiorul său, ceea ce este de o importanţă majoră pentru desăvârşirea fiinţei nemuritoare omeneşti.
04] Căci dacă în gândire nu poţi să ajungi la comun acord cu interiorul tău, atunci cum poţi afirma: ‘Eu am recunoscut în profunzime şi în abundenţă adevărul!’, - dar dacă în interiorul tău nu eşti încă una şi prin urmare pentru persoana ta o minciună grosolană?! Minciuna nu este nimic faţă de adevăr, aşa cum nu este noaptea întunecată nimic faţă de ziua luminoasă. O astfel de noapte nu va putea vedea niciodată lumina şi omul în sine care este mincinos nu poate vedea adevărul luminos şi de aceea la toţi oamenii lumii este frânghia sau aţa voinţei recunoaştrii atât de slabă, că la cea mai mică confruntare cu voinţa senzuală este aruncat şi azvârlit, adică pur şi simplu învins. 05] Dacă la unii oameni a câştigat şi a învins voinţa senzuială pe cea a recunoaşterii, aşa ca la urma urmei în interiorul omului să se instaleze un oarecare întuneric, atunci acei oameni sunt morţi în spirit şi prin urmare un blestemat în interior şi nu mai poate ajunge în veci la o lumină, doar prin focul declanşat prin presiunea lăcomiei a materiei dure. Dar materia sufletului este mai tare decât cea a trupului şi este nevoie de un foc măreţ, pentru a nimici şi a desfiinţa materia sufletească.
06] Dar un suflet nu va lăsa să se întâmple această purificaţie din dragoste pentru adevăr sau pentru lumină, ci va încerca din dorinţa de dominare întunecată să se sustragă de această prindere ca şi Proteus şi aşa un om, care a devenit în sine una cu întunericul său, acela este pierdut aproape pentru totdeauna. 07] Doar omul, care printr-o voinţă energică şi plină de lumină înfrânge voinţa senzuală lumească şi prin urmare devine în lumină şi în tot adevărul una cu interiorul său, iar aşa acesta este lumină şi adevăr şi până la urmă însuşi viaţă. Dar pentru aceasta este nevoie de o voinţă şi abnegaţie de fier, - şi nu cea îngâmfată a cunoaşterii voastre, care se crede mai înaltă şi mai preţioasă decât un rege Alexandru strălucitor şi în aur, ci aici este nevoie de cunoaşterea umilă a unui Enoch, a unui Abraham, Isaac şi a lui Iacob. Dacă vei fi în stare de aceasta, atunci ţi se va acorda ajutor pentru această vieţă şi pentru cea de veci; dar dacă tu nu poţi deveni aşa, adică nu din propria recunoaştere a dreptăţii, atunci s-a terminat cu tine şi ţie nu ţi se va putea oferi ajutor nici pe de-o parte şi nici pe cealaltă. Eu însă sunt de părere, că tu vei reuşi aceasta; căci cunoaşterea şi înţelegerea nu-ţi lipsesc. La aceasta ce spune acum simţul tău interior?>
|