Ana səhifə

Summary Dumitru Matcovschi – 70 yars old person a man who tells


Yüklə 435.42 Kb.
səhifə1/8
tarix26.06.2016
ölçüsü435.42 Kb.
  1   2   3   4   5   6   7   8
FILOLOGIE MEDICALĂ



Dumitru Matcovschi – la 70 de ani, Omul care mereu îndeamnă să nu fim patrioţi de meserie, ci oameni ai lui Dumnezeu

Eugenia Mincu, A. Chiriac

Catedra Limba Română şi terminologie medicală USMF „Nicolae Testemiţanu”


Summary

Dumitru Matcovschi – 70 yars old person a man who tells

us to be not patriots in the craft but Cood’s people

„The Martyr of the Romanism”, the priest and prophet D. Matcovschi is a Basarabian who for four decades „burns as a candle at the altar of the word” which expresses the truth, he is in search of fairness to his people, in search of improvement of a cruel fate, in search of identity of a land of flowers and tears. When poetry dies in the world, the magic of the word comes back to life under the faith of its creator, it gives hope, creates an atmosphere of a holliday, strengthens the belief in poet and the power of a written, pronounced or a sung word because „it was the word in the very beginning”.


Rezumat

„Martir al Românismului” preot şi profet D. Matcovschi, este basarabeanul care de peste trei decenii arde ca o lumânare pe altarul cuvântului” ce exprimă adevărul, în căutarea dreptăţii Neamului său, în căutarea îndreptării unui destin vitreg, în căutarea identităţii unui pământ de floare şi lacrimă. Când în lume poezia moare, sub pana unui creator de rădăcină şi izvor, magia cuvântului reînvie, electrizează, dă speranţe, creează o atmosferă de sărbătoare şi flacără, însănătoşeşte sufletul, revigurează credinţa în poet şi-n puterea cuvântului scris, rostit sau cântat „căci toate au fost cuvânt la început”.


Obiective

Popularizarea creaţiei literare a lui D. Matcovschi întru promovarea valorilor culturale româneşti în rândurile mediciniştilor.

Lui D. Matcovschi

„Dacă eşti bărbat //nu lăcrima, //ci sângele să-ţi verşi //în mijlocul mulţimii oropsite.//Şi nu blajina, pâlpâirea lumânării, //ci fulgerul scăpărător //să-l porţi în mâini. //Şi-al tău cuvânt //să-l înţeleagă pe deplin //măicuţa ta, copiii // şi truditoarea iarbă.// Dacă eşti bărbat // pe colţul tău de pământ, //la marginea Ţării tale, // în mijlocul mulţimii oropsite”. (Gr. Vieru „Dacă eşti bărbat”)


„Cuvântul este suflet, dacă este! //Un univers intim, sublim oval //E munte muntele, cu-nzăpezite creste //Şi nu e munte fiecare deal...// Inima, inima rămâne cât mai bate // Când nu mai bate, e un boţ de lut”.(„Sfânt, cuvântul”)

La început a fost cuvântul, continuă poetul, şi dacă este Dumnezeu – în cuvânt este”. (Cuvântul)

Cu această încredere în cuvânt îşi trăieşte D. Matcovschi opera, căci „a scrie” înseamnă a trăi. Deci, a fi „sincer”, a fi în stihia ta, a fi copil al firii. Scrisul este o spovedanie, o deschidere sufletească...(M. Cimpoi).

Îngenuncheat în faţa „Părintelui Sfânt” spovedania răsună ca o mântuire, căci:

„Va fi cândva, va fi odată, // Neapărat va fi ca mâine // Vom apărea la judecată // Mult pătimitelor ţărâne // Judecători vor fi străbunii // ...poate şi părinţii, // bătrâni de tot, păşind agale, // puţini la trup, uscaţi ca sfinţii // ce luminează catedrale.”(„Va fi ca mâine”)

Smerenia spovedaniei îşi are începutul în zona nistreană plină de soare şi poezie. D. Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Raşcov, Orhei. A absolvit Universitatea de Stat din Republica Moldova (1961). A fost redactor-şef adjunct al săptămânalului Cultura, colaborator literar al ziarului Moldova Socialistă; lucrător literar şi redactor, iar din 1987 este redactor-şef al revistei Nistru, azi Basarabia. Este scriitor al poporului (1989), academician.

Debutează editorial cu placheta de versuri Macii în rouă (1963), consacrându-se scrisului cu pasiunea unei permanenţe mărturisiri de credinţă, nutrind convingerea fermă că literatura este o formă de traducere a unei datorii civice şi umane.

D. Matcovschi întruchipează un poet multiplex, răspândit în mai multe activităţi „rotindu-se pe orbita diferitului” vorba anticului Platon, este autorul unei creaţii compozite nediminuate însă ca nivel anume de diversitatea ei – adică este scriitorul la el acasă în toate genurile pe care le practică (Leo Butnaru).

Se afirmă ca poet prin cărţile Casa părintească (1968), Melodica (1971), Patria, poetul şi balada (1981), Soarele cel mare (1989) etc. Dintre cărţile în proză se evidenţiază romanele Focul din vatră (1982), Toamna porumbeilor albi (1979).

Au avut ecou în epocă dramele sale montate pe scena teatrului naţional „Mihai Eminescu” „Preşedintele” (1975), „Cântec de leagăn pentru bunici” (1977), „Tata” (1979), „Pomul vieţii”, „Abecedarul” etc.; prin care D. Matcovschi se arată un dramaturg cu personalitate, cu gândire teatrală şi cu fantezie.

Universul tematic al poeziei, dramaturgiei: viaţa, timpul, căutării de sine, de adevăr, de frumos este reliefat de sugestivitatea cuvântului, care determină coloratura atmosferei. Problematica este majoră grija pentru spiritualitate, pentru valorile etice ameninţate de pericolul destrămării, pentru păstrarea rădăcinilor.

Anii 80-90 se caracterizează în biografia creatoare a autorului printr-o activitate publicistică: scriitorul, ziaristul, oratorul, militantul neobosit D. Matcovschi este prezent în ziare şi reviste. În moment de cotitură în dezvoltarea publicisticii din Moldova îl constituie articolul Hoţii în rezervaţie („Литературная газета”, 4 februarie, 1987), autorul devenind scriitorul cel mai prezent pe ogorul publicisticii.

În anii de avânt, al mişcării de eliberare naţională 1987-1989 s-a implicat în fluxul evenimentelor, abordând fapte şi idei de acută actualitate. O face din înaltă datorie a scriitorului şi a cetăţeanului.

Inteligent şi hărţăgos, pătimaş şi aspru, sensibil şi mândru de originea lui ţărănească, Matcovschi devine un creator total de literatură, intonând o cântare „a pătimirii noastre” peste care se varsă lacrima tremurată a unui colţ de ţară, bătut nemilos de vânturile istorice:

„La margine de lume, // Venit din vremi bătrâne, //Un plai cu dulce nume / înălţător rămâne.// Aici o vatră sfântă // La sânul ei ne strânge //Şi doina când se cântă / O lume toată plânge.// Ne încălzeşte lutul, // ne alină două ape, // Pătimitor trecutul / într-un oftat încape; // O iarbă-nrourată / ascunde vechea rană, // Ni-i soarta zbuciumată, oricând basarabeană // Basarabia, Basarabia...// Frate şi soră, mamă şi tată...// Basarabia, Basarabia....//Scumpă icoană în inimi purtată...//Trecută prin foc şi prin sabie, //Furată, trădată mereu, // Eşti floare de dor, Basarabie, // Eşti lacrima neamului meu”. („Basarabie”)

Ceea ce plămădeşte rând cu rând spovedania poetului este cugetul şi expresia dorului: dor de casă, de limbă, de neam, de adevăr, de viaţă. Dorul e o condiţie de regăsire a autorului, o încercare de autodefinire.

„Dorul să nu-mi mai spui // că-s copilul nimănui // Nu-s copilul nimănui / ci sunt al pământului //

Mi-i pământul dulce mamă // şi mă strigă şi mă cheamă; // Mi-i pământul tată sfânt //şi mi-i inima pământu...”

Având ca reper conceptul biblic „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, autorul înaintează cuplul om-pământ, cel din urmă fiind o axă care verticalizează omul, un garant al existenţei umane.

„Din talpă aici mi-au crescut rădăcini seculare în jos mi-au crescut, în baladă şi-n lut de mormânt. De nuc rădăcinile şi de stejar secular la hotare, pe care încearcă de-l smulge fără a strămuta bătrânul Pământ. (vol. „Patria, poetul şi balada”)

D. Matcovschi simte până la durere nevoia noastră de rădăcini, acestea fiind în concepţia lui una dintre ideile care nu suportă trădarea.

Glorificarea inspirată a omului cu rădăcini înfipte adânc în huma strămoşească îl duce la elogierea inspirată al plaiului natal, a istoriei lui, de care îl leagă adâncile şi veşnic lucrătoarele rădăcini....

„Mă întreb cine sunt şi de unde vin // Mi-e inima de pelin. // Aud o alăută cântând // Şi un glas de cioban îngânând: // Pe-un picior de plai,//pe-o gură de rai, // Iată, vin în cale, / se cobor la vale // Trei turme de miei, cu trei ciobănei...// Murmur cuvintele în urma lui, // în urma ciobanului //Şi, murmurându-le // Mă prefac deodată // Într-un stejar // Secular // La hotar // De Ţară şi de baladă// Cresc adânc rădăcinile-n pământ...”. („Rădăcini”)

Stejarul, fagul, în mitologia românească sunt consideraţi arbori sacri, stejarul simbolizează viguritatea, statornicia, uneori înţelepciunea.

Mitologia românească, prezintă diverse legende geogonice. Astfel conform uneia dintre ele deasupra noianului de ape primordiale s-a înălţat arborele cosmic având între rădăcinile lui pământ. Versurile lui D. Matcovschi, dă o profunzime aparte contiguităţii arbore-pământ.

Poetul are un suflet mioritic – înseninat de basarabean, care metamorfozându-se în esenţa sa în Pomul Materiei este o formă nouă de unificare a cosmosului, un egocentrism sufletul se asociază cu un germene producător de viaţă universală, o noţiune a destinului.

Identificarea om – pom - timp realizează o frumoasă poveste a versului pretenţios al lui Matcovschi

„Cea mai frumoasă poveste // cel mai înalt jurământ, // Pomul Materiei este // acum şi, oricând // Soarele firea – încălzeşte, // Scapără-fulgeră stea...// Pomul Materie creşte // din inima mea. // Clatină, blând îl clatină // boare-suflare de vânt // Nu ştiu? e Pom, e Datină, // E Astăzi, e Când...”.(„Pomul Materiei”)

Pomul Materiei este asociat cu stejarul basarabean, prezent în viaţa spirituală a poporului român, în balade, doine. Poetul îşi ancorează creaţia în tradiţie, preferă balada care impune o stare profund dramatică, existenţială. Pasiunile esenţiale ale inimii găsesc aici un sol mai prielnic în care să atingă maturitatea şi vorbesc o limbă mai simplă şi mai viguroasă, simţămintele elementare sunt mai durabile şi se asociază cu natura exterioară (M. Cimpoi).

„Şi-am crescut un biet stejar // lângă o apă de hotar, // şi-am trecut din mâini în mâini // de-am slujit mai mulţi stăpâni // Cel străin, că e străin, // m-a spălat la rădăcini // Şi cum m-a săpat, mi-a spus // că n-o să mai cresc în sus. // Noroc că mă ştiu stejar // Şi am crescut din mine iar. //Alte rădăcini am prins, / ramuri dese am întins”. („Cântec bătrânesc”)

Reînnoirea, revitalizarea stejarului semnifică perpetuarea spiritualităţii româneşti. Rădăcinile care au îngemănat stejarul cu pământul sunt sacre: limba, istoria, cultura, neamul basarabean, cufundate în durere şi înţelepciune.

Matcovschi face o definiţie splendidă a limbii materne „un grai crescut din vocale”, un cântec al neamului nostru crescut din cumplite dureri...” „o apă care ar curge, imensă, la vale / printre două maluri de piatră / împădurite de palmieri...” („Părinte al limbii noastre”)

„Limba maternă ca floarea eternă // de busuioc şi de dor // Dor de ţărâne, de doine bătrâne //de freamătul codrilor // Ea ne adună cu soare şi lună, // cu viitor şi trecut // Frunză de laur bătută în aur // de-un meşter necunoscut // Vine din vreme şi urcă-n poeme / lângă baladă, şi rost...// În mit, în ţară paşte-o mioară...// frate ciobanul mi-a fost // Limbă de pâine, de neam ce rămâne, // Casă cu masă în prag...// Cântă şi plânge când roua o frânge // ramura verde de fag...// Limbă de pace, de suflet ce tace / neînfricat şi imens....// Creşte Pământul şi umple cuvântul / cu adevăr şi cu sens”. („Limba maternă”)

Limba ca început al începutului, ca patrie a cuvântului divin însumează sfinţenia pâinii casei, sufletului, păcii. De la mamă provine cuvântul matern. Se suprapun noţiunile de limbă – mamă, semnificaţia patrie formând un izvor, o rădăcină al poporului basarabean. Înţelegerea Patriei are ca punct de reper trei elemente din cadrul natural cerul – pământul – apa.

„Cerul tău „Moldovă” e de-albastru // E de verde frunza ta oricând // Un pământ mai scump pe lume nu e // Nici mai dulce nu e un pământ // Casa mea la margine de ţară // Creşte fir de busuioc în prag...// Nu e nicăieri un plai mai tânăr // Nu e nicăieri un plai mai drag”. („Cerul, tău, Moldovă”)

În mitologia românească cerul este una dintre creaţiile majore ale celor doi demiurgi, realizată după crearea arborelui cosmic şi a pământului, făcând parte din coroana arborelui sacru şi care devine un ecran care se proiectează în desfăşurarea timpului.

Aşa este un element primar al creaţiei, fără de care nu există viaţă, apa este substanţă permanentă pentru viaţa terestră.

În poezia lui Matcovschi limpezimea şi tulburarea apei are corespondenţe în testarea de linişte sau nelinişte a sufletului basarabean, devenind un indice al destinului.

„Apa Nistrului cea mare // apa Nistrului /7Curge tulbure la vale, // apa Nistrului // Zbuciumată, pelinată, / /apa Nistrului // Curge tulbure la vale, // apa Nistrului //Printre cele două maluri, / apa Nistrului // Şi mai curge printre stele, // apa Nistrului // Tot cu lacrimile mele, // apa Nistrului”.

(„Apa Nistrului”)

Nistru devine un simbol al tragicului destin basarabean „o apă mare care este departe” mal drept şi mal stâng.

„Apă mare şi adâncă...// Eu de-o parte plâng cu jele, // tu de altă parte plângi...// Întinzi mâna către mine, // către tine mâna întind...// Şi pe maluri depărtate // ne prefacem deodat // Într-o salcie uscată // şi-ntr-un pui de plop uscat.”

Laitmotivul lacrimii – „materie a disperării” devine una dintre emblemele scriitorului său „Îmi apăr lacrima” din poezia lui se asociază cu durerea, destinul-durere, sufletul. Lacrima devine o poezie convulsivă şi tensionată la spovedanie vărsată pe altar, o durere ridicată pe drapel un clopote în bătăile căruia vibrează struna conştiinţe naţionale, o lumânare care împrăştie neagra pâclă a uitării de neam, de limbă, de istorie

„Ne-am rătăcit în pâclă şi nu ne mai găsim // Unde sunteţi, voi, oameni? Strigaţi-vă pe nume!...// Prin pâclă ştiu prea bine, e crâncen orice pas // Hai să aprindem ruguri pe dealuri şi să batem // În clopotul cel mare al Dorului rămas // În inimile noastre de soră şi de frate! // În ceruri arde soare, în ceruri pâclă nu-i // Să aşteptăm preasfânta şi preacinstita rază, // Lipindu-ne cu soarta de soarta plaiului, // Spre-a rămânea prin secole cu conştiinţa trează”. („Rătăciţii”)

Redescoperirea sfinţeniei plaiului natal, care pentru mulţi a devenit o terra incognita e o datorie a basarabeanului în faţa viitorului şi a trecutului.

Prezentul mai păstrează acest loc, Basarabia.

„Este un loc. Mai este un dar // Icoană. O icoană în altar. // Este un loc. Mai este Pătimit // Părinţi din părinţi l-au moştenit // Aici. Pe mal de Nistru şi de Prut // Aici şi bunul Dumnezeu s-a fost născut”. („Terra incognita”)

Corespondenţa Basarabia-icoană impune o stare de rugăciune, o sublimă comunicare cu divinitate, în care se împletesc căinţa, evlavia, smerenia şi mândria de a avea această Patrie, binecuvântată de Dumnezeu. Lacrima rugăciunii devine o doină plânsă ori cântată, murmurată sau strigată: „Doina rugăciune este sfântă // Rugăciune sfântă, ea se cântă // Se şopteşte îngereşte şi se tace // Ca o pace, ca o pace, ca o pace. // ...Doina e Duminica cea Mare, // E chemarea zeilor, chemare // Inimă de soră şi de frate // Lacrimă târzie şi oftat e...// Se vor trece toate, se vor spulbera! // Va rămâne doina! Dar şi noi cu ea!”. („Chemarea zeilor”)

Firul mărturisirii nu se întrerupe este continuu, poetul devenind o respiraţie de poezie a Basarabiei, căci dramaturgia şi proza sunt tot poezie sub pana lui. Şi iată că în miezul sentimental al versurilor a apărut Poetul Cetăţii care cheamă la demnitate, la conştiinţă, la ataşament sufletesc faţă de neam şi faţă de valorile vieţii.
Concluzie

Lirica lui D. Matcovschi este parte integrantă a poeziei basarabene din ultimele trei decenii în luptă pentru nedezrădăcinare, pentru pământul, casa părintească, limba, neamul, conştiinţa de ţară, suveranitatea, independenţa acestei ţări.


Bibliografie

  1. Universitatea de stat din Moldova. Literatura română postbelică. - Chişinău, 1598.

  2. Cimpoi M. Poezia casei. Alte disocieri. - Chişinău, 1571.

  3. Matcovschi D. Vad. - Chişinău, 1998.

  4. Hropotischi A. O modalitate de oglindire – confesiunea lirică. - Chişinău, 1979.


METODA LUDICĂ-TEHNOLOGIE DIDACTICĂ EFICIENTĂ DE ÎNSUŞIRE A

LIMBILOR MODERNE ÎN CURSUL UNIVERSITAR

Larisa Lupu, Eugenia Mincu, Nadejda Ţurcan

Catedra Limbi Moderne USMF „Nicolae Testemiţanu”


Summary

Conscious method – efficient didactic technology

of learning foreign languages at the university

The central element of the conscious method is the game as a means of training. The conscious method contributes to the consolidation, specification checking and assessment of the students’ knowledge. This method can be used for learning of all the parts of the language: phonetics, grammar, lexic, and can be implemented at any level (primary, moderate, advanced) offering a large range of opportunities, but at the same time reguires a deep knowledge of the conscious universe. Being used correctly, this method encourages learning through creativity and ensures a comprehensive development of the personality.



Rezumat

Elementul central al metodei ludice este jocul ca mijloc de instruire. Activitatea ludică contribuie la consolidarea, precizarea, verificarea şi la evaluarea cunoştinţelor studenţilor. Metoda ludică poate fi aplicată la însuşirea tuturor compartimentelor limbii: fonetica, gramatica, lexicul; şi poate fi implementată la orice nivel (incipient, mediu, superior), oferind o gamă largă de posibilităţi, dar, în acelaşi timp, necesitînd o cunoaştere profundă a universului ludic. Utilizată corect, metoda ludică favorizează învăţarea prin creativitate şi asigură dezvoltarea multiaspectuală a personalităţii.


Actualitatea temei

Cunoscută deja de pe timpurile lui Platon şi Aristotel, întîlnită de asemenea şi cu denumirea de ,,jocuri instructive’’, metoda ludică nu-şi pierde actualitatea nici în zilele noastre în Didactica limbilor, fiind considerată tehnică eficientă de însuşire a limbilor moderne atît în pedagogia europeană cît şi în cea americană. În prezent are o importanţă deosebită şi în ţara noastră.


Obiective

Obiectivele fundamentale ale prezentului articol sunt:

- cultivarea deprinderilor de utilizare a posibilităţilor de implementare a activităţilor ludice în cursul universitar de limbi moderne;

- demonstrarea pe bază de exemple practice cum poate fi aplicată activitatea ludică în procesul de evaluare a cunoştinţelor studenţilor.


Metode de cercetare

Au fost utilizate: metoda observării, metoda analitică (analiza testelor de evaluare), metoda comparativă.



Conţinut

Metoda ludică implică un ansamblu de operaţii şi de acţiuni care, concomitent cu destinderea, buna dispoziţie, presupun obiective precise de instruire. Jocurile instructive îmbină armonios elementele instructiv şi educativ cu cel distractiv, autorizează numeroase combinaţii şi constituie un superb mecanism de învăţare prin creativitate. Jocurile didactice în instruire angajează resursele intelectuale, morale, estetice şi contribuie la dezvoltarea multilaterală a personalităţii. Jocurile didactice constituie o activitate complementară în cadrul orelor de limbă pentru a valorifica în condiţii şi forme noi cunoştinţele însuşite anterior. Metoda ludică consolidează, precizează şi verifică însuşirea cunoştinţelor predate.

Orizonturile moderne ale metodei ludice vin să lărgească vechile posibilităţi, să le direcţioneze spre noi domenii de instruire. În Didactica contemporană metoda ludică deţine un loc important.

Integrat în clasele de limbă de vreo 30 de ani, jocul didactic rămîne a fi o concepţie problematică din cauza lipsei unei baze teoretice solide şi bine fondată, ceea ce ridică un şir de întrebări şi anume:

- care este importanţa şi locul jocurilor instructive în învăţămîntul universitar la orele de limbă modernă?

- ce trebuie de întreprins pentru a transforma jocul instructiv într-un mecanism sigur de instruire?

- care sunt posibilităţile de depăşire a dificultăţilor care apar în momentul aplicării activităţilor ludice?

- care sunt avantajele jocurilor insrtructive la orele de limba modernă la universitate etc.

În cele ce urmează vom prezenta unele opinii referitoare la cele menţionate anterior.

O încercare reuşită de implementare a jocurilor la orele de limba engleză a fost făcută în 2005 de către tânăra profesoară Viorica Demici, care s-a bazat pe activităţile ludice descrise în manualele metodologice publicate la centrele Oxford şi Cambridge şi utilizate pe larg de metodiştii din aceste centre. Utilizarea jocurilor la orele de limba engleză i-au dat posibilitate tinerei cercetătoare să ajungă la concluzia că ,,metoda ludică dezvoltă imaginaţia şi creativitatea, contribuie la anularea oboselii, conferă studentului flexibilitate’’ [4, p. 700].

Cît priveşte folosirea activităţilor ludice la orele de limba franceză în cursul universitar ,,Le Français comme langue étrangère’’ FLE, este de menţionat experienţa reuşită în acest domeniu a profesoarei Haydée Silva de la Universitatea Naţională Autonomă din Mexico, descrisă în revista ,,Le Français à l’université’’ la capitolul ,,Le jeu comme outil pédagogique’’ de către Patrick Chardenet [2, p. 2-3].

Ca rezultat al interviului său cu Haydée Silva, Patrick Chardenet apreciază înalt avantajele activităţilor ludice propuse de Haydée Silva şi implementate la orele de limba franceză ca limbă străină în cursul universitar.

Aceste avantaje sunt divizate în două categorii: avantaje pedagogice şi avantaje didactice.

În plan pedagogic, activităţile ludice:

- facilitează lucrul în grupele omogene;

- contribuie la achiziţionarea aptitudinilor utile pentru lucrul în echipe;

- dezvoltă capacităţile intelectuale, spiritul de observaţie şi cel critic, motivaţia, cît şi capacităţile de analiză şi sinteză;

- ajută la depăşirea fricii de a comite greşeli;

- promovează conştientizarea celor trăite şi expuse;

- acordă posibilitatea promovării unei pedagogii diferenţiate.

În plan didactic, activităţile ludice:

- favorizează introducerea reperelor mnemotehnice utile (ansamblu de procedee care înlesnesc memorarea cunoştinţelor pe baza unor asociaţii dirijate);

- ajută la deschiderea unor discipline de obicei, izolate;

- sporesc interesul faţă de studierea limbilor moderne, motivarea, diminuează frica în a comite greşeli, descătuşează şi moderează complexele.

Aşadar, jocul constituie un mecanism privelegiat care trebuie foarte bine cunoscut pentru a fi eficient utilizat, fără a-l idealiza, dar şi fără a-l blama. Jocul poate fi adaptat pentru diferite niveluri şi grupe de instruire, în scopuri diferite şi în contexte de evaluare academică speciale. Ele necesită din partea profesorului o veritabilă măiestrie pedagogică.

Jocul şi evaluarea cunoştinţelor se îmbină armonios cînd este vorba de evaluarea diagnostică sau formativă, mai curînd decît de evaluarea sumativă.

Jocurile didactice se clasifică în funcţie de conţinut şi de materialul folosit.

Tema jocurilor didactice trebuie să fie exactă, bine selectată şi chibzuită, fiind stabilită anterior.

Conţinutul, sarcina didactică concretă, regulile şi acţiunile de joc conferă jocului instructiv un caracter specific, facilitînd astfel rezolvarea problemelor puse.

Modalităţile de realizare a jocurilor sunt foarte variate. Există diferite tipuri de jocuri, însă în continuare propunem cîteva modele de activităţi ludice care pot fi folosite în evaluarea cunoştinţelor studenţilor la lecţiile practice de limba franceză. Ne vom strădui să argumentăm faptul că jocul şi evaluarea se îmbină armonios şi că metoda ludică este foarte eficientă în însuşirea limbilor moderne.

Activităţile ludice propuse ulterior sunt utilizate în grupele cu un grad avansat de studiere a limbii moderne, de exemplu:

* jocul proverbelor (le jeu des proverbes); această activitate necesită nişte etape de pregătire.


  1   2   3   4   5   6   7   8


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət