Marea evanghelie a lui ioan

Ev. 04. 093 capitol

01] (Domnul:) “Se înţelege deja de la sine, că aici nu poate fi vorba de un caz particular, ci numai de o normă de bază, potrivit cu care, atât la călăuzirea în această lume şi cu totul deosebit la cea din lumea de dincolo, este de ridicat un suflet din materialitatea lui de reţinere a vieţii.

02] Există pe lângă aceasta încă nenumărat de multe devieri, dintre care fiecare este puţin altfel de tratat; dar, neţinând cont de toate acestea, trebuie să existe totuşi o formă de bază, după care au în sfârşit toate celalalte a se ghida, aşa cum solul pămîntesc trebuie făcut fertil cu ploaie, ca sămânţa semănată să poată începe a încolţi. Dar cum semineţele de feluri diferite, care se odihnesc în solul pământesc spre însufleţire, preiau la sine cele prielnice lor din picătura de ploaie, aceasta este o treabă a inteligenţei speciale a duhurilor, care îşi au sălaşul în germeni şi ştiu să se îngrijească foarte bine pentru casa lor.

03] Eu vă spun acestea de aceea, ca voi să înţelegeţi cât de greu şi ostenitor merge lucrarea înainte în lumea de dincolo cu şi pe calea înspre desăvârşirea vieţii interioare şi cât de uşor şi nelegat aici, unde sufletul mai are trupul material în jurul lui, în care sufletul poate depune cel mai degrabă toată materialitatea care se află în el, cum şi când vrea el numai un asemenea fapt; dar în lumea cealaltă, nu este atât de uşor acest lucru, pentru că sufletul tocmai nu mai are nici un trup material şi nici nu mai alunecă cu picioarele lui peste un pământ material, ci peste unul duhovnicesc, zidit din gândurile şi ideile sufletului, dar care nu este absolut deloc potrivit de a primi partea materială dată afară din suflet şi de a îngropa aceasta în sine pe veci.

04] Pentru că acolo ce cade din suflet pe suprafaţa părţii materiale este aproape atât de mult valabil, ca şi cum ai lua o piatră şi ai dori s-o azvârleşti pe deplin de pe acest pământ în spaţiul nemărginit. Da, cine ar poseda puterea să azvârlească o piatră în sus – sau încolo departe de pe acest pământ, cu o asemenea putere rapidă, ca aceasta să depăşească de trei sute de ori repeziciunea unei săgeţi trase, acela ar depărta piatra de pământ deja cu totul sigur într-o asemenea măsură, că ea n-ar mai cădea niciodată înapoi; dar oricare putere de repeziciune mai inferioară n-ar înfăptui niciodată un asemenea efect. Ea ar împinge piatra într-adevăr mai mult sau mai puţin departe de pământ; dar dacă puterea de azvârlire împărtăşită pietrei, în consecinţa puterii de atracţie a pământului, eficientă necontenit departe în afară, ar deveni atunci mai mică şi obligatoriu mai slabă, s-ar întoarce piatra iarăşi şi ar cădea drept înapoi pe suprafaţa pământului.

05] Şi vedeţi, tot aşa stau lucrurile şi astfel se înfăţişează ele cu bucăţile de păcate materiale, lipite de suflet în lumea de dincolo! Dacă sufletul le şi îndepărtează pe acestea din sine şi le aruncă jos, pe suprafaţa lumii lui, îi foloseşte puţin această osteneală, ba chiar, pe ici pe colo, absolut deloc, pentru că solul sufletului, pe care stă şi se mişcă el în lumea duhurilor, este tot aşa cota-parte a lui foarte proprie, precum aici, lumesc, puterea de atracţie a acestui pământ şi chiar dacă ajunge această putere atât de departe în afară, este ea o cotă-parte tocmai a pământului şi nu lasă nici un atom să se îndepărteze de el.

06] Dacă atunci sufletul vrea, în lumea de dincolo, să îndepărteze din sine tot ce este dur şi material, trebuie o putere mai înaltă să devină eficientă în el; şi aceasta este puterea, care sălăşluieşte în cuvântul Meu şi în numele Meu! Pentru că scris este, venind din gura lui Dumnezeu: <Înaintea Mea toţi genunchii se vor pleca din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ!> (Isa. 45, 23; Ioan 5, 23; Fil. 02, 10; rev. 05, 12) Printre aceştia sunt de înţeles toate făpturile omeneşti ale celorlalte nenumărat de multe lumi în spaţiul de creaţie extrem de nemărginit; pentru că în cer sălăşluiesc copiii lui Dumnezeu deja pe veci desăvârşiţi, - pe acest pământ, să fie bine înţeles, doar şi numai copiii lui Dumnezeu în devenire. Dar dacă numai acestei lumi îi este acordată marea întâietate, atunci se află ea în virtute în faţa lui Dumnezeu peste toate celelalte corpuri cereşti; acestea se află atunci, din punct de vedere moral, mai prejos de ea şi de aceea şi locuitorii lor, care sunt de asemenea de subînţeles prin cuvintele .

07] Deci, prin cuvântul Meu şi prin numele Meu poate sufletul să se mântuiască pe deplin. Dar acest fapt nu merge aşa de uşor în lumea de dincolo, precum ai putea să-ţi închipui; acolo este nevoie de mari pregătiri pentru acest fapt! Sufletul trebuie mai întâi să fie pe deplin exersat în toată activitatea proprie posibilă şi trebuie să aibe în sine o putere cu totul straşnică, înainte ca să-i poată fi posibil a accepta cuvântul Meu şi în sfârşit chiar numele Meu.

08] Dar dacă este un suflet în stare de acest lucru, îi va fi atunci o treabă uşoară de a îndepărta şi ultimul atom material din întregul său teritoriu şi anume într-un asemenea fel, că nu mai poate acesta veşnic niciodată să cadă înapoi în el. Cum şi de ce, să fie arătat de îndată!"

Ev. 04. Capitol 094

01] Spune la acestea Cireniu, care ascultase totul cu atenţia cea mai profundă: “Doamne, eu tocmai nu pot să spun, că n-aş fi înţeles toate acestea; totul îmi este într-adevăr foarte limpede, - numai mi se pare de parcă toate acestea ar putea să-mi devină vreodata nelimpezi pe acest pământ şi asta m-ar facea nefericit! Pentru că toate acestea, ce le-am auzit acum din gura Ta Sfântă, sunt puţin prea sus peste mintea omenească, chiar şi cea mai ageră; de aceea nu ar fi probabil de numit ca fiind de prisos o iluminare mică ulterioară despre unele lucruri!”

02] Spun Eu: “Prietene, voi romanii aveţi o zicală destul de bună, care sună aproximativ aşa: Longum iter per praecepta, brevis et efficax per exempla! (Lungă este calea prin învăţare, scurtă şi eficientă prin exemple). Vezi, acest lucru se lasă aplicat aici de asemenea destul de bine! Aşteaptă exemplel,e urmând mai târziu a vi le aduce la vedere într-un mod miraculos! Acestea vor ilumina numai ceea ce îţi mai este acum neclar; dar partea cu totul curată a ideii o vei afla de-abia atunci, când Duhul curat al veşnicului adevăr va veni peste voi şi vă va îndruma în tot adevărul cerurilor şi a toate lumile.

03] Dar nu bagi tu de seamă, că există deja în natură numai o lege în creşterea tuturor plantelor şi animalelor?!

04] Vezi, toate plantele cresc şi se înmulţesc din interior în afară; ele trag la sine din umezeala pământului substanţele lor corespunzătoare şi purificate prin multe mii de canale şi tubuleţe, în sine înşişi sau în viaţa lor.

05] Animalele îşi iau mâncarea lor de fapt din acelaşi izvor, - numai că ea este mai înainte, ori în organismul plantelor sau în carnea deja cu mult mai rafinată (curăţată) a specilor de animale inferioare, cu foarte mult mai purificată decât în humusul iniţial al pământului.

06] Omul mănâncă la sfârşit atât partea cea mai fină şi curată din lumea plantelor, cât şi din lumea animalelor. Fânul, iarba şi paiele nu-l mai hrănesc. De la plante, are el nevoie cu precădere numai de grăunţele,iar de la pomi, fructele cele mai alese, dulce ca mierea. De la animale, consumă el cel mai adesea numai partea recunoscut cea mai curată şi are o scârbă faţă de carnea animalelor cu totul necurate.

07] Dar cât de multe devieri, rătăciri şi căi laterale există numai în propria dezvoltare în starea de aici a lumii plantelor şi animalelor şi totuşi ajunge fiecare la scopul său! Ochiului grijuliu al cercetătorului tuturor lucrurilor din lumea naturală nu-i poate scăpa a observa, cum acolo serveşte un lucru mereu celuilalt şi cum una este aici spre ridicarea şi existenţa de mai departe a celeilalte.

08] Viaţa sufletului trebuie să se strecoare prin elementele diferite ale naturii. Mai întâi este ea în eter; acolo se strânge prin cuprinderea a celui similar cu cea similară, a celui asemănător cu cea înrudită duhovniceşte. Prin aceasta devine ea mai grea şi se cufundă mai întâi în sine însăşi în centrul propriu al ei, se face tot mai grea şi devine din sine substanţa de viaţă deja mai grea şi simţibilă.

09] Ca aer, ea se adună în eter precum mai sus, apoi se fac nori şi ceţuri din ea, care se adună, devin picături de apă şi cad pe pământ în formă de ploaie, grindină, zăpadă, rouă şi în anumite locuri, ca formări de aburi statornice, persisitente şi ca precipitaţii umede din aer.

10] Apa, ca fiind, ce-i drept, un element de viaţă încă foarte subordonat, dar aflându-se deja peste eter şi aer, trebuie să înceapă să servească acum destul de multilateral pregătirilor (concentrărilor) de condens ale vieţii care se află iarăşi mai sus în ierarhie. Viaţa mai mult şi pe deplin întărită ca piatra trebuie o dată să se înmoaie în materia dură şi să servească la preluarea şi distribuirea de mai departe în sine însăşi, asta înseamnă, a elementului apă: aceasta este o primă slujire.

11] Apoi, ea trebuie să cedeze plantelor, duhurile sale de viaţă sau oarecum particulele de substanţă sufleteşti. Dacă s-au dezvoltat particulele în plante încetul cu încetul şi tot mai mult înspre forme de inteligenţă deja lămurite, ele sunt preluate de apă şi de aerul cu aburi şi apa trebuie să le creeze substanţa spre noi şi libere forme de viaţă. Astfel serveşte apa, în continuare în sfera ei, deşi din ea devin libere şi tot mai mult pe cont propriu în fiecare oră miliarde ori miliarde de particule de inteligenţă a micii vieţi sufleteşti.

12] Dar viaţa plantelor trebuie să accepte şi să îndeplinească slujiri mai multe şi mai complicate. Slujirile apei sunt încă foarte simple, în timp ce slujirile plantelor spre încurajarea de mai departe a vieţii sunt deja compuse la o privire aproximativă a unei plante cât se poate de simple.

13] Mult mai multiplicate şi mult mai însemnate sunt prestaţile spre avansarea în continuare a vieţii sufleteşti chiar numai în cele dintâi şi simple animale, care se află cel mai aproape de lumea plantelor. Şi aşa devine slujirea, una tot mai complicată în fiecare formă de viaţă care este mai evoluată.

14] Dacă viaţa sufletului a trecut o dată pe deplin dincolo în forma omenească, slujirea este prima ei determinare. Aici există slujiri naturale diferite, care îi sunt impuse fiecărei forme omeneşti ca o ; dar, pe lângă acestea există şi o sumedenie nenumărată de slujiri mai libere şi o sumedenie mai mare de slujiri extrem de liber moraliceşti, pe care le primeşte un om spre îndeplinire. Şi dacă a fost el înspre toate direcţile un slujitor devotat, s-a ridicat prin aceasta şi pe sine însuşi în cea mai înaltă desăvârşire a vieţii. Aşadar, aceasta se întâmplă într-adevăr la câţiva oameni, care au fost puşi deja de la naştere pe o treaptă mai înaltă; dar la alţi oameni, care se află încă, să spunem aşa, aproape de treapta animalelor, nu merge acest lucru în această lume şi educaţia lor de mai departe se întâmplă de-abia în lumea cealaltă, - dar niciodată pe calea de bază a slujirii.”