Marea evanghelie a lui ioan

02] Atât de nemărginit de fericit m-ar fi şi făcut Gamelia, dacă aş fi primit-o acum ca soţie, fiind acest fapt o minune a cerului, - dar, deoarece ea se află acum, ca fiică a ta, înaltule domn, peste nimicnicia mea, nu pot şi nu am voie niciodată s-o iau de soţie! Tu, înaltule domn, mi-ai da-o astăzi, în starea ta curată a fericirii; dar, mâine, ar putea să-ţi pară foarte rău! Şi aş putea să-ţi interzic eu, dacă mi-ai lua-o iarăşi? Ce furie şi ce tristeţe aş simţi eu atunci! Dacă trebuie s-o iau de soţie cu cea mai deplină asigurare că ea îmi rămâne mie, atunci o şi iau, desigur şi voi fi omul cel mai fericit; dar, s-o cer, nu voi face niciodată, pentru că, cunosc starea mea şi pe cea a ta, de asemenea.

03] Procură-mi, însă, pe domeniu roman, o oarecare proprietate mică; aceea vreau s-o lucrez cu hărnicia mâinilor mele şi să-mi procur subzistenţa mie şi împreună lucrătorilor cu mine! Numai la Ierusalim nu mă mai lăsa să merg şi să nu mai rămân în ţara evreiască! Pentru că, cu Irod şi cu templul nu mai vreau să am nimic de-a face!”

04] Spune Cireniu: “Lasă toate acestea pentru că va fi bine! Eu doară nu ţi-o mai pot lua pe Gamelia a mea; pentru că Domnul ţi-a dat-o, chiar, oarecum, mai înainte decât mie, - şi cuvântul şi decizia Acestuia îmi sunt sfinte, prea sfinte! Dar, ceea ce Domnul doreşte numai de departe, aceea trebuie s-o facem, dacă vrem să ne asemănăm cu îngeraşii Săi sfinţi! Eu sunt, într-adevăr, acum ceva pe această lume, atâta timp cât mă lasă să trăiesc; dar dincolo, în marea lume de dincolo, suntem noi atunci toţi la fel şi dogmele noastre de aici rămân atârnate de suprafaţa moartă a pământului şi vor deveni hrană a timpului a toate mistuitor.

05] De aceea, să nu te stânjenească starea mea înaltă; pentru că eu o port numai spre binele omenirii, atâta cât îmi stă numai întotdeauna în puterile mele. Şi să fii tu, pe care Domnul veşniciei, al vieţii şi al morţii mi te-a pus îndeosebi la inimă, exclus de la aceasta? Nu, nu şi nu mai niciodată! Tu eşti şi rămâi fiul meu!”

06] Atunci când Zinka aude aceste cuvinte, spune el: “Da, cu adevărat, aşa poate vorbi numai o inimă devotată mai presus de toate lui Dumnezeu Domnului! Ceea ce Domnul vrea, aceea vreau, deci, desigur şi eu; pentru că Acela, Care le-a trezit pe cele două, este Domnul Însuşi, de care fapt sunt eu acum convins, cu desăvârşire. Şi să mărturisească acum miliarde împotrivă, astfel Zinka nu se va mai clătina niciodată în credinţa sa! Lui singur, de acum încolo, toată dragostea mea şi toată adorarea mea adevărată! Lui să-I fie toată cinstea din veşnicie în veşnicie!”

07] Cu aceste cuvinte, cade Zinka jos, în faţa Mea şi spune: “O, Doamne, iartă-mi toate păcatele mele, ca eu să mă pot ruga către Tine, ca un cel mai curat om!”

08] Spun Eu:"Ridică-te, fratele Meu! Păcatele tale au fost iertate deja de mult de către Mine; pentru că inima ta o cunoşteam deja de mult şi am lăsat-o în sfârşit să vină chiar la Mine. Să Mă prinzi pe Mine, ai fost tu, ce-i drept, trimis şi Eu M-am şi lăsat prins de către tine, - dar numai în inima ta şi spre mântuirea ta! Ridică-te acum şi fii în numele Meu plin de un cuget vioi şi să-Mi devii o unealtă bună, folositoare!”

09] Cu acestea se ridică Zinka şi începe de-abia acum aşa potrivit, să-şi facă contemplările sale despre mărimea şi despre însemnătatea acestei întâmplări. Când se va fi pus el aşa foarte aproape de Mine, atunci de-abia îl vom auzi iarăşi vorbind. Fiindcă, după Matael, este acesta, într-adevăr, cel mai mare duh din societatea noastră.
Ev. 04. 030 capitol
01]Dar, după ce îl adusesem pe Zinka în acest fel puţin la linişte, a venit Risa, ca fiind al doilea ginere al lui Cireniu şi a început, să se scuze de asemenea într-un fel asemănător.

02] Dar Rafael l-a bătut pe umăr şi a spus: “Prietene! Rămâi tu numai frumos la adevărul inimii tale; pentru că tu nu eşti nici pe departe un Zinka! Tu eşti, ce-i drept, bun şi cinstit, dar să nu vorbeşti niciodată altfel, decât cum îţi este starea în inimă! – Înţelegi tu aceasta?”

03] Spune Risa: “Da, prietene din ceruri, eu înţeleg ce mi-ai spus şi eu vreau să vorbesc, dacă vorbesc vreodată, aşa cum îmi este starea în inimă şi nici un neadevăr să nu fie pe buzele mele! Eu sunt, ce-i drept, încă un om tânăr şi am mai puţină experienţă decât aşa câte un altul; dar experienţe deosebit de puţine am făcut cu genul feminin şi n-am fost încă niciodată îndrăgostit de vreo oarecare fecioară. Dar eu mă simt în inimă extraordinar de atras şi simt, cum voi fi fericit peste toate măsurile, dacă Ida ceresc de frumoasă ar deveni soţia mea; dar eu simt de asemenea, cum mă voi arăta foarte îngrozitor de prost la această fericire mare. Din acest motiv proriu zis aş dori să mă lipsesc de această fericire!

04] Acum, nu este iubirea mea către Ida încă nici pe departe o patimă şi eu aş putea să renunţ uşor la această fericire de aşteptat; dar, dacă mă voi înflăcăra mai târziu mai mult şi mie nu mi s-ar împărtăşi totuşi fericirea, atunci mi-ar pricinui acest fapt o durere prea mare a inimii, de care m-aş putea atunci scăpa foarte greu. Din tocmai acest motiv, aş dori din partea Domnului şi a lui Cireniu, ca să fiu scăpat de orice nădejde în privinţa unei asemenea fericiri!

05] Vezi, tu prietenul meu Rafael din ceruri, aşa simt eu această treabă şi aşa am şi vorbit, deci, acum! Dacă poţi să mă ajuţi aici puţin, atunci fă-o, înainte să se facă prea târziu! Pentru că un ajutor potrivit trebuie să vină la timpul potrivit. – altfel, este el de un prea puţin folos!”

06] Spune Rafael: “Prietene, în acest caz, vei avea nevoie din partea mea de puţin ajutor sau de absolut nici unul; de aceea, să rămână aceasta numai aşa, cum a rânduit-o Domnul! Tu însuţi poţi, ce-i drept, să renunţi la totul – pentru că împotriva voinţei libere a omului nu rânduieşte Dumnezeu niciodată ceva, afară de mărimea şi forma trupului -; dar nu-i aduce omului tocmai cumva o deosebit de multă binecuvântare, dacă el dă prea puţină importanţă la ceea ce Domnul, chiar şi dacă numai printr-un semn foarte neînsemnat, a sfătuit. – Înţelegi tu şi aceasta?”

07] Spune Risa: “Da şi acest lucru îl înţeleg şi nu spun de aceea nimic decât: Să se întâmple necontenit voia Domnului; pentru că, cine face voia Domnului, aceluia îi este imposibil să poată greşi vreodată. Pentru că Dumnezeu Domnul trebuie doară să ştie cel mai bine, ce ne este cel mai mult de folos. Dar, de aceea voi primi şi de acum încolo necontenit totul cu cea mai mare mulţumire în inimă şi voi face conform faptului, cum Domnul îl va rândui! Ceea ce omul poate face cu uşurinţă, pentru că el are un imbold spre acest lucru deja în inimă, aceea să facă el deja tot timpul şi să nu treacă niciodată peste aceasta. Este o luptă îndeajunsă în alte lucruri, peste care voinţa slabă a omului devine cu greu victorioasă. Dacă devine el acum în lucruri uşoare şi extrem de plăcute de asemenea slab în voinţă, atunci va face el în adevărata virtute, cu totul sigur progrese rele! – Am vorbit eu adevărat sau nu?”

08] Spune Rafael: “Într-adevăr; dar acest lucru să-ţi fie spus încă de asemenea, că este mai bine de a înfăptui mult şi bine, decât a vorbi mult şi bine! Dacă oamenii te vor vedea înfăptuind mult şi bine, atunci te vor şi imita mulţi; dacă te vor auzi în sfârşit vorbind mult şi bine, atunci vor dori ei să facă la fel ca tine. Dar, deoarece foarte multor oameni le lipseşte adevărata înţelepciune spre cuvântarea cu adevărat bună, atunci trebuie ei să vorbească laolaltă, desigur numai un nonsens şi păgubesc prin aceasta multe inimi slabe şi se păgubesc pe ei de asemenea, pentru că ei devin prin aceasta de o inimă înfumurată şi încrezută. Printr-o plăcere de vorbire care nu este necesară, se răspândesc, cu timpul, tot felul de învăţături greşite şi omenirea săracă este orbită şi adusă în toată întunecimea, aşa încât este după aceea un lucru greu de a o ilumina iarăşi; dar prin fapte multe şi bune devine omenirea de o inimă aleasă şi deschisă. Iar o inimă aleasă şi deschisă este oricum cea mai bună şcoală de plantaţie spre adevărata înţelepciune şi va înţelege să vorbească şi acolo bine şi potrivit, unde va fi necesar.

09] Aceasta, însă, ţi-am spus de aceea, pentru că tu păstrezi în tine adesea o plăcere prea mare de a vorbi, dar pentru aceasta nu posezi încă nici pe departe tot ce este necesar spre o cuvântare pe deplin bună; de aceea, vorbeşte tu puţin, dar, în schimb, ascultă şi înfăptuieşte cu atât mai mult, căci aşa vei deveni şi tu un adevărat ucenic al Domnului şi acest fapt după voia Lui şi după bineplăcerea Lui!

10] Cei care vor fi rânduiţi, în viitor, să vorbească şi să predice, pe aceia îi va alege Domnul îndeosebi pentru acest lucru; dar pe cei pe care nu-i va alege îndeosebi pentru cuvântare şi învăţare, aceia sunt rânduiţi de către El numai pentru înfăptuire, după cuvântul Său şi după învăţătura Lui şi să facă, prin urmare, tot timpul numai acel lucru, pentru care au ei determinarea indubitabilă de la Domnul. Aşa vor avea ei tot timpul să se bucure de bineplăcerea lui Dumnezeu şi de o oarecare milostivire deosebită. Spune-le aceasta şi prietenilor tăi şi împreună slujitorilor cu tine; pentru că şi printre ei sunt unii, care se mai încred încă de asemenea atât de mult în faptul, că pot vorbi ordonat şi abil! Ei nu sunt de asemenea predestinaţi de către Domnul spre a ţine cuvântări, ci numai spre înfăptuire.

11] Domnul te lasă însă să devii acum de aceea fericit pe lume, ca tu să poţi înfăptui în viitor destul de mult bine; dar, dacă Domnul te-ar fi chemat să fii un cuvântător şi învăţător, atunci ţi-ar spune: Pentru că uite, spre a ţine cuvântări şi spre a învăţa, se cere mai mult decât spre a înfăptui şi totuşi este înfăptuirea partea principală – şi cuvântarea şi învăţătura numai indicatorul de cale pentru acest fapt!

12] Vezi, cât de plăcut îi este Cireniu Domnului; dar din pricina bunei cuvântări, într-adevăr nu, ci din cauza faptelor bune şi multiplu alese! Iar cine face mult bine şi lucruri alese, acela poate, dacă este cumva necesar, să vorbească deja de asemenea bine şi adevărat; pentru că o inimă deschisă şi aleasă nu rămâne niciodată fără lumină din ceruri. Dar cine are aceasta, după măsura multelor fapte bune şi alese ale sale, aceluia îi va fi mereu limpede, unde, când şi cât de mult are el de vorbit. Înţelegi tu, dragul meu Risa, acum şi aceasta aşa potrivit de bine, ce am vorbit acum către tine?”

13] Spune Risa: “Cum să nu fi înţeles acestea; pentru că tu ai vorbit doară cel mai curat adevăr şi acesta este tot timpul bine de înţeles pentru oricine! Eu mă voi orienta sever şi necontenit după aceste cuvinte ale tale. Dar, ceea ce am auzit acum de la tine, o voi reda de îndată şi tuturor însoţitorilor mei; numai acest singur lucru aş mai dori eu să aflu, dacă Zinka este chemat doar de asemenea numai pentru înfăptuire sau, pe lângă aceasta şi spre a învăţa pe alţii!”

14] Spune Rafael: “Prietenul meu Risa, între experienţele tale şi cele ale lui Zinka constă o diferenţă foarte mare! El este un suflet măreţ, venind de sus aici, jos şi are multe şi mari experienţe în spatele său, deşi este el numai cu zece ani mai în vârsta decât tine; şi de aceea va fi el rânduit de către Domnul pentru a înfăptui şi a ţine cuvântări. Dar atunci când vei avea şi tu multe experienţe în spatele tău, vei avea şi tu de vorbit şi de învăţat bine. Dar, pentru acum, adună-ţi experienţe şi să devii bogat în fapte bune şi alese!”

02] Atunci când a ajuns el la sfârşit cu acestea, i-a spus Hebram: “Aceasta este o cuvântare foarte minunată, ca venind din gura lui Dumnezeu; dar ceva este totuşi de obiectat la aceasta, chiar dacă nu la cuvântarea în sine, aşa totuşi în privinţa aceluia care a ţinut-o. Ea a conţinut multe şi foarte memorabile cuvinte adevărate, care au intrat în existenţă, unul după celălalt, într-o înşiruire bună; dar cel care a purtat cuvântul vorbise mai înainte de a acţiona! Doar că eu consider acest fapt ca fiind unul cu totul potrivit; pentru că oricărei fapte bune trebuie să-i meargă înainte timpul ca o învăţătură bună, altfel, celui care înfăptuieşte îi este totuşi imposibil să poată primi o oarecare directivă pentru modul său de a proceda.

03] Dar în temelia temeliei are Rafael totuşi dreptate; pentru că aşa de mult ştie omul, ce este bine şi adevărat. Legi simple îi dau aceasta! El are nevoie acum numai de faptul de a vrea, într-un mod adevărat şi o înfăptuire bună nu poate rămâne în acest caz pe undeva pe drum. Dar cunoaşterea singură îmi pare a fi încă un motiv prea neînsemnat spre a înfăptui bine, mai ales la oameni foarte materiali, care sunt prea uşor traşi pe sfoară de un avantaj înfumurat material şi sunt amăgiţi spre a face fapte rele. Aici trebuie atunci să lărgeşti învăţătura de dinainte atât de mult, ca, prin ea, să-i fie dat ucenicului dovezi clare, evidente şi incontestabile, ca motive spre a face bine, a înfăptui împotriva cărora trebuie să i se pară ucenicului tot aşa de aproape imposibil, ca a dori să se treacă marea fără o corabie.

04] Dacă ai ajuns o dată atât de departe cu un ucenic, atunci este adevărata înfăptuire bună o treabă foarte uşoară; dar fără motivele adăugate evidente şi tare dovedite, va rămâne aceasta mereu numai o problemă, a cărei bunătăţi o admiţi într-adevăr aşa bine, dar, deoarece înfăptuirea potrivit cu aceasta este legată de unele greutăţi şi abnegaţii, de aceea lasă oamenii să le meargă foarte bine în trândăvia dragă şi în bietul egoism şi lasă deoparte multa şi buna înfăptuire. Se merge direct după plăcerile sale animalice şi eşti după treizeci de ani încă acelaşi om animalic, care erai aşa cu totul de fapt în leagăn. Sunt de aceea necesare, după părerea mea incompetentă şi dovezile mai sus menţionate pentru învăţătura de a face bine şi acestea cer deja cu mult mai mult decât a spune: ”

05] Spune Risa: “Aici ai tu cu totul dreptate şi nu spui de fapt totuşi nimic altceva, decât ceea ce Rafael a arătat cu aceasta, de asemenea evident limpede, că anume numai acela să înveţe şi să vorbească, care este chemat în duh de către Domnul spre acest lucru. Un asemenea învăţător le va da deja ucenicilor lui învăţătura împreună cu dovezile necesare şi îi va îndemna prin aceasta spre înfăptuire, aşa cum cuvântarea îngerului m-a îndemnat extrem de negreşit spre înfăptuire. Dar, dacă noi doi am apărea acum ca învăţători, atunci am vorbi, cu siguranţă, foarte multe prostii laolaltă şi dacă ar veni aşa un vorbitor destul de bine ascuţit la noi şi ar începe să ne vorbească nişte cuvinte împotrivă aşa destul de puternice, atunci ne-ar zăpăci el la sfârşit şi noi am juca probabil la sfârşit chiar după fluierul său! Dar, dacă înfăptuim binele, atunci nu poate el găsi nici cea mai neînsemnată împotrivire şi replică împotriva acestui lucru, cu toate motivele de raţiune ale lumii. De aceea este pentru mulţi mai bună înfăptuirea decât rostirea de învăţătură. – Încă nu eşti tu despre aceasta cumva pe deplin în claritate?”

06] Spune Hebram: “O, da, acum, într-adevăr şi am fost aceasta deja şi mai devreme şi este bine aşa! Dar ciudat este totuşi omul, - acest fapt observ eu la mine! Gândeşte-te: Atunci când am citit şi am studiat destul de des Scriptura, cât de neînţeles de măreţ din temelie şi insuflându-ne veneraţia cea mai mare şi adâncă ni s-au părut acolo toate povestirile minunate, întâmplările şi învăţăturile apărând pe ici pe colo! Duhul lui Dumnezeu, apărând înfăptuind pe ici pe colo, n-am mai îndrăznit doară chiar absolut deloc să-L rostim la sfârşit din cel mai orb respect posibil! Dacă citeam ceva despre un înger apărut, - acest fapt ne curgea prin măduvă şi mădulare! Moise stătea atât de mare acolo, că aproape toţi munţii păreau că se închină în faţa numelui Său!

07] Acum ne aflăm aici în faţa aceluiaşi Dumnezeu, Care a rostit în tunet pe Sinai legile Sale! Acelaşi înger, care l-a condus pe tânărul Tobie, merge printre noi ca un om foarte obişnuit şi ne învaţă cu cuvinte foarte dulci, să recunoaştem mai îndeaproape voia Domnului! În plus, se mai întâmplă însă, necontenit minuni peste minuni de tot felul şi modul cel mai nemaiauzit, - şi nouă ni se par acum toate acestea deja aşa foarte obişnuite, de parcă am fi crescut cu acestea deja începând din copilărie! Spune-mi, în ce ar putea consta aceasta, deci?

08] Noi ar trebui acum să ieşim doară foarte straşnic din fire de atâta mirare şi respect profund, - suntem însă în loc de aceasta aşa frumos tociţi, ca o sabie veche, ruginită a unui războinic bătrân! În ce constă aceasta, ce poate fi de vină de această stare? Dacă mă gândesc la acest fapt, atunci aş putea eu însumi de furie să-mi rup capul jos de pe trup!”

09] Spune Risa: “Fii liniştit în această privinţă, prietene! Domnul vrea, cu siguranţă, să aibe acest fapt aşa; pentru că, dacă ne-am afla din motive de înţeles mereu în emoţia cea mai mare a cugetului, atunci ne-ar scăpa foarte multe din ceea ce se vorbeşte şi se întâmplă aici. Dar Domnul ştie să ne ţină tare inimile noastre în limitele lucide şi noi putem de aceea să privim şi să ascultăm totul foarte straşnic cu sânge rece, ce se întâmplă aici şi ce se vorbeşte în faţa noastră, - chiar şi dacă de un fel cât se poate de neînţeles de sublim – putem de asemenea să ni le întipărim cu atât mai adânc în sufletele noastre. Când toate acestea vor fi trecut, atunci va începe să fie starea activă în inimile noastre în privinţa acestor lucruri deja sigur de asemenea în felul cel mai colosal! Oh, acest fapt nu va lipsi! Dar, pentru acum, este această stare astfel, desigur, cu mult mai bună! – Eşti tu în această privinţă cumva de o altă părere?”

10] Spune Hebram: “Absolut deloc, - părerea ta este aici iarăşi una cu totul pe deplin corectă şi va şi fi această idee cu totul lămurită aşa! Dar nici reu nu-i treaba tocmai, dacă îţi atragi singur atenţia în privinţa faptului, că la această ocazie, încă niciodată arătată într-un asemenea fel şi foarte sfânt extraordinară, te simţi foarte uşor şi mult prea puţin clădit, în vreme ce întâmplările ieşite din comun din timpul de dinainte pe care le-ai citit, te-au entuziasmat totuşi chiar atât de adânc şi te-au înflăcărat adeseori. Dacă această tocire duhovnicească ar depinde de noi singuri, atunci ar trebui s-o consider ca un mare şi foarte grosolan păcat al vieţii; dar dacă, după părerea ta, Domnul înfăptuieşte în noi totul aşa prin voia Sa atotputernică, atunci trebuie să-I fim mulţumitori pentru aceasta şi tot ce spune şi face El, să cumpănim cu atât mai în serios şi mai adânc în noi şi să reflectăm foarte straşnic asupra faptului, cum vom transfoma cuvântul Său în fapta deplină. Dar că Zinka este un bărbat chiar atât de plin de duh – şi a fost şi este totuşi numai un şef al slujitorilor lui Irod! -, acest lucru îmi este un mister! De unde a căpătat el deci înţelepciunea lui covârşitoare şi de unde şi-a adunat cele multe experienţe?”

11] Spune Risa: “Acest lucru abia îl ştiu; dar un aşa de mare domn, cum este Irod unul, a examinat, cu siguranţă, mai înainte foarte temeinic în toate privinţele slujitorul său, până ce l-a făcut un prim slujitor şi un cel mai mare dintre slujitorii săi. În plus, a fost Zinka, după mărturisirea proprie, un prieten deosebit al proorocului Ioan şi a memorat de la el, desigur, aşa unele lucruri, ce au şi fost de o mare însemnătate pentru viaţă şi este de aceea puţin miracol în faptul că, dacă este el mai înţelept decât unul ca noi. El va mai ţine însă cumva încă o cuvântare despre ceva, asupra căreia sunt eu foarte curios. – Dar, acum, pare Domnul a dori să ţină o cuvântare, de aceea să tăcem o dată; pentru că din discuţia noastră nu reiasă oricum prea multe lucruri deştepte!”
Ev. 04. 032 capitol
01] Dar, în timpul discuţiei contradictorii a celor doi, le creez celor două înviate ocazia de a Mă cunoaşte ca fiind Acela, Care, înainte cu câteva luni, trezise şi în Capernaum doi morţi şi cele două M-au recunoscut acum ca fiind Acelaşi şi o cunoşteau şi pe Maria şi pe ceilalţi din casa lui Iosif. Gamiela a povestit de asemenea, că ea ar putea să se amintească încă foarte bine, cum bătrânul dulgher Iosif cu cei şase fii ai lui a construit la tatăl ei adoptiv, în Capernaum, un staul cu totul nou pentru oi şi că ea şi-ar aminti de asemenea, să Mă fi văzut la muncă pe Mine Însumi, ca fiind cel mai tânăr din fiii lui Iosif; dar, atunci, n-a avut ea, într-adevăr, nici o presimţire, că în spatele Meu s-ar afla tăinuit Duhul Celui mai înalt.

02] Dar Ida a spus la aceasta: “Ba da, ba da, dragă surioară! Se întâmplase în ultima seară, atunci când construirea fusese săvârşită şi tatăl nostru adoptiv îi plătise munca bătrânului Iosif, dar după obiceiul său de negustor i-a scăzut la sfârşit câţiva bănuţi, fapt pentru care a păşit atunci acest Sfânt la negustor şi i-a spus: Tatăl meu adoptiv a ascultat însă puţin de acest lucru şi a rămas ferm pe poziţia lui de scădere a plăţii. Dar bătrânul tâmplar a spus:

03] Dar eu, Ida, am plâns de supărare din pricina împietririi încăpăţânate a tatălui meu, m-am dus în odaia mea şi am adus, în secret, toate economisirile mele şi Gamiela a făcut după mine acelaşi lucru şi noi i-am pus lui Iosif aşa în secret o sută de bănuţi în trusa uneltelor sale. Nimeni n-a observat aceasta în afară de Tine, o, Doamne! Şi Tu ai spus după aceea: Dar la aceste cuvinte ai arătat Tu asemeni unui om transfigurat. Apoi, v-aţi ridicat voi şi aţi părăsit casa noastră. Era seara târziu şi voi aţi avut pe jos totuşi câteva ore de drum până la Nazaret; atunci Ţi-am spus eu Ţie: Atunci, ai spus Tu, ceea ce mi-a rămas mereu demn de consemnat: Cu acestea, aţi părăsit casa noastră şi ştie cerul, - de-abia aţi trecut voi peste pragul uşii al casei, căci nici n-a mai fost de descoperit vreo urmă de-a voastră!

04] Oh, eu m-am gândit adeseori la Tine, o, Doamne, - nu m-am mai putut însă întâlni mai târziu niciunde cu Tine până în această oră! Dar, în privinţa tatălui nostru adoptiv, s-au împlinit cuvintele Tale într-un mod îngrozitor încă în aceeaşi noapte! O furtună îngrozitoare a venit, fulgerul a lovit de trei ori în noul staul de oi, în care se aflau deja în ziua desăvârşirii sale o mie şapte sute dintre cele mai frumoase oi. Totul s-a ars în două ore şi n-a putut fi nimic salvat, în ciuda a toată osteneala! Atunci, i-a părut rău tatălui nostru adoptiv că a păcătuit atât de tare faţă de dulgherul cinstit; pentru că el însuşi a spus: El s-a şi ţinut de cuvânt. Dar n-a rânduit ca staulul să fie iarăşi construit pe acelaşi loc; dar, într-un alt loc, a rânduit el să fie împrejmuite tare cu gard o sută de pogoane de pământ şi să fie pusă înăuntru numai o colibă pentru cei zece păstori şi îngrijitori de oi. Dar pe bătrânul dulgher din Nazaret nu l-am mai văzut niciodată. El trebuie că a murit în scurt timp după aceea; pentru că el arăta deja atunci destul de slăbit.

05] Noi am venit cam la o jumătate de an după aceea la târgul mare din Nazaret şi ne-am interesat de bătrânul dulgher şi de fiii lui; dar se spunea că ei ar fi fost luaţi departe în afara ţării, unde ar fi primit să construiască mai multe case, - şi noi ne-am dus aşa cu totul fără rezultat iarăşi la Capernaum. Dar, după aceea, n-am mai aflat nimic de familia de dulgheri. Tatăl adoptiv se spune că ar fi aflat o dată, cam trei ani după aceea, că Iosif s-ar fi mutat, din pricina unei lucrări mari, în Nazaretul de sus, care se află către Samaria, în munţi. Dar noi n-am mai primit totuşi acolo pe nimeni la vedere dintre cei ai săi! Şi totuşi, aş fi făcut cu tânărul dulgher, care se numea Iisus după cunoaşterea mea, chiar cu atât de mult drag o cunoştinţă mai apropiată!

06] Dar, - ceea ce nu ne-a mai fost atunci îngăduit, aceea ai păstrat-o Tu, o, Doamne, până acum, într-un mod minunat! De-abia acum ne-a şi răsărit o lumină despre acele cuvinte rostite aşa de tainic de către Tine în aceeaşi seară în care aţi părăsit casa noastră în noaptea foarte întunecată! Acum ştim noi, cine a fost şi este Domnul zilei, al nopţii şi al furtunii! Dar, acum, îţi aducem încă o dată mulţumirea noastră, cu inima şi cu gura, pentru toate milostivirile şi binefacerile fără nume, pe care Tu, o, cel mai dulce Domn Iisus, ni le-ai arătat fără toate meritele noastre!”

07] Spun Eu:"Oh, chiar aşa fără toate meritele nu sunteţi voi deloc; gândiţi-vă numai la ceea ce i-aţi dovedit bătrânului Iosif! Cât de foarte bine i-au venit cei o sută de bănuţi ai voştri, atunci când i-a găsit în ziua următoare în trusa lui cu unelte! El s-a gândit la început, că un asemenea lucru i-a făcut în taină tatăl vostru adoptiv; dar el a fost învăţat mai bine de către Mine în privinţa părerii sale greşite. El a lăudat foarte inimile voastre bune şi i-am promis, că Eu Însumi vă voi răsplăti o dată multiplu pentru o asemenea bunătate şi v-am dat de aceea acum foarte bucuros şi foarte prietenos iarăşi viaţa şi v-am dat iarăşi părinţii voştri adevăraţi. Mergeţi acum pe deplin acolo şi faceţi-i o bucurie adevărată; pentru că bucuria lui este şi cea a Mea!”

08] De-abia apoi s-au dus cele două la Cireniu şi l-au îmbrăţişat şi el a plâns de bucurie ca un copil.