Marea evanghelie a lui ioan

02] Spune Rafael: “De ce m-ai obligat spre acest lucru?! Eu doară oricum n-am vrut aceasta de fapt; dar, deoarece nu mai pot lua tonul înapoi, de aceea nu face nici aceasta tocmai nimic! Gândeşte-te pe lângă, că în cerurile lui Dumnezeu totul trebuie să se asemene cu acest sunet, căci atunci vei râvni în viitor cu atât mai în serios, să-ţi rânduieşti aşa viaţa, ca ea să se asemene în toate ale sale apariţii, efecte şi rânduieli cu acest un ton; dar a cărui viaţă nu se va asemăna cu acest sunet, acela nu va intra în împărăţia dragostei veşnice şi celei mai curate .

03] Pentru că sunetul auzit este un ton al iubirii şi un ton al celei mai înalte înţelepciuni în Dumnezeu! Ţine aceasta numai aşa destul de bine minte şi acţionează în aşa fel, ca să devii pe deplin asemeni tonului auzit, căci aşa vei fi tu dreaptă în faţa lui Dumnezeu în toată dragostea şi înţelepciunea, Care te-a ales să fii o mireasă adevărată a cerului şi m-a rânduit de aceea să-ţi fiu un îndrumător!

04] Dar, ce se întâmplă acum, aici, aceasta se întâmplă în faţa lui Dumnezeu şi în faţa cerurilor Sale; dar pentru această lume nu se întâmplă aceasta, pentru că ea n-ar înţelege aşa ceva niciodată; de aceea va şi afla lumea puţin sau nimic despre aceasta şi nu va afla nimic nici despre acest ton. Dar uită-te la oamenii de la celelalte mese, cum judecă ei tot felul de lucruri şi ajung într-o ceartă straşnică; dar, să-i lăsăm să judece şi să se certe între ei! Ei nu vor aduce totuşi nimic la iveală toţi laolaltă; pentru că acest fapt nu-l înţelege niciodată o minte lumească!

05] Domnul se află aici deja de mai multe zile; dar cea de mâine va fi ultima! Ce se va întâmpla după aceea, nu ştie nimeni decât numai Domnul singur. De aceea, umpleţi inima ta cu toată dragostea şi smerenia şi reţine tăinuit în inima ta, ceea ce ai văzut şi ai auzit aici, ca fiind deosebit şi ieşit din comun; pentru că a povesti aceasta iarăşi oamenilor lumii, ar însemna a arunca mărgăritarele cele mai alese şi mai scumpe în faţa porcilor, ceea ce nu le-ar folosi la nimic oamenilor lumii. Toate acestea trebuie să le reţii bine şi să înfăptuieşti astfel, căci aşa vei deveni tu o unealtă folositoare în mâna Domnului, în cer şi pe pământ. – Ai ţinut tu toate acestea bine minte?”

06] Spune Jarah: “O, cel mai drag Rafael! De reţinut, am reţinut bine totul; dar plăcut nu este tocmai ceea ce mi-ai făcut acum cunoscut, - anume plecarea Domnului de aici prevestită mie de tine deja pentru mâine! Tu ştii cât de mult şi cât de mai presus de toate îl iubesc eu! Cum îmi va merge mie, dacă nu-L voi mai vedea, auzi şi nu voi mai putea vorbi cu El?!”

07] Spune Rafael: “Îţi va merge foarte bine, pentru că, dacă nici nu-L vei vedea, atunci îl vei putea auzi şi îi vei putea vorbi totuşi mereu; pentru că, dacă îl vei întreba în inima ta, atunci El îţi va şi răspunde prin inimă.

08] Vezi, ce trebuie să facem, aşadar, noi!? Eu sunt acum, cum vezi, aici; dar, dacă Domnul vrea, trebuie să mă duc foarte în grabă într-o lume de aici cea mai depărtată şi să rămân acolo atâta timp, cât este necesar după ordinea Domnului. Crede-mă că noi suntem acolo într-adevăr adesea foarte departe de prezenţa personală a Domnului, - dar de cea duhovnicească absolut deloc; pentru că atunci suntem noi neîncetat în Dumnezeu, tot aşa cum şi Dumnezeu este în noi şi înfăptuieşte lucrurile Lui mari niciodată măsurabile.

09] Cine îl iubeşte pe Dumnezeu Domnul cu adevărat, acela este mereu la Dumnezeu şi în Dumnezeu. Şi dacă vrea el să audă şi să ştie ceva de la Dumnezeu, atunci să-L întrebe în inimă şi el va şi primi de îndată un răspuns foarte deplin prin gândurile inimii şi poate astfel înfăţişat fiecare om să fie învăţat şi educat de către Dumnezeu, întotdeauna şi în toate privinţele. Tu deduci din aceasta, că nu este nevoie întotdeauna să şi obsevi, pentru a fi fericit în Domnul, ci numai să auzi şi să simţi, - şi atunci ai tot ce este necesar, spre adevărata mântuire în Dumnezeu.

10] Vezi! Nici eu nu voi fi mereu vizibil în jurul tău; dar tu vei avea să mă chemi numai în inima ta şi eu voi fi la tine şi îţi voi răspunde prin gândurile inimii tale, ce-i drept, foarte încete, dar, totuşi, receptibile peste măsură de limpede. Când ai auzit asemenea gânduri, atunci gândeşte-te că eu ţi le-am însuflat în inima ta! Tu vei şi recunoaşte, că ele n-au crescut pe propriul tău ogor. Dar, dacă le-ai recunoscut, atunci acţionează potrivit cu acestea!

11] Pentru că, doar a ştii, ce este adevărat şi bine şi ce îi este lui Dumnezeu bineplăcut, nu ajunge, ba chiar nici pe departe, - nici atunci, dacă ai avea bineplăcerea hotărât singură şi cea mai mare în privinţa învăţăturii din ceruri, dar nu te-ai decide totuşi niciodată cu totul în serios spre faptul de a acţiona potrivit cu aceasta, în toate şi în orice, ce impune învăţătura sfântă, venind din ceruri.

12] De aceea trebuie să asculţi bine învăţătura, să o recunoşti bine şi să înfăptuieşti atunci bine conform acesteia! Dar, fără înfăptuirea sever îndeplinită după învăţătură, nu este, nu rămâne şi nu va fi nimic!”

02] Aşadar, tu ai avut din această cauză o bucurie peste măsură de mare! Dar ar fi treaba deja îndeplinită cu bucuria singură?! Ţi-ar fi adus grădinuţa binecuvântarea roadelor fără prelucrarea într-adevăr harnică?! Din pricina bine plăcerii tale mari şi din pricina bucuriei tale în privinţa unei asemenea învăţături din gura Domnului, n-ar fi crescut în grădinuţa ta totuşi nimic – afară de ceva buruieni! Dar, pentru că ai pus tu mâna cu hărnicie, după învăţătură, de aceea a înflorit acuşi grădinuţa ta spre un mic paradis lumesc şi tu ai perspectiva sigură, să faci o recoltă destul de bogată din grădinuţă!

03] Şi vezi acum! Tocmai tot aşa este şi inima omului o grădinuţă, ce-i drept, mică; dar, dacă o prelucrezi destul de harnic după învăţătura din gura Domnului şi dacă nu eviţi osteneala de a întoarce în faptă totul ce ţi-ai propus, atunci vei şi poseda cel mai degrabă atât de mult a toată binecuvântarea şi a toată milostivirea din ceruri în inima proprie, că vei putea trăi, la sfârşit, pentru suflet şi duh, deja cu totul din mijloace proprii şi nu vei necesita mereu sfatul nostru şi ajutorul nostru!

04] Pentru că tocmai aceasta vrea doară Domnul să intenţioneze cu omul, ca el să devină un cetăţean cu totul pe cont propriu al cerului, după ordinea lui Dumnezeu, veşnic de neschimbat; cine a dobândit aceasta, acela a şi dobândit deja totul. – Ai înţeles tu, cea mai dragă Jarah, toate acestea într-adevăr aşa foarte potrivit şi bine? Te pricepi acum într-adevăr aşa puţin cu sunetul cel mai curat, pe care ţi l-am cântat?”

05] Spune Jarah: “Oh, acum, într-adevăr, pe deplin şi aşa de limpede şi curat ca soarele în amiaza luminoasă, neînorată! Cuvintele tale îi dau inimii mele o alinare imensă şi le voi şi înălţa spre înfăptuirea deplină, ca ele să devină în mine un cel mai fericit şi plin de mântuire adevăr al vieţii. A mă învăţa pe mine şi a vedea învăţătura transformată în fapta deplină, ar fi pentru tine, într-adevăr, cu greu cea mai grea sarcină a vieţii!? Dar vor face şi toţi ceilalţi oameni, ce m-ai sfătuit aşa de fidel şi adevărat?”

06] Spune Rafael: “Îngrijeşte-te mai întâi numai de tine, pentru ceilalţi se va fi deja îngrijit de către Domnul!”

02] Spune Ebahl: “Foarte drag prieten, acesta nu este, ce-i drept, tinerelul, - dar, într-adevăr, un ucenic de bază al Lui! Pentru că eu trebuie să-ţi mărturisesc acum cu totul deschis, că Acel prooroc din Nazaret are în posesie o asemenea putere şi înţelepciune, că acolo, cum se spune, vin chiar îngeri din ceruri jos, pe pământ, pentru a asculta învăţătura Lui şi a admira faptele Sale şi pentru a slăvi în El Atotputernicia lui Dumnezeu!

03] Ca dovadă a acestei afirmaţii ale mele, serveşte tocmai acel băiat, despre care tu nu ştii, ce să crezi! Ca om pământesc, este el totuşi puţin prea ceresc şi ca înger, poate deci totuşi arătând încă puţin prea pământesc! El locuieşte deja de aproape o lună la mine şi este învăţătorul ficei mele, că el n-are pe pământ nici tată, nici mamă şi posedează o putere în toate lucrurile, care trece aici curat dincolo în starea fantastică, acest lucru poţi tu să mi-l crezi foarte temeinic! O altă genealogie (urmarea rând pe rând a neamului) nu pot să-ţi dau despre el. De altfel, poţi tu însuţi să discuţi cu el mai îndeaproape, el nu-ţi va rămâne dator cu un răspuns la nici o întrebare! Înfumurare nu este deloc în întreaga fiinţă a lui!”

04] Spune Zinka: “Eu ştiu acum îndeajuns şi ştiu ca şi ce îl am de considerat pe băiat în acest timp ieşit din comun! Dar, acum, doresc să aflu eu, dacă acel prooroc mare din Nazaret nu se află cumva de asemenea aici, printre noi!? Pentru că, fără el, nu înţeleg veşnic, ce ar avea un înger aici de lucru, să spunem aşa! Dacă este el aici, atunci spune-mi aceasta, ca şi eu să-i arăt lui cel mai adânc respect profund al meu! Pentru că, după cuvântările tale, trebuie să fie el absolut de un caracter curat Dumnezeiesc! Arată-mi de aceea numai cu un semn foarte vag, dacă este el aici şi care este el!”

05] Aici spune Ebahl: “Prietene foarte drag, ai numai puţină răbdare; tu îl vei cunoaşte într-adevăr! Dar aşa de mult pot să-ţi spun pentru liniştirea ta mai mare – pentru că nu mai eşti un prigonitor sau persecutor -, că el se află printre noi şi este cu adevărat aici, căci, altfel, toţi marii Romei n-ar fi, desigur, aici!”

06] Spune Zinka: “Este, de asemenea, îndeajuns; eu n-am nevoie de mai mult! Acum îl voi afla, într-adevăr, deja!”

07] Cu aceasta a fost acum liniştit Zinka al nostru, dar dădea acum atenţie deja tuturor înfăptuirilor şi nu şi-a întors urechile şi ochii lui de la Cireniu, Corneliu şi de la înger, deoarece era el de părere, că aceştia ar putea cel mai degrabă să Mă vădească, de care fapt, însă, el fireşte că se înşela puţin; pentru că acestora le-am pus Eu de îndată în inima lor, ce au de vorbit şi încotro au de îndreptat atenţia lui Zinka. De asemenea, se terminase acum şederea şi mesele au fost iarăşi strânse şi noi ne-am dus la ţărm şi am discutat acolo despre lucruri cu totul indiferente. Fireşte că Zinka, împreună cu camarazii săi, nu ne-au lăsat, într-adevăr, uşor din vedere.
Ev. 04. 026 capitol
01] Dar la călătorirea încoace şi încolo pe ţărmul mării, am ajuns în acel loc, unde Risa al nostru se îngrijea de cele două înecate şi aştepta reînsufleţirea lor.

02] Cireniu i-a spus: “Aşadar, prietene Risa, încep cele două deja să dea aşa cu totul încet semne de viaţă de la sine?”

03] Spune Risa: “Înaltule domn, aici este totul o osteneală curat zadarnică! Acestea două devin, oarecum, acum tot mai mult moarte, în loc să devină vii, la acestea este toată osteneala şi îngrijirea de mai departe curat zadarnică! Doar atotputernicia lui Dumnezeu numai poate să le dea acestora viaţa iarăşi! Aici nu mai foloseşte, nici o punere şi nici o turnare de vin în gură, cumva la ceva!”

04] Spun Eu:"Aceasta este, într-adevăr, aşa părerea ta!?”

05] Spune Risa: “Doamne, priveşte numai aici la petele albastre şi simte procesul de putrefacţie deja foarte înaintat şi Tu Însuţi îmi vei da dreptate, că acestea două vor fi iarăşi înviate numai în ziua de apoi, proorocită de Daniel, prin atotputernicia lui Dumnezeu!”

06] Aici se îmbulzeşte şi Zinka în faţă, deoarece cunoştea el foarte bine treaba cu cei decedaţi, dacă ar fi ei pe deplin moarţi şi a cercetat cele două înecate. Atunci când el îşi pusese în aplicare toate încercările sale, a şi spus atunci: “Prietenul a vorbit adevărat! Cele două au de aşteptat până la judecata de apoi în starea pe deplin moartă, cu condiţia, că, aici, pe acest pământ, va urma vreodată vreuna, - ceea ce cred eu foarte greu! Pentru că eu ştiu toate stările în care se transformă aşa o bucată de carne: în molii, râme, muşte, gândaci, în tot felul de iarbă şi alte plante! Cât de mulţi sunt răpiţi şi mâncaţi de către bestiile sălbatice! Cât de mulţi mor în foc! Dacă s-ar găsi aceştia în ziua de apoi iarăşi aşa cu totul simplu şi să devină una, cum este aceasta acum, atunci renunţ eu pe deplin la starea mea omenească, pe veci! Eu, Zinka din Ierusalim, cunoscător al multor lucruri, susţin aici, că, în ziua de apoi, presupusă se vină în viitor, chiar şi atotputernicia lui Dumnezeu îşi va lăsa puţin timp la învierea acestor două bucăţi de carne feminine! Ea le va da sufletelor lor un trup nou, duhovnicesc; dar în aceste trupuri nu va mai fi nici un suflet chinuit cu un rău de cap!”

07] Îi spun Eu lui Zinka: “Prietene! Tu ştii aşa multe lucruri şi nu loveşti arareori drept la ţintă; dar aici ai lovit tu, privit temeinic, deci, totuşi, puţin pe lângă! Tu ai, ce-i drept, pe deplin dreptate, că fiecare suflet nu va mai umbla niciodată în acest trup, în lumea de dincolo, dar tocmai aceste două trupuri să fie, deci, totuşi, încă un timp oarecare purtătoare destul de folositoare ale sufletelor lor! Dacă Eu vreau, trebuie acestea două să se trezească! Una dintre ele va fi încă femeia ta destul de rodnică şi tu o vei iubi peste măsură de mult; iar, cealaltă, să devină femeia lui Risa, fiind încă de asemenea necăsătorit, - dar el nu va trezi în ea nici un rod!”

08] Apoi, chem eu cele două înnecate şi ele se scoală în acea clipă şi privesc pline de mirare în jurul lor, neputându-se deloc dumeri, unde ar fi ele acum şi ce s-ar fi întâmplat cu ele.

09] Dar Risa şi Zinka cad jos, în faţa Mea şi Zinka strigă: “Tu eşti Acela, pe Care Ioan L-a propovăduit! Dar Tu nu eşti un prooroc, ci eşti Iehova Însuşi!”

10] La această întâmplare de înviere, au venit şi persanii încă prezenţi şi anume Şabbi, nouă cunoscut, i-a spus lui Zinka: “De această dată ai rostit tu, cum simt eu aceasta, o judecată dreaptă! Aşa este, prietene, - Acesta este Iehova! Şi băiatul, care ne-a lăsat să ascultăm mai devreme un sunet ceresc, este un arhanghel şi anume acelaşi, care l-a condus deja o dată pe acest pământ pe tânărul Tobie. Aşa stau lucrurile: acesta este marele Mesia propovăduit de toţi proorocii şi văzătorii şi cu El începe o împărăţie nouă, duhovnicească pe acest pământ!

11] El este Acela, din pricina Căruia mulţi se vor supăra şi se vor năpusti asupra Lui şi vor vrea să facă cu El, ceea ce Irod a făcut cu Ioan; dar toţi care vor intreprinde aceasta, se vor zdrobi de puterea Lui şi vor deveni în faţa puterii Sale proşti şi orbi, ca noaptea cea mai întunecată! Pentru că, unul asemeni Lui, n-a purtat pământul niciodată în carnea sa!

12] Ceea ce îţi spun în numele celor douăzeci de însoţitori ai mei, aceasta ţi-o spun fără frică; pentru că de acum înainte nu mai mă tem de nici o lume, deoarece L-am cunoscut pe Acesta, Care este singur de temut dintre toţi aceia, care vor să se ridice şi se vor ridica împotriva Lui! Oh, El va lovi foarte straşnic toţi nelegiuiţii şi de o mie de ori vai de nelegiuiţi! El nu va merge în luptă împotriva nimănui, cu sabia în mână, - dar puterea cuvântului Său îi va judeca şi îi va osândi!

13] Dar ce putere se află în cuvântul Său, despre acest lucru ai tu dovezile acum încă goale, ca la naştere, în faţa ta! Aceste două femei au fost, totuşi, aşa de pe deplin moarte, că în această privinţă n-a mai putut, într-adevăr, nimeni să susţină un oarecare dubiu! El a spus numai: , - şi cele două s-au ridicat şi trăiesc acum, ca din nou născute, într-un mod vioi şi sănătos şi sunt la conştienţa pe deplin cea mai limpede; acum ar fi de dorit, ca cele două făpturi foarte dragi, să fi primit o acoperire a trupului! – Dar eu ştiu ce voi face! Sunt cu noi, persanii, câteva femei, care poartă cu ele o îmbrăcăminte întreită; în acest caz, poate fiecare să dea o îmbrăcăminte şi acestor două le este ajutat!”
Ev. 04. 027 capitol
01] Aici Mi s-a adresat Şabbi Mie şi M-a întrebat, dacă ar avea voie să facă aceasta.

02] Spun Eu: “Oh, fă aceasta necontenit; fiindcă, printr-o binefacere, n-a păcătuit încă niciodată cineva în faţa Mea! Du-te acolo şi rânduieşte, ca cele două să fie îmbrăcate!”

03] Şi Şabbi s-a dus şi în puţine clipe a fost el la îndemână cu două cămăşi de mătase foarte fină de o culoare albă orbitoare şi cu două haine superioare foarte fine de caşmir şi albastre ca cerul, precum şi cu două perechi dintre cele mai scumpe sandale de sărbătoare cu legături materiale lungi, îmbelşugate cu mătase; şi două coame în formă de diademă şi agrafe de frunte aurii, împodobite cu mărgăritare scumpe, le-au fost date celor două nou trezite. Ele au refuzat să primească podoaba apărând lor prea scumpă.

04] Dar Eu am spus: “Dacă Eu vreau, atunci primiţi numai, ce vă este dat; pentru că se cuvine mireselor, ca ele să fie frumos împodobite!”

05] Atunci primesc cele două şi podoaba; şi atunci când au fost ele aşa pe deplin îmbrăcate şi împodobite şi se aflau aici ca două fiice de rege, au mărturisit ele o bucurie mare şi mulţumitoare.

06] Dar atunci când ele stăteau aşa în faţa noastră şi străluceau de-a dreptul de frumuseţe, a spus atunci Zinka: “Nu, nu, aceasta este chiar deja iarăşi o minune! Atunci când le-am văzut pe cele două mai devreme ca fiind moarte, mi s-au părut ele ca două femei de mai mult de patruzeci de ani şi formele lor atrofiate n-au arătat nimic deosebit în privinţa unei oarecare graţii; chiar şi atunci când au fost ele după aceea trezite într-un mod foarte miraculos, nu s-a arătat de asemenea nimic deosebit; şi acum, sunt acestea, două frumuseţi, cum ochii mei n-au văzut niciodată ceva asemănător! Acum, sunt acestea două fecioare, dintre care încă nici una nu poate avea douăzeci de ani! Da, aceasta este doară totuşi de asemenea o minune a minunilor! Ce ar fi aici tânăra Irodiada?! Na, dacă Irod ar primi la vedere una dintre aceste două şi ea ar cere, atunci ar rândui el, de dragul ei, ca tuturor evreilor să li se taie deja imediat capul! Dacă sunt eu, păcătos sărac, într-adevăr, cinstit cu milostivirea de a primi unul dintre aceşti doi îngeri ca soţie, atunci Ierusalimul nu mă mai vede veşnic niciodată; pentru că aceasta ar fi aşa o momeală pentru Irod şi de asemenea şi pentru ceilalţi sfinţi mulţi ai cetăţii lui Dumnezeu!”

07] Spune Cireniu: “Dacă aceşti doi copii ai minunii nu mai au, nici un părinte după rânduială, sau chiar dacă părinţii după rânduială au pierdut orice drept asupra lor, prin moartea intervenită, atunci sunt ele fiicele mele şi primesc din partea mea o zestre îndestulătoare!”

08] Spune cea mai vârstnică dintre cele două, care se numea Gamiela: “Noi două suntem – privit strict – fără părinţi; şi pe cei pe care îi numeam tată şi mamă, se spune că n-ar fi, de fapt, înrudiţi nici pe departe cu noi. Noi am ajuns, ca nişte copilaşi de doi şi eu trei ani, în casa unui negustor, de fapt, grec, care trecuse de-abia mai târziu aşa pe jumătate la iudaism; conform asigurării unei slujitoare bătrâne, am fost noi aduse de un negustor de sclavi din Sidon la Capernaum şi acolo, am fost cumpărate de anumitul negustor, pe care îl numeam tată, pentru cinci porci şi trei văcuţe şi opt oi.

09] Vânzătorul i-ar fi dat negustorului o scriere ca adăugare, în care ar fi scrise numele noastre şi părinţii noştri propriu-zişi! Părinţii noştri adevăraţi se presupune că ar fi romani de o provenienţă foarte înaltă. Cât de mult adevăr poate să fie, deci, în acestea, nu ştim; dar călătoria, pentru care am suferit moartea, am intreprins-o într-un mod tăinuit şi spre scopul de a afla adevărul deplin de la o rudă a părinţilor noştri adoptivi, locuind în altă parte, dacă suntem noi fiice adevărate sau, numai fiice cumpărate de părinţii noştri.

10] Doar că, am căzut atunci în mâinile piraţilor răi, am fost furate de toată avuţia luată cu noi, dezbrăcate de îmbrăcămintea noastră, atunci legate tare laolaltă de păr, în ciuda a toată implorarea noastră şi atunci, aruncate aşa vii în marea adâncă. Ce s-a întâmplat după aceea cu noi, nu ştim şi de asemenea, nici cum am ajuns în acest loc, nouă cu totul necunoscut şi cine ne-a dat iarăşi viaţa; pentru că noi trebuia doară să fi fost moarte, atunci când am fost găsite, desigur, aruncate la mal de către mare, la un oarecare ţărm sau coastă! – Unde suntem, deci, acum şi cine sunteţi voi, oameni buni şi minunaţi?”

02] Spune cea mai tânără: “Eu mă numesc Ida; pentru că aşa am fost mereu numită.”

03] Aici Mi-a căzut Cireniu pe grumaji şi a spus: “Doamne, da, cum să-Ţi mulţumesc, deci?! O, Dumnezeule, o, Tată! Tu mi-ai dat în acest fel iarăşi chiar cele două fiice drage ale mele, care mi-au fost furate înainte cu şaptesprezece ani de către mâinile cele mai mârşave! Cum a fost acest lucru posibil la paza care era orânduită în casa mea, îmi este, aşadar, până la această oră un mister!

04] Eu am trimis de îndată iscoade către toate părţile, care trebuiau să caute şi să se intereseze de perechea de sore pierdută şi un centurion curajos a spus: <Şi dacă chiar Pluto ţi le-ar fi furat, eu ţi le aduc totuşi! Dar, dacă marea le-a înghiţit sau un oarecare animal mâncăcios de pradă, atunci va fi toată osteneala una zadarnică!> El s-a dus şi s-a ostenit trei ani în zadar.

05] Eu am trimis cercetători după Tine, o, Doamne, la Nazaret. Ei Te-au întrebat într-adevăr, au venit însă acasă cu vestea rea, că, cu Tine n-ar mai fi absolut nimic. Tu ai fi un băiat, ce-i drept, cu totul liniştit, dar, altfel, pe deplin prost, între treisprezece şi paisprezece ani şi despre o proorocire n-ar mai fi nici vorbă în privinţa Ta!

06] Părinţii Tăi lumeşti au dat despre Tine Însuţi o mărturie foarte slabă şi au spus că orice urmă de o oarecare înţelepciune s-ar fi dus pe deplin cu al doisprezecelea an al Tău şi că Tu, în ceea ce priveşte aici mintea şi înţelegerea, Te afli pe deplin în urma oricărui băiat pământesc foarte obişnuit. Ei ar fi pătruns atunci cu vorba în Tine din pricina mea, de a face numai de această dată încă o proorocire pentru mesagerii mei; dar Tu Te-ai purtat tăcut şi ai spus cumva la sfârşit, că n-ai fi venit în lume pentru proorociri, ci din pricina muncii, ca orice om!

07] Atunci când ai fost întrebat, dacă nu Ţi-ai aminti, toate cele ce le-ai înfăptuit din leagăn până în al doisprezecelea an al Tău, ai spus, ceea ce a fost atunci, aceea nu mai este acum! Şi atunci când ai fost întrebat de motiv, n-ai mai vorbit nimic, ai părăsit chilia şi ai mers afară, în aer liber, - şi iscoadele mele au venit acasă cu treaba neîndeplinită!

08] Şi aşa a fost atunci toată cercetarea mea una zadarnică. Şapte ani plini am jelit eu după cele două cele mai dragi fiice ale mele, - şi iată să vezi, aici sunt ele acum! Tu mi le-ai sustras atunci, pentru a mi le da, acum, îndoit iarăşi, într-un mod minunat! Da, Doamne, cum să-ţi mulţumesc, deci, acum, pentru aceasta?”

09] Spun Eu:"Acest lucru l-ai făcut deja prin aceea, că tu i-ai primit pe toţi, care au fost găsiţi aici şi ai rânduit îngrijiri pentru adăpostirea lor şi pentru destinul lor mai bun din viitor, decât l-au avut ei până acum! Pe scurt, - tu, primul Meu prieten Cireniu, Mi-ai făcut deja atât de mult bine, că nu te pot lăsa nerăsplătit pe acest pământ! O dată, în împărăţia Mea din ceruri, să primeşti tu, însă, de aceea, încă o răsplată mai mare pe deasupra!

10] Dar, deoarece ai acum fiicele tale iarăşi pe deplin sănătoase, de aceea ia-i în considerare pe aceia cărora i le-am rânduit ca mirese! Cei doi bărbaţi nu sunt, ce-i drept, de o provenienţă regească; dar ei sunt, acum, oarecum, fiii Mei, - şi aceasta poate, deci, totuşi, să-ţi şi ajungă!”

11] Spune Cireniu: “Doamne, voia Ta îmi este o cea mai plăcută poruncă şi eu voi rândui deja mijloace şi căi pentru cei doi gineri ai mei, în consecinţa cărora ei vor fi aşa poziţionaţi, pentru a putea fi cât se poate de mult în folosul oamenilor săraci, într-un mod duhovnicesc şi natural!

12] Dar, acum, veniţi, voi cele mai dragi fiice ale mele, la mine şi lăsaţi-vă strânse la pieptul meu; pentru că eu doară sunt acum unul dintre cei mai fericiţi părinţi de pe pământul întreg! Cât de fericită va fi mama voastră de a vă avea iarăşi în posesie; pentru că aceea a fost de neconsolat din pricina voastră! Dacă şi ea v-ar putea vedea, atunci ar fi fericirea ei încă mai mare; dar ea este cu toată amabilitatea ei mare oarbă. Ca oarbă a fost ea soţia mea, a primit pe un timp limitat într-adevăr lumina ochilor, a devenit mai târziu iarăşi oarbă! Dar ea are un simţ atât de ascuţit, că pot să pariez pe faptul, că ea vă va recunoaşte de îndată! Oh, cât de nemărginit de fericit sunt eu acum! Veniţi încoace, voi toţi săracii, eu vreau să vă fericesc în schimb, după toate puterile mele!

13] Dacă mă gândesc acum la faptul, cum v-am găsit plutind pe mare legate de păr laolaltă! Dacă mi-aş fi putut închipui atunci numai de departe, că voi aţi fi fiicele mele, cât de îngrozitor de nefericit m-ar fi făcut priveliştea voastră de atunci! Abia acum, deoarece trăiţi iarăşi, m-a făcut Domnul mai îndeaproape cunoscut cu voi, că să devin atât de fericit pe cât este posibil! Şi acum sunt eu astfel şi pentru aceasta Ţie, o, Doamne, toată slava şi toată dragostea mea!”