Marea evanghelie a lui ioan

02] Doar că, pe cine îl mai frământă oarece, acela se va exprima desigur cu voce tare, dacă recunoaşterea curată îi este mai importantă, decât învăţătura minţii prin acest fapt presupus crezută pierdută! Pentru că trebuie să fie şi printre aceşti albii câţiva, care nu întreabă de aceea despre nimic mai departe, pentru a nu trăda prin întrebare chiar însăşi slăbiciunea minţii lor! Aşadar, acelora aş dori într-adevăr să le dau sfatul ca negru, să renunţe mai degrabă la cinstea de nimic a minţii şi în schimb, să se pronunţe pentru adevărul curat, care poate să urmeze numai dintr-o înţelegere curată, căci altfel, un adevăr neînţeles nu poate fi mai cu mult mai bun pentru ucenicii lui decât o minciună veritabilă; pentru că un adevăr neînţeles poate să-i folosească cuiva tot atât de puţin ca o minciună!

03] O minciună recunoscută ca fiind astfel n-o va pune desigur nimeni într-o aplicare efectivă, din care cauză ea nu poate nici să-i dăuneze lui şi fireşte mai puţin să-i folosească la ceva; dar nici un adevăr neînţeles nu-i poate folosi cuiva, pentr că el, ca fiind neîneţeles, poate fi pus ori în nici o aplicare sau cel mult într-una neadevărată şi greşită şi într-o asemenea privinţă nu poate fi pentru cel care îl foloseşte cu nici un fir de păr mai bun, decât o minciună cu totul lămurită şi deplină.

04] Aceasta ar fi aşa opinia mea; poate are cineva una mai bună şi eu vreau atunci cu drag să mă pun tăcut pe o ascultare ulterioară şi extrem de atentă!”

05] Spun Eu:" Afirmaţia ta a fost cu totul bună şi foarte adevărată. Eu Însumi cunosc mai mulţi de aici, care n-au înţeles această explicaţie a Mea într-un fel destul de adânc; dar ei se ruşinează să trădeze slăbiciunea minţii lor printr-o întrebare şi se mulţumesc de aceea mai degrabă cu o jumătate de înţelegere a chestiunii în cauză.”

06] Atunci când făcusem această afirmaţie, au întrebat de îndată mai mulţi, dacă ar fi ei aceia, care n-au înţeles destul de adânc această explicaţie minunată. Dar Eu am tăcut. M-a întrebat foarte speriat şi Cireniu, dacă cumva şi el n-ar înţelege acest adevăr destul de adânc şi de adevărat.

07] Atunci am spus: “Nu numai tu singur, ci cei mai mulţi dintre voi! Numai doi dintre ucenicii Mei au înţeles pe deplin această explicaţie a Mea despre starea desăvârşită a sufletului, - toţi ceilalţi, cu excepţia negrilor, n-au înţeles-o! Voi aveţi acum numai aşa o înţelegere vagă a acestei treburi şi nici pe departe o noţiune cumva deplină, ceea ce chiar conducătorul avăzut şi a recunoscut bine la mai mulţi dintre voi, din care pricină şi afirmaţia lui a fost una pe deplin corectă.

08] Da, un suflet desăvârşit de viaţă din străvechi timpuri are, pe lângă puterea miraculos înfăptuitoare, ca doamnă peste întreaga făptură a acestui pământ, şi această capacitate deosebită să recunoască şi chiar să vadă şi gândurile oamenilor în clipe deosebit de agitate, adică ceea ce se întâmplă în inima cuiva; pentru că sfera vieţii exterioare tare saturată unui asemenea om percepe acest fapt pe loc în sfera vieţii exterioare a unui alt om şi asemenea oameni desăvârşiţi în viaţa sufletului nu pot fi de aceea absolut deloc înşelaţi. Ei recunosc cu sfera vieţii exteioare extrem de intensivă a lor adesea deja pe distanţe foarte lungi, la ce se gândeşte un om care le vine în întâmpinare, sau ce vrea el.

09] Dacă se apropie un duşman, asemenea oameni desăvârşiţi în viaţa sufletului pot, prin unirea sferelor lor ale vieţii exterioare, să-l pună pe acela tot aşa de bine pe fuga cea mai rapidă de acolo, precum le-aţi văzut voi prin unirea sferelor lor de viaţă scoţându-se un pom mare din pământ, stânca imensă pusă în altă parte şi la sfârşit chiar făcându-se un foc, care a cuprins de îndată o tufă straşnică şi a transformat-o în cenuşă.

10] De aceea, pe nimeni dintre voi să nu-l supere faptul, dacă conducătorul negrilor vă spune aşa unele lucruri şi dacă vă nimereşte, ca ţintaşul foarte bine exersat ţinta sa; pentru că chiar sferele voastre ale vieţii exterioare îi trădează lui chiar, iluminate cu totul strălucitor, chiar însăşi gândurile voastre cele mai tăinuite, dacă cu ele este unită numai o oarecare vrere. Gândurile pure ale creierului, care nu sunt de fapt nici un fel de gânduri, nu le recunosc ei într-adevăr, pentru că acestea constau numai din imagini pure ale tăbliţelor creierului şi n-au nici un fel de viaţă; dar gândurile inimii le recunosc ei foarte exact, mai ales dacă ei înşişi se află, ca acum, într-o stare puţin mai iritată a cugetului.”

02] Dar că această treabă este una cea mai importantă, puteţi vedea şi chiar recunoaşte din faptul că dau această explicaţie pentru această taină a vieţii străvechi în prezenţa aceasta de acum şi de aici a noastră loalaltă. Dar aşa lucruri mari cum v-am arătat deja dinainte în aceste şapte zile de aici şi în alte locuri de asemenea, rămâne acesta totuşi cel mai mare lucru şi toate celelalte v-i s-a arătat din pricina acestuia cel mai mare de până acum, pentru că v-ar fi fost imposibil să-l înţelegeţi fără asemenea preludii şi pregătiri miraculoase, ciar şi numai în partea cea mai neînsemnată.

03] Dar de ce semnific tocmai acest fapt ca fiind acum cel mai important? – Aceasta este foarte uşor de recnoscut şi de admis! Cine vrea să-şi îndrepteze cu adevărat viaţa sa şi s-o ridice la viaţa propriu zisă, acela trebuie s-o recunoască mai înainte în toate părţile ei, cum persistă în existenţă, cum se exprimă, cum se exprimă aşa sau altfel în anumite condiţii şi întâmplări; cum este ea iarăşi de îmbunătăţit, dacă a fost stricată şi inversată şi cum este de menţinut o stare de viaţă pe deplin îndreptată şi cum este ea de transpus trecând dincolo şi pe semeni, ca la sfârşit să se facă o turmă şi un păstor.

04] Dar că pentru omul adevărat, recunoaşterea deplină a vieţii este cel mai important fapt, acest lucru l-au admis şi l-au susţinut în toate timpurile cei mai înţelepţi oameni ale tutror popoarelor; numai că găseau calea numai foarte ostenitor şi greu sau cel mai adesea chiar deloc către acest ţel. Dar acum am venit Eu Însumi la voi, ca fiind un Domn şi Învăţător a toată existenţa şi viaţa din veşnicie şi am îndreptat totul miraculos încoace, în acest loc despărţit de lume, pentru a vă pune în faţa ochilor adevărata existenţă a vieţii, atât de deschis şi pe înţeles pe cât este posibil şi aşa veţi înţelege bine acest lucru cu timpul şi cu răbdarea potrivită; dar atunci va fi şi de datoria voastră să le faceţi ceea ce aţi înţeles şi semenilor voştri atât de clar pe cât este posibil!

05] Fiindcă, dacă într-o ţară, numai unul sau doi oameni pentru ei înţeleg acest lucru, îl cuprind cu mintea şi se folosesc de el pentru ei, atunci le va fi asta tot aşa de puţin de vreun folos deosebit ca şi unui înţelept într-o casă de nebuni printre o sumedenie de nebuni sau într-un grajd de măgari sau boi! Îl vor înţelege aceştia într-adevăr pe înţelept, dacă le va relata din adâncimea lui cea mai interioară a înţelepciunii învăţăturile cele mai măreţe, cu cuvintele cele mai prietenoase?!

06] Un înţelept poate chiar să fie recunoscut şi înţeles numai iarăşi de către înţelepţi! Din viaţa animalelor şi ale celor nebuni veritabil nu se poate face nimic, pentru că ceea ce este presupus să devină din acestea, pentru aceea a fost deja o purtare de grijă din partea ordinii Mele veşnice; dar din viaţa oamenilor puteţi să scoateţi totul pe calea dreaptă a adevărului, a dragostei, a răbdării şi a înţelepciunii!

07] Şi dacă v-aţi făcut din oameni adevăraţi fraţi şi prieteni, care, cu timpul, se vor asemăna vouă în recunoaşterea vieţii, atunci veţi şi savura între voi o bucurie şi mântuire adevărată şi veţi deveni puternici în tot binele, pe care îl veţi pune uşor în aplicare! Pentru că o sută de braţe înfăptuiesc ma mult decât unul, o sută de ochi, îndreptaţi înspre toate părţile, văd mai multe decât doi şi sfera vieţii exterioare a mii unită, este o pârghie cu totul surprinzător de puternică pentru preîntâmpinarea a tot felul de rele şi primejdii, ori de unde ar veni acestea şi oricum s-ar şi numi ele.”
Ev. 04. Capitolul 223
01] (Domnul:) “Voi aţi văzut totuşi puterea înfăpturii în uniune, prin legătura sferelor vieţii exterioare ale câtorva dintre aceşti negri, acum ai noştri! De cât de multe puteri obişnuite de oameni ar fi într-adevăr nevoie pentru a ridica un asemenea pom, ca şi acel cedru bătrân, împreună cu adunătura aceea grea de pământ?! Cât de multe forţe naturale de om ar fi împins într-adevăr mai departe sau ar fi rostogolit acea stâncă foarte mare şi astfel extrem de grea de pe locul ei de dinainte?! Acei puţini negri au împins-o prin aer în faţa ochilor voştri sau au dus-o de fapt! Din acest fapt de netăgăduit trebuia voi doară totuşi să înţelegeţi, ce putere şi forţă se află aici în sfera unită a vieţii exterioare a unui suflet natural desăvârşit!

02] Dar dacă deja aceşti negri, care nu ştiau nimic despre puterea şi forţa numelui Meu, au fost în stare să îndeplinească aşa lucruri ieşite din comun doar prin puterea sferelor unite ale vieţii exterioare ale sufletelor lor natural desăvârşite, lucruri cu cât mai mari ar trebui atunci de-abia voi să fiţi în stare de a le înfăptui, voi care puteţi acţiona cu sferele unite ale vieţii exterioare ale sufletelor voastre desăvârşite prin cuvântul Meu şi prin Duhul Atotputernic al dragostei Mele către voi!

03] Adevărat, adevărat, Eu v-o spun: Nu numai asemenea pomi şi stânci, ci munţi întregi puteţi să mutaţi din loc, dacă ar fi acest fapt cumva necesar după înţelegerea limpede a inimii voastre înţelepte; dar ceea ce ar fi cumva necesar, aceea aţi afla în voi totuşi în fiecare clipă prin Duhul Meu, Care prin cuvântul Meu mereu viu ar fi necontenit prezent în inimile sufletelor voastre!

04] N-ar fi aceasta o stare extrem de demnă de dorit a unui om desăvârşit în numele Meu şi mai demnă de dorit de către o obşte întreagă sau chiar de către un popor?

05] Efectuarea (punerea în aplicare a) ei posibilă se află în faţa ochilor voştri şi este de aceea extrem de necesar, ca voi, fiind acum cei mai apropiaţi ucenici ai Mei, să recunoaşteţi această stare extrem de importantă în şi la voi pe deplin şi să învăţaţi atunci însă şi toţi ceilalţi oameni s-o recunoască în felul şi modul adevărat! Pentru că cine are o lumină, acela să n-o ascundă sub oboroc, unde ea nu-i poate folosi nimănui la ceva cu razele ei iluminând întunericul, ci lumina să se pună pe o masă goală, de unde ea poate să le lumineze tuturor celor prezenţi!

06] O lumină naturală este, ce-i drept, uşor de pus pe o masă! Cu iluminarea pentru inimă şi suflet merge treaba desigur cu o parte neegalabilă mai greu; dar o voinţă bună şi tare realizează şi acest aspect şi cu ajutorul Meu sigur într-o asemenea treabă cea mai importantă de viaţă, chiar cu o osteneală mai uşoară, decât credeţi. Fireşte că fiecare trebuie să posede mai întâi el însuşi ceea ce vrea să-i dea aproapelui lui, căci, altfel, se aseamănă el cu un orb, care vrea să călăuzească un alt orb; dacă ajung ei în sfârşit la marginea unei gropi, cad amândoi în ea!

07] Eu v-am explicat acum totuşi sper îndeajuns această cea mai mare importanţă a unei asemenea stări a adevăratei puteri de viaţă a unui suflet desăvârşit de om şi v-am şi arătat importanţa mare a recunoaşterii depline de sine, care poate fi dobândită la copii printr-o educaţie potrivită şi la oamenii, fără vina lor deja o dată degeneraţi, prin adevărata smerenie, răbdare şi mai ales prin dragostea adevărată, înfăptuitoare către Dumnezeu şi din aceasta către aproapele în măsura cea mai îmbelşugată posibilă. Faptele negrilor puternici în suflet, care sunt presupuse să vă conducă la adevărata recunoaştere proprie, vi le-am explicat, dar pe care totuşi nu le-aţi înţeles îndeajuns de adânc în privinţa vieţii. În mâna voastră se află acum alegerea de a întreba, din pricina importanţei acestei treburi în cauză şi prin întrebare să faceţi din voi înşivă cunoscut unde şi ce vă mai lipseşte!

08] Voi trebuie mai înainte să simţiţi viu cele în lipsă, căci altfel nu vă mai puteţi niciodată îngriji de acestea cu voinţa voastră cea mai liberă; pentru că, dacă cineva a pierdut ceva, dar nu ştie nimic despre acest lucru, - va începe el atunci într-adevăr să caute pe undeva ceea ce a pierdut? Prin urmare, trebuie mai întâi să simţiţi destul de viu, că pierdeţi ceva şi în ce constă ceea ce pierzi şi trebuie să şi recunoşti valoarea mare a celor pierdute, căci altfel nu vei începe niciodată că cauţi cu râvna vie necesară!”

02] Săracii nenorociţi ar trebui bineînţeles să caute scăparea lor în tot felul de înţelepciune şi recunoaşteri, care i le-ar crea inchipuirea mereu flămândă, pentru a câştiga cu aceasta, pe ici pe colo, o oarecare împărăţie pentru ei, pentru a trăi din aceasta şi a o înşela în schimb cu ceva; dar în toate acestea n-ar fi nimic de presupus ca fiind adevărat decât sărăcia înţeleptului flămând şi lenea mâinilor sale şi că el îşi umple de aceea mai degrabă stomacul lui flămând cu închipuirea şi fantezia lui continuă despre un oarecare Dumnezeu şi despre viaţa veşnică a sufletului omenesc, decât să-şi umple stomacul cu o oarecare muncă mai plină de osteneală a mâinilor lui!

03] Vedeţi şi recunoaşteţi din această pildă fidelă de viaţă, dacă unui om bine prevăzut cu bunurile de viaţă lumeşti îi lipseşte ceva! Ce importanţă mică are pentru el partea cea mai importantă a recunoaşterii de sine, fără care o adevărată recunoaştere a lui Dumnezeu nu este posibil să fie imaginabilă? Va începe el vreodată să caute ceea ce îi lipseşte totuşi cu siguranţă în cea mai mare măsură? Cu siguranţă, nu; pentru că el doar nu îndură nici foame, nici sete, care sunt totuşi pârghiile presupuse, prin care cei coate goale săraci şi leneşi sunt îndemnaţi spre înţelepciune şi ştiinţă!

04] Cum ar putea el altfel percepe, ce i se strecoară printre degete ca factor al vieţii adevărate? Numai foamea şi setea sunt – după părerea lăudărosului bine prevăzute – singurele motive de îndemnare spre o oarecare activitate; prin urmare, cine nu are de îndurat nici foame, nici sete, acela nici n-ar trebui să caute absolut deloc vreo oarecare înţelepciune! Pe scurt, aceluia care nu-i lipseşte nimic, acela nici n-are vreo dorinţă pentru a avea ceva şi cine n-a pierdut nimic, acela ce să caute, de parcă ar fi pierdut ceva?!

05] Aşa stau lucrurile şi cu o învăţătură care a fost adusă la cunoştiinţă. Cine presupune că o înţelege pe deplin, acela nu se va mai interesa mai îndeaproape de detaliile ei. Cel săturat nu mai întreabă după nici o mâncare; când i se face iarăşi foame, atunci va căuta el fireşte iarăşi o mâncare. Dar ce va face el, dacă cel care pregăteşte mâncărurile nu este prezent? Va putea el, oare, să-şi pregătească singur o mâncare?

06] De aceea căutaţi voi toţi acum o mâncare, atâta timp cât bucătarul este cu voi! Când se va reîntoarce el acolo de unde a venit, vor începe atunci mulţi să caute mâncarea adevărată; dar atunci va fi greu de a dobândi una.

07] Mulţi dintre voi care vă aflaţi acum în preajma Mea, sunt pământeşte bine prevăzuţi şi peste măsură de bogaţi în privinţa a toate comorile pământeşti şi aspiră acum cu toată râvna înspre cele duhovniceşti, care nu sunt aduse la lumina zilei din minele de aur! Ele vi se împărtăşesc acum în măsură îmbelşugată, numai că nu trebuie să vă gândiţi, că o multitudine este îndejunsă, pentru a înţelege totul extrem de limpede.

08] Fiecare cuvânt vorbit de Mine către voi îl înţelegeţi bine, atât de mult pe cât puteţi să-l înţelegeţi ca oameni; dar totul ce este tăinuit în acesta într-o măsură nemărginit de îmbelşugată, nu înţelegeţi nici pe departe! Voi nici nu întrebaţi mai departe în această privinţă, pentru că nu percepeţi ceea ce nu înţelegeţi! Dar de ce nu percepeţi aceste lucruri şi de ce le-a perceput Outbratouvishar la voi, că n-aţi înţeles pe deplin explicaţia Mea? Pentru că eterul său al vieţii exterioare a sufletului cât se poate de desăvârşit ca şi în străvechi timpuri îl simte foarte uşor pe cel al vostru încă destul de nedesăvârşit, cum voi aţi percepe chiar şi în timpul nopţii celei mai întunecate pe căpătâiul cuiva, dacă are multe fire de păr, sau dacă este el un om cu chelie, dacă pipăiţi căpătâiul aceluia cu mâinile voastre!

09] În privinţa sferei voastre a vieţii exterioare, încă extrem de slabă, începe simţul vostru de-abia de acolo, de unde începe trupul; dincolo de acesta, sufletul vostru n-are încă nici o scânteiuţă de sensibilitate?”
Ev. 04. Capitolul 225
01] (Domnul:) “Dar simţul şi perceperea acestor negri poate să se răspândească, mai ales într-o iritaţie mai mare, într-o depărtare de multe ore de cale şi ei pot de aceea să simtă uşor, copiii al cărui duh sunt aceia, care se apropie de ei. Ei nu vor putea, ce-i drept, recunoaşte în privinţa cuiva o exitenţă mai aprofundat duhovnicească, dar starea de fapt a sufletului cu siguranţă!

02] Când au venit astăzi dimineaţă încoace, au recunoscut sufletul Meu şi înţelepciunea şi purterea acestuia oarecum deja de departe; numai Duhul din suflet nu l-au putut recunoaşte, pentru că Duhul lui Dumnezeu poate fi recunoscut numai iarăşi de un duh din Dumnezeu. Pentru acest lucru, am fost nevoit să pun de-abia prin cuvântul Meu o scânteie în inima lor; şi când scânteia, găsind într-un suflet desăvârşit belşugul hranei adevărate, s-a întărit acuşi, atunci M-au şi recunoscut numaidecât în Duhul Meu şi ştiu acum deja mai intensiv decât voi, cu Cine au de-a face în Persoana Mea.

03] Toate acestea sunt urmările unui suflet desăvârşit. Sufletele voastre nu vor ajunge ce-i drept niciodat, cu excepţia a două, ca suflete pentru sine la o asemenea recunoaştere, dar ele vor fi în aşa fel iluminate prin dragostea Mea mare către ele că vor fi aici extrem de potrivite pentru preluarea deplină a Duhului Meu. Dacă voi, nu cumva din propriul merit, ci doar şi numai prin dragostea, milostivirea şi îndurarea Mea deveniţi renăscuţi în duh, veţi fi în stare de lucruri mai mari decât aceşti negri, dar nu din puterea desăvârşirii sufletelor voastre, ci din puterea Duhului Meu care pătrunde sufletele voastre, penru sine numai destul de slabe, prin care fapt fireşte că şi suflete voastre devin pe veci tot mai puternice în viaţă!

04] Dar nu vreau să fac din voi înfăptuitori de minuni, ci binefăcători adevăraţi ai oamenilor! Când duhul Meu trezit în voi devine pe deplin activ, atunci starea va deveni luminoasă şi strălucitoare în mintea voastră şi prin Acesta vă veţi folosi pe căi cu totul naturale de puterile naturii şi vă veţi face slujitoare duhurile ei sau respectiv substanţele sufleteşti străvechi specifice; prin aceste lucruri veţi dobândi avantaje de viaţă mari lumeşti, dar care trebuie să le folosiţi pentru binefaceri către omenirea mai săracă!

05] Dacă avantajele mari, în care vă va conduce, cu timpul, Duhul Meu, vor fi folosite în ordinea Mea, atunci ele vă vor aduce o binecuvântare înmiită în toate; dar dacă veţi începe, cu timpul, să le folosiţi lacomi împotriva ordinii Mele, vor deveni ele pentru oameni cuiburi de clocit a toată răutatea pământească imaginabilă!

06] Ceea ce vă spun acum, le spun şu tuturor, care vă vor urma în o mie şi încă o mie de ani, ceea ce este peste sau sub. După aceea apare iarăşi un alt strat al pământului spre fermentare şi prelucrare cu sau fără oameni; pentru că pământul este mare şi duhurile lui sunt multe, care aşteaptă aici dezlegarea în judecată.

07] Fiecare născut din nou în duh poate, ce-i drept, de asemenea să înfăptuiască minuni, dar nu aşa ca aceşti negri, fără cunoaşterea numelui Meu şi a voii Mele, ci cu recunoaşterea deplină a numelui Meu şi a voii Mele şi a ordinii Mele de neschimbat. Fiindcă dacă ar dori cineva altceva, nu s-ar putea întâmpla acel fapt, pentru că Duhul Meu nu i-ar acorda nici o putere pentru acel fapt; pentru că în acel caz, doar sufletul ar vrea pentru sine, pentru că Duhul n-ar putea niciodată dori ceva împotriva voii Mele!

08] Dar prin naşterea din nou din duh în suflet, sufletul nu va fi lipsit de voinţa lui proprie şi liberă şi nici de recunoaşterea lui exterioară în rândul marilor creaţii, care vor reieşi tot mai departe din dragostea Mea, din înţelepciunea Mea, din ordinea, puterea şi stăpânirea Mea.”

02] Dar între suflet şi duh domneşte totuşi numai o asemenea relaţie ca şi între un suflet desăvârşit în felul străvechi şi trupul lui. Trupul poate să aibe pentru sine anumite dorinţe aprige, atât de multe pe cât doreşte el şi poate să irite sufletul spre acordare şi satisfacere cu toţi ghimpii săi adesea foarte ascuţiţi, dar sufletul desăvârşit spune totuşi mereu un nu plin de eficienţă în această privinţă! Şi acelaşi lucru până la grosimea unui fir de păr face Duhul Meu în suflet în care a trecut cel dintâi menţionat pe deplin dincolo!

03] Atâta timp cât sufletul trece cu desăvârşire dincolo în voia Duhului, atâta timp se şi întâmplă totul până la un fir de păr după voia Duhului, ceea ce este aici şi voia Mea; dar dacă sufletul, în consecinţa amintirii lui, vrea ceva mai mult în privinţa lucrurilor senzuale, într-o asemenea clipă, Duhul se dă înapoi şi lasă îndeplinirea dorinţei doar în seama sufletului, din care de obicei nu iasă nimic, mai ales dacă vrerea de îndeplinire conţine foarte puţin sau adesea şi absolut nimic duhovnicesc în sine ca fiind bine intenţionat.

04] Sufletul, observând acuşi slăbiciunea şi nepriceperea lui proprie, se detaşează acuşi şi de aiurerile dorinţei proprii, se uneşte iarăşi cu duhul în modul cel mai intens şi lasă să domnească voia duhului. Atunci bineînţeles că este iarăşi ordine şi putere şi stăpânire din belşug.”

05] Întreabă în sfârşit, puţin emoţionat, totuşi iarăşi Cireniu: “Doamne, prin vorbirea Ta multă de acum şi prin avertizarea multă a Ta am ajuns acum într-adevăr în spatele tainei a unei prăpăstii, în care am observat o lipsă majoră în sfera recunoaşterilor mele şi acum o observ tot mai bine!

06] Tu ai spus mai devreme că partea egoistă a sufletului, chiar dacă Duhul Tău din El îl pătrunde pe deplin şi îi ia locul cu desăvârşire prin actul naşterii duhovniceşti din nou, n-a trecut totuşi într-un aşa fel dincolo în Duh că Sufletul n-ar mai putea să se debaraseze în anumite clipe de Duh. Sufletul mai posedă deci în continuare partea lui proprie şi poate chiar să gândească şi să vrea pe deplin pentru Sine, ca şi înainte de naşterea din nou a Duhului în fiinţa substanţială a sufletului.

07] Dacă poate sufletul mai înainte să vrea şi să gândească din iniţiativa proprie, atunci trebuie el să şi posedeze pentru Sine o capacitate persistentă de recunoaştere şi trebuie în plus să recunoască întâietatea nemăsurabilă de mare a ceea ce vine curgând din Duhul Lui, faţă de ceea ce simţurile proprii ale Sufletului îi oferă. Dar dacă în mod necesar recunoaşte sufletul acest fapt, cum este posibil să mai poată vrea şi gândi ceva vreodată pentru Sine, ce nu i-a însuflat Duhul?! Nu trebuie să fie dorinţa cea mai aprigă şi cea mai însufleţitoare a întregii Lui fiinţe mai ales aceea de a fi cu desăvârşire Una cu duhul pe veci şi să rămână astfel într-o formă de neschimbat?! – Eu găsesc în capacitatea deinteres propriu şi care rămâne a gândirii, a vrerii şi a recunoaşterii de fapt încă o nedesăvârşire în existenţa duhovnicească a oamenilor.

08] Dar straniu sună şi faptul că sufletul aşa cu totul de fapt născut din nou înspre duhul lui – care suflet ar trebui să fie totuşi mult mai puternic decât sufletul pur, desăvârşit ca în străvechi timpuri al unuia dintre aceşti negri, la care nu este nici pe departe vreo idee despre o renaştere duhovnicească şi cu atât mai puţin a fost vreodată vreuna – este pentru sine singur în stare de mult mai puţin decât un asemenea suflet pur şi desăvârşit din străvechi timpuri stând aici singur pentru sine a unuia dintre aceşti negri! Dacă asemenea suflete doresc ceva, se şi întâmplă această dorinţă; dar dacă un suflet renăscut în duhul lui – ceea ce vrea să zică mai mult decât numai a fi un suflet desăvârşit ca în timpurile străvechi – ar dori ceva din propria iniţiativă, atunci nu se împlineşte acea dorinţă, pentru că duhul n-o vrea împlinită!

09] În suflete acestor negri va sălăşlui desigur şi în lumea cealaltă capacitatea miraculoasă, potrivit căreia vor fi în stare să înfăptuiască cel puţin aşa de multe lucruri miraculoase ca aici; dar sufletul nostru renăscut dincolo în duh n-ar putea fi în stare pentru sine, oarecum spre plăcerea lui privată, de absolut nimic? Cu adevărat, Doamne, acest lucru îmi este acum pentru prima dată ceva ce nu sunt în stare să înţeleg absolut deloc! Pentru că nu găsesc în favoarea acestui lucru nici un oarecare motiv, nici un oarecare punct de sprijin acceptabil pentru raţiune. Doreşte Tu, aşada, să ai milostivirea să ne pui această treabă nouă albilor într-o lumină puţin mai strălucitoare; pentru că aceasta este o mâncare nedigerabilă pentru noi!”