Marea evanghelie a lui ioan

02] Am spus Eu: “Da, dragii prieteni vechi ai Mei! Priviţi acolo sus, la aproximativ cinci mii de paşi către miazăzi, la mare, vedeţi o colină, care are o parte foarte abruptă înspre mare. Aceasta este cu totul plină de şerpi şi vipere foarte veninoase şi voi să-Mi alungaţi bestiile! Noi toţi vă vom însoţi până acolo!”

03] Spune conducătorul: “Doamne, Tu Atotputernicule! Dacă este vorba doar de alungare, atunci Te costă acest fapt totuşi numai un gând şi colina este liberă de toată acea urâciune pentru toate timpurile timpurilor; dar aşa cum este şi aici vorba doar de un exemplu în privinţa puterii care se află în omenirea adevărată străveche, tot aşa facem noi acest lucru precum şi toate celelaltedupă voia Ta foarte sfântă!”

04] Spun Eu:" Se înţelege totuşi de la sine, că cer acest fapt doar din pricina exemplului; de aceea, să mergem!”

05] Noi am plecat şi ne-am îndreptat foarte repede la colina menţionată şi am ajunsla aceeaşi după un timp deo jumătate de oră. Ajunşi acolo, colina destul de mare în lăţime era cu totul vie din pricina a o sumedenie de şerpi şi vipere; s-a format acolo un sâsâit şi un fluierat aproape insuportabil, că de-abia puteam să ne înţelegem propriile cuvinte din cauza aceasta. Toate aceste multe mii de bestii s-au grăbit să se târască în mare şi au inotata rapid ca săgeata peste valurile întinse ale apei şi în puţine clipe, colina a fost curăţită.

06] Dar conducătorul a venit aproape de Mine şi a spus: “Doamne, toţi şerpii şi toate viperele, începând de la cele mai bătrâne până la cele care de-abia au ieşit târâş din ouă, au plecat; dar mai o dată atâtea se află în ouă! Cine le va lua pe acestea din găurile cele multe şi din cuiburile cele interioare? Pentru că, dacă nu vin şi acestea afară, atunci într-o jumătate de an, această colină va fi tot aşa de populată de şerpi, cum a fost ea până acum! Cine va curăţi atunci colina?”

07] Spun Eu: “Nu aveţi absolut nici un mijloc de a le nimici şi pe acestea?”

08] Spune conducătorul: “În afară de, eu nei maon (otravă n-are deloc) nu ştim noi toţi de nici un alt mijloc! Ar trebui ca întreaga colină să fie încălzită peste măsură pentru un timp îndelungat. Prin acest procedeu ar fi posibilă o distrugere peo cale naturală şi a cuiburilor şi a ouălor. Dar calea mai bună ar fi bineînţeles voia Ta sau şi cea a slujitorului Tău! Dar noi nu posedăm deocamdată nici un alt mijloc; pentru că a rămâne aici, pentru a înăbuşi bestiile prin cercul nostru exterior al vieţii, nu putem.”

09] Spun Eu:" Lăsaţi asta deoparte! Voi aţi înfăptuit deja minunea voastră şi mai mult nu cer de la voi; aceste lucruri le voi aduce într-adevăr Eu la ordinea bună! Dar deoarece această colină este acum liberă de locuitorii ei răi, vrem de aceea să ne urcăm sus şi voi ne veţi mai arăta câteva reuşite ale iscusinţei voastre omeneşti!”

10] Apoi, am urcat pe colină, care pe coama sa destul de largă putea cuprinde cel puţin două mii de oameni. Atunci când ne-am aflat în vârf, la aproximativ o mie de picioare peste suprafaţa apei, a trecut peste noi sus, în aer, un rând mare şi lung de cocori.

11] Şi Eu i-am spus conducătorului: “Prieteni, vă mai sunt şi aceste animale supuse vouă?”

12] A spus conducătorul: “Aceasta ne este o specie străină, mai înainte niciodată observată de către noi; dar nu mă îndoiesc nici o clipă, că şi acestea simt voinţa noastră şi atunci se vor şi supune acesteia!”

13] Aici, a privit conducătorul la camarazii săi şi a spus: “Doriţi împreună cu mine, ca să îndeplinim voia Domnului!”

14] De îndată ce conducătorul rostise un asemenea cuvânt, au început cocorii să se lase în jos şi au fost în puţine clipe jos, pe colină, printre negri; dar cei albi îi ocloeau. După aceea, conducătorul le-a dat cocorilor de înţeles, ca să zboare mai departe şi ei şi-au luat zborul şi au plecat de acolo.

15] Şi iarăşi zburau sus, în aer, doi vulturi de o mărime uriaşă şi au început să zboare în cercuri peste capetele noastre.

16] Atunci, conducătorul le-a spus albilor: “Chemaţi acum voi jos, perechea care zboară în cercuri!”

17] Îi spune Cireniu conducătorului: “Dar pentru ce acest îndemn arătând totuşi puţin cam înfumurat către noi? Pentru că ştii doară oricum, că noi oamenii deveniţi foarte înverşunaţi nu mai suntem capabili de asemenea fapte străvechi omeneşti! Îndeplineşte tu numai voia Domnului; pentru toate celelalte se va îngriji Domnul după posibilitate şi după învăţătura Lui şi noi!”

18] Spune conducătorul: “Tu eşti de părere că v-am făcut acest îndemn vouă albilor pentru chemarea jos a celor doi vulturi care mai zboară peste noi, dintr-un fel de sentiment înfumurare al nostru? O, cu o astfel de părere despre mine te înşeli tu foarte! Eu v-am făcut acest îndemn vouă, fraţilor albi, pentru a vă aminti cerbicia voastră mare, pentru care sunteţi la sfârşit puţin sau deloc devină, într-un mod cu atât mai adânc de viaţă, ceea ce nu poate să dăuneze niciunuia dintre voi!

19] Cum ne-am putea lăuda cu capacităţile noastre naturale?! Sau vă lăudaţi voi vreodată cu văzul sau auzul vostru?! Pentru că dacă am putea să devenim vreodată mândri de capacităţile noastre care vă apar vouă miraculoase, nu le-am mai poseda deja demult; dar deoarece acest fapt este la noi unul imposibil, de aceea posedăm capacităţile noastre apărând miraculoase mereu mai departe, despre care fapt, să aveţi voi albii de îndată o dovadă nouă! – Jos cu voi, voi doi locuitori ai aerului!

20] Când conducătorul rostise un asemenea cuvânt cu o voce puternică, au zburat cei doi vulturi măreţi, răpitori de miei ca nişte săgeţi în jos şi s-au aşezat cu toată gingăşia şi prietenia vizibilă, de parcă ar fi fost foarte bine dresaţi de vreun dresor, pe mâna dreaptă a conducătorului.

21] În acea clipă a trecut o coţofană în zbor şi conducătorul i-a poruncit unui vultur a o prinde nevătămată şi a o aduce la el. Ca o săgeată a plecat vulturul uriaş în zbor după coţofana rapid dând din aripi şi a adus-o în puţine clipe întorcându-se înapoi şi nemaizburând cumva de acolo. Coţofana care striga era ţinută de vultur în ghearele sale foarte puternice, ce-i drept, într-un fel foarte strâns, dar fără s-o fi rănit cumva şi i-a dat de-abia atunci drumu, când conducătorul puse mâna pe ea. Apoi, a mângăiat acesta cei doi vulturi şi le-a dat iarăşi drumul, după care episod cele două păsări mari prădătoare s-au aflat foarte rapid iarăşi foarte sus, în aer, şi priveau după o pradă pentru ei foarte grasă.

22] Dar coţofana, a dat-o negrul lui Cireniu ca amintire pentru această faptă, care i s-a părut guvernatorului principal şi tuturor celorlalţi romani şi evrei de asemenea, foarte miraculoasă.

23] Cireniu a înmânat coţofana celor două fiice ale lui spre îngrijirea bună a acestora, care fiice erau prezente şi Mi-a spus: “Dar Doamne, aceste întâmplări trec chiar pe deplin dincolo în sfera lucrurilor fabuloase în privinţa a ceea ce aceşti negri sunt în stare să realizeze, - dacă Tu n-ai lăsat cumva acum voia Ta atotputernică să intervină aşa puţin?!”

24] Am spus Eu: “Dar ţi-am spus totuşi mai devreme, că îi voi lăsa să înfăptuiască şi să acţioneze aici cu totul pe cont propriu! De ce ai acum dubii în această treabă?! O, ai numai răbdare; Eu voi rândui ca ei să mai facă deja unele lucruri, că din această pricină să fii straşnic de ameţit!”

02] Conducătorul a chemat de îndată zece dintre camarazii săi cei mai vrednici şi a cerut ca ei să-şi întindă mâinile lor peste elşi să-l încercuiască într-un asemenea fel, ca căte unul să acopere foarte bine cu piciorul său drept piciorul stâng al vecinului. Aşa ceva s-a întâmplat de îndată şi conducătorul nostru a început să se întoarcă, a părăsit suprafaţa solului, pluteau acum pe deplin în aer şi anume într-o înălţime bună de o măsură de om peste suprafaţa solului.

03] În această poziţie M-a întrebat el, dacă să plutească mai sus, sau dacă acest fapt ar fi îndeajuns pentru o mărturie.

04] Şi Eu i-am spus: “Este îndeajuns, de aceea păşeşte înapoi!”

05] De îndată s-au răsfirat cei zece şi conducătorul a fost rapid iarăşi pe solul pământesc, a făcut o închinăciune foarte adâncă în faţa Mea şi m-a întrebat, dacă să producă mai multe asemenea fapte.

06] Şi Eu i-am spus: “Cum dezrădăcinaţi voi pomii şi cum înfăptuiţi ca mase mari de pietre să fie mutate din loc?”

07] A spus conducătorul: “Doamne, în privinţa unor pomi foarte tari şi mari are ţara noastră într-adevăr o lipsă însemnată; numai munţii mai înalţi pot să se bucure cu aşa ceva. Unde, pe culmile înalte, în care loc Kamb’sim-ul nu pătrunde, pasc turmele, acolo (partea propoziţiei
este adăugată) se află, pe ici pe colo, un pom bătrân de Bohahania, fiind un loc obişnuit ca locuinţă pentru maimuţe. Pe ici pe colo, se găseşte şi câte un chiparos şi mirt, curmale sălbatice şi alţi pomi. Dar în acestea constă atunci deja întreaga vegetaţie pomiferă a ţării noastre.

08] În câmpie şi în colţurile ţării pe partea opusă a vântului cresc numai curmalele de soi ales, smochinul, ouraniza-ul (portocalul)şi semenţa (rodiile sau rodiile de germene) şi mai multe soiuri foarte însemnate de arbuşti, care ne oferă materialul de construcţie pentru colibele noastre.

09] A dezrădăcina aceştia, pentru acest lucru nu este nevoie cu adevărat de ceva ieşit din comun în privinţa unui efort de putere; dar la pomii mai puternici n-am încercat niciodată puterile noastre, deşi nu avem nici un dubiu, că şi aceştia ar trebui să se supună voinţei noastre asemeni bucăţilor celor mai grele şi mai mari de stâncă. Aici, pe acest munte, se află într-adevăr un pom foarte imens, al cărui nume bineînţeles că nu-l putem şti, precum nici structura cealaltă a lui; dar noi vrem să facem o încercare, dacă se va lăsa dezrădăcinat sau nu prin voinţa noastră!”

10] Spune bătrânul Marcu: “Na, slujitor foarte ascultător al tuturor domnilor pămâtului! Acesta este un cedru de cel puţin cinci sute de ani! Şapte bărbaţi de-abia l-ar putea înconjura şi patru slujitori foarte puternici şi exersaţi în a tăia lemnele ar putea de-abia să taie acest cedru în două zile şi acum merg şase bărbaţi şi şapte femei acolo şi vor să dezrădăcineze acest pom fără bardă şi fără lovituri?! Na, această poveste, dacă Domnul n-o sprijină în secret cu voia Sa atotputernică, ar putea să devină totuşi o dată ceva imposibil!”

11] Spun Eu:" Ai numai răbdare, războinicul Meu bătrân! Eu voi rămâne cu voia Mea şi de această dată cu totul în banca Mea şi pomul va fi totuşi scos din pământ cu toate rădăcinile lui într-un timp scurt!”

12] Dar în timp ce i-am acordat bătrânului Marcu acest răspuns, au pus negri foarte uşor mâinile lor în jurul trunchiului şi anume în aşa fel, că mâna dreaptă a unui negru o acoperea mereu pe cea stângă a vecinului său sau a vecinei sale. Într-o asemenea poziţie au rămas ei foarte liniştiţi în picioare lângă pom cam un sfert de oră. După acest răstimp, a început pomul să se învârtă la început foarte încet şi se spărgea totodată cu un sunet foarte puternic. Atunci, au început toţi cei prezenţi să se mire în cea mai mare măsură şi nimeni nu înţelegea să-şi lămurească această apariţie într-un mod numai oarecum plauzibil.

13] Dar când pomul a început să se învârtă tot mai mult, împreună cu cei treisprezece care îl împrejmuiau cu mâinile foarte uşor, s-a observat, că se mişcă deja pe deplin împrejur în aer împreună cu bulgările de pământ şi împreună cu negrii care îl împrejmuiau. Atunci, au început mai mulţi, mai ales femeile, să strige de-a dreptul; pentru că ele erau de părere, că pomul care ar cădea acum în lături ar strivi mai mulţi negri.

14] Dar Eu le-am spus celor înfricoşate: “Nu vă temeţi; pomul va fi pus foarte fin jos şi nu va pricinui nimănui vreo pagubă prin căderea lui!”

15] Cu aceasta au fost toţi liniştiţi şi în aceeaşi clipă negrii care împrejmuiau pomul i-au dat drumul acestuia, au sărit direct jos, de pe munte şi au venit la noi în fugă. În acelaşi moment, a început pomul să se clatine încoace şi încolo în aer, s-a înclinat în sfârşit către centrul său natural de greutate şi s-a lăsat după câteva momente foarte uşor jos, pe pământ.

16] Când pomul a fost în acest fel dezrădăcinat, le-am mai arătat negrilor încă o stâncă a cărei greutate era cu siguranţă de cinci mii de chintale şi i-am spus conducătorului: “Acea stâncă ridicaţi-o de asemenea de acolo şi puneţi-o în aceeaşi gaură, care s-a format acum prin scoaterea pomului!”

17] Repede s-au mişcat aceeaşi negri până la stâncă şi au cuprins-o cu mâinile în acelaşi fel ca mai devreme pomul. Mai degrabă decât pomul plutea stâncă în aer. Bineîneţeles că din pricina circumferinţei mai mari a ei, a fost ea înconjurată de mai mulţi negri decât mai devreme pomul; dar fiecare a admis că pentru punerea de stăpânire asupra greutăţii aceste stânci, ar fi fost o mie dintre cei mai puternici bărbaţi de asemenea mult prea puţini.

18] În aproximativ o jumătate de oră, s-a aflat stânca deja tare ca un zid în gaura pentru ea stabilită şi negri s-au grăbit să vină după aceea iarăşi încoace la noi şi conducătorul M-a întrebat, dacă să mai facă ceva.

19] Dar Eu M-am purtat în aşa fel de parcă aş cugeta la ceva, ceea ce a observat conducătorul imediat şi Mi s-a adresat astfel: “O, aici va reieşi iarăşi ceva imens, pentru că ţi mai înainte cu Tine Însuţi sfat! Pentru că altfel am fost noi de părere, că unui Dumnezeu îi este deja din veşnicie totul limpede în treaba ce vrea s-o facă!”

20] Spun Eu:" O, într-adevăr, aşa şi este! Dar v-am îngăduit numai o odihnă mică; pentru că ceea ce Îmi veţi mai face, este mereu treaba voastră pentru voi cea mai respingătoare şi aţi avut nevoie, după două fapte care au ocupat foarte mult sfera voastră exterioară de viaţă, acum de odihnă mică. Voi v-aţi odihnit acum şi mai trebuie să arătaţi acum, cum vă faceţi foc şi cum sunteţi domni şi peste acest element! Mergeţi şi faceţi foc şi arătaţi după aceea, că sunteţi stăpânul acestuia!”

21] De îndată au format toţi negri prezenţi un semicerc în jurul unei tufe mari, dar deja de mult foarte uscată şi şi-au întins mâinile şi degetele în forma razelor înspre tufa uscată. După puţine clipe, a început tufa să fumege; fumul a devenit tot mai puternic şi dintr-o dată au apărut flăcări, arzând puternic. Dar atunci când întreaga tufă s-a aflat aşa bine în flăcări care ardeau tare în sus, s-au pus toţi negri pe chipurile lor într-un cerc închis în jurul focului şi într-o clipă s-a stins focul într-o asemenea măsură, că din acesta nu semai putea vedea nici măcar o scânteie slabă în întreaga tufă, arsă pe jumătate.

22] Apoi, au venit negri iarăşi la Mine şi M-au întrebat, dacă ar fi făcut bine treaba lor. Şi Eu le-am dat cea mai bună mărturie. Ei au vrut atunci de îndată cuvinte de învăţătură de la Mine pentru ei; dar Eu le-am indicat, să mai aştepte puţin, pentru că ar trebui să le explic acum albilor aceste fapte ale lor. Cu acest răspuns au fost negri mulţumiţi şi noi ne-am dus iarăşi la mesele noastre.

02] Spun Eu:" Fără toată ezitarea; pentru că voi trebuie doară să recunoaşteţi viaţa voastră de acum încolo cu totul pe deplin! Mai sunteţi într-adevăr în posesia deplină a puterii omenească de viaţă din timpuri străvechi, mai sunteţi ca oameni, fapt care Mă înveseleşte, domni desăvârşiţi a întregii naturi – toate acestea se datorează încrederii voastre depline şi credinţei voastre neprihănite şi voinţei voastre foarte puternice. Dar cunoaşteţi o asemenea putere a voastră tot aşa de puţin, cum cunoaşte cineva puterea, care pune aici în mişcare mădularele oamenilor şi care face ca sângele din vene să se mişte şi face inima să pulseze şi obligă plămânul să respire aerul, după necesitatea vieţii şi după activitatea ei interioară în privinţa a mai multă sau mai puţină căldură, care este produsă în ea cel mai adesea printr-o activitate în sânge mai mare sau mai mică a mădularelor trupului.

03] Astfel deci, sunt acestea totuşi experienţe zilnice ale fiecărui om şi totuşi nu le înţelege nimeni, pentru că nimeni nu se cunoaşte bine pe sine însuşi; cu cât mai puţin sunt atunci de-abia înţelese capacităţile voastre ieşite din comun a vieţii, care se află evident mai adânc decât doar acelea, care se exprimă activ în organismul vostru trupesc!

04] Dar dacă vă explic cele care se află mai adânc, le veţi înţelege totuşi mai degrabă, decât dacă vă explic organismul trupului şi legătura acestuia cu sufletul. Aşa ceva nici nu este de fapt absolut deloc de explicat, pentru că diversitatea pentru voi aproape nenumărată a organelor distincte ar lua un timp de deja mai mult decât vârsta lui Metusalem, aproape o mie de ani, pentru a le enumera doar de la primul până la ultimul, nici pomeneală atunci abia a înţelege structura proprie şi determinarea fiecărui organ în parte şi a cunoaşte legătura universală, efectul reciproc şi mii de lucruri diferite de la un organ în parte.

05] De exemplu: două fire de păr se află foarte strâns laolaltă. Aici sunteţi voi de părere, că ele ar necesita acelaşi tratament şi ele ar creşte de asemenea dacă şi-ar schimba locul reciproc. La firele de păr de pe trupul omenesc nu merge acest lucru, aşa ca şi cum funcţionează el pe pământ cu schimbarea locului de creştere al pomilor, al tufelor şi al plantelor! Un fir de păr creşte cu organismul pe deplin propriu numai în acel loc, unde apare el; în orice alt loc nu ar prospera el cu aranjamentul distinct al organismului său de rădăcină.

06] În organismul trupesc al omului există o stare aleasă a lucrurilor şi o diversitate pentru voi abia credibilă. Pentru a înţelege cum este clădit trupul omenesc şi a şti aşa despre fiecare cel mai mic atom şi a recunoaşte bine motivul faptului , trebuie să fi mai întâi desăvârşit în duh.

07] Când duhul şi sufletul au devnit una, atunci priviţi cu luare aminte la sufletul desăvârşit şi plin de lumină din interior spre exterior şi pătrunzând prin trupul lui, recunoaşteţi atunci cu o privire construcţia trupului întemeiată pe deplin în fel artificial şi aduceţi-vă aminte de motivul şi efectul fiecărei părţi încă cât de poate de mici al unui organ în trupul lui şi recunoaşteţi aranjamentul lui extrem de potrivit cu scopul. Dar atâta timp cât un suflet n-a ajuns desăvârşirea vieţii lui, nu poate ajunge el în o mie şi iarăşi o mie de ani ca recunoaşterea aprofundată a organismului trupului său.

08] Dar cu totul altfel stau lucrurile cu capacitatea curat duhovnicească a unui suflet! Aceasta îi poate fi explicat în aliniamente generale şi este de asemenea necesar în aşa fel, că el trebuie să recunoască acest fapt mai degrabă şi mai uşor. Pentru că fără această recunoaştere practică n-ar putea sufletul să ajungă chiar niciodată la o legătură adevărată cu duhul lui, dar fără care o recunoaştere interioară şi foarte adâncă a propriei lui structuri este imposibilă.

09] Fiţi de aceea atenţi la faptul cum vă voi explica viaţa străveche potrivită şi conform ordinii a primului om într-un mod atât de limpede pe cât este posibil!”
Ev. 04. Capitolul 215
01] (Domnul:) “Prima, spune, pereche de oameni îi era imposibil să poată fi pusă altfel pe acest pământ, decât desăvârşită după adevărata ordine a vieţii. Viaţa cugetului trebuia să păşească în această lume ca fiind pe deplin desăvârşită, pentru a nu deveni rapid prada a omie ori o mie de alte creaturi şi elemente duşmănoase.

02] Asemănarea propriu zisă cu existenţa Mea dumnezeiască străveche exista deja în prima pereche de oameni, fiind deja în starea desăvârşită şi putea de aceea să exercite pe deplin eficient dominaţia asupra întregii făpturi. Dar cum are loc un asemenea efect? Ascultaţi!

03] Sufletul desăvârşit în cuget este existent personal, ce-i drept şi în forma desăvârşită a omului în trup; dar perceperea, simţul şi vrerea lui pătrunde, asemenea razelor de lumină din şi de la soare, departe şi efectiv în toate direcţiile imaginabile. Cu cât mai aproape de suflet, cu atât mai intensiv şi eficient este aşadar şi curgerea necontenită în afară a gândirii, simţirii şi vrerii.

04] Sfera luminii exterioare a soarelui, în care se află acest pământ, luna şi încă o grămadă mare de tot felul de alte corpuri cereşti, este oarecum sfera exterioară de viaţă a soarelui, prin care totul ce se află în domeniul lui, este trezit către o viaţă naturală anumită. Totul trebuie să se supună aici mai mult sau mai puţin ordinii soarelui şi acesta este atunci un dătător de lege şi un domn al tuturor celorlalte corpuri cereşti, care se află numai pe undeva în domeniul strălucirii luminii lui.

05] Fireşte că nu se poate spune despre soare, că el ar gândi şi ar vrea; dar lumina lui este totuşi un gând foarte mare şi căldura luminii o voinţă foarte nestrămutată, - dar nu reieşind dela doare, ci de la Mine şi eficace prin fiinţa organică a corpului solar.

06] Cu cât mai aproape este deci un corp ceresc de soare, cu atât mai mult trebuie el să şi simtă puterea înfăptuitoare de viaţă a sferei exterioare de viaţă a soarelui, înfăptuind în sine şi hotărâtor şi trebuie să se supună în toate cele ce lumina şi căldura soarelui vrea să acuze în şi pe el.

07] Dar aşa cum soarele înfăptuieşte pe corpurile cereşti lucruri miraculoase doar prin sfera lui exterioară de viaţă, aşa este şi un suflet nestricat şi desăvârşit în felul lui din început, care este aici plin de viaţă, deci plin de dragoste, plin de credinţă şi plin de voinţa cea mai îndârjită!

08] Un asemenea suflet este pe deplin lumină şi căldură şi străluceşte departe în afară şi această strălucire formează atunci necontenit sfera exterioară puternică de viaţă a lui. Dar aşa cum în sfera exterioară de viaţă a soarelui, voia Mea se afirmă peste tot înfăptuind miraculos şi nici o puterea nu i se poate opune acesteia, tot aşa se afirmă şi voinţa unui suflet desăvârşit şi nestricat, care voinţă – pentru că este ordinea Mea – este şi voia Mea, înfăptuind minunat.

09] Dar dacă soarele prin acordul Meu ar fi dezmembrat pe deplin, distrus în organismul şi mecanismul său minunat extrem de artistic şi făurit înţelept şi dacă sufletul lui mare natural al tuturor sufletelor naturale, cu totul înfricoşat şi minimalizat, n-ar avea nimic de făcut şi n-ar avea a se îngriji de nimic, decât să pună în ordine organismul lui trupesc dezmembrat în detaliu sau, în cazul cel mai nefavorabil, să-l şi părăsească chiar şi să lase sfărâmiturile mari în seama descompunerii foarte proprii, cum ar arăta atunci situaţia cu sfera exterioară a vieţii, care înviorează totul? Atunci, s-ar instaura de îndată în regiunea lui planetară cel mai mare haos; toată vegetaţia şi toată viaţa în trup ar avea în acea situaţie cel mai degrabă un sfârşit!

10] Dacă oamenii s-ar mai descurca şi un timp cu proviziile de tot felul, ar ilumina noaptea veşnică pentru un oarcare timp cu făclii şi lampe şi ar încălzi încăperile cu lemnul care există pe pământ ca provizie în păduri, atunci ar dura această situaţie, în cazul cel mai favorabil, la oamenii cei mai plini de provizii ai acestui pământ, cel mult zece ani într-un mod foarte sărăcăcios. Dar după acest timp, s-ar sfârşi atunci deja cu toată viaţa vegetativă şi în formă de făptură. Toate plantele n-ar mai creşte şi n-ar mai impune sămânţa vie; animalele n-ar mai găsi hrană şi ar trebui să moară de foame şi să îngheţe din cauza a frigului prea mare; pământul însuşi ar pleca din orbita lui şi ar face atunci ori o coliziune cu o altă planetă, sau ar ajunge, după multe mii de ani, în spaţiul de lumină al unui alt soare dintre cei nenumărat de mulţi, s-ar dezgheţa din nou în lumina şi căldura aceluia şi ar începe cumva încetul cu încetul să fie din nou vie, dar n-ar mai ajunge desigur niciodată în existenţa lui actuală, cu totul fericită şi cel mai bine ordonată!

11] Toate acestea ar fi efect şi urmare, dacă soarele ar ajunge într-o dezordine mare sau într-una cea mai mare în fiinţa lui. El n-ar mai fi domn şi dătător de lege pentru celelalte corpurile cereşti multe, mai mici, orbitând în jurul lui. Acestea ar ajunge, cum am spus, acuşi ele înşişi într-o dezordine urâcioasă şi ar deveni duşmănoase mai întâi soarelui prin căderea lor mare, ceea ce soarele n-ar mai putea niciodată impiedica, pentru că n-ar mai poseda înspre exterior absolut nici o putere exterioară înfăptuitoare de viaţă, ori pentru a opri forţa de gravitaţie dezlănţuită a planetelor, sau s-o domolească cel puţin.

12] Dar că o oarecare zdruncinare locală, numai pe suprafaţa mare, deci apărând numai pe suprafaţa cea mai exterioară a soarelui, nu pe deplin evitabilă şi durând numai scurt timp se exprimă de îndată şi asupra planetelor într-un mod nefavorabil, acest lucru îl dovedesc petele negre care nu apar arareori, cu care aţi văzut soarele la apus sau la răsărit încărcat din când în când. De îndată ce vedeţi o asemeena pată numai atât de mare ca şi un punct, puteţi să fiţi siguri, că pe pământ, o asemenea dezordine va şi începe să se exprime acuşi furtunos şi cu vreme rea.

13] Dar de ce, oare, aşa? Totuşi, soarele este atât de departe de pământ, că o săgeată ascuţit trasă ar necesita aproape de cinci zeci de ani plini, pentru a ajunge în soare; ce îi poate face atunci pământului puternic în viaţă, ce se întâmplă într-o asemenea depărtare pe corpul soarelui?

14] Da, ceea ce se întâmplă nemijlocit pe corpul soarelui, n-ar avea pe pământ într-adevăr nici un fel de efect; dar pata neagră nu este pe soare atât de mică, cum se vede ea de pe pământ! Acolo, este el în realitate de o răspândire de câteva mii de ori mai mare, decât cât de mare este aici pământul întreg în privinţa suprafeţii lui. Acest lucru înfăptuieşte atunci pentru duhurile de viaţă extrem de sensibile ale pământului deja o lipsă simţibilă de lumină şi de căldură. Ele devin imediat înfricoşate şi se transpun într-o activitate foarte mare şi furtuni ţipătoare, nori, ploaie, grindină şi zăpadă, uneori chiar şi în ţările calde ale pământului, sunt urmările unei asemenea dezordini numai foarte mici pe, oarecum, numai un punct al soarelui, pentru că dezordinea de acasă trece dincolo şi în sfera exterioară a vieţii soarelui, care pătrunde încă foarte departe dincolo de acest pământ al nostru în spaţiul vast al creaţiei şi trebuie să se exprime pe corpurile cereşti, care se află în domeniul vieţii exterioare a soarelui, într-un mod tot atât de nefavorabil, cum altfel ordinea nederanjată de lumină şi de căldură a soarelui se exprimă numai foarte binefăcător şi prin sfera lui exterioară de viaţă pe corpurile cereşti aparţinând de soare.”