Marea evanghelie a lui ioan

02] Din această perlă nu învăţăm altfel multe lucruri şi lucruri chiar prea deosebite; dar acest lucru deducem oricum de la ea, că Shivinz-ul nostru cunoştea bine cerul înstelat şi a fost cu totul sigur primul, care a adus zodiile într-un anumit sistem. Şi aşa cum a numit el zodiile, tot aşa sunt ele numite încă până la această oră!

03] Înainte de conducerea sa arăta treaba la vechii egipteni aşa destul de slabă, atât în privinţa semnelor şi în cea a scrierii care a reieşit din acestea, cât şi în privinţa recunoaşterii corecte a persoanei proprii şi mai slabă arăta treaba cu recunoaşterea lui Dumnezeu. Dar Shivinz-ul nostru a pus toate acestea într-o ordine cu o osteneală nespus de multă şi a făcut din poporul nomad mai devreme sălbatic unul dintre cele mai înţelepte şi educate popoare ale întregului pământ, ceea ce fireşte că i-a produs cu timpul mulţi învidioşi. Pentru că străinii au găsit numai prea acuşi o bineplăcere mare în privinţa unei asemenea culturi minunate a acelei ţări şi a acelui popor; totul la ce priveau, li se părea chiar minunat de ceresc, astfel încât ei, ajunşi o dată acolo, nu se mai putea despărţi de acestea.

04] Cu cât mai mulţi începeau să meargă acolo în pelerinaj, cu atât mai mulţi se şi stabileau cu timpul acolo şi aşa s-a întâmplat prima subjugare a popoarelor străvechi şi a regilor lor cel mai adesea pe o cale pe deplin paşnică.

05] Urmaşii Shivinz-ului au devenit tot mai mult nişte oameni mai gingaşi şi mai înmuiaţi, au trăit bine prin voia lor, indicau către slava părintelui lor străvechi şi au lepădat pe deplin treburile guvernării. Urmarea acestui fapt a fost, că străinii imigraţi, care aveau acolo mult păr dinţi, au fost acuşi şi uşor numiţi şi stabiliţi de băştinaşi chiar să le fie îndrumători şi conducători şi toate acestea fără sabie.

06] Acest fapt a fost, ce-i drept, într-o anumită privinţă cu totul bine şi potrivit, dar băştinaşii străvechi n-au câştigat la această schimbare totuşi chiar prea mult. Pentru că păstorii străini (varioni; greşit faraoni) au format numai prea acuşi o putere într-armată şi au devenit adevăraţi tirani şi împresurători ai poporului. Şcolile au fost accesibile numai puţinor oameni şi ce s-a mai predat acolo, era diferit ca de la cer la pământ faţă de ceea ce se preda înainte, din care cauză şi din ce motiv s-a şi format acuşi din adevărul mai devreme extrem de curat idolatria cea mai absurdă, legată de cel mai intens întuneric, în spatele cărora cultura străveche a acestei ţări era într-adevăr abia de desluşit – chiar şi pentru mari înţelepţi.

07] De aceea, cele şapte perle sunt de o valoare atât de neestimabilă de mare, pentru că mai provin dintr-un timp, în care Egiptul se afla în înflorirea cea mai înaltă duhovnicească a lui şi ele nu pot fi de aceea destul de bine păstrate!”

08] Întreabă unul dintre negri, la ce ocazie ar fi ajuns prin urmare aceste perle în nisipul Nilului şi s-ar fi pierdut în nisipul fluviului.

09] Spune Rafael: “V-am arătat doară totuşi, cum fluviul Nilului creşte în anumite timpuri până la dimensiunea unui adevărat popot! La aproximativ 567 de ani după Shivinz a căpătat Nilul nostru o înălţime misterioasă; în strâmtori a ajuns el la peste o sută şaizeci de stânjeni peste nivelul său obişnuit al apei. Toate oraşele care se aflau mai mult în adâncimea văilor au fost pe deplin îngropate de revărsare în decursul a cinci săptămâni şi la această ocazie perlele împreună cu casele în care fuseseră ţinute la adăpost au fost duse de acolo de către puterea valurilor şi au fost acoperite de mâl şi nisip asemeni structurilor cubice din care erau construite clădirile.

10] În starea lor de a fi îngropate de aproape trei mii de ani s-a şi format o asemenea crustă în jurul lor, cum aţi găsit-o voi şi de care le-am dezvelit acum în faţa voastră, la început într-un mod cu totul natural şi acum mai târziu în cel miraculos mie posibil.

11] Acum ştiţi şi acest fapt şi aveţi cu aceste şapte perle şapte cărţi, care acum şi pentru toate timpurile vă pot da şi vă vor şi da întotdeauna o învăţătură cu totul straşnică despre ţara, pe care o populaţi parţial şi voi. Păstraţi-le de aceea bine; pentru că aici fiecare dintre aceste perle este de o mult mai mare valoare decât o împărăţie mare!

12] Deocamdată, să le ia Oubratouvishar, ca fiind evident cel mai înţelept dintre voi, în păstrare; şi când va părăsi el o dată acest pământ, să determine el, cine să fie mai departe demn, pentru a lua în păstrare această comoară neestemabilă. Vai de un nevrednic, care ar dori să se facă stăpân pe ele cumva din lăcomie de avuţie!

13] Eu, ca un mesager şi o fiinţă care pun în îndeplinire voia Aceluia, Care şade acolo, cred că am făcut acum îndeajuns de multe fapte miraculoase pentru înviorarea credinţei voastre; dacă nu vă ajung acestea, nu vă va ajunge nici ceva mai mult şi ulterior! Credeţi acum, că Acel Care şade acolo este Acela, pentru Care marele Shivinz şi cei doi înaintaşi ai săi au construit marele templu stâncos din Iabusimbil?”

14] Spun toţi: “Da, da, da, ţie, tu minunat mesager puternic al Domnului, să-ţi fie acest lucru cu aceste cuvinte confirmat cu desăvârşire din cea mai adâncă temelie a vieţii noastre!”

15] Cu asta, i-a părăsit îngerul şi Cireniu M-a întrebat, dacă această reprezentare de fapt cu totul curat istorică a Egiptului ar fi aşadar de asemenea o necesitate în domeniul Evangheliei rostită de Mine.

16] Şi Eu i-am spus: “Una dintre cele mai mari! Pentru că, după mai multe secole, se vor trezi cercetători de tot felul şi vor căuta dovezi în această ţară într-un mod foarte meticulos şi vor mai găsi multe lucruri, despre care a fost vorba acum prin gura lui Rafael. Acest lucru îi va zăpăci foarte, precum el v-ar zăpăci pe voi şi pe urmaşii voştri următori de asemenea; dar această revelaţie pe deplin adevărată vă va pune şi în această privinţă pe făgaşul cel bun. Dar în timpul de mai târziu voi trezi deja iarăşi oameni, care le vor destăinui oamenilor, celor ce caută şi cercetează iarăşi aceste mistere vechi. – Dar cum, vrem să ne ducem noi înşine dincolo la ei şi să le dăm adevărata Evanghelie din ceruri.”

17] Ne-am aridicat atunci şi ne-am dus la negri, care ne aşteptau cu nerăbdare.
Ev. 04. Capitolul 208
01] Noi ne-am ridicat atunci iarăşi, când tocmai soarele frumos al dimineţii a adoptat iarăşi strălucirea lui naturală de lumină, de la masa noastră şi ne-am dus rapid la negri. Atunci când am ajuns acolo, s-au ridicat toţi de la masa lor lungă şi au făcut în faţa Mea o metanie plină de veneraţie şi mâinile lor puse încrucişate peste pieptul lor.

02] Şi conducătorul lor a spus într-o limbă galileano-ebraică bine perceptibilă: “Doamne, Doamne, Doamne! Acum nu se mai află nici un necredincios printre noi! Fiecarecuvânt din gura Ta cea mai sfântăne va fi o milostivire niciodată măsurabilă a prieteniei şi milostivirii Tale pentru toate timpurile timpurilor, ba chiar pentru veşnicii!

03] Dacă Tu, veşnic Cel mai Sfânt, ne socoteşti vrednici pe noi cei cu pielea lucie de o învăţătură mai aprofundată despre noi şi despre obligaţiile noastre şi atunci şi despre fiinţa Ta, atunci fericeşte-ne numai cu câteva cuvinte din gura Ta şi ne vom simţi peste măsură de fericiţi prin acest lucru pentru toate timpurile timpurilor şi în privinţa urmaşilor noştri cei mai târzii pentru faptul că Ţi-am vorbit şi Te-am văzut pe Tine ca Făcătorul şi Domnul tuturor lumilor simţului şi a duhurilor!

04] Acea strălucire de lumină, pe care am văzut-o în vedeniile mele ca fiind o veşnică glorie a vieţii în jurul Fiinţei Tale sfinte, este acum vizibilă în dragostea, prietenia şi în înţelepciunea Ta mare, care nu are asemeni ei în întreaga nemărginire.

05] Noi suntem acum ca oile cu vântătoare, chiar dacă acoperiţi cu nişte piei negre; dar aşa cum culoarea neagră preia la sine mai multă lumină şi căldură decât cea albă – din care pricină şi purtăm haine albe, pentru a ţine departe de noi belşugul prea mare a luminii şi a căldurii -, astfel cred de asemenea, că noi oile negre vom şi prelua lumina şi căldura Duhului Tău mai adânc în cugetele noastre decât chiar mulţi a căror carne este înfăţurată într-o pilea albă, dar cugetul lor respinge lumina duhului mai tare, decât hainele noastre albe lumina naturală şi căldura acesteia, cum am întâlnit asemenea exemple chiar foarte des în Memphis, pe care le-a numit superiorul . Acestea trăiesc asemeni muştelor de zi, pe care le crează dimineaţa şi seara le ucide iarăşi.

06] Noi n-avem ce-i drept de asemenea nimic de care ne-am putea lăuda în faţa Ta, o, Doamne; dar acest lucru îl ştin totuşi, că nu suntem mai mult decât oameni şi că suntem toţi făpturi al Unuia şi Aceluiaşi Creator şi nici nu ne putem de aceea niciodată închipui, că unul a luat-o celuilalt în ceva înainte, de parcă ar fi el într-adevăr vreun oarecare semi zeu, cum am văzut un asemenea fapt la oamenii albi, unde unul se credea domn şi toţi ceilelţi erau nevoiţi să se aplece în faţa lui până la pământ şi cei care nu făceau acest ritual, erau de îndată pedepsiţi corporal cu nuiele. Doamne, această virtute a albilor nu ne-a plăcut absolut deloc şi într-o asemenea pedepsire corporală se află foarte puţin în privinţa unei oarecare înţelepciuni!

07] Noi nu îi lovim pe copiii noştri niciodată, nici chiar un animal; dar avem răbdare şi perseverenţă şi îi obişnuim pe copiii noştri perseverent în toate, ce am recunoscut ca fiind bine, adevărat şi necesar. Când copiii noştri se fac atunci mari, puternici şi înţelegători, nu ne mai purtăm cu ei de parcă ar fi aceştia sclavii noştri pentru cât trăim, ci aşa ca pe fraţii şi semenii noştri cu totul de aceeaşi teapă, care, asemeni nouă părinţilor lor trupeşti, au reieşit din mâna lui Dumnezeu cu toate drepturile de viaţă. Şi totuşi îi iubim pe copiii noştri foarte şi niciodată nu păcătuieşte vreun oarecare fiu sau vreo oarecare fiică faţă de tată şi mamă!

08] La cei albi am văzut copiii târându-se de frică şi cerşind milă asemeni câinlor în faţa chipului sever al părinţilor! Ar fi trebuit să ajung aici la credinţa, că în acest fel vor fi educaţi şi făcuţi îngeri din aceşti. Dar de îndată ce asemenea copii au ajuns dincolo de ochii părinţilor lor, s-au schimbat şi puteau fi consideraţi foarte uşor nişte ucenici ai diavolului, cum am auzit ştire despre prezenţa cea mai rea a aceloraşi în crăpăturile rele ale pământului de la superiorul nostru în Memphis. – Pentru o asemenea educare a oamenilor vrem să ne mulţumim şi să spunem nu pe timpuri veşnice!”

02] O, Doamne, cât de proşti sunt albii cei mulţi în această privinţă totuşi, că nu admit faptul, că o raţiune formată de dinainte este mereu un ucigaş al cugetului! Pentru că raţiunea pură îl face pe copil mândru şi înfumurat; dar unde înfumurare, mândrie şi trufie a preluat o dată cugetul în posesie, acolo să încerce numai cineva să preschimbe acelaşi şi el se va convinge cel mai degrabă că un pom vechi care a crescut strâmb nu se mai poate îndrepta niciodată.

03] La noi n-avem nici un fel de judecăţi, nici un fel de construcţii unde se judecă oameni şi n-avem închisori şi nici temniţe, dar nici alte legi decât acelea, pe care le impune omului un cuget bine educat. Dar de aceea nici nu există la noi vreun păcat nouă cumva cunoscut şi nici o fărădelege care poartă vreun nume şi astfel nici vreo oarecare pedeapsă, pentru că aşa cum fiecare dintre noi gândeşte pentru sine, tot aşa şi tocmai mai bine gândeşte el pentru semenii lui.

04] La oamenii albi puri raţionali am găsit însă tocmai contrariul. Aproape cei mai mulţi dau importanţă la toate numai în privinţa lor şi semenul lor este numai de atâta valoare, cât egoismul unuia îl poate folosi în favoarea lui. Dacă cel ogoist vede vreo favoare, că unul sau alt semen de-a lui nu poate sau nu vrea să-i ducă vreun folos, atunci îi este aceluia orice animal cu mult mai drag decât un asemenea semen!

05] Dar la noi cinstim omul mai întâi ca om. Dacă un semen de-al meu nu-mi poate folosi la nimic, atunci pot doară totuşi eu să-i fiu de folos şi astfel se neutralizează acest fapt. Şi eu am un slujitor; dar nu l-am obligat prin eu ştiu ce mijloace să-mi slujească, ci aceasta este voinţa lui pe deplin liberă. Noi ne slujim reciproc cu siguranţă mai mult, decât s-au slujit vreodată albii din pricina obligaţiei jalnice; dar nici o voinţă a omului n-a fost făcută printr-un oarecare mijloc exterior un sclav al altuia, ci ceea ce face el, aceea o face liber şi pe deplin fără obligaţie!

06] Noi n-avem de aceea nici un fel de palate şi locuinţe mari, zidite, ci colibe foarte simple de una şi aceeaşi formă. Cine n-are încă aici vreuna şi n-are nici spaţiu, pentru a fi adăpostit într-una sau cealaltă colibă, acela nu trebuie să-şi zidească cumva singur din propriile puteri şi mijloace o colibă nouă sau să se ducă să cerşească una la o obşte aflată departe, ci noi îi construim de bună voie de îndată una din dragoste şi respect faţă de starea lui nouă cu totul egală de a fi om, cum este cea a noastră; şi astfel există pace şi unitate mereu în aceeaşi măsură printre noi.

07] Ordinea noastră a casei le este albilor, atât cât am învăţat să-i cunoaştem din păcate, pe deplin străină şi unii au caracterizat-o nouă direct în faţă ca fiind o nebunie care combate orice caracter omenesc. Dar cum se face atunci, că voinţei noastre unice îi dă orice animal ascultare, chiar şi elementele, în timp ce albii, cu toată cultura lor raţională n-au voie să se apropie de nici o haită de lei?! Vai de luptătorul cel mai îndârjit cu sabia! Acela să încerce numai s-o folosească; deja un leu îi va arăta, că el este domnul luptătorului şi nu luptătorul domnul leului!

08] Dar noi putem să mergem printre lei şi pantere de-a valma ca şi printre cămilele noastre, ca şi printre bovinele şi oile şi caprele noastre şi nu ştim să relatăm nici un caz, că o asemenea bestie ar fi atacat vreodată un om, - dar nici în privinţa turmelor noastre niciodată; pentru că ei primesc carnea acestora numai atunci ca mâncare, dacî animale a turmelor noastre extrem de numeroase s-au sfârşit (au murit) din cauza bătrâneţii. În această privinţă are fiecare obşte un loc într-o anumită depărtare, la care duce cineva aproape zilnic unul sau mai multe animale decedate şi atunci şi vin de îndată cei care savurează şi au dinţi ascuţiţi şi mânâncă animalele cu tot cu peile şi oase. Pentru că nimeni dintre noi nu mănâncă carne, în afară de cea a peştilor şi a găinilor, atâta timp cât mai sunt ele tinere şi puternice; cele bătrâne sunt de asemenea lăsate animalelor sălbatice.

09] Ce poate să facă un alb, dacă a căzut în apă, cu toată educaţia lui a raţiunii? El se scufundă şi se îneacă! Dar noi putem, când şi unde vrem, să mergem peste o suprafaţă a apei ca şi peste un sol uscat. Numai dacă cineva vrea cu adevărat, poate să se scufunde de asemenea; dar aşa ceva îl costă mereu o osteneală şi muncă adevărată.

10] Toţi şerpii, care sunt aici otrăvitori, fug de apropierea noastră; şoareci şi lăcuste am văzut prima oară în Egipt; furnicile rele fug de apropierea noastră şi de găinile noastre şi acvilele şi vulturii se satură cu carnea leilor, panterelor şi vulpilor moarte.

11] Şi aşa se pare că mai persită la noi negri o asemenea ordine, cum a a existat ea cu siguranţă şi cum a trebuit să existe ea printre oameni, de oricare culoare a pelii ar fi fost ei, după voia Făcătorului de la începutul străvechi; pentru că, dacă prima pereche de oameni ar fi fost transpusă pe acest pământ în ordinea rea a oamenilor albi de acum, atunci aş dori să ştiu totuşi, cum s-ar fi apărat faţă de atacul a tot felul de animale sălbatice şi sfâşietoare!

12] Pentru că înainte ca prima pereche de oameni ar fi păşit pe pământ, a existat o abundenţă de tot felul de aninmale rele şi sfâşietoare, cum ne-a arătat un asemenea lucru într-un mod foarte limpede superiorul nostru din Memphis. Dacă deci prima pereche de oameni ar fi fost după învăţătura superiorului atât de slabă în toate elementele de viaţă ale sale, precum sunt acum cei albi, cât de des ar fi fost ea sfâşiată şi mâncată de haite întregi dintre bestiile cele mai rele?! Numai în hainele de armura cea mai masivă şi înzestaţi cu armele cele mai ascuţite, ca fiind nişte uriaşi extrem de putenici, aproximativ asemeni acelora, care au bântuit Egiptul înainte de Shivinz, ar fi trebuit să vină ei din aer pe acest pământ, dacă ar fi vrut să se pună cu o putere naturală împotriva bestiilor sfâşietoare, - şi chiar atunci ar mai fi avut ei multă treabă de făcut, pentru a putea face faţă cu victorie împotriva balaurilor uriaşi!

13] Dar dacă oamenii străvechi ai acestui pământ s-au asemănat nouă în toate elementele de viaţă a lor, atunci fireşte că n-au avut nevoie de arme şi erau cu puterea cugetului lor domni şi regi a tuturor lumilor animalelor, plantelor şi a elementelor!

14] Eu sunt de părere, deoarece noi toţi suntem astfel, de aceea ar putea unele dintre cuvintele Tale de viaţă îndreptate către noi să cuprindă în viaţa noastră nişte rădăcini foarte adânci! Şi dacă Tu, o, Doamne, ne dai vreo lege sau regulă a vieţii, atunci vom trăi desigur foarte sever potrivit cu acestea; pentru că în această privinţă suntem pricepuţi şi anume a ţine o ordine o dată recunoscută ca fiind bună şi adevărată, cum probabil numai arareori unul dintre cei albi.

15] Deoarece avem acum deja norocul cel mai tare ieşit din comun, care chiar şi îngerului celui mai mare al Tău trebuie să-i fie o minune a toate minunile de a fi – la Tine, o, Doamne, Tu Veşnicule, Tu Făcătorule a toată lumea duhovnicească şi emoţională, de aceea Te rugăm prin gura mea, ca şi într-un singur cuget şi în toate ca şi cu o singură emoţie desăvârşită, să mai adaugi la toate aceste lucruri miraculoase, pe care le-am privit la vedere aici în cea mai mare scurtime, şi minunea, că să doreşti să vorbeşti cu noi câteva cuvinte!”
Ev. 04. Capitolul 210
01] Spun Eu:" Nu numai câteva, ci chiar foarte multe cuvinte voi mai îndrepta câtre voi! Nu vă voi da legi noi, ci voi întăti numai cele vechi, pe care le-am săpat în inima voastră cu o scriere de nedistrus deja de la începutul timpurilor ale existenţei voastre.

02] Eu am venit de fapt şi în mod prorpiu zis de aceea în această lume, la omenirea pe deplin destrăbălată şi care a ieşit afară din toată ordinea Mea străveche să o aduc iarăşi înapoi acolo prin învăţături, exemple şi fapte în care se găseau primii oameni ca adevăraţi domni a toată făptura.

03] Aceşti oameni cu culoarea pielii albă, necesită prin urmare foarte tare de învăţătura Mea şi faptele Mele, ca să recunoască, cine este Acela, Care îi învaţă şi ce vrea El. Dar voi vă aflaţi acum în starea minunată din începuturi. Şcoala voastră a vieţii începe cu mijloacele drepte şi la locul potrivit. Voi începeţi să-l educaţi pe om ca să fie om de-abia în acel punct, unde trebuie el mai întâi şi mai presus de toate educat şi acest lucru să-l facă în viitor şi oamenii albi; pentru că eu le arăt acum calea înspre acel scop.

04] Dar va mai fi nevoie de multe osteneli, învăţături şi fapte şi timpuri, până ce aceşti albi vor ajunge acolo unde vă aflaţi voi acum. Ei sunt oameni rătăciţi, rupţi de la calea cea dreaptă şi pierduţi , care trebuie aduşi pe făgaşul cel bun; ei sunt bolnavi şi au de aceea nevoie de un medic, care poate să-i vindece.

05] Eu aş fi putut veni chiar şi la voi, pentru că sunteţi acum totuşi cu o măsură iegalabilă mai buni decât cei albi; dar n-aţi avut nevoie niciodată de venirea Mea la voi. Dar Eu am avut acum nevoie de voi ca martori a ordinii Mele străvechi şi am rânduit să fiţi călăuziţi de către voia Mea în aşa fel şi am rânduit să fiţi împresuraţi ca să veniţi încoace, ca aceşti albi să vadă, ce este şi trebuie să fie omul în starea lui străveche nestricată.

06] Dar de aceea veţi mai depune acum în faţa acestor oameni unele probe ale stării voastre străvechi încă pe deplin adevărate spre învăţarea acestor fraţi ai voştri, mulţi dintre ei fiind foarte orbi şi încă cu o gândire foarte pe dos! Există deja unii dintre ei, care sunt foarte aproape de desăvârşire; dar niciunul dintre ei nu a ajuns ca om în acea stare sufletească foarte avansată ca de exemplu cel mai neînsemnat dintre voi! – Vreţi să faceţi acest lucru de dragul Meu?”

07] Spune Oubratouvishar: “O, Doamne, a Cărui dragoste, bunătate şi milostivire umple deja acum şi acele încăperi, în care de-abia după veşnicii trecute făpturi noi vor slăvi numele tău cel mai sfânt în zdrobirea cea mai profundă a inimii, ce să nu dorim să facem de îndată cu veneraţia cea mai profundă faţă de voia Ta cea mai sfântă? Totul, totul! O, Doamne, porunceşte numai asupra noastră!”

08] Spun Eu:" Aşadar, atunci arătaţi mai întâi măreţia voastră străveche omenească asupra elementului apei şi mergeţi pe suprafaţa acesteia ca pe un sol uscat şi tare şi arătaţi şi agilitatea voastră mare pe locul du!”

09] De îndată a chemat conducătorul lor camarazii săi negri ca cărbunele în jur de şaizeci la număr şi M-a întrebat, dacă ar fi dintre aceştia un număr îndeajuns. Eu am răspuns afirmativ şi cei şaizeci de ambele gene s-au dus la mare şi au mers pe suprafaţa acesteia în aşa fel mai departe, ca mai devreme pe pământ uscat. La sfârşit au făcut ei unele lucruri spectaculoase în privinţa alunecării ca pe gheaţă şi fugeau de-a valma cu o asemenea rapiditate pe suprafaţa destul de liniştită, că nici o rândunică nu i-ar fi prins nici în zborul cel mai rapid al acesteia. În câteva clipe au fost ei deja atât de departe de noi, că nu-i mai puteam vedea şi au venit tocmai iarăşi în câteva clipe foarte aproape de noi la ţărm însoţiţi de o adiere de vânt de felul orcanului.
Ev. 04. Capitolul 211
01] Spun Eu:" Mai ceva, dar puţin din ceea ce cunoaşteţi voi, de exemplu ce faceţi în timpul unei adieri de vânt fierbinţi ca o flacără pe apă şi cum prindeţi peşti!”

02] Conducătorul se duce iarăşi foarte rapid la cei şaizeci şi le face cunoscută dorinţa Mea şi dintr-o dată cad toţi cu faţa la pământ, respectiv pe apă şi stau aşa câteva clipe aţa de linştiţi ca o bucată de lemn uscată pe aceeaşi. Dar după aceea devin foarte neliniştiţi şi încep să se învârtă în jurul axului lor propriu într-o stare întinsă cu trupul şi într-un mod extrem de rapid.

03] (Domnul:) “Acest fapt se întâmplă de aceea, ca să rămână mereu straşnic de uzi la toate membrele lor, pentru a nu fi arşi şi fripţi de Kamb’ sim-ul (Încotro să fug) arzător; pentru că Kamb’sim-ul (şi Kam beshim = <încotro să fug acum>) este într-adevăr pe departe vântul cel mai fierbinte al deşerturilor Nubiei şi Abeseniei. Samum-ul (pentru pucioasă = a face vântul să pucioasă de pământ fluidă) nu este nici pe departe aşa de fierbinte ca Kamb-sim-ul. Mai puţin fierbinte este Giroukou-ul (vântul din sud este care bate peste păşuni), care, în Memphis, pentru că vine tocmai dintr-o asemenea direcţie peste păşunile mari ale Giri-ului departe de oraş, a fost deja din atitichitatea cea mai cenuşie astfel numit. Dar ambele vânturi au fost aşa de fierbinţi în afară de Kamb’sim-ul, că oamenii se retrăgeau din faţa lor în peşteri umede.

04] Ceea ce fac ei acum pe apă, aceeea o fac numai la ocazia Kamb’sim-ului; şi dacă durează el mult şi dacă creşte în intensitate, încep ei de-abia atunci să se scufunde sub apă, aşa cum arată ei acum acest lucru. Dar nu pot să rămână niciodată prea mult timp sub apă, pentru că sfera lor a vieţii exterioare şi interioare face trupul lor mai uşor, decât este aici apa.

05] Dar acum şed ei pe apă şi ne vor arăta în această poziţie, cum prind peşti! Priviţi, prin puterea mare a voinţei lor aducei peştii de departe la ei! Pe aceştia îi scot cu mâna din apă şi îi pun pe aceştia după necesitatea lor în basmalele lor de dinainte pregătite, pe care le poartă mereu în jurul coapselor lor şi merg apoi rapid la ţărm în stare şezândă. Cârma şi pânzele lor constau doar din voinţa lor; dar de îndată ce vor să facă pe apă o mişcare de un fel mai rapid, vor acest lucru în statornicia de credinţă a lor şi totul merge aşa cum vor ei!

06] Priviţi, acum au terminat deja de pescuit şi vor fi acum cu acestea într-un mod rapid ca săgeata aici, la ţărm, alunecând peste suprafaţa apei în postura aceasta şezândă a lor! Priviţi, acum au şi început să alunece deja şi sunt de asemenea deja la ţărm! Ei se ridică acum rapid în picioare şi aduc prada lor încoace la noi.

07] Marcu, spune-le fiilor tăi, ca să pună peştii foarte mulţi şi foarte aleşi în apă, căci altfel mor!”

08] Când negri aduc basmalele lor de dinainte pregătite la noi pline de peşti vii, îi conduce Marcu însuşi la un recipient pentru peşti, unde pun peştii lor, în jur de câteva sute la număr. După aceea vin iarăşi rapid la Mine.

09] Şi conducătorul îndreaptă de îndată următoarele cuvinte către cei albi şi spune: “Ceea ce îndeplinim acum, o, voi fraţi albi, vă pare a fi pe deplin străin şi nemaiavând vreodată loc? Doar că la noi oameni simpli naturali sunt toate acestea ce am făcut acum în faţa voastră pe apă ceva cu totul natural, precum la voi văzul, auzul, mirosul, gustul şi simţul.

10] Omul sufletesc tare la cerbice devine şi după trup cu mult mai greu şi se aseamănă tot mai mult unei pietre, care nu rămâne plutind pe apă, pentru că este mai greu decât apa. Dar noi ne asemănăm cu lemnul a cărui duhuri de viaţă cele mai interioare sunt deja cu mult mai libere decât acelea puternic judecate ale oricărei pietre.

11] Fiţi atenţi, lăsaţi să vină încoace un om cu partea cugetului foarte dezvoltată, dar care n-a simţit nici o înfumurare şi nici o dragoste de sine lacomă de domnie în pieptul lui; el să se lase în voia apei şi eu garantez pentru faptul, că nu se va scufunda! Dar puneţi pe lângă şi un om lacom de domnie şi foarte iubitor de sine pe elementul fugitiv şi el se va scufunda ca o piatră! El ar trebui să fie numai foarte gras, ceea ce este la cei foarte egoişti într-adevăr cu greu vreodată cazul -, atunci l-ar purta grăsimea deasupra apei o perioadă de timp, până ce se scufundă cel mai mult cu două treimi ale trupului său, asta înseamnă dacă ar fi foarte tare îngrăşat! Dar în starea obişnuită de trup de carne se scufundă el ca o piatră.

12] La noi este apa de aceea şi o probă bună pentru starea veritabilă interioară a unui om . Pe acela pe care apa nu-l mai poartă aşa bine ascultătoare, cugetul aceluia a suferit cu siguranţă vreo oarecare pagubă şi elementul nu-i va surâde prielnic şi nu-i va face orice serviciu dorit. Dar aşa cum noi ne-am mişcat acum prinprejur pe apă, desigur cu neforţarea cea mai evidentă şi am şi arătat, că animalele din apă sunt supuse voinţei noastre din începutul străvechi al existenţei noastre, aşa a fost cazul şi la şi cu oamenii străvechi. Pentru ei fluviile, lacurile şi chiar marea nu erau nici un obstacol, pentru faptul de a călători peste pământul întreg; ei nu necesitau nici corăbii şi nici poduri. Dar voi sunteţi adesea înghiţiţi de apă, cu tot cu corăbiile şi podurile voastre şi nici o muscă de apă nu ascultă de voinţa voastră! Cât de îndepărtaţi sunteţi voi prin urmare de omenirea adevărată!

13] Voi trebuie să aveţi tot felul de arme, pentru a-l pune pe un duşman pe fugă; noi nu ne-am folosit de acelea niciodată. Până în acest timp, n-am avut nici o altă unealtă de tăiere decât numai una din oase, prin a cărui ajutor ne confecţionam colibele noastre şi hainele noastre într-un fel destul de ostenitor; dar de aceea n-am umblat totuşi niciodată pe deplin goi şi osteneala noastră nu ni s-a făcut niciodată amară. Dacă com primi de la voi uneltele necesare, ne vom folosi de acestea dintr-o dragoste cu atât mai intensificată faţă de aproapele; dar ca o oarecare armă nu ne vor face ele niciodată vreun serviciu, de care fapt puteţi fi pe deplin asiguraţi!

14] Dar acum, faceţi o încercare pe apă şi arătaţi, cât de vrednici pentru viaţa veşnică sunteţi voi deja!”

15] Acest mod de adresare nu le plăcea romanilor aşa în secret, dar ei au respins, cum se spune, acest îndemn pe altă dată.