Marea evanghelie a lui ioan

02] Plantele şi mai mult animalele nu sunt altceva decât recipiente potrivite după îneţelpciunea şi priciperea Mea pentru adunarea şi formarea succesivă şi a cuprinderii de sine a – puteţi spune – puterii de viaţă a sufletelor naturale obişnuite din spaţiul nemăsurabil al creaţiei, de unde şi sufletele voastre – dacă formate din început pe această sau pe o altă lume pământească, ceea ce este aproape tot una – provin. Aceste părţi duhovniceşti ale animalelor simt emanarea unui suflet omenesc în ordine şi sfera care se formează din ea a luminii vieţii exterioare şi a căldurii vieţii exterioare.

03] În această sferă exterioară desăvârşită de viaţă prosperă animalele, ca şi plantele în lumina şi în căldură soarelui şi nici o parte duhovnicească a unui animal nu poate să se ridice aici împotriva voinţei unui suflet desăvârşit de om, ci se învârte modest în jurul acestuia, ca o planetă în jurul soarelui şi se formează într-o asemenea lumină duhovnicească şi în căldura acesteia într-un mod cu totul extraordinar pentru trecere de mai departe către o treaptă mai înaltă.

04] Pentru a înţelege acest lucru într-un mod şi mai practic, vrem să supunem doar unele animale de casă şi stăpânii lor unei contemplări mai aprofundate! Ascultaţi! Să ne ducem la un stăpân dur şi înfumurat şi să privim în duh toate animalele sale domestice! Câinii casei lui sunt mai răi şi mai sălbatici decât lupii din păduri, vitele sale înfricoşate şi pentru a inspira teamă, adesea cu totul periculos de sălbatice. Oile şi caprele lui fug de orice înfăţişare de om şi se lasă prinse greu. Prin grădina porcilor săi, pe care îi îngrijeşte din pricina grăsimii, nu este sfătuibil să mergi, pentru a nu fi atacat în mod ucigător de sălbăticia lor deplină. Găinile şi alte păsări domestice sunt de asemenea înfricate şi se lasă greu prinse. Şi cu măgarii, caii, cămilele şi boii de plug ai lui nu este bine de a practica o relaţie bazată foarte pe încredere; pentru că la acelea se observă foarte puţine lucruri despre o oarecare cultură de animal. Numai prin ţipete şi blesteme sălbatice continuu existente şi prin o lovire, împingere şi împungere persistentă pot fi acestea folosite pentru muncile de tras destinate lor şi în timpul acestor munci se întâmplă cel mai adesea direct o oarecare nenorocire!

05] Dar de ce la stăpânul acesta dur şi înfumurat sunt animalele chiar atât de dure şi sălbatice şi atât de neascultătoare? – Sufletul stăpânului lor este pentru ele un soare de viaţă aflându-se într-o cea mai mare dezordine! Slujitorii şi slujbaşii lui sunt în sfârşit acuşi ca stăpânul lor, deci de asemenea deja nici pe departe sori de viaţă pentru suflete devenite reci ca gheaţa a animalelor încredinţate lor spre îngrijire şi conducere! Acolo ţipă, blestemă şi loveşte fiecare cât poate! Cum să poată fi animalele unui asemenea stăpân în starea aceea binefăcătoare, despre care s-ar putea spune, că ar fi în ordine?!

06] Dar să mergem acum la un stăpân bun şi înţelept, aşa veritabil vechi patriarhal a multor turme mari şi să luăm animalele lui domestice în observaţie! Ce diferenţă abia de crezut! Nici vitele, nici oile nu-l părăsesc pe păstorul lor bun! Numai un singur strigăt din partea lui şi ele fug în toată grabă la el, îl înconjoară şi ascultă de-a dreptul cu o atenţie vizibilă, dacă le va spune el ceva! Şi dacă face el acest lucru, ascultă ele şi se supun miraculos voinţei păstorului bun, la a cărui lumină sufletească s-au desfătat ele iarăşi.

07] Cămila înţelege cel mai neînsemnat semn al conducătorului ei bun şi calul curajos nu se înfricoşează sub şaua călăreţului lui. Scurt şi cuprinzător, toate animalele domestice ale unui stăpân bun şi blând al casei sunt blânde, se supun şi ascultă de vocea păstorului şi stăpânului lor şi se observă la toate animalele tocmai de îndată o anumită blândeţe, cum în privinţa pomilor de soi nobil se recunoaşte la prima vedere, că poartă roade de soi ales; pentru că acolo, trunchiul, ramurile şi frunzişul sunt rotunjite blând, netede şi fără ţepi sau vârfuri ascuţite şi rodul are un gust drăgăstos.

08] Motivul a toate acestea sunt, cum am spus, unul sau mai multe suflete sănătoase, nestricate, din a căror fire se răspândeşte către exterior o sferă de lumină sufletească, care conţine în sine toate ce sufletul ca element de viaţă cuprinde în sine, precum: dragostea, credinţa, încrederea, recunoaşterea, vrerea şi reuşită.”

02] Dacă asemenea oameni săraci în dragoste ar începe la sfârşit, chiar dacă foarte stângaci, să simtă numai că din pricina stării slabe a dragostei lor nu vrea nimic să le reuşească şi că observă în orice încercare a lor o nereuşită – pentru care lucru sunt ei înşişi devină, pentru că nu poate fi şi nu se poate forma nici un efect, acolo unde lipseşte puterea necesară pentru acest fapt şi de aceea li s-ar mai putea ajuta într-adevăr; dar aşa devin ei numai furioşi şi plini de amărăciune împotriva a oricărei reuşite la alţii oameni.

03] Dar furia este, ce-i drept, de asemenea o strălucire, dar una stricăcioasă. În asemenea lumini slabe ale iadului descoperă ei acuşi şi tot felul de mijloace de înşelăciune, cu care s-ar putea transpune într-o bunăstare. Ei încearcă acuşi asemenea mijloace; dar acestea le nereuşesc cel mai adesea, pentru că sunt mijloace de înşelăciune. Dar nereuşita repetată nu-i învaţă spre mai bine, ci îi face mai furioşi şi mânioşi. Ei devin înfumuraţi şi plini de mândrie şi încep să-şi găsească calea de scăpare în mijloacele violente şi să le şi folosească. O reuşită din când în când îi face mai trufaşi, ei devin îngrozitori şi caută să-şi dea la o parte totul din cale, ce recunosc ca fiind o piedică către fericirea lor închipuită greşit. Ei s-au pus deci prin o sumedenie de mijloace rele într-o bunăstare însemnată şi recunosc această cale ca fiind cea singură potrivită şi adevărată, pe care au urcat ei înşişi spre fericire.

04] Dacă asemenea oameni fac atunci şi copii cum este obişnuit, atunci lor le va fi imposibil să-i crească altfel decât numai în felul, prin care părinţii lor au ajuns sus la fericirea lumească, anume prin tot felul de înţelepciuni lumeşti. Ei rânduiesc ca asemenea copii să înveţe tot felul de lucruri, dar totul numai pentru lume! În aceste cazuri, educării cugetului căreia ar trebui să i se dea mai întâi o importanţă nu i se dă nici cea mai neînsemnată atenţie, nici nu i se poate da, pentru că părinţii şi învăţătorii şi profesorii care vor să le fie celor dintâi bineplăcuţi şi agreabili din lăcomie de câştig, nu mai au ei înşişi nici o noţiune despre cugetul unui suflet.

05] Totul este folosit pentru educarea şi ascuţirea cea mai timpurie a minţii. La acest fapt este copilul încurajat să-şi dea silinţa atât de mult pe cât este posibil prin tot felul de daruri şi premii, este în schimb exersat atâta pe cât este numai posibil deja în timpul cel mai fraged în egoism şi lăcomia de câştig cu educarea minţii, poartă haine fine şi împodobite şi nu se cunoaşte adesea deja în al zecelea an de viaţă de atâta înfumurare. Vai de un copil sărac sau şi de un alt om sărac, care nu i-ar arăta unui asemenea copil dezeducat cinstea dorită sau dacă l-ar denigra cumva chiar! Pentru că acela s-a ales în persoana unui asemenea copil prost crescut cu un duşman persistent!

06] Dar unde mai este atunci la un asemenea om imaginabilă o putere interioară de viaţă încă Mie asemănătoare?! Unde este aici măreţia omului asupra întregii naturi şi asupra elementelor, din care la sfârşit tot ce este creat persistă şi trebuie să persiste în existenţă?!

07] Dar dacă la un om cugetul este mai întâi şi înainte de toate educat şi dacă se mai adaugă atunci de-abia o educare cu totul uşoară de înfăptuit şi bogată în efect a minţii, atunci mintea astfel trezită devine un eter viu al vieţii de lumină, care curge aşa împrejurul sufletului precum eterul de lumină curge în şuvoaie împrejurul soarelui, din care atunci toate acele efecte minunate ies la iveală, pe care le vedeţi înviorând pretutindeni acest pământ.

08] La educarea bună a sufletului unui om este şi rămâne sufletul un ceva interior şi activ şi ceea ce numiţi voi , este efectul care iasă în şuvoaie al activităţii interioare a sufletului. Lumina exterioară a minţii iluminează sufletului toate relaţiile exterioare, cât se poate de critice şi voinţa sufletului trece atunci dincolo în această lumină exterioară şi înfătpuieşte minunat, ajutând la fertilizarea şi prosperarea a toare; pentru că ordinea omului după ordinea Mea este astfel înfăţişată, de aceea este voinţa şi încrederea tocmai de asemenea un lucru care reiasă din Mine sau din vrerea Mea atotputernică, căreia totuşi toată făptura trebuie cu siguranţă să se supună. Ceea ce vrea atunci un asemenea om ordonat, aceea trebuie să se întâmple în împrejurimea largă, pentru că sfera exterioară a vieţii unui om este de fapt pătruns prin adiere de către Duhul Meu, Căruia îi sunt posibile toate lucrurile.

09] Dacă un asemenea om se renaşte atunci de-abia cu totul pe deplin de la sau din duhul său, atunci Îmi este el pe deplin deopotrivă şi poate dori din sine în toată libertatea sa de viaţă, orice ce-i rămâne numai întotdeaunaîn ordinea Mea, care a devenit atunci el însuşi şi aceste lucruri trebuie să fie şi să se întâmple după voia sa liberă. Într-o asemenea stare desăvârşită a vieţii, pentru că este posibil să fie asemănătoare cu Mine, nu este atunci omul numai un stăpân al făpturii şi ale elementelor locale ale acestui pământ, ci măreţia lui se întinde atunci, asemenea celei ale Mele, peste toată făptura în spaţiul nemărginit şi voinţa lui poate să împună legi lumilor nenumărate şi ele vor fi respectate. Pentru că văzul său transfigurat pătrunde totul asemeni celui al Meu şi de fapt, împreună cu aş Meu şi recunoaşterea lui cea mai limpede vede pretutindeni necesităţile în toată creaţia şi poate după aceea să ordone şi să creeze şi să ajute, unde şi orice-ar fi treaba în cauză; pentru că el este totuşi în toate Una cu Mine.”
Ev. 04. Capitolul 218
01] (Domnul:) “Doar că acest nivel a celei mai înalte desăvârşiri a vieţii nu-l putise ajunge într-adevăr nimeni înainte de întruparea Mea; şi Eu am venit acum de aceea pe acest pământ, pentru a vă face copiii Mei adevăraţi prin renaşterea duhului vostru înăuntru în sufletul vostru. Dacă vorbesc acum despre un suflet desăvârşit, atunci acest fapt este valabil pur pentru suflet, în care Duhul Meu este, ce-i drept, de asemenea deja activ, dar nu este încă pe deplin una cu sufletul.

02] Un astfel de suflet desăvârşit nu este prin urmare numai în stare din motivele mai înainte menţionate, să facă lucruri minunate ca domn peste întreaga făptură, ci este de asemenea în stare să aibe şi vedenii în el în clipele în care duhul este mai mult trezit, vedenii în sferele curat duhovniceşti şi poate auzi cuvântul Duhului lui Dumnezeu, cum a fost acesta cazul la toţi proorocii şi profeţii, care pe lângă darul lor de a avea vedenii şi a aceluia de proorocire din Duhul Meu, deţineau şi o anumită dominaţie, vizibil miraculoasă pentru toată omenirea naturală asupra elementelor şi peste întreaga făptură.

03] Moise a făcut minuni, fratele lui Aaron de asemenea, tot aşa şi Iosua şi mai târziu Ilie şi după el încă o grămadă de prooroci şi văzători de vedenii.

04] Un prooroc pe nume Daniel (fiul zilei sau al luminii) a fost la Babielon (Babilon) aruncat într-o groapă cu lei de către un rege groaznic, căruia i-a ţinut o cuvântare de pedepsire, în care groapă de lei se aflau doisprezece lei înfometaţi ca călăi. Ei erau hrăniţi deja de ani de zile cu tot felul de nelegiuiţi nenorocoşi. Regele mâniat din pricina cuvântării ascuţite de dojană a lui Daniel a rânduit ca şi Daniel, chiar dacă altfel îi era regelui drag de el din cauza înţelepciunii sale, să fie aruncat fără toată milostivirea şi iertarea în groapa morţii sigure.

05] Doar că sufletul desăvârşit al lui Daniel era un domn şi peste leii înfometaţi! Atunci când a fost el aruncat înăuntru de către ajutorii de călăi, nu numai că leii nu i-au făcut nimic, ci se adăposteau într-o veneraţie vizibilă în jurul lui, ca şi în jurul stăpânului şi domnul lor natural. Daniel, bine ştiind, cum se află el printre lei, a cerut tăbliţa lui de scris de la ucenicii lui şi a scris trei zile la rând proorocia, nevătămat în groapa morţii în mijlocul celor doisprezece lei. Atunci când un asemenea fapt i-a fost făcut cunoscut regelui, s-a căit el că i-a făcut aşa ceva lui Daniel şi a rânduit ca Daniel să fie iarăşi tras afară din groapă într-un coş şi să i se dea libertatea.

06] Tot aşa au fost în aceeaşi vreme trei tineri, care nu voiau să-şi plece genunchii în faţa lui Baal. Din această pricină s-a mâniat regele prost în aşa măsură, că a rânduit ca un cuptor de calca să fie trei zile la rând încălzit peste măsură, în care cei trei tineri ar fi fost aruncaţi, dacă ar ţine o împotrivire mai îndelungată faţă de porunca regelui. Tinerii desăvârşiţi în suflet au stăruit însă asupra dogmei lor bine întemeiate şi n-au exprimat nici cea mai neînsemnată frică faţă de cuptorul extrem de încălzit. Cele trei zile s-au scurs şi cei trei tineri au fost prinşi de ajutorii de călăi în consecinţa ordinului celui mai mânios al regelui şi aruncaţi peste marginea ardentă în vâlvătaia largă de foc. Dar acestora nu li s-a ars nici măcar un fir de păr de pe creştet, în timp ce fiecare călău a fost cuprins de fierbânţeala mare şi a ars până la carbonizare.

07] Dar ce i-a protejat aşadar pe cei trei tineri în cuptorul cu foc? Sufletul desăvârşit, care era în ordinea Mea! La sfârşit a mai venit şi un înger şi i-a condus pe deplin teferi din focul îngrozitor, de care nici un alt om nu avea voie să se apropie la o depărtare de mai puţin de treizeci de paşi, fără pericolul de a fi dintr-o dată ars!

08] Toate acestea nu sunt nimic altceva decât o sumedenie de exempleale puterii şi stăpânirii minunate ale unui suflet desăvârşit!”

02] Toate acestea trebuie să-i pară omului lumesc şi raţional pe dos crescut ca o aiureală şi el nu vede în acestea nimic decât fabulaţia unei fantezii supra încălzite, ceea ce i se pare ca fiind o veritabilă nebunie. Acestea sunt pentru recunoaşterile lui nebunii pure, a căror punere în aplicare i se pare imposibilă, pentru că a face aşa ceva, îi este imposibil şi trebuie să-i fie imposibil din motive bine înţelept întemeiate şi necesare. Pentru că cine ar putea să înfăptuiască într-adevăr lucru manual fără mâini şi cine să meargă fără picioare?!

03] Dacă soarele ar fi un bulgăre pe deplin întunecat, ceea ce ar putea fi el tot aşa de bine în ciuda mărimii sale ca o piatră neagră de calcar, atunci el n-ar înfăptui nici o viaţă naturală pe lumile vaste. Dar aranjamentul lui interior organic şi măreţ, pentru înţelegerea voastră fireşte încă de neînţeles este astfel înfăţişat şi structurat, ca din mădularele lui interioare trebuie să se formeze necontenit o grămadă imensă de feluri fine de aer (gaze). Prin acest fapt, corpul peste măsură de mare al soarelui este mai întâi obligat să se învârtă în jurul axului propriu, care rotaţie aduce atunci atmosfera mare a soarelui, împreună cu eterul (aerul străvechi) care apasă asupra lui, într-o frecare persistentă, prin care, în al doilea rând, activitatea duhurilor naturale nenumărat de multe care se odihnesc în atmosfera mare a soarelui sunt mereu din nou agitate, care activitate se transmite atunci într-un asemenea fel duhurilor naturale care se odihnesc în eter, încât acestea, ca fiind foarte uşor iritabile, sunt atunci împreună iritate departe de soare, într-o linie dreaptă într-o clipă la o depărtare de peste două sute de mii de distanţe de câmp (10 distanţe de câmp = 1 milă. 400 000 : 10 = 40 000 de mile = distanţa parcursă de lumină într-o secundă. ( 1 milă nemţească = 7, 5 kilometri) şi în fiecare clipă urmând după aceea, cu aceeaşi distanţă tot mai departe şi astfel, în fiecare clipă (aşa de mult ca o secundă) tot mai departe, până la o distanţă pentru voi nemăsurabilă departe de soare.

04] Prin această împreună iritare a duhurilor naturale străvechi în spaţiul de creaţie nemăsurabil se împarte lumina de la început a soarelui în acel fel, pe care vi l-am explicat acum deja îndeajuns, împreună cu corpurile cereşti sau planetele care orbitează în jurul lui şi în spaţiul lui şi înfăptuieşte în atmosferele mai mici ale planetelor o iritare la fel de mare ale duhurilor naturale deja mai avansate din atmosfere, care trebuie să se lase simţită şi percepută cu cât mai adânc în jos, cu atât mai intensiv, pentru că duhurile devin de asemenea necontenit mai puternice. Pentru că, dacă frecaţi două pietre una de cealaltă, va fi frecarea totuşi cu siguranţă una mai intensivă, decât dacă începeţi să frecaţi două pene una de cealaltă, din care motiv şi în văile adânci ale pământului se face starea mai luminoasă şi mai călduroasă decât pe cele mai înalte vârfuri de munţi ale pământului.

05] Dar un om tare în calcule dintre voi se gândeşte în cuget:

06] Da, vă spun vouă, acesta ar fi cazul negreşit, dacă n-aş fi făcut ochiul să fie în aşa fel, ca toată lumina şi lumina reflectată să lase să ajungă tot ce este iluminat ale razelor de contur foarte iritate printr-un anumit efect invers, ca fiind linii care se intersectează într-un anumit unghi, printr-o deschidere foarte mică pe retina extrem de iritabilă şi de la aceasta pe nervul optic mai iritabil.

07] Prin această prevedere toate scurgerile de lumină numai simplu iritate sunt scoase afară şi numai razele ale conturului principal ajung reflectate pe retina extrem de sensibilă şi de acolo pe nervul optic, prin care atunci imaginea este transpusă de-abia prin organele potrivite pe tăbliţele creierului într-un fel corespunzător cu imaginea sau în semne corespunzătoare şi această imagine îi este sufletului pusă la dispoziţie spre privire.

08] Dacă ochiul n-ar fi fost rânduit astfel, atunci fireşte că n-aţi vedea într-adevăr vreun soare izolat pentru sine ca imagine de lumină, ci totul ar fi o mare de lumină uniformă asemenea aceleia, pe care au văzut-o duhovniceşte mai mulţi oameni extaziaţi, în care ei nici măcar eu-ul lor nu au fost în stare să-l deosebească ca fiinţă în lumina generală.

09] Un egipteano-grec înţelept, Platon, dă o mărturie despre acest fapt în scrierile lui lăsate pentru lumea de după el şi pe lângă el, mai mulţi înţelepţi ai timpului străvechi. Ei au adormit şi s-au aflat într-o mare de lumină, în care se puteau imagina bine pe ei înşişi, dar nu se puteau vedea şi de aceea au şi avut sentimentul într-adevăr plăcut, de parcă ar fi fost pe deplin una cu lumina străveche, pe care au numit-o Dumnezeirea propriu zisă.

10] Motivul acestui fapt a constat în văzul încă nu pe deplin aranjat al sufletului. Şi acesta n-a fost de aceea pe deplin aranjat, pentru că educarea lui de la început, chiar dacă una severă, era în schimb totuşi una pe dos; pentru că oriunde este educarea minţii una premergătoare educării sufletului, este educarea pe dos.”

02] Şi aşa stau lucrurile tocmai şi cu un om şi mai ales cu sufletul acestuia! Totul devine materie dură, de la care nu vine nici un alt rod decât acela, care se taie în sfârşit şi se arde ca lemn în focul judecăţii, pentru a mai câştiga la sfârşit cumva totuşi din cenuşă un folos pentru îngrăşarea şi curăţirea solului pământesc (cunoaşteri materiale ale culturii pământului) rău şi sărăcăcios.

03] Cine începe atunci să-şi trezească şi să-şi educe copiii săi în privinţa minţii, acela începe cu acoperişul să zidească o casă şi toarnă apă într-un recipient găurit. Ud va fi acesta într-adevăr, atâta timp cât cel care toarnă se ocupă cu o asemenea treabă zadarnică; dar pentru el nu va rămâne totuşi niciodată o picătură de apă a vieţii şi cu expresiile minunate ale vieţii sufleteşti nu va ieşi socoteala cu siguranţă pe veci. Ar trebui să se astupe găurile recipientului găurit cu o osteneală nespusă, căci atunci va şi ţine el apa în el. Dar cât de uşor putrezeşte un cep prea puţin bun şi prea puţin tare îndopat şi recipientul poate deveni cu timpul iarăşi cu totul gol şi fără apă!

04] Acest fapt este de înţeles aşa: Un om educat în privinţa minţii poate să ajungă şi el prin multe abnegaţii la o educaţie eficientă, ulterioară a cugetului; dar dacă nu este extrem de grijuliu făcând acest lucru şi dacă nu are bine grijă de dopurile multe, cu care a îndopat recipientul său de viaţă în toate găurile sale multe (slăbiciunile pământeşti) şi dacă îi lasă el aer chiar numai unei slăbiciuni sau unei găuri, care nu este îndopată îndeajuns de grijuliu, atunci se va convinge el desigur cel mai degrabă, cum apa vieţii strânsă i-a scăpat şi cum a devenit el iarăşi pe deplin omul vechi, fără tot conţinutul interior de viaţă!

05] Dar de aceea v-am recomandat mai ales dragostea către aproapele, care vine aici din dragostea către Dumnezeu! Pentru că aceasta singură este în stare să facă iarăşi oameni în ordinea Mea din cerbicia voastră deplină. Nu vă lăsaţi orbiţi de lume; pentru că totul ce vă dă ea, este moarte şi judecată, un rod al raţiunii pure! Numai dragostea singură vă poate transforma în viaţă!

06] De aceea am venit în lume, pentru a vă arăta reîntoarcerea adevărată la ordinea Mea şi a merge mai departe pe calea adevărată în aceeaşi până la dobândirea adevăratei naşteri din nou a duhului în suflet, după care nici o căderea rea înapoi nu mai este imaginabilă şi posibilă.

07] Acest fapt trebuie trasat acum la voi în linii mari, deoarece acelora, care au devenit o dată tari la cerbice, le-ar fi ajutat puţin doar cu întoarcerea cârpăcită a sufletului. Sufletul trebuie, ce-i drept, mai înainte să se întoarcă pe deplin, înainte ca naşterea din nou a duhului în suflet să fie dobândită; dar starea mai bună cârpăcită şi peticită a sufletului, adusă astfel pe calea cea dreaptă nu este durabilă, pentru că prin puterea lumii şi ale avantajelor ei limitate în timp, un suflet pur peticit decade numai prea uşor la prima ocazie, care momeşte puţin mai tare iarăşi în starea ei pe dos, veche obişnuită.

08] Dar pentru a preîntâmpina acest fapt atâta pe cât este posibil, am trasat acum calea cea nouă în aşa fel, ca Duhul Meu, pe care îl pun acum şi l-am pus în inima fiecărui suflet ca fiind o scânteie a dragostei Mele părinteşti, prin dragostea voastră către Mine şi din aceasta cu adevărat şi înfăptuitor către aproapele să fie hrănit, să crească în sufletul vostru şi după dobândirea adevăratei măriri şi puteri să se unească pe deplin cu sufletul înbunătăţit şi să devină una cu el, care act este presupus şi trebuie să se numească atunci renaşterea duhului.

09] Cine a dobândit aceasta, acela se află atunci fireşte mult mai sus într-un mod neegalabil decât un suflet pentru sine singur cât se poate de desăvârşit, care este, ce-i drept, de asemenea în stare de multe, dar neţinând cont de acest fapt totuşi veşnic nu de toate lucrurile, care îi sunt rezervate celui pe deplin renăscut.

10] Dar această scânteie a dragostei Mele este pusî în inima unui suflet de om de-abia atunci în tot belşugul, când un om a auzit cuvântul Meu şi l-a acceptat credincios în cugetul său şi cu toată iubirea faţă de adevăr; atâta timp cât nu este acesta cazul, nu poate nici un om cât se poate de desăvârşit în suflet să ajungă la renaşterea duhului. Pentru că fără cuvântul Meu, pe care vi-l spun acum vouă, nu ajunge scânteia dragostei Mele în inima sufletului vostru şi acolo unde nu este ea, nici nu poate aceeaşi să crească şi să prospere într-un suflet şi astfel nici nu poate fi renăscut în acelaşi.

11] Dar, în viitor copilaşii, dacă sunt însemnaţi şi botezaţi în cuvântul Meu şi în numele Meu, vor primii scânteia duhovnicească a dragostei Mele pusă în inima sufletului lor; dar această scânteie nu va creşte totuşi la o educaţie anapoda, dar într-adevăr la o educaţie după ordinea Mea acum vouă tuturor peste măsură de limpede arătată, după care mai ales cugetul şi începând de la acesta de-abia mintea în mod corespunzător, este presupusă să fie educată. Dar cugetul se educă prin dragostea adevărată şi prin blândeţe şi răbdare.

12] Învăţaţi copilaşii devreme să-L iubească pe Tatăl din ceruri, arătaţi-le cât de bun şi plin de dragoste este El, cum a creat El totul ce este aici, spre binele oamenilor, într-un mod extrem de bun, frumos şi înţelept şi cât de foarte tare ataşat este El mai ales faţă de copilaşii mici, care-L iubesc mai presus de toate! Faceţi-i atenţi la fiecare ocazie deosebită, că toate acestea le rânduieşte, le face şi le lasă să se întâmple Tatăl din ceruri, aşa veţi îndrepta inimile celor mici către Mine şi dragostea Mea va începe cel mai drgrabă să crească în ei în mod cămătăresc! Când îi veţi conduce pe cei mici astfel, atunci osteneala voastră uşoară va purta acuşi cele mai bune roade, - dar altfel spini şi mărăcini, pe care nu cresc nici strugur şi nici smochine!

13] Dar spuneţi-Mi acum de asemenea deschis, dacă înţelegeţi acum bine, cum şi din ce motiv aceşti fraţi negri ai noştri sunt în stare să realizeze asemenea fapte, care deocamdată v-au fost şi trebuiau să vă fie încă o minune misterioasă!”