Marea evanghelie a lui ioan

02] Întregul creier se încleiază deja cumult timp înainte cu tot felul de semne şi făcut pe deplin nesimţitor pentru preluarea semnelor cu totul subtile, care, ridicându-se mai întâi din cuget, sunt presupuse să se întipărească pe tăbliţele foarte receptive ale creierului. Dacă, mai târziu, sufletului i se expune şi ceva despre cuget, un oarecare adevăr duhovnicesc mai înalt, atunci nu mai are acesta nici un loc unde să se prindă şi sufletul nu-l poate înţelege, pentru că acest adevăr nu-i mai poate fi expus sufletului numai imaginabil pentru mai mult timp decât o clipă.

03] În plus, sufletul are mereu o sumedenie de imagini materiale şi dure ale lumii ca o pădure deasă în faţa lui şi îi este imposibil să poată vedea prin aceasta semnele foarte gingaşe, mici, nemărginit de multe, numai foarte slab întipărite. Dacă cuprinde el cu vederea pentru o clipă imaginile de abur foarte încet expuse, care s-au urcat din inimă, atunci un asemenea fapt îi apare lui ca o imagine bruiată, pe care îi este imposibil s-o poată înţelege şi vedea destul de limpede, pentru că imaginile dure de materie ajung la repaus în faţa imaginii duhovniceşti şi o acoperă pe aceeaşi pe de-o parte şi pe de-altă parte, o distrug.

04] Acum ai fi tu de părere şi ai spune: Ar fi totul potrivit, dacă aţi putea numai de îndată aşa, nepăgubind viaţa, să transformi pe deplin ordinea de viaţă, o dată stabilită!

05] N-ar fi aşadar într-adevăr de asemenea just, dacă cuiva, care prin ştiu Eu ce motive a fost născut orb deja din pântecele mamei sau a devenit după aceea orb pe lume, să-i creezi doi ochi cumva la bărbie sau pe frunte sau pe nas? – Acest lucru ar fi foarte bun, dacă aşa doi ochi noi, aranjaţi pe un alt loc n-ar necesita numai şi de un cu totul alt organism al trupului!

06] Pentru că în privinţa mecanismului al trupului omenesc există o ordine atât de severă, matematică, conform căreia totul se află pe un loc stabilit, neschimbabil nici cu un fir de păr şi nu poate fi schimbat fără schimbarea deplină a întregului organism al trupului. Este prin urmare pe deplin imposibil de a-i pune cuiva o unealtă a simţului într-un oarecare alt loc al trupului, fără a preschimba total trupul întreg, fără a-i da o altă formă şi o cu totul altă aranjare interioară .

07] Dar aşa cum nu se poate pune trupului nici un alt fel de simţ în locul celor care există deja la locul potrivit din motivul bine arătat, aşa este cu atât mai mult cazul şi în privinţa sufletului, care este un organism cu mult mai gingaş, mai duhovnicesc! Sufletul poate vedea şi auzi numai prin intermediul creierului al trupului; celelalte impresii, dar care sunt stângace şi neexplicabile, poate să le perceapă sufletului bineînţeles şi cu alţi nervi, dar ei trebuie să se afle totuşi într-o legătură neîntreruptă cu nervii creierului, căci altfel, gâtlejul n-ar nici un simţ al gustului şi nasul nici un simţ al mirosului.”
Ev. 04. Capitolul 228
01] (Domnul:) “Atâta timp cât sufletul îşi are sălaşul în trup, creierul este şi rămâne organul văzător principal al sufletului. Dacă acesta s-a format bine, atunci sufletul va vedea bine şi exact imaginile de viaţă din cuget întipărite pe creier şi va şi gândi, trage concluzii şi înfăptui potrivit cu acestea; pentru că şi dacă sufletul poate vedea vedenii din adîncitura stomacului pentru sine singur în anumite clipe de înaltă emoţie prin punerea mâinilor ale unui om puternic în voinţă şi în credinţă, precum ne-a dat şi Zorel al nostru un exemplu, acest fapt îi foloseşte la puţin sau nimic pentru viaţa reală, pentru că nu-i poate rămâne nici cea mai neînsemnată amintire despre aceste lucruri în sălaşul întunecat al vieţii lui trupeşti.

02] Unde la o oarecare vedere sau percepere a sufletului în timpul vieţii lui trupeşti nu este creierul capului (creierul capului material) împreună înfăptuitor, acolo nu-i rămâne sufletului nici o amintire, ci cel mult numai o presimţire vagă; fiindcă pentru ceea ce preia sufletul în creierul capului lui (creierul substanţial sufletesc), are el tot atât de puţin un oarecare văz, precum trupul are un oarecare văz, care ar putea privi în interior la toate cele ce s-au întipărit în imagini prin intermediul ochilor şi prin cel al urechilor pe cele multe tăbliţe ale creierului. Asemenea lucruri le poate vedea doar acel sufletul, care este în interior pe deplin în trup.

03] Dar ceea ce rămâne atunci corespunzător în memoria creierului sufletesc, aceea sufletul n-o poate vedea cu ochii lui, care, aşa ca cei ai trupului, sunt numai îndreptaţi spre exterior şi sufletul n-o poate auzi cu urechile lui, ci acest fapt îl poate numai duhul din el, din care cauză, un om poate recunoaşte pe deplin de asemenea de-abia atunci ceva curat duhovnicesc, dacă duhul, trezit pe deplin în suflet, s-a întrepătruns cu sufletul.

04] Dar ceea ce este înăuntru în duh, aceea o recunosc Eu şi din Mine ca fiind atunci iarăşi duhul omului, care este identic cu Mine sau cu Duhul Meu; pentru că el este asemănarea Mea în suflet într-un asemenea mod, cum soarele îşi pune înfăţişarea lui deplină de asemănare într-o oglindă.

05] Prin urmare, atâta timp cât un suflet locuieşte într-un trup, îi este neapărat necesar un creier trupesc destul de bine educat pentru vederea adevărată, luminoasă; dar unui creier educat prost nu-i foloseşte absolut deloc vederea duhovnicească, precum nici vederea prin adâncitura stomacului nu-i foloseşte la nimic, pentru că sufletul nu poate reţine, cum am arătat, nici o amintire despre aceste fapte. Pentru că, dacă îi şi rămâne un asemenea lucru întipărit pe veci în creierul lui duhovnicesc, totuşi n-are el pentru acestea nici ochi şi nici urechi, ceea ce posedă abia duhul în el trezit.

06] Dacă prin urmare creierul este educat din inimă într-un mod corect şi adevărat după ordinea Mea şi dacă imaginile duhovniceşti de viaţă care sunt o lumină se întipăresc pe tăbliţele creierului mai degrabă decât cele materiale, atunci acele imagini din lumea exterioară şi care urmează după aceea sunt iluminate şi devin astfel chiar foarte uşor de înţeles în toate părţile lor şi uşor de cuprins cu mintea conform adevăratei înţelepciuni. Şi lumina care pătrunde în afară din acestea nu umple atunci numai întregul organism omenesc, ci curge ca un fluviu în raze duhovniceşti luminoase încă departe dincolo de acesta şi formează astfel sfera vieţii exterioare, cu care un om poate să înfăptuiască atunci, când a devenit ea cu timpul în mod necesar necontenit mai densă şi mai puternică, în lumea exterioară lucruri miraculoase şi fără naşterea din nou a duhului, cum aţi văzut un asemenea fapt la negri noştri.

07] Dar dacă la un om, creierul s-a educat în mod greşit şi dacă se află pe tăbliţele creierului acestuia numai imagini şterse în forma umbrelor, pentru a căror examinare cu privirea, sufletul trebuie să folosească la sfârşit toată lumina vieţii lui, pentru a le recunoaşte numai extrem de superficial după contururile cele mai exterioare ale formei, atunci sufletul însuşi nu poate doară niciodată să devină aşa de luminos, ca să se fi putut forma un cerc al vieţii exterioare din lumina lui abundentă.

08] Numai printr-o adevărată smerenie, prin dragostea cea mai puternică către Dumnezeu şi către aproapele şi printr-o năzuinţă deosebită înspre lucrurile duhovniceşti, imaginile materiale vor fi iluminate îi creier şi astfel înversate în imagini duhovniceşti şi creierul este adus aşa la o anumită ordine, - dar în viaţa trupului totuşi niciodată la aceea, cum o vedeţi voi la aceşti negri.

09] Dar asta nu face nimic; pentru că Mie Îmi este mai drag un renăscut în duh dintre voi decât 99 asemenea suflete natural desăvârşite, care n-au avut nevoie niciodată de o căinţă. Pentru că copiii Mei adevăraţi trebuie să devină puternici din slăbiciunea lor!

10] Ai înţeles tu, Cireniu al Meu, bine acum toate aceste lucruri şi sunt întrebările tale acum bine înzestrate cu un răspuns?”

02] Nu Ţi-ar fi Ţie, o, Doamne, plăcut, deoarece Îţi sunt totuşi toate lucrurile posibile -, să ne expui aşa un exemplu sau o asemănare a unei tăbliţe de creier, atât a creierului mic, cât şi a creierului mare, ca să primim atunci şi o viziune adevărată a ceea ce Tu Însuţi ne-ai sfătuit să recunoaştem ca fiind cel mai important fapt?! Pentru că, dacă la o asemenea învăţătură aşa de extrem de importantă nu ne putem face nici o noţiune pe deplin corectă despre un lucru care apare în această învăţătură, atunci trebuie totuşi evident să sufere şi întreaga învăţătură din pricina acestui fapt!

03] Sufletul nostru mai este cu siguranţă mult prea tare lipsit de lumină, pentru a putea el însuşi judeca drept tăbliţele creierului capului, atât după forma lor, cât şi după folosul lor sau chiar pentru a le putea examina în forma viziunilor, pentru a-şi procura sufletul însuşi o noţiune corectă despre faptul în cauză. Este, deci, nacesar, ca nouă, albilor slabi în suflet, să ni se creeze cel puţin despre acel organism al trupului nostru o cunoaşterea corectă, de a cărui dezvoltare dreaptă depinde să spunem aşa aproape cu totul singură bunăstarea sau disconfortul vieţii omului. Dacă, aşa cum am spus, o, Doamne, Ţi-ar fi Ţie plăcut, aş dori într-adevăr cu drag să primesc la vedere aşa una sau mai multe tăbliţe ale creierului; dar şi acolo unde este posibil, cu schiţele potrivite şi atunci cu cele nepotrivite!”

04] Spun Eu: “Eu am ştiut chiar că vă voi aduce la acea idee, unde aţi recunoaşte voi înşivă în privinţa voastră proprie cele în lipsă şi aţi simţi o nevoie adevărată să acoperiţi lipsurile din voi; şi iată, această cerere a ta Îmi este mai dragă decât o alta, potrivit cu care te-ai reţinut aproape mai devreme, când am dat de recunoscut, că sufletul chiar a unui om pe deplin renăscut nu va mai fi în stare să înfăptuiască pentru sine niciodată în lumea materială a făpturii acele lucruri miraculoase, pe care le îndeplinşte un suflet nestricat pentru sine şi din sine!

05] Eu îţi spun ţie într-adevăr, că un renăscut în duh ar fi în stare să înfăptuiască ceea ce Eu Însumi sunt în stare să înfăptuiesc, bineînţeles numai în şi prin ordinea Mea de veci; dar cu această afirmaţie n-ai părut tu a fi aşa cu totul mulţumit! Dar n-ai luat la aceasta în considerare că aceste suflete desăvârşite ca în străvechi timpuri n-au fost altfel de asemenea în stare de nimic decât de numai ceea ce este bine posibil admisibil şi aducător de folos în ordinea Mea.

06] Pentru că toate cele ce înfăptuiesc ei cu puterea sferei lor sufleteşti ale vieţii exterioare, apărându-vă vouă ca fiind miracole, sunt un ceva ce este tot aşa de natural, precum este natural faptul că acest sol de aici este acoperit cu creştere de muşchi şi de iarbă şi precum este tot aşa de natural că apa acestei mări închise rămâne în stare de staţionare în gaura aceasta mare, ca urmare a greutăţii ei care se află în ea. Dar dacă aceste două apariţii naturale acum menţionate le judeci ca fiind în ordine şi în deplina stare naturală, atunci vei găsi cu totul uşor în aceeaşi ordine şi stare naturală şi ceea ce aceste suflete desăvârşite ca în străvechi timpuri trebuie să fie în stare să înfăptuiască în mod necesar pentru sfera lor lumească de viaţă şi pentru pământul populat de ei.

07] Aceşti negri au într-adevăr o culoare foarte neagră a pielii, dar, în schimb, un suflet cu atât mai plin de lumină. Ei cunosc de asemenea în cea mai mare parte cele mai importante organe al organismului lor interior al trupului principal al vieţii şi tăbliţele creierului le sunt bine cunoscute; pentru că sufletele lor desăvârşite ca în străvechi timpuri pot să privească din interior în afară pe trupul lor şi dacă în şi pe acelaşi este ceva bolnav, văd ei locul unde se află boala, precum şi în ceea ce constă boala.

08] Cu sfera lor a vieţii exterioare, care acţionează foarte puternic în asemenea clipe, găsesc ei acuşi şi planta medicinală, prin a cărei folosinţă boala este îndepărtată oricum acuşi. Numai dacă la ei tendoanele şi ligamentele devin făra vlagă şi elan şi dacă sângele devine mai gros, cred ei atunci că n-ar m-ai exista nici o plantă pentru a mai însănătoşi slăbiciunile generale ale trupului devenit bătrân şi din motive cu totul naturale, devenit slab, foarte obosit şi greoi; atunci ar fi deja cel mai bine, ca sufletul să se îngrijească de-ale lui, să-şi adune forţele şi să părăsească trupul devenit pentru mai departe pe deplin nefolosibil şi urât şi să se ducă, eliberat de toate legăturile pământeşti, în ţara fericirii, care ar exista acolo între soare, lună şi pământ pentru totdeauna şi pe veci.

09] Aceşti oameni n-au nici cea mai neînsemnată frică faţă de moarte, dar se tem într-adevăr de o boală a trupului, pentru că astfel, puterile sufletului ar fi puse într-un mod nenecesar la o contribuţie foarte activă şi prin acest fapt, sufletul însuşi ar trebui să devină după aceea slab pentru un timp şi astfel, să rămână nedesăvârşit.”
Ev. 04. Capitolul 230
01] (Domnul:) “Dar în ceea ce priveşte aici disciplina cărnii şi a vieţii şi o adevărată neprihănire feciorească, nu există pe pământ într-adevăr nici un popor, care ar fi mai devotat faţă de această virtute decât tocmai aceşti negri şi cărora patimile desfrânării, ale incestului şi desfrâului le-ar fi mai puţin proprii decât tocmai iarăşi acestor negri.

02] Dar şi acest fapt este ceva de cea mai înaltă importanţă de viaţă; pentru că, dacă oamenii albi ar ocoli această patimă şi dacă ar intra la femeile lor numai aşa des, pe cât de des este necesar pentru trezirea unui rod într-un trup în ordine de femeie. Eu v-o spu: Nici unul n-ar fi printre voi, care n-ar fi cel puţin un vizionar! Dar, aşa cum este obiceiul la voi, risipeşte bărbatul precum şi femeia cele mai bune puteri prin aruncarea în neant adeseori zilnică a sucurilor de viaţă cele mai alese şi înrudite sufletesc şi nu mai are prin urmare nici o provizie, din care s-ar putea strânge la sfârşit o lumină tot mai intensivă în suflet!

03] Dar de aceea devin ei tot mai mult trândavi şi nişte fiinţe lacome de savurare în forma polipului. Ei sunt araeori capabili de un gând iluminat şi sunt fricoşi, laşi, foarte materialişti, cu mofturi şi schimbători ca vremea, egoişti, pizmaşi şi geloşi. Ei pot să înţeleagă cu greu sau adesea absolut deloc ceva duhovnicesc; pentru că fantezia lor hoinăreşte fără ţel întotdeauna în plăcerea cărnii urât mirositoare şi nu mai poate să se ridice sus la ceva mai înalt şi mai duhovnicesc. Şi dacă există printre aceştia deja pe ici pe colo câţiva oameni, care cel puţin în clipe lipsite de dorul aprig al desfrânării îndreaptă o oarecare privire trecătoare în sus, atunci vin totuşi de îndată, ca nori negri pe cer, gânduri senzual desfrânate şi acoperă cele mai înalte într-o asemenea formă, că sufletul le uită pe acelea pe deplin şi se sprijină iarăşi de groapa urât mirositoare al plăcerii cărnii!

04] Unor asemenea oameni le folosesc cel mai adesea puţin sau nimic intenţiile lor nu arareori cu totul bune. Ei se aseamănă cel mai degrabă cu porcii, care se aruncă cu o lăcomie mereu înoită în băltoacele cele mai detestabile de excremente şi scormonesc peste tot în acestea cu trupul întreg şi se aseamănă şi câinlor, care se reîntorc la ceea ce au vărsat şi o mănâncă iarăşi cu lăcomie.

05] Dar de aceea să vă şi fie spus ca fiind pe deplin adevărat, că desfrănaţi şi desfrânte, adulteri şi adultere şi incestuoşi de tot felul şi de tot genul vor găsi în împărăţia Mea cu greu intrarea sau chiar niciodată!

06] Dacă socoteşti tu acum în inima ta aceste lucruri ca fiind prea dure, atunci încearcă să schimbi aşa un om senzual desfrănat! Începe să-l faci atent asupra poruncilor lui Dumnezeu, spune-i: - şi tu vei fi îndreptat aceste cuvinte către urechi pe deplin surde! Acela va râde de tine, îţi va întoarce spatele şi îţi va spune:

07] Spune-Mi, ce vei mai întreprinde atunci mai departe împotriva unui asemenea desfrânat în carne, cu condiţia ca în mâinile tale să nu se fi aflat nici o autoritate de stat?! Dacă îl avertizezi a doua oară, ai de aşteptat o duritate mai rea, decât a fost prima! Dar ce după aceea? –

08] Vei înfăptui o minune în faţa ochilor săi! Îi va deschide aceasta probabil urechile şi ochii?O, uite, aceasta o va considera el o vrăjitorie şi îţi va spune: - dar fără un defavor pentru el, căci altfel te loveşte şi luptă cu tine pe viaţă şi pe moarte; şi dacă-i paralizezi membrele, te va servi cu blestemele cele mai urâcioase!

09] De aceea, un desfrânat nu este numai un ţap pătimaş senzual, ci în iritarea lui şi un om foarte rău; el este plin de focul sălbatic şi orb şi surd pentru tot ce este bun şi adevărat al duhului. Pe un hoţ îl poţi converti cu mult mai repede decât pe un veritabil desfrânat şi adulter.”
Ev. 04. Capitolul 231
01] (Domnul:) “Aşadar, acolo unde printre oameni starea lascivă şi desfrâul au pătruns ca o adevărată ciumă a sufletului, acolo propovăduirea Evangheliei a ajuns la sfârşitul ei! Pentru că cum ar trebui şi cum am putea să vorbim către urechi surde şi să înfăptuim semne în faţa unor ochi orbi? Dar acolo unde adevărul nu este propovăduit şi nu mai poate fi propovăduit, care poate singur să întărească sufletul şi să-l elibereze şi să-l ilumineze pătrunzător, pentru că sufletul devine activ numai prin adevăr, plin de dragoste şi astfel şi plin de lumină, cum să pătrundă în acest caz de altundeva o lumină în suflet şi din ce altceva, decât tocmai din lumina de adevăr al sufletului, să se poată forma atunci sfera vieţii exterioare?!

02] Unde prin urmare, incestul şi desfrâul s-au înrădăcinat foarte la un popor, acolo sunt oamenii fără toată sfera vieţii exterioare, trândavi, laşi şi lipsiţi de simţ şi nu mai găsesc în nimic o oarecare plăcere înălţătoare şi înviorătoare şi nici o bineplăcere faţă de o formă şi înfăţişare frumoasă. Treaba lor este savurarea impulsului cărnii, care este surd şi animalic; pentru toate celelalte au ei, ori numai un simţ foarte neînsemnat, sau absolut nici unul!

03] Îngrijiţi-vă de aceea înainte de toate, ca această patimă să nu se înrădăcineze niciunde şi cei cununaţi să facă numai atât de mult, cât este aici neapărat necesar pentru zămislirea unui om!

04] Cine îşi deranjează femeia în timpul sarcinii ei, acela strică rodul deja în pântecele mamei şi îi implantează aceluiaşi duhul incestului; pentru că acel duh care îi obligă şi irită pe cei cununaţi să doarmă împreună dincolo de cuviinţa naturală, acelaşi duh trece atunci multiplicat dincolo în rod.

05] De aceea să fie şi la zămislire respectat bine şi foarte conştiincios faptul ca, în primul rând, zămislirea să nu fie comisă dintr-o lascivitate ordinară, ci dintr-o adevărată dragoste şi pornire sufletească şi în al doilea rând, ca femeia care a primit o dată zămislirea să fie lăsată nederanjată în linişte încă şapte săptămâni bune, după naşterea copilului ei!

06] Copii, zămisliţi în acest fel ordonat şi maturizaţi nederanjaţi în pântecele mamei, vor veni pe lume, în primul rând, deja mai desăvârşiţi în suflet, pentru că sufletul, într-un organism dezvoltat cu desăvârşire, poate să se îngrijească totuşi cu siguranţă mai degrabă şi mai uşor de cuptorul său duhovnicesc decât într-un organism cu totul stricat, la care are el necontenit lucruri de îmbunătăţit şi de peticit; şi în al doilea rând, este sufletul însuşi mai curat şi mai luminos, pentru că n-a fost necurăţit de către duhurile lascive ale incestului, care prin zămislirile de după cea iniţială, adesea zilnice, sunt zămislite în carnea embrionului şi în sufletul acestuia tot aşa.

07] Cât de uşor poate un asemenea suflet să-şi ridice cugetul lui la Dumnezeu asemeni unui Samuel deja în copilăria cea mai fragedă dintr-o dragoste adevărat copilărească şi extrem de nevinovată! Şi ce fel de schiţe minunate ale motivului vieţii străvechi îi sunt întipărite creierului tânăr şi gingaş cu totul luminos şi strălucitor în acest fel din adevărata adâncime a cugetului, înainte de orice schiţă materială, din care lumină, un copil îşi va explica atunci imaginile care vin mai târziu din lumea materială în adevărata însemnătate şi legătură, pentru că aceste imagini sunt oarecum inplantate şi lărgite pe o temelie plină de lumină şi de viaţă adevărată şi de îndată ce sunt acestea descompuse în componentele lor distincte şi ca fiind pătrunzător de bine iluminate, sunt el de asemenea uşor pătrunzător analizate şi înţelese de către suflet.

08] La asemenea copii începe deja timpuriu să se formeze o sferă a vieţii exterioare şi ei devin acuşi şi uşor văzători de vedenii şi voinţei lor va înepe totul să se supună ce este în ordinea Mea . – Ce sunt faţă de aceştia copiii stricaţi deja în pântecele mamei? Eu vă spun: Abia mai mult decât imagini de umbre aparent înviorate ale vieţii! Şi care este în cea mai mare parte vina acestei stări? Ceea ce v-am arătat până acum în mod saturabil ca urmare a lascivităţii!

09] Unde cumva într-un timp mai târziu, cuvântul Meu va fi propovăduit de voi, să nu lipsească această învăţătură; pentru că ea prelucrează temelia şi solul vieţii şi îl eliberează de toţi spinii şi mărăcinii şi de toată neghina, din care încă niciodată n-a cules un om struguri şi smochine. Dacă temelia şi solul este o dată curăţit, este treaba atunci una uşoară să pui germenele ales al vieţii în găurile întrepătrunse de lumina cugetului şi încălzite cu viaţă de către flacăra iubirii. Nici o sămânţa nu va cădea, fără să încolţească de îndată şi în scurt timp, să se dezvolte spre purtarea unui rod îmbelşugat de viaţă! Dar pe un pământ sălbatic, necurăţit puteţi să semănaţi ce vreţi, căci cu acest fapt nu veţi dobândi totuşi niciodată o recoltă binecuvântată!

10] Pentru că un om, care duce cuvântul Meu afară şi îl seamănă printre oameni, se aseamănă cu un semănător, care a luat o cea mai frumoasă sămânţă de cereale şi a semănat-o pe fiecare sol unde a ajuns.

11] Atunci, au căzut câteva pe nisip uscat şi pe loc stâncos. Când a căzut pe acestea o ploaie, au început seminţele într-adevăr să încolţească în germeni cu totul gingaşi; dar ploaia a încetat acuşi şi au venit după aceea vânturi şi razele arzătoare ale soarelui şi au sărăcit acuşi toată umezeala solului tare şi cu acestea au murit şi germenii gingaşi, abia răsăriţi şi nu s-a ajuns la nici un rod.

12] Dar o altă parte a căzut printre spini şi mărăcini şi avea umiditate şi a răsărit bine şi acuşi; dar numai prea acuşi a fost ea înăbuşită de spinii şi mărăcinişul dorinţelor lumeşti şi aşa n-a adus această parte astfel de asemenea nici un rod.

13] Dar o parte a căzut pe calea răutăţii omeneşti; aceasta nici măcar n-a răsărit, ci a fost acuşi pe de-o parte călcată în picioare şi pe de-altă parte mâncată de păsările cerului! Că nici aceasta n-a adus vreun un rod, nu trebuie menţionat îndeosebi.

14] Numai o parte a căzut pe un pământ bun; aceea a răsărit şi a dat o recoltă bună şi îmbelşugată.

15] Dar această pildă să vă servească pentru faptul ca să înţelegeţi, să nu aruncaţi mărgăritarele înainte porcilor! Înainte de toate, trebuie ca pământul să fie abia curăţit şi fertilizat şi să se înceapă de-abia după aceea cu semănarea germenului viu al cuvântului, căci aşa nu se va fi făcut cu munca grea cu siguranţă nici o osteneală zadarnică! Pentru că la munca răspândirii cuvântului Meu viu, nu ajunge voinţa bună singură într-adevăr pe deplin; aici trebuie s-o conducă o înţelepciune potrivită şi adevărată de viaţă, - căci altfel un purtător doar de o voinţă bună şi statornică, care duce în afară cuvântului Meu ar putea fi asemănat cu proorocul Bileam al cărui măgar a fost mai înţelept decât el!

16] Vezi, tu prietenul Meu Cireniu, în toate cele ce ţi-am spus până acum, n-ai primit tu efectiv, într-adevăr, răspunsul la dorinţa ta şi eşti în inimă deja mereu dispus Să-Mi aduci aminte de acest fapt, - dar Eu îţi spun, că cererea ta de îndată împlinită nu ţi-ar fi adus tocmai nici un folos mare, dacă n-aş fi spus acestea mai întâi.”