Marea evanghelie a lui ioan

02] Dar să lăsăm deoparte raporturile din lume aceasta, pentru că ele ar fi rodul stricăciunii sufletului acum temeinic cunoscută şi să ne îndreptăm închipuirea către urmările cele mai pricinuitoare de groază în lumea mare de dincolo din viitor! Părul se urcă în cap a gândi numai în serios, în ce stare peste măsură de respingătoare şi mizeră ajunge un suflet stricat aşa sau aşa! Ce blestem poate să acorde gura omenească unei asemenea situaţii în cuvintele potrivit colorate?! Numai chinurile cele mai mari ale focului de furie în sufletul însuşi pot să-l aducă pe calea unei umiliri rele fără nume într-o stare ceva mai suportabilă, pentru care lucru se necesită tot timpul de îndată aşa puţin o veşnicie, după lungimea timpului! Cât de multe suflete vor ajunge prin urmare începând de acum în miliarde de ani pământeşti tocmai de-abia aşa bine în mizeria cea mai adâncă şi cea mai înfricoşătoare, pentru a se afla de-abia iarăşi după alte miliarde de ani pământeşti tocmai cam cu grosimea unui fir de păr mai libere şi astfel, într-o stare mai suportabilă!

03] Doamne, eu înfăţişez aceste lucruri întocmai cu cuvintele Tale şi nu adaug nimic, dar nici nu las ceva deoparte! Dacă cercetez cum pe de-o parte a Ta atotputernicie, bunătate şi dragoste şi pe de-altă parte stricăciunea anumită în principiu fără vină a fiecărui suflet mizer şi urmările care ţin aproape veşnic de felul cel mai oribil şi la sfârşit un cer de fericire a toate chinurile cele mai de nedescris, care cer arată abia cu un fir de păr mai bun decât o stare de sclavie bine prevăzută de pe acest pământ drag părintesc, atunci trebuie eu, în ciuda a toată milostivirea Ta, pe care Tu, o, Doamne, mi-ai acordat-o, să-Ţi mărturisesc deschis, că socotesc cu raţiunea mea acest fapt ca fiind extrem de ciudat şi ca om, înzestrat cu un cuget sensibil, desopăr o nedreptate îm acesta, faţă de care, toate nedreptăţile cele mai mari şi strigătoare la cer comise de către oameni sunt un veritabil zero. Şi eu mulţumesc cu totul straşnic pentru o asemenea existenţă, să ducă ea unde-o vrea la sfârşit!

04] Este arătat deja pe deplin drept din partea Ta, o, Doamne, cum fiecare om, pentru a putea exista mai departe în faţa Dumnezeirii pure ale Tale, trebuie să se înfăţişeze pe sine însuşi în mod existent cu adevărat şi cum Tu nu-i poţi oferi decât ocazie pentru acest fapt şi altceva nimic. Pe scurt, toate acestea le admitem acum foarte bine şi nu mai este nevoie de nici un cuvânt explicativ. Dar că suflete omeneşti, care s-au întrupat de mai mult de o mie de ani în acelaşi fel şi au fost atunci crescute în acelaşi fel, cum există el acum din păcate, trebuie să sufere de aceea pe veci în lumea de dincolo, pentru a deveni numai cu un păr mai bune, acest lucru mi se pare în orice caz foarte dur! Tu Însuţi ne-ai învăţat să procedăm blând, blajin şi iertători cu sufletele bolnave! Dar dacă un suflet bolnav nu s-a însănătoşit aici, pe această lume, ci păşeşte dincolo în marea lume de apoi în starea bolnavă din temelie, - dacă nu i se mai poate sau nu mai este voie a i se acorda şi arăta acolo nici o scânteie de vreo oarecare iubire şi blândeţe, în acest caz sunt eu totuşi de părere că şi aici ar putea păşi milostivirea şi dragostea în locul ordinii şi dreptăţii prea severe!

05] Eu vreau chiar să admit cu drag, că o viaţă desăvârşită a sufletului, unită cu Duhul din Dumnezeu, este cea mai înaltă dintre toate bunătăţile; dar experienţa învaţă pe lângă totuşi iarăşi, că o bunătate pierde mult din valoarea ei, dacă trebuie căutată cumva prea mult timp şi cu o greutate prea mare.

06] Cineva voia să-şi ia o soţie. El o cunoaşte deja pe aleasa inimii lui. Dar când o cere pe aceasta în căsătorie, îi sunt impuse nişte condiţii, pe care le-ar putea îndeplini per total abia în o mie de ani cu desăvârşire şi neplăcerile legate de acestea sunt de un fel aproape de neînvins! Dar este aceasta aici o minune cumva chiar prea mare, dacă un asemenea om nu mai poartă la sfârşit nici o dorinţă în inima lui după soţia aleasă şi de neam bun şi că s-a cununat deja de mult cu o slujitoare de provenienţă cu totul modestă, spre a cărei cuceriri i s-au cerut nişte condiţii foarte suportabile şi uşor de îndeplinit?

07] În aceasta, o, Doamne, constă deci critica mea, sper, foarte bine întemeiată şi probabil o slăbiciune a inimii mele! Eu Te-am întrebat de aceea, pentru că ne-ai îndemnat Tu Însuţi pe noi pe toţi, să întrebăm despre ceva ce n-am înţeles încă! Dacă Ţi-ar fi plăcut, ai putea să mă iluminezi în această privinţă într-adevăr cu milostivirea Ta?”
Ev. 04. Capitolul 243
01] Spun Eu:" Da, da, acesta este tocmai nodul, pe care după explicarea creierului nu l-am descoperit numai în tine, ci în mai mulţi dintre voi şi v-am şi îndemnat tocmai de aceea să întrebaţi.

02] Se înţelege totuşi de la sine, că Dumnezeu, ca fiind cea mai înaltă şi pură dragoste din veşnicie la fel de neschimbată, nu poate fi niciodată cumva lipsit de dragoste şi că ea va aplica toate mijloacele care îi stau la dispoziţie, pentru a tămădui un suflet, în orice formă de boală sufletească ar fi el. Dar eu-l propriu caracteristic al lui nu-l poate lua dragostea, ci trebuie să-l lase acolo şi să rânduiască ca sufletul să ajungă în asemenea stări, care îl îndreptează, dacă altfel toate celelalte mijloace nu sunt de folos, printr-un fel de cuminţire!

03] În cazul cel mai extrem, poate această cale să dureze fireşte numai extrem de mult timp; dar nimeni nu poartă vina atunci decât sufletul devenit prea tare la cerbice şi încăpăţânat, care a devenit astfel bineînţeles cel mai adesea numai în consecinţa a ceea ce v-am povestit şi v-am explicat mai devreme despre nedăsăvârşirea lui.

04] Dar aceasta este voinţa deplin puternică şi foarte proprie a sufletului; el vrea să fie aşa şi face numai ceea ce i se pare firesc! Aşadar, aici nu merge treaba cu o acţionare împotrivă atotputernică şi aşa extrem de plină de forţă; pentru că acest procedeu i-ar pricinui de-abia chinurile cele mai groaznice! – pentru că deja o intervenţie extrem de slabă îi pricinuieşte durerile cele mai urâte; ce ar avea el de îndurat abia la o intervenţie prea puternică?!

05] Dumnezeu este în Sine focul cel mai înalt al tuturor focurilor şi cea mai puternică lumină a toată lumina! Dar cine poate îndura un foc, dacă nu este el însuşi foc şi cea mai mare lumină, dacă nu este el însuşi lumină?! Priveşte aici la creierul din stânga, care mai este aici! Vezi tu vreun oarecare foc în acesta sau o oarecare lumină, chiar dacă numai luminând atât de intens ca un licurici în noapte? De care intervenţii este necesar, până ce acest creier devine pe deplin foc şi cea mai luminoasă lumină?!

06] Dar dacă aş fi vrut să intervin aici cu toată puterea, n-ai mai vedea aceste două grămezi în formă de creier din stânga Mea; pentru că ele vor fi de îndată descompuse şi se vor risipi în acele limbişoare ca de foc, ţie cunoscute, până ce voia Mea le cuprinde cumva şi formează din ele o fiinţă nouă. Dar ce va fi atunci cu această existenţă prezentă?!

07] Dar ca nici o fiinţă, care există o dată, să nu fie veşnic niciodată cumva distrusă în sfera ei duhovnicească şi să nu poată trece dincolo într-o altă fiinţă şi să piardă eu-l străvechi, de aceea ordinea Mea rânduită să fie pe veci stabil neschimbată, este doară de asemenea bună! Şi un suflet poate avea cât se poate de mult timp de lucru cu desăvârşirea lui, totuşi, rămâne cel mai propriu eu-străvechi al lui şi se va recunoaşte ca fiind astfel şi pe veci de neschimbat, ceea ce este sper totuşi mai alintător, decât dacă sufletul ar trece dincolo ca fiind pe deplin împărţit în bucăţi, într-un alt fel de individ, unde toate amintirile ale unei existenţe anterioare ar trebui să dispară în mod necesar şi unde n-ar mai rămâne în plus nici o urmă despre a existenţă aterioară concretă! La ce ar fi fost atunci bună o viaţă de dinainte, determinându-se liberă pe ea însăşi? Ar fi situaţia unui om într-adevăr mai bună decât cea a unui vierme târându-se în praf?!

08] Viaţa de dinainte este totuşi cel mai adesea binecuvântată cu tot felul de necazuri. Omul şi să fie el chiar un fiu de rege, trebuie să treacă de aşa unele încercări foarte grele, începând de la naşterea lui şi până la mormânt. El şi-a făcut adesea o mie de intenţii, pe care a vrut să le pună în aplicare în felul cel mai reuşit; dar au apărut tot felul de obstacole neprevăzute şi s-au pus împotrivă şi din toate acele planuri frumoase s-a ales praful. În locul lor, au păşit tot felul de bătăi de cap, boli, necăjiri, - pe scurt, la o zi graţioasă vin de obicei câte cinci zile, despre care nimeni nu are de arătat ceva deosebit de înbucurător şi într-un an de viaţă, a avut un om cu siguranţă treizeci de zile cu totul desăvârşit de rele!”

02] Aşa se târăşte viaţa pământească cel mai adesea mereu printre spini şi mărăcini şi cui nu-i plac acestea, acela fi la sfârşit în stare să-şi povestească lui însuşi puţine lucruri plăcute şi înviorătoare despre viaţa în trupul pământesc; şi cu cât mai iubitor al persoanei proprii devine cineva, cu atât mai multe jigniri a şi avut el de înfruntat. Dar cine n-a dat importanţă, ca fiind cel mai puţin iubitor de sine, tuturor ţânţarilor verii vieţii şi tuturor spinilor şi mărăcinilor care îl micşorează şi îl defăimează şi dacă nu l-au fărcut să iasă din fire nici tot felul de suferinţe trupeşti, sărăcie, foame şi sete apărând adeseori, frig, haine rele şi tot aşa locuinţe rele şi pe lângă acestea tot felul de altă mizerie, acela va mai avea la sfârşitul vieţii sale să povestească despre multă frumuseţe a vieţii, în timp ce chiar un rege, în ciuda a toată tămâia împrăştiată pentru el, va avea la sfârşitul vieţii sale pământeşti despre nimic altceva decât o sumedenie de nemulţumiri peste nemulţumiri.

03] Pentru că unde trăieşte cumva regele, care ar fi adus toate cele ce şi le-a propus la începutul guvernării sale într-o îndeplinire fericită?! Dar, deoarece aşa ceva a fost imposibil şi pentru că a descoperit la sfârşit la sine însuşi unele greşeli foarte dure de calcul, de aceea este el total nefericit şi este un lucru vechi şi cunoscut, că regii mori cel mai adesea din cauza urmărilor unei mânii secrete interioare.

04] Aşa se află prin urmare omul determinându-se şi educându-se pe sine însuşi în decursul timpului vieţii sale pământeşti în conştienţa sa pe deplin determinată a lui însuşi, în şi prin care a parcurs el această încercare pământească. Dacă în sau în afara ordinii Mele, acest fapt vrem să-l considerăm tot una în acest caz de acum; pentru că în orice privinţă a avut viaţa pământească să-i arate lui puţine lucruri îmbucurătoare, dar, în schimb, cu atât mai multe lucruri amare de tot felul. De aceea nici marii înţelepţi lumeşti ai păgânilor nu voiau să slăvească pe nimeni ca fiind într-o stare fericită şi i-au slăvit numai pe aceia ca fiind fericiţi, care s-au reîntors iarăşi în sânul pământului.

05] Ce ar avea atunci un suflet pentru toate greutăţile îndurate, dacă după lepădarea de trup şi-ar pierde el tot eu-l acela de nedistrus şi ar încerca ori să înceteze chiar să fie sau dacă şi-ar primi eu-ul lui împărţit în o mie de alte o mie de caractere diferite?! Ar fi dintre voi într-adevăr cineva mulţumit cu o asemenea aranjare a ordinii Mele? Cu siguranţă, nimeni! De aceea sunt de părere că va fi totuşi întotdeauna mai bine a lăsa treaba la vechea ordine şi a se privi înainte de toate asupra faptului, ca nu cumva eu-ul al cuiva cât se poate de rău rânduit să îndure într-adevăr vreodată o oarecare lezare în identitatea lui!

06] Că un eu poate şi trebuie să devină de-abia atunci unul fericit cu desăvârşire, dacă acesta, determinându-se pe sine însuşi, s-a unit cu ordinea Mea, acest fapt îl cunoaşteţi acum cu desăvârşire; pentru că de aceea v-am propovăduit necontenit acum de aproape şapte zile şi v-am condus înapoi la rădăcinile străvechi a toată făptura lumii duhovniceşti şi sentimentale. Dar că, dimpotrivă, un suflet nu va putea să se dizolve de asemenea atât de mult timp în nici o fericire adevărată şi dăinuitoare, decât până ce el, determinându-se liber pe sine însuşi, nu s-a dizolvat în ordinea Mea, acest fapt vi l-am arătat de asemenea deja în mod foarte multiplu prin cuvinte, fapte şi multe exemple vizibile şi v-am înfăţişat acest fapt iarăşi prin cuvinte. Cum poate prin urmare să mai fie prezentă în Mine o oarecare lipsă de iubire, nemilostivire, duritate şi nedreptate? Sau poţi tu să numeşti ceea ce este necesar pentru existenţa unui om, într-adevăr o duritate în Mine? Da, cu un gran (granul este o unitate veche şi mică de cântărit) mai puţină răbdare şi cu tot aşa de mult mai puţină perseverenţă aş fi dur şi nedrept; dar aşa, absolut deloc!”

02] Dacă potrivit cu aceasta, se determină ei înşişi şi caută, să dobândească desăvârşirea sufletului lor din propriile puteri şi dacă vor trezi în ei prin acest fapt Duhul Meu al iubirii, atunci vor fi ei bineînţeles tot aşa ca voi acum; dar, atâta timp cât desăvârşirea sufletului lor este cu două treimi una dăruită şi numai cu o treime una prin propriile puteri dobândită, nu mai pot ei niciodată să trezească duhul în ei cu o asemenea desăvârşire a sufletului şi rămân şi în lumea de dincolo ceea ce sunt aici: suflete desăvârşite foarte bune, dar mai mult mântuite în mod mecanic, la care limitele fericirii trebuie să fie desigur în mod necesar determinate, ceea ce nu este niciodată posibil imaginabil într-un alt fel.

03] Unde este dată acea stare premergătoare, acolo nu pot cele rezultânde din aceasta şi următoare acesteia să fie totuşi cu siguranţă nici o dobândire liberă prin mijloace proprii; pentru că cien ţi-a dat capul, acela ţi-a adăugat totuşi desigur şi mâinile, trupul şi picioarele! Sau eşti tu într-adevăr de părere, că acestea au reieşit de la sine din cap?

04] Ah, cu totul altul este cazul la un suflet determinându-se pe sine însuşi şi educându-se pe sine însuşi după cuvântul auzit al lui Dumnezeu! Ceea ce are acela, aceea este proprietatea lui deplină şi sufletul poate să-şi zidească din acestea o mie de ceruri şi mai mult; pentru că el are acum doară propria substanţă şi materia proprie a ei şi prin acestea în duhul dragostei în el trezit şi puterea pe deplin asemănătoare cu Dumnezeu de a face asemenea lucruri şi a fi atât de desăvârşit în toate, precum şi Tatăl din ceruri desăvârşit este! – Şi acum, mai departe! (aLev. 11, 44; Lev. 19, 2; Lc. 6, 36; Ev. 01. 155, 15; Ev. 01. 39, 5; Ev. 01. 39, 8; Ev. 01. 50, 13; Ev. 01. 71, 13; Ev. 01. 39, 5-10; Ev. 02. 159, 14; Ev. 03. 180, 6; Ev. 04. 1, 4; Ev. 04. 39, 1; Ev. 04. 110, 11; Ev. 04. 245, 4; Ev. 05. 271, 6; Ev. 06. 226, 10; Ev. 07. 54, 12-13; Ev. 07. 139, 6; Ev. 08. 27, 11; Ev. 09. 22, 5; Ev. 09. 24, 5; Ev. 09. 102, 7; Ev.gso2. 18, 15)

05] Cu un suflet, cum îl posedă aici încrezători aceşti negri, se poate treaba mânui uşor şi acuşi în lumea de dincolo; pentru că ceea ce are el, aceea o are el şi rămâne la el. Sufletul n-are pentru sine veşnic nici o nevoie mai înaltă şi este fericit cu desăvârşire, asemenea unei albine, dacă a găsit ea o pajişte înflorită foarte bogată şi umplută cu miere; dar dincolo de această miere nu simte ea pe veci nici o nevoie. Dacă albina are, ceea ce a căutat, are ea atunci deja totul; toate celelalte comori ale nemărginirii întregi îi sunt o nulitate.

06] Dar cu totul altfel stau lucrurile cu sun suflet care se face desăvârşit din propria iniţiativă! Pentru a putea realiza acest lucru, trebuiau să-i fie puse la dispoziţie cu desăvârşire toate mijloacele necesare pentru acest fapt, prin care el, când doreşte să le folosească pe aceleaşi, trebuie să ajungă în mod necesar şi negreşit la desăvârşire; dar mijloacele necesare pentru acest fapt nu-i sunt sufletului, care este chemat la înfierea liberă a lui Dumnezeu, totuşi desigur niciodată impuse, ci ele îi sunt numai puse la dispoziţie, aşa cum unui zidar iscusit îi sunt necesare materialele, care sunt indispensabile pentru zidirea unei case. De aici încolo, le foloseşte meşterul zidar după propria gândire şi zideşte din acestea o casă după închipuirea şi gustul lui şi casa zidită este atunci cu desăvârşire lucrarea lui şi nu cumva o lucrare a aceluia, care i-a pus materialul la dispoziţie. Dar dacă ai tu la îndemână şi cel mai bun material, pentru a-ţi construi o casă frumoasă de locuit, dar n-o zideşti cu propriile mâini, ci îţi chem un meşter zidar, care îţi zideşte casa cerută de tine, poţi să spui şi în acest caz: *Priviţi, această casă acum frumoasă şi cel mai bine rânduită este lucrarea mea!? Cu siguranţă, nu; pentru că casa rămâne totdeauna o lucrare aceluia, care a zidit-o după gândirea şi recunoaşterea lui!

07] Şi iată, tot aşa nu sunt nici sufletele desăvârşite ale negrilor lucrarea lor! Ele sunt bineînţeles foarte bine zidite, dar negri au contribuit la acestea numai cu o măsură foarte mică. Dar, deoarece lucrurile stau astfel şi nu altfel, de aceea nu pot ei dobândi deocamdată înfierea lui Dumnezeu; dar dacă ar fi acordat unora s-o dobândească pe aceasta, vor începe sufletele lor să arate de îndată mai nedesăvârşite. Dar deoarece unui suflet chemat la înfierea lui Dumnezeu îi este dat numai materialul spre zidirea a lui însuşi şi pe lângă, învăţătura, cum este construcţia de condus, de aceea este înfăţişat într-adevăr cu siguranţă îndeajuns cu judecată, că fiecărui suflet nu-i voie să i facă mai mult nici în lumea de dincolo, dacă este presupus să rămână el în trăsăturile lui de caracter. Dacă un suflet este atunci atât de stricat, nu are voie să fie el totuşi cuprins de atotputernicia Mea, ci îi este pus numai materialul la dispoziţie în acea măsură, cum este el în stare să-l prelucreze; nu este voie de asemenea să fie el mai mult împovărat, decât cât de mare este aici puterea lui.”


Ev. 04. Capitolul 246
01] (Domnul:) “Dar acum este un suflet foarte stricat de obicei şi de fapt întotdeauna foarte slab, astfel încât nu mai este în stare să menţină nici măcar forma lui omenească şi apare de aceea în lumea de dincolo de obicei într-o imagine defromată pe jumătate în animal, uneori şi pe deplin în animal. Aşadar, aici îi este acordat, încetul cu încetul fireşte, tot mai multă putere, fapt lui conştient; dar în acest caz se foloseşte cea mai mare atenţie, ca prin acest procedeu, sufletul în trăsătura lui de caracter să nu cumva să fie distrus. Totodat, produce un asemenea mereu dureri mari, pentru că un asemenea suflet slab este extrem de sensibil şi iritabil.

02] Dacă aş vrea dintr-o dată să-l înzestrez cu prea multă putere din ceruri, o asemenea dărnicie cerească ar aduce sufletul într-o disperare extrem de oribilă de durere, prin care fapt ar fi el în sfârşit încuiat mai rău decât un diamant şi n-ar mai fi nimic de introdus în el, înainte ca să nu fie pe deplin dizolvat, prin care fapt eu-ul lui ar suferi bineînţeles o asemenea lovitură, căreia nu i-ar mai putea fi pusă atunci uşor o contragreutate sigură, ca reieşind din suflet. Prin acest lucru, eu-ul conştient de existenţa prorpie s-ar pierde pentru cel puţin un eon de ani pământeşti şi ar trebui să înceapă iarăşi de acolo să se strângă şi să se recunoască, ceea ce-i este sufletului în starea lui liberă, netrupească cu mult mai greu decât aici, unde are el cu trupul o unnealtă extrem de potrivită la acea dispoziţie.

03] Pe tine, dragul Meu Matael, te-a adus lungimea ieşită din comun al timpului prea tare într-o împresurare; dar dacă ai înţelege cele ce sunt necesare, să înfăţişezi un suflet într-un asemenea fel liber, ca să devină ceea ce este deja acum în tine, n-ai fi găsit desigur nici o împresurare în privinţa lungimii timpului! Ce crezi tu într-adevăr, cât de mult timp a putut trece, până ce tu, ca un om sufletesc acum deja foarte desăvârşit ai dobândit acest nivel al tău de viaţă de acum? Dacă ţi-aş calcula totul laolaltă, te-ar cuprinde o groază şi n-ai fi în stare nici pe departe să înţelegi acestea acum! Dar Rafael al nostru ştie bine acest lucru şi îl înţelege în adevărata adâncime a adâncimii.

04] Dar atât de mult pot să-ţi spun într-adevăr, că sufletul al nici unuia nu este aici mai tânăr decât toată creaţia lumilor vizibile! Tu simţi acum o stare de disconfort, dacă îţi spun în concordanţă cu adevărul, că sufletele voastre sunt deja cu mult mai bătrâne decât eoni ori eoni de ani pământeşti; să nu Mă simt cumva nici Eu bine, pentru că exist din vecie şi sub Mine şi din Mine au trecut deja eoni de creaţii premergătoare doare din pricina voastră în timpuri pentru voi inimaginabile de lungi?!

05] Da, prietenul Meu, a crea un soare, un pământ şi toate lucrurile de pe el, este un lucru uşor! Acest fapt nu necesită de un timp chiar atât de lung. A crea şi o viaţă judecată a animalelor şi a plantelor, nu este greu. Dar a face un suflet, care este presupus să fie în toate pe deplin asemenea Mie, este şi pentru Creatorul atotputernic o treabă extrem de grea, pentru că nu-Mi poate folosi Atotputernicia la nimic în acest caz, ci numai înţelepciunea şi cea mai mare răbdare şi perseverenţă!

06] Pentru că producerea unui suflet Mie pe deplin asemănător, deci a unei a doua Dumnezeiri, are voie Atotputernicia Mea să facă şi să înzestreze numai foarte puţin, dar totul Dumnezeul nou devenit din Mine. Din partea Mea, primeşte aceasta numai materialul în mod duhovnicesc şi după necesitate, şi în mod natural. Şi dacă aceasta n-ar fi aşa şi dacă ar putea să fie altfel, nu Mi-aş fi impus, ca cel mai veşnic Duh străvechi, Mie Însumi în consecinţa iubiri Mele osteneala amară de a Mă întrupa, pentru a conduce mai departe sufletele crescute până la un anumit punct, nu cumva prin Atotputernicia Mea, ci doar prin dragostea Mea şi pentru a le da o învăţătură nouă şi Duhul nou de Dumnezeu din Mine, ca ele să poată deveni acum, dacă vor acest lucru în serios, Una cu Mine cu desăvârşire în cea mai scurtă perioadă de timp.

07] Eu v-o spun: pentru lucrările Mele premergătoare şi veşnice începe de-abia acum recolta şi voi veţi fi într-adevăr primii Mei copii pe deplin desăvârşiţi, dar ceea ce depinde încă de voinţa voastră şi nu de cea a Mea. Şi acum sunt de părere, că tu, Matael, Mă vei ierta într-adevăr în cugetul tău, deoarece vei admite acum sper toate cele ce nu le-ai admis şi înţeles mai devreme! Eşti acum lămurit?”
Ev. 04. Capitolul 247
01] Spune Matael: “Da, Doamne, în această privinţă sunt acum pe deplin lămurit; dar am fost chiar şi împreună cu cei patru camarazi ai mei mai rău decât un câine turbat, am fost un diavol şi totuşi m-a vindecat foarte rapid voia Ta atotputernică şi n-am pierdut de aceea conştienţa proprie şi amintirile în privinţa celor trecute! Ce este prin urmare acest fapt? În acel caz, ne-a ajutat totuşi atotputernicia Ta foarte rapid şi cu desăvârşire!”

02] Spun Eu:" Da, prietenul Meu, acela a fost un cu totul alt caz; acolo, n-au fost suflete voastre, ci doar şi numai trupurile voastre stricate prin aceea că în mădularele acelora îşi puseseră cuibul o grămadă de suflete rele! Acestea au pus stăpânire pe organismul omului în aşa măsură, că puteau tăia şi spânzura dupul bunul plac şi sufletele voastre s-au retras între timp, ca fiind mult prea puţin puternice împotriva maselor duhurilor şi a fost nevoit să lase duhurile rele să facă ce le este pe plac în trupi.

03] Dar prin acest lucru, sufletele voastre n-au suferit nici cea mai neînsemnate lezare; pentru că asemenea luări în posesie sunt numai acolo permise, unde un suflet deja atât de mult învăţat locuieşte într-un trup, încât duhurile sufleteşti rele, încă extrem de imature din lumea de dincolo, dacă se folosesc ele mai o dată de un trup din pricina presupusei îndreptări a lor, nu-i pot pricinui sufletului absolut nici un rău.

04] Aici este îndeajunsă cea mai mică expresie a puterii Mele, pentru a arunca afară din trup o mie ori o mie de asemenea suflete, despre care fapt te va convinge mai mult un exemplu care va avea loc încă astăzi. Dacă duhurile sunt o dată afară din trup, vei simţi fireşte o slăbiciune însemnată în trupul tău, care durează atâta timp, pâne ce sufletul a pus stăpânire iarăşi pe întregul organism trupesc. Dacă acest episod s-a săvârşit acuşi, trupul este stăpânit iarăşi de sufletul vechi, pe deplin sănătos; aici i s-a ajutat deci numai trupului şi nu sufletului prin Atotputernicia Mea. Dar unde un suflet este distrus în sine însuşi prin voinţa lui, acolo nu-i poate ajuta Atotputernicia Mea, ci numai dragostea, învăţătura şi răbdarea, pentru că fiecare suflet trebuie să înceapă din propria iniţiativă să construiască şi trebuie el însuşi să se desăvârşească cu materialul procurat lui. – Înţelegi tu acum aceste lucruri? Dacă mai îţi este ceva nelămurit, întreabă numai mai departe; pentru că acum a venit timpul lămuririi depline a toate treburile şi voi necesitaţi de multă lumină, pentru a le ilumina foarte bine tuturor celorlalţi în toate încăperile lor întunecate de viaţă!”

05] Spune Matael: “Doamne, Tu singur Cel mai înţelept şi Cel mai plin de dragoste din veşnicie! Eu sunt acum pe deplin în lumina cea mai lămurită şi cred că nu mai posed multă întunecime în cămara de viaţă a sufletului meu; dar cum stau lucrurile cu alţii, acest fapt îl ştii Tu, o, Doamne, bineînţeles cu totul Singur! La socrul meu şi la soţia mea mai există într-adevăr aşa câte o încăpere mică întunecată; doar că acolo voi mai adăuga deja foarte grijuliu cele în lipsă cu ajutorul şi milostivirea Ta!”

06] Spun Eu:" Fă numai aceasta; pentru că socrul tău şi soţia ta au fost până acum încă păgâni, dar păgâni de felul cel mai bun, despre care pot spune: Dintre aceştia Îmi este unul cu mult mai drag decât o mie de urmaşi ai lui Israel din Ierusalim şi în celelalte douăsprezece oraşe ale întregului ţărâm al făgăduinţei! Pentru că toţi aceştia nu vor să ştie şi să audă nimic despre un Dumnezeu din apropiere; un Dumnezeu pe undeva stând nemărgnit de departe le este mai drag, pentru că cugetă în secret în sinea lor şi în prostia lor grosolană, că un Dumnezeu stând pe undeva nemărginit de departe de ei este totuşi mai uşor de înşelat decât Unul aflându-se foarte aproape!

07] Vai de greşeala cea mai dură de printre evreii ai acestei lumi! Dar, dimpotrivă, ce se poate face aici altceva, decât să conduci oamenii înapoi prin învăţătură şi fapte corespunzătoare către lumina străveche a toată existenţa şi viaţa, cu toată răbdarea şi chiar cu jertfirea propriei vieţi trupeşti, dacă ar fi necesar?!

08] Şi aceasta este acum sarcina Mea impusă Mie Însumi de către Mine pentru voi şi cea a voastră pentru semenii voştri va urma! Bineînţeles că nu aveţi voie să vă daţi în mâna speranţei, de parcă toate acestea ar putea urma deja în câţiva ani! Eu vă spun: În o mie de ani şi mai mult, nu va fi auzit mai mult decât jumătatea populaţiei pământeşti nici măcar o silabă de la acest cuvânt al Meu!

09] Dar acest fapt nu este tocmai atât de dăunător problemei în cauză; pentru că şi în lumea de dincolo, duhurilor tuturor continentelor le va fi propovăduită această Evanghelie. Dar fiţi de aceea aici totuşi plini de râvnă; pentru că înfierea adevărată a lui Dumnezeu pentru cerul Meu cel mai interior şi curat al iubirii, va fi de dobândit numai începând de aici! Pentru primul şi pentru al doilea cer, se mai poate purta de grijă şi în lumea de dincolo.”