Marea evanghelie a lui ioan

02] Dar nu aşa stau lucrurile cu sfera vieţii exterioare a duhului. Aceasta este asemenea eterului, care umple spaţiul întreg, nemărginit ca fiind împărţit pe deplin în mod egal. Dacă duhul, apărând liber în suflet, se irită o dată, se irită şi sfera lui exterioară de viaţă în aceeaşi clipă nemărginit de departe în afară şi vederea, simţirea şi înfăptuirea lui pătrunde atunci fără cea mai neînsemnată limitare atât de departe în afară, cât eterul umple spaţiul pătrunzător printre creaţii şi în aceleaşi; pentru că acest eter este – să vorbim între noi – de fapt cu totul identic cu duhul veşnic de viaţă din suflet. Acesta este numai un punct de ardere condensat al eterului obişnuit de viaţă, care umple întreaga nemărginire. Şi de îndată ce el, ca fiind maturizat, se atinge prin suflet de eterul exterior, se uneşte simţirea lui, gândirea şi vederea într-o clipă cu eterul nemărginit al vieţii exterioare neslăbit în cele mai mari depărtări şi ceea ce marele eter al vieţii simte, vede, gândeşte, vrea şi înfăptuieşte pretutindeni curgând în jurul a toate şi pătrunzând toate în spaţiul nemărginit, aceea simte, vede, gândeşte, vrea şi înfăptuieşte de asemenea în acelaşi moment duhul propriu într-un suflet şi aceea vede, simte, gândeşte, vrea şi înfăptuieşte atunci şi sufletul, atâta timp cât este el pătruns din temelie de către duhul lui şi atâta timp cât acestease află în legătură cu nemărginitul şi obişnuitul eter al vieţii exterioare, cu el foarte îndeaproape înrudit.

03] Diferenţa dintre sfera vieţii exterioare a unul suflet cât se poate de desăvârşit luat pentru sine şi a eterului vieţii exterioare a duhului este prin urmare, foarte uşor de înţeles, una nemărginit şi nespus de mare şi voi veţi începe acum cumva într-adevăr deja să aveţi aşa o presimţire mică despre faptul cum este într-un duh atunci aşa aproximativ posibil, să se transpună, simţindu-se, văzând, gândind, vrând şi înfăptuind, într-o depărtare cât se poate de mare, ba chiar să pătrundă întreaga nemărginire pentru sine, pentru că el, în întreaga nemărginire veşnică ca fiind pe deplin neîntrerupt, este neslăbit unul şi acelaşi în toate punctele spaţiului întreg, veşnic.

04] Dacă deci prin sălăşluirea în suflete, părţi ale duhului universal se află aici ca fiind despărţite, formează ele însă totuşi în continuare o unitate desăvârşită cu Duhul Atotputernic, atâta timp cât ele pătrund pe deplin sufletul în consecinţa condiţionatei naşteri din nou a duhului. Dar ele nu pierd prin acest fel individualitatea lor absolut deloc, pentru că ele, ca nişte centre ale vieţii în forma omenească a sufletului, posedă şi aceeaşi formă şi prin acest fapt ca fiind duhuri văzătoare şi simţitoare de îndată a toate lucrurile trebuie şi în mod necesar să simtă cu sufletul lui, care este de fapt trupul lui, să să perceapă extrem de limpede toate cele ce se regăsesc ca un ceva îndeosebi de individual în sufletele lor care le înconjoară. Dar din acest motiv poate atunci şi un suflet, care este o dată umplut temeinic de către duhul lui, să vadă, să simtă, să audă, să gândească şi să vrea toate acestea, pentru că el este astfel pe deplin una cu duhul lui.

05] Dacă nu vi s-ar ivi încă nici o lumină despre substanţa duhului şi ale capacităţilor lor la această explicaţie acum deja evidentă, n-aş mai ştii Eu Însumi cu adevărat pentru viitor, în ce fel aş putea să vă fac mai limpede acest fapt înainte de naşterea din nou a duhului vostru în sufletele voastre! De aceea, vorbiţi acum toţi cu totul deschis, dacă M-aţi înţeles acum în sfârşit bine în acest cel mai important subiect!”
Ev. 04. Capitolul 257
01] Spun Matael şi mai mulţi alţii: “O, Doamne, acum într-adevăr, acum suntem pe deplin lămuriţi şi de-abia am mai şti, despre ce fel de lucruri de mai departe am mai putea să Te întrebăm! Doamne, întreabă-ne Tu acum despre diferite lucruri; pentru că vei ştii cel mai bine, unde ne mai lipseşte vreo cunoaştere!”

02] Spun Eu:" Este într-adevăr ceva neîndemânatic, dacă v-aş întreba de fapt oarece în aşa fel de parcă aş mai trebui să aflu asemenea lucruri de-abia de la voi, deoarece ştiu totul şi văd, ce se petrece în voi! Da, chiar cele mai tăinuite gânduri ale voastre, despre care abia ştiţi ceva, Îmi sunt, precum vouă soarele pe cer, foarte clar vizibile şi Eu să vă mai întreb aici despre ceva de parcă n-aş şti-o de dinainte?! N-ar fi acest lucru unul neîndemânatic sau cel puţin o trăncăneală a limbii şi a gurii nefolositoare şi risipitoare de timp?!”

03] Spune aici negrul care stă alături: “Doamne, acest lucru nu mi se pare just în concluzie; pentru că după cunoştiinţa mea, i-ai întrebat în urmă cu un timp scurt totuşi Tu Însuţi pe ucenicii tăi albi, dacă au înţeles bine aceasta sau aceea! Şi aceasta este totuşi o întrebare, cu ajutorul căreia am vrea să aflăm ceva de la cineva, despre care nu primiserăm mai înainte încă lămurirea adevărată! De ce i-ai întrebat atunci pe ucenici? N-ai ştiut, dacă au înţeles bine sau dacă n-au înţeles destăinuirile Tale mari şi extrem de înţelepte?”

04] Spun Eu:" O, tu prietene negru preţios al Meu! În privinţa întrebării, nu ne interesăm nici pe departe tot timpul numai despre ceea ce nu ştim mai înainte cumva noi înşine, ci întrebăm foarte des şi acest lucru dintr-un motiv bun, în fel de examinare, pentru a-l îndemna prin întrebare pe semenul nostru spre reflectare.

05] Aşa îl întreabă un dascăl pe elevul său despre unele lucruri, pe care le ştie mai înainte foarte bine şi trebuie să le ştie şi fără răspunsul micilor ucenici. Şi judecătorul îl întreabă pe păcătos, ce a comis împotriva legii, nu cumva, pentru a afla de-abia atunci, ce a făcut acesta împotriva legii – despre acest lucru are judecătorul deja de mult o cunoştiinţă! -, ci el vrea de la cel cercetat numai recunoaşterea vinei şi îl pedepseşte pe păcătosul înşelător, dacă neagă cu insistenţă toate cele despre care judecătorul a ajuns deja de mult la cea mai luminoasă convingere prin mărturiile pe deplin la fel ale mai multor martori!

06] Şi aşa pot într-adevăr şi Eu, ca un cel mai adevărat dascăl şi ca un cel mai drept judecător, să vă pun vouă oamenilor tot timpul întrebări, nu cumva, pentru a afla ceva de la voi, ce n-aş fi ştiut cumva de dinainte, ci pentru a vă obliga prin acest fel spre gândire şi examinare proprie! Deci, în acest fel pot să întreb într-adevăr pe oricine; dar dacă aş întreba aşa pe cineva dintre voi, de parcă aş dori să Mă conving, dacă acesta sau acela dintre ucenici ar fi înţeles bine sau n-ar fi înţeles învăţătura Mea, ar fi acest lucru din partea Mea o întrebare înfumurată şi nelalocul ei, deoarece aş fi putut şti ca Dumnezeu oricum deja din veşnicii încoace şi fără toată întrebarea, cine şi cum Mă va înţelege el într-adevăr în acest timp şi pe acest pământ! Eşti acum lămurit şi în această privinţă!”

07] Spune negrul: “Da, Doamne şi eu Te rog ca să mă ierţi pentru faptul că Te-am supărat pe Tine, o, Doamne, cu întrebarea mea extrem de nepricepută! În viitor, nu voi mai face aşa ceva cu siguranţă, dacă mi-ar fi îngăduit, să am voie să mă aflu mai departe cu cei ai mei în apropierea Ta sfântă!”

08] Spun Eu:" Poţi să te afli la Mine şi să Mă şi întrebi atâta timp cât vrei! Dacă mai ai oarece, ce nu-ţi este încă destul de limpede, ai tu, aşa ca orice altul, dreptul liber şi deplin să întrebi! Pentru că acum Mă destăinui deschis pe deplin în acest loc; mai târziu va veni o vreme în care nu voi mai asculta de la nimeni vreo întrebare pentru un timp. Mai este în tine ceva nelămurit; cerecetează-te şi întreabă şi să-ţi fie şi în acea privinţă o lumină!”

09] Spune negrul: “O, Doamne, aici nu este nevoie, ca să mă cercetez mult timp; pentru că nelămuririle mele le cunosc deja de mult! Şi iată, aceasta este o nelămurire principală, că pot să-mi explic cel mai puţin atoatecunoaşterea lui Dumnezeu! Cum poţi şti aşa chiar despre toate în întreaga nemărginire?”

10] Spun Eu:" Dar dacă nu înţelegi acum încă acest lucru, atunci n-ai înţeles destul de adânc mai devreme tocmai destăinuirile Mele despre eterul vieţii exterioare a duhului! Vei fi înţeles totuşi, cum spaţiul veşnic de creaţie este veşnic şi nemărginit şi cum nu este el cu nimic altceva umplut, decât înspre toate părţile veşnic în continuare cu Duhul Meu, care este aici dragoste pură, deci viaţă, lumină, înţelepciune, cea mai limpede conştienţă de sine, o simţire exactă, observare, vedere, ascultare, gândire, vrere şi înfăptuire.

11] În Mine este aceasta, ce-i drept, cu totul un singur centru şi veşnic la fel al Duhului, dar care este una cu eterul lui al vieţii exterioare nemărginit de mare şi umplând toată nemărginirea, care eter se află la Mine cu centrul vieţii principale mereu cu toate ce le cuprinde el, în legătura cea mai interioară. Dar acest al Meu eter al vieţii exterioare pătrunde totul şi cuprinde totul în întreaga nemărginire veşnică şi vede, aude, simte, gândeşte, vrea şi înfăptuieşte peste tot într-unul şi cut totul acelaşi fel.

12] Pe o anumită distanţă, este doară şi sufletul tău în stare de acest lucru şi i-ar fi cuiva greu, să cuprindă în apropierea ta un gând rău, fără ca să-l recunoşti pe acesta de îndată. Dar aşa cum eşti în stare de aşa ceva, cu ajutorul sferei puternice exterioare de viaţă a sufletului tău, care se află cu acesta mereu în legătura cea mai profundă şi răspândeşte astfel eu-ul tău limpede departe dincolo de tine, tot aşa este cazul şi la eterul Meu al vieţii exterioare a Duhului, numai cu diferenţa că sfera vieţii exterioare a sufletului tău este limitată numai pe un anumit spaţiu, pentru că ea, ca substanţă, din pricina diversităţii elementelor străine care o întâlnesc, nu se poate răspândi mai departe.

13] Dar eterul vieţii exterioare a Duhului nu poate veşnic să se întâlnească cu elemente străine, pentru că, de fapt, totul est el însuşi; şi aşa poate el şi în mod foarte liber şi nestingherit să privească, să simtă, să audă şi să înţeleagă bine nemărginit toate. Şi vezi, pe acestea se bazează cu totul limpede şi uşor de înţeles atotcunoaşterea lui Dumnezeu, ţie atât de greu de înţeles! Spune, eşti acum lămurit şi în această privinţă?”
Ev. 04. Capitolul 258
01] Spune negrul cu o voce cu totul înviorată: “Da, da, da, - acum sunt şi în această privinţă lămurit pe deplin şi cred că mai admit acum în plus aşa unele lucruri, pe care nu le admiteam mai devreme de asemenea niciodată aşa bine limpede! Aşa înţelegem evident limba animalelor pe deplin şi cine vrea să-şi facă osteneala, să moduleze sunetele puţine ale animalelor după felul simţirii interioare şi a inteligenţei natural sufleteşti, pentru care fapt fireşte că este necesar un exerciţiu minor -, acela poate să vorbească cu animalele ca şi cu oamenii într-un mod cu totul formal şi poate să afle de la ele aşa unele lucruri, care adesea nu sunt de o însemnătate minoră în seriozitatea deplină. Eu însumi m-am încercat, dar n-am putut totuşi niciodată să ajung la o limbă pe înţelesul tuturor animalelor, pentru că organele mele n-au fost rânduite după acea limbă şi nu sunt nici acum rânduite astfel; dar de înţeles, înţeleg totul ce un oarecare animal convine cu cel asemeni lui.

02] Aşa am auzit odată acasă doi hipopotani convenind între ei următoarele într-un mod foarte răspicat la Nil în apropierea mea de ei neobservată: Masculul bine de recunoscut i-a spus femelei: Atunci, se ridică femela în picioare şi nu spune nimic altceva decât: Şi când femela a rostit acestea, au mers ei de îndată rapid ca săgeata peste pietre şi coclauri de-a lungul Nilului.

03] După aproximativ paisprezece zile, am mers iarăşi în acel loc, pentru că am simţit în mine, că acolo s-ar afla o întreaga familie de hipopotani. M-am grăbit cu un pas tăcut alăturdându-mă lor şi am găsit şapte hipopotani zburdând de-a valma pe un banc de nisip şi glumind între ei şi necăjindu-se prieteneşte reciproc. Dar de această dată am luat şi un slujitor cu mine, pentru că ştia cu totul deosebit de bine să vorbească cu multe specii de animale.

04] Când noi doi ne-am apropiat foarte liniştiţi şi tăcuţi de acel loc la fluviu în spatele unei tufe şi când am putut auzi foarte bine pălăvrăgeala lor, a spus femela mie destul de bine cunoscută către masculul ei: După aceea, masculul a şi-a întins nasul de câteva ori către noi doi, mirosindu-ne, şi i-a spus după aceea femelei:

05] După aceea, femela s-a liniştit şi a început să sară şi să danseze iarăşi plină de bucurie prinprejur; pentru că avea o bucurie mare în privinţa faptului că şi-a salvat fiul care s-a aflat în pericol mare. Dar fiul era şi el un animal cu totul deosebit de bine clădit şi trăda un fel de simţire de sine, ce s-ar putea numi mândrie în sfera noastră omenesc moralicească.

06] Conducătorul meu era de părere că ne-am putea acum apropia fără griji cu totul liniştiţi de această societate de hipopotani şi ei n-ar fugi de noi. Am făcut aceasta şi iată, masculul bătrân ne-a arătat chiar un fel de respect şi ne-a indicat un loc foarte confortabil pentru a privi de acolo, dar a spus, ca să nu dorim să păşim de bancul de nisip, pentru că ar fi multe ouă de crocodil îngropate în acelaşi şi pentru că ar fi acum ocupat de a-şi exersa puii în căutarea acestor ouă rele.

07] Am făcut acest lucru şi slujitorul meu i-a dat masculului deplina asigurare, că el şi societatea lui nu numai că n-ar avea de ce să se teme, ci şi că i-am aproviziona în decursul întregului timp al şederii lor acolo cu pâine şi pâine de lapte (brânză) în mod îmbelşugat. Atunci, a spus masculul:

08] Apoi, l-a întrebat slujitorul pe mascul din nou, cum ar fi puse în această regiune ouăle de crocodil în nisip, deoarece în această împrejurime a fluviului nu s-a văzut totuşi niciodată un crocodil. Atunci, a spus masculul:

09] În acea clipă, a sărit masculul de la noi într-altă parte şi a scos nişte sunete, pentru urechile omeneşti de un singur ton şi nearticulate a căror sens, nu l-am înţeles foarte exact; dar slujitorul meu cu un auz fin, a spus că masculul a dat acum ordinul pentru căutarea ouălor. Şi într-adevăr, animăluţele au început să scormonească prin nisip şi de îndată ce găseau un loc, în care se afla în nisip un cuib cu ouă, scoteau din sine un sunet foarte specific, săpau foarte rapid în nisip şi scoteau ouăle la suprafaţa solului, după care fapt începea atunci imediat mâncatul prăzii găsite. Dar nu mâncau decât cele mai mici; pe ouăle cele mai mari le spărgeau cu dinţii, dar le aruncau atunci foarte rapid în apă cu labele din faţă. Dar după aceea, mergea vânătoarea iarăşi mai departe.
Ev. 04. Capitolul 259
01] (Negrul:) “Noi am privit la ei cu totul nederanjaţi o jumătate de zi şi ne-am amuzat destul de bine, deoarece puteam distinge foarte limpede şi lămurit o anumită ordine şi un plan foarte bine calculat la fiecare pas a acstor animale şi eram nevoiţi totodată să ne mirăm mereu foarte tare despre îndemânarea deosebită, prin care aceste fiinţe cu adevărat inteligente peste acea a omului îşi îndeplineau lucrarea. M-am gândit la o obosire a acestor lucrători; dar nici urmă de aşa ceva. Cu cât mai mult timp dura lucrarea, cu o râvna atât mai mare se începea ea din nou.

02] La cam aşa aproximativ trei ore după măsura voastră a timpului, a venit masculul iarăşi şi a spus: Cu acest banc de nisip de-abia ar sfârşi în patru zile şi atunci ar fi dincolo pe malul stâng, de asemenea o întindere însemnată de nisip, în care ar fi de asemenea îngopate multe ouă de crocodil. Şi pe acelea ar trebui să le distrugă, altfel, ar mişuna pe aici o grămadă de crocodili un an mai târziu şi în zece ani s-ar înmulţi atât de mult, că nici un om n-ar mai putea face vreun pas în întreaga regiune din aval, fără ca să întâlnească pe undeva un crocodil. Oamenii acestor ţinuturi n-ar putea să le fie lor, hipopotanilor, de aceea îndeajuns de mulţumitori pentru distrugerea continuă a crocodililor răi în întreaga regiune de sus şi de jos, în ambele părţi ale acestui fluviu.

03] Dar slujitorul meu l-a întrebat pe masculul vioi, cum ar putea să se întâmple totuşi în continunare, având în vedere o asemenea hărniciea lor, că se mai află şi apar crocodili în fluviu. Atunci a spus masculul, înfăţişându-se foarte serios:

04] Slujitorul l-a întrebat, cum a ajuns acesta la cunoaşterea Unui Cel mai înalt Duh. În acel moment, a început masculul să chicotească şi aceea a fost o formă de râs. Când masculul terminase de chicotit, i-a spus slujitorului:

05] Şi iarăşi l-a întrebat slujitorul pe mascul: A spus masculul: Cu aceste cuvinte ne-a părăsit masculul iarăşi şi şi-a urmat iarăşi munca lui cu toată hărnicia. Dar noi am părăsit după aceea acel loc şi ne-am dus iarăşi acasă pentru purtarea de grijă ale treburilor noastre de acasă.

06] Două zile după aceea, am aprovizionat animalele cu lapte şi brânză, pe care mâncare au mâncat-o cu o mare plăcere, dar după aceea s-au odihnit adevărat o zi întreagă de la munca depusă de ei.

07] Slujitorul l-a întrebat pe mascul, dacă ar fi comestibilă pentru om şi carnea de crocodil, fireşte mai înainte friptă în foc. Atunci, a spus masculul: Carnea din stomac desigur, pentru că aceasta se poate digera; dar cu cealaltă carne n-ar fi nimic de făcut, ea ar fi nedigerabilă de tare. Dar alte animale ale Nilului ar fi mai bune.

08] După această explicaţie, au sărit iarăşi toţi şapte în altă parte şi s-au pus la ţărmul celălalt mergând prin apă, unde nui-am mai urmat atunci, pentru că învăţaserăm să cunoaştem acum îndeajuns natura şi caracterul lor.

09] Eu am povestit numai de aceea acest exemplu al hipopotanilor, pentru că era pentru mine ceva cu totul nou şi pentru că n-am mai găsit atât de multă deşteptăciune în nici un animal mie cunoscut.

10] Există şi printre păsări nişte caractere foarte înţelepte. Mai înainte de toate aparţin de acestea ibisurile şi berzele, cocorii, gâştele sălbatice şi rândunicile. Dar printre animalele cu patru labe pe pământ sunt cămila şi mai mult marele elefant, măgarul, câinele, maimuţa, capra, atunci vulpea, ursul şi leul cu siguranţă cele mai inteligente şi au o limbă destul de clară. Inteligenţa celorlalte animale domestice este mai slabă şi limba lor este mai mult încurcată şi lipsită de inteligenţă. Dar dintre animalele cu sânge rece se află şopârla mare sus de tot pe listă; pentru că aceasta este socotită la noi ca fiind un adevărat profet şi ne vesteşte adesea cu mai multe zile dinainte, toate cele ce se vor întâmpla. De aceea se şi îngrijesc oamenii de la noi în mod foarte deosebit de aceste animale şi sunt hrănite cu lapte şi brânză.

11] Este în cea mai mare măsură de mirare, de unde îşi iau aceste animale ştiinţa lor. Aşadar, n-am povestit aici absolut deloc o fabulaţie, deşi acestea acum povestite de mine trebuie să li se pară albilor neexperimentaţi ca fiind o aiureală. Dar dacă nu pot crede absolut deloc, că toate acestea se comportă astfel, atunci aduceţi aici din pricina exemplului practic cumva un măgar cu totul străin şi slujitorul meu va îndrepta întrebări către el şi îi va da măgarului o sarcină de a face un anumit lucru şi animalul va face desigur cu punctualitate, ceea ce slujitorul va dori de la el!”