Marea evanghelie a lui ioan

02] Atunci când a fost ea vizibilă în stare dezvelită, Rafael i-a făcut de îndată atenţi pe cei înfierbântaţi straşnic de lăcomia de cunoaştere asupra statuile lui Memnon foarte bine săpate în piatră şi a spus: “Vedeţi, aici sunt ele deja, cei doi lipsiţi de nume! Dar acolo, în partea de sus, vedeţi voi, ca provenind dinainte de cei fără nume, şapte figuri uriaşe în înfăţişarea îmbrăcată de om şi în jurul lor vedeţi o sumedenie de figuri omeneşti cu totul mici! Ce a vrut aşadar Shivinz-ul înţelept, care a desenat pe toate pietrele cu mâna sa proprie, să indice prin acest fapt?

03] Ascultaţi! În acelaşi timp, cam o sută şapte ani înaintea primului dintre cei doi înaintaşi fără nume, o minge foarte mare de felul pământului a fost distrusă în multe bucăţi în adâncul spaţiu de creaţie prin permiterea Domnului. Foarte mulţi oameni uriaşi au populat-o.

04] La distrugere, de nimeni prevăzută, deşi ea le-a fost prezisă acelor oameni de mai multe ori, s-a întâmplat că şapte dintre acei oameni menţionaţi ai mingii de felul pământului au căzut în partea superioară a Egiptului în mai multe locuri publice ale ţării mari şi au cauzat prin căderea lor grea un cutremur foarte mare al pământului.

05] Această ploaie de oameni a durat peste zece zile, asta înseamnă de la primul căzut până la cel din urmă. Locuitorii ţării au avut de îndurat în acest timp multă frică şi mari sperieturi; pentru că ei se temeau mai cu seamă noaptea, că un asemenea uriaş va cădea peste ei şi i-ar presa pe toţi laolaltă într-un mod foarte rău. De aceea priveau ei necontenit la cer cu o inimă înficoşată, dacă n-ar dori iarăşi un oarecare asemenea uriaş nepoftiti să le facă din cer o vizită extrem de nebinevenită.

06] Mai bine de zece ani, au fost puşi paznici care au rămas astfel, pentru a vedea, dacă n-ar ajunge iarăşi aşa un uriaş foarte îngrozitor din aer; dar deoarece despre acest lucru n-a mai fost după zece ani nici o urmă de descoperit, de aceea cugetele oamenilor au devenit încetul cu încetul iarăşi mai liniştite şi ei îndrăzneau să meargă chiar la cadavrele mari şi pe deplin uscate ale uriaşilor, care zăceau prinprejur resfirate unele faţă de celelalte până în depărtarea de până la a patra parte de călătorie a unui zile.

07] Cei înţelepţi dintre acei oameni străvechi ai Egiptului au fost într-adevăr de părere, că aceştia ar fi cumva uriaşii pedepsiţi de Duhul lui Dumnezeu ai nei ţări mari şi aflându-se departe şi ar fi hulit împotriva lui Dumnezeu şi Dumnezeu ar fi rânduit atunci în mânia Lui dreaptă să fie ridicaţi de pe pământ prin mâna duhurilor Sale puternice şi a rânduit apoi de asemenea ca să fie aruncaţi încoace, pentru a le arăta egiptenilor, că El n-ar cruţa nici măcar uriaşii cei mai mari, dacă ar acţiona împotriva voii Lui. Pe scurt şi bine, s-a început chiar a arde pe bucăţi aceşti uriaşi morţi şi în cincizeci de ani n-a mai fost niciunde de descoperit vreo urmă ai acestor vizitatori uriaşi morţi.

08] Dar ce au reţinut totuşi egiptenii de la aceste înfăţişări uriaşe de oameni, a fost faptul că din aceşti uriaşi care i-au rămas foarte bine întipăriţi în minte au trecut ei dincolo într-o percepere colosală pentru toate lucrurile, pentru care fapt primele lor sculpturi oferă o dovadă mai mult decât evidentă.

09] În templul din Ia bu sim bil au fost înfăţişaţi în fiecare dintre cele trei încăperi şapte uriaşi ca fiind oarecum cei care ţin acoperişul, asta înseamnă că ei au fost săpaţi în pietre şi anume în acea ţinută populară, în care uriaşii mari au ajuns jos din aer; şi egiptenii, care umblau înainte aproape pe deplin goi, au început să se îmbrace şi ei în asemenea feluri, - din care motiv şi până în această zi toate rămăşiţele vechi se pot vedea astfel îmbrăcate. Mumiile şi sarcofagele lor sunt pline de asemenea podoabe.”

10] Întreabă conducătorul, ce înţelegeau aşadar vechii egipteni prin sarcofage şi de ce au numit aşa sicriiele mari precum şi cele mai mici foarte masive.

11] Spune Rafael: “Acest lucru să-l auziţi de îndată şi cu totul temeinic! Voi ştiţi că îngroparea cadavrelor îşi are în această ţară în cea mai mare parte căile sale foarte întortocheate, deoarece în pământul uscat un cadavru trece foarte greu dincolo în starea putrefacţiei şi sticăciunea nu-l poate distruge. În apropierea mai umedă a Nilului, nu s-a vrut să se îngroape morţii şi din motivul foarte înţelept de a nu necurăţi apa fluviului. Deci, a lăsa cadavrele să rămână pe jos sau să fie ele chiar aruncate animalelor sălbatice ca hrană, pentru aceste lucruri au fost mai ales vechii egipteni prea mult cu un simţ uman şi au şi respectat prea mult cadavrele fraţiilor lor decedaţi, ca să le fi putut pricinui o asemenea necinste. Dar ce era aşadar altceva de făcut?

12] Vedeţi, ei au avut o idee foarte deşteaptă! Ei au cioplit din piatră sicrie pe de-o parte foarte mari dar mai târziu şi din acelea cu totul mici în care cel mult unul, două până la trei cadavre aveau spaţiu într-un mod cu totul confortabil. Fiecare sicriu era prevăzut cu un capac relativ mare şi greu. Dacă au fost atunci puse într-un asemenea sicriu unul sau mai multe cadavre, după ce erau mai devreme bine îmbălsămate cu mum (muma, şi mumie, = răşină de pământ, balsam de pământ), capacul a fost după aceea încălzit cu totul până la starea ardentă şi sicriul a fost atunci acoperit cu capacul în starea ardentă, să spunem aşa, pentru timpuri veşnice. Prin acest procedeu, cadavrele din sicriu s-au uscat pe deplin şi la un capac mare foarte încălzit au devenit uneori şi pe deplin carbonizate sau chiar arse până la cenuşă.

13] Dar în localităţile şi comunele mai mari existau şi sicrie comune, care au fost la fiecare şapte ani iarăşi parţial descoperite. Acestea au fost atunci iarăşi umplute încetul cu încetul cu cadavre şi pe deplin acoperite, după care fapt a fost atunci aprins un foc straşnic peste capac, prin care lucru cadavrele din sicriul mare s-au făcut fireşte cenuşă. Când un asemenea sicriu era plin de cenuşă, n-a mai fost deschis, ci rămânea spre amintirea efemerităţii a tot ce este pământesc ca monument de cinstit.

14] Cu timpul, s-au construit cavouri şi piramide peste, din care pricină încă în ziua de azi se găsesc în preajma piramidelor o sumedenie de asemenea sicrie în cavouri uneori foarte înguste şi alte ori în cavouri mai largi ( Cai-tu comba, asta înseamnă încăpere ascunsă). Aceste sicrie, acum vouă limpede descrise, au fost aşadar de aceea numite sarcofage, pentru cu după limba străveche a egiptenilor Sarco înseamnă <în stare ardentă> şi vaga (Vaşa) un .

15] Aici ai tu acum sarcofagele tale; dar acum să păşim la dezvelirea celei de-a patra perle şi să vedem tot ce ne va destăinui aceasta!”
Ev. 04. Capitolul 204
01] Îngerul o ia cu foarte mare grijă în mână şi o eliberează de scoarţă.

02] Aici conducătorul îl întreabă pe înger şi spune: “O, tânăr minunat, tu deget servitor al Celui mai mare, nu fii conturbat, dacă te supăr cu o întrebare printre cele povestite de tine! Vezi, pe mine mă apasă ciocanul în conştienţa celeilalte puteri miraculoasă a ta! Îţi este el absolut necesar, sau te serveşti de acesta doar şi numai, pentru a ni te arăta într-o stare naturală mai mare, ca să putem să te privim şi să te ascultăm cumva cu mai puţină frică şi mai liniştiţi!”

03] Spune îngerul: “Niciuna dintre cele două, - ci acest lucru îl fac doar şi numai de aceea, pentru a vă arăta, cum trebuie să vă purtaţi la întâmplări asemănătoare cu asemenea pietre, pentru a le dezveli, dacă găsiţi cumva iarăşi unele dintre acestea! Pentru că mai ales în Egiptul superior şi în cel din mijlocse găsesc o masă mare de asemenea pietre încrustate şi anume în deşert extrem de resfirate; fireşte că asemenea perle vor fi puţine pe altundeva. Dar şi celelalte pietre sunt prevăzute cu asemenea semne, inscripţii şi desene; pentru că vechii egipteni n-aveau nici pe departe hârtie pentru a scrie pe ea. De aceea s-au folosit suprafeţe de piatră, pentru a săpa pe ele tot felul de lucruri spre pomenire la început cu condei de ardezie şi mai târziu cu dintr-a acela de bronz.

04] Inscipţiile cele dintâi fireşte că au de oferit într-adevăr puţine alte lucruri decât întâmplările foarte simple ale turmelor lor; dar cele mai târzii conţin întâmplări mari şi pline de însemnătate, nu numai pentru această ţară şi acest popor mare, ci de îndată pentru întreg pământul. Pentru că Domnul a vrut, ca această ţară să fie o şcoală primară cu totul straşnică pentru venirea Sa, din care pricină El a şi trimis aşadar poporul Lui ales cu foarte mult drag, evreii într-o şcoală a vieţii în Egipt care a durat foarte mult. Şi Moise, proorocul mare al Domnului, a parcurs şcolile lui în cornul lui Cahi (Cahiro), în Teba (Tebai, şi Tebsai, = casă de nebuni, mai târziu fireşte un oraş mare, bogat în popor), în Kar nag la Korak şi în oraşele cele mai vechi Memphis, Diathira (Dia daira = loc al muncii de corvoadă) şi la Elefantine (EL ei fanti = urmaşii copiilor lui Dumnezeu) şi a fost condus de Duhul lui Dumnezeu la o sfinţenie mai mare de-abia la vârsta de cincizeci şi şapte de ani în Maidan peste Suez, în stare fugitivă faţă de un varion (faraon) groaznic, începând din care loc puteţi să citiţi în Scriptură istoria lui de mai târziu.

05] Pe scurt, Egiptul a fost deci determinat de Dumnezeu ca să fie o şcoală premergătoare şi locuitorii acestei celei mai vechi populate ţări de pe pământ au fost înzestraţi deja din timpuri străvechi cu multă înţelepciune şi au şi făcut negoţ şi schimburi de mărfuri cu aproape toate popoarele mai bune ale acestui pământ. Voi veţi înţelege acum de asemenea, cum şi de ce tocmai în această ţară are totul ce se găseşte acolo o însemnătate adesea foarte adânc pătrunzătoare.

06] Şi acum, la cea de-a patra perlă a noastră dezvelită!

07] Aici vedem mai multe imagini ale unor vânători cu tolbe, arcuri şi săgeţi şi o turmă mare, care este înconjurată de lei. Aceasta înseamnă o luptă mare a egiptenilor cu elii, care în acele timpuri dădeau târcoale în număr mare la turmele îngrăşate ale Egiptului.

08] Şi priviţi, mai mult în partea dreapta a acestei scene vedeţi păşunile înconjurate deja de ziduri şi pe ele se află capete de tauri, cu coarnele îndreptate când în sus, când în jos sau lateral, ce indică totul în acea direcţie, că turmele cirezile s-au aflat necontenit cu totul fără apărare în pericol mare înainte de împrejmuirile imense cu zid ale păşunilor mari. În colţurile zidurilor vedeţi şi un câine mare, ca gata de luptă, acuşi stând în picioare, acuşi intins; numele lui pe care i l-au dat vechii egipteni acestui animal păzitor, este Pas, şi Pastshier (păzitor al păşunii).

09] Aici, mai departe în dreapta, îl vedeţi iarăşi pe regele păstorilor Shiviniz (Sfinx), alături de el un câine uriaş de mare şi în faţa câinelui mai multe bucăţi ale leului. Dar mai departe în dreapta, mai mult în sus, îl vedem pe acelaşi câine, sub el imaginea soarelui şi a lunii. Ce reprezintă acestea?

10] Ascultaţi! Shivinz-ul nostru avea ca rege al păstorilor în serios unul dintre cei mai mari câini, faţă de care nici un leu şi nici un leopard nu era sigur de viaţa lui. Acest câine a păzit mult timp cirezile Shivinz-ul. Dar atunci când cu timpul câinele a stat învers (a murit) în consecinţa vârstei sale, a hotărât Shivinz-ul, din respect şi pomenire, să-şi simbolizeze tot timpul acest animal cu o constelaţie din partea sudică a cerului. El a numit constelaţia cu numele determinant al câinelui mare, care păzise devotat ani de-a rândul turma regelui. Că regele şi-a transpus câinele său printre stele, este vizibil din faptul că sub stomacul câinelui devine vizibile luna şi soarele. La toate unde sub se află vizibile soarele şi luna, se află printre stele simbolic spre pomenirea a ceva de o însemnătate mare şi puternică.

11] Un câine foarte mare şi păzitor nu este în ziua de astăzi – mai ales în această ţară, unde nu există aproape nici un fel de animale sfâşietoare – într-adevăr de o oarecare însemnătate deosebită; dar în Egiptul vechi, unde existau haite întregi de bestii sfâşietoare şi unde mai există parţial dintre acestea, era un câine mare, puternic şi curajos o necesitate extrem de mare. Pentru că, în primul rând, era un asemenea câine păzitorul cel mai devotat al turmelor. Ţinerea lui era foarte uşoară, pentru că această rasă mare de câini se hrănea de obicei cu şoarecii de pământ nenumărat de mulţi, în care privinţă această ţară n-a avut mai niciodată o lipsă; mâncau de asemenea şi lăcuste într-o zi în număr de mii. Numai o dată pe zi primeau ei ceva lapte şi acest lucru îi făcea să-i rămână devotaţi turmei.

12] Dar pe lângă câinii mari erau acceptaţi bine la vechii egipteni şi un fel de câini mai mici; numele lor era Mal pas (câine mic). Aceştia erau cei care făceau gălăgie; Poroshit înseamnă după limba veche sau . Dacă ceva străin se apropia de o casă sau de o turmă, atunci începeau câinii mici să latre deja; acest fapt îi făcea atenţi pe acei mai mari şi aceştia începeau atunci cu lătratul lor imens, să umple împrejurimea cu respect pentru bestiile sălbatice, după care lucru şi începeau acestea să se retragă.

13] Câinii mici erau multiplu şi păzitori ale găinilor şi ale ouălor acestora, pentru care treabă erau ei în special dresaţi. Toate acestea au fost o invenţie a Shivinz-ului, care făcuse de-abia aceste păsări să fie nişte animale de casă foarte folositoare şi le arătase egiptenilor, cât de bună este carnea lor şi cât de bune la gust sunt ouăle lor fierte sau fripte. Aşa a învăţat el deja atunci locuitorii acestei ţări mari deveniţi foarte numeroşi să cunoască mijloace noi de hrană şi să cunoască animale noi, ale căror ouă şi friptură era mai târziu numai prea bune la gust, - căci altfel nu ar fi izbucnit o dată mai târziu un război straşnic din pricina găinilor, despre care pomeneşte chiar şi istoricul Herodot într-un mod de mit.

14] Shivinz-ul nostru, care a pus câinele mare pe cer, i-a procurat şi celui mai mic un loc printre astre şi i-a dat numele de Porishion (Prozion). În apropierea lui se află bătrâna Cocla (găină); mai târziu a primit această constelaţie şi numele de Peleada, şi Peleadza şi a primit în consecinţa unei legende greşite a grecilor de la greci numele de Pleade.

15] Aici, sus de tot pe perlă vedeţi şi acest lucru foarte bine însemnat şi puteţi să recunoaşteţi din acestea, ce cap iluminat a fost Shivinz-ul nostru. Pe el nu l-a interesat atât de mult a le aduce aminte mereu uceniciilor săi de câinii şi de găinile sale prin constelaţiile uşor de recunoscut, ci să-i înveţe să cunoască după astre mersul timpului.

16] Shivinz-ul a fost de asemenea acela, care realizase la Diadaira (Diathira) primul zodiac (Sa diazc = pentru lucrători), l-a inventat mai întâi pe firmament şi le-a dat constelaţiilor numele lor după apariţiile şi întâmplările din ţară care aveau loc în acelaşi timp, cum vom vedea un asemenea lucru de îndată pe a cinci-a perlă dezvelită!”

02] Priviţi tocmai aici un zodiac din Diathira desenat în faţa noastră pe suprafaţa cea mai frumoasă şi cea mai mare a perlei! Aici se află un templu colosal; 365 de stâlpi de felul cel mai masiv poartă o boltă tot atât de masivă din pietre cubice de granit roşiatic, construită extrem de iscusit în privinţa zidirii şi construită foarte stabil. Cea mai înaltă deschidere a boltei este ridicată de la pământ la o înălţime de 66 de măsuri de om. Bolta întreagă are exact 365 de deschideri, care sunt tocmai aşa postate, că în timpul duratei unei zodii, sub care se află soarele, lumina lui trebuia să cadă pe punctul din mijloc pe un stâlp stând în picioare în mijlocul templului, exact în amiaza zilei. Lumina prin celelalte cădea, ce-i drept, de asemenea pe altar în orele diferite ale zilei, dar nu mai trecea prin puncutul din mijloc, ci cu unul sau mai multe grade alături.

03] Această boltă construită ca să fie extrem de bogată în sensuri mai există şi în ziua de astăzi, chiar dacă puţin dărăpănată din pricina trecerii timpului şi va mai exista mult timp şi le va servi celor cunoscători ai astrelor ca punct de direcţionare.

04] Voi întrebaţi pentru ce fel de folos ar fi zidit marele Shivinz aşa cu totul de fapt această boltă, desigur cu cea mai mare osteneală din lume? – Înainte de acesta nu exista nici o împărţire lămurită a timpului. Puţina devenire mai scurtă sau mai lungă a zilei de-abia că se observa. Luna era încă împărţitorul cel mai sigur şi cel mai de încredere al timpului. La Diathira, ca fiind oraşul lucrătorilor celor osteniţi de creşterea animalelor, era nevoie de o împărţire exactă a timpului, pe timp de noapte precum şi pe timp de zi şi pentru acest scop şi din pricina ordinii mai exacte făcuse Shivinz-ul nostru aşadar şi această boltă, dar avusese de lucru pentru construirea acesteia în decursul zece ani buni cu o sută de mii de lucrători.

05] Bolta era fireşte foarte lată şi la câte 30 şi 31 de deschidere rotunde, pictate cu simbolul uneia dintre cele douăsprezece zodii, peste care pictură de obicei de culoare roţie constelaţia era amplasată cu alb şi întocmai realităţii. Voi vedeţi aici pe perlă desenat interiorul boltei cu totul bine cu linii fine, care erau atunci unse prin frecare cu o culoare de un roşu închis şi vă puteţi imagina acum bine, ce fel de duh înţelept era Shivinz-ul nostru şi ce fel de respect nemărginit aveau popoarele Egiptului faţă de el! Dar urmarea acestui lucru era şi una într-un asemenea fel, că trebuia doar să facă un semn cu mâna şi sute de mii de oameni începeau să se mişte cu toată energia şi o lucrare măreaţă dispărea prin miracole de pe solul pământului!

06] Pe cei mai înţelepţi din popor i-a făcut el învăţători şi preoţi şi: a zidit pretutindeni şcoli pentru toate materiile posibile ale tonului şi activităţii omeneşti folositoare. Cea mai înaltă învăţătură despre Dumnezeu era însă de dobândit în secret numai în Kar nag de pe lângă Korak şi în Ia bu sim bil prin multe încercări dure.”

07] Aici a întrebat bătrânul hangiu Marcu, întrerupându-l pe înger în explicaţia sa: “Prietene extrem de drăgălaş, deoarece te afli tu deja o dată în destăinuirea perlei, n-ai dori aşadar să ne explici cum stă treaba deci cu acel Sfinx foarte straniu, care, ca un ceva pe jumătate femeie şi pe jumătate animal le-a prezentat oamenilor misterul celebru într-un mod mereu pe viaţă şi pe moarte: ce ar fi anume acest animal, care ar merge dimineaţă pe toate patru picioare, amiaza pe două şi seara pe trei picioare? Cine n-a fost în stare să desluşească misterul, era ucis de Sfinx-ul misterios; dar cine l-ar desluşi, de acela s-ar lăsa Sfinx-ul să fie ucis! – Este în această treabă într-adevăr ceva adevărat prin dovezi sau nu?”
Ev. 04. Capitolul 206
01] Spune Rafael: “Uită-te aici, această a şasea perlă îţi va răspunde la întrebare! Aici o ai tu destăinuită; ce vezi la prima vedere?”

02] Spune Marcu: “Acolo văd iarăşi chipul colosal al Shivinz-ului şi câteva piramide; în faţa celei mai mari se află doi stâlpi cu vârf ascuţit, numite obeliscuri şi alături de piramidele mari, în realitate probabil la o depărtare de două sute de paşi, ceea ce se poate într-adevăr cu greu determina din imagine, este iarăşi vizibilă o statuie destul de colosală. Aceasta are un cap de femeie, mâini feminine şi un piept feminin şi puternic. Acolo unde se sfârşeşte pieptul, în locul stomacului, începe un trup de animal cu totul nedeterminat. În spatele acestei statui ciudate, este larg răspândit un zid în formă de cerc, prin care este înclus un loc mare de păşunat. Acest lucru pare constitui un ceva întreg şi aparţinând laolaltă. – Ce reprezintă toate acestea?”

03] Spune Rafael: “Imaginea colosală a pieptului este tocmai Shivinz-ul, pe care poporul, pentru a-l cinsti pe marele binefăcător, a rânduit să-l îndeplinească din imboldul propriu de către cei mai buni săpători în piatră şi ziditori de asemenea pe socotelile foarte proprii. Piramida mare cu cele două obeliscuri era o casă de şcoală, numită Ea avea în interior nişte încăperi mari şi culoare ducând departe înspre toate direcţiile, în care se găseau tot felul de amenajări ciudate pentru recunoaşterea propriului eu şi din aceasta pentru recunoaşterea Celui mai înalt Duh al lui Dumnezeu. Amenajările arătau uneori foarte îngrozitoare; dar ele au ratat numai foarte rar scopul lor. Celelalte piramide sunt cel mai adesea numai semne ale acelor locuri subterane, unde se aflau o sumedenie de sarcofage, care au fost acoperite cu zid, cum un asemenea fapt a fost deja arătat mai devreme.

04] Dar în acest timp se mai găsesc o sumedenie de piramide şi tot felul de temple în valea largă şi foarte lungă a Nilului, care temple şi piramide s-au format mult mai târziu sub conducerea faraonilor în timpurile lui Avraam, Isaac şi Iacov; despre acestea nu este vorba aici, ci doar şi numai despre acelea, care au fost construite sub conducerea Shivinz-ului.

05] Piramidai era numele străvechi propriu zis şi însemna atât de mult ca: . însemna de fapt ; dar fiindcă întreaga culoare albă era valabil la vechii egipteni, ca semn a ceea ce este curat, sublim şi frumos, de aceea s-a numit cu acest nume şi ceea ce este sublim, curat şi frumos.

06] Efectul bun al unor asemenea şcoli a fost acuşi cunoscut în lung şi-n lat şi au venit acuşi străini pentru vizitarea unor asemenea şcoli şi dintre aceia au fost atât de mulţi, că nu puteau fi cazaţi şi întreţinuţi. Atunci a inventat Shivinz-ul nostru în ultimul timp al guvernării sale un mijloc puţin cam de rău augur, pentru a ţine străinii la distanţă, ca să nu vină des în vizită, la şcolile făcute de el. Dar în ce a constat tocmai acest mijloc?

07] Aici, pe această perlă, vedeţi statuia pe jumătate omenească şi pe jumătate de animal. Ea era într-adevăr în aşa fel că un om putea ajunge pe nişte trepte întortocheate în capul ei şi din gura statuii, care avea un spaţiu gol în jos în formă de pâlnie, putea să vorbească foarte tare şi bine perceptibil şi din cauza vocii puternice se avea şi aparenţa de parcă ar fi vorbit în serios statuia colosală.

08] Când veneau atunci străinii acolo şi cereau să fie primiţi în şcoală, erau făcuţi ei atenţi de un servitor al statuii asupra faptului, că ar avea să se pună într-un loc anumit în faţa statuii sublime, care ar fi pe dinafară moartă, iar în interior vie şi anume trebuiau să se pună unul după celălalt. Atunci, primea fiecare, care dorea să fie un ucenic al piramidei, o întrebare enigmatică pe viaţă şi pe moarte de la Shivinz-ul sublim. Dacă cel întrebat desluşea misterul, era primit şi prin primire îi era acordat dreptul opus, să-i pună şi el o întrebare statuii şi în cazul în care statuia n-ar fi în stare să-i dea un răspuns satisfăcător, ar avea voie s-o distrugă pe aceeaşi şi oarecum s-o ucidă.

09] Dar întrebările îi erau făcute cunoscute clienţilor cu trei zile înainte pentru a putea reflecta; dar în a treia zi, când primiseră aceeaşi întrebare din gura statuii pe viaţă şi pe moarte, nu se lăsa desigur niciunul să depindă de această întrebare, ci se retrăgea foarte modest înapoi, plătea taxa cerută pentru întrebarea premergătoare şi pleca în patria lui adeseori foarte îndepărtată.

10] Datând dintr-un timp târziu, spune un mit, că unui grec i-ar fi reuşit să desluşească vechiul mister; doar că acest fapt este cu alte sute de mii cu siguranţă o fabulă şi lipsită de orice adevăr! Pentru că enigma celebră a desluşit-o Moise, dar n-a distrus de aceea statuia, pentru că şi această statuie, chiar dacă puţin derăpănată cu trecerea timpului, mai este şi astăzi vizibilă.

11] Fireşte că amenajarea interioară nu mai poate fi acum găsită, pentru că ea a fost cu totul acoperită de mâl şi de nisip; pentru că Nilul se revarsă de obicei o dată la fiecare o sută de ani, uneori şi după două sute de ani, într-un mod cu totul neobişnuit de puternic, astfel încât îşi împinge în regiunile mai înguste de vale valurile lui la o înălţime de peste treizeci de stânjeni peste nivelul obişnuit al apei sale. Prin acest lucru se pustiesc multe şi devin nefolosibile, pentru că acolo o grămadă de pietriş şi nisip şi mâl se depune peste culoarele mai înainte extrem de frumoase.

12] Au existat după timpul Shivinz-ului două revărsări ale apelor Nilului, ale cărui valuri au ajuns sus peste vârfurile piramidelor. O asemenea inundaţie a avut loc şi acum 870 de ani, calculat de acum, prin care templul de la Ia bu sim bil a fost aproape până la jumătate umplut cu nisip şi cu mâl şi nu s-a mai fost în stare să se cureţe acesta şi multe alte monumente pe deplin de nisip şi de mâl începând din acel timp. Şi aşa stau lucrurile acum şi cu statuia noastră enigmatică; ea este în interior plină de mâl şi nisip întărit, pe care nu le va mai putea într-adevăr nimeni duce afară! Aşa, dragul meu Marcu, stau lucrurile în adevăr cu Sfinx-ul misterios! – Eşti tu acum lămurit în această privinţă?”

13] Spune Marcu: “N-a îndrăznit aşadar într-adevăr în decursul a aproximativ o mie de ani nici un om cu o inimă curajoasă să-şi lase rostită enigma cunoscută de către Sfinx pe costul vieţii sale? Şi dacă ar fi făcut el acest lucru, ce i s-ar fi întâmplat, dacă într-un mod cu totul de înţeles n-ar fi desluşit enigma?”

14] Spune Rafael: “În locul în care era amplasat cel întrebat, era prevăzută o trapă, cu ajutorul căreia ar fi fost scufundat rapid într-o fântână; şi dacă ar fi fost o dată jos, l-ar fi luat atunci câţiva slujitori în primire, l-ar fi dus prin culoare subterane din pricina curajului său, chiar dacă descifrase greşit enigma, în acea şcoală, de la care n-ar fi scăpat mai devreme decât până ce ar fi devenit un om desăvârşit. Dar niciodată nu s-a ajuns la acest lucru; şi în timpurile când enigma a fost descifrată, era această amenajare foarte veche deja plină cu nisip şi cu mâl într-o asemenea măsură, că era pe deplin de nefolosit şi primii regi păstori şi poporul lor au fost până atunci deja de mult oarecum cuceriţi de un popor fenician şi varaonii însăşi în timpurile lui Avraam erau deja fenicieni.

15] Acum cunoşti tu şi despre acest lucru o explicaţie scurtă şi de aceea trecem acum la destăinuirea a perlei celei de-a şaptea, fiind totodată ultima!”