Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie
|
|  Yüklə 3.81 Mb.
|
neoprit şi singur cu dulceaţă l-a ascultat şi aşa pe fiul său şi pe sine sub blestemul tatălui său s-a pus. De aici să se înveţe părinţii a-şi creşte pe fiii lor din pruncia lor (după îndemnarea Apostolului) pentru învăţătura şi Sfătuirea Domnului (Efes. 6, 4) în frică şi în groază, iar nu în dezmierdare să-i aibă, ci să-i sloboadă în voia lor în neorînduieli, în spurcate cuvinte, nici un lucru necuviincios să nu facă, sau la vreun nărav rău să se deprindă, pentru că la ce se deprinde cineva din tinereţe, de aceea nici la bătrîneţe nu poate cu lesnire să scape, să se lase; şi ce fel de învăţătură primeşte în tinereţe, ori bună, ori rea, aceea într-însul pînă la bătrîneţe şi la sfîrşit petrece. Tînărul copil asemenea este cu scîndura cea gătită spre zugrăvirea Icoanei,, pe care orice ar zugrăvi din început zugravul, ori cinstit, ori necinstit, ori sfînt, ori păcătos, ori înger, ori drac, aceea şi va petrece de-a pururea - tot astfel şi cel tînăr în ce fel de deprindere îl vor creşte părinţii, ce fel de obicei îl vor învăţa, ori lui Dumnezeu plăcute, ori urîte lui Dumnezeu, ori îngereşti, ori drăceşti, în unele ca acelea toată viaţa sa îşi va petrece. Pînza albă, ori în ce fel de vopsea se va muia întîi, acea floare niciodată n-o va schimba. Şi vasul nou de lemn sau de lut, ori de care grăsime întîi s-ar umplea, ori de bine mirositor untdelemn, ori de puturos duhot, de acea putoare niciodată nu va scapă, de acest fel este deprinderea tinereţilor. Pentru aceea în pruncia lor, la bune obiceiuri se cade a-i învăţa, prin certare şi îmbunare, ci nu atîta prin îmbunare cît prin certare, pentru că prin groază a pedepsi tinereţele le este de folos, precum sfătuieşte Sirah: „Să nu dai fiului tău stăpînire în tinereţile lui, ci să-i sfărîmi coastele lui, pînă ce este tînăr, ca nu cumva învîrtoşîndu-se nu ţi se va supune" (Sirah 30, 11). Sfîntul Gură de Aur a însemnat tinereţele cu calul fără frîu şi cu fiara nedomesticită. Cu ce se înduplecă calul? Fără numai cu zăbalele, cu frîuI şi cu obosirea. Cu ce se îmblînzeşte fiara (ursul) de nu cu fiarele şi cu bătaia? De asemenea şi tinereţile de frică şi de învăţătură ca de zăbale şi de frîu, iar de certare şi de groază ca de obezi şi de lanţurile de fier şi de singură obosirea bătăilor au trebuinţă. Bine zice cel înainte pomenit Sirah: „Cel ce-l iubeşte pe fiul său îi îndeseşte lui rănile" (Sirah 30, 1). încă nu numai singuri prin sine părinţii datori sînt a-i povăţui şi a-i învăţa ia bunătăţi pe fiii lor, ci şi povăţuitori iscusiţi şi învăţători buni să pună lîngă ei, ca nu numai sănătatea pruncească să le păzească şi vreo învăţătură să le pună înainte, ci şi toate cuvintele şi faptele lui: şederea şi scularea, umblarea şi starea şi vorbirea cu alţii să le pîndească şi îndată cu certare să le îndrepteze, întru ce ar fi trebuinţă de îndreptare şi la toate obiceiurile bune să-i povăţuiască. Pentru 146
că sălbatice sînt tinereţele - zice Sfîntul Gură de Aur -trebuindu-le mulţi povăţuitori, învăţători în urmă mergători, hrănitori. Iarăşi acela grăieşte: „La catîri păstor, şi la cai comis bun căutăm, iar ceea ce ne este mai cinstită decît toate, ca adică să încredinţăm pe fiul la oarecare ce poate să-i păzească lui întreaga curăţie, nu căutăm." Pînă aici Gură de Aur. Deci noi să luăm aminte, de este nevoie la jivinele cele necuvîntătoare bunulpăstor, cu cît mai ales la copii. Acelea ca să nu se rumpă de fiară, sau de tîlhari să se răpească, iar aceştia ca să nu se răzvrătească de cei răi la nărav şi de furătorii de suflet draci să nu se fure şi în pierzarea cea veşnică să nu fie traşi. înfricoşat lucru povesteşte Sfîntul Grigorie Dialogul în vorbele cele cu Petru diaconul, în Cartea a 4-a la cap. 18, zicînd aşa: „Despre mulţi copii se închide intrarea în împărăţia cerurilor (prin singuri părinţii lor) den vor creşte pe ei rău. în cetatea aceasta (în Roma) un bărbat de toţi ştiut fiind, înainte cu trei ani, avea un fiu mic prunc de 5 ani, precum mi se pare fiind, pe care foarte iubindu-l trupescul lui tată îl creştea fără de certare. Iar pruncul acela de-a pururea dezmierdat fiind, se deprinsese a grăi cuvinte stricate şi spurcate şi hulitoare. Şi cînd orice gînd intra în sufletul aceluia, îndată spre rele cuvinte, la care se obişnuise, se întindea; şi hulea nu numai pe oameni, ci cînd i se întîmpla şi spre Dumnezeiasca Mărire (care a o zice este înfricoşat) îndrăznea, Sfintele lucruri hulind, iar tatăl lui nu-l oprea să grăiască acele hulitoare şi spurcate cuvinte. Deci acel copil în ciuma ce a fost aici înainte de 3 ani, s-a bolnăvit de moarte şi cînd tatăl său îl ţinea în braţele sale (precum mărturisesc cei ce au fost ia sfîrşitul acelui copil necuraţii draci venise să ia ticălosul suflet al copilului, iar copilul văzîndu-i pe ei tremura şi ochii închizîndu-şi a început a striga: Scoate-mă de la aceştia, tată, scoate-mă! Aceasta cu glas înfricoşat strîgînd-o şi-a plecat faţa în sînul tatălui său, vrînd să se ascundă pe sine, iar tatăl văzîndu-l pe el tremurînd, l-a întrebat ce vede: Răspuns-a copilul, zicînd: Nişte oameni negri au venit şi vor să mă ia, aceasta zicînd a început a grăi cuvinte mîrşave şi de Dumnezeu hulitoare la care se obişnuise. Şi îndată a murit. Această povestire a Sfîntului Grigore să înfricoşeze părinţii cei ce rău fără de învăţătură îşi cresc pe fiii lor şi-i lasă pe ei de se deprind la cuvinte şi la lucruri neplăcute lui Dumnezeu. Cu adevărat unii ca aceştia părinţi şi singuri cu copiii lor cei nepedepsiţi, cu dreaptă Judecata lui Dumnezeu, se vor da în mîiniie celor negri arapi, dracilor, spre veşnicele munci. Şi precum Ham cu fiul său Canaan a moştenit părinteasca nebinecuvîntare, aşa aceia vor moşteni Dumnezeiescul blestem 147
acela, pe care către capre îl va zice: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor!" Faptele anilor de la mia a doua şi suta a patra (De la anul 2300 la anul, 2400 de la Zidirea lumii) Arfaxad fiul lui Sem, nepotul lui Noe, avînd de la naşterea sa ani 135, a născut pe Cainan, iar după dînsul a născut şi alţi fii şi fete. Apoi ceilalţi strămoşi ai lui Hristos, care în Evanghelia de la Sfîntul Lucâ, începutul cap. 11 se pomenesc, din seminţia lui Sem mergînd, la vremile lor a naşte au început, al cărora pentru cea mai degrab pomenire, aici de faţă să se pună rîndul, începînd de la Noe pînă la Avraam într-acest chip: Noe a născut pe Sem, Sem a născut pe Arfaxad, Arfaxad a născut pe Cainan, Cainan a născut pe Sala, Sala a născut pe Ever, Ever a născut pe Falec, Falec a născut pe Ragav, Ragav a născut pe Sarah, Sarah a născut pe Nahor, Nahor a născut pe Tara, Tara a născut pe Avraam. (Avraam este al ll-lea patriarh de la Noe). Iar întru care vreme, care s-a născut, vezi în numărarea anilor. Pentru strămoşii lui Hristos, care înaintea potopului din seminţia lui Set au fost, nu este îndoială, că toţi drepţi şi sfinţi au fost. Iar pentru aceştia care după potop, de la Noe pînă la Avraam anume s-au pomenit, nu putem să zicem, ca toţi să fie drepţi, afară numai de doi: Sem şi Ever. (Iar de dreptul Avraam şi de a lui seminţie, mai pe urmă se va zice). Iar dreptatea celor doi s-a înştiinţat aşa: Sem şi lafet au acoperit goliciunea tatălui, Ever nu s-a învoit la facerea turnului cea neplăcută lui Dumnezeu, de care mai pe urmă se va spune. Iar pentru ceilalţi îndoire este, fiindcă şi închinători de idoli între dînşii s-au aflat unii, precum Sarah şi Nahor şi Tara tatăl lui Avraam. Fără numai aceia ce au vieţuit cu dreptate, care în zilele lui Noe s-au născut, adică: Arfaxad, Cainan şi Sala, care s-au născut mai înainte de a muri Noe şi la viaţa cea plăcută lui Dumnezeu a lui Noe au privit, care şi cuvintele lui cele drepte, care spre Dumnezeiasca plăcere povăţuia din gura aceluia le auzise. Pentru că mult foloseşte pe copii viaţa cea îmbunătăţită a tatălui şi învăţătorul cuvînt, iar mai ales a unuia ca aceluia mare întru bunătăţi bărbat, a lui Noe, plăcutului lui Dumnezeu, carele de faţă fiind şi în corabie fiarele cele sălbatice se cutremurau şi blînde erau, cu cît mai ales fiii şi nepoţii aceluia aveau a se teme, între cei vii fiind el şi nu îndrăzneau în vremea lui să facă rău ceva la arătare. Iar după moartea lui, numai un strănepot Ever se încredinţează că bun a fost, iar de ceilalţi nu este încredinţare. Faptele anilor de la mia a doua şi suta a cincia (De la anul 2400 la anul 2500 de la Zidirea lumii) Aici să se pomenească nu numai de ai lui Sem, ci şi de ai lui lafet, şi de ai lui Ham fii, care au început a se naşte după potop. Ai lui Sem au fost 5 fii, pe care Gheorghe Chedrinul îi numără cu acest fel de număr: 1. Arfaxad din seminţia acestuia mai de pe urmă au ieşit Caldeii. Şi evreii din Ever strănepotul lui. 2. Elam, din care seminţie au ieşit Elamitenii şi Perşii. Assur, din care Asirienii. 2. Liud, din acesta este Lidia. 3.Aram, din acesta sînt Sirienii şi Armenii. în Bibliile ruseşti se pune şi al şaselea fiu al lui Sem, ca fiind Cainan, ci se pare a fi greşeală. Pentru că Aram este de la grecul istoriograf Chedrinul şi din singure Bibliile acelea, căci Cainan nu fiu ci nepot îi era lui Sem, iar fiii lui Arfaxad (Fac. 11). Ai lui lafet au fost 7 fii:
6.Meşeh, din acesta sînt Capadocii, Misenii, lliricii încă şi Muscalii şi celălalt rusesc popor, şi precum şi Sfîntul prooroc lezechiil anume a zis (lezechiil, 38) că Meşeh era voievod rusesc, măcar deşi unii nu se potrivesc.Pentru că unii din Rifat fiul lui Gomer spun că s-au născut aceştia (s-au plodit), iar alţii spun că sînt Muscalii din Togormi fratele lui Rifat, care şi albi ruşi de unii se numesc şi povestesc a fi însă nouă ne este destul s-o ştim aceasta, că din seminţia lui lafet sîntem, căci că precum Meşeh era fiul lui lafet, aşa Eifat aşa Togorma au fost nepoţii iui lafet, fiind fii ai lui Gomer fiul lui, din care şi Chimerii sau Cimbrii, fiind de slavonă limbă, au ieşit. (Pentru Cimbri caută la luna lui Mai în viaţa Sfîntului Metodie şi Constantin. BOU O AR IES (-•interior ;ir State ■ .?·.& B.i". , — Micedoniart Sţafe - 340 BC j „ Mac*aorii«m State - 33<1 BC I „_ T>itac,«afi State of the Odrisiarss Scitia Maior-România de azi. | « GreeK Coton ies Founded in ?lh - Stn ş. BC Sciţia şi Tracia. Sciţia Minor şi Caută şi în Sinopsisul Pecerskăi, pentru slavoni, pentru ruşi şi pentru Meşeh şi pentru cimbri). 7.Tiras, din acesta Tracii fuseră: iar ţara Traciei este unde după aceea s-a zidit Bizantia, care acum se cheamă Constantinopol sau Ţarigradul. în Bibliile ruseşti, între fiii lui lafet se află şi al 8-lea fiu cu numele Elisa, ci acela nu se pare a fi fiu lui lafet, ci nepot, iar fiu al lui „lavan, fiul lui". Ai lui Ham au fost 4 fii, pe care Sf. Scriptură i-a pomenit:
4. Put, din acela sînt Troglodiţii, care cu etiopienii sînt de un chip şi de un nărav. încă au mai fost şi alţi fiii ai lui Ham, pe care ca pe cei neştiuţi Sfînta Scriptură pe nume nu-i pomeneşte. Dar se pomeneşte unul în hronograful lui Amsterlodam, anume Tifon, care l-a ucis pe Miţraim fratele său, cel ce în Egipt începuse împărăţia. Dintru aceşti fii ai lui Sem, ai lui lafet şi ai lui Ham, după facerea turnului şi după despărţirea limbilor, s-au născut nenumăraţi fii, nepoţi şi strănepoţi şi multe popoare au ieşit, pe care a-i număra pe toţi nu-mi este de nevoie, că nu-mi ajunge vremea, nici de vreun folos sufletesc nu-mi este. Cel ce voieşte să caute lâ ceilalţi scriitori de istorii. Faptele anilor de la mia a doua şi suta a şasea (De la anul 2500 la anul 2600 de la Zidirea lumii) Cainan fiul lui Arfaxad, nepotul lui Sem, trăind 101 ani, a născut pe Sala, apoi a născut şi alţi fii şi fete. Sfîntul Noe în anul vieţii sale 930, iar în anul facerii lumii (după Gheorghe Chedrinul) 2572, prin Dumnezeiască poruncă ia chemat pe fiii săi: Sem, lafet şi Ham şi le-a împărţit lor pămîntul.
Ca fiecare pe partea sa să se sălăşluiască cu seminţia sa. Şi le-a poruncit lor să nu-şi treacă hotarele unul altuia, ca să nu se ridice între dînşii sfadă şi vrajbă cu război, ci fiecare cu al său hotar să se îndestuleze. O spune şi aceasta Gheorghe Chedrinul, cum că aşezămîntul acela scriindu-l Noe, l-a încredinţat lui Sem, ca unui fiu mai mare, căruia atunci îi era (după a lui Chedrin povestire) ani de la naşterea sa 431. însă seminţiile cele mai de pe urmă a fraţilor acelora, n-au păzit aşezământul acela al strămoşului Noe, ci au început a strîmtora unii pe a iţii şi a-i chinui, năpădind cu războaie precum mai pe urmă se va arăta. A trăit dreptul Noe după potop 350 de ani. Şi împlinind de toţi anii vieţii sale 950 (Fac. 9, 29). A chemat fiii şi nepoţii şi strănepoţii săi şi i-a învăţat pe ei cu părinteşti sfătuiri, ca să cunoască pe Dumnezeu făcătorul lor, şi să creadă în El şi să-i slujească Lui cu lucruri bune, iar de la faptele rele să se păzească pe ei, ca să nu mînie pe Dumnezeu şi să nu aducă asupră-şi vreo pedeapsă neaşteptată, încă i-a învăţat pe ei ca şi dragoste sa aibă între ei şi să nu se năpăstuiască unul pe altul, ci în pace şi în blîndeţe să petreacă. Apoi pe toţi binecuvîntîndu-i s-a sfîrşit în anul facerii lumii (după Gheorghe Chedrinul 2592.) Şi a plîns după el toată seminţia omenească, 151
 lată Sem mai înainte de Noe tatăl său, ca la treizeci de ani a murit. Deci se află sub numele lui Gură de Aur un cuvînt pentru o curte şi un balaur, în Sbornicul cel mare Moscovit tipărit la foaia 455, pe a doua faţă, unde se scrie că în vremile cele de demult înaintea potopului şi după potop, niciodată fiul înaintea tatălui nu murea, numai Lameh fiul lui Matusalem înaintea potopului. Apoi trecînd de la începutul lumii 3300 de ani şi mai mult, a murit Aran înaintea lui Tara pentru închinarea de idoli şi l-a omorît pe Aran al treilea fiu al lui. Se uneşte ia aceasta a lui Gură de Aur şi Sfîntul Epifanie aceasta grăind-o. Deci ni se pare că nu este dreaptă numărarea anilor în Bibliile ruseşti, după care se arată aceea, că nu Noe înaintea fiului său Sem a murit, ci Sem înaintea tatălui său Noe, şi cea de pe urmă binecuvîntare de la dînsul şi aşezămîntul (precum înainte am zis) cel încredinţat luişi l-a luat. 
Şi după moartea aceluia, mulţi ani trăind şi pe nepoţii nepoţilor şi ai strănepoţilor săi văzîndu-i, a trecut din viaţa aceasta, care lucru se încredinţează din Bibliile altor limbi, precum şi din Bibliile lui leronim, pe care el din evreiasca limbă le-a tălmăcit, unde se scrie: Cum că Seni după naşterea lui Arfaxad a trăit 500 de ani şi a născut fii şi fete şi a murit. Apoi după această numărare vine să fie sfîrşitul lui Sem după mulţi ani de la răposarea tatălui său Noe, cel ce va voi, să socotească şi să numere şi va vedea. Iar de spun adevărul ruseştile noastre Biblii în numărarea anilor, apoi nedrept este acel cuvînt în Sbornic, sub numele lui Gură de Aur şi înţelegerea lui Epifanie ceea ce mai înainte s-a zis, cum că nu murea fiul înainte de tatăl pînă la Aran fiul lui Tara. La fel şt pe Gheorghe Chedrinul vechiul ţarigrădean şi grecul istoric nedrept îl vom face, care a scris că Sem după moartea lui Noe a mai trăit 150 de ani. Ci mai de crezut este pentru anii lui Sem spunerea lui Chedrin şi înţelegerea lui Epifanie cu a lui Gură de Aur. Faptele anilor de la mia a doua şi suta a şaptea (De la anul 2600 la anul 2700 de la Zidirea lumii) A trăit Sala ani 130 şi a născut pe Ever, apoi a născut şi alţi fii şi fete (Fac. 11, 14). Numele „Ever" se tîlcuieşte „trecător" sau „trecere", iar pentru ce pricină s-a numit aşa fiul lui Sala (Selah), se povesteşte aşa: Arfaxad fiul lui Sem, tatăl lui Cainan şi moşul lui Sala, trăind mai întîi cu fraţii săi în Armenia, în care corabia lui Noe a stat pe muntele Ararat, a voit să se mute în pămîntul caldeesc în care încă nimeni nu locuia. Deci adunîndu-se cu toată casa sa şi de fraţi despărţindu-se, a trecut rîul Tigrului şi întîi în Caldeia el a început a petrece. Apoi întru acea singură peste rîu trecere, i s-a născut fiu lui Sala nepotul lui. Deci Arfaxad a pus numele pruncului strănepotului său: Ever, adică trecere, căci întru trecere s-a născut. Din acest Ever se făcură evreii, precum mai pe urmă va arăta cuvîntul. Iar întru aceşti ani s-a născut povăţuitorul tuturor răutăţilor Nimrod din seminţia lui Ham, pentru că Cuş fiul lui Ham l-a născut pe acela. Şi creştea Nimrod cu trupul şi cu răutatea şi se făcu cu trupul uriaş, asemenea cu cei de demult uriaşi, care erau înaintea potopului, precum grăieşte de dînsul Scriptura. Acesta a început a fi gigant pe pămînt, acesta era uriaş (Fac. 10, 8). Iar cu răutatea era mai mare decît cu trupeasca creştere că a umplut de dînsa tot pămîntul. La faţă era negru, pentru aceea şi arap îl numesc pe acela, iar la suflet mai negru, pentru că întunecat îl avea pe dînsul prin dumnezeiasca împotrivire, ci mai pe urmă se va zice pentru dînsul. Doi oameni în partea cea de sub cer vestiţi s-au născut: Ever şi Nimrod, dar nu de un obicei au fost. Vestiţi - căci Ever a fost începătură neamului evreiesc, iar Nimrod întîi între oameni împărat s-a făcut. Amîndoi mari oameni cu cinstea " 154 1 între popoare, iar obiceiurile lor atîta se deosebeau între ei, pe cît se deosebeşte întunericul de lumină, pentru că Ever era bun iar Nimrod rău. Acela strălucea ca lumina prin lucruri bune, iar acesta ca un întuneric se înegrea şi pe ceilalţi îi întuneca cu faptele cele rele. Ever era binecredincios către Dumnezeu, iar Nimrod potrivnic lui Dumnezeu. Ever era învăţător al dumnezeieştii plăceri, iar Nimrod începător al mînierii lui Dumnezeu. Pentru că ridicase pe oameni la lucrul cel neplăcut lui Dumnezeu, la care Ever nu s-a învoit, adică, să zidească turn pînă la cer, precum de aceasta mai pe urmă va spune istoria. Iar noi de aceasta ne minunăm, pentru ce în vremea aceea mulţimea poporului ceea ce după potop se înmulţise, nu urma lui Ever bărbatului celui bun, ci îi urma celui rău om Nimrod? Nu asculta învăţăturile lui Ever celui plăcut lui Dumnezeu, ci se pleca la sfatul lui Nimrod celui mîniitor de Dumnezeu. De omul lui Dumnezeu s-au lepădat, iar lîngă robul satanei s-au lipit. Ce este oare pricina aceasta? Cu adevărat nu alta se pare a fi, fără numai aceasta, căci firea omenească, după greşeala lui Adam, lipsindu-se de Darul lui Dumnezeu cel mai dinainte, s-a făcut mai lesnicioasă şi mai plecată spre cel rău, decît spre lucrul cel bun. Pentru că mai înainte de călcarea poruncii lui Dumnezeu, omul, nevinovat, neviclean, nepăcătos, în Darul lui Dumnezeu ca un fiu în Dragostea şi în Mila Tatălui fiind, nu avea întru sine nici un fel de voire rea şi de poftă rea, nici nu ştia ce este răul, nu dorea vreun păcat, nici nu ştia ce este păcatul. Nu era în el mîndrie, nici nu-i trebuia lui mai multă decît cea dată de la Dumnezeu cinste, nici nu căuta slavă, nici nu i-a pizmuit firii îngereşti celei mai cinstite. Nu era în el lăcomie, nici nu aduna averi, nici aur, nici argint, nici pietre de mult preţ, nici orice de acestea, pe care acum oamenii cu nesăţioasă dorire le adună. Iuţime întru el nu era, nici nu se mînia, nici nu făcea rău, nici a pizmuit, nici s-a strîmbătăţit. Drept fiind şi sfînt, cea trupească dulce pătimire n-o ştia, nici nu poftea trup, la îmbuibare nu se deprinsese, nici nu gîndea de rodul cel cu poruncă oprit, adică să voiască a mînca din el, nici n-ar fi călcat cîndva porunca lui Dumnezeu singur prin sine, de nu s-ar fi înşelat de vrăjmaşul. Iar cînd s-a înşelat şi a mîniat pe Ziditorul, prin călcarea poruncii Lui şi s-a lipsit de cel mai înainte Dar al acestuia, atunci cunoscînd răutatea, s-a făcut spre dînsa foarte lesnicios. Şi a intrat în firea omenească toată pofta păcatului, mîndria, lăcomia, iuţimea, mînia, zavistia, trupeasca poftă. Şi au început oamenii cei înmulţiţi din Adam a se mîndri şi a se înălţa unul asupra altuia şi a aduna averi şi a-l urî unul pe altul şi a se mînia, a se iuţi şi a năpăstui unul pe altul şi spurcat a 155
trăi după plăcerile pîntecelui şi în patimi umblînd (precum zice Apostolul) după veacul lumii acesteia, în poftele trupului lor, făcînd voile trupului şi ale gîndurilor şi s-au făcut din fire fiii mîniei (Efes. 2, 2-3), din fire căci obişnuinţa păcatului întru dînşii ca şi cum în fire s-ar fi prefăcut. Precum nu se poate a schimba fireştile trebuinţe şi nevoi, aşa de cu greu este de a se părăsi de vreun păcat în care cineva la lungă vreme s-a obişnuit. Deci întru acea vreme, în care Ever şi Nimrod trăiau, fiindcă între oameni se înmulţise toată răutatea acum şi ca şi cum din fire întrînşii tot păcatul se întărise. Pentru aceea oamenii aceia mai cu lesnire spre răul sfat a! lui Nimrod, decît spre cel bun al lui Ever se abătuse, ca spre vreun lucru al său firesc, fiind (după Apostolul) din fire fii ai mîniei, îi sfătuia pe ei dreptul Ever la bine, ca adică să placă lui Dumnezeu, iar nu să-L mînie pe Dînsul. Dar plăcerea Dumnezeiască le părea la aceia a fi un lucru străin, pentru că la lucruri bune nu se deprinsese, l-a sfătuit Nimrod la lucrul cel potrivnic, care nu era plăcut lui Dumnezeu şi îndată de acela s-au apucat ca de un obişnuit al lor, că iată se întărise cu obişnuinţă întru mînierea lui Dumnezeu. Şi, aşa dreptul Ever abia pe al său neam a putut a-l pleca şi a-l depărta de la lucrul cel neplăcut lui Dumnezeu, iar Nimrod pe toate celelalte neamuri, cu lesnire în urma sa le-a tras. Noi de aici vedem aceste două: Cum cel neplăcut lui Dumnezeu om, mai grabnic este a asculta sfatul cel rău, decît cel bun; şi cum că cel ce s-a obişnuit în oarecare păcate de moarte, nu se spăimîntează a îndrăzni la cele mai multe de Dumnezeu mînioase lucruri de moarte. Mai grabnic este răul a asculta pe cel rău, decît pe cel bun, căci împreună mai legat este răul cu cel rău decît cu cel bun. Cel bun lucru, cu obiceiul său se depărtează de la cel rău, pe cît se depărtează răsăriturile de la apus. Iar cel rău cu cel asemenea rău luişi rău atîta este de-însoţit pe cît este de însoţit întunericul cu negura şi noroiul cu tina, pentru aceea mai degrab răul ascultă pe cel rău, decît pe cel bun. Se minunează Sfîntul loan Scărarul de aceasta, cum noi păcătoşii, la lucrurile cele bune, avînd pe Dumnezeu cel Atotputernic Ajutător şi pe sfinţii îngeri solindune nouă, însă nu cu lesnire ne plecăm, iar la vreun lucru rău, singur vicleanul drac, cu lesnire poate a ne înşela pe noi. Pentru ce aşa? Se leapădă Scărarul de lepădarea pricinii aceleia. Eu - zice - la aceasta nu pot să grăiesc, nici nu voiesc (Cuv. 26). |