Ana səhifə

Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie


Yüklə 3.81 Mb.
səhifə2/41
tarix24.06.2016
ölçüsü3.81 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   41

Iar începînd Ziditorul a aduce întru săvîrşire şi întru podoabă pe făptura cea întîi nevăzută şi neîmpodobită, mai întîi a poruncit ca să răsară lumina din întuneric. Că precum un meşter în miezul nopţii sculîndu-se voieşte să lucreze ceva, aprinde mai întîi luminarea ca să vadă pe cele din casa lui, aşa şi Preaînţeleptul Ziditor Dumnezeu, măcar deşi este şi a toate văzător, văzînd pe cele ce sînt întru întunecatul adînc ca pe cele ce se află în lumină, însă mai întîi ca o lumină în casă, a aprins lumina zilei, întru întunericul cel adînc, zicînd: „Să se facă lumină. Şi se făcu lumină".

Aici unii socotesc a fi zidiţi îngerii, ca si cum împreună cu lumina i-a zidit Dumnezeu si pe îngeri (Augustin în Cuvîntul 38 a lui Corneliu), şi Sfîntul Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ambrozie la fel şi Sfîntul loan Damaschin (Cartea 2 Pentru Credinţă), Grigorie (la Naşterea lui Hristos), leronim (la Isaia cap. 14), Becan şi ceilalţi (la tratatul 3 pentru îngeri), aceasta se scrie şi în cartea „Toiag": îi socotesc pe aceia a fi zidiţi dintru început mai înainte de toată zidirea: „Pentru că se cădea (zice Damaschin) ca mai întîi fiinţa cea de gînd să se zidească, apoi cea simţitoare, şi atuncea din amândouă omul".

Deci nu este cu necuviinţă ca şi pentru îngeri să zicem puţin ceva, pentru cei mai simpli.

Pentru zidirea îngerilor, Sfîntul Grigorie Teologul zice: „Cum că au ieşit din Dumnezeu, ca razele din soare, mai înainte de

n

toată făptura". Şi s-au alcătuit ei lumini a doua, slujitori lui Dumnezeu Luminii celei dintîi. iar Sfîntul Grigorie Dialogul grăieşte: „Au ieşit îngerii din Dumnezeu, precum scînteile din cremene, şi zidindu-i pe ei Domnul după Chipul Său (precum mai pe urmă şi sufletul omenesc) şi diipă asemănare înţelegători, de sineşi stăpînitori, nemuritori. întru început i-a lăsat pe ei nedesăvîrşiţi întru fericire, neîntăriţi într-un dar ca acela, ca adică să nu poată ei a greşi, ci le-a dat lor oarecare vreme, întru care ca de nişte de-sineşi-stăpînitori, deplin voia avîndu-şi, puteau ca ori să slujească Domnului şi să sporească cîştigînd Darul desăvîrşit, ori să nu slujească şi să cadă în mînia lui Dumnezeu.



într-acea vreme, unul din cei mai mari îngeri, prea înălţîndu-se cu mîndria, a voit să fie deopotrivă cu Dumnezeu, că zicea în mintea sa: „La cerul cel mai întîi (unde este Scaunul lui Dumnezeu) mă voi sui, şi mai sus de stelele cereşti îmi voi pune scaunul meu, şi voi fi întocmai cu Cel prea înalt" (Isaia 14, 13).

Iar pricina mîndriei celei îngereşti, unii din teologi o zic că este de acest fel: Ca şi cum adică Domnul Dumnezeu ar fi descoperit îngerilor Taina întrupării Cuvîntului, prin care avea a se împreuna Dumnezeirea cu omenirea, în Faţa lui Hristos, căruia toată zidirea îngerească este datoare a I se închina. Deci unul din cei mai mari îngeri, care se chema de lumină purtător, văzîndu-şi înălţimea şi slava firii sale celei îngereşti, şi socotind şi simplitatea ce va să fie a firii omeneşti celei de ţărână, s-a mîndrit şi a gîndit să nu se închine lui Dumnezeu-Cuvîntul, Cel ce avea să Se întrupeze, şi zicea întru sine: „La cer mă voi sui si voi fi asemenea Celui prea înalt".

Iar această socoteală a îngerilor de descoperirea Tainei întrupării Cuvîntului, acei teologi o numesc din scriptura aceasta: Sfîntul Apostol Pavel în trimiterile evreilor în capitolul 1 scrie: „Iar cînd iarăşi aduce pe Cel întîi Născut în lume, zice: „Să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu" (Evrei 1, 7). Această zicere iarăşi asemuind-o, aduc dovadă cum că de două ori Fiul lui Dumnezeu s-a adus în lume: întîi, prin descoperirea îngerilor de întruparea Aceluia, care au fost la începutul zidirii îngerilor; iar a doua, prin singura întrupare. Deci în amîndouă acele aduceri s-a poruncit îngerilor ca să i se închine Lui. întru cea dintîi - să I se închine cu credinţă, ca adică să creadă întru Cel ce avea să Se întrupeze: Dumnezeu-Cuvîntul, Căruia sînt datori să I se închine; iar întru a doua aducere să I se închine cu singur lucrul, şi pentru aceea Apostolul grăieşte: „Iar cînd iarăşi - adică a doua oară - aduce pe Cel întîi Născut, arătînd pe cea de-a doua oară aducere, cea întîi care s-a făcut îngerilor

12

întru începutul acelora, apoi oamenilor la sfîrşitul anilor". Deci arătat este, cum că descoperită era îngerilor Taina întrupării. Aceeaşi asemuire o socotesc şi din singure cuvintele lui Hristos, Care a zis către jidovi: „Voi de la tatăl diavolul sînteţi şi poftele tatălui vostru voiţi să le faceţi. El ucigaş de oameni a fost dintru început" (loan 8, 14). Pentru că evreii voiau să-L ucidă pe Hristos. Deci dacă evreii întru acea voire a lor urmau tatălui lor diavolului celui ce din început era ucigaş de oameni, se aduce dovada de aici, cum că diavolul dintîi, întru începutul îngeriei sale, încă întru a sa purtare de lumină fiind, voia ca, pe Hristos, Cel ce avea să Se facă om, să-L ucidă. Adică cu ucidere de oameni vrăjmăşea asupra Lui, ca de i s-ar fi putut lui să-L piardă pe El şi de nimic să-L facă. însă vrăjmăşea, înştiinţat fiind prin descoperire de întruparea lui Hristos, deci arătată era îngerilor Taina întrupării. Aşa vorbesc teologii aceia umbros şi o asemuiesc.



Ci de vreme ce cei mai vechi, de aceia n-au scris, deci nici noi nu o întărim.

însă ştim, că prin mîndrie îngerul acela cu cei de un gînd ai săi a mîniat pe Dumnezeu Ziditorul său, şi a căzut din îngereasca slavă, prin dreaptă Judecata lui Dumnezeu surpat fiind din lumină la întuneric, din Cer în Iad, din îngerie în diavolie. Şi a căzut din cer cu a treia parte din îngeri care de voie s-au adaus lîngă el. De care lucru se scrie în Apocalips, 12, 4: „Coada lui a smuls a treia parte din stelele cereşti" care se înţelege pentru îngerii ce au căzut cu Satana.



într-unui ca acela de Dumnezeu mîniitor păcat al mîndriei, a intra îndrăznind îngerii aceia, ceilalţi sfinţi îngeri, care cu Sfîntul Arhistrateg Mihail şi cu ceilalţi începători de cete, au stat tare lîngă Domnul Dumnezeu Ziditorul lor şi împotrivindu-se aceluia ce se mîndrise, război cu dînsul făcură, precum se scrie: „Război s-a făcut în cer: Mihail şi îngerii lui război făcură cu balaurul şi surpat fu balaurul cel mare". Iar sfinţii îngeri cîntare de biruinţă cu dănţuire au cântat slăvind pe Dumnezeu: Sfînt, Sfînt, Sfînt, Domnul Savaot! Atunci sfinţii îngeri, ca nişte credincioşi Dumnezeieşti slujitori, au luat de la Ziditorul fericirea cea desăvîrşită, pentru că li s-a dat lor un Dar ca acela, ca de atunci nicidecum să nu mai poată ei a greşi înaintea lui Dumnezeu, ci de-a pururea voia Lui cea sfîntă să o săvîrşească, după graiul Psalmistului: „Slugile Lui care faceţi voia Lui" (Ps. 102, 32). Iar cei căzuţi îngeri întru atîta împietrire s-au băgat, încît ei niciodată nu pot să-şi vie întru pocăinţă. Iar nouă să ne fie a şti de aici, cum că de la care se ia Darul lui Dumnezeu pentru păcate, acela vine întru împietrire şi nici nu se mai grijeşte de sufletul său.

încă şi aceasta s-o ştim, cum că şi sfinţii îngeri cei întîi după dar fii ai lui Dumnezeu, nu fără de slujbă au cîştigat de la Dumnezeu veşnica fericire a îngeriei, ci mai întîi şi-au arătat credincioasa slujbă Domnului lor, precum s-a zis. Cu cît mai vîrtos nouă celor de ţărînă şi păcătoşi, ni se cade a ne osteni, pînă ce avem vreme, ca părţii acelora să ne învrednicim!

Cel ce va voi să ştie mai mult despre sfinţii îngeri, să caute în Vieţile Sfinţilor la luna lui Noiembrie în 8 zile. Acolo din destul s-a scris, iar nouă aici la cea văzută zidire a ne întoarce ni se cuvine.

Iar răsărind Lumina întru întunericul adîncului, a despărţit Dumnezeu lumina dintru întuneric si a numit lumina ziuă, iar întunericul l-a numit noapte (Fac. I, 6). Şi a fost ziua aceea întîia, pe care noi acum o numim Duminică şi Luna întîi, care după aceea s-a numit Martie şi numărul lunii aceleia întîi.

Ci ca să nu înmulţim cuvintele, povestind cu de-amănuntul pentru zidirea şi înfrumuseţarea a toată făptura cea văzută, de care din destul şi pe larg, precum Sfîntul Moisi în cartea sa cea dintîi a Facerii, aşa şi alţii mulţi au scris, cel ce va voi să citească Hexaimeronul Sfîntului Vasile cel Mare şi Cartea lui Damaschin (pentru Credinţă şi pentru zidirea lumii) la fel şi Hronograful lui Dorotei Mitropolitul Monemvasiei, care din cel grecesc s-a tălmăcit în anii nu demult (întru împărăţia binecredinciosului împărat Alexie Mihailovici), şi altele slavoneşti, şi de alte ţări Hronografe şi scriitori de Istorii. Iar nouă ce în scurt am socotit a scrie, destul ne este a pomeni numai de*aceasta, cum că Ziditorul după întîia zi, întru a doua zi, pe care noi acum o numim Luni, prin Cuvîntul Său cel atotputernic, cerurile din apele adîncului le-a scos, precum se grăieşte în Psalmi: Cu Cuvîntul Domnului, cerurile s-au întărit şi cu Duhul Gurii Lui toată puterea lor" (Psalm 32, 6).

în ziua a treia care se numeşte de noi Marţi, aducînd apele întru o împreunare, a arătat uscatul şi l-a numit pămînt, şi l-a făcut pe el să răsară seminţe şi toată iarba şi lemnele să le crească.

întru a patra zi - pe care o chemăm Miercuri - a făcut doi luminători mari pe cer: Soarele şi luna; la fel si stelele.

întru a cincea zi - care la noi se numeşte Joi - a zidit peştii şi jivinele apelor şi păsările din apă le-a scos.

în ziua a şasea - care la noi este Vineri - a zidit fiarele, dobi­toacele si jivinele pămîntului, după felurile lor, iar pe urmă de toate făpturile, a zidit pe Adam şi pe Eva, şi i-a dus pe ei în Raiul desfătării.

Iar în ziua a şaptea s-a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile Sale, şi s-a numit ziua aceea Sîmbătă, adică odihnă, căci S-a

14

odihnit într-însa Ziditorul şi a sfinţit ziua aceea, precum se scrie despre aceasta în cartea Ieşirii în capitolul douăzeci.



Deci trecînd Legea Veche, iar Darul cel Nou sosind, cinstea şi sfinţirea Sîmbetei - a zilei a şaptea - a trecut la ziua întîi, a Duminicii, pentru cea într-însa prea luminată învierea lui Hristos.

Aşa pentru zidirea făpturilor tuturor celor văzute, care prin
şase
zile

s-au alcătuit, în scurt vorbind, nu fără de folos vom face de am începe

măcar puţin ceva întru acelea a ne învăţa, după asemănarea lui David

cel ce zice: „Cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele Mîinilor Tale m-am gîndit" (Psalm 142, 5). Dar ce avem să ne învăţăm? A cunoaşte pe Dumnezeu şi pe noi înşine. Aşa zice Sfîntul Vasile cel Mare: „De ne vom deprinde întru acestea, pe noi înşine ne vom cunoaşte, pe Dumnezeu vom înţelege. Celui ce ne-a zidit pe noi ne vom închina, Stăpînului vom sluji, pe Tatăl vom proslăvi, pe Hrănitorul nostru vom iubi, pe Făcătorul de bine vom cinsti".

Un filosof oarecare l-a întrebat pe cuviosul Antonie cel Mare, vieţuitor în pustiul Egiptului, care era om necărturar, zicîndu-i: Cu ce te foloseşti, părinte, şi-ţi mîngîi sufletul tău, lipsit fiind de citirea cărţii, din care se face folosul sufletului şi duhovniceasca mîngîiere? Răspuns-a Sfîntul: "Cartea mea, o, filosofule, este toată făptura cea văzută de Dumnezeu zidită, şi oricînd aş voi să citesc cuvintele lui Dumnezeu, pe acea carte, de singur Dumnezeu alcătuită, o pun înaintea ochilor mei şi cu mintea mea mă învăţ întru dînsa şi mă folosesc şi mă umplu de duhovniceasca mîngîiere, bucurîndu-mă de Dumnezeu Mîntuitorul meu şi slăvesc Tăria Lui cea atotputernică". înţelept este răspunsul cuviosului stareţ, carele pe toată făptura cea văzută a numit-o „carte", în care carte Cerul şi pămîntul sînt ca două foi, întru care pe cît privim pe cea prea frumoasă zidire a lui Dumnezeu, pe atîtea slove avem care ne învaţă pe noi pentru Dumnezeu. Oare frumos este cerul cu luminătorii săi? Cu cît mai frumos este Cel ce a zidit cerul şi luminătorii cereşti! Bun este pămîntul cu bogăţiile sale? Cu cît mai bun este Cel ce a zidit pămîntul şi toate cele de pe dînsul! Oare cu înţelepciune sînt alcătuite toate cele de Sus şi cele de jos? Cu cît mai înţelept este Ziditorul Cel ce le-a alcătuit pe ele.

încă o cunoaştem şi pe a noastră nevrednicie, socotind că toate cele cereşti şi pămînteşti, pentru a noastră vremelnică viaţă, ca să ne slujească nouă, zidite şi alcătuite sînt de Dumnezeu, cu neasemănare mai bune în viaţa veşnică cea

15

viitoare, cu Darul Lui gătite sînt nouă celor de ţărînă. Oare vrednici sîntem noi de o Milă că aceasta Dumnezeiască, praf şi cenuşă fiind? Şi oare sîntem mulţumitori de atîtea faceri de bine ale Lui?

De asemenea şi alţi mari Părinţi şi învăţători (care după cuviosul Antonie au fost) cel mai sus pomenit Vasile al Cezareii şi loan Gură de Aur, bisericeşti Ierarhi, pe făptura cea văzută Carte au numit-o. Sfîntul Vasile în Hexaimeron către om vorbeşte: „Nu pentru alta oarecare pricină, de Dumnezeu te-ai zidit, fără numai ca să fii Organ al slavei lui Dumnezeu. Căci, că şi lumea toată, ca o Carte scrisă este, care povesteşte Slava lui Dumnezeu, şi pe cea ascunsă şi nevăzută Dumnezeiască Mărire, prin sine vestindu-ţi ţie celui ce ai minte. Iar Sfîntul loan Gură de Aur zice: Cum că omul cel ce are suflet înţelegător (mai înainte pînă a nu fi cărţile) avea făptura în loc de carte, care în mijloc se află înainte".

Deci vrînd prea înţeleptul şi Bunul Ziditor, făptură înţelegătoare a face pe om, pentru care şi pe toată lumea a zidit-o şi a înfrumuseţat-o, osebit lui loc pe pămînt şi mai ales, mai frumos, mai cinstit, ca o împărătească cetate, ca celui ce avea să fie împărat a tot pămîntul, înainte i-a gătit lui Raiul cel prea luminos - zic - l-a răsădit spre răsărit, pentru care şi Sfîntul loan Damaschin zice aşa: (în cartea „Pentru Credinţa Ortodoxă"): „De vreme ce avea Dumnezeu ca din cea nevăzută şi văzută zidire să-l zidească pe om, după Chipul Său şi asemănare, ca pe un împărat şi stăpînitor a tot pămîntul, şi al celor ce sînt pe dînsul, înainte i-a gătit lui ca o cetate împărătească Raiul, întru care petrecînd el vieţuind, fericită şi prea bogată viaţă să aibă, pentru că este Dumnezeiescul Rai de Dumnezeieştile mîini în Eden sădit, ca o păzitoare a toată veselia şi sufletească desfătare. Pentru că Edenul „dulceaţă" se tîlcuieşte, spre răsărit mai presus decît tot pămîntul aflîndu-se, cu bine prefăcut văzduh, mai subţire şi mai luminos strălucindu-se, cu saduri de-a pururea verzi înfrumuseţîndu-se, plin de bună mirosi re şi plin de lumină şi frumuseţe mai presus decît toată simţirea, şi bunătăţi care întrec cugetul, Dumnezeiesc fiind locul şi vrednic lăcaş al omului celui ce este după Chipul lui Dumnezeu". Pînă aici Sfîntul Damaschin.

Frumuseţea şi podoaba celui de Dumnezeu sădit Rai, care limbă poate a o povesti, sau ce minte omenească poate a o ajunge? însă după dumnezeiasca descoperire ce s-a făcut oarecărora sfinţi vrednici, se povesteşte din parte cea frumoasă podoabă a Raiului, în Vieţile Sfinţilor. Cel ce va voi, să caute la luna Octombrie în două zile, în viaţa Sfîntului Andrei cel nebun; şi în luna lui Noiembrie în 19 zile, în viaţa

16

Sfîntului loasaf împăratul Indiei; şi la luna lui septembrie în 11 zile, în viaţa cuviosului Eufrosin. La fel şi în Prolog în luna lui Octombrie în 5 zile, în povestirea de vedenia egumenului Cosma şi în luna lui Decembrie în 31 de zile, în Cuvîntul cel pentru o stareţă sfîntă postnică, care pe tatăl său în Rai l-a văzut, iar pe maica sa în iad. Şi la altele multe locuri, frumuseţea Raiului se istoriseşte.



Sînt unii din tălmăcitorii Sfintei Scripturi, care socotesc, cum că Raiul, în care a fost Adam, acum nu se află, că s-a stricat prin potop, pentru că apele potopului, tot pămîntul şi pe cele mai înalte locuri şi munţii i-au acoperit, şi nu numai zidirile şi tot lucrul făcut de mîini omeneşti l-au risipit, ci şi toate cele de Dumnezeu sădite: copaci, păduri, dumbrăvi, saduri, ca pe nişte trestie le-au aşternut pe pămînt, drept aceea şi Raiul pămîntesc, întru carele a fost Adam ca şi celelalte saduri prin apele potopului s-au stricat, care un an întreg tot pămîntul l-au acoperit. Iar cel de după potop se numeşte Rai şi se înţelege simţirilor omeneşti, acela nu se socoteşte a fi pămîntesc, ci oareşcare din cele de Sus, sau în văzduh, sau în Cer, este osebit loc, spre odihna sufletelor celor drepţi, care de la Dumnezeu s-a gătit celor ce din viaţa aceasta se mută, în care şi Sfîntul Apostol Pavel a fost răpit.

însă Sfinţii Părinţi cei de demult, precum Irineu, Iustin, Atanasie, Epifanie şi alţii cu o unire zic pentru Raiul pămîntesc, întru carele a fost Adam, şi acum este întreg şi nestrămutat, că pe Enoh cel drept şi pe Ilie Proorocul care vieţuiesc în el (împreuna cu dînşii) a păzit Domnul şi pe acel loc de apele potopului, pe care şi pînă acum îl păzeşte întreg. Pentru că de l-ar fi înecat potopul pe Rai, atunci fără de îndoială şi pe Enoh ce era într-însul l-ar fi înecat. Deşi după părerile unora din Neoterici cum că Enoh a fost răpit în văzduh, şi acolo ar fi fost fost ţinut pînă la încetarea potopului, deci aşadar în care Rai vieţuieşte pînă acum cu trupul Enoh şi împreună cu dînsul şi Ilie? De aici se arată, cum că Raiul de potop nevătămat s-a păzit.

Nu de necrezut este şi aceasta, cum că (sînt) alte mai înfrumuseţate şi mai strălucitoare locuri, osebite de pămîntescul Rai, întru înălţimea şi Slava Cerului mai cu apropiere, şi care nu se pot cuprinde cu simţirile omeneşti, de la Atotputernicul Dumnezeu rînduite spre odihna sufletelor celor drepte după vrednicia fiecăruia. Precum şi în Evanghelie ne încredinţează: Cum că multe lăcaşuri sînt la Tatăl Meu Cel din ceruri. Care şi de la Sfîntul Grigorie Dialogul putem a ne încredinţa. Pentru că întrebîndu-l Petru diaconul, de sînt primite sufletele drepţilor mai înainte de primirea trupurilor? a

17

răspuns Sfîntul: Aceasta nu se poate zice pentru toţi drepţii, cum că îndată după ieşirea din trup ar fi primiţi în ceruri, nici iarăşi a fi depărtate de cereasca primire sufletele celor ce întru desăvîrşită dreptate s-au mutat de aici. Sînt oarecare suflete drepte, care de la Cereasca împărăţie sînt întru oarecare lăcaşuri mai cu depărtare. Iar pricinii acesteia nu este alta, fără numai aceasta, pentru că oarecare neajungere au avut întru dreptatea cea desăvîrşită, dar cum că sufletele cele ce întru desăvîrşită dreptate au ieşit din legăturile trupeşti şi sînt primite în sălaşurţle cereşti, aceasta mai mult decît lumina este arătat. Si celelalte pentru aceasta sînt în cartea lui scrise.



Iar nouă pentru aceasta ne este cuvîntul, cum că sînt şi alte luminate locuri (afară de Cer şi osebite de simţitorul şi pămîntescul Rai) întru care se odihnesc sufletele sfinţilor. Şi aceasta se poate şti din istoria vieţii Sfîntului loan Gură de Aur, după a cărui sfîrşit, s-a descoperit lui Adelfie episcopul Arabiei, care pe mulţi sfinţi învăţători bisericeşti i-a văzut la locuri luminoase odinnindu-se, iar pe loan Gură de Aur nu l-a văzut acolo, şi acesta a fost întristat. Şi l-a înştiinţat pe el, cum că loan stă înaintea Scaunului lui Dumnezeu, împreună cu Heruvimii şi Serafimii: caută pentru aceasta în Noiembrie în 13 zile, la sfîrşitul istoriei vieţii Sfîntului loan Gură de Aur. Si de este că sufletul Sfîntului loan Gură de Aur stă înaintea Scaunului lui Dumnezeu împreună cu Heruvimii şi Serafimii, iar celelalte suflete ale învăţătorilor (bisericeşti) la alt oarecare loc luminos se odihnesc, iată dar că arătat se face de aici cum că sînt şi alte lăcaşuri pentru sfinţi, afară de însăşi Locuinţa Cerului.

însă şi pămîntescul Rai, nu fără de sălăşluire întru dînsul a sufletelor sfinţilor se află. Pentru că şi Sfînta Muceniţă Doroteia, după sfîrşitul pătimirii sale, lui Teofil Scolasticul după cum s-a făgăduit i-a trimis daruri din Rai, mere şi flori, simţirilor înţelese, care nu întru alt loc undeva, fără numai în pămîntescul Rai au crescut. Din care şi cel mai înainte pomenit cuviosul Eufrosin trei mere simţitoare preotului le-a dat. care şi mîncate au fost de fraţi. Deci dar pămîntescul Rai este întreg şi sfinţii se sălăşluiesc întru el.

Dar fiindcă Sfîntul Grigorie Dialogul cel pomenit zice oarecare suflete drepte, cu depărtare a fi în deosebite locuinţe de la împărăţia Cerurilor, pentru aflarea întru dînsele a oarecărei lipsiri a dreptăţii, acestuia aici să nu-i trecem înţelegerea cea pentru cei ce întru sâvîrşirea dreptăţii cu sufletele cele drepte (zice) cum că aceea sînt întru Cereasca împărăţie. Că zicînd el aceasta, cum că sufletele cele ce întru desăvîrşită dreptate ieşind din legăturile trupeşti. îndată se primesc în sălaşuriie cereşti, aduce mărturie pe însuşi Adevărul lisus Hristos Cel ce în Evanghelie grăieşte: „Că unde este Trupul, acolo se vor aduna şi vulturii" (Luca 17). Pe care mărturie Sfîntul Grigorie o tîlcuieşte aşa: „Unde este însuşi Mîntuitorul nostru cu Trupul cel luat, acolo fără de îndoială şi sufletele drepţilor se adună. Şi Pavel fără a se dezlega şi cu Hristos a fi. Că cel ce nu crede că este Hristos în ceruri, acela nici pe sufletul lui Pavel a fi acolo nu-l va zice. Că el (adică Pavel) pentru trupeasca dezlegare, şi pentru cea în ceruri sălăşluire grăieşte la 2 Cor. 5: „Ştim, că de se va strica lăcaşul trupului nostru acesta ce este pămîntesc, zidire avem de la Dumnezeu, Lăcaş nefăcut de mînă veşnic în ceruri". Petru Diaconul a întrebat pe Sfîntul Grigorie: De sînt acum (precum ziceţi) sufletele drepţilor în Ceruri. Deci ce este aceea, care se zice pentru dînşii, cum că în ziua Judecăţii îşi vor lua plata dreptăţii lor? A răspuns Sfîntul: „Acum numai sufletele lor, iar atuncea şi cu trupurile lor Drepţii vor lua Slava şi fericirea, ca şi cu însuşi trupul lor a se bucura ei, cu care dureri şi osteneli pentru Hristos au răbdat. Şi pentru aceasta a lor îndoită slavă scris este: „Pămîntul său al doilea îl vor moşteni şi veselie veşnică peste capul lor" (Isaia 61). Este şi aceasta scrisă pentru sufletele drepţilor, că mai înainte de ziua învierii, li s-a dat lor cîte un veşmînt alb şi li s-a zis lor: „Să se odihnească încă puţină vreme, pînă ce se va împlini măsura soţiilor lor şi a fraţilor lor" (Apoc. 6). Şi cei ce adică cîte o haină au primit, aceia la Judecată îndoite haine vor lua. Pentru că acum numai sufletele lor, iar atunci împreună cu sufletele şi cu trupurile lor întru Slavă se vor veseli".

După alcătuirea şi înfrumuseţarea tuturor celor de sus şi a celor de jos văzute zidiri, şi după sădirea Raiului, Dumnezeu Treimea, Tatăl şi Fiul şi Sfîntul Duh, întru Dumnezeiescul Său sfat a zis: „Să facem pe om după Chipul nostru şi după asemănare, ca să stăpînească peştii mării şi păsările cerului şi fiarele şi dobitoacele şi tot pămîntul şi toate jigăniile ce se tîrăsc pe pămînt, şi a făcut Dumnezeu pe om" (Fac. 1, 28).

Chipul lui Dumnezeu şi asemănarea nu în trupul omenesc se închipuieşte, ci în suflet, căci Dumnezeu nu avea trup.

Dumnezeu, este Duh netrupesc şi sufletul omenesc l-a zidit netrupesc, Luişi asemenea, singur stăpînitor, înţelegător, nemuritor, părtaş veşniciei şi-l însoţi pe el cu trupul, precum şi Sfîntul Damaschin către Dumnezeu grăieşte, la Troparul îngropării: „Mi-ai dat mie suflet prin Dumnezeiasca şi de viaţă făcătoarea insuflare, din pămînt trupul zidindu-mi". Deci sufletul este chipul lui Dumnezeu, de vreme ce are întreită putere, iar o fire. Iar puterile sufletului omenesc acestea sînt:

19

Pomenirea, înţelegerea, Voia. Cu pomenirea se aseamănă lui Dumnezeu-Tatăl, cu înţelegerea lui Dumnezeu-Fiul, cu voia lui Dumnezeu-Duhul Sfînt. Iar precum întru Sfînta Treime, măcar deşi sînt trei feţele, însă nu-s trei Dumnezei, ci Unul Dumnezeu, aşa şi în sufletul cel omenesc, măcar deşi sînt trei, precum s-a zis, sufleteştile puteri, însă nu-s trei suflete, ci un suflet.

între chipul şi asemănarea lui Dumnezeu ce este în sufletul omenesc, deosebire pun sfinţii Părinţi: Vasile cel Mare în Hexaimeronul său în vorba a 10-a; Gură de Aur la „Facere" în vorba a 9-a; leronim în tîlcuirea cea de la Proorocia lui lezechiil în cap. 28. Iar deosebirea este de acest fel: Chipul lui Dumnezeu primeşte sufletul în vremea zidirii sale de la Dumnezeu, iar asemănarea lui Dumnezeu într-însul se săvîrşeşte în Botez. Chipul în această socoteală, iar asemănarea în buna voire; Chipul întru stăpînirea de sineşi, asemănarea în faptele bune, precum şi Hristos în Evanghelie grăieşte: „Fiţi asemenea Tatălui vostru Celui din Ceruri". Iar asemenea cu blîndeţele, cu bunătatea, cu nerăutatea şi celelalte. Aşa o socoteşte Vasile cel Mare: „Să facem om (zice Dumnezeu) după Chipul nostru şi după asemănare: Pe una adică prin zidirea lui Dumnezeu o avem, iar pe alta prin bună voirea noastră o îndreptăm, în cea dintîi stare ne este nouă după Chipul lui Dumnezeu a fi, iar din buna voire ni se isprăveşte nouă după asemănarea lui Dumnezeu a fi. Şi iarăşi: Mie mi-a lăsat (Dumnezeu) ca adică după asemănare Dumnezeiască să fiu, deci pe cea după chip, o am ca să fiu cuvîntător, iar pe cea după asemănare ca să fiu Creştin. Să fiţi (a zis Hristos) desăvîrşiţi, precum şi Tatăl vostru cel Ceresc desăvîrşit este (Matei 5). Oare vezi, unde ne dă nouă Domnul, pe cea după asemănare? Acolo, unde ne asemănăm cu Dînsul, Care pe soarele Său îl răsare spre cei răi şi spre cei buni, şi plouă spre cei drepţi şi spre cei nedrepţi. De urăşti vicleşugul şi nu eşti pomenitor de rău, nepomenind învrăjbirile cele de ieri, de eşti iubitor de fraţi şi împreună patimilor, te-ai asemănat lui Dumnezeu. De-i vei lăsa vrăjmaşului tău din inimă, te-ai asemănat lui Dumnezeu. Dacă în ce fel este Dumnezeu spre tine păcătosul, întru acel fel eşti şi tu spre fratele cel ce ţi-a greşit ţie, cu milostivirea te-ai asemănat lui Dumnezeu. Drept aceea, pe cea după Chipul (lui Dumnezeu) o ai, adică din ceea ce eşti cuvîntător, iar după asemănare te faci din ceea ce bunătatea o lucrezi". Pînă aici Sfîntul Vasile. Deci să ştim, cum că chipul lui Dumnezeu este şi în sufletul omului necredincios, iar asemănarea numai în creştinul cel îmbunătăţit. Şi cînd ar greşi de moarte creştinul, atunci numai de asemănarea lui Dumnezeu se lipseşte, iar nu de chip. Şi măcar şi în munca veş-

20

1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   41


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət