Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie

sa ca să vie ea la dînsul în cetatea lor. Iar femeia cea cu bună pricepere s-a îmbrăcat într-o haină ca aceea, în care să nu se cunoască ea, ori femeie este ori bărbat şi s-a dus la pîlc, unde fiinduşi cu bărbatul zile îndestulate, a socotit locul şi tăria cetăţii şi gîndea cum s-ar putea să se ia cetatea aceea. Pentru că era în Semiramis nu femeiască mintea şi inima, ci mai bărbătească decît a bărbaţilor. Şi a cunoscut că din celelalte părţi, dinspre pîrîu zidul cetăţii nu se putea străjui, fiindcă acel zid era neapropiat, căci malul era înalt şi muntele nesilit şi nu aşteptau cei ce erau în împresurare ca la zidul acela să se apropie potrivnicii şi nu străjuiau zidurile acelea. Iar Semiramis pricepînd-o aceea, a luat cu sine bărbaţi care să se poată sui cu dînsa pe nesuitul acela munte şi mergînd pe marginea rîului, s-a suit nesimţind nimeni din cei ce erau împresuraţi şi pe zid suindu-se a chiuit făcînd celor dinlăuntru frică şi dîndu-le ştire de luarea cetăţii. Iar cetăţenii cei dinlăuntru care erau lîngă zid, mirîndu-se de acel lucru neaşteptat, s-au spăimîntat şi de la zidurile acelea au fugit. întru acea vreme din celelalte părţi a năvălit puterea Asiriei şi luară cetatea şi supusă fu împăratului Nin. Dpci înştiinţîndu-se împăratul cum că prin povăţuirea femeii cetatea s-a luat, a voit a o vedea pe ea. Şi văzînd-o împăratul s-a mirat de priceperea şi bărbăţia Semiramidei şi cu laude a fericit-o pe ea şi cu daruri a îmbogăţit-o. Apoi răpindu-se de frumuseţea ei a zis lui Menon bărbatului ei ca să-i dea lui voie pe a sa femeie s-o aibă de soţie, iar lui pentru dînsa îi da pe fiica sa spre însoţire. Ci Menon nu voia să se lipsească de iubita sa soţie. Deci mîniindu-se împăratul asupra lui Menon, se lăuda că-i va scoate lui ochii. Iar el de mînia împărătească temîndu-se, împreună şi de iubita femeie jelind, din multa mîhnire şi întristare s-a sugrumat.

,Şi a fost Semiramis femeie împăratului Nin, celui ce era acum bătrîn de ani şi i-a născut lui un fiu anume Ninias, pe acela îl numesc istoricii al doilea Nin. După aceasta a murit împăratul Nin bătrînul. (Unii povestesc că el a fost ucis de femeia lui, Semiramida, ca şi cum aceea cu ale sale muiereşti amăgiri, rugîndu-şi pe bărbatul, ca la trei zile să i se dea ei puterea împărăţiei, şi luîndu-şi cererea, şi-a dat bărbatul la moarte.)

După sfîrşitul lui Nin, Semiramis, cu micul său fiu împărăţindu-se, n-a voit să se mărite după alt bărbat ca să nu se stăpînească de acela, ci singură să-i stăpînească pe toţi. Şi la început a lărgit cetatea Babilonului şi cu ziduri mari de piatră a întărit-o, care era întru înălţime de 200 de coţi, iar întru lărgime de 50, iar împrejurul cetăţii de 480 de stadii, care ziduri şi între cele şapte minuni de sub cer se cinsteau de

177

făcătorii de stihuri greci. Iar porţile cetăţii celei mari de aramă erau 300 şi rîul Eufratului prin mijlocul cetăţii curgea. Şi a împodobit Semiramis cetatea Babilonului cu ziduri frumoase şi cu saduri şi cu grădini minunate, care în văzduh ca şi cum spînzurînd, pe stîlpi de piatră sus erau făcute. Apoi neîndestulîndu-se cu lăţimea monarhiei cea de bărbatul său făcută, a adunat multă putere de oaste şi se lupta asupra ţărilor celor depărtate, nu trimiţînd pe cineva, ci singură la război ieşind. Pentru că în haine bărbăteşti se îmbrăca şi întrarmată umbla pe cal şi tare cu potrivnicii se bătea, căci bărbăţia ei era mai tare decît firea şi vitejia nebiruită. Deci a dat război asupra Etiopiei şi a Egiptului şi le-a supus acele ţări la împărăţia ei. încă şi pe ţara Indiei care este mai depărtată, mult a supărat-o cu războaie.

Apoi încetînd de războaie a început a-şi petrece în desfătările trupeşti fără de oprire, pe mulţi iubitori Iuîndu-şi la pofta sa. Şi ceea ce era în războaie nebiruită, înfricoşată, pe toţi birui ndu-i, aceea mai pe urmă singură de ale sale pofte se biruia şi adăuga fărădelege la fărădelege, căci , cu care se desfăta în poftele sale pe aceia îi şi da morţii în multe feluri şi fără de veste pierzîndu-i pe ei. Iar pînă la atîta se dăduse la spurcata poftă, cît şi spre fiul său cel ce era acum în vîrstă de bărbat s-a rănit. Şi mai întîi a dat poruncă ca toţi oamenii cu cei de aproape rudenie să se ia în însoţire şi părinţii cu feciorii lor (cei ce vor voi) să se însoţească cu nunta, apoi a început a sili pe fiul său la amestecarea sa, iar el îngreţoşîndu-se de o fărădelege ca aceea şi de necurăţia maicii sale, a ucis-o pe ea şi a pierit Semiramis cu necinste. Aşa ceea ce a început viaţa ei bine, a sfîrşit rău; ceea ce a împărăţit cu slavă, a murit în ruşine; ceea ce era înţeleaptă, s-a făcut nebună şi ceea ce mai întîi la toţi era de femeie, aceea la sfîrşit tuturor le-a fost de ocară, pentru curveştile sale lucruri. Pentru că o viaţă ca aceea pe cine nu-l face necinstit! Aceia mai întîi a scornit la partea bărbătească acea muncire, adică scopirea (castrarea). A împărăţit ani 42 şi îngropată fu în mormîntul său, pe care mai înainte de vreme şi-l gătise eişi cu zidire de mirare.

Pentru mormîntul Semiramidei se povesteşte că era scris pe dînsul aşa: De i-ar trebui aur vreunui împărat, să deschidă mormîntul meu şi să-şi ia lui cît va voi! Apoi trecînd mulţi ani şi mulţi împăraţi prefăcîndu-se, cînd sosi împăratul Darie, acela scrisoarea cea de pe mormîntul Semiramidei citind-o şi aur poftind a deschis mormîntul şi nimic în el n-a aflat, ci numai o scînduriţă cu o scrisoare ca aceasta: De n-ai fi fost om rău şi nesăţios de aur, mormînturile oamenilor celor morţi nu le-ai fi deschis!

în vremile acelea s-au arătat şi alte femei care cu bărbăţie şi cu vitejie îi întreceau pe bărbaţi, slăvite numindu-se Amazoane, al cărora începutul le-a fost aşa:

Din părţile Sciţilor, doi tineri de neam împărătesc, Plinos şi Scolipid, izgoniţi fiind din ţara lor, au mers în Capadocia cu femeile lor şi cu oamenii lor, pentru că mulţi vîrstnici ai lor tineri cu sineşi au scos şi se aşezară lîngă rîul ce se cheamă Termodon, iar viteji fiind au început cu jefuire şi cu răpiri a trăi năvălind asupra celor dimprejur. Aşa petrecînd ei cîţiva ani, cei dimprejur megieşi asupriţi fiind de dînşii sfătuindu-se cu înşelăciune i-au chemat pe ei la sine, ca şi cum cu dragoste şi pace, şi fără de veste pe toţi i-au ucis. De care lucru înştiinţîndu-se femeile lor, s-au umplut de mare iuţime şi s-au sfătuit să-şi răzbune moartea soţilor lor, cu punerea sufletelor lor, voind ca, cu slava să moară decît fără de cinste să trăiască. Deci întrarmîndu-se bărbăteşte s-au dus asupra uci­gaşilor acelora, cu puţini bărbaţi care rămăseseră la dînsele. Şi lovindu-se cu vrăjmaşii lor i-au biruit şi nu o dată ci de multe ori cu ei bătîndu-se îi biruia pe ei, şi se făcuseră mai înfricoşate decît bărbaţii lor la cei de primprejur. Apoi sfătuindu-se şi-au ales viaţă nemăritată, numind măritarea robie de nevoie, căci femeia slujeşte bărbatului ca o roabă. Şi se vorbeau între sineşi: Mai bine ne este nouă, o, surorilor, ca slobode să fim şi cu armele să ne apărăm pe noi, decît în robie şi în nevolnicie sub stăpînirea bărbaţilor să trăim. Un sfat ca acesta între sineşi întărindu-l, au ucis pe acei bărbaţi care puţini rămaseră între ele, ca nici una din ele să nu fie măritată. Apoi iarăşi cu într-armată mînă asupra celor din jur s-au dus, răzbunîndu-se pentru bărbaţii lor şi cetăţile lor luîndu-le şi satele risipindu-le pe toată partea bărbătească o ucidea fără cruţare şi cu multă dobîndă se întorceau la casele lor. Deci au început ţările din jur a cere de la ele pace şi după ce s-a întărit pacea, iarăşi s-au sfătuit acele femei, cum nu s-ar împuţina ele, nici şi-ar pierde neamul lor şi slava pe care cu vitejia lor o cîştigaseră, şi se sfătuiră să se amestece cu bărbaţii cei din jur, împreunîndu-se cu dînşii la vremi, ca de la aceia să primească în pîntecele lor rod. Aşa făcînd, cînd năşteau parte bărbătească, îndată o pierdeau, iar pe partea femeiască o creşteau. Ci încă în pruncie la copilite, ţîţa dreaptă sau cu foc sau cu oarecare unsori o uscau, ca în creştere să nu-i fie împiedicare la însăgetarea din arc, iar cea de-a stînga ţîţă a lăsau, ca să aibă cu ce hrăni pruncul cel născut. Şi pentru aceea s-au numit Amazoni, ca cele ce erau fără de ţîţe, pentru că „Mazon" ţîţă se cheamă, iar „Amazon" fără de ţîţe. Apoi crescînd copilitele, nu la tors şi la ţesut şi la cusut şi la alte

179

lucruri cuviincioase părţii femeieşti se învăţau, ci la săgetare, la lupte, la umblarea pe cai, la întrarmatul război şi ia vînarea fiarelor se deprindeau. Iar femeieştile lucruri la ele le lucrau robii şi roabele cei robiţi şi cetăţile şi satele cele ce împrejur le erau supuse lor, acelea erau la ele birnici şi lucrători, iar ele de-a pururea se deprindeau la deprinderea ostăşească, nedîndu-se pe ele la odihnă şi la deşertăciune. Erau între dînsele două povăţuitoare Martesia şi Lampedo, care şi împărătese se numeau. Şi îşi împărţise puterea lor în două cetăţi, deci o ceată cu împărăteasă la război ieşea, iar alta cu cealaltă împărăteasă străjuia hotarele sale cele de case; şi o făceau aceasta schimbîndu-se. îşi lărgise puterea lor departe, că şi în Europa şi în Asia multe cetăţi îşi supuseră lor. Ele şi Efesul slăvită cetate au întemeiat-o şi au zidit-o şi multe se află scrise în istorii pentru vitejia lor. Apoi s-a întins împărăţia lor pînă la Alexandru cel Mare, la care a şi mers împărăteasa lor Minoteia, dorind ca de la dînsul să cîştige rod şi a petrecut la el 14 zile şi a slobozit-o cu cinste cu multe daruri.

Cum şi în care vreme li s-a stricat împărăţia acelor Amazoni, de aceea nu este înştiinţare desăvîrşit. însă se pare, că după moartea lui Alexandru, cînd monarhia grecească s-a împărţit în multe părţi şi împărăţii şi s-au sculat războaie între sineşi şi la multe ţări s-a făcut risipire, atunci şi amazonile de potrivnicii lor surpîndu-se cu totul întru nimic s-au făcut.
Faptele anilor dela mia a treia şi suta a patra

(De la anul 3300 la anul 3400 de la Zidirea lumii) Tarah, fiul lui Nahor, nepotul lui Sarug, întru aceeaşi cetate caldee ce se numea Ur petrecînd, în care şi tată! şi moşul lui era, a născut pe Avraam care mai pe urmă s-a numit de Dumnezeu Avraam, tatăl tuturor credincioşilor celor ce sînt sub cer (Istoria Bisericească; Facere 17; Facere 11). Pentru că evreilor după trup le era tată, precum şi se lăudau aceia, zicînd: „Sămînţa lui Avraam sîntem, tată avem pe Avraam" (loan 8, 33; Matei 3). Iar nouă celor ce sîntem din neamuri, ne este tată după Duh, fiindcă el întîi după potop s-a făcut chip credinţei celei cu rîvnă şi al ascultării spre Dumnezeu, încă erau la Tarah şi alţi fii: Nahor şi Aran, ci ale acelora numai singure numele se pomenesc în Sfînta Scriptură, pentru că nici un lucru bun şi de pomenire vrednic n-au făcut, răi şi necredin­cioşi fiind.

Apoi venind Avraam în vîrstă, i-a însoţit tatăl lui cu femeie, alegîndu-i o mireasă frumoasă din neamul său, căreia îi era numele Sara, care nu era mai înapoi decît bărbatul ei cu

180

credinţa şi în bunătăţi, pentru că pe a ei credinţă şi Sfîntul Apostol Pavel o laudă (Evrei 11, 1).

Iar Sfântul Petru viaţa ei cea curată, blîndă şi tăcută şi ascultare spre bărbat într-un chip o pune înaintea Sfintelor Femei (I Petru 3, 6). Şi era acea sfîntă doime însoţită cu trupul şi cu duhul, Avraam şi Sara, în mijlocul neamului celui necredincios, ca crinul între spini, ca scînteia în cenuşă, ca aurul între noroi! Căci cînd toate popoarele la slujirea idolilor abătîndu-se, nedumnezeieşte petreceau, negrăite răutăţi şi necurate fărădelegi făcînd, ei ştiau pe Unul împăratul Dumnezeu Adevărat şi credeau în El şi-l slujeau Aceluia cu credinţă, plăcîndu-l Lui prin lucruri bune, şi propovăduia Sfînt Numele Lui la ceilalţi, la care putea povăţuindu-i spre Dumnezeiasca cunoştinţă. Pentru care lucru îi şi muta pe ei Dumnezeu din loc în loc, din Caldeea în Haran, din Haran în hotarele lui Canaan, de acolo în Egipt, din Egipt iarăşi în pămîntul lui Hanaan, ca aşa Dumnezeiescul Lui Nume prin ei ştiut să se facă în neamurile cele necredincioase şi să se proslăvească Mărirea Aceluia. Şi erau, în vremile acelea, Avraam şi Sara vase alese lui Dumnezeu, care purtau Numele Lui înaintea împăraţilor şi a neamurilor.

Iar vremilor celor mai de pe urmă, a lăsat chipul sfintei vieţii lor, ca q temelie a credinţei, Oglindă a dreptei vieţuiri, îndreptare la dumnezeiasca plăcere. Drept aceea şi singur Dumnezeu în proorocia Isaiei, îndemnînd şi deşteptînd spre îndreptare şi spre viaţa dreaptă pe răzvrătitele popoare evreieşti, o pune înaintea lor pe această doime: Căutaţi la Avraam tatăl vostru şi la Sara ceea ce v-a născut (Isaia 51, 2) ca şi cum z.cîndu-le: Să fiţi de o credinţă cu aceea şi de o viaţă cu aceea, precum Avraam şi Sara au fost.

Tîlcuitorii dumnezeieştii Scripturi şi din istorici unii spun că între fiii lui Tarah, Avraam să fie mai tînăr de ani, iar nu mai bătrîn, măcar deşi la început în Sfînta Scriptură este pus: ca şi cum întîiul fiu a fost din altă femeie Haran, al doilea Nahor, iar al treilea fiu din altă femeie este Avraam, iar de Sara spun că este fiica lui Haran, căci că Haran a născut trei fii, un fiu pe Lot şi două fete, numele celei mai mari era Milca şi al celeilalte Isca. Şi se zice în Dumnezeiasca Scriptură de Haran: „Acesta era tatăl Milcăi şi tatăl Iscăi" (Fac. 11, 29), de aceea Isca, tîlcuitorii zic că este Sara, aşa de singur Avraam schimbîndu-i-se numele. Deci pe Milca a luat-o Nahor, iar pe isca a luat-o Avraam, amîndoi fraţi ai lui Haran. Oare pentru ce a schimbat Avraam numele femeii sale Isca în Sarra? Să luăm aminte: îşi cinstea aceea pe bărbatul său (cum mărturiseşte Sf. Apostol Petru) domn pe acela numindu-l (I Petru 3, 6). Deci şi Avraam

181



j Mesoporamia - I'atria lui Avraam -^:%:§0;-

Apoi dacă Avraam, pe Isca fiica lui Haran fratele său, cea numită Sara, a avut-o lui.şi femeie, apoi cu adevărat Avraam era mai tînăr decît Haran, fiindcă Avraam numai cu 10 ani era mai bătrîn decît Sara, precum aceasta se vede în cartea Facerii la cap. 17. Unde Avraam către Dumnezeu grăieşte: „De se va naşte fiu bărbatului de 100 de ani şi de va naşte Sara de 90 de ani fiind". Iar de ar fi fost Avraam mai mare de ani decît fraţii săi, apoi i se cădea lui ca, nu numai 10 ani să fie mai mare decît Sara, ci cu mult mai mulţi. Şi cum în însurare şi în naştere de fii, cel mai mic frate, ar fi întrecut pe cel întîi şi pe celălalt frate? Nici firea atunci neslobozind ca cel mai tînăr frate să se însoare mai înainte de cei bătrîni. Pentru că Haran născînd şi crescînd pe fiica sa Sarra; pînă la anii nunţii Avraam nu se însurase, pînă ce a luat pe Sara, decît arătat este, cum că Haran era mai bătrîn decît amîndoi. Iar fiindcă Sfîntul Moisi în Istoria sa, între fiii lui Tarah pe Avraam măcar deşi este şi mai tînăr însă l-a pus mai întîi. Aceasta a făcut-o pentru aceea că a

t" ' ' ^x