Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie
|
|  Yüklə 3.81 Mb.
|
cunoscut ca să spuie de credinţa aceluia unuia şi de viaţa cea plăcută lui Dumnezeu şi cum că din neamul aceluia avea să iasă cel făgăduit de la Dumnezeu: Mesia. Iar noi, nu în anii cei mai bătrîn'i ai cuiva căutăm folosul, ci întru îmbunătăţită viaţă a celor ce au plăcut lui Dumnezeu. Iar cum s-a început credinţa spre Dumnezeu a lui Avraam scrie Gheorghe Chedrinul că avînd în naşterea sa ani 24 (Chedrin fila 20) a cunoscut pe Adevăratul Dumnezeu Cel ce la ceruri petrece şi pretutindenea este şi pe toate Le ţine şi Le cîrmuieşte şi Aceluia I s-a închinat. Şi a cunoscut pe Ziditorul din cele văzute zidiri, pentru că se învăţase de la părinţii săi socoteala cereştilor mişcări, cunoştinţa alergării stelelor şi ştiinţa firilor celor ce sînt pe pămînt şi în mare şi toată caldeiasca înţelepciune, în care iscusit era Tarah tatăl său şi moşul său Nahor şi strămoşul Serug, care înţelepţi fiind s-au nebunit, necunoscînd pe Făcătorul tuturor Dumnezeu, ci slujind lucrului de mîini omeneşti idolilor. Iar fericitul Avraam încă din tinereţile sale, pe toate cele de sus şi de jos socotindu-le, căuta cu bine înţelegătoare mintea sa, de unde se făcură acelea? Iar într-o noapte, ochii şi mintea ridicîndu-şi el spre cerul cel împodobit cu stele şi de unde acelea s-au făcut, de aceasta gîndind, a răsărit în inima lui lumina bunei înţelegeri. Iar încă (după spunerea lui Chedrin) şi îngerul Domnului i-a fost lui învăţător (Chedrin fila 26). Vrednic este un ucenic ca acesta de dascălul cel de acest fel! Iar precum singur s-a învăţat cunoştinţa Unuia Adevăratului Dumnezeu şi credinţa în El, aşa .şi pe tatăl său şi pe fraţi se sîrguia ca la aceeaşi Dumnezeiască cunoştinţă şi credinţă să-i aducă, ci nimic nu sporea, nici putea să aibă pe cineva dintre aceia la un gînd şi la un suflet cu sine în credinţă, afară de iubită soţia sa Sara, care îndată cu dînsul a crezut şi se ruga împreună la Adevăratul Dumnezeu. Deci în anul 60 al vieţii sale, Avraam văzînd că nu poate să-i întoarcă pe ei de la închinarea idolilor, s-a aprins cu rîvnă după Dumnezeu şi sculîndu-se noaptea, a ars în taină capiştea idolească. Aprinzîndu-se aceea au simţit fraţii şi au alergat degrab ca să scoată idolii din foc, şi cînd Haran mai cu osîndire sîrguindu-se pentru idoli a intrat în foc în mijlocul lui, s-a ars foarte şi dintru aceea a şi murit. Pentru acest Haran se povesteşte, că el întîi a murit înaintea părinţilor lui, iar pînă la el niciodată nu murea fiul înaintea tatălui. Vezi de aceasta în Sbornicul cel mare tipărit la Moscova în cuvîntul cel sub numele Sfîntului Gură de Aur, "Pentru curte şi balaur", la foaia 455 la întoarcerea foii. Iar evreii pentru Avraam şi această povestire o adaug 183
(Cornelie la acest loc al Facerii) cum că haldeii cei din cetatea aceea mîniindu-se asupra lui Avraam, pentru pierzarea idolilor Idr, l-au aruncat şi pe el însuşi în foc, ci cu Dumnezeiasca Putere s-a păzit de foc întreg şi nevătămat a ieşit. Care lucru văzîndu-l Tarah tatăl lui Avraam, s-a mirat de minunea aceea şi a început a cunoaşte pe Adevăratul Dumnezeu, iar despre idoli a se întoarce, şi de atunci cu fiul lui Avraam slujea Unuia Dumnezeu. După aceasta i se făcu lui Avraam Dumnezeiască Arătare, poruncindu-i să iasă el de acolo, precum aceasta Sfîntul întîiul Mucenic Ştefan către adunarea jidovească a grăit-o (Fapte 6): „Bărbaţi fraţi şi părinţi, ascultaţi: Dumnezeul Slavei s-a arătat Părintelui nostru Avraam, fiind el în Mesopotamia, mai înainte pînă a nu se sălăşlui el în Haran şi i-a zis lui: Să ieşi din pămîntul tău şi din neamul tău şi din casa tătînelui tău şi să mergi la pămîntul pe care ţi-l voi da Eu". Această Dumnezeiască Poruncă Avraam a primit-o, a îndemnat şi pe tatăl său Tarah, ca să iasă din cetatea aceea închinătoare de idoli, căci erau ei supăraţi nu puţin de necuraţii aceia cetăţeni care au urît casa lui Tarah pentru bunăcinstirea lut Dumnezeu. Deci a ieşit Tarah din pămîntul caldeiesc, din cetatea ce se chema Ur cu fiul iui Avraam şi cu nepotul Lot, fiul lui Haran şi cu nepoata împreună şi nora sa Sara, femeia lui Avraam vrînd să meargă la pămîntul lui Canaan (iar Nahor rămăsese în Caldeia cu închinătorii de idoli). Şi dacă au mers în Haran s-a sălăşluit Tarah acolo. De care lucru Afaior voievodul Amoniei zice către Olofern căpetenia oştii Asiriei, aşa: (ludita 5, 6-7): „Oamenii aceia din seminţia caldeiască sînt, aceia mai înainte în Mesopotamia au locuit şi fiindcă n-au vrut să urmeze dumnezeilor părinţilor lor celor ce locuiau în pămîntul caldeiesc, ci părăsindu-şi rînduielile părinţilor lor, care erau la mulţime de dumnezei, pe Unul Dumnezeul ceresc L-au cinstit. Deci le-a poruncit lor Dumnezeu ca să iasă .de acolo şi să locuiască în Haran". Apoi s-a sălăşluit Tarah în Haran neajungînd la pămîntul lui Canaan, fiindcă era bătrîn şi slăbise cu trupul, unde a şi murit, avînd ani de la naşterea sa 205. Apoi a mers şi Nahor în Haran, murind tatăl lui şi la îngroparea aceluia a slujit împreună cu Avraam (Fac. 31). Şi a început a trăi Nahor acolo cu toată casa lui, însă nu s-a părăsit de închinarea la idoli el şi seminţia lui, pentru că şi Laban nepotul lui, închinător de idoli era, precum mai pe urmă va arăta cuvîntul. După moartea lui Tarah în Haran, a mutat Dumnezeu pe Avraam în pămîntul lui Canaan (care mai pe urmă s-a numit ludeea şi Palestina) făgăduindu-i (ui înmulţirea seminţiei lui: „Te voi face - îi zise - întru neam mare, şi te voi binecuvînta, şi 184
voi bihecuvînta pe cei ce te vor binecuvînta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema, şi se vor binecuvînta întru tine toate neamurile pămîntului" (Fac. 12, 2). Şi-i era lui Avraam cînd a luat de la Dumnezeu acea făgăduinţă, ani 75 de la naşterea lui (Conf. Navelir). De la acea vreme pînă la luarea legii lui Moisi care în Muntele Sinai s-a dat de la Dumnezeu, au trecut 430 de ani. Pe care ani Sfîntul Apostol Pavel în Trimiterea către Galateni îi pomeneşte (Galat. 3, 17). Viaţa Sfîntului Avraam, la fel vieţile sfinţilor strămoşi celor după dînsul, pe larg se scriu în Sfînta Scriptură în cartea Facerii şi cele după aceea şi acolo cel ce voieşte să ie citească. Iar noi a povesti aici în scurt am socotit, nu multe spre folositoarea învăţătură pomenindu-le, cu socotinţa oarecărora Dumnezeieşti cuvinte ale Scripturii ,precum este aceasta: „Se vor binecuvînta întru tine toate neamurile" apoi mai lămurit se arată aceasta în cap. 22: „Se vor binecuvînta întru seminţia ta toate neamurile pămîntului" (Fac. 22, 18). Deci întru care seminţie? Oare întru tot neamul cel ce avea să iasă din Avraam? Nicidecum. Ci întru Unul Hristos Domnul şi Mîntuitorul nostru, fiul lui Avraam. Pe care frumos a tîlcuit-o Pavel Apostolul zicînd: „Lui Avraam s-au grăit făgăduinţele şi seminţiei lui, însă nu zice şi seminţiilor, ca pentru mulţi, ci ca pentru unul şi seminţiei tale, care este Hristos" (Gal. 3, 16). Pînă aici Apostolul Pavel. De asemenea şi Sfîntul Petru tîlcuieşte în Faptele Apostolilor, la cap. 3. „Voi binecuvînta pe cei ce te binecuvintează, iar pe cei ce te blestemă îi voi blestema" ca şi cum îi grăieşte Domnul: Cel ce te iubeşte pe tine, Avraame, Eu îl voi iubi pe acela, iar pe cel ce te va urî, pe acela îl voi urî şi Eu. Al tău prieten Mie îmi va fi prieten, al tău vrăjmaş Mie îmi va fi vrăjmaş; cel ce te fericeşte, pe Mine Mă fericeşte, cel ce te huleşte pe Mine Mă huleşte; cel ce te cinsteşte, pe Mine Mă cinsteşte, cel ce nu te cinsteşte va fi ca cel ce asupra Mea aduce necinste. Cel ce va începe a-ţi face bine ţie, Mie îmi va arăta facerea de bine şi-i voi da lui însutite bunătăţi, iar cel ce te asupreşte, pe Mine Mă asupreşte, şi Mă voi răzbuna pe el. Ceea ce-ţi va face ţie cineva ori bine, ori rău, Mie îmi face şi acest fel de răsplătire va lua de la Mine. Aceasta o arată acele cuvinte dumnezeieşti către Avraam: „Voi binecuvînta pe cei ce te binecuvintează" şi celelalte. Iar noi să luăm aminte, cît de bine şi de folos este ca să avem nouă de prieteni pe bărbaţii cei plăcuţi lui Dumnezeu şi bine să le facem lor! Şi cît de rău este ca să ne arătăm lor cu vrajba şi să-i urîm şi să-i asuprim şi cu rele cuvinte să-i hulim pe ei!
1 ^ .. de |
Apoi mergînd Avraam la pămîntuf lui Canaan, cu toată casa sa şi cu averile, luînd şi pe Lot nepotul său, care era fiul lui Haran cu toate averile aceluia, a înconjurat tot pămîntul acela pe care atunci locuiau cananeii, seminţia lui Ham, care din Canaan fiul lui Ham ieşind, din numele lor şi pămîntul acela Canaan şi Cananeia s-a numit. Deci era mai întîi pămîntul acela parte a lui Arfaxad fiul lui Sem, vechiului strămoş al lui Avraam. Ci cananiţii, care-s şi cananei, de asemenea la nărav fiind cu strămoşii săi Canaan şi Ham, nepăzind aşezămîntul sfîntului Noe, nici îndestulîndu-se cu partea cea hotărîtă lor de dînsul, adică în Africa partea cea dinspre miazăzi, cu sila au năpădit spre Asia în partea răsăritului, soarta lui Sem şi moştenirea lui Arfaxad, şi izgonind pe neamul lui Arfaxad, ei singuri acolo se aşezară. Pe acel pămînt Avraam înconjurîndu-I, i s-a arătat lui Domnul şi i-a zis: „Seminţiei tale voi da pămîntul acesta" (Fac. 12, 7). După vedenia aceea, Avraam a zidit acolo Altar Domnului Dumnezeu şi jertfe de mulţumită i-a adus. în vremile acelea (Istoria Politică) în monarhia Asiriei era un împărat Ninie, pe care istoricii îl numesc al doilea Nin, fiul bătrînului Nin şi al Semiramidei. Ci nu era aşa lărgitor şi ocîrmuitor împărăţiei precum fusese tatăl său, nici nu i-a urmat maicii sale în bărbăteasca ei vitejie, ci numai în curvească viaţă îi urma aceleia; şi multe ţări, prin negrija lui au căzut de la monarhia lui. Fiindcă el lepădînd ostăşeştile arme şi ocîr-muirea împărăţiei, boierilor şi voievozilor săi el încredinţînd-o, el cu totiil se dăduse la desfrînatele necuraţii trupeşti şi pe toată viaţa sa o cheltuia în adunarea spurcatelor fapte şi a scopiţilor pînă la bătrîneţe şi la pierzătorul sfîrşitul său. A împărăţit ani 38. (Conf. Belarmin, Clucer şi Alstedii, la fila 163). Ci şi toţi cei după dînsul împăraţi ai Asiriei, de viaţă spurcată erau, al cărora numărul numelor, la Istorici, mai mult de 30 se află pînă la Sardanapal, la care monarhia Asiriei s-a sfîrşit. Toţi aceia numai cu numele erau împăraţi, iar cu singurul lucrul erau robi patimilor lor, a cărora pomenire a pierit cu sunet. Petrecînd dreptul Avraam în pămîntul lui Canaan ca un nemernic şi străin (Istoria Bisericii) şi fiind foamete în ţara aceea, i-a urmat lui nevoie a merge în Egipt, unde era bună rodirea pămîntului. Iar Sf. Ambrozie (Cartea 1, cap. 2) spune, că nu numai pentru foamete, ci şi cu Porunca lui Dumnezeu s-a dus Avraam în Egipt, ca adică şi acolo să se ştie Numele Atotputernicului Dumnezeu şi să-i spăimînteze pe cei necredincioşi. Deci intrînd plăcutul lui Dumnezeu în ţara Egiptului şi ştiind răul nărav cel curvesc al oamenilor acelora, ce se turbau de poftă femeiască, i-a poruncit iubitei lui soţii Sara, frumoasă fiind, ca să nu i se numească lui soţie, ci soră (precum şi cu adevărat soră nu depărtată îi era lui după rudenie) pentru că se temea ca să nu-l omoare pe el egiptenii pentru dînsa. Deci Avraam, ca un om sub neputinţă fiind, se arăta ca şi cum îndoindu-se de Dumnezeiasca apărare. Ci acea îndoire şi temere, prin rînduială Dumnezeiască s-a slobozit spre el, spre cea mai multă arătare a grijii lui Dumnezeu de robii Săi şi a grabnicei şi puternicei apărări a acelora. Căci cînd cea întreagă la minte Sara s-a luat fără de voie în casa lui Faraon (pe împăraţii lor aşa îi numeau egiptenii faraoni), îndată mîna lui Dumnezeu s-a atins de faraon, ca ei să nu se atingă de sfînta femeie a sfîntului bărbat, care întru acea vreme, cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu (Fac. 12) pentru soţia sa, pentru curăţia căreia nu se îndoia, că nicidecum nu se va învoi la păcatul preacurviei şi o încredinţa pe ea la puternica apărare a Domnului Său, nădăjduind spre Dînsul cu neîndoire. Iar mîna Domnului nu numai de singur faraon s-a atins, ci şi de toată casa lui. Pentru că multe feluri de boli de năprasnă au năvălit asupra împăratului şi spre toate slugile şi slujnicele lui şi spre toate dobitoacele lui şi erau munciţi neîncetat ziua şi noaptea. 
Apoi neputînd să ştie nimeni pentru ce năpădise pe dînşii nişte răutăţi ca acelea, popii egipteni au început a ruga cu jertfe pe spurcaţii lor dumnezei ca să le spună lor pricina primejdiilor ce li s-au întîmplat. Şi cu porunca lui Dumnezeu, dracii din idoli au spus adevărul şi nevrînd, că pentru o sfîntă femeie ce s-a luat la împăratul o pedeapsă ca aceia de la Cerescul Dumnezeu spre împăratul şi spre casa lui a venit. Atunci faraon de frică mare umplîndu-se şi de Dumnezeul Ceresc temîndu-se, i-a întors lui Avraam pe femeia lui curată şi cu daruri a dăruit-o pe ea şi cu multă cinste a cinstit-o. întru acea vreme cunoscut s-a făcut în Egipt Dumnezeul cel Adevărat şi Atotputernic, de care niciodată mai înainte nu auziseră acolo popoarele şi s-au mirat de Mărirea şi de Puterea Aceluia, căci o groază ca aceia a arătat spre faraon, pentru robii Săi Avraam şi Sara. încă nu tăcea sfîntul Avraam înaintea lui faraon şi înaintea , tuturor egiptenilor, mărturisind şi propovăduind pe Dumnezeul cel Adevărat, pe Unul Făcătorul Cerului şi al pămîntului şi al mării şi pe Ţiitorul a toate. Şi (precum losif evreul povesteşte) a rînduit faraon pe Avraam între egipteneştii săi înţelepţi, cu care şi ceartă multă îi era lui pentru Dumnezeu şi nimic n-a sporit egipteana înţelepciune Călătoria lui Avraam * Facere: 11,27-12.9 "Hi: :: sSI. Ci '■" C't ilML "''V.'Sk'i- împotriva gurii celei de Dumnezeu înţelepţite a lui Avraam. însă şi de Dumnezeu înţelepţita gură a lui Avraam puţin ceva a sporit în inimile cele împietrite, care cu urechile greu auzeau. Iar măcar deşi n-au crezut egiptenii în Dumnezeul cel propovăduit de Avraam, însă spre mai multă osîndirea lor auzind de Dînsul au ştiut, ca să nu aibă răspuns la înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu, zicînd: N-am auzit pentru Adevăratul Dumnezeu şi n-am ştiut de El! încă şi aritmetica şi astrologia de la Avraam s-a învăţat, de care mai înainte n-au ştiut (Conf. Chedrin fila I, losif Clucer). Iar de Vreme ce lui Avraam de-a pururea îi era în pomenire pămîntul cel făgăduit seminţiei lui, deci după trecerea anului celui de foamete, iarăşi la dînsul s-a întors, petrecîndu-l pe el egiptenii cu cinste, precum se scrie: „Şi a poruncit faraon bărbaţilor săi, ca pe Avraam şi pe femeia lui şi pe toate cîte îi erau ale lui şi pe Lot cu dînsul să-i petreacă." (Fac. 12, 20). întorcîndu-se Avraam la pămîntul lui Canaan, cu Lot, nevoie le-a fost să se despartă ei de sineşi, fiindcă binecuvîntase Dumnezeu pe Avraam cu bogăţie pământească, fiind şi de cereştile bunătăţi vrednic. "Şi erau multe turmele şi dobitoacele lui. La fel şi ale lui Lot, fiindcă şi lui lîngă cel mare plăcut lui Dumnezeu i s-a vărsat neîmpuţinată binecuvîntarea lui Dumnezeu şi era sfadă între păstorii lor pentru păşuni. Care lucru văzîndu-l Avraam a zis către Lot nepotul său: „Ca să nu fie sfadă între noi, să ne despărţim, iată tot pămîntul înaintea ta, în care parte voieşti întoarce-te. De vei merge tu spre stînga, eu mă voi duce spre dreapta; de vei merge tu spre dreapta eu mă voi duce spre stînga". Dreptul şi plăcutul lui Dumnezeu bărbat, nevrînd să asuprească pe cineva în ceva, i-a dat celui mai 'tînăr voia alegerii, ca să-şi aleagă lui partea care va voi, ca nu mai pe urmă să cîrtească asupra lui ca asupra asupritorului. Deci şi-a ales lui Lot, locuinţa spre părţile Iordanului, în hotarele Sodoma, care parte mai înainte de pierderea sodomească era bine roditoare, ca un Rai Dumnezeiesc. Iar Avraam s-a sălăşluit în Hebron, la stejarul Mamvri. Iar mai înainte de sălăşluirea lui acolo, iarăşi i s-a arătat lui Dumnezeu, făgăduindu-i să-i înmulţească neamul lui şi pămîntul acela să i-l dea moştenire. „Tot pămîntul pe care-l vezi tu - zice - ţi-i voi da ţie pe el şi seminţiei tale şi voi face seminţia ta ca nisipul pămintului". Şi a zidit Avraam Altar lui Dumnezeu în Hebron şi jertfe i-a adus mulţumind Domnului său că şi în Egipt l-a păzit pe el întreg şi înapoi l-a întors sănătos; şi pentru că-i făgăduise lui înmulţirea neamului său şi moştenirea pămîntului celui bun. Petrecînd dreptul Lot cu averea sa în hotarele Sodomeşti. 189
făcu război împăratului Sodomei şi împăratului Gomorei, cu Chedarlaomer împăratul Elamului şi cu ceilalţi ce se uniseră cu aceşti împăraţi. Şi i-a biruit Chedarlaomer pe împăraţii Sodomei şi Gomorei şi i-a alungat pe ei şi ţările lor le-a prădat şi multe dobînzi a luat şi pe oameni i-a dus în robie între care şi pe Lot nepotul lui Avraam l-a robit. Apoi -auzind Avraam că s-a robit Lot, i-a adunat pe casnicii săi 318 şi a alergat după vrăjmaşi şi a tăbărît asupra lor noaptea şi i-a lovit şi i-a alungat pe ei şi toate prăzile şi dobânzile le-a scos şi pe Lot nepotul său l-a întors şi pe toate averile lui şi oamenii. Şi întorcîndu-se el de la tăierea aceea i-a ieşit întru întîmpinare împăratul Sodomei, mulţumindu-i pentru întoarcerea prăzii. La fel şi împăratul Salimului - Melchisedec l-a întîmpinat pe el şi i-a scos înainte pîine şi vin pentru că era Preot Dumnezeului celui Preaînalt, şi a binecuvîntat pe Avraam. Iar Avraam i-a dat zeciuială lui Melchisedec din toate dobînzile. Pentru acei împăraţi care se adunaseră la război, la Facere cap. 24 pe nume pomeniţi să se ştie, că nu erau de acel fel de împăraţi precum sînt monarhii, care multe cetăţi şi ţări stăpînesc, ci fiecare din ei peste vreo cetate era împărat, adică împărăţea sau domnea, iar toţi aceia erau sub singură monarhia Asiriei. Drept aceea şi pe războiul acela ce năpădise asupra sodomitenilor, losif Flaviu îl numeşte războiul Asiriei (în Cartea 1, cap. 1). Mai înainte de pierzarea cea de tot a sodomitenilor, întîi a
încă şi aceasta se vede, că prin cei păcătoşi pedepseşte Dumnezeu pe cei păcătoşi, pentru că sînt oamenii cei răi şi necuraţi ca un bici în Mîna lui Dumnezeu prin care bate pe cei ce-i greşesc Lui. Aşa i-a pedepsit pe iudei prin caldei, pe caldei prin perşi, pe perşi prin greci, pe greci prin romani, pe romani prin goţi, iar acum pe creştini îi pedepseşte prin turci precum se vede la greci. ' 190 „A adunat Avraam 318, pe oamenii săi cei de casă". Nu mulţimea oştilor, ci credinţa cu lucruri bune şi rugăciunea cu neîndoită nădejde către Dumnezeu le biruieşte pe cetele potrivnicilor. Pentru că Chedarlaomer şi cu dînsul ceilalţi trei împăraţi, care năvăliseră asupra împăraţilor Sodomei, care cu neasemănare mai mare putere de oaste decît Avraam a avut, însă a fost biruit de ostaşii cei puţini ai lui Avraam, fiindcă aceia erau fără de Dumnezeu şi nu-L aveau de ajutor loruşi pe Dumnezeu, iar acestora le-a ajutat Dumnezeu pe care Avraam prin rugăciunea cea fierbinte spre ajutor l-a chemat. Deci tot pămîntul cel ce iese la război, în zadar nădăjduieşte spre mulţimea oştii sale, dacă pe Dumnezeu L-a mîniat asupră-şi şi de ajutorul Lui s-a înstrăinat. Iar cel ce-L are pe Dumnezeu milostiv spre sineşi şi spre ajutorul Lui nădăjduieşte, nu se va îndoi pentru ostaşii săi cei puţini: „Pentru că nu întru puterea calului, nici în pulpele bărbatului binevoieşte Domnul nostru, ci binevoieşte întru cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc spre mila Lui" (Psalm 148, 11-12). Sfîntul Avraam cel ce cu 318 oameni din casa sa l-a biruit pe Chedarlaomer înainte închipuire era (după înţelegerea lui Ambrozie) a celor 318 sfinţi Părinţi, care în Niceea asupra rău cinstitorului Arie s-au adunat şi cu cuvintele şi cu minunile dovedindu-l pe el l-au biruit. Pentru Melchisedec mulţi au scris multe păreri de ale lor. Unii din evrei l-au socotit pe el a fi Sem fiul lui Noe, iar mai ales şi singur Noe, alţii Enoh. Origen şi Didim l-au socotit a fi înger, iar unii din eretici l-au numit pe el Duh Sfînt, drept aceea şi melchisedechiană se cheamă. Iar noi să ştim că Melchisedec a fost om asemenea nouă, pătimaş, tată şi maică avînd, din seminţia lui Ham cu neamul, unul din împăraţii împărăţiei pă-mîntului Canaanului, care din toţi împăraţii Canaanului, el unul a cunoscut pe Unul Adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pămîntului şi-i slujea Aceluia cu jertfe curate şi era împărat cetăţii Salimului. Iar pentru ce de Sfîntul Apostol Pavel, Melchisedec se numeşte „fără de tată, fără de mamă, fără de număr de neam a fi" o tîlcuieşte aceasta Sfîntul Gură de Aur, zicînd aşa: „Nu ştim cînd şi pe cine a avut tată, sau pe cine maică, nici cînd a luat începătură, nici cînd s-a sfîrşit" Şi iarăşi: „Asemănat este -zice - Fiului lui Dumnezeu. Şi unde îi este asemănarea? Fiindcă şi acestuia şi aceluia, sfîrşitul şi începutul nu-l ştim. Deci al acestuia (adică a lui Melchisedec) din ceea ce nu s-a scris, iar al Aceluia (adică al lui Hristos) dintru a nu fi aici asemănare". Pînă aici Gură de Aur. Nu pentru aceea se scrie la Apostolul pentru Melchisedec, fără de tată şi fără de mamă, ca şi cum nu 191
din oameni ar fi născut, fiindcă om trupesc şi asemenea nouă pătimaş a fost, ci pentru aceasta că Sfîntul Moisi Proorocul întîiul scriitor al Sfintei Istorii, nu l-a scris anume pe tată şi pe mamă şi neamul aceluia. Pentru ce nu i l-a scris? Pentru aceasta: Fiindcă lui Moisi îi era înainte punerea ca numai de singur neamul lui Avraam, care din Arfaxad fiul lui Sem se trăgea, să scrie, din care neam s-a născut Hristos. Iar Melchisedec, fiindcă nu era din neamul acela, ci din neamuri, drept aceea nu l-a scris lui pe tată şi pe mamă. | |||||||||||||||||