Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie
|
|  Yüklə 3.81 Mb.
|
O, ce prea iubit şi prea dorit oaspete, Domnul şi împăratul Slavei! O, ce fericită primire de străini a lui Avraam! Care primindu-i cu dragoste pe străinii oameni, s-a învrednicit a primi şi a ospăta în casa sa pe singur Dumnezeu. Iar măcar deşi nu-i trebuia hrană firii celei fără de trup, însă nu s-a oprit de Domnul Avraam a se sîrgui pentru gătirea mîncării, ca să se arate cea mai mare rîvnă a lui spre primirea de străini. Şi Avraam măcar de a şi cunoscut cu duhul pe Domnul cel ce i S-a arătat lui, însă despre o parte văzînd faţa cea cu asemănare de om, omeneşte gîndea pentru mineare şi se grijea, iar pe de alta de bucurie şi de spaimă nu ştia ce să facă. Şi precum se obişnuise a ospăta pe cei străini pentru Dumnezeu aşa şi pe singur Dumnezeu se sîrguia a-L ospăta. Sau măcar să arate vrînd Celui ce este Atotştiutor obişnuita sa rîvnă la primirea străinilor, a junghiat viţelul, a poruncit azimile degrab să le pregătească, a gătit îndestulată masă spre iubita ospătare. Care toate, Domnului Dumnezeu îi erau bine primite şi bineplăcute, ca cele din osîrdnică dragoste către Dînsul făcute. Şi aşa Avraam a ospătat pe Dumnezeu, nu atîta cu cea pusă înainte hrană, de care nu-i trebuie la firea cea după trup, pe cît cu buni credinţă şi cu osîrdnică dragoste, prin care Dumnezeu în inimile drepţilor Se odihneşte. Deci învrednicindu-se de Dumnezeu iubitorul bărbat să ospăteze la sine în văzutele Feţe pe Nevăzutul său Stăpîn, s-a învrednicit şi de a Lui mai mult Dar decît cel dintîi şi de vorba Lui cea iubită din destui s-a îndulcit pentru că vorbea cu dînsul Iubitorul de oameni Dumnezeu, precum cineva grăieşte cu cel de aproape prieten al său. Şi a luat Avraam de la Domnul plată pentru iubirea de străini, cea a doua oară făgăduinţă de fiu din Sarra, pentru care Sarra îndoindu-se cînd a rîs în cugetul său zicînd: Pînă acum n-am născut fiind tînără, apoi oare de acum la bătrîneţe voi putea să nasc? îndată Domnul) i-a mustrat cugetul ei zicîndu-i: Oare cu neputinţă este a săvîrşi de către Dumnezeu cu lucrul tot cuvîntul? în vremea şi în ceasul acesta la anul viitor, prin a Mea cercetare vei avea fiu. Deci după vorba aceasta, îngerii cei cu chip omenesc, care pe Feţele Treimii Unei Dumnezeiri le închipuia, Sculîndu-se de la masa lui Avraam şi-au întors feţele lor ca să meargă la 201 Sodoma, iar Avraam mergea cu dînşii petrecîndu-i. în care mergere, i-a descoperit lui Domnul taina Sa, cum că va să piardă Şodoma cu cetăţile dimprejur pentru cele mari şi prea spurcate fărădelegi ale lor. Strigarea - zice - Sodomei şi a Gomorei s-a înmulţit spre Mine şi păcatele lor sînt foarte mari, deci M-am pogorît să văd de este aşa. Şi îndată doi îngeri osebindu-se s-au dus spre Sodoma, iar al treilea a rămas vorbind cu Avraam. Apoi luînd îndrăzneală Avraam, a început a întreba pe Domnul: Oare ar pierde cetatea păcătoşilor în care s-ar afla 50 de drepţi? Deci auzind pe Domnul cu Milostivire răspunzînd, de s-ar afla în Sodoma 50 de drepţi aş cruţa tot hotarul pentru aceia, iar Avraam a luat mai multă îndrăzneală, nădăjduind spre Dumnezeiasca iubire de oameni şi cu smerenie multă, pămînt şi cenuşă pe sine numindu-se, întreba: Dacă pentru număr mai mic de drepţi, n-ar pierde cetatea păcătoşilor? Şi văzînd pe Domnul milostivindu-se spre cei drepţi, a micşorat numărul ia 40 şi la 30 şi la 20 şi la 10, de s-ar afla numai 10 drepţi. Iar Domnul i-a răspuns: Nu voi pierde cetatea păcătoşilor pentru cei 10 drepţi. Aceasta zicîndu-i îngerul, s-a dus de la dînsul, iar Avraam s-a întors la locul său. întîiul chip al iubirii de străini a fost dreptul Avraam şi cît este de bineplăcută lui Dumnezeu acea faptă bună, într-însui sa arătat, cînd şi singur Dumnezeu ca nemernicind la cortul lui a venit. Deci să se ştie că cel ce-i primeşte pe străini şi-i odihneşte pe ei îi primeşte pe îngeri şi pe singur Dumnezeu precum şi Avraam i-a primit. Primeşte pe îngeri după apostolicul cuvînt: „Iubirea de străini să n-o uitaţi, că prin ea neştiind unii i-au primit oaspeţi pe îngeri" (Evrei 13, 2). Primeşte pe Dumnezeu pentru că Hristos Dumnezeul nostru în Sfînta Evanghelie grăieşte: „Am flămînzit şi Mi-aţi dat de mîncare, am însetat şi M-aţi adăpat, străin am fost şi M-aţi primit" (Matei 25, 35). încă s-a încredinţat de aceasta şi în anii cei de pe urmă, cu singur lucrul în viaţa Sfîntului Grigorie Dialogul Papa Romei, care într-o zi avînd la masa sa 12 străini, s-a arătat între aceia şezînd al 13-lea, care era îngerul lui Dumnezeu, precum acela mai pe urmă l-a spus Sfîntului Grigorie. Să citeşti de aceasta la luna lui Martie în 12 zile. Apoi în altă zi iarăşi arhiereul acela pe străini la masă ospătîndu-i unuia din ei după obiceiul smereniei sale, a voit să-i dea apă pe mîini şi întorcîndu-se a luat vasul cel de apă şi iată nu s-a aflat acela căruia voia să-i toarne apă pe mîini, şi căutînd cu de-amănuntul şi neaflîndu-l s-a mirat foarte. Iar în noaptea viitoare dormind el i s-a arătat Domnul zicîndu-i: în celelalte zile le-ai ospătat pe mădulările Mele, care 202
sînt săracii, iar în ziua de ieri M-ai primit pe Mine însumi! Cîtă rîvnă era la primirea de străini între creştinii cei vechi, vezi în viaţa cuviosului Pahomie cel Mare la luna Mai în 15 zile. La fel şi după viaţa lui, să citeşti povestirea lui Rufin pentru cetatea ce se cheamă Oxirinos, acolo se arată cea veche iubire de străini creştină, precum în vremile de acum nici urmă nu se află. Pentru iubirea de străini încă vezi învăţătura Sfîntului loan Gură de Aur, în Mărgăritare la cuvîntul 2 „Pentru Bogatul şi pentru Lazăr". Şi în vorbele şi în trimiterea lui Pavel către Romani cuvîntul 21, la Faptele Apostolilor învăţătura 45 despre obiceiuri. „Avraam mergea cu dînşii, petrecîndu-i pe ei" (Fac. 18). Acest cuvînt: „petrecîndu-i" altă tălmăcire citeşte: „Calea arătîndu-le lor". Ca şi cum îngerii cei trimişi de Dumnezeu la Sodoma s-o pedepsească se făceau a nu şti calea spre Sodoma, precum şi în Rai către Adam, Dumnezeu striga: „Adame, unde eşti?". Şi pe Cain îl întreba: „Unde este Abel fratele tău?" ca şi cum a nu şti făcîndu-se unde s-a ascuns Adam, şi ce s-a făcut Abel, că ştia Văzătorul a toate. De asemenea şi aici, îngerii ce mergeau spre Sodoma, ca şi cum neştiind calea, le trebuia ca Avraam petrecîndu-i să le arate lor calea care mergea într-acolo, ca şi cum întrebînd: Unde este cetatea Sodoma? Şi vrednic este acest lucru de socoteală şi de mirare, că Sfinţii îngeri, cei ce spre toată lumea de sus privesc şi pretutindenea cu Porunca lui Dumnezeu străbat şi toate marginile pămîntului bine ştiindu-le, se făceau ca şi cum n-ar şti calea spre Sodoma, iar la Avraam care în vremea aceea la singurătate în pădure şi în dumbrava Mamvriei locuiau. De ce (ca aşa omeneşte să zic) fără de călăuză şi fără de povaţă au nimerit? Iar la cetatea Sodomei, care la loc înalt era, la care şi calea era ştiută, ca cea în toate zilele de multe popoare călcată, aveau trebuinţă de călăuza şi povăţuitorul Avraam, ca şi cum neputînd singuri să nimerească. Care este pricina aceasta şi ce este taina? Unul din istorici socoteşte aşa: „Singură casa lui Avraam era curată, iar toată partea aceea spurcată. Deci îngerii pe oamenii cei curaţi de s-ar duce şi ascunde îi ştiu bine, iar pe cei spurcaţi, oriunde s-ar vedea aceia, nu-i cunosc pe ei", lată pricina, iată taina se arată. Pentru că sfinţii îngeri la Avraam cel ce singurătatea o locuia, fără de povaţă au nimerit, iar la Sodoma de povaţă căii aveau trebuinţă. în toată partea aceea în care era Sodoma cu cetăţile dimprejur, cu care şi Mamvri este de un hotar, numai singură casa dreptului Avraam era curată, de Dumnezeu temătoare, nu era în ea nici un fel de fărădelege, 203
ci toţi vieţuiau cu întreagă înţelepciune şi cu dumnezeiască plăcere. Pentru aceea Sfinţii îngeri ştiau calea spre casa lui Avraam, măcar deşi la singurătate în pădure şi în dumbravă locuia. Căci ei de-a pururea cercetează nevăzut pe oamenii cei curaţi şi plăcuţi lui Dumnezeu, oriunde ar vieţui aceia, ori în munţi, ori în pustietăţi şi ori în ce loc. Iar Sodoma cu locuinţele cele din jurul său, fiindcă era toată plină de fărădelegi şi de spurcăciunile păcatelor şi niciodată îngerii nu-i cercetau pe spurcaţii păcătoşi, nici nu voiau să caute la dînşii, pentru cele peste fire necuraţii care se lucrau între dînşii. Pentru aceea spre cea mare şi slăvită cetate a Sodomei, măcar deşi stăteau la loc înalt, nici calea a şti se făceau, ca cei ce acolo niciodată nu mergeau. La aceasta se vede că şi Sfîntul loan Gură de Aur se uneşte, zicînd astfel în Mărgăritare, cuvîntul 3, „Pentru Serafimi": „Sodoma avea turnuri mari, iar Avraam cortul. Ci venind îngerii, pe lîngă Sodoma adică trecură, iar la coliba lui Avraam au găzduit, pentru că nu căutau a caselor strălucire, ci pe cea sufletească bunătate o cuprindeau". Pînă aici Gură de Aur. De aici să se înştiinţeze, de se află cineva în vremile cele de acum următori celor vechi sodomiteni (şi mi se pare că se află) cît de urît este lui Dumnezeu şi îngerilor Lui păcatul sodomesc, că nu numai nu locuiesc sfinţii îngeri cu cei ce fac unele ca acestea, ci nici a-i şti şi a-i vedea pe ei nu voiesc şi se depărtează Duhurile cele curate de la unii ca aceia, de putoarea păcatelor alungîndu-se ca şi albinele de fum. Apoi sfinţii îngeri de la sodomiteni depărtîndu-se, cine se sălăşluieşte cu dînşii, fără numai necuratele duhuri. Pentru că unde oamenii schimbîndu-şi obiceiul, se aseamănă cu porcii, gunoiul şi noroiul iubindu-l, de acolo se depărtează îngerii lui Dumnezeu, cei ce iubesc să se împrietenească cu oamenii cei curaţi, iar nu cu cei cu porcesc nărav. Şi în locul îngerilor, dracii se apropie de dînşii şi se împărtăşesc cu ei. Aceia îi iubesc pe unii ca aceia şi să locuiască în ei ca în porcii Gherghesenilor, pe Hristos îl roagă şi le sloboade lor şi se sălăşluiesc într-înşii şi-i alungă pe ei în prăpăstuitorul lac puturos şi mîrşav al Sodomei, pînă ce îi îneacă întru adîncul iadului. O, ce ticălos obicei sodomesc între creştini! O, ce pierzare cu totul! Deci nu dormitează pierzarea unora ca acelora, aproape este mînia lui Dumnezeu şi răzbunarea, aproape le este gheena focului, întru care vor cădea fără de veste şi vor pieri de nu se vor pocăi. „Strigarea Sodomei şi a Gomorei s-a înmulţit spre Mine" zice Dumnezeu (Fac. 18, 20). Catehismul Bisericesc din Sfînta Scriptură învaţă a şti, că 4 păcate de moarte sînt, care mai 204
205
fire curvii. Şi nu numai cu veşnica pedeapsă în iad vrea Dumnezeu să-l muncească pe el, ci şi cu vremelnică, pe un păcătos ca acela a poruncit să-l omoare precum de aceasta în Cartea Leviţilor în cap. 20 se scria. Iar mai întîi singură pedeapsa focului peste Sodoma (de care neîntîrziind se va zice) dînd chip ca şi după aceea fără de cruţare să se pedepsească unii ca aceia. Iar deşi măcar n-ar primi cineva din acea pedeapsă în vremelnica viaţă de acum, tăinuindu-se cu sodomia sa de ştiinţa omenească, sau cu orice chip neînvinovăţindu-se, însă nu va scăpa acela (de nu se va pocăi cu adevărat) în viaţa veşnică ce va să fie trupul cu sufletul împreunîndu-se şi gheenei celei de foc va fi dat. Pentru că acel ce s-a tăinuit de oameni nu poate să se tăinuiască de Dumnezeu Cel ce toate le vede. Şi cel ce a scăpat aici de mîini omeneşti, nu va scăpa acolo de Dumnezeieştile mîini, că: „înfricoşat este a cădea în mîinile Dumnezeului celui viu" (Evrei 10, 31), „îşi va spală mîinile Sale în Sîngele păcătosului" (Psalm 57, 10). Cel ce mai mult ar voi să ştie de greutatea şi de urîciunea păcatului aceluia, să citească la Sfîntul Gură de Aur la trimiterea lui Pavel către Romani Cuvîntui 1, 4. „Deci M-am pogorît ca să văd" (Fac. 18, 21). Domnul Dumnezeu spunînd credinciosului robului Său Avraam de strigarea sodomească că a intrat în urechile Lui, zice: M-am pogorît adică să văd, de se săvîrşeşte între dînşii aceea cu singur lucrul, care din strigarea lor se aude, oare aşa este sau nu, ca să înţeleg. Cu adevărat minunată este aceasta, că a toate Văzătorul Dumnezeu, de Care scrie Sirah: „Ochii Domnului cu mii de părţi sînt mai luminoşi decît soarele, care văd toate căile omeneşti şi privesc în tăinuitele locuri, mai înainte de a se face, toate se ştiu de Dînsul" (Sirah 23, 26-27). Şi Psalmistul a zis către Dînsul: „Cele nelucrate ale mele le-au văzut ochii Tăi" (Psalm 138, 15). Aşa de străbătător la vedere fiind Stăpînul nostru, Cel ce vede adîncurile şi ştie gîndurile şi sfaturile inimilor şi cele făcute în locurile cele prea ascunse şi în nopţile cele întunecoase, ca pe cele lucrate la arătare le vede, acela zice: Voi merge să văd oare adevărată este cea pentru sodomiteni? Oare fac ei aşa precum aud de dînşii, sau nu? Ca şi cum ar zice: Nu cred auzului, voi merge să văd cu ochii şi atunci voi crede şi pedeapsă voi aduce peste ei. De ce aşa? Au doară trebuinţă îi era a toate Văzătorului, ca singur din cer pogorîndu-se să vadă lucrurile sodomitenilor? Nu. Ci ca pe noi să ne povăţuiască ca nu degrab să credem cuvintele celor ce clevetesc pe cineva, nici să fim grabnici spre osîndirea aproapelui, şi spre certare şi pedeapsă, pînă ce 206
singuri vom vedea şi cu deadinsul vom şti ceea ce s-a făcut. Pentru că a socotelii celei puţine este lucrul acesta: de a crede degrab cuvintele celor ce clevetesc pe aproapele şi a se mînia spre dînsul şi a se iuţi neîncredinţîndu-se: oare adevărat este lucrul ce s-a grăit? Fiindcă de multe ori răutatea oamenilor celor răi se face începătură slavei celei rele pentru cel nevinovat şi înmulţire a uşoarei căderi. Pentru că minciuna pe care o spun cei răi din răutatea lor, pe aceea o înmulţesc cei uşori crezători, crezînd minciuna şi înaintea multora judecind pe aproapele şi presărînd între oameni, ca nişte pleavă vestea cea rea, pentru acela ce n-a făcut păcatul de care îl osîndesc pe el. Iar uneori o mică greşeală a cuiva, osînditorii cu adăugire şi cu înmulţire de mincinoase cuvinte spunînd-o o cresc pe ea mare şi din furnică o fac leu, şi din ţînţar cămilă şi din iepure, elefant şi din pai, bîrnă (Matei 23; Matei 7). Pentru aceea de multă cercetare şi ferire în unele ca acelea este trebuinţă, ca nu cumva minciuna să se socotească întru adevăr, şi cea mică să crească întru mare şi cea de iertare întru cea de neiertare să fie pusă. Iar cercetare nu este mai bună decît ochii săi a vedea aceea de care aude. La care învăţîndu-ne Dumnezeu, se dă singur pe Sine nouă chip, cînd zice: „Mergînd voi vedea". A auzit strigare sodomească, dar nu îndată S-a pornit spre mînie, ca şi cum necrezînd auzul măcar deşi ştie bine că adevărul este. Nici nu Şi-a întins îndată mîna Sa spre pedepsirea păcătoşilor, pînă ce singur mergînd aproape a văzut cu ochii acelea ce de departe le vedea, ca adică şi noi vederii mai mult decît auzului să ne încredinţăm. O, cît de mulţi fiind mai ales întru stăpîniri greşesc foarte crezînd auzului şi nevăzînd cu ochii, nici nu cercetează cu deamănuntul pentru acel lucru, şi pe cei fără de păcat îi judecă în loc de păcătoşi! Oare n-a judecat Putifar în temniţă şi în legături pe curatul şi sfîntul tînăr losif în Egipt, crezîndu-i spurcatei femeii lui care asupra lui clevetea şi necercetînd? Şi marele împărat Constantin ce a făcut? Pe iubitul său fiu Crisp cel bun şi nevinovat şi tuturor iubit l-a ucis cu mîna sa, pe care mama cea vitregă cu numele Fausta îl clevetise cu minciună, necîştigîndu-şi spurcată pofta sa, pentru că se răpise de frumuseţea lui Crisp (ca şi egipteanca de a lui losif) şi neputînd să-l tragă pe el spre spurcata pofta sa (pentru că nu voia tînărul întreg la minte să spurce patul tatălui său) i-a minţit bărbatului, ca şi cum silită ar fi de fiul lui. Iar împăratul necercetînd de este adevărat, îndată şi-a pierdut fiul. Apoi pe urmă înştiinţîndu-se cu încredinţare de minciună, o, cît îl durea inima şi plîngea şi se tînguia şi se căia de necercetarea sa, dar să-l învieze pe cel ucis nu mai putea. Deci a ucis-o şi pe Fausta 207
soţia sa, vinovată fiind de moartea fiului, şi a făcut într-o vreme două ucideri: cea nedreaptă şi cea dreaptă şi s-a lipsit de fiu şi de femeie, căci din început crezînd auzului n-a cercetat de adevăr. Caută de aceasta la Octombrie în 20 în pătimirea Sfîntu-lui Artemie. Bine sfătuieşte Sfîntul loan Gură de Aur pe cei ce sînt întru stăpîniri, zicîndu-le: „Să nu judeci ddpă părerea ta mai înainte pînă a nu şti de este aşa lucrul, nici să faci îndată vinovat pe cineva, ci mai ales să urmezi lui Dumnezeu celui ce a zis: „M-am pogorît să văd". La fel şi Sfîntul Grigorie Dialogul zice: „Dumnezeu căruia toate goale şi descoperite îi sînt, păcatele sodomitenilor le-a pedepsit nu pe cele ce le-a auzit, ci pe cele ce le-a văzut". Şi Sfîntul Isidor Pelusiotul pe Sfîntul Chirii al Alexandriei rudenia sa, care se mîniase fără de vină asupra Sfîntului Gură de Aur, sfătuindu-l i-a scris: Că necercetînd cu dreptate şi neîntrebînd cu deadinsul, nu se cuvine să judeci pe nimeni, că şi Dumnezeu, Care pe toate mai înainte de facere le ştie şi pe cele nelucrate înainte le vede, a voit ca singur din cer să Se pogoare la cetăţile ce au greşit şi L-au mîniat pe El „Că strigarea Sodomei..." şi celelalte zice. Iar aceasta a făcut-o a toate Văzătorul dîndu-ne chip ca nu îndată să credem cuvintele cele de clevetire, ci mai întîi singuri să cercetăm şi să ştim de este aşa precum auzim. De asemenea şi cuviosul Pimen, unui frate ce-i spunea de căderea altuia i-a răspuns: Tu singur nevăzînd, să nu crezi cuvintele cele auzite, că şi Dumnezeu auzind strigarea sodomească, n-a crezut, pînă ce singur S-a pogorît să vadă cu ochii Săi. „Acum am început a grăi către Domnul meu: eu sînt pămînt şi cenuşă". A cunoscut Avraam pe Dumnezeu cel ce i s-a arătat lui şi pe sine singur cine este: pămînt sînt - zice - şi cenuşă, îşi ascunde luna razele sale răsărind soarele. Se întunecă steaua prin strălucirea zilei şi luminarea cea aprinsă prin razele soarelui, nu-şi întinde strălucirea sa gîndacul cel ce noaptea în verdeaţă ca un mărgăritar de mult preţ se luminează, după ce soseşte ziua, vierme a fi iar nu mărgăritar se arată. Aşa şi omul pe cît se apropie de Dumnezeu, pe atîta îşi cunoaşte simplitatea sa şi micşorarea sa. Se apropiase de Dumnezeu Avraam întru atîta apropiere, căci precum cel de aproape prieten vorbeşte cu prietenul cel de aproape, aşa el cu Dumnezeu, faţă la faţă şi gură cu gură a vorbi s-a învrednicit. „Acum am început - zice - a grăi cu Dumnezeul meu". Şi îndată întru acea apropiere s-a cunoscut pe sine că este nimic şi s-a numit pe sine pămînt şi cenuşă. Ca şi cum ar zice; Tu, o, Dumnezeul meu şi Făcătorul meu eşti Cea neapropiată Lumină, neînserată, iar eu întuneric sînt; Tu fără de moarte, Veşnic, Nestricăcios, iar eu peste puţină vreme în mormînt mă voi 208
209
|