Buletin informativ 2008 Buletin informativ

Viaţa şcolară este plină de forme subtile de iraţionalitate. Chiar dacă unele se produc involuntar, aceasta nu schimbă cu nimic iraţionalitatea lor. Toate acestea aparţin fiinţei umane. A exclude iraţionalitatea din viaţa şcolară este mai mult decât o iluzie, pe lângă imposibilitatea şi inutilitatea unei asemenea presupuse experienţe. Ceea ce ni se pare important şi necesar, este îndreptarea atenţiei studiului şi a cercetării de domeniu asupra acestui aspect neglijat. Orice încercare de raţionalizare a iraţionalităţii va umple un gol, probabil şi în ştiinţele educaţiei, dar în pedagogia practică, cu siguranţă.

în www.u.arizona.edu

[2] Fleming, Neil Coping with a Revolution: Will the Internet Change

Learning?

în www.systems-thinking.org

[3] Miclea, M. Psihologie cognitivă

Editura Polirom, Iaşi, 1999

[4] Moisil, Gr., C. Îndoieli şi certitudini

Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1971

[5] Huoranszki, F. Kinyilvánitott preferenciák és irracionalitás

în www. socio.mta.hu

[6] Drozda-Senkowska, E. Capcanele raţionamentului

Editura Polirom, Iaşi, 1998

[7] Caplan, B. Rational Ignorance vs. Rational Irrationality

George Mason University - 1999
Nicolae Pellegrini

PROVOCĂRILE EDUCAŢIEI
Educatia in momentul actual in Romania este privita prin mai multe perspective: ca o afacere, ca o metoda de manipulare si programare a tinerei generatii, ca o problema consumatoare de resurse, ca o necesitate fara contururi precise, ca o obligatie.

In alte parti ale lumii educatia este privita ca o optiune catre emanciparea sociala, ca o forma de provocare a dezvoltarii sustenabile, ca un factor de eficientizare a vietii economice si de protectie a mediului, ca un factor de activare a implicarii oamenilor in problemele cetatii, ca o cale de urmat pentru marirea performantelor personale.

Diferenta de puncte de vedere se reflecta in ideologia educationala, in curricula, evaluare, mod de utilizare a resurselor informationale, relatii intre profesori, copii, parinti.

Apar astfel mai multe curente, lucrul constient ca fiecare poate aduce succesul in educatie

• 
  educatia formala in care totul se rezuma la aspecte cantitative, note, reproducere de texte, secventializarea lipsita de libertate de gandire-simtire-actiune-creativitate a procesului de educatie, lipsa de preocupare pentru elev si concentrarea pe continutul reproductibil al manualului. Rezultatul la iesirea din sistemul de educatie este lipsa de incredere in propriile capacitati la tinerii absolventi, dar o oarecare cultura generala nu neaparat aplicabila in practica zilnica;
  
• 
  educatia informala in care totul se rezuma la informatii ce pot fi colectate din diferite baza de date. Aceste informatii nu presupun si efortul de a sparge granitele cunoasterii si de a descoperi noul, nici dialogul direct cu oameni de la care ai ce invata. De asemenea nu presupun experienta sociala zilnica sau aplicarea practica a cunostintelor;
  
• 
  educatia non-formala in care se pune accentul strict pe atitudini, aptitudini, abilitati, competente generatoare de rezultate si pe formarea personalitatii echilibrate a elevilor. Aceasta directie are mai multe scoli si genereaza rezultate remarcabile, putand face diferenta dintre instruire-dresaj si educatie-comportamente-abilitati. In aceasta directie evaluarile sunt calitative si specifice, iar profesorii necesita pregatire metodologica specifica, nu se fac evaluari cantitative care sa dea etichete, iar absolventii au un procentaj mult mai mare de reusita pe piata muncii decat la celelalte forme de educatie. Cu toate aceste rezultatul final nu duce neaparat la o cultura generala deosebita ci la o cultura specifica profunda pe domeniile de interes.
  

Drept rezultat se urmareste o cultura generala fara legatura directa cu nevoile de adaptare la piata muncii. Absolventii devin buni cumparatori, buni votanti si buni soldati, iar celor carora nu le convine ce au devenit emigreaza in alte tari in cautarea unui mediu social care sa le pretuiasca calitatile reale.

Tinand seama de faptul ca un copil ce intra in gradinita si merge la scoala pana la terminarea facultatii va avea 20 de ani de stat sub influenta directa a unui sistem educativ trebuie sa gandim profund asupra modului in care asiguram evolutia copilului pe parcursul acestui interval. Trebuie de asemenea sa ne gandim la eficienta educatiei si mai ales la scopurile urmarite in educatie. Daca la final gradul de succes pe piata muncii al elevului este considerabil, atunci putem evalua pozitiv sistemul de educatie.

La noi din pacate evaluarea este negativa, un procentaj extrem de mic de absolventi se angajeaza in profesii pentru care au fost pregatiti in scoala sau facultate. Comportamentul social al elevilor sau absolventilor este de nivel sub-mediu, ei au tendinta sa minta, sa insele, sa copieze, sa fure idei, sa nu faca o munca de calitate, sa nu aiba centrarea pe „bun”, „frumos”, „adevarat” ci pe profit-oportinitate de moment.

Daca constiinta profesionala, responsabilitatea si interesul sunt mai dezvoltate la educatori si invatatori, acestea incep sa scada la profesori, multi dintre ei fiind multumiti cu instruire fara educatie; repetare de cunostinte fara creativitate, descoperire si gandire; formalism in apreciere fara cunoasterea profilului intelectual al elevilor si comportament exclusivist fara deschiderea de trasee individuale de educatie.

Nu profesorii sunt neaparat culpabili pentru aceasta, ci organizarea invechita a sistemului de educatie. O educatie de calitate presupune cunoastere si efort de perfectionare permanenta, entuziasm si nandrie profesionala, retribuire in conformitate cu progresul elevilor, sisteme de evaluare a muncii pe criterii cantitative, calitative, corelative si normative, conditii decente de lucru, prestigiul profesiei si selectatia profesorilor in functie de abilitati, cunostinte si dedicatie profesionala.

Un sistem de educatie eficient presupune criteriile competentei profesionale pe baza de rezultate ca singurele criterii pentru avansarea in ierarhia profesionala, specializare in administratie pentru cei ce ocupa functii de conducere, descentralizarea activitatilor legate de oferta de continuturi si training, descentralizarea financiara si administrativa a scolilor, mecanisme de transparentizare a deciziilor si rezultatelor si de corectare a erorilor.

Un sistem de educatie competitiv presupune reguli ale pietei pe competitia educationala cu toate riscurile ce reies de aici si mai ales cunoasterea profunda a rezultatelor de succes validate in alte parti si libertatea de utilizare a acestor rezultate in practica curenta.

In momentul actual lipsa de performanta este platita cu bani europeni sau guvernamentali, iar judecand rezultatele la bacalaureat singurele scopuri ale educatiei in care s-au obtinut rezultate vizibile au fost legate de inselaciune, copiat, frauda.

A venit vremea sa facem o schimbare in educatie printr-o reforma care sa porneasca de la nivelul scolilor, a profesorilor si invatatorilor, a elevilor si parintilor. Educatia trebuie sa redevina mijlocul de a deveni ceea ce visezi, nu un furnizor de diplome fara acoperire.

A venit vremea ca elevii sa vina la scoala cu placere stiind ca vor participa la o aventura a cunoastrii ce le va motiva existenta si le va directiona potentialul catre modul participativ de existenta.

A venit vremea ca invatatorii si profesorii sa redevina maestrii destinului copiilor, oamenii pe a caror umeri se vor ridica viitoarele valori si viitoarele motoare ale dezvoltarii durabile, a stabilitatii mediului natural si social, a constiintelor civice, a performantelor stiintifice si tehnice.

Suntem multi si cu potential urias. Unii sunt experti in ceea ce fac si pot invata pe altii. Putem fi ingeniosi si creativi, activi si responsabili, suntem o mare forta potentiala. Suntem cei ce genereaza viitorul, cum il proiectam asa va fi. Vrem un viitor mai bun, il putem construi. Totul depinde de noi

Florian Colceag

MD, PHD

Presedinte consortiul EDUGATE,

membru fondator al Consortiului International Pentru Copii cu Nevoi Speciale de Educatie

membru World Council for Gifted and Talented Children

membru European Council for High Ability

membru Network of International Excelency

membru Asia-Pacific Federation

membru Club of Rome

PRIN CAPCANELE ISTORIEI?

Profesor Jude Laurenţiu

Colegiul Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” Alba Iulia

O situaţie dată poate fi discutată din punctul de vedere al oricărei teorii, oricum contează numai rezultatele, efectul situaţiei şi nu teoria.

Reforma prejudecăţilor:

- nu ştim!, cu toate că toată lumea ştie!, că la baza culturii popoarelor din acest spaţiu european este vechea cultură traco - daco - getică, aşa că o cenzurăm din manualele şcolare pentru a nu fi cunoscută ca şi cum nu ar fi existat;

- ne supără că se vorbeşte de două latinităţi: latina originară - foarte veche - vorbită în zona Mării Negre şi latina peninsulară care s-a dezvoltat mult mai târziu în peninsula Italică;

- nu vrem să admitem ca variantă probabilă că noua putere mondială ce s-a născut poate ne va cere să învăţăm chineza, ca limbă de circulaţie internaţională.

...................................................................................................................................

Având în vedere că oficial noi avem origine daco-romană, este firesc ca baza propriilor noastre valori să se sprijine pe cele două culturi şi-n consecinţă pe valorile morale ale dacilor şi romanilor, pe baza cărora să stabilim axele de coordonate a propriului sistem educativ care să formeze absolvenţi, cetăţeni cu atitudini utile comunităţii care i-a produs. Această acţiune ar avea trei mari câştiguri:

• 
  putem selecta ce este mai valoros de la cele două culturi;
  
• 
  nu vom mai fi tentaţi să le tot schimbăm, după cum bate vântul istoriei, pentru că valorile morale ale culturii dacice şi a celei romane sunt bine cunoscute de către europeni şi stau la baza propriilor lor valori;
  

Aşa că nu ne-ar rămâne decât să analizăm valorile morale şi educative ce se cultivau, puse în valoare de relaţiile interumane din viaţa de zi cu zi ale cetăţenilor daci sau romani, prin felul de a fi şi a se comporta ca cetăţeni, apoi să selectăm ce este util comunităţii noastre din atitudinile şi comportamentele indivizilor promovate de cele două culturi:

J. Bingham şi colab., în Enciclopedia Lumii Antice creionează sugestiv comportarea cetăţenilor Romei imperiale:

1) hrană;

2) distracţii. Pentru ocuparea timpului liber şi relaxare, imperiul construind şi asigurând funcţionarea:

a) termelor publice (unele cu capacităţi de până la 1600 de oameni);

b) circus-urilor (hipodromuri) pentru cursele de cai (unele cu capacităţi de până la 250 000 de oameni);

c) teatrelor - cu reprezentaţii foarte grosolane ori foarte violente , încât de multe ori un condamnat lua locul actorului la un moment dat pe scenă, pentru a fi torturat şi ucis în faţa publicului care aplauda cu frenezie;

d) stadioanelor (unele cu capacităţi de până la 50 000 de oameni şi o frecvenţă a spectacolelor de până la 93 de zile/an ). Pe arenele acestor stadioane se organizau jocuri (distracţii bestiale) de o violenţă şi cruzime de nedescris:

- lupte între animale cu masacrarea lor;

- oameni neînarmaţi împinşi în arenă pentru a fi sfâşiaţi de animalele înfometate (în acest fel au fost masacraţi mii şi mii de creştini);

- răstigniri pe cruce, oameni arşi de vii etc.

- lupte pe viaţă şi pe moarte, între oameni şi animale sălbatice;

- lupte pe viaţă şi pe moarte, între oameni înarmaţi.

Şi toate acestea în faţa unui public care era entuziasmat de ceea ce se întâmpla.

II.. Între preocupările zilnice ale cetăţeanului de rând al Romei imperiale îşi găseau un loc important următoarele activităţi:

- să participe la spectacolele, distracţiile organizate de împărat şi de cei care doreau să le câştige simpatia;

- să primească raţiile (subvenţiile) gratuite de grâne, în cazul în care nu le primeau la timp, considerau că li s-a încălcat un drept fundamental şi izbucneau revolte violente;

- să-şi viziteze patronul ( capul marii familii) în fiecare dimineaţă, să-l informeze, să-l însoţească oricând ieşea în oraş, să voteze pentru el, să-i susţină acţiunile etc.;

- „aveau, n-aveau treabă” mergeau în locurile publice pentru a-şi petrece ziua şi a se informa…;

- să nu plătească taxe;

- şi chiar să arunce gunoiul din casă pe geam în stradă „în capul trecătorilor”.

III. Cetăţeanului bogat al Romei imperiale, care vrea putere politică, era interesat:

- să vorbească greceşte, greaca era limba apreciată de elită;

- să aibă foarte mult pământ;

- să aibă o mulţime de susţinători – clienţi - care erau dependenţi de el, împrumutându-le bani, îi ajuta în carieră iar uneori îi invita la masă;

- să se facă cunoscut ca un apropiat al poporului. În acest sens cheltuia mulţi bani sprijinind susţinătorii, organizând spectacole cât mai sângeroase pentru a distra poporul. Contribuia financiar la construcţii publice: teatre, circus-uri (hipodromuri), stadioane, temple etc. pentru a fi iubit de popor;

- să facă parte din diferite grupări politice. Pentru acestea risipeau mulţi bani dând petreceri monstruoase, caracterizate prin excese nemaiîntâlnite de mâncare şi vin, adevărate orgii (pentru a putea mânca şi bea mult stăteau culcaţi , iar când se umpleau de mâncare şi băutură până-n gât, aveau ustensile pregătite pentru a-şi provoca voma şi apoi o luau de la capăt cu vinul şi mâncarea);

- să fie ales în Senat;

- să obţină funcţii publice. Prin comploturi şi intrigi căutau să-şi asigure cariere de succes în viaţa publică. Duşmanii erau înlăturaţi fără milă; istoria Romei este sufocată de asasinate.

Din cele prezentate reiese că Statul Roman cultiva anumite valori morale şi educative asigurând formarea unor atitudini specifice cetăţeanului Romei imperiale: extrem de vicios şi crud, şi care nu prea avea timp pentru muncă.

B. Atitudini ale strămoşilor noştri carpato-danubieni, la noi acasă

În lumea antică extrem de vicioasă şi crudă, despre daco - geţi s-a vorbit şi se vorbeşte în cele mai diverse colţuri ale lumii, ca despre o oază de lumină care a făcut istorie:

- cercetătoarea americană Marija Gimbutas, profesoară la Universitatea din Los Angeles, California, spune: „că România este vatra a ceea ce am numit vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.d.H., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă…”

- Pr. D: Bălaşa, Vechea Europă ... era condusă de regine.... cea dintâi regină cunoscută nominal se numea Hestia ... au alcătuit un cod de legi ce s-a numit Codul Belaginelor (al Legilor Frumoase)...cod care cuprindea normele de comportare a cetăţenilor... preluate mai târziu de Zamolxis.

- Joannes Magnus Gothus, Roma, 1554, vorbind despre Samolses „şi-a educat neamul, pe geţi, ca prin virtuţi să ducă o viaţă cinstită, dar că este necesar să înveţe câte ceva şi din disciplina militară, pentru că omul nu trebuie să se gândească numai la sine, el fiind născut mai ales pentru patrie”;

- Carolus Lundius, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Suediei, care în cartea „Zamolxis Primus Getarum Legislator” 1687, din care aflăm că primele legi scrise din istoria omenirii le datorăm lui Zamolxis, care aparţinea Geţilor. Acelaşi om de ştiinţă suedez ne spune: „Grecul a luat de la Get punct cu punct, elementul esenţial din legislaţia ateniană, de vreme ce şi cuvintele şi totodată şi faptele vorbesc despre acesta”

- Împăratul Iulian - Apostatul (331 - 363), în Cezarii spune despre „Traian, căruia îi plăcea să se laude şi să cam bea, ceea ce îi slăbea uneori puterea de înţelegere: singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru şi am nimicit (?) neamul geţilor, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii ce au trăit cândva - şi aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar şi pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis”;

- Chrisostomus care a făcut o călătorie lungă pe malul Istrului şi în ţara geţilor, este mirat de comportamentul deosebit de civilizat al dacilor;

-Clement Alexandrinul reproşa grecilor că nu sunt originali în civilizaţia lor şi că aceştia au învăţat de la traci formulele descântecelor pentru însănătoşire;

- Diodor din Sicilia vorbeşte despre diplomaţia şi abilitatea de politician a lui Dromihete, modestia geţilor şi dorinţa lor de a trăi în pace cu vecinii;

- Iordanes vorbind despre regina Tomiris (întemeietoarea Tomisului), menţionează că, cu toate că era sigură de victorie, numai după epuizarea şanselor de pace acceptă lupta cu parţii lui Cirus, învingându-i;

- Strabon scria că, ascultându-l pe Deceneu , geto – dacii „s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin”;

- Pomponius Mela ne spune că la unii traci folosirea vinului este necunoscută;

- Herodot arată că dacii sunt băutori de lapte;

- Marţial spune despre copilul dac că este sătul de laptele juncanelor getice, jucând-se cu cercul sarmatic;

- Ovidiu geto - dacii aveau drept documente pe care scriau tăbliţe din ceară;

  - Iordanes, istoricului get, vorbeşte despre Deceneu: „Observând înclinaţia lor de a-l asculta în toate şi inteligenţa lor nativă … i-a instruit în fizică, făcându-i sa trăiască potrivit cu legile naturii, pe care goţii transcriindu-le le păstrează până azi (sec VI d.H)… făcându-i superiori celorlalte popoare în ceea ce priveşte mintea; arătându-le practica i-a îndemnat să-şi trăiască viata în fapte bune” urmărind în continuare descrierea lui Iordanes se constată cu surprindere că în Dacia acelor timpuri se putea vorbi despre o activitate ştiinţifică organizată şi diversificată pe domenii de activitate!!! (ce reapare în Europa abia peste o mie de ani!!!) şi de instruirea spirituală a stratului ierarhic superior de sacerdoţi şi tarabostesi daci.

   Opunându-se pătrunderii în Dacia a cultelor străine, vătămătoare pentru sănătatea spirituală si corporală a geto-dacilor, a înlăturat cultul bahic sau dyonisiac asociat cu cultura viţei de vie şi cu orgii. El a determinat pe Burebista să dispună distrugerea viţei de vie—planta sacră a lui Dyonisos. Ceea ce este extraordinar este că atât preoţimea cât şi poporul l-a sprijinit în acest act extraordinar, de stârpire a viţei de vie. De aici se poate trage încă o concluzie: la daci viciul beţiei nu apucase să-şi câştige adepţi, acesta pătrunde în nordul Dunării cu sprijinul armatei romane.

  Deceneu considera că viitorul şi strălucirea poporului său depind numai de înalta ţinută morală şi plecând de la această premisă se poate clădi un edificiu statal si social trainic, motiv pentru care, sprijinit de Burebista, a înfăptuit o profundă reformă socială şi religioasă a poporului geto-dac. Această reformă, celebră în lumea antică, a fost pusă în practică nu prin legi oficiale şi seci ci prin răbdare şi educaţie, prin legi blajine. Deceneu a impus sobrietatea şi cumpătarea, acea modestie a sufletului ale cărei valenţe răzbat din textul lui Platon. Deceneu a cerut poporului”ascultarea de porunci” ca efect al educaţiei prin dreptate. Geţi fiind recunoscuţi în antichitate ca fiind „cei mai drepţi” dintre cei cu care se înrudeau, caracteristică desigur foarte veche.

  Deceneu a fost una din acele impresionante personalităţi care si-au creat un loc de frunte în istoria lumii.

Împreună cu Burebista, în puţini ani, au izbutit să dureze un stat  puternic atât social cât si moral cu realizări impresionante:

- instrucţie: i-a instruit pe daci „făcându-i să trăiască conform legilor naturii, transcriind aceste legi; ele se pastreaza pâna astazi sub numele de Legile Belagines - Legile Frumoase;

- juridic: vestitele belagines sunt acum redactate în cancelaria regală;

- moral-religios: populaţia este adusă la o viaţă cu norme morale avangardiste, implementate în mare parte cu ajutorul religiei;

• 
  tehnic: metode avansate de prelucrare a metalelor(a căror secrete nu sunt descifrate nici până în prezent), pietrei etc.;
  
• 
  medical: concepţii moderne în tratarea bolnavilor.
  

Aceste valori morale şi educative cultivate în acest spaţiu geografic se regăsesc în aşa zis: bun simţ al omului de la ţară, pus în valoare de relaţiile interumane din viaţa de zi cu zi a ţăranului care a fost şi este un păstrător de neclintit a străvechii culturi.

Existenţa Romei, a fost permanent condiţionată de existenţa în apropiere a unui teritoriu bogat ce trebuia jefuit şi a unui popor a căror indivizi puteau fi transformaţi în sclavi. Roma nu muncea, Roma parazita, dezvoltarea Romei condiţionată de cuceriri de noi provincii. Roma nu avea duşmani, ea avea victime. Când Roma nu a mai putut cucerii a început căderea imperiului...!

Foamea de resurse a Romei, duce la agresiuni succesive în Balcani, traco-geto-dacii intrând în conflict permanent cu Roma. Anumite deosebiri religioase între nordul şi sudul Dunării favorizează ocupaţia romană în sud, în Tracia

După cum este bine cunoscut conflictul militar dintre Dacia şi Roma face ca pentru puţin timp o mică parte din teritoriul daco-geţilor să cunoască ocupaţia romană, cu două aspecte importante:

- romanii distrug locurile sfinte de la Sarmisegetuza ( la fel cum au făcut şi cu Ierusalimul evreilor), ceea ce a sporit şi mai mult ura faţă de romani;

- sacrificiul lui Decebal este o capcana în care cad romanii.

De acum nu se mai poate negocia, este maximul de expansiune al Romei, căderea imperiului Romei este hotărâtă. Dacii caută noi aliaţi în numerosul popor traco-daco-getic transformând nordul şi sudul Dunării într-un teritoriu ostil Romei; aici se constituie un centru de acumulare a forţelor antiromane, forţe care în valuri succesive atacă permanent imperiul. Dacia Romană se transformă într-un câmp de luptă iar Dunărea devine o poartă deschisă prin care dacii liberi şi aliaţii lor atacă permanent imperiul distrugându-l.

Roma nemaiavând forţa necesară continuării cuceririi peste Dunăre şi sub presiunea puternică a dacilor, trece pe poziţii de apărare înfiinţând în mica porţiune cucerită un cap de pod numit Dacia Romană, de unde în scurt timp sunt alungaţi. Romanii convinşi încă de la început că nu vor putea să reziste mult timp în acel cap de pod, sunt preocupaţi de jefuirea în mare grabă a resurselor locale, şi de apărarea imperiului împotriva atacurilor tot mai puternice ale dacilor. Caracterul temporar, sărăcia şi slaba calitate a construcţiilor romane de aici comparativ cu cele din alte provincii ale imperiului la care se adăuga starea de permanentă nesiguranţă nu au constituit un factor atractiv pentru cetăţenii Romei ca să migreze în Dacia. Aici ar fi trebuit să lucreze şi să lupte, ceea ce nu le mai era în obicei! Mulţi dintre guvernatori erau greci!

Vestigiile au mai mult caracter militar de manevră, de ocupaţie şi de garnizoană, reflectând viaţa şi preocupările unui conglomerat de militari din diverse provincii îndepărtate ale imperiului, mulţi din Asia Mică ( care sigur nu-i iubeau pe romani), totul făcut în grabă şi probabil cu dorinţa de a scăpa cu viaţă şi a pleca cât mai repede de aici.

Distrugerea centrului religios, nu au afectat în esenţă continuitatea spiritualităţii daco-geţilor ( la fel ca în situaţia poporului evreu), respectiv păstrarea identităţii naţionale. Spre deosebire de poporul lui Israel care este cucerit în totalitate şi-n mare parte deportat ( şi cu toate acestea îşi păstrează propria sa identitate); cea mai mare parte din teritoriul dacilor rămâne în afara cuceriri romane; poporul daco - get continuându-şi propria lui viaţă spirituală şi politică în afara ocupaţiei şi influenţei romane.

Nici în teritoriile ocupate, starea de permanent conflict nu asigură armonia necesară unor profunde transformări culturale, de fapt acest aspect nici nu intra în preocuparea romanilor.

Dacă avem în vedere:

- durata scurtă a ocupaţiei romane, în capul de pod de peste Dunăre;

- lipsa şcolilor învăţământului public roman în satele dacice din Dacia Romană şi din afara ocupaţiei romane;

- politica de jaf dusă de cotropitori;

- starea de război şi de duşmănie a populaţiei locale faţă de cotropitori, putem avea ferma convingere, că influenţa romană asupra spiritualităţi populaţiei locale este puţin probabilă (Nullum violentum diuturnum - nimic din ceea ce este impus prin violenţă nu durează).

Şi atunci reapare fireasca întrebare: - Ce s-a întâmplat atunci?

Pe teritoriul Daciei s-a purtat în antichitate un mare război între două culturi:

- cultura sclavagistă, care la romani a atins cele mai aberante şi crude forme de asuprire umană a sclavagismului antic; în care normele consfinţeau robia şi segmentarea societăţii în pături bine izolate prin legi nemiloase şi crude;

- cultura oamenilor liberi, aşa zişi „barbari'', este o cultură în care normele consfinţeau libertatea omului. Cei ce rămân la huni îşi duc traiul în linişte, fiecare bucurându-se de tot ce are, nesupărat şi neasuprit. M: STOIAN citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p159

Istoria arată fără nici un dubiu , că oamenii liberi au învins ştergând din istorie odiosul Imperiu Roman cu practicile sale dictatoriale inumane.

Este o mare greşeală istorică că acceptăm punctul de vedere străin, al propagandei Romei, cu privire la „năvălirilor barbare''. Aceşti „ barbari'' sunt duşmanii Romei şi nu a autohtonilor. Pentru autohtoni „ barbari'' sunt fraţii lor dacii liberi şi aliaţii acestora, împreună duc un război de eliberare a patriei lor şi distrugerea Imperiului Roman. Romanii sunt cotropitorii! Deci este cazul să facem reparaţiile istorice ce se impun cu privire la „ barbari'', să le apreciem efortul şi sacrificiul făcut.

Întrebată experta germană Barbara Deppert Lippitz, dacă suntem urmaşii Romei aceasta spune: Nu, aceasta este o altă greşeală, voi cu siguranţă sunteţi urmaşii dacilor. ...romanii au venit, au luat aurul, au stat o perioadă şi au plecat... Poporul român se deosebeşte radical de cel italian.. voi, poporul român, puteţi să vă mândriţi cu originea voastră (dacică) şi să vă consideraţi cel puţin egali celorlalte popoare care au rădăcini în bătrâna Europă. V. BRILINSKY, Nu există nici o îndoială, brăţările sunt ale dacilor, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 42. mai 2007 pag 30)