Buletin informativ 2008 Buletin informativ
|
|  Yüklə 3.23 Mb.
|
AGIRo funziona come una federazione che ha nella meta’ delle province della Romania , delle associazioni provinciali insegnanti che sono membri AGIRo, e nell’altra meta’ delle province ,delle succursali provinciali AGIRo. Abbiamo anche delle succursali in altri 7 stati dove esistono delle comunità romene. AGIRo, prima dell’instaurazione del regimo comunista, teneva un patrimonio enorme. Teneva Immobili di proprietà (la casa dell’insegnante) in tutte le province della Romania,le sue biblioteche, case di riposo.Fino ad oggi abbiamo recuperato tramite giustizia solo 1% di tutte queste proprietà perché non questo e stato il nostro principale scopo , perché noi aspettiamo una legge per la retrocessione di queste proprietà’ senza dover fare appello alla giustizia. Conforme allo statuto „i Membri dell’Associazione Insegnanti dalla Romania si associa allo scopo di coltivare lo spirito di solidarieta’ ,di aumentare il prestigio della scuola e delle cadre didattiche, per il recupero della tradizione associativa insegnanti iniziata nel 1869 , insieme al patrimonio storico dell’associazione, per la crescita dell’efficienza del’atto educativo con lo sviluppo professionale, il miglioramento delle leggi, dei programmi, dei manuali e materiale didattico, per la promozione e la difesa dei diritti e delle liberta’ dell’uomo, per il progresso della comunita’ di appartenenza e alle comunita’ romene di oltre i confini, per la promozione degli interessi morali, sociali e materiali dei soci” L' Association Générale des Einsegnants de Roumanie (AGIRo) organiser le XXIX e Congrès National des Einsegnants de Roumanie et des Einsegnants Roumains par –dela Frontieres, le 6-7 Septembre 2008 au Palais du Parlement, à Bucarest. Le congrès a lieu sous le patronage du Ministère de l'Education et de la Recherche et de la Chambre des Députés. On nous a confirme la présence à l'événement des plus hauts fonctionnaires de l'Etat roumain, les dirigeants des deux chambres du Parlement, des commissions de l'éducation et des comités du Parlement en matière de politique étrangère. AGIRo est (conformement a son statut), une association non gouvernementale, à but non lucratif, indépendente et publique, continuant l'Association Générale des Einsegnants de Roumanie dont le statut a ete authentifié par La Cour de Justice Ilfov (acte n ° 12686/1927 par Arrêt n ° 39/30 Juin 1927, selon lequel, la Journee De l'Einsegnant de Roumanie est le 30 juin) et inscrite dans le registre des personnes juridiques n ° 354/1927; son activité a ete suspendue en 1945 par les autorites communistes et réactivée par la décision du Congrès National des Einsegnants de Roumanie et des Einsegnants Roumains par –dela Frontieres Arad le 28-29 Octobre 2006. AGIRo fonctionne comme une fédération etant representee, dans la moitie des departements de la Roumanie, par des associations departementales et, dans l'autre moitie, par des branches de l'association-meme. Nous avons aussi 7 succursales dans d'autres États où il y a des communautés de Roumains. AGIRo (avant l'établissement du régime communiste) avait un énorme patrimoine. Il avait ses propres bâtiments (maison des einsegnants) dans tous les departements de la Roumanie, ses banques, bibliothèques, maisons de repos. Jusqu'à present, nous avons récupéré seulement 1% de ce patrimoine car ce n'était pas notre objectif principal et on attend la decision legislative qui nous rendra ces biens, sans recours supplementaire à la Justice. En vertu de de statutes, les membres de l'AGIRo adhèrent à l'objectif de cultiver l'esprit de solidarité, par la contribution au prestige des écoles et des enseignants, de recuperer la tradition de l'association des einsegnants, et le patrimoine historique de l'association, d'optimiser l'efficacité en ameliorant la legislation, la formation professionnelle, les programmes, les manuels et le materiel didactique. On va realiser tout cela par la promotion et de défense des droits et des libertés de l'homme, le progrès de la communauté roumaine par –dela frontieres et par la promotion des intérêts d'ordre moral, social et matériel des membres. Au cours de son existence, AGIRo a participé à toutes les grandes réunions internationales des associations professionnelles des enseignants. Zwischen dem 6. und 7. September findet in Bukarest der Nationale Kongress der Lehrer aus Rumänien und der rumänischen Lehrer im Ausland unter der Schirmherrschaft des Ministeriums für Unterricht, Forschung und Jugendfragen und der Abgeordnetenkammer statt. 1000 Teilnehmer aus allen Teilen des Landes werden erwartet. Die Einladungen an die 80 Lehrer aus Ungarn, Transnistrien, der Republik Moldau, Bulgarien, Makedonien, Ukrainen, Albanien, Griechenland, Kroatien dem Timok und dem serbischen Banat. CU PRILEJUL CONGRESULUI VOR CONFERENŢIA:
MESAJE ŞI GÂNDURI DE LA COLEGI CARE AU ACTIVAT ÎN AGIRO ŞI ÎNAINTE DE 1945 ŞI ÎN ANUL 2008 al CONGRESULUI AL XXIX-LEA “Ca să fim noi oameni au fost alţi oameni, şi ca să fie alţi oameni , suntem noi oameni.” N.Iorga Maria Nicolau, învăţător membru AGIRO 1941-2008… a consemnat Invatator Dana Beianu Scoala 110 George Toparceanu, Bucuresti Reactivarea AGIRO mi-a oferit sansa de a trai un miracol intr-o zi de vara… Am citit indemnul domnului presedinte Viorel Dolha de a regasi vechi membri ai asociatiei si imediat mi-a venit in minte imaginea unei doamne distinse, pe care eu intotdeauna am asociat-o cu „dascalita” si despre care stiam de la parintii mei, dascali si ei,ca a fost si este un invatator model, de o inalta tinuta morala. Nu o mai intalnisem de multa vreme, nici nu mai stiam daca mai traieste…Fiica dansei, doamna mea profesor de limba si literatura romana, mi-a sadit in suflet dragostea si respectul pentru limba romana si pentru poporul din care fac parte. Cu emotie am sunat-o pe doamna profesor sa o intreb despre mama dansei. Am aflat ca doamna invatatoare este bine la cei 88 de ani si m-am bucurat cand dansa a fost de acord sa ne intalnim sa ii povestesc cateva lucruri despre reactivarea AGIRO si sa ii dau invitatia la Congresul din 6-7 septembrie, de la Bucuresti in calitate de membru al asociatiei noastre. Am ajuns in jurul orei 14 in comuna Plosca,jud.Teleorman, leaganul copilariei mele.Doamna invatatoare ma astepta. Micuta,plapanda, cu gesturi elegante si chip luminos, m-a imbratisat si am simtit-o vibrand de emotie. Trecuse printr-o perioada grea , fiica dansei si ginerele au decedat nu de multa vreme si nu prea mai vroia sa manance, nu mai socializase de ceva vreme si telefonul meu a „reactivat-o”, ca sa o citez pe doamna profesor Mariana, fiica dansei… I-am simtit emotia. Faptul ca noi, invatatorii de azi ne-am amintit de o dascalita „debutanta in 1941” si am cautat-o a trezit in sufletul dansei un suvoi de amintiri pe care a pornit sa le depene imediat ce ne-am intalnit… “Eu am multe de spus despre invatamantul romanesc „, a fost prima replica a dansei si dupa ce m-am asezat cuminte la masuta si-a inceput povestea… Si-a dres vocea si, dupa ce m-a privit in ochi si a vazut ca mi-a captat atentia, a inceput sa depene… “Eu am vazut lumina zilei pe meleaguri argesene,la 1 iulie 1920…” O priveam si redeveneam copilul din banca in fata doamnei invatatoare care, dupa ani de pauza, vorbea cu entuziasm si pasiune despre scoala primara de la Dragoslavele, de langa Campulung, unde a facut primele clase primare si despre scoala din comuna Plosca unde a invatat din clasa a 3-a…Ii priveam chipul care se lumina de admiratie si respect cand vorbea despre cat de minunati au fost dascalii dansei. M-am teleportat cu mintea acolo,alaturi de acei copii prin padurile satului, pe malul apei, la serbarile de Craciun si de Paste, la slujbele de la biserica duminica. Simteam bucuria dascalitei redevenita copil pe masura ce povestea…Descria cu mare acuratete chipul invatatorilor dansei, care i-au sadit in suflet „dragostea de patrie si de valorile noastre nationale, respectul pentru limba romana si pentru portul nostru popular”… “Invatatorii mei veneau la scoala in portul national. Faceau cu noi multe drumetii si serbari…Am avut invatatori foarte pregatiti.” Am lasat-o sa povesteasca ce dorea,sa-si retraiasca momentele vietii fericite si mai putin fericite, desi eu venisem cu gandul sa aflu despre activitatile invatatorilor inainte de 1945 si despre intalnirile lor.. Am aflat si acest lucru, dar aceste informatii s-au brodat pe franturi de viata, care mi se perindau prin fata ochilor rapid. Un loc aparte in amintirile depanate il ocupa imaginea tatalui „imbracat in port popular ,un patriot care a ajutat multi oameni „ …Si-a venerat tatal. Acesta i-a insuflat dragostea de neam si respectul pentru valorile noastre nationale.  Tatal si-a indreptat fiica spre Scoala Normala din Turnu Magurele in anul 1932.Dupa 6 ani scoala se desfiinta si Maria merge la Buzau, unde isi continua studiile la Scoala Normala Dr.Angelescu pana in 1940, cand a absolvit devenind invatatoare.
Revine pe meleagurile natale ca invatatoare la Scoala generala din comuna Plosca incepand cu anul 1941. Aici se va casatori cu preotul din comuna,care participa si dansul la orele de educatie de duminica.”Parintele a fost un patriot si un om care a facut multe fapte bune.”Respectul pentru sotul dansei si pentru valorile familiei strabat din vorbele pe care le spune cu evlavie.
In cadrul intalnirilor invatatorii abordau si diferite teme de interes pentru invatamant. Stiau ce subiect se va dezbate si la intalnire veneau pregatiti si fiecare vorbea. Era un schimb de idei constructiv si „toti participau cu placere”. “Intr-un a, la lectia deschisa speciala am realizat calendarul naturii cu copiii timp de cateva luni si apoi am prezentat consemnarile noastre invatatorilor veniti la cercul pedagogic.”… “La intalnirile noastre participau intotdeauna si invatatori pensionari. Ei luau cuvantul si povesteau despre activitatea lor, dau sfaturi si erau membrii in asociatia noastra. Eram uniti si ne ajutam unul pe altul. Un coleg de-al meu, Anton Popescu, si azi ma viziteaza. A scris o carte, o monografie a satului natal, Dragsenei. A venit acum o saptamana pe aici si mi-a dat cartea scrisa de el..Mai am o colega in Alexandria. Daca vrei iti dau numerele lor de telefon! Mai vorbim din cand in cand. Schimbam pareri despre invatamantul de azi, despre politica si suntem tristi ca limba romana nu mai este atat de respectata ca inainte.”Sincer,am incremenit. Am privit-o atent .Glumeste?! Oamenii acestia au peste 88 de ani! Acesti invatatori, pensionari de acum 25 de ani, au preocupari didactice ?! Ei vorbesc despre invatamantul romanesc la telefon si auzi, unul mai scrie si o carte pe care, desi are 90 de ani si dansul, vine in vizita si i-o aduce personal doamnei Maria acum o saptamana! Vine cu trenul! Ii lasa monografia cu autograf. Doamna la aceasta carte citea zilele acestea. Mi-a explicat ca nu poate sa citeasca decat”2 ore pe zi efectiv,pentru ca am cataracta care evolueaza”. A rasfoit cartea (avea subliniate cu pixul unele pasaje care o interesau, in care se regaseau oameni pe care ii cunostea!) si mi-a aratat o fotografie in care era o fotografie de la un cerc pedagogic…O priveam cu admiratie si respect pe aceasta dascalita, care, spre surprinderea mea, mi-a spus ca inspectia dansei de gradul al 2-lea a fost asistata de tatal meu, director in vremea aceea. M-a bucurat imens sa aud vorbele frumoase la adresa directorului Zaharia Beianu, tatal meu,”un om cu o inalta tinuta morala.” M-am simtit mandra ca sunt in aceeasi breasla cu acesti oameni minunati. Sunt modele de viata, invatatori de exceptie, al caror exemplu noi, cei tineri, trebuie sa-l urmam! Mi-am exprimat admiratia fata de solidaritatea invatatorilor si fata de activitatile numeroase pe care le desfasurau. Dansa a tinut sa precizeze: “Invatamantul s-a deteriora ,ca si societatea romaneasca, dupa venirea la putere a comunistilor. Parintele Ilie Nicolau, sotul meu, este inchis in 1948 in inchisorile comuniste iar eu, ca sotie de detinut politic am fost „concediata” din invatamant in anul 1952”.Invatamantul este invadat de numerosi „recalificati din diferite domenii profesori si invatatori”. Incepe sa dispara respectul si modelul educational sufera mutatii nefericite. A facut o pauza. Obosise.I-am promis ca ne vom mai intalni si va putea sa-mi povesteasca amanuntit mai multe. Am rugat-o pe doamna invatatoare in final sa transmita cateva cuvinte invatatorilor participanti la congres. Mi-a cerut cateva minute sa citeasca invitatia si cateva lucruri despre AGIRO de azi. A luat o pozitie solemna si mi-a spus cu o intonatie impresionanta: “Ma bucur ca incercati sa recuperati trecutul. E un lucru minunat ca s-a reactivat AGIRO si ma simt mandra si sincer fericita ca am avut sansa sa traiesc momentul cand sunt din nou membru al acestei asociatii invatatoresti.  Invatamantul romanesc trebuie sa fie un invatamant in care toti oamenii sa-si cultive sentimentele de iubire si respect pentru patrie, pentru semeni. Sa ne iubim tara! Tinerii sa ia in consideratie sfaturile noastre. Se spune ca daca nu ai batran sa-ti cumperi. Nu degeaba. Poporul roman a stiut de-a lungul timpului sa concentreze intelepciunea in sfaturi de viata extraordinare. Suntem un neam de oameni iubitori, inteligenti si curajosi. Noi,cei in varsta, ne dorim ca acesti tineri, care azi activeaza in aceasta asociatie, sa schimbe imaginea Romaniei, sa nu mai fie alterata, sa fie cum era inainte de instalarea comunismului. Doresc succes si multa putere de munca celor care au avut initiativa sa renasca aceasta asociatie si ma rog sa-i binecuvanteze Dumnezeu si sa le arate calea corecta tuturor invatatorilor care au in mainile lor viitorul acestei tari. Nobila noastra profesie este un dar divin si noi trebuie sa ne ridicam la inaltimea acestei misiuni care ne-a fost incredintata in aceasta viata.”
Intalnirea mea, dascalita de azi, cu Maria Nicolau, dascalita de ieri, s-a terminat.In timpul intalnirii eu am incercat sa o fotografiez. Mi-a spus ca nu se mai fotografiaza „la 88 de ani”, dar „am o fotografie in costum popula din primul an de invatamant”. Am fotografiat acea fotografie, spre multumirea doamnei invatatoare. Am fotografiat si alte fotografii asezate la loc de cinste pe peretii camerei care pastra inca urmele inundatiei de acum 2 ani (casa fusese inundata si „multe fotografii si obiecte dragi s-au pierdut atunci”) . La plecare, privind-o, nu am mai vazut doamna firava care ma intampinase… Parca sufletul doamnei invatatoare a suferit in urma discutiei noastre o metamorfoza si am lasat acolo, in pragul casei batranesti, pe tanara dascalita din fotografia ingalbenita de vreme…Maria Nicolau, invatator membru AGIRO 1941-2008… La un Congres „mare” şi un viitor pe măsură! - din interviul cu învăţătoarea Eugenia Popov, membru AGIRo 1940-2008... a consemnat Maricica Popov Şcoala Nr. 18 Galaţi
Am urmat în Chişinău ciclul primar, apoi, după un examen, patru ani de liceu. Au urmat cursurile Şcolii Normale Eparhiale de 8 ani. Nu am reuşit să termin şcoala în Chişinău, datorită refugiului din 1940. Am ajuns la Buzău unde, în ultimul an de şcoală am legat prietenii pe viaţă. Am terminat şcoala în 1941. Ca să obţin post, eram obligată să fac cursuri sanitare de prim ajutor pentru copii. In 1941, cand Basarabia a revenit la patria mamă, am luat post în comuna Cărpineni, jud. Lăpuşna. Am infiinţat o farmacie pentru că aveam vreo 40 de copii cu conjunctivită. Mai târziu o epidemie de pojar a facut ravagii în rândurile lor. Îi îngrijeam şi le făceam injecţii.
Cursurile de politizare, munca la câmp în zilele de duminică pentru cules porumb, cartofi, struguri...  Apoi, pentru că ămi cumpărasem apartament la oraş, copiii urmau liceul la oraş, nu ni s-a aprobat mie şi soţului meu să venim în acest mediu decât ca suplinitori! Ne pierdeam titulatura dacă plecam de la post. Aşa că, ultimii 9 ani, ca învăţător suplinitor, am fost la mai multe şcoli, ba chiar m-a prins luna octombrie şi nu am primit un loc într-o şcoală decât după un demers la Minister.
Aveaţi întruniri profesionale? Cercurile Pedagogice care se ţineau o dată pe trimestru. Propunătoarea ne demonstra din activitate în cele patru ore din ziua respectivă. Urmau apoi referatul, discuţiile şi masa. La nivelul şcolii ţineam lecţii deschise la comisia metodică. Puteam să arătăm, fără restricţii, ce e bine sau mai puţin bine în lecţiile colegei. Ce asociaţii ale învăţătorilor îşi desfăşurau activitatea în vremea dumneavoastră? Cu siguranţă eram toţi în aceste asociaţii ale învăţătorilor, dar datorită refugiului şi activităţii mele în şcoli din mai multe zone ale ţării, nu-mi mai amintesc nici inspectori, nici preşedinţi de asociaţii... Ce amintiri plăcute vă vin acum în minte?  La Petroman aveam un cor medaliat şi premiat an de an. Ne duceam la repetiţii în fiecare săptămână câte 3 km la Ciacova, în unele seri dansam...
 Aveam salarii mizerabile, eram nemulţumiţi, dar elevii erau bine educaţi şi organizaţi ca: cercetaşi, străjeri, iar după 1948 ca şoimi, pionieri sau utecişti. Comandantul suprem al Străjeriei era Carol al II-lea, supranumit şi „Marele Străjer”. Deviza străjerilor era „Credinţă şi muncă, pentru ţară şi rege”. Străjerii aveau o organizare elaborată şi desfăşurau diverse activităţi specifice cercetaşilor, care cuprindeau educaţie sportivă, gimnastică. Organizaţia avea propriile drapele, fanioane, uniforme (cravata era de culoare diferită în funcţie de zona în care era fiecare. Aceasta era de culoare maro) şi cântece străjereşti. Străjerii erau implicaţi în acţiuni de muncă colectivă, concertate de Ministerul Propagandei. Erau de asemenea angrenaţi în procesul de formare a cultului personalităţii lui Carol al II-lea, fiind mobilizaţi în mari defilări cu caracter propagandistic.
În 1940, Straja Ţării avea 4 milioane de membri activi. În acelaşi an, ca urmare a înlăturării lui Carol al II-lea de la putere, organizaţia a fost desfiinţată.  De ziua regelui, pe 10 mai, făceam serbări uriaşe cu zeci de zile de repetiţii pe stadioane mari... invitam prieteni, rude. În zilele de Duminică, însoţite de pedagog, stăteam de vorbă cu prietenii, invitaţii, rudele iar la Hramul şcolii dansam, de asemenea sub supravegherea pedagogilor.
După război la Cărpineni s-au făcut Cămine de Zi pentru copii, venind în ajutorul femeilor care munceau din greu pe câmp. Eu eram şi bibliotecară la Căminul Cultural. Acolo se ridicaseră şi nişte duşuri. Însoţeam copiii să se spele, iar aceştia nu mai conteneau cu mirarea: „curge apă din pod!!!” Când eram elevă, ne vizita prin clase în drumul său pe la Tribunal, domnul Ionel Teodoreanu, scriitorul Medelenilor. Toate fetele eram înnebunite după el, fiind pe atunci foarte tânăr şi frumos. Era invitat de doamna directoare la ea acasă, iar noi ne furişam şi culegeam chiştoacele de ţigări pe care acesta le arunca din cerdacul în care fuma... le colecţionam şi eram fericite! (Nu mai păstrez niciun „autograf” astăzi!). Se organizau şi cursuri de cultură generală la Şcolile de vară. La aceste cursuri era invitat şi marele Nicolae Iorga.  La Vălenii de Munte, soţul meu a ţinut să apară alături de cel ce ne spunea că: „Viaţa nu înseamnă a trai, ci a şti pentru ce trăieşti.” (vezi foto)
Dar uniformele, cât erau de frumoase! Sarafane lungi, negre care ne dădeau o seriozitate şi o frumuseţe aparte fără manichiura şi coafura practicată în şcolile de azi... Băieţii, mai ales cei din anii terminali, îşi permiteau să poarte pălării. |
M-am născut în Chişinău, în Basarabia, la 12 decembrie 1921. Mihai şi Sofia au fost numele părinţilor mei, care au murit pe rând, când aveam 7, respectiv 9 ani. M-a crescut o soră a mamei, Dumnezeu să-i ierte pe toţi.
