Buletin informativ 2008 Buletin informativ

Propaganda din manualele şcolare a superiorităţii culturii romane şi influenţei acesteia în acest spaţiu este rezultatul:

1. Propagandei sistematice a politicii imperiale a împăraţilor romani care nu au suferit de modestie, mulţi dorind şi impunând să fie recunoscuţi ca zei. Ca urmare multe „fapte a lor'' mărunte şi nesemnificative erau glorificate, iar dacă împăratul avea bani fapta sa era înfiptă în memoria posterităţii prin: sacrificii, construcţii monumentale publice, serbări spectacole etc. Nu avea importanţă că evenimentul era minor, modul de prezentare la Roma era esenţial. Nici împăratul Traian nu s-a abătut de la această regulă, dar comparativ cu alţi împăraţi a fost ajutat de norocul ca, prin trădare, să pună mâna pe imensul tezaur religios de la Sarmisegetuza şi pe cantităţi imense de resurse de hrană, pe care le-a dus la Roma. Bogăţiile fabuloase luate de romani: 1,625 milioane kg aur şi peste 3,270 milioane kg argint , vase de preţ, turme, prizonieri etc. CRITON, Getica citat de R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990. p. 151

Acest tezaur împreună cu imensele resurse smulse Daciei îi permit lui Traian „ mari realizări economice în imperiu'': fondator de oraşe cu numele împăratului, bate monede cu efigia lui chiar şi în oraşele greceşti, se instaurează cultul lui Traian la Sarmisegetusa i se ridică un templu unde slujeşte un sacerdot, construieşte Tropaeum Traiani în Dobrogea, Forumul lui Traian, Columna la Roma ,temple, apeducte ,teatre,drumuri, canale,poduri, porturi în Roma şi alte Oraşe ale imperiului se suprimă impozitele pe un an, fiecare plebeu a primit peste 650 de denari şi grandioasele serbări ce au durat peste 3 ani etc. prelucrare după R.S. CARPIANU Enigma insulei sau călătorie peste şapte milenii, Editura Getica, Bucureşti, 1990 p152

2. Propagandei sistematice a superiorităţii culturii romane faţă de cea „barbară''. Roma încă de la începuturile ei a avut grijă să-şi apere interesele şi să-şi argumenteze politica de jaf şi cucerire, construind mituri „solide'' ale superiorităţii Romei pe care le-a promovat şi susţinut în mod agresiv în paralel cu propaganda mincinoasă şi dispreţuitoare faţă de „ barbari''. Barbarii erau duşmanii Romei, ea nu-i putea iubi decât ca sclavi, iar ţările lor ca teritorii pe care aveau dreptul să le jefuiască.

În consecinţă mitul superiorităţii şi măreţiei Romei susţinut prin jaful popoarelor cucerite şi promovat în istorie de: intelectualitatea Romei şi ruinele construcţiilor împăraţilor ce se credeau nemuritori au fost şi sunt paravanul după care se ascunde cea mai nedreaptă şi decăzută orânduire a antichităţii.

Şi azi o parte din intelectualitate actuală cade în capcana acestei propagande iniţiate de circa 2000 de ani, lăsându-se manipulată. Acceptă ca adevărate în totalitate scrierile anticilor, fără a căuta să le identifice orientarea politică, pe cine favorizează aceste scrieri. În acest sens imensa şi de succes capcană propagandistică a împăratului Traian funcţionează şi-n prezent.

OMUL TREBUIE SĂ SIMTĂ CĂ APARŢINE LOCULUI ÎN CARE S-A NĂSCUT!

Orice comunitate în mod ideal îşi doreşte un anumit absolvent care cel puţin să recompenseze comunitatea cu valoarea investiţiei făcută. Constatăm că între dorinţe şi fapte este o mare diferenţă. Cu cât comunitatea a investit mai mult în ei, cu atât aceştia sunt mai dornici de a ne părăsi şi poate că ne dispreţuiesc mai mult, mulţi dintre cei rămaşi şi care ajung în funcţii de decizie nu se poartă nici ei mai bine. În mod firesc ne punem întrebarea: de ce-i aşa? Până nu demult se vorbea la sate despre : cei şapte ani de acasă ai copilului, ani în care copilul alergând în jurul mamei învăţa să-şi iubească părinţii, oamenii din jur şi locurile natale, creându-se legături care nu mai puteau fi rupte toată viaţa. Oriunde ar fi fost plecat exista o nostalgie a locurilor natale şi o dorinţă a întoarcerii sau de a ajuta comunitatea din care s-a ridicat. Acum cei şapte ani de acasă sunt luaţi de învăţământul preşcolar şi primar. Părinţii nu mai au timp de copii, ei sunt plecaţi în ţări străine să facă de pită, educaţia este lăsată în seama specialiştilor.

Copii încă de la o vârstă foarte fragedă, din preşcolar, prin povestiri, cântece şi jocuri cu grijă sub îndrumarea specialiştilor sunt formaţi după modelele standardizate. Specialiştii utilizează metode moderne, având ca suport materiale create de alţi specialişti. Totul este bine gândit, beneficiind şi de o bază didactică pe măsură, dublată de o bogata experienţă didactică. Totul este frumos, numai efectele nu sunt pe măsura aşteptărilor, presa abundă de informaţii care ne sugerează că ceva nu este în regulă la formarea adultului.

Probabil că dacă am fi mai atenţi la opiniile şi comportarea elevilor şi la foştii elevi acum oameni adulţi, am remarca că, undeva la esenţa educaţiei în sine se greşeşte. Sistemul de valori a tânărului este ancorat undeva aiurea. Prin educaţia promovată şcoala ridică în slăvi orice altă cultură şi mai puţin pe cea autohtonă. Elevul chiar atunci când învaţă despre originea şi formarea poporului din care face parte nu găseşte prea multe aspecte cu care să se mândrească în legătură cu o apariţie misterioasă a mileniu I d.Hr. a unui tânăr popor al Europei.

Încă de la grădiniţă prin poveşti, cântece şi jocuri se face glorificarea împăratului Traian şi a glorioasei armate romane. Mare este nedumerirea copiilor când află că Roma nu este în ţara lor ci peste mări şi ţări. Dar învaţă că trebuie să se mândrească cu marii şi vitejii strămoşi, veniţi de aiurea, care după un anumit timp şi-au luat calabalâcul şi-au plecat, progeniturile create rămânând de izbelişte, părăsite de taţii lor naturali. Strămoşii noştri romani şi-au renegat copii!

Mai târziu în ciclul primar, după ce a învăţat să citească şi să caute în cartea de căpătâi a limbii române, DEX, are o altă revelaţie: pe lângă faptul că nu a avut taţi care să-l recunoască, nu are nici limbă proprie, în dicţionar cuvintele sale sunt de împrumut( câteva de origine etimologică necunoscută). Nici-un cuvânt de origine română! Comoara noastră de limbă este o limbă de împrumut!

La contactul cu istoria află că locuieşte într-o ţară care a fost locuită de un popor de păstori înapoiaţi, primitivi, care în contact cu super-civilizaţia romană practic au dispărut ca civilizaţie. Deci fără taţi legali, fără limbă proprie şi într-o ţară a altora, deci minunată imagine pentru a intra în istorie!!! Locuim într-o ţară a unui popor care cel mai bun lucru pe care l-a făcut a dispărut din istorie!

Şi de ce să nu-i fie ruşine când el învaţă încă de la primele lecţii de istorie şi română că el este urmaşul nelegitim al unor cuceritori care cândva demult au violat tot ce au prins în calea lor, pentru a lăsa suficient de mulţi urmaşi încât să creeze un nou popor, nu numai în zona cucerită ci şi până la distanţe de aproape 1000 Km. Şi ce este mai înjositor este că tratamentul la care au fost supuse femeile şi fetele a fost de aşa natură, încât acestea nu au mai avut curajul de a-şi mai creşte copii în limba maternă ( cum este firesc la oricare alt popor unde mama este cea care formează copilul), ci s-au forţat să-i înveţe limba şi obiceiurile violatorilor, cu toate că aceşti violatori plecau mai departe după ce-şi satisfăceau nevoile sexuale, acolo unde „marele, bunul şi dreptul'' împărat îi ducea cu legiunile sale. Deci stră-străbunicile noastre nu au fost în stare să transmită limba şi obiceiurile lor nici propriilor copii ! Groaznice mame nicăieri în lume nu s-a întâmplat aşa!!! (Cu toate că pe Columna lui Traian apare scena torturării prizonierilor romani de către femeile dace; iar mai târziu O monedă prezintă figura alegorică a unei femei cu un stindard în mână, pe un fundal de munţi, cu următoarea înscripţie în greacă -paranoia Gaeton-(“ nebunia geţilor'') A. BUSUIOCEANU, Zamolxis, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985. p.206, iar mai târziu alte imagini de luptătoare pentru libertatea propriului neam le întâlnim în galeria istoriei noastre).

Şi pentru ca ruşinea să fie şi mai mare bărbaţii daci erau atât de proşti încât erau încântaţi de ce se întâmplă şi învăţau de zor cât mai repede şi bine noua limbă limba latină. Dacii erau proşti şi fără mândrie!

Dacă este mai curios şi abordează lucrări de specialitate, elevul constată că regula se respectă, realizările celor care au locuit cândva pe aici sunt dovezi certe ale influenţei, importului etc. a unui oarecare alt popor de undeva, dar numai idee autohtonă nu! Deci după toate hibele pe care le avem, fără taţi legali, fără limbă proprie şi într-o ţară a altora, cu mame... , nu putem fi nici inventatori nici inovatori!!!

Dacă mai auzim şi opiniile unora că „marele ,bunul şi dreptul'' împărat Traian a umplut Dacia cu „gunoaiele'' Romei, provenite prin golirea închisorilor nu mai este nevoie de nici un indiciu pentru modelul de profilul moral prezentat în scop educativ.

Această „moştenire'' impusă şi nedorită, apariţie misterioasă a mileniu I d.H. ca un tânăr popor al Europei cu o faţetă oficială cu care ne mândrim dar de pe care nu putem desprinde faţeta urmaşului nedorit nu ne face un renume bun, niciodată un copil născut aşa nu a fost apreciat pozitiv de vecini. Tot timpul acesta are un complex de inferioritate.

Oare specialiştii nu-şi dau seama că acestei origini romane, cu două faţete una frumoasă iar cealaltă foarte urâtă , oricât am cosmetiza-o, i se vede urâţenia, şi că este o jignire adusă acestui popor şi are efecte educative negative. Consecinţele sunt vizibile, elocventă este comportarea noastră civilizată în străinătate, iar când venim în ţară facem mizerie peste tot, avem dispreţ pentru tot şi toate. Este o chestiune de demnitate umană de care avem atât de mult nevoie!

N. Savescu , în articolul: Scrisul dacic este unul din aspectele cele mai sensibile ale cercetării contemporane, publicat în rev. DACIA magazin, nr. 40. februarie 2007 pag 17. referitor la istoria veche a României spune : a fost mutilată şi răstălmăcită nu numai dintr-o ignoranţă determinată de complexe de inferioritate dar cel mai adesea, prin servituţi solicitate de caleidoscopul geopolitic..”modelul'' acceptării mecanice a descendenţei actualilor români din legiunile romane, a făcut să se ignore .. (adaug) românii ai căror strămoşi nu au fost sub talpa Romei: din Bihor, Maramureşul istoric , Moldova, Bucovina, Basarabia o parte din Ardeal şi chiar Muntenia, şi care şi-au dat viaţa pentru alungarea cotropitorilor. Ce facem cu acei daci din ţinuturile cucerite vremelnic, care au dus greul asupririi, revoltându-se adeseori; îi ignorăm şi pe ei? Prin această gravă mutilare şi ignorare aducem o jignire memoriei înaintaşilor noştri fiind un exemplu educativ extrem de negativ, mai ales pentru acei români ai căror stră-strămoşi s-au întâlnit cu romanii numai în luptă ca inamici.

Oare chiar trebuie să-i educăm pe aceşti români, să-şi arunce în negura uitării pe adevăraţii străbuni şi să-şi ia alţii de împrumut? Să nu ne mirăm atunci că pe noi românii, unii străini ne tratează cu dispreţ!!! Oare nu au dreptate că unii din cei pe care-i educăm nu ne cred!!!

Baza unităţii Uniunii Europene se găseşte în valorile comune moştenite din vechea istorie a Europei, în civilizaţia traco-daco-getică şi în faptul că şi azi mari popoare ale Europei îşi revendică vechi origini dunărene: germanii - Deutschland - Ţara Dacilor, olandezi, danezi -dani/ daci, suedezi - geţi etc. De aceea este de neînţeles de ce noi trebuie să fim o excepţie, când chiar romanii îşi revendică originea tracă prin străbunul lor plecat din Troia în Italia. Protoistoria Europei îşi găseşte naţiunea matcă în Lunca Dunării. Problemele elucidării neclarităţilor şi obstacolele de neexplicat a evoluţiei populaţiei indo-europene şi a limbii acesteia îşi găsesc rezolvările admiţând mişcare în spirală în spaţiul geografic a populaţiilor, cu centru de roire pe cursul mijlociu al Dunării.

Fenomenele sociale actuale concretizate prin comportarea noastră în străinătate şi altfel în ţară, mizeria politică şi socială, dispreţul pentru tot şi toate au un mesaj clar, că trebuie făcut ceva, în primul rând o decizie de natură politică. Este necesar:

- să identificăm ce este util comunităţii noastre, pentru ca aceasta să-şi poată continua existenţa;

- să apărăm ţărănimea ca şi clasă socială şi ca păstrătoare de neclintit a vechii culturi;

- intelectualul să conştientizeze că este în primul rând specialistul plătit de comunitate să o ajute să-şi rezolve eficient problemele adaptării culturale la mediu nu să-i distrugă cultura oferindu-i alte produse care produc haos îndeosebi în normele de comportament. Nici eforturile unor intelectual de a găsi origini străine la tot ceea ce este autohton, iar dacă nu se poate de a le trece în uitare înlocuindu-le cu altceva străin nu răspunde comenzii sociale pentru care este plătit. Intelectualul nu trebuie să fie creator de confuzii;

- să fie combătute mesajele directe sau subliminale care au efecte dezastruoase privind demnitatea individului.

Modelul instructiv educativ adoptat trebuie să răspundă comenzii sociale încât absolvenţii să corespundă necesităţilor comunităţii şi investiţia făcută în educarea şi instrucţia lor să fie cel puţin rambursată. Nişte calcule privind randamentul investiţiei în absolvenţi, cât a câştigat comunitatea de pe urma muncii absolventului faţă de cât a investit comunitate în formarea şi educarea acestuia scot în evidenţă aspecte anormale:

- absolvenţi pentru a căror pregătire s-au cheltuit sume imense, consideraţi de specialişti superpregătiţi, nu aduc nici-un profit comunităţii, iar sumele investite din punct de vedere contabil trebuie trecute la pierderi;

- absolvenţi pentru a căror pregătire s-au cheltuit sume infime, consideraţi de specialişti slab pregătiţi sau chiar analfabeţi, sunt aducători de profit ai comunităţii, iar sumele investite, din punct de vedere contabil, se întorc cu profit.

Aceste anomalii sunt însoţite de un simptom ciudat ce se manifestă în demersul didactic, pe care l-am putea numi Complex de inferioritate al învăţământului românesc comparativ cu cel al ţărilor „avansate''. Cu toate că este nevoie de absolvenţi pregătiţi pentru a realiza produse recunoscute ca valori de comunitatea în care trăieşte, noi răspundem comenzii sociale reale din ce în ce mai slab. Preocuparea majoră în şcoli este învăţarea limbilor străine: engleză, spaniolă, italiană, franceză, germană, încât se poate crede că nu dorim altceva decât să golim ţara de generaţia tânără cu putere de muncă, nepregătită să producă valori. Părinţii doresc să pregătească cât se poate de „bine'' copiii pentru a pleca . la locuri de muncă cât mai depărtate ( în Spania, Italia etc.) Acest „obiectiv'' al educaţiei este păgubos, antinaţional şi antieuropean. Europa pentru a dăinui ca Uniune are nevoie de o dezvoltare armonioasă nu de zone subdezvoltate şi zone cu tensiuni interetnice ca urmare a migrării forţei de muncă necalificate( Italia etc.).

Nici rezultatele excepţionale ale olimpicilor noştri nu anulează Complexul de inferioritate al învăţământului românesc deoarece succesul acestora se bazează pe inechitatea distribuirii resurselor financiare, între potenţialul olimpic şi elevul obişnuit. Potenţialul olimpic beneficiază gratuit de pregătire specială şi fonduri suplimentare, iar drept mulţumire unii nu doresc decât să plece cât mai repede din ţară, punându-i eticheta năucitoare de învăţământ slab şi neperformant.

Istoria ne spune că voiajorii în modele de învăţământ de împrumut au produs numai haos şi-n cultură şi-n mintea copiilor noştri. În consecinţă a dispărut unitatea normelor comportamentale şi bulversarea ierarhiilor valorilor cu consecinţele pe care le cunoaştem în comunitate respectiv în viaţa indivizilor. Aceştia sunt nemulţumiţi:

- de realizările lor;

- că nu sunt înţeleşi de semeni;

- că legile sunt nedrepte;

- că nu pot comunica eficient;

- de faptul că aspecte considerate de unii pozitive sunt catalogate de alţii negative;

- de insuccese etc.

Aşa că la modul general suntem nemulţumiţi şi nefericiţi! Reciprocitatea este afectată negativ şi nu creăm competenţe necesare constituirii grupului şi viabilităţii acestuia.

Firesc în demersul didactic trebuie să respectăm:

- linia politică în vigoare: dualismul daco – roman;

- dar să respectăm şi realitatea că majoritatea covârşitoare a strămoşilor noştri nu i-au iubit pe romani, nu sunt romani şi au trăit în locuri pe unde nu a călcat vreodată picior de soldat roman şi s-au întâlnit cu romani numai în luptă ca inamici. Şi că aceşti strămoşi cu o vechime mult mai mare ca romani au valori spirituale şi morale mult mai umane şi care cu toate nedreptăţile istoriei au reuşit să-şi păstreze tradiţiile. Creaţiile acestora sunt tezaure de înţelepciune ce vorbesc despre ştiinţă, credinţă, cinste şi omenie , dreptate, armonie cu natura încă din cele mai vechi timpuri.

În concluzie:

1. Este important să construim un cadru educativ instructiv care să ofere oportunităţi individului dar şi comunităţii care-l finanţează. Neglijarea interdependenţei dintre individ şi comunitate duce la conflicte, nemulţumiri. Evitarea situaţilor conflictuale este benefic tuturor partenerilor şi realizabil printr-un cadru legal preventiv. Pentru a fi preventiv acesta nu trebuie să producă haos, ci să pornească de la propria noastră cultură, de la nevoile sociale în viziunea egalităţii în marea familie europeană. Acest cadru legal trebuie să asigure echilibrul între componenta protectoare ( conservatoare de păstrare a specificului naţional) şi componenta progresistă (firească a evoluţiei civilizaţiei umane în care şi cultura noastră este parte).

2. Învăţământul ( şi educaţia) trebuie să fie apărător al valorilor comunităţii care-l plăteşte. 3. Educaţia în spiritul valorilor tradiţionale cimentează unitatea populaţiei. Învăţământului îi revine sarcina de a educa tineretul de a fi un practicant al acestor valori.

4. Promovarea în instituţiile de învăţământ a principiilor de protecţie a specificului naţional.

Şcoala să realizeze demersuri didactice prin care să pună în valoare specificul locului.

5. Dezvoltarea personalităţii copiilor să se facă în mediul favorabil lor, cel puţin până la absolvirea gimnaziului. Dezrădăcinarea timpurie a copiilor are efecte psihologice negative, de nevindecat.

5. Stoparea iniţiativelor „ oficiale'' prin instituţii de învăţământ de import haotic de:

- sinonime inutile şi aiurea grefate;

- obiceiuri şi tradiţii inadecvate specificului naţional.

6. Românul a fost educat să fie ospitalier, educaţie care probabil îşi are origine în aşa zisa invazie a migratorilor germanici, care de fapt au fost fraţii dacilor în lupta de eliberare a popoarelor de sub sclavagismul roman. Această ospitalitate s-a erodat în timp şi ar fi necesară o reactualizare a acesteia.

7. Se ştie că reuşita individului în procesul de adaptare la mediu este condiţionată în mare măsură de cunoaşterea particularităţilor populaţiilor cu care convieţuieşte sau se învecinează. Aşa că în loc de preocuparea depăşită de direcţionare a multiculturalismului spre zone aflate peste mări şi ţări, ar fi mult mai benefic dacă am avea în vedere mediul înconjurător României, şi armonizarea cu acest mediu. În acest sens pentru aceste regiuni ale Uniunii Europene ar fi mult mai util ca în locul limbilor străine, engleză, italiană, franceză, spaniolă etc. să se introducă în programa de învăţământ discipline obligatorii de învăţare a culturii şi limbii vecinilor noştri: bulgari, sârbi, maghiari, ucraineni şi a fraţilor noştri din Republica Moldova. O intercunoaştere între vecini din punct de vedere sistemic va fi un factor esenţial de progres şi armonie din toate punctele de vedere şi mai ales economic. Celelalte limbi străine: engleză, italiană, franceză, spaniolă... arabă... şi de ce nu chineza să fie opţionale.

8. Dacă specialiştii în manuale şcolare ( istorici şi filologi) îşi vor menţine actuala poziţie faţă de problemele fundamentale a evoluţiei civilizaţiei în aceste teritorii, se va ajunge la faptul că nimeni nu le va mai citi opera. Cei setoşi de informaţii vor alege lucrări de specialitate ale unor autori străini, mult mai apropiaţi de sufletul autohtonilor. Dorim manuale care să ne reprezinte. Să identificăm valori în propria noastră cultură şi să le integrăm în programa şcolară. Manualele pot fi unice, diversitatea este inevitabil realizată prin stilul de predare propriu al profesorului şi stilul de învăţare propriu al elevului. În acest fel ar fi asigurată şi egalitatea şanselor în evaluarea elevilor.

ANEXĂ