Marea evanghelie a lui ioan

Ev. 04. 004 capitol

01] Aici păşesc Eu la Murel şi spun: “Bine ai făcut tu aceasta, fiul Meu! Tu ai pătruns cu adevărat foarte adânc în adevăr şi i-ai învăţat pe aceia, deoarece au privit aici puţin strâmb, cu totul potrivit cu adevărul cel mai deplin. Tu Îmi vei deveni de aceea deja şi o unealtă iscusită împotriva evreilor şi a păgânilor necredincioşi; răsplata ta în ceruri nu va fi de aceea una mică!

02] Dar, acum, lăsaţi să trecem la fapta, pe care am rânduit-o pentru voi, ca fiecare să poată înţelege foarte uşor, că Eu singur sunt cu adevărat Acela, Care ar trebui să vină aici, după proorociile tuturor proorocilor, până la Simeon, Ana, Zaharia şi Ioan, pe care Irod a rânduit să fie decapitat! Vezi, aceşti nouă să devină toţi laolaltă pe deplin vii şi să meargă acasă la cei ai lor! Dar, atunci când se vor trezi ei pe deplin întăriţi, nu-i împiedicaţi, ci lăsaţi-i să meargă de îndată de aici; abia când voi fi părăsit această împrejurime, poate să le facă cunoscut careva dintre voi, ce s-a întâmplat aici cu ei!”

03] Atunci când am terminat de rostit un asemenea lucru, I-am spus lui Marcu: “Acum pune-le încă o dată vin în gură!”

04] Marcu a făcut aceasta; dar Cireniu şi Corneliu M-au întrebat, de ce trebuie să le fie turnat vin celor înecaţi înainte de însufleţire.

05] Spun Eu:"Acest lucru nu este neapărat necesar pentru învierea celor nouă; dar, deoarece vor pleca ei de aici de îndată după înviere, au ei nevoie şi de o întărire trupească şi aceasta este înfăptuită tocmai prin aceea, că li se pune acum încă vin în gură, înainte de însufleţire. El este preluat prin sugere de către nervii gurii şi ai limbii şi este în acest fel transmis şi celorlalţi nervi de viaţă. Când vor fi aceşti nouă după aceea vii, atunci are sufletul lor reîntors în trup deja o unealtă întărită, pe care o poate folosi el de îndată la tot felul de activităţi. Dar, dacă această întărire premergătoare ar lipsi, atunci ar trebui cei nou înviaţi să rămână câtva timp aici, pentru a se întări spre o activitate a mădularelor lor. Totodată, le crează această întărire premergătoare celor în cauză un gust bun în gură, ceea ce şi este necesar, pentru că mirosul de apă tulbure le-ar pricinui o scârbă după trezire, de care n-ar putea fi mult timp eliberaţi pe deplin. – Acum, ştiţi voi, deci şi aceasta; mai aveţi voi acum încă o oarecare cerere în această privinţă?”

06] Spune Corneliu: “Nu, acest lucru tocmai nu, Doamne şi Învăţătorule; dar numai gândul mi-a venit în inimă, cum Tu, ca fiind Atotputernicul, al Cărei voinţe este singura care poate înfăptui totul, doreşti să Te foloseşti, pe ici pe colo, totuşi, de mijloace cu totul naturale!”

07] Spun Eu:"Şi de ce să nu fi făcut aceasta?! Nu este, deci, mijlocul natural de asemenea o lucrare a voinţei Mele, - anume, însă, vinul din pivniţa lui Marcu, ale cărui burdufuri goale şi alte vase le-am umplut Eu singur cu vin într-un mod cu totul miraculos?! Dacă Mă folosesc prin urmare de un mijloc natural, atunci nu este acesta mai puţin o minune, ca şi când nu M-aş fi folosit de nici un mijloc natural, ci doar de voia Mea numai! – Înţelegeţi voi acum aceasta?”

08] Spun Corneliu şi Cireniu: “Da, acum ne este şi aceasta deja iarăşi limpede; noi ne bucurăm acum deja de însufleţirea celor nouă înecaţi! Se va întâmpla aceasta foarte curând?”

09] Spun Eu:"Numai încă o răbdare mică, până ce primesc ei a treia oară vin în gură, astfel încât vor avea atunci în sine o întărire de dinainte îndeajunsă pentru însufleţirea din nou!”

10] Cu aceasta sunt mulţumiţi toţi curioşii şi Marcu le dă celor nouă, la îndemnul Meu, pentru a treia oară vin în gură.

11] Apoi, le spun Eu atunci celor mulţi care stau în jur: “Acum este desăvârşită şi această lucrare! Dar, să ne îndepărtăm acum de acest loc şi să ne punem la mese, pe care ne aşteaptă deja un mic dejun bine pregătit! Pentru că, dacă am rămâne aici, i-am zăpăci numai pe cei din nou treziţi şi ei ar fi de părere că trebuie să se fi întâmplat aici cu ei ceva ieşit din comun; dar, dacă nu văd pe nimeni în apropierea lor, atunci li se va părea că au adormit pe acest deal cu totul ameţiţi şi osteniţi de către furtuna de ieri şi că s-au trezit acum iarăşi din somnul adânc în dimineaţa acestei zile următoare care urmează după ziua de ieri a sâmbetei! Apoi, se vor ridica ei cu totul liniştiţi, neinteresându-se de noi absolut deloc, de pe aşternuturile lor şi vor merge acasă, unde vor fi ei, bineînţeles, primiţi şi desfătaţi de cei ai lor cu cea mai mare bucurie din lume.”

Ev. 04. 005 capitol

01] La acest cuvânt al Meu, fac, ce-i drept, toţi de îndată, ce am rânduit Eu, - dar cei mai mulţi tocmai nu chiar cu prea multă plăcere, deoarece ar fi vrut cu plăcere să observe minunea din apropiere; dar nimeni nu îndrăznea să-Mi facă vreo obiecţie. Noi ajungem la mesele noastre şi ne aşezăm şi ne luăm peşti, care sunt de această dată pregătiţi chiar foarte gustos şi îi mâncăm cu o voie destul de bună.

02] Mai ales este de această dată Jarah a Mea bine dispusă şi spune: “Eu nu ştiu cu adevărat, cum vine aceasta, că sunt astăzi de o voie chiar aşa de bună. Dar ceva observ totuşi şi aceasta este că toţi ceilalţi nu sunt tot aşa de vioi ca şi mine! Eu sunt, ce-i drept, o fată şi ar trebui să fiu necăjită cel mai mult de curiozitate, - dar aici este cazul tocmai invers! Bărbaţii pândesc mereu într-acolo, dacă cei nouă s-ar fi trezit deja. Eu n-am pândit încă deloc, i-am văzut însă totuşi plecând deja, unul după altul, - şi bărbaţii şi stăpânitorii şi regii se uită încă acolo şi se întreabă în cuget, dacă aceia ar fi devenit, într-adevăr, iarăşi vii? Oh, deja înainte cu o jumătate de oră mică! Imediat când am venit la mese, au început cei nouă să se mişte şi s-au ridicat de pe pământ, unul după altul, şi-au şters somnul din ochi şi s-au îndepărtat atunci. Eu am observat cu totul uşor un asemenea fapt printre pomii care ne acoperă puţin vederea către acel loc, pentru că sunt mică şi pot să mă uit destul de uşor pe sub ramurile pomilor; voi, însă, sunteţi înalţi şi ramurile pomilor v-au acoperit minunea puterii a voinţei Dumnezeieşti. Dar, acum, este deja prea târziu; dacă aţi şi merge acolo, n-aţi găsi nimic decât cel mult locurile, peste care au stat cei nouă întinşi. Şi aceia, pe care Domnul i-a trezit ieri, acuşi după furtună, au plecat acasă cu cei nouă.”

03] Spune Corneliu: “Dar ce ochi buni ai tu totuşi şi observi totul! Dacă a trecut deja totul, atunci este doară oricum totul bine şi în ordine şi noi nu avem nevoie de nimic, decât de reuşita sigură a ceea ce Domnul rânduieşte şi vrea; pentru că o singură nereuşită ar produce unele îndoieli la cei care cred tare. Dar i-ai văzut tu într-adevăr pe cei nouă ridicându-se şi plecând?”

04] Spune Jarah, puţin emoţionată: “Na, eu sunt totuşi de părere, că în mine nu se va vedea o mincinoasă!? De atâta timp cât trăiesc şi gândesc, n-a ieşit încă niciodată o minciună peste buzele mele, - şi alături de Domnul meu, de Dumnezeul meu şi de Învăţătorul cel mai adevărat să fi adus eu o minciună la iveală, pentru a calma prin aceasta curiozitatea voastră?! Oh, atunci n-o cunoşti tu, înaltule domn, pe Jarah încă nici pe departe! Vezi, în mintea încă cât se poate de luminoasă sălăşluieşte şi minciuna; pentru că tu poţi să-i fi explicat ceva cuiva din mintea ta, potrivit cu faptul cum ţi-a fost limpede aceasta; dar a ta gândire că îţi este limpede, a fost una cu totul greşită din temelie şi tu ai minţit pe deplin cu explicaţia ta, - pentru că tu te-ai pus pe tine şi pe aproapele tău pe căi greşite. Dar dragostea adevărată şi curată nu minte niciodată şi nici nu poate minţi, pentru că îl cinsteşte pe aproapele său, ca fiind de asemenea un copil al lui Dumnezeu, mai mult decât pe sine însăşi şi pe Dumnezeu, însă, mai presus de toate! Dar eu sunt plină de iubire către Dumnezeu şi astfel şi către aproapele – şi să fiu prin urmare în stare să-ţi dau o mărturie mincinoasă?! Înaltule Corneliu, această bănuială, ca reieşind de la tine, n-a fost tocmai foarte amabilă!”

05] Spune Corneliu: “Dar, cea mai minunată Jarah, aşa n-am vrut să se înţeleagă acest lucru doară veşnic niciodată! Eu te întreb de aceea aşa, pentru că acesta este un mod foarte obişnuit de a întreba, dar nu m-am gândit nici în cel mai depărtat mod la faptul, de parcă ai fi vrut tu să-mi spui ceva neadevărat! Întreabă-L pe Domnul Însuşi, Care ştie, cu siguranţă, cum stau lucrurile în cugetul meu, dacă am vrut să te suspectez de minciună pe tine, tu fată foarte sinceră şi minunată! Cei nouă au fost treziţi prin voia Domnului şi au şi plecat de aici după voia Domnului şi toată treaba s-a rezolvat cu aceasta. Dar eu ţi-am pus această întrebare puţin cam stângace din obişnuinţă pură şi nu m-am gândit, de fapt, la absolut nimic, spunând asta. – Vei putea să fi de aceea, într-adevăr, supărată pe mine?”

06] Spune Jarah: “O, nicidecum, dar data viitoare trebuie să cugeţi tu puţin mai bine asupra întrebărilor tale! Dar, acum, discutaţi despre altceva, pentru că noi am discutat acum îndeajuns despre lucruri neimportante!”

07] Spun Corneliu şi Cireniu: “Da, da, aici ai tu, într-adevăr, dreptate; este regretabil pentru fiecare minut, peste care trecem noi înşine flecărind, când Domnul este printre noi! Să-I lăsăm acum Domnului singur cinstea de a decide şi de a rândui ceva!”

08] Spun Eu:"Lăsaţi aceasta de o parte; noi avem acum timp pentru pescuit şi vrem să-i procurăm lui Marcu o provizie bună! Dar, după amiază, se va întâmpla deja iarăşi ceva!”

09] Bătrânul Marcu, care a auzit un asemenea lucru de la Mine, le-a poruncit de îndată fiilor săi de a pune mijloacele de transport în stare de funcţionare; pentru că peştii din vasul mare, îngrădit, de pe lac, înduraseră destul de mult în furtuna de ieri.