Marea evanghelie a lui ioan

Ev. 04. 006 capitol

01] Dar, în timp ce discutam aşa despre una şi alta la masa noastră, s-a iscat o ceartă între cei treizeci de farisei tineri şi cei douăzeci de persani încă prezenţi. Persanii considerau trezirea celor zece înecaţi, ca fiind o faptă miraculoasă veritabilă; dar cei treizeci de farisei tineri au pus-o ca fiind o asemenea faptă de-a dreptul la îndoială. Şi anume a fost Risa, care îl întărise mai înainte pe Hebram pentru Mine, cel mai mult împotriva aceleaşi.

02] Hebram a spus: “Prietene Risa, când un om este o dată după trup mort aşa de deplin, cum au fost cei nouă, poţi tu să-l pui cum vrei şi să-i pui în dimineaţa următoare tot aşa şi acelaşi vin în gură, căci el nu va mai deveni totuşi niciodată viu! Aceasta este fapta puterii de voinţă Dumnezeieşti şi punerea şi vinul turnat n-au în plus nimic altceva de făcut, decât ca prin punere să se scurgă o dată apa şi din stomac şi din plămâni şi că prin vin li se dă nervilor încă neîntăriţi o întărire necesară, premergătoare şi cerului gurii un gust fără scârbă. Dar, în legătură cu trezirea de după aceea a trupului mort, nu este de privit nici punerea, nici vinul ca fiind necesare. Un asemenea lucru a lăsat Domnul să se întâmple mai înainte numai de aceea, pentru că El cuprinsese intenţia de a-i chema pe aceşti nouă înapoi la viaţă prin voia Sa şi ca sufletele lor să fi găsit de îndată un trup locuibil şi folosibil! – Nu recunoşti tu, deci, aceasta?”

03] Spune Risa: “Da, da, eu recunosc aceasta într-adevăr şi tu vei şi avea cu totul dreptate; dar n-ar fi la aceasta totuşi nepotrivită o încercare, pentru a ne convinge efectiv noi înşine, că punerea şi după aceea turnarea de trei ori a vinului nu poate să-i dea pentru sine nici unui înecat pe deplin iarăşi viaţa trupului! Dacă există şi această convingere, atunci abia este această trezire o minune pe deplin curată! Aceasta este aşa părerea mea.”

04] Spune Hebram: “Na, dacă tu insişti deja asupra acestui lucru şi Domnul îl vrea, atunci doară se poate probabil, ca să se mai ivească posibilitatea, ca la această pescuire acum rânduită, să se mai găsească încă un oarecare cadavru şi tu poţi atunci să faci cu acelaşi exact aceeaşi încercare de punere şi de turnare a vinului spre reînsufleţirea aceluia, la care lucru nu vei ajunge tu, însă, desigur, la nici un rezultat îmbucurător!”

05] Spun persanii: “De această părere suntem şi noi! Pentru că, ceea ce îi este posibil numai puterii voinţei Dumnezeieşti, aceasta nu-i este posibil nici unui om, care el însuşi este numai o făptură, - în afară că voia lui Dumnezeu înfăptuieşte cu şi prin acea omenească. Aceasta este aşa părerea noastră şi noi nu credem că ne aflăm cu ea pe vreo potecă greşită. – Dar, acum, merg toţi către apă şi aşa vrem şi noi să ne urcăm pe mijloacele noastre de transport; pentru că la această ocazie se vor întâmpla, desigur, iarăşi unele lucruri miraculoase şi la acestea trebuie să fim şi noi martori.”

06] Apoi, urmează o plecare generală pe apă, care este în această dimineaţă deosebit de liniştită şi potrivită pentru pescuit. De această dată fac ucenicii Mei, cu excepţia Iscarioteanului, o treabă cu totul împreună cu fiii bătrânului Marcu şi îi ajută să arunce în afară şi să întindă mrejele mari.

07] Dar Iuda Iscarioteanul îşi face o plăcere privată şi merge foarte singur în oraşul pe deplin distrus, pentru a vedea, cum arată acolo situaţia; el auzise doară mai devreme, că, acolo, grecii bogaţi au vrut să paveze câteva străzi cu aur şi cu argint. Şi el credea şi înţelegea un asemenea lucru de asemenea astfel, de parcă cei bogaţi ar fi făcut cu aceasta deja un început îmbelşugat; el s-a furişat de aceea către locul de incendiu, pentru a pescui acolo aur, argint şi alte lucruri scumpe care se aflau în loc deschis acolo.

08] Dar nemernicia lui nu i-a adus de această dată nici o socoteală, - afară de faptul că pe spatele lui; pentru că atunci când a fost văzut, ca străin, făcând vânătoare, pe străzi, după aur şi argint, a fost el acuşi prins de paznici şi bătut foarte straşnic. Apoi, a părăsit el fireşte ruinele oraşului vechi, încă fumegânde pe ici pe colo în ciuda furtunii de ieri, care din bătrâni se numea printre greci şi a primit abia sub împăraţii Romei şi numele adăugat .

09] Atunci când pescarul nostru după aur a ajuns însă cu un pas rapid iarăşi la casa lui Marcu, n-a găsit el acolo fireşte pe nimeni acasă decât pe soţia şi fiicele lui Marcu, cu care nu era de făcut chiar multe; pentru că ele aveau toate mâinile pe deplin ocupate pentru pregătirea mâncării de amiază şi n-aveau timp să se ocupe şi de el. În plus, credeau ele deja prea tare în Mine şi nu erau de aceea absolut deloc dispuse de a-i răspunde lui Iuda Iscarioteanul la întrebările sale puţin cam obraznice; de asemenea, n-avea acest ucenic absolut deloc o trecere ieşită din comun la ele, pentru că el se dovedise în aceste câteva zile deja adeseori, ca fiind rău şi insuportabil.

10] Deoarece n-a găsit el în casa de femei a lui Marcu o primire bună, de aceea a părăsit el casa şi s-a dus să cerceteze la mare, unde am fi noi, dar n-a putut observa nimic, fiindcă noi, pentru a face o pescuire bună, am mânat afară în largul mării din pricina unei migrări de peşti, pescuind cu năvodul tras, care îşi ţine numai de două ori pe an după cursul Iordanului, venind dinspre Lacul Merom, migrarea de depunere a icrelor şi constă cel mai adesea din cei mai buni păstrăvi aurii de lac.

11] Pentru că ucenicul rămas în urmă nu ştia acum ce să facă de plictiseală, s-a dus el în corturile lui Ouran, pentru a cerceta, dacă şi de acolo ar fi plecat toţi şi dacă n-ar fi de găsit la această ocazie aşa câteva monede în plus de aur şi de argint, pe care le-ar fi împrăştiat cineva! Dar şi aici a fost lumea încuiată cu scânduri; pentru că Ouran lăsase în urmă în fiecare cort trei oameni de pază, cu care, în absenţa stăpânului lor, nu se lasă de vorbit bine. El a părăsit corturile cu o mânie mare şi şi-a căutat un pom bogat în umbră, sub care s-a întins pe jos şi a adormit cu totul confortabil.

12] Dar nici cu dormitarea n-a mers pe o durată lungă, deoarece muştele nu-i lăsau nici o linişte, - pe scurt, Iscarioteanul a fost un om chinuit în decursul a trei ore pline şi a trecut deja aproape într-o disperare. Dar atunci de-abia a văzut el corăbiile noastre şi s-a liniştit de aceea puţin cu cugetul şi lui i-a părut acum deja foarte rău că a părăsit compania Mea.
Ev. 04. 007 capitol
01] Dar noi am făcut o adevărată prindere imensă dintre cei mai buni peşti şi cu totul în largul mării au fost găsite şi două cadavre feminine plutind prinprejur cu totul goale, care ajunseseră în mâinile piraţilor, fuseseră tâlhărite de aceiaşi prin furarea a toată avuţia lor şi apoi, aruncate vii în apă. Amândouă, fete de nouăsprezece şi douăzeci şi unu de ani, foarte bine formate, erau din Capernaum, fiice ale unei familii foarte bogate, voiau să călătorească la Gadarena şi s-au încredinţat mării. Corabia lor şi corăbierii lor erau pe deplin în ordine. Dar, în mijlocul mării, au întâlnit ei un vas grecesc de piraţi; acesta a luat corabia. Cei patru corăbieri şi cele două fete şi-au pierdut vieţile. Cei patru corăbieri au fost omorâţi şi de-abia atunci aruncaţi în mare. Faţă de cele două fete au fost piraţii puţin mai umani; ei le-au dezbrăcat pe cele două cu totul goale, le-au siluit şi le-au aruncat de-abia atunci în mare. Răufăcătorii, însă, au fost prinşi astăzi, înainte de zorii zilei, de către braţul dreptăţii şi al judecăţii şi aceşti diavoli nu vor scăpa de pedeapsa cea mai aspră cuvenită lor.

02] Dar cele două fete au fost legate de păr tare una de cealaltă şi pluteau pe apă ca pe deplin moarte. Acest fapt a fost foarte potrivit pentru încercarea de punere şi de vin, spre readucerea la viaţă, crezută posibilă, prin acest fel, al unui înecat, cum era Risa de părere. De aceea au şi fost cele două cadavre învelite în pânze şi puse într-o corabie.

03] S-a ivit acum foarte multă muncă şi Marcu abia ştia, cum va pune toţi peştii în cămară; dar Eu i-am poruncit lui Rafael, să-l ajute pe Marcu şi repede a fost aici totul în cea mai bună ordine. Dar Risa a preluat cele două cadavre spre încercarea de a le readuce la viaţă şi le-a întins o data aşa, cum Eu rânduisem, cu o zi înainte, să fie puse cadavrele celor nouă.

04] Dar Toma l-a salutat repede pe Iuda Iscarioteanul şi l-a întrebat puţin ironic, cum i-a ieşit, deci, pescuirea lui? Iuda Iscarioteanul a murmurat ceva în barba lui groasă, dar n-a îndrăznit să se amestece cu Toma în nici o controversă; pentru că el cugeta că tocmai Toma îl avertizase mai înainte, să nu meargă în oraş în căutarea de aur şi ar şti acum cum i-a mers acolo! De aceea tăcea Iuda Iscarioteanul; dar Eu i-am făcut lui Toma un semn, ca el să nu-l mai urmărească mai departe pe căutătorul de aur, pentru că un asemenea lucru ar aduce puţine roade.

05] S-a ivit însă, că un slujitor de-al lui Ouran a băgat mâna în sacul de comori al Helenăi, pe socoteala lui Iuda Iscarioteanul şi i-a luat treizeci de arginţi. Acesta a venit în grabă la masa noastră şi a spus: “Un furt, un furt! În timp ce înalta societate se ocupa pe mare cu pescuirea plăcută şi nimeni nu era aici, în afară de soldaţii romani, care cantonează în jurul muntelui şi îşi ţin exerciţiul lor, am fost nevoit să plec din cortul mare pentru necesităţile mele; în aceeaşi clipă s-a furişat un ucenic al marelui prooroc, pe care îl numiţi voi cu dreptate învăţătorul vostru, în cort şi a furat, înainte ca eu să fi venit încă în cort, din săculeţul cu comori al prinţesei, treizeci de arginţi!

06] Atunci când am intrat în cort, l-am găsit emţionat în cort şi anume cu ochii în pământ privind astfel cercetând, de parcă ar căuta ceva pierdut; eu l-am bruscat, pentru că mi s-a părut suspect, cu totul dur şi el, de aceea speriat, a părăsit de îndată cortul. Eu n-am gândit la început nimic rău despre un ucenic al marelui prooroc; dar, atunci când m-am dus încoace şi încolo, în cort, am observat săculeţul cu comori al prinţesei măreţe, pentru că el nu se mai afla în ordinea de dinainte, mie numai prea cunoscută. Deoarece eu ca iniţiat nu mă aflam în neştiinţă în privinţa conţinutului numeric al săculeţului cu comori, de aceea am luat săculeţul şi am numărat conţinutul scump şi să vezi acolo, - lipseau din acelaşi treizeci de arginţi! Aceşti treizeci de arginţi minunaţi este imposibil să-i putut fi luat altcineva decât acel ucenic de mine mai înainte menţionat! Eu fac astfel acest lucru cunoscut la timpul potrivit, ca, la sfârşit, să nu cadă, în mod foarte nevinovat, o suspectare chiar asupra mea.”

07] Spune Helena: “Slujitorule, de ce te scuzi tu mai înainte, ca cineva să fi devenit bănuitor asupra ta?!”

08] Spune paznicul: “Foarte milostivă prinţesă! Eu doară nu mă scuz, ci am arătat cu aceasta, doar foarte dator şi foarte simplu, numai furtul comis sigur, prin ucenicul marelui prooroc!”

09] Spune Helena: “Când ai vizitat deci penultima oară săculeţul meu cu comori fără cunoaşterea şi voia mea?!”

10] Spune paznicul: “Oh, de îndată după ce prinţesa înaltă, foarte milostivă a lăsat cortul în grija mea! Atunci, mai erau încă pe deplin 600 de arginţi în acesta; acum, sunt însă dintre aceştia încă numai 570 – lipsesc, deci, evident 30 de arginţi, pe care nimeni altcineva nu i-a putut fura, decât acel ucenic menţionat! Pentru că eu, ca paznic al comorilor măreţe, sunt responsabil pentru toate, de aceea trebuie doară să şi ştiu totuşi, peste ce şi peste cât am de ţinut pază şi nu mi se poate lua în părere de rău, ca fiind un slujitor vechi, devotat, dacă mă uit din când în când peste ce şi peste cât am eu de ţinut pază! Dar eu am menţionat acum plecarea mea înştiinţată şi am înştiinţat un asemenea fapt, fiind foarte obligat.”

11] Spune Helena: “Foarte bine, foarte bine şi potrivit, noi vom examina treaba mai târziu încă mai aprofundat şi vom găsi făptaşul răului, care nu va scăpa atunci de pedeapsa dreaptă! Dar poate este de asemenea posibil, că te-ai înşelat în calcul prima sau a doua oară şi n-ar fi de aceea frumos de a-l învinovăţi de aceea pe un ucenic de-al Domnului, pentru că el a păşit probabil în cort din plictiseală pură, pentru care lucru a avut el chiar un drept, fiindcă din partea noastră n-a fost dată nici o poruncă, ca să nu intre nimeni în corturile noastre! Du-te acum iarăşi pe poziţia ta; eu însămi voi veni acuşi din urmă şi voi cerceta totul foarte strict!”

12] Cu acest răspuns, s-a îndepărtat paznicul şi prima lui treaba a fost de a pune cei treizeci de arginţi aşa de repede pe cât era posibil iarăşi în săculeţ, ca prinţesa să aibe dreptate cu afirmaţia, că el s-ar fi putut o dată înşela în numărare. Atunci când a fost el gata cu această operaţiune, a devenit el foarte emoţionat de faptul, ce va spune la cercetare. Cel mai bine i s-a părut de a merge iarăşi la prinţesă, s-o roage pentru iertare şi să arate prin aceasta, că s-ar fi înşelat, într-adevăr, în numărare şi i-a făcut ucenicului o foarte mare nedreptate. – Gândit, înfăptuit! El a venit iarăşi înapoi după un timp de câteva minute, i-a explicat aceasta aşa prinţesei şi a rugat-o totodată, deoarece acum nu mai exista nici o fărădelege, să renunţe la cercetarea făgăduită.

13] La aceasta arăta el, însă, totuşi, foarte emoţionat, pentru că el ştia că regele Ouran nu pedepseşte nimic aşa de foarte aspru, ca minciuna şi furtul. Helenei i s-a făcut milă de ticălosul bătrân, care nu se dovedise altfel încă niciodată nedevotat şi ea i-a spus: “Ridică-te şi mergi pe căile tale! N-a fost frumos din partea ta că ai vrut să te răzbuni într-un fel atât de josnic faţă de ucenicul Domnului nesimpatizat de tine, care nu ţi-a făcut totuşi niciodată vreun alt rău, decât că tu, deja de când suntem aici, nu-l poţi suporta! Vezi, acest lucru a fost rău din partea ta şi tu te-ai făcut de aceea demn de cea mai aspră pedeapsă; pentru că mie îmi este acum totul cunoscut, în privinţa faptului, cum ai procedat tu!”

14] Aici începe slujitorul să tremure foarte tare şi Iuda Iscarioteanul, care auzise această discuţie cu toată atenţia, dintr-o oarecare depărtare, a păşit aproape de slujitor şi i-a spus: “Tu ai procedat, ce-i drept, rău în privinţa mea şi aceasta fără tot motivul; dar eu te iert! Eu am fost, într-adevăr, în cort şi atunci când m-am aflat de-abia câteva clipe în acela, m-ai întâmpinat tu furios dintr-un ascunziş şi eu am mers pe calea mea; dar despre o şterpelire a comorilor cortului n-a fost totuşi deloc vreo intenţie! Şi nici dacă nu m-ai fi întâmpinat chiar atât de furios, n-ar fi suportat atunci prin mine comorile de tine păzite niciunde vreo pagubă. Pe scurt, acum să-i fie, cum o vrea el, - eu ţi-am iertat aceasta; dar cu stăpânirea ta poţi acum tu însuţi să aspiri să ieşi la o socoteală bună!”

02] Dar M-a întrebat foarte mirat Cireniu: “Doamne, în ce să constee aceasta? Mie mi se pare că acum nu mai există deja nimic altceva, ce ar fi aici încă mai important decât toate cele ce le-am trăit deja aici! O, vorbeşte, Doamne! Inima mea se cutremură straşnic de un dor aprig de a afla noile Tale rânduieli şi hotărâri şi să şi ţin atunci seama de acestea!”

03] Spun Eu:" Ai numai o răbdare mică; pentru că totul trebuie să fie la timpul potrivit, ca toate să ajungă în acelaşi la maturitate! De aceea este acum necesară înainte de toate o odihnă mică. Odihniţi-vă de aceea acum cu Mine o perioadă foarte scurtă de timp!”

04] Apoi, s-au odihnit toţi şi treaba dintre Iuda Iscarioteanul şi paznicul comorilor lui Ouran, care îi interesa pe Ouran şi pe Matael oricum cu totul puţin, a fost încheiată. Cei doi aveau de încheiat cu Corneliu şi cu Faustus treburi foarte importante de stat; pentru că pe Ouran începuse deja să-l împresureze timpul, deoarece începuse să cugete foarte straşnic asupra faptului, de a se reîntoarce cu aflarea mare a adevărului la poporul, al cărui rege era el şi să-l fericească cu acesta după posibilităţi. El voia să fie un rege al unui popor înţelegător şi înţelept şi nu un rege al larvelor şi maşinăriilor pur omeneşti, care trăiesc fără recunoaştere şi fără voie, ca animalele.

05] Dar Risa observa îndelung cele două cadavre ale lui şi cugeta doar asupra faptului, dacă el n-ar fi de chemat iarăşi la viaţă, prin manipulările de dinainte văzute de el şi în sfârşit, prin puterea numelui Meu. Alţii din jurul Meu cugetau iarăşi asupra faptului, în ce va consta cumva treaba foarte importantă, pe care o voi îndeplini după odihna scurtă luată. Pe scurt, deşi toţi păreau, în exterior, că s-ar odihni, erau ei totuşi în interior, în suflet, activi în cea mai mare măsură şi în acest caz nu ştia nimeni, încotro se vor îndrepta lucrurile! Filopold, Murel şi Kisjonah s-au mişcat cu capetele laolaltă şi au deliberat (s-au sfătuit) enorm de intens, ce ar putea veni aici cumva încă mai; Cireniu şi Ebahl şi Jarah cugetau şi ei mult şi nu puteau găsi nimic, despre ce ar putea fi acum încă vorba. Pentru că lor li se părea acum deja totul, ca fiind epuizat.

06] Dar Şabbi şi Jurah, cei doi delegaţi persani purtători de cuvânt, le-au spus camarazilor lor, care îi împresurau tare: “Lăsaţi aceasta! Asta ar însemna, a ispiti puterea lui Dumnezeu în inimile noastre! Ce ştim noi, deci, despre cum suntem alcătuiţi în interior! Dar, dacă nu ştim nimic despre noi înşine, ce să ştim atunci de-abia, cum este alcătuit Dumnezeu în Sine şi ce va face El?! Dar acest lucru îl ştim, că totul, ce va face El, va fi foarte înţelept şi pe deplin spre binele nostru; să vină aici, acum, ce-o vrea El, lucruri mai mult sau mai puţin măreţe, decât cum au fost ele deja aici, acest fapt să ne intereseze puţin! Noi suntem şi rămânem negustori şi putem totul, ce este intenţionat spre binele nostru, să folosim chiar foarte bine. Dar, noi considerăm, la sfârşit, deja totul, ca fiind la fel de măreţ, de preţuit şi de important, ce vine aici de la El, singurul Domn din veşnicie şi al nemărginirii a toate faptele şi lucrurile Lui nenumărate.

07] Dar, deoarece noi înşine nu ne cunoaştem chiar nici pe departe, de aceea nici nu putem ştii, toate ce ne sunt încă nevoie dincolo de toate acestea, ce le-am primit deja; dar El ştie acest lucru şi poate de aceea foarte bine să numească, ca fiind ceva mare şi foarte important, ceea ce va mai veni încă! Pentru că Domnului a toată ordinea din veşnicie îi este totuşi imposibil să poată începe a număra de la 13 sau 14, ci mereu numai de la 1. Şi aşa ştie El, desigur, de asemenea, foarte limpede şi curat, ce este necesar pentru noi, după şirul de fapte, spre desăvârşirea noastră interioară a vieţii; noi putem de aceea să aşteptăm deja în toată liniştea, toate ce le va intreprinde El încă astăzi!”

08] Această învăţătură destul de înţeleaptă a liniştit pe deplin inimile persanilor; dar şi inimile acelora, care şedeau la masa Mea, au devenit mai liniştite şi aşteptau într-o espectativă încordată şi cu bucurie, ceea ce voi face Eu după aceea, pe deplin în văzul lumii.

02] Îi spun Eu lui: “Prietene, du-te şi spune-le iscoditorilor lui Irod, care pândesc în spatele casei tale: - Mergi, prin urmare, acolo şi spune-le ticăloşilor trădători aceste spuse acum de Mine către tine!”

03] Marcu s-a aplecat foarte adânc în faţa Mea şi s-a dus, să-şi îndeplinească încredinţarea, cu cea mai mare punctualitate. Atunci când el le-a răcnit iscoditorilor trimişi de către Irod din toate părţile după Mine, un asemenea lucru, cu toată seriozitatea, în chipul lor mincinos, a spus atunci unul din grămada de oameni: “Prietene, tu nu pari a ştii că noi suntem înzestraţi de Irod cu toate împuternicirile, chiar peste viaţă şi moarte şi avem dreptul să dăm de îndată pieirii oricare om îndărătnic, obraznic!”

04] A spus Marcu: “Şi pe un cetăţean al Romei, care sunt eu unul?”

05] A spus purtătorul de cuvânt obraznic: “Dacă îl dăm pieirii, nu vom fi traşi la răspundere de Irod!”

06] A spus Marcu: “Dar, în schimb, cu atât mai sigur de către Dumnezeu şi de către guvernatorul roman superior Cireniu, care se află, spre cel mai mare noroc, tocmai acum, aici, la mine, deja de câteva zile, cu mulţi stăpânitori puternici ai Romei! Vai de voi, dacă îndrăzniţi să atingeţi casa mea numai cu un deget duşmănos!”

07] A spus cel obraznic: “Ce spui tu despre guvernatorul şef al Romei, că el s-ar afla aici – şi i-a acordat lui Irod, de-abia înainte cu două zile, prin guvernatorul roman al Ierusalimului, legea marţială fără îngrădire?”

08] A spus Marcu: “Foarte bine, foarte bine! Să se vădească de îndată, cine i-a dat lui Irod un asemenea drept!”

09] Aici a trimis Marcu unul dintre fiii săi la Cireniu, cu însărcinarea, de a-i face un asemenea lucru de îndată cunoscut guvernatorului şef. Atunci când Cireniu a auzit un asemena fapt cu o mânie adâncă interioară, i-a poruncit el de îndată lui Iuliu să meargă cu o sută de soldaţi, să aresteze imediat spionii, în jur de treizeci la număr şi să-l omoare pe fiecare fără toată mila, care nu s-ar preda, dezarmându-se imediat.

10] Spun Eu:"A nu-i omorî, dar, într-adevăr, a-i face prizonieri!” – Acesta sfat a şi fost, deci, urmat de îndată.

11] Atunci când spionii i-au văzut pe romani pornind în goană asupra lor, într-un mod cu totul mânios, au vrut ei să scape cu fuga; dar un asemenea lucru nu le-a reuşit. Soldaţii romani le-au spus cu voce tare, că ei l-ar omorî pe fiecare fără milostivire şi îndurare, care li s-ar opune. Această făgăduială sunând cu totul mânios de serios a avut efect; spionii obraznici s-au predat, au fost de îndată legaţi cu funii şi cu lanţuri şi prezentaţi astfel, cu chipurile deznădăjduite, guvernatorului şef, sub întâietatea lui Marcu şi a lui Iuliu.

12] Atunci când stăteau ei aşa în faţa lui Cireniu şi a lui Corneliu şi a lui Faustus, i-a întrebat Cireniu cu obişnuita seriozitate romană dictatorială: “Unde sunt împuternicirile voastre şi ordinul, care vă cheamă să-L persecutaţi pe proorocul din Galilea pe toate căile şi opririle Sale?”

13] Spune conducătorul, care se numea Zinka: “Domnul meu! Legat de mâini şi de picioare nu pot să ţi-o scot din săculeţul meu ascuns! Rânduieşte să fiu dezlegat şi tu s-o primeşti, ca tu să poţi accepta, că şi noi avem un domn în spatele nostru, care porunceşte asupra noastră şi căruia trebuie să-i dăm ascultare, pentru că el şi-a cumpărat scump dreptul de la voi, romanii, să fie şi el, în locul vostru, un domn peste viaţa noastră şi poate – neresponsabil faţă de voi – să rânduiască să ucidă după bunul plac, când vrea el numai!

14] Din partea noastră, pot să mişune prinprejur zece mii de prooroci prin întreaga Galilee; dacă ne lasă ei în pace, nici noi nu le vom face cu siguranţă nici un rău. Dar, dacă ne cheamă aici vreun oarecare purtător tare al puterii, ne ia într-o soldă bună, dar în cazul refuzului de îndeplinire a ordinelor poate să şi rânduiască chiar să fim ucişi de călăii mulţi ai lui, atunci primeşte treaba o cu totul altă înfăţişare! Atunci, trebuie să devenim noi persecutorii oricăruia, pe viaţă şi pe moarte, putând fi cel de persecutat un om încă cât se poate de cinstit! Sau greşesc războinicii voştri şi slujitorii voştri de război, dacă îndeplinesc ordinele voastre, pe viaţă şi pe moarte? Dacă este la aceasta cineva responsabil în faţa lui Dumnezeu, dacă există un Dumnezeu, atunci poate fi acesta numai un domn, dar niciodată robii şi slujitorii fideli ai acestuia! Rânduieşte să fiu dezlegat şi eu îţi voi arăta de îndată împuternicirea noastră scrisă cu mâna proprie a lui Irod în trei limbi; de-abia din aceasta poţi tu să rosteşti asupra noastră o sentinţă pe deplin valabilă!”

15] Cireniu rânduieşte ca Zinka să fie dezlegat şi acesta bagă mâna de îndată în sacul ascuns, trage un sul de pergament la vedere, i-l înmânează lui Cireniu şi spune: “Aici, citeşte şi judecă atunci cu dreptate în faţa întregii lumi, dacă urmăririle noastre, în privinţa proorocului galilean, un anumit Iisus din Nazaret, sunt legale sau ilegale!”

16] Cireniu citeşte împuternicirea, care este la sfârşit semnată cu numele lui Irod. Ea sună pe scurt textual aşa: <În baza puterii acordată mie, tetrarhului Irod, de către Roma în schimbul a 1000 de livre de argint şi a 100 de livre de aur, o putere peste întreaga Iudee, rânduiesc şi poruncesc eu, bazându-mă pe ajutorul scump cumpărat al Romei, de a-l prinde pe proorocul din Galilea, părându-mi foarte periculos mie şi instituţiilor mele şi de a mi-l aduce atunci viu sau mort, - în primul caz, îl voi cerceta eu însumi şi voi vedea, copilul al cărui duh ar fi el. Dar persecutorii mei trimişi în afară au, cu acest document scris de propria mea mână, dreptul deplin de a-l căuta, a-l persecuta şi a-l prinde pe cel în cauză, pe toate căile şi potecile şi pe toate străzile şi străduţele şi în cazul de împotrivire, de a-l ucide împreună cu suita sa şi de a mi-l aduce atunci şi ca om mort, pentru care fapt oricăruia, care se va face stăpân pe el, îi va fi acordată o răsplată de 300 de arginţi. – Dată în Ierusalim în palatul propriu.>

17] Spune Zinka: “Aşadar, ce spui tu la aceasta? Suntem noi treizeci în drept sau nu?”

18] Cireniu reflectează aici puţin şi spune atunci: “Cu ştirea şi voia mea nu i-a fost acordată, din Roma, niciodată o asemenea împuternicire lui Irod, într-un asemenea fel. I-a fost, într-adevăr, acordat, după cunoaşterea mea sinceră, o împuternicire numai în acea direcţie, de a exercita, în caz de necesitate, el însuşi legea marţială în casa lui proprie, - în afara case numai atunci, când s-ar afla vreun oarecare complot împotriva noastră, a romanilor şi ar fi de izolat o putere romană şi tot aşa o judecată ordonată pentru localitatea răsculată, Irod, însă, ar fi la faţa locului cu o putere de cinste şi de protecţie; în acest singur caz ar putea el exercita legea marţială aspră!

19] Aşa sună împuternicirea dată lui Irod de către Roma, pe care o accept şi am şi iscălit-o eu însumi; pentru că, ceea ce este rânduit de către Roma în Asia, trebuie să treacă prin mâinile mele sau prin acelea ale unui delegat de-al meu, dar care are să mă înştiinţeze înapoi despre totul în timpul cel mai scurt, orice ar fi venit acolo. Această împuternicire este declarată de mine astfel ca fiind nulă şi nevalabilă şi acest lucru pentru atâta timp, până ce nu voi primi din Roma dispoziţia despre faptul, cum, când şi de ce - mie lucru necunoscut – i-a fost acordată lui Irod o asemenea împuternicire foarte cuprinzătoare, care nouă, romanilor foarte fideli, trebuie să ne inspire o teamă şi o grije dreaptă.

20] Această împuternicire n-o primiţi iarăşi înapoi, decât până ce ea va reveni din Roma; voi, însă, rămâneţi, între timp, prizonierii mei! Dacă nici nu sunteţi voi, într-adevăr, pentru voi înşivă nelegiuiţi, într-un mod lumesc legal, astfel sunteţi, însă, totuşi, unelte, cu care acel un nelegiuit comite o grozăvie după alta, - şi pentru fapte groaznice nu i-a acordat Roma încă niciodată cuiva o permisiune şi nu-i va fi acordat aceasta, desigur, nici lui Irod al vostru!

21] Dar eu ştiu, cum clanul lui Irod abuzează de concesiile lui sub un oarecare pretext patriotic aparent! Crima comisă de bătrânul Irod împotriva copiilor cei mai nevinovaţi îmi serveşte încă ca o dovadă evidentă, cum aceste vulpi greceşti viclene ştiu să abuzeze, spre favoarea lor, de drepturile lor acordate de către Roma, pentru a face poporul evreu cu grămada potrivnic romanilor.

22] Oh, eu voi ştii, într-adevăr, să-l pun la punct pe Irod; aceasta va fi treaba mea cu totul pe deplin serioasă! Bătrânul Irod a savurat simţul meu vechi roman al dreptăţii, deşi aveam atunci abia puţin peste treizeci de ani; acum, sunt aproape un moşneag, am devenit mai experimentat şi mai serios, - acum şi dau eu, deci, dreptăţii foarte severe o importanţă încă mai mare! Acum este la mine valabil cu desăvârşire: Pereat mundus, fiat jus (Să se înfăptuiască dreptatea şi dacă lumea s-ar distruge!)

23] Eu voi trimite acum de îndată doi mesageri, pe unul la Roma şi pe celălalt la Ierusalim, la Irod, ca el să ceară toate împuternicirile Romei, care se află în mâinile lui Irod. Vai de el şi de robii, slujitorii şi slujitorii slujitorilor săi, dacă împuternicirile lui nu corespund cu sensul acestei împuterniciri dată vouă!”