*• Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Secţia de împrumut U/bia luntrea lui caron roman ediţie

Iulie nu ajunsese la cumpăna apelor sale. Urca încă. Or^le de dimineaţă vesteau cu lumina lor tare — canicula J pe la nămiezi. Mă găseam, potrivit orarului, la slu; în răcoarea agreabilă a vechiului lăcaş de cultură Batyr■.-neum. Clădire de fostă biserică, şi în parte de cetate, cu

243

pivniţi, în care se păstrează vinuri vechi în buţi uriaşe. pivniţele au fost cîndva cavou de mari ierarhi. Biroul _nii-l instalasem, încă de la început, în încăperea îngustă, ca

Ora era încă matinală, cînd uşa de metal»a biroului _se deschise scîrţîind din ţîţîni ruginite. O vizită desigur, întorc capul. Doamna Ana Rareş. Ezită să intre. Mi se părea că vine dintr-un spaţiu ireal, de undeva dintr-un depărtat trecut. Are să intre într-adevăr ? întrebarea trebuia să mi-o pun, căci s-ar fi putut întîmpla să se fnienrcă, de îndată ce ar fi dat cu ochii de mine. Venea b Mine ? Puţin probabil. Căci de luni de zile ea punea o vădită consecvenţă în a mă ocoli. Am remarcat aceasta nu o dată. Am remarcat aceasta cu îndurerare în repe­tate rînduri, adică de cîte ori am fi avut prilejul de a ne întîlni pe vreo stradă a urbei. Ana făcea ce făcea, ca întîl-nirea.sâ nu aibă loc; ea intra în vreo curte sau într-o prăvălie. Dispărea uneori cu o adevărată dibăcie. Ce s-a întîmplat că de astă dată, a nimerit uşa biroului meu de Ia Batyaneurn, ureînd pînă aci trepte multe, în spirală obositoare ? Mă căuta pe mine ? Ea intră într-adevăr, imirea mea — se apropie de masa de scris, ele undi:' nu apuc să mă ridic destul de repede, spre a o' primi în picioare, cum desigur s-ar fi cuvenit. Ana mă caută deci pe mine, iar nu pe altul. Ea nu-mi calcă pragul dinir-o simplă eroare. De altfel o eroare nici n-ar fi cu est lăcaş — aproape nelocuit. Ana intra cu un zîmbov, ■ r.eol zîmbet de neuitat, prin care se ros-. Lei. Zîmb'etul ei, care este tăinuire şi

nuli c in ;i timp, are darul să desfiinţeze

itr-o hotărîre a ci, se pusese între noi n faţă do ea, ca să pună între noi o dis­tanţa. In ...,.- fi încăput constelaţii ?

Pe la în ■ put de primăvară ne-am întîlnit întîia oară

ea uncie aveam să sălâşluim fără termen. Ana n-a

atunci un singur cuvînt, ce ar fi semănat a invi-

de a trece? pe la ea, s-o văd acasă. Era ceva misterios

■tudinea ei. O cută vertical^ pe fruntea ei îmi spu-

247

nea : nu vreau să te văd. Dar acum era zîmbitoare, aşa cum o păstrasem de ani în amintire.

„Eu aş zice : ce bine că-n marea de mohor şi de tris­teţe mai eictetă cetatea Bălgradului ! Albă cel ale încă nu de tot sufocată de vicisitudini, cîmp ce mai primea naufragiaţi ! Alba cetate a lui Simion Ştefan, a Noului TesU.raenl, a s-ircofagelor subterane, a vieţii ce nici gînd nu are .s.V^i curme suflarea !"

„Uu 'ncq>iit de imn ?"

„Pe un'¹." D-ta umbli, Ana, s-audo mereu un imn. îl cîmî* /'-t-dsile antice pe subt ogoare, şi-î cînlă in lu­mina apele !*

Rosteam cuvinte aproape fără legătură, într-atît s" destrăma fiinţa mea de cenuşă la atingerea cu^aerr¹. Vorbele mele ce păreau frînturi de imn, aveau însă şi un subton de mustrare care, tălmăcit în cuvinte, ar ti sunat cam aşa : am început să mă consolez în faţa inacce­sibilului ! De ca acum această neaşteptată, tîrzie, nebună f

Am scos dintr-un scrin ferecat manuscrisul persan

ţinut subt mai multe lacăte. Am mai pus un scaun în

faţa biroului meu. Ana ia loc lingă mine. Deschid manus-

■ . ; ele noastre coiahoreazâ, amesteeîndu-se. Era

• ^:;;>.,:1 unea epopei persane : Cartea regilor. Otyera

a iMTui meşteţ caligraf. Nu puteam să deecifre".

ic, din acest scris. Pentru ochiul înfomet;.?

ieştece pagină e ca o pajişte de mătav

i însă stteigaci în fa nelor. Nu v&de&m

iOluîe, cuiign, spirale începute, cc-mi pŞcţuu

elerr o unei cereşti siec. tea peri â

e în , iţă cu multe puncte, puse atît subt semnt'■'

2Î8

1ă ne,

vers în

iunt

şi cîte-. scenei.

cîl o deasupra. Oareşicare stenografia trebuie tetu,i, în alcătuirile, ce le vedem, deoarece un :o,î-\ ic\tă, pe-o întindere de trci-patru centimetri. îict cu meşteşug chior pentru Uii ochi ' o se» ica slove. Filule, scrise şi pe-o jrupte pc-alocuri de cîte-o pa-i ilustrai ii, rcprfcrvnt'nd scorie im lucruri generai omeneşti : gest, dar niciodată semnificaţia iiul acestei arte îndrumă ochiul .Uzat cu negrăită migală. Pentru i redate ale degetelor unei' mîini, sticlă măritoare. Tot o.ş\ pentru .tu decorurile fîoialo alo unui co­vor, ataşaturile din pînza unvi cort regal, podoabe de aur sau de r.r^r pe hamul unui roib sau catîr. O încînLuo xmonii d_> ansamblu a culorilor fosele vii. 4 pentru prospeţimea păstrată timp de au izbulit aceşti maeştri s :"-;>! prepare ce plante ? Din ce pietre ? Din ce 1 *i ? iri de seve ? Nu pot să dau Anei , o "alarma mea se rosteşte donr în exc' ',ii, ■■ ifţroranţa. Sunt slujbaş al acestei i Io-.. nici abilitatea de suprafaţă a unui j;hid. oare o informaţie mai ampla, detaliul sa-caseă îneîntarca ce se desprinco vibrantă din ceea ce £>j vede ? Mă consolez cu îndoiala, facînd din neajuns o virtute. în ftiţa noastră so dcsfăşcaiă minunile c,ol4ristice ale răsăritului. Urniărim şi figurile : sunt de­limitate cu precizie, parcă toate ar fi tăiate cu bisturiul. O spadă lată doar de-un milime'ru îngăduie sâ-i vezi decorul do floricele. Figurile omeneşti, riguros stilizate, respectă încă dorinţa oricărui privitor de a recunoaşte seminţia. Sunt aci taţe învederat persane şi feţe tătare. Vederea mi poat» stărui proa îndelung asupra onsam-blului unei ilustraţii. Eşti îndrumat să-ţi rcstrîrgi moreu aria j m să iscodoşti frumuseţea pe rînd. Anecdotica sce-^ne15r ? Anevoie de înţeles fără de contextul poematic. Ss văd r>tacuri cu suiiţi într-o bătălie şi ciocniri dîrze, de seutuii. în altă parte femei privesc pe fereasUă la un 85rî, t cu tiHjan. Po perete le clădirii desluşeşti orna-n?.e^ !-_a î^¹./). LVru. Jd ^ taia-iţ-i (seamănă cu & v.:ţn hvd-'•^u ti^jjx-o care ţi-urn vorbit ciadva, Ana Raro?, cuboiind

249

_ce n-a * i ^

parte, h<

povestite în

fiinţe, obicei'

j_e ansamb.u

mai ales n¹"¹

a urmări Luiilo desăv'i.

eşti încercat să recurgi

a disiinge arabe ;curilc

o pentru Nuanţele

veacuti. ^! culorile ? i Şi din cj lămurire şfrini re,';; feei, dar î Dar ar pu vant, să i

e lîngă apa Sebeşului de la Căpîlna la Cîmpul Frumoasei ţi aminteşti ziua cînd ai luat soarele şi mi 3-ai pus ţ. suflet ?). Pe-o altă filă un rege îşi ţine, îngîndurat, capul î_t palmă, în timp ce în faţa lui un curtean şi o femeie în veş mînt rubiniu joacă şah. Pe-o pagină un cavaler căzut de p, cal, doi bărbaţi în genunchi dezbrăcaţi pînăn brîu, par<\ ar aştepta să li se taie capul. Şi-apoi, în sfîrşit, o ilustraţi dirf para aproape că se desprinde şi un înţeles : dou.; tabere vrăjma$e îşi stau faţă în faţă ; pe cîmpul dintn ele lin ca.val.er răpune pe-un altul, în timp ce servitori le ţih caii Ia o parte ; taberele urmăresc lupta, înspăimîn tînd'vţ-sş una pe alta cu sunete din trîmbiţe de aur.

Fereastra, ce dă spre Munţii Apuseni, îngăduie un«r lumini egale să cadă, temperată de grosimea de aproap doi metri a zidurilor, pe faţa doamnei Ana. Pe faţă şi i mîini. Sufletele noastre umblă prin depărtări, dincolo d orice zare. Manuscrisul persan cuprinde epopeea în ver suri a unui mare poet. E vorba în această epopee despr atîtea fapte istoric controlabile. Ilustraţiile ne comunic însă o atmosferă de basm. Mîna Anei, de_To fineţe mira bilă, se potriveşte printre ilustraţii, cum fiinţa ei s-a potrivi în basm. Gustăm împreună, cu o voluptate mis tică, culorile şi liniile, prin care anonimul meşter a îr truchipat marile fapte. Imaginaţia noastră se îneacă pîr la pierdere de sine în spiritualitatea caldă a răsăritului Dar unde-i răsăritul ? Pretutindeni, unde dragostea dini;-bărbat şi femeie poate avea intensităţi şi nuanţe mistice pretutindeni unde divinul se revelează carnal si mul ti r-i înveşmîntat în foc şi în mătase. Căldura lui Cuptor ^; luminile din Munţii Apuseni, ce dau năvală pe fereastv;'¹ întregesc senzaţiile şi semnificaţiile din lumea lui Răsare.

.„Da, e minunat", spune într-un tîrziu Ana, rSr pierdută. Buza de .sus i se răsfringe uşor, că eproap' se poate întrezări un dinte ca o dungă de perlă. f,. aceasta semnul stării de vrajă, de care' e învăluită, r, foind, cînd cu o mînă, cînd cu cealaltă, basmele şi întî; plările din Cartea Regilor.

„Basmul", continuă ea, „este rostirea unei suprr. libertăţi spirituale. Nu ştiu dacă în silnicia tot mai sub* bră, ce-o îndurăm de la o zi la alta, mai avem f.â umblăm prin atari ţinuturi!"

250

„Manuscrisul persan rămîne totuşi numai un pretex t al vizitei mele", spune Ana, ca să curme tăcerea tle-o clipă ce s-a produs adîncaori, cînd niciunul din noi nu mai Ştia ^ce îndrumare să dea cuvîntului. Ana a remarcat în orice caz stăruinţa cu care priveam la locul, unda se naşte zîmbetul ei indescifrabil,

Dar Ana avea să mă încurce de-a binelca.

„într-un fel eu am venit, totuşi, pentru Codicele de aur. Am urcat pînă aici, ca să vorbim despre Lconle, care este prietenul meu, prietenul D-voastrâ, şi singurul Codex aureus al ţării !"

„Aşa, da", îi răspund, mulţumit de întorsătură. ,,L-ai mai văzut în ultima vreme ? La începutul primăverii l-am întîlnit pe Leonte, pe cîmp deschis, între Oarda şi Cîmpul Frumoasei. Mi-a spus atunci că te duci adesea pînă la el, şi mi-a dat chiar sugestia să te însoţesc o dată cînd te-i hotărî să-i faci o vizită".

„Acesta-i motivul pentru care venii. Leonte şi-*a rostit şi faţă de mine o asemenea dorinţă. Plec mîine, de dimi­neaţă, cu autobuzul. N-aţi fi dispus să mă însoţiţi ?"

„B.a da, cu tot entuziasmul !"

„Leonte trece printr-o cumplită depresiune. I-ar face fără îndoială bine să staţi de vorbă".

Căzurăm numaidecît la învoială. A doua zi, dis-de-dimineaţă, la ora cinci, ne vom întîlni la autobuz, în piaţa urbei. Ana, întinzîndu-rrîi mîna de bun rămas, îmi mai atrage luarea aminte, că autobuzul n-are, de obicei, nici o întîrziere. îmi voi potrivi deci ceasul la bătăile timpului oficial.

. Rămînînd singur în biroul meu de la Batyaneum încerc &i mă adun asupra hîrtiilor, ce aşteaptă o rezol­vare. Sînt însă atît de risipit de bucurie, c§ pînă Ja urmă

251

în după amiaza acelei zile 3 nasem, c

niciîor, dar întîia oară mi-am în rase în obişnuinţă. Mi-am yj: automat nu o compatibil cu de Şi în după amiaza aceea rni-, pîhă la ceasuri tîrzii. Somnul nu un somn şi alt somn dar f«. nuîui. Poate somnul unui om s; cinii ? Poate, "Cînd m-am ti După deal ă&U în inima m© Soţit de Ana Astă; î De ceja e ne<'. ! i iară

idica de prezenţă. Vizti Ana Rareş m~a mutat ă a mă face imun la _su kne. Suferinţele obşteşti" i ieşit pe stradă, ricoşau ţă imaterială, solară, •

vămr.s acasă. ţii

ul pîrfă la hanul brocj. nt pornirea ce degeng. câ asemenea cutreiej itatea unei conştiinţe lungit somnul odihnit*» era ca o legănare între i o întrerupere a ibă şi asemenea ţ oarele asfinţea. Unde?. zindu*mă, se alege, în- i

jungm m inimă pre o cumplită depres

i u ani înainte ? .Aria ■ nit ? Ce a mînat-o ? M

In ( mineaţa următoare ]

Cînipal Frumoa.sei. Erau puţi) o sen:. ţi< d ■ vremuri bune, de o excursie prin peisajul i

1 pînd

n. hiî

ra cinei

, o luam sprej < âl&tofi, ceea ce îmi da Ltâ dată. Făceam cu Ana , Hor. întoai cerea mea la

sat se făcfea totuşi în eondliii, ce pînă mai acum cîţivâ ani mi s-ar fii] părut ra totul imposibile şi absurde, 6 conversaţie cu Ann. în autobuz, nu plitea să se închcge,| decît în auzul unor martori. Preferam, deci, amîndoi, să tă«'i - de plăcut în apropierea Anei, a cărei dis-î

tăcuta prezenţă, îmi comunică printre atîtca ncsW guranţe — o mulcomă certitudine.

Dar gîndul îmi zboară la Leonte, şi mi se întîmplă şi de astă da-tă ceea ce de obicei mi se întîniplă cînd gîndes^ la el. Istoria anilor îmi apare subt chipul unor forme şi ansambluri abstract conturate ca într-o matematică a mul' ţimilor. în contrast cu desfiinţarea ce-o îndurăm, cresta

252

*°- cei doi „gemeni", reprezentăm ceva. Sînt încredinţat

1° 'acedata, privind lucrurile nu în perspectiva locala şi de

omeni, ci într-o perspectivă ce implică o ţară şi istoria

iţ P' ''^{c n0}* asupritoare, noi, ,.gemenii", am suferit

îie-o ie^iHmaţie sindicală. Dar Leonto, scumpul meu

r^ont-^J. de ^ acoastă cumplită depros'un? ? Lcoioţe, rwar

^ui t Tu ento ai fost totdeauna un izolat, tu care, ca

Jn asccL ţi-ai impus totdeauna forma de existenţă

p_e.-i,.,ax'ă dc-o puritate spirituală abstraclă ! De ce¹ ?

Unde ţi>^s gî»durilo Leonte ? N-ai fost tu întotdeauna un

j^ace» singuratic în felul tău ?

Mâ apropii puţin de Ana şî-o întreb :

„La ce fiîndeciţi adîncaori, doamna mea ?"

,îlKjct la ceea ce gîndeaţi şi D-voastră ! La pmitutea _kspiriU»fclă a lui Leonte !"

Coincidenţa gîndurilor m-a uluit un moment, d'ir er<\ perfect explicabilă : ne duceam împreună la Leonte.

4na privea pe geamurile- autobuzului, dud ia stingă, tînd la dreapta. Pe şoseaua naţională, ajunserăm la podul Mureşului, pe" care-l trccuivm mic?orîr 1 puţin viteza. Treceioa i«jj»te pod îmi îndrnma pentru crtwa clipe gin-durile spre hanul brodiiiojlpr, po care-l bunuŢam în dc-păftare, după etesiele unui pîlc de arini şi sălcii, dar caia i.u se vedea. Qîndeam în sinpa mea ci pşn.tru ăfptx-amiaza zilei sînt hotăxlt aşteptat acolo. Oarc.şţeâre •peîi-mşte, cbcâ nu tulburare, va trece desigur ^ffti "sufletele brodnicilor la Ara, cînd aşteptată mea vizită va îiitîrzia şi nu se va produce, probabil că doamna Ana, care şedea în faţa sa, aruncînd pe geam o privire spre îocul ţii

al hanului, ghicea şi aceste fîiîdrri ce-mi treceau prin <" 'jmţia tu'ufor bravilor cetăţeni _şi mai alea a brayclor -etăţia;o din Alba. De ani de zile nu mai există gjare -^e tip „burghez", în coloanele cărora să so relateze sen-• aţiîlo şi /aptele d''vcrbe, ce aţîţi do la o zi la alia închi-l-JÎre-* provinciaTilor, pe rn'-leagurilo cărora nu se în-^l-^f"a|?i« niciodată nimic. Bîrloîila, şoapta, zvcnuU

îec da „ziar¹''. Nu-nii gufcan^ichis&rt 'ţa de femeie totuşi, a doamnei Ana, zâ nu filbst

233

pcâ

cîine, şi cu un singur ochi în frunte. într-adevăr, iat i *■ idee, să facem o excursie pînă la acest loc mitologic al opilăriei noastre !" întăresc astfel dorinţa AHGi;*'

N-ar fi mare lucru", zice ea, ,.căci intenţia era, şi - -"» •*■.-,„,,*, i->ît\S ia \r\{\f\ riîn Pnn^tă. s:1 înc.inffcm

să ne ducom pînă la viile din Coastă, să încingem _

atinsă de vîntul dezlănţuit al provinciei, dar ea era r,₍ perfectă discreţie. Am pîndit asociaţiile de idei c.l; ea urma să le dea glas, da>- Ana nu-si trăda gmch nici măcar prin aci:.!o asoriat;;, ce se impun omului i de voie. (Numai mult mai hi/iu Ana îmi va destui ..că, într-adevăr, trecînd atuiui cu autobuzul peste pe MurrşuJui, s-a gîndit o clipă şi la hanul brodnicilor, u pre care se vorbeau atîtea verzi şi uscate, în vechea ct\, a B&lgradului „unde s-a tipărit intîia oară Noul Te ment". Cu acest detaliu istoric, fraza ei de mai tîrau sublinia în ce cadru au avut loc cînd va efemerele ei ■ ciaţii de idei.) Prin urmare în clipa aceasta, Irecînd pi. pod, doamna Ana înfrumuseţează palavrele m dă o u

cime istorică zvonurilor destinate să banalizeze sentirr, • w*r~- , - _n .

lele, afecţiunea şi slăbiciunile omeneşti ale unui „po. secret, despre care trebuia sa ailaţ

După ce trecem prin Oarda, salul cu nume morW ; rşteaptă în Cîmpul Frumoasei şi advocatul Gjuid ca e care prin simpla sa rezonantă trezeşte în mine via!, face toate pregătirile. El e marele vornic al gia are.o. . ocupaţiei asiatice subt care robotim, ajungem la con'u, „Gruia e în Cîmpul Frumoasei?' întreb bucuros, energică, de unde şoseaua o i:i spre Cîmpul Frumov . Gruia, de obîrşie, şi el, din Cîmpul Frumoasei, era acum ..Vorn ajunge tam de dimirraţă ]_a Loonto", îmi t<, advocat în Alba. Cu el discut adesea laturile juridice aat 1osc eu o îngrijoraie. ,.nu-l trezim oare prea devreme j- de complicate, ale atîtor situaţii anapoda, ce se erre-, a odihna sa ?" cetăţenilor derutaţi prin toate măsurile unui regim nas-

.,11 vom găsi treaz şi gata de primire¹, rep'ieâ do'.mnal pocitor de pravili ce întorc totul pe dos.

„Da, e la părinţii săi, cu Rodica, fata năzdrăvană", .ine să precizeze Ana.

'' Un zîmbet trece prin sufletul meu auzind că Rodica, ;,fata năzdrăvană", acesta era epitetul ce i-l dădusem chiar eu, se găseşte şi ea în Cîmpul Frumoasei. Fetişcana are acum cam pe la 12 ani. De-o vioiciune ştrengărească, cu totul sărită din tiparul vîrstei ei. Surprinzătoare e Rodica mai ales prin replicele de-o neverosimilă sponta­neitate. Mama ei e de aproape înrudită cu Leonte. Bunicii fetei au o podgorie pe Coasta ce se desfăşoară în zare, >1e-a stînga şoselei. Va să zică la acea vie ne vom duce în cursul zilei.

Autobuzul opreşte în Cîmpul Frumoasei, în faţa bise-i. Coborîm şi o luăm prin vechiul cimitir. Priveliştea , faţă de aceea ce-o aveam în amintire, o dezamăgire, utirul e împrejmuit de zid şi grilaj de fier. în pa­tul împrejmuit se odihnesc părinţii de totdeauna, cei demult, şi cei apropiaţi. O dezamăgire, nu pentru că jp. i crucile de piatră, ci pentru că lipsesc plopii. Pînă ^aiai acum vreo cincisprezece ani se mai înălţau, aliniaţi

Ana. „căci l-am prevenit. j\7ă bucur de altfel că sosim a. iî<> dimineaţă. Pcate mai pîinr'.c.Ti spectacolul sufî d.n corn cu care porcarul sah'hn adună de prin of.iăa! turma rîmătorilor. Găsesc un farmec deosebit, arhajc, Sa gcest spectacol".

„Spectacolul îmi place şi mie nespus, fiindcă trw în mine toată copilăria. Copilăria, peste al cărei «■. calc. uite, chiar acum, cînd încep să se zăreaseă J?' Roşii. Iată colo, spre stînga, de-a lungul Coa&tci. B. • -so văd dintr-o parte. Sunt fenomenul geologic cel mai ii-torepant al peisajului !"'

.,Da, le ştiu", răspunde doamna Ana. „Un feno • -ⁿ geologic, într-adevăr. Mai ales Rîpile Maj i, ca^e se g; tlinco'o de Cîmpul Frumoasei, spre Sebeş".

,.Pg la" Rîpi n-am mai fost din copilărie. Dar şi n⁴ m-am încumetat o singură dată pînă acoio PArin'j« interziseseră urcuşul şi drumeagurile, să nu căder prăpăstii".

„Ani avea poate timp să ne ducem astăzi să le ved. îşi rosteşte Âna ca o dorinţă, „e un gînd al meu

254 -'

255

Grăbesc pasul £ără a mai spune euvînt «.ătre doamna Ana. Ea simte eulicruurul ce raă in în stăpînire. Grăbesc pasul sa ieşim mai repede în uliţa ce duce spre lăcaşul lui Leonle. Dar orice colţ, de miţă, orice cssă, ce în răs­timp de un sfert de veac aproape nu s-au schimbat, îmi comunică aec-eaşi tulburare. O destindi re se produce în anatomia gîţlejului meu doar cînd întîlnim turma rîmă-torilor, ce ies năvalnici de prin ogrăzi 3a sunetul de corn dl vacă al porcarului, care nu mvA e cel de pe vremuri, dar care pare făcut din acelaşi aluat năting şi zănatic. Fljtem în sfîrşit, să surîdcm, ş'i eu, şi Ana. Mai prindem deci spectacolul, de care doream să fim întâmpinaţi. Su­netul de corn întors spre puroînt ca rîtul porcilor, sunetul scurt, monoton, al porcarului, vine de undeva, din mari admeori, din somnul copilăriei, din care viaţa m-a trezit de atîta timp. Şi sunetul seasnestecă încă- cu copilăria trădată, organic şi indisolubiK'Mă simt fiinţă nu mai mare decît un pumn de argilă, dar 'aceste adlncimi, din care sunetul cornului s-aude, le port în mine, ca o apă mare şi veşnică. ,,

^ Ajungem la casa cu poarta flancată de două părţi de stîljpj groşi de zid. Aceeaşi, neschimbată. Leonte ne aş-t6jjjji>tă Jn curie. Ne îmbrăţişăm cu dragostea bogată de alta dată. Lepnte ne trage de mînă pe treptele de piatră