*• Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Secţia de împrumut U/bia luntrea lui caron roman ediţie
|
|  Yüklə 2.83 Mb.
|
IX Dorind să preîntîmpin demoralizarea, de care eram lăuntric primejduit, încercam prin eforturi de la o z\ !:i alta să-mi organizez viaţa, subt toate feţele ei, în , micul oraş, ce se corceşte pe la margini cu satul. Mi se cerea o adaptare la condiţii locale şi de epocă, ce c : înfiripa deocamdată mai mult prin negaţiunj. Urbea îmi era cunoscută dintotdeauna, dar niciodată n-aş îi crezut ţa soarta să mă arunce în acest buzunar die provincia, nici chiar vremelnic. încetul cu încetul îmi voi însuţi, 232
Mi s-a d.it clo multe ort, în trecut, să schimb zilai mele localitatea, mediul, slujba, .societatea. De fiecare dată ■i t, şi doar în curs de cîteva săptămîni, să mă adapt-''' în chip opiim, în sensul salvării fiinţei mele* îmi va mai reuşi acest lucru şi de-aci înainte 7 Răspunsul la aceasiă întrebare devine astăzi din cale afară anevoios. Căci foi mu'a ca ni se impune la fiecare pas, în noile condiţii politice şi socialo, ameninţă să pusiiască orice viaţă. De ani şi ani suflatul şi duhul îndură tot mai serioa icţii. Fi-vom în cele din urmă reduşi la funcţii C; "ogice şi la imţinctul primar al foamei şi al tulării acesteia ? Evlgont, regimul urmăreşte într-a-dihs un asemenea apocalips. Doctrina oficială, de. stat, susţine categoric că omul este reductibil, prţji toate ale sau1, la acest instinct. Această doctrină'se va transforma t eptat într-o realitate, căci regimul ţină să-şi d^aţonstreza „adevărurile" în chip practic. în timpuri de secu'Iiat-3 şi de prosperitate materială, funcţiile fizio-3 şi instinctul foamei nu par întf-atît de „primor- dîăie", pe c"„ suni Acu ■ii' tpa; A i ns, demne. iro pt'>rrr)'d;aUtat<"v\ scatel .
A L, ' /ui ţ dv p: m îa sa var ocupa tot niai mul spaţiu în conştiiiifa âK absorbind-o h\ bala^din minţi cu totul. încă- 233
drami fatalista Intr-o atare rînduială — nu este în ni un fd izbăvitoare, căci în clipa cînd izbuteşti să * obişnuieşti chiar şi cu asemenea crunte neajunsuri, reci-mul născoceşte pentru seminţia lui Tantal mereu altelo pentru a nu mai îngădui nimănui, o clipă măcar, de binefăcătoare destindere. Se împlineşte, subt toate chipuri] > imaginabile şi-n toată grovăzia sa, cuvîntul. cp ni j-r; aruncat cîndva acel cioban de pe vîrful Blidarului «^ la Căpîlna : „Domnilor, de-acuma n-o bă mai linişte nicăieri şi niciodată !" Starea cea mai pizmuită, ce putea s-o aibă un ^ în ierarhia slujbelor, în noua orînduirr socială, i de cumulard de salarii, singura stare ce putea s reprezenta un ic:
:::.;ică S în cazul - rem ursul (i> Cela la p . rr
ozult tceîea i îtr-v.
: cei mai mulţi dintre ceti aproape tot ce am izbuti slujbe diplomatice : tjaeîm sfeşnice, tablouri, piese Aparţinea trecutului rece it i > ce am putut s-o realizez, u delicate şi eludînd legije in v; departe de Sibiu, avenm cî* . cu pomi:, o căsuţă de vară, singura în faţa căreia aveam un legitim cîteva sute de meri, păţuli şi ionatani, c mare ca prunele^ şi o seama de nuci bă tuni, al t ă fă ţă dli i li ■^iţi aci-ea isfacâ donii- dar toii
e .Ufl-. 'jsl'cJe
îttni : u rod 31 rod putea să facă concurenţă rodului cu miez plin ,,* uleios 234 ţ cu coaja subţire ca hîrtia, de la Grenoble din sudul franţei. Cu strîngere de inimă m-am despărţit de acest bun pe care în timpul războiului ne retrăgeam adesea ţn timpul verii. După dispoziţiile legale, acum în vigoare, asemenea bunuri nu se mai puteau înstrăina, lin ţăran \liri jârţite locului mi l-a cumpărat fără contract în regulă si fără autorizaţie de la minister, luînd asupra sa toate riscurile de drept ale înţelegerii. N-aveam încotro. Anii e_au transformat şi pe noi în oameni fără suflat, penibil gi ruşinos reduşi la fiziologie. Cea mai grea dintre grijile ce ne cotropeau în acea perioadă de timp, era aceea a aprovizionării alimentare, ce rămînea deficientă, oricîte ceasuri am fi jertfit zilnic, eu, soţia şi fiică-mea, făcînd „coadă". Pentru satisfacerea nevoilor curente de zarzavat şi ouă, de lapte şi produsa derivate, mi se oferea acum un argument convenabil din partea „brodnicilor". Aranjamentul se înfiinţa oarecum de la sine. Din parte-mi aveam să mă ţin de promisiunea de a frecventa, cam de vreo trei ori pe săptămînă, pe prietenii mei brodnici. M-aş fi dus chiar zilnic pînă la apa Mureşului, dacă distanţa, ce nu puteam s-o fae decît pa jos, n-ar fi fost prea mare pentru o simplă plimbare. în marş forţat aveam nevoie pînă la brod de cinci sferturi de oră. Oricît obişnuinţa pasului m-ar fi îndemn atît de agreabil ,drum, nu-mi puteam îngădui să distanţa pînă la viitoarea somnilor, tot la douăzeci şi < de ore' o dată. Aceasta nici chiar în pofida faptului că „somnii" s-au prefăcut într-o expresie simbolică asupra căreia aveam s-o lămuresc în sfîrşit şi pe Octavia! Ea va lua act de semnificaţie, zîmbind, şi făcîndu-mi un semn discret să nu repet cuvîntul prea insistent, în prezenţa popii, pentru ca acesta să nu-i dibuiască, pînă in cele din urmă, plinuţul, caldul şi senzualul tîlc. Aflînd despre dificultăţile ce le întîmpinattî cu aprovizionarea, popa Vasile îmi desfăşură într-o zi un ps destinat să ne scutească de cele mai multe din grijile cotidiane şi să-i ajute, pe de altă parte, şi pe ei să se gospodărească mai rodnic pe pămîntul lor. Popa ştia ceva Şi despre intenţia mea de a-mi plasa o parte din banii ce-i luasem vînzînd ilicit grădina de la Cisnădioara. Se schiţa anume, cu ezitări, o nouă inflaţie, chiar r; întîia stabilizare. Ar fi fost deci imprudent să ţin banii să se irosească de la sine în procesul de devalor; 235 şeamâ â atare î dinadi pe rînd, tot soi do dare din nou era cuprinsă hîrtia. Un plasament fy I ŢDiscaiva bunuri «xai mărunte, ce a-ar putea iarăşi vinde I la nevoie, era la mintea omului. Popa Vasile îmi pvopy, 1 Vjea i ii le dau un ajutor în bani ca să-şi poată procura o ! â > unelte agricole şi cîteva dobitoace de iesle. \jn prumut le-ar permite să se înfiripa mai Cv, j i, împrumutul urmează să-mi fie restituit, riinj I îp natura : în lapte, ouă, unt, în zarzavaturi de I tot soiul, ce vor ieşi âin nămolul Mureşului, ca recoltele! vechiului Egipt din nămolul Nilului. Preţul acestora tro- f buni să i'ămînă acela din ziua aranjamentului fixat la I etalon nobil, niai presus do fluctuaţiile pieţei. ToaU> pro-dusele ni s-ar acluce la locuinţă. Ascultam c-o ureche I cum pt»pa Vasile îşi desfăşura utopia, şi, cum eram pornit I 'pe panta binefacerilor, îmi făcea haz Bă cred că ţăranul din eî ştie ce vorbeşte. Cînd popa ieşi pentru o jumătate de ceas Să troacă nişte săteni din Ciugud cu brodul, I Octavia îmi spune : ,,vSă nu te prea încrezi" în Vasile, | deoarece în chestiuni de bani nu e prea cinstit. îşi pierde î capul cînd simte zimţii banului în palmă". „Hîrtia n-are I zimţi", îi răspundă .iar pe de altă parte nu văd ce-aş pierde. Devalorizarea hîriiei a reînceput, şi nu va mail putea fi opiită"; în concluzie1: tiu aveam un motiv serios 1 bă refuz aranjamentul, ce rni-l propunea popa. Iar 'iute- r «a făgăduia să ne scape de atîta pierdere de timp, ■ i rea acasă a produselor, de care aveam nevoie, se I i .■ ! ;'i<> simplu printr-unul din sătenii carel treceau Mureşul cu brodul, dueîndu-şi mărfurile I N-aveau să treacă două săptămîni ca să remarc spo-l rul de mişcare în gospodăria brodnicvîor. Grajdul nu mail era pustiu. Untul se alegea la centrifugă. Sapa şi plugu) I lucrau. Doamna Octavia putea să-şi ţină în sfîrşit ol femeie de serviciu, cel puţin în cursul zilei. Casa Cceangâ j avea să primească zilnic cele necesare. Frunţile se desere- J ţpau ca o rufă călcată, atit în aşezarea brodoicilor, cîtj ir Ia noi acasă. Din păcate, odată cu această spectaculoasa ţ îruiripare, se iveşte la hanul de lingă Muveş spectrul' q|HU sumbru neajuns, la Qgre njei unul din noi nu s-a* .gîpdit în afară poate de popa Vasile. Popa va pleca mai 236 Ijesfii î-l- Ali'a. Do cîk' o.\i i;i sLi >\ ., \ i.iiiguliţa mai pi 3 se repede pînă în cetate eu paşi graBiţi, dar şi ( împiedicaţi intr-o ireală sutană, pe care n-o mai poartă Ae cînd a rămas fără altar. Drumul îi este ca o pati i patima îl apucă mai ales pe seară, cînd trecători nu mai oîiit du a.teptat la brod. La Alba el obişnuieşte să Ci. un copil nestăpînit cîte-o jumătate de cofetăi ie. le K. V ' n b S.'i I tofufc j
Si de fieştecave dată el mai trece şi pe la circiumă, să ude uscăturile', ce le înghite cu nemiluita în cofetăria de alături. în ipostaza aceasta de mîncău şi băîitor popa Vasile î?i dă la iveală încă unul din multele suflete, ce se amestecă, fără a fuziona, în fiinţa sa : ca să întrebuinţăm un grai 0° Pe vremea sinoadelor ecumenice. De astă dată cl este cu adevărat un zmeu. Din pricina prea deselor abateri „pînă la Bălfirad", popa, carc-şi „pişe eî' pe garduri'", ajunge tot mai adesea în criză de bani toata că veniturile gospodăriei sporesc învederat In li rodului, şi cu toate că în zilele de lumină lungă, ca s-ajungă, şi brodul aduce mai mult. încetul cu încetul şi deodată cu virtuţile de zmeu ale popii, mai apare Mureş şi o altă pacoste. Brodnicii se dovedesc oa deosebit de ,,darnici'' şi de bucuroşi de c că nu e zi scăpată po pămînt de zeii tutelan ai anotii lui cu lumină lungă, fără ca brodnicii să mi i masă vreun popă, vreo preoteasă sau dăscălită, < I se întorc di la Alba spre satele lor. Oaspeţii sînt d ai doamnei Oeîavia. Au prins de veste tp_ţi aceşti oa că de la doamna Octavia se poate obţine aproape .orice îft schimbul unor aprecieri măgulitoare sau al unui convenţional compliment, ce i s-ar face, Cînd vreun dascăl chipeş şi cu armata făcută, sare din căruţă în faţa casei de la brod, ca să-i spună Octaviei, pe cit cu-putinţă în stihuri improvizate, cît de frumoasă este, omul e reţinut la m:isâ cu recunoştinţă. Evident, Se poate obţine şi mai mult, dacă Octaviei i se şopteşte un cuvînt de apreciere pentru versurile, ce ea le-a publicat mai înainte, cu cîţiva ani, prin diverse reviste. Pe această cale trecătorii cu brodul pot dobîndi un pahar de vin saU chiar prietenia entuziastă a doamnei Octavia. Situaţia e jalnică într-un fel? căci vearsurile O,?tnvi?i merită pe depl'n aceste elogii, dar,'cei ce le aduc, nu simt nimic din frumuseţea lor. Clădind pa Vanitatea şi naiva candoare a doamnei Octavia Olteanu, i M urmăresc numai scopurile lor, masa şi vinul, Aşezarea brodnicilor devine astfel, încetul cu încetu cu adevărat un han. Şoprul de lemn s-a umplut, dup întîiul sosit, cu fîn. Şi fînul îşi răspîndeşte parfumul prj preajmă ca o chemare. Acest şopru oferă unora d trecători, la nevoie, şi un aşternut pentru odihna noapte. Cu oca/ia vizitelor mele, din două în dă zile, sau din trei în trei, la hanul brodnicilor, în cursu] săptămînilor de vară o găsesc adesea pe Octavia stînd de vorbă cu aceşti oaspeţi de-o după-amiază sau de-o noapte. Trebuie fireşte să fac cunoştinţă cu ei, mai ales că uneori oaspeţii par într-adins reţinuţi ; Octavia lţ. dă prilejul de a mă vedea şi de a mă cunoaşte „în persoană". „Celebritatea" mea a pătruns, dacă nu pînă la talpa ţării, totuşi, într-un fel, pînă la bruma de intelectualitate de la sate. Celebritatea mea este însă pur nominala. Nu faptele, nu opera — îmi sunt cunoscute, ci numele. Cărţile mele apăreau, între cele două războaie, în. tiraj minimal, aşa ca să acopere cererile, statistic evaluatr câni la cinci sute pe ţară, ale amatoril6r şi bibliotecilor, Adeva-rat e că înainte de 23 August 1944 se scria foarte despre mine prin reviste şi ziare, şi de obicei elogios şi abscons. Operele mele nu constituiau însă o lectu îndemîna masei mari a iubitorilor de carte. Printre aviatorii care mă citeau, cei mai mulţi se opreau din nei'ori-cire, şi ei, interzişi înainte de a pune piciort! pe | sensului. Unii cititori, nutrind înalte păreri despre puterea lor de înţelegere, rămîneau decepţionaţi, şi adesea mă mustrau, ei pe mine, pentru neputinţa lor de a mă înţelege. Printre colegii de la Universitatea, la care am funcţionat pînă nu tocmai de mult, se găseau unii care îmi spuneau, fără menajament, că aş fi de neînţeles. Acestora Ie replicam că am totuşi de partea mea un argur/v moment ce există în ţară şi unii cititori, care mă în nu eu port vina, ce mi se reproşează. Ace.c;t argument ar rămîne valabil, chiar dacă pe faţa pămîntului ar un singur cititor, care m-ar înţelege. Colegii, care se lăudau că nu mă înţeleg, nu sesizau nici acest ; Norocul lor, căci altfel ar fi prins de veste că-i ealificana lipsiţi atît de inteligenţă cît şi de sensibilitate. „Celebritatea" mea nominală atrăgea totuşi curi; tea oamenilor şi mai ales a tineretului. Pretutindeni eia»i nevoit să îndur dibuirile. Fireşte că atari curioşi treceai nu rareori şi pe la hanul brodnicilor. Octavia, în entuz&s* 238
şi dragostea, ce mi le purta, se da mereu biruită de gbiciunea de a satisface curiozitatea trecătorilor. li .proşam Octaviei, că nu mă pune la adăpost, şi-i arătam jţă caznă pun să-mi stăpînesc enervarea, cînd, intrînd în han, după oboseala drumului, dau cu ochii de cîte-un aSpete, ce se holbează la mine. , )(De unde-i mai aduni ?:< o întrebam pe Octavia, după ce omul pleca, „îţi închipui că mă topesc de plăcerea de a-mi larg1 la infinit cercul cunoştinţelor ? Află ci\ nu*-mi face nici un haz. Şi nu pentru asta bat drumul pînă aici !" „Cum ? Nu pentru asta ? Dar pentru ce'?" aşa mă întreabă Octavia adesea. Această întrebare o frămîntă se pare din cale afară. Frămîntarea i-o simţeam din vibraţia glasului. Octavia rostea această întrebare uneori — uşor, înnebuni Li de aşteptare. Aştepta din parte-mi — ce ? Să-i spun euvîntul, Cuvîntul, ce înlocuieşte toate graiurile pămîntului. Octavia mai cădea şi acum în transă lirică, dar .numai cînd puteam să fim singuri, între noi, siguri de un răgaz neameninţat de apariţia vreunei de a treia persoane. Şi aştepta din parte-mi — ce ? Un cuvînt. Cuvîntul cel mai obişnuit, ce şi-l spun cîtcodată doi oameni, cînd sînt singuri, unul cu celălalt. Afecţiunii reale ce-i purtam, ii lipsea însă „ceva", o nimica toată, spre a fi îmbrăcată în vocabula de foc ce o dorea ea, dar acest „ceva", o nimica toată, ţine de domeniul esenţelor. _Af i lip- nota de aspiraţie. Aş fi dorit să simt că Octavia îmi ■«.accesibilă. Numai o asemenea afecţiune jn-ar fi ^^Hytmla din existenţa cotidiană în existenta creatoare. ~ln atari momente de neîmplinire a afecţiunii mele, pe care mi-o simţeam suspendată în gol, Octavia aducea în joaca dialogată — ademenirile. Ea, care avea atîtea incontestabile daruri spirituale, intervenea cu darurile trupeşti, în răstimp de xîteva săptămîni Octavia izbuti să-mi lege în acest chip instinctele ca de-un ţăruş. Mă învîrteam pe loc ca un animal priponit. Jocul nu era însă echitabil. Căci ea se împlinea, în timp ce eu rămîneam în carenţă. Ea îşi tesfăşura fără măsură beţia lirică, pe care mie mi-o interzicea în fel şi chip. Eu trebuia să mă aprind doar de ispi-ele cu care mă întîmpina. Eu nu mai trebuia să înfăptuiesc nîc eu eram împlinit. în dragostea ei eu trebuia să văd , ce mi se făcea pentru împlinirea mea rotunjită în şi fără orizont, în care urma să stărui indefinit. Nu 239
înţelegeam înaintăm spre miezul verii. Vizitele mele la han devin obişnuinţa, pe care nici nu mai încerc să mi-o înving. Cu-vîntul aşteptat de Octavia nu cade, însă, între noi. Uneori Octavia încearcă un divertisment, doar-doar mă voi hotărî să rosti se cuvintul; Divertismentul, la care recurge, este de a mă face ..gelos'', arătînd sau simulînd o detaşare. îşi făcuse obiceiul de a rai se aşeza pe genunchi, păstrîndu-s* sufleteşti; distantă şi rect5, într-adins. îmi povestea uneori aventuri reale sau im.igi.nate din apropiatul ei trecut. N-am izbutit pînă astăzi să. fac o distincţie între ceea ce era aievea petrecui satţ numai închipuit în povestirile ei. Oricum fabulaţia gratuită se împletea cu relatarea unor întîmplări controlabile; Urmăream în imaginaţie tot ce auzeam, uneori intrigat, alte daţi nepăsător. Citeodatd îmi povestea veridic cîtoun. întreg „român", pentru ca Sa urma după ce simţea că mi-a aţîţat îndeajuns gelozia, să-mi spună că fm-i nimic adevărat, că tot ce auzisem, a fost o născocire, de la un capăt la altul. Nu puteam, după asemenea povesti, nici s-o cred pe cuvînt că totul ar fi fost hăscocire. în epica improvizată pe această cale se ÎRtegrau evenimente, despre care ştiam. In epica ei mixtă, I născocită şi memorială în acelaşi timp, interveneay per- I sonaje cu o certă stare civilă sau care puteau să ile iden- I tificate, chiar cind se ascundeau sub nume fictive. De-o înfăţişare exclusiv momorială mi se păru ceea ce I Octavia îmi povesti într-o zi caniculară la început de I iulie. „Ştii că în lunile de primăvară, în martie, aprilie, I te-am trădat. Nu mai aveam njei o nădejde de a to reve- I dea vreodată. Te-am trădat ca şă mă răzbun, că nu ai I căutat în nici un chjp să-mi dai vreo veste despre tine- I Mă simţeam foarte părăsită aici la brod, foarte singură I >n murmurul Mureşului. Şi într-o zi ne-a intrat în casă I un sfînt...1' i „Vorba lui Vasile : sfinţii, eroii şi geniile —", o între- ] rup „probabil vreun, căjugur --atoniit ?..." 240
„Nu era călugăr. Aibi răbdare şi-i vedea", îmi taie ea vorba.
Ei, povesteşte", o îndemn, punînd în cuvîntul meu o asprime, parcă i-aş fi cerut să nu mă cruţe deloc, căci simţeam că merit din plin pedeapsa ce mi-o pregătea. „ Sfîntul s-a prezentat la noi subt chipul unui negustor ăe ceară. Ne-a intrat în casă întrebînd de faguri de stup. Aflase de coşniţele de nuiele, ce le avem în dosul şopronului, şi încheia că trebuie să avem şi fagur^, rămaşi din toamnă după uciderea stupilor. După înfăţişare omul pentru o mînăstire mare de prin Moldova, fură cîştig pentru dînsul. Omul era înalt, osos, dar firav, numai piele, ca un ascet, aproape transparent, ca ceara cu strângerea căreia se ocupa. Mîinile îndeseobi îi erau găibui-străyezii. Mai tîrziu s~a mai înzdrăvenit omul. Dar cum îţi spun, nu era negustor. I-am cedat toţi fagurii goi, pe degeaba, căci îmi plăcu acest fel de negoţ. Şi omul se întinse la vorbă. în timp ce Vasiîe îşi vedea de brod şi de călători, negustorul de et;a>ă îmi spune că a făcut o promisiune Mc UJl Domnului cînd zăcea prin închisori. Stătuse omul câţiva am" prin beciuri. N-avea ce să ispăşească, sta şi el, să i se pătrundă încheieturile de igrasia subteranelor, cum stau astăzi toţi oamenii de treabă din ţară. I-a fost dat să sdape încă viu din închisori. Şi cum nu avea alt de făcut, prinse a căuta faguri pentru luminări de ceafă, aceasta ca să-şi împlinească o făgăduinţă". S)ibuiam personajul, după conturul foarte vag, dar încă nu-i destăinuiam Octaviei bănuiala mea. Speram să mai aflu o seamă de lucruri, ce-ar fi putut să arunce oareşicare lumină asupra trecutului. „Şi ce-a mai urmat ?"' o întreb pe Octavia, „parcă vorbeai de-o trădare 1"' „într-un fel, dar să vezi... Negustorul era un sfînt. închisorile au făcut din el un sfînt". Octavia sublinia cuvînt j] eu emoţii şi cu convingere. I „Şi tu le-ai lăsat încă o dată încercată !" stărui! eu cu intenţia de a mai scoate un cuvînt din ea. „Fără de voie, asa au venit lucrurile", răspunde Octavia rămînînd în văzduhul ei vag. 241 „S-ar fi putut altfel ? Nimic nu-ţi stimulează imaginaţia ca sfinţenia cuiva în floarea vîrstei !" „Da, întocmai". „Pe urmă ?" „Timp de-o lună, două el venea aproape zilnic pe-aici. Îşi desfăşura omul cultura teologică în faţa mea. S-a îndrăgostit de mine". „Ceea ce era de aşteptat", o întrerup, „şi încheierea ?" „Mi-a propus să mă despart de Vasile şi să ne luăm, căci iubirea el n-o vede decît ca o izbîndă a vieţii în forme bisericeşti. Ne făceam adesea mărturisiri de foc. Dar în clipa cînd să ne îmbrăţişăm, el cădea ca tăiat pe la genunchi şi începea să se roage : Maică Precistă, păzeşte-ne de orice ispită. Ştia pe dinafară tot ceaslovul. Mă silea şi pe mir" să mă rog, ca să alungăm din preajma noastră diavolii ispitelor. La stăruinţele omului mă învoisem în cele d:.n urmă să mă despart de Vasile, am vorbit chiar cu i de la Alba în această chestiune. Numai cu Vas iesem încă să mă înţeleg. Zilele treceau şi ne iubeam — vorba vine. Ne făceam măr- turisiri fără sfîrşit, cum îşi fac flăcările pe-o vatră. Cînd încercam să-l aduc pînă la îmbrăţişare, el cădea în genunchi şi se ruga. într-o zim-am trezit : sfîntul era maniac !"" „Sa ţi-l spun cine e ?" o întreb pe Octavia. „II ştii ?" „Dacă mi l-ai arătat aproape cu degetul. Dar haide, vorbeşte ! — Cu cine m-ai mai trădat în cursul anilor ?" „Aşa cu încă vreo doi-trei", îmi răspunde Octavia, contabiliceşte. Era pornită să deschidă cronica de la han. Dar îi retez vorba. „Destul pentru azi ! Maniacul mai vine şi acum pe-aici ?" „Rar. Tot mai rar. S-a terminat povestea, cînd am luat seama că este neîmplinit". „Vorba lui Vasile : ai început să dai cu el de pereţi !" „Cam aşa, nu numai simbolic, ci aproape fizic. I-am spus că nu-i din lumea noastră". Aveam certitudinea că Octavia n-a dozat1 cu nimic Imaginar povestea negustorului de ceară. Şi m-am încruntat puţin, pierdut în gîndurile mele. Mă întrebam de ce Octavia se dedă acestui exhibiţionism de amintiri. O făcea din sălbatică poftă feminină de a-mi aţîţa gelo- 242 zia ? Sau numai din slăbiciunea de a nu putea păstra nici un seci et ? Oare s-ar fi îmbolnăvit de secretul ci, dacă nu şi I-ar fi dat pe faţă ? Mai era cu putinţă şi altceva : poveştile ei era'u poate ca o pregătire în vederea unei iscodiri. Intenţiona poate să mă descoase, ce-am Scut în răstimp, dacă nu cumva în cronica mea intimă s-au însemnat evenimente, despre care nu auzise încă nimic, sau întîmplări şi fapte despre care pînă la ea n-au ftjuns decît zvonuri vagi. O curiozitate vîrtoasă sa ascundea în dosul gureşului exhibiţionism şi un orgoliu rănit. Ea dorea să lămurească îndeosebi anumite zvonuri, ce circulaseră cîndva în jurul meu. „Vezi, eu sunt sinceră cu tine, îţi spun de toate, dar tu nu sufli cuvînt despre ale tale !" îmi reproşează ca, ridieîndu-se de pe genunchii mei. „Despre ale mele ?" o întreb, pierdut. Şi gîhdul meu o lua foarte ducăuş spre Ana Rareş. Ea era singui a fiinţă, în jurul căreia închipuirea mea plutea de , ini cu alintări do vis, cu învăluiri de obsesie. Dar pentru exis-mea concretă printre contingenţe co:ocj<;\ Ana lise un simbol al inaccesibilului. Adică — o reală boală. Şi nimenea, nici Ana însăşi, nu bănuia nimic despre acest morb, permanent tînjitor subton al existenţei de toate zilele. Boala mea era ca un elan mocnind subt cenuşă, boală, dar în acelaşi timp singurul clement aţă, datorită căruia îmi depăşeam condiţiile sub-omeneşti ale bietului meu trai de la o zi la alta*. Simbol al inaccesibilului, boală, elan mocnind subt cenuşă. Mă simţeam ca un mare mutilat al existenţei, completat în ină dc-un morb, ce întreţinea suflarea în mine. A oare Octavia ceva din negrăita, bolnava melodie, ; zbătea în mine, suferinţă şi farmec în aceiaşi timp ? A simţit ea ceva din cîntecul, ce încerca să se închege şi nu se putea rosti ? Octavia n-avea cum să simtă această, stare, ce se alegea în mine din frămîntări celulaxe cu ai. /
Ia schimb Octavia venea cu reproşuri în legătură cu ii âr acum cîţiva ani, că m-aş fi „ambalat" de-o c studentă, al cărei nume eu l-am uitat, dar pe care mai reţinea în focarul geloziei ei tardive. < ..Zvonurile în jurul meu — iau de obicei o înfăţi- cu toiul fantezistă. Ţi-aduci aminte de primăvara 243 anului 194G ? Iţi aminteşti ce faţă hidoasă au luat insomniile melc în imaginaţia unor colportori fără răspundere ? Tu, Octavia, ai fost una din puţinele persoane în sUiu&ţia de a~ţi putea da seama cît de monstruos se dez-lănfuie uneori fabulaţia obştească. Şi-atunci ce mai aştepţi ? Să dezmint ce se dezminte de la sine ?" în timp ce-i arătam astfel, cît de absurde sunt drumurile, pe care umblă uneori închipuirea noroduliu şi a nătărăilor, Octavia se xelrage, încruntată, în colţul încăperii într-un fotoliu cu resorturi uzate. Auzise paşi pe-afară, ea care sta cu urechea mereu la pîndă, fără a părea că o face. Se apropia cineva, şi nu trebuia să ne lăsăm surprinşi intr-o situaţie atît de intimă. Cel ce intra era chiar popa Vasile. îşi terminase pa ziua aceoa activitatea de brodnic. „Corni văd ochii ?" zice el, „parcă v-aţi fi duşmănit ! Şi pşntry ce mă rog ?" K-aveam să răspundem, nici eu, nici Octavia, unei întrebări, în caro se furişa, întîmplător, o destul de justă observaţie, dar care avea şi un uşor aer de provocare, O încruntare de copil necăjit se instalase, într-adevăr, îţi mimica docilă şi totdeauna disponibila oricărei expresii, a Octavi&i, Popa se apropie de ea şi prinde s-o giugiulească cu gesturi trădînd o violentă poftă carnal de fauri, Octavia îl loveşte, cu un simţămînt de silă, peste raîinile păroase, care o cotropesc cu insistenţe ne-t u;.iriate. „Ei, Axente, văzuşi cît e da frigidă ? Ce-aî spune, tu, în faţa unei femei, care nu suportă nici atîta atingere ?" întrebă popa, adunîndu-şi cu limba rămăşiţele de mîn-care, ce i se vîrîseră între gingie şi un pod de metal „într-o caniculă precum cea de azi, atingerea de-un gheţar poate fi şi ea plăcută !" răspund pe-un ton cu totul detaşat de scena da alcov de adîncaori. Popii îi făceam cu aceasta concesia ipocrită de a accepta părerea lui despre răceala Octaviei. Ce-şi imagina în fond părintele Vasile în legătură cu atît 244 vieţi erotice normale şi organice. Ea ora, după părerea sa, o intelectuală, o religioasă, o exaltată. Şi vizitele mele, lungile noastre conversaţii, în răstimpul fierbinte ce cuprindea în parantezele sale activitatea de brodnic a popii, pu puteau să aibă în ochii acestuia altă semnificaţie, decît pe aceea a unei prietenii intelectuale. Cînd femeia, din-ix-un capriciu îmbrăcat într-un pretext oareşicare, de falsă teologie, ba că ar fi ziua patimilor, ba că-i ziua sfintei Dochii, refuză să-i împlinească poftele de alcov, ceea ce se întâmplă, după spusele ei, tot mai wdeseâ, popa se arată din cale afară irascibil. îi sare din nimic, 31 apucă furii din albastrul tăriei. Deunăzi chiar, pe cînd soseam 3a han şi urcam treptele pridvorului, aveam să nud, încă de arară, ţipete şi lovituri îndesate. Pe popa îl găsii ca ieşit din fire. Intrînd în odaia mare, îl văd cu un smoc de păr în mină. îl smulsese din capul Octaviei în timpul încăierării. Octavia scăpase cu atît, datorită intrării mele în scenă. Dar popa Vasile a fost nevoit să-mi asculte vorba. „Nu te-ai cizelat deloc Ia şcolile pe unde ai umblat", îi spun, ,.tot ţăran prost ai rămas !" Alte daţi ora, după cite puteam să pricep, chinuit uo gelozie. îşi avea el fără îndoială bănuielile sale, dar şi le gtăpînca, şi făcea orice să evite o eventuală confirmare. Se ferea să iscodească. Ba mai mult. Am avut de aiîtea ari prilejul să remarc că niciodată nu intra în odaia, unde stăm la taifas cu Octavia, fără a da senine de apropiere încă înainte de a ajunge pe pragul pridvorului. Popa arunca cîte-o înjurătură dulăului ce păzea casa, sau vorbea mai tr.re, decît era nevoie, cu cineva, dacă cineva .se nimerea prin apropiere. Se făcea unco.i că strigă ceva, o vorbă de prisos, aruncată vreunui călător, care sosea tocmai la bvcA. iVîai adesea tuşea zgomotos şi fără pricină. El se îndemna la toate astea şi la altele, ca nu cumva să ne surprind;), pe mine şi pe Octavia, în vreo situaţie ce i-ar fi întărit bănuielile. Evident el nu dorea să vadă. O dată, fiind probabil foarte grăbit, popa uitase să ia atnri măsuri de prevt mre, Amintindu-şi totuşi, de ele în ultimul moment, <. 1 a bătut în uşă, înainte de a intra, şi apoi, fără do a intra şi-a mai Zăcut omul de lucru in pridvor cîtcva clipe. A intrat doar după un răstimp. Deoarece atunci el Şi-a subliniat jorea insistent o.biceiu.1, hotărîi să-l liniştesc sau chiar sâ-i desfiinţez bănuielile. L-am primit surî- 245 zînd, deşi eram încă cu obrajii îmbujoraţi de focul femeii. Şi i-am spus aşa ca-n glumă : „Eşti un om fără pereche», Vasile ! Am luat seama că ţii cu orice preţ să nu ne surprinzi în vreo situaţie delicată ! Şi ne dai semne, fel şi fel, cînd te apropii. Află că îţi faci griji degeaba. Se .poate să ne bănuieşti chiar în halul ăsta !" Nu se aşteptă popa la un asemenea cuvînt. Am izbutit să-mi rostesc mustrarea pe-un ton atît de firesc şi de glumeţ, că începurăm să rîdem tustrei. Octaviei îi plăcea nespus felul destinderii ce-o aduceam în atmosfera casei, de obicei cu cîte-o glumă, la care nici unul nu se aştepta din partea unui om nu prea guraliv, cum se făcea să fiu De atunci atmosfera la hanul brodnicilor s-a mai încărcat încă de atitea ori ca în vederea unei furtuni. Dar furtuna se amina. Acum eram după o zi din cele mai fierbinţi ale anului. Muncise popa la brod în arşiţa soarelui, . broboane de sudoare îi înrnuiau fruntea şi obrajii. în încăperea unde stăm cu Octavia se adunase tot jără-gnkil verii. >> zici, Vasile?" îl întreb, „facem o baie în apele ului ? ! La ora aceasta călătorii nu mâi dau buzna brodului. N-am veşmînt de baie la mine, şi P ibil nici voi n-aveţi. Dar s-o facem ca nişte adepţi ai mlui. Ne-om duce colea mai la o parte, pe unde 0 >, pe unde începe trestia. Octavia trebuie să ne pn i nu se va uita pe fereastră, la noi. Nu avem nuduri.prea fermecătoare pentru ochii unei femei, nici tu, nici eu ! De altfel, cum femeia este frigidă — cred că renunţă bucuros la plăcerea problematică de a ne vedea iiitrînd goi în apele Mureşului".
|