*• Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Secţia de împrumut U/bia luntrea lui caron roman ediţie
|
|  Yüklə 2.83 Mb.
|
256 Lei. ivi im•;>.} ]>..,,i». Och.ia locuri- << Ejycru km din faf;i, ce-i serveşte drept canv- c iJU'T-.i'uun^' e:;ţ>!it.şită cu curţi, ve iiiiii,», ru\>p« ijljv1 pt;\ ,,i, Împrejurul iik.<« ^.ti t«, rc\Wv 1,'v'isiît'. to'nvri do ciuţi, ce ;>j wtinS. biJv.nsîmlu-,-,0. cind ir* <-î p>> lingă ele, gata-gat; <«e rfistoî'me cY-o vibraţie stî;ni?ă, tic cei dţiva ppy.s, duşurodo. Cărţile ! Atîta îşi s^lvr.ie Leonte din pră-inlcîl(l de la Iaşi. Cele iiîleva mii de cărţi, printre care cî 'fa br'îcacivt. KJ mai luptă cu j-uterite ce simt o negaic "spiritului. Leunte pare calm, dar lacrimi îi curg pe ei>i« louâ jgheaburi săpate adînc în jurul gurii. Nu e ,,p]îns", [■, numai o curgere de lacrimi. ' * Iată cum curge rouă aceasta, ruşinoasă, a ochilor', oit'ne el, ştergindu-şi genele şi iV.ţa cu mînecu, „rouă ]•< ,*are filozofii preeocratici n-au voit niciodată s-o am'.ii-tc-ascâ printre stihiile lumii, dr-,,i, poate că lumea ia început a fost o lacrimă''. li tai vorba : ,.Ar fi poate nv.i bine. inuwj, să r1,, .«•şi numai lacrimi. <-i t,ă pîîngi ci a<.!e\ărat !" l^-zeru -du-l astfel, ^-jx'i-am să-I smultţ dui crisparea Interloa::» Leomc sl » 5uî1. r.c 'pofti w- lui-m loc. iii a, prin uua.iv, în el, o po ar?» iv-) 1 fawa să re a^-tv.e. Din acea povară, lăuntrica n vont-a -,i oboseala giasului, pe core unco.i mc<src;' f.i şi-o^ ocopoie iu o sprinteneală artificială, ce-i costa îneă im v''ov\. An se apropie cIp ol, 5i m'nuiie cjeş^otul cu n"una. de itbu atingîndu-l : „Vezi L^onte, V l-r. Esi sunt tel „;'t!r.s'\ Jnuednd sit> .iH i în ««ircJun^'-'-lo clipei îmi reprol-»^ h;n,-.nir că n-am vţr^t m^i cuiînd. -.-j 1 văd pe Leonto. i'),iv tok1" rirni am cr«- ! t că. între- noi doi, Ler ..Uite asa", înc^am't ci t>ă-şi dea s;^şi rîîcoaie, ,.\a" fac de j-îs. în fat,-i \-n.jsini !" Co s-a latimplat V
Lronîe sp ridică din fotoliu. ,.Csinoşti proiectul de t-soursie, i l''fa'u.''m pen'i' ?" mu întrebă Lconto cu să t.! i ,/,v 257
de a o
„Splendid !" intervin eu, ,,dar mai înaiî spre înălţimi,""âş vrea să trecem prin satul de jr>% casa noastră, ce nu mai este a noastră. S-o vadS şi Ana". „Şi D-ta crezi, că am venit de afîtea ori în Cîrr Frumoasei, fără de a-mi lua osteneola de a trece pe-ac< Drept cine mă iei ? Crezi într-adevăr că n-am avut ;* curiozitate de a vedea ograda, în care poetul s-a j in nisip ? De altfel, scumpe prietene, nu~ţi mai amin*, de drumul, ce-l făcurăm împreună în primăvara de mină a anului 1944 prin satul de jos ?" Ana mă iro -■ în joacă pentru cele cf s-ar fi părut că presupun de-ea. încruntarea ei nu ro va împiedica de" a p'ţrcode < ' i!ul de jos. De alnv'i îrelea eu. rostindu-n-.i dm\ni^
a o raită pmâ la fo;-!;» noastră casă, .nu vo'ani r' i amintesc Anei de vi/^a ce-o ■fVe'irâ'n în 1314, r
De a'jia prind a distinge în depărtate, printre p (ooerişe de paie, coperisul de ţiglă, de cn'y:>;i-a de f L: tul ui ars. că trecutul mi se a Jună io>." în glt. Mirosul apei, ce curge murmurînd l''i d-p faţa cisei de a!Aă r'jtS, cvp~rnd J ;n djn caie ş.i asiăzi mă mai adap. Scitul p' ' tL *i caniculei de ieri Rea nonţii n-i k'.-că. Stmt o dorinţă, răreia nu-i po* rrâ întinde gol în epci pMului. ca îa ■■icul cîi'dului de R^te. în urma no'
>ealul Gruia, cu Rnclica, si cu încă < ynra Ro4lchiţ. Gruia ne /.Ircjc» ci !,i porni numaidecât să nr< piungă i
>m şi plecat spre Coasta p ..Di'agii mei", spun ou familiei Gru
-» ţine loc de rugăciune, înaitite de legeţi \K
Advocu ^
eon e v.t rjecare » u în mînf «rţj''ne de U. ni, fie o pîosîcâ. Gruia singur se încărca' "j aCi.f-ă, cu un loicsac, în care bănuiam feluri de merinc' '. sticle cu vin rubiniu. Ana, JLeonte, Gruia, mai adaf Vin u*2^ ^n căutare de c.ne ştie re ustensile. Eu o i * înainte cu rele tIouă ^ete" (>l
^ 9 ani fetiţa, deşi are o expresie mai matură). O ţinei cu Rodica şi cu Ileana,, (să -4. ) O i „,re Ivîoara satului ; avolo fiecem rîul ţ.i apucăm pe cal. ^e duce la viile din Coastă. Ne vor ajunge dm urmă ceilalţi ? Deocamdată ei încă nici n-au ieşit din eurtt. Rodica şi cu Ileana mă ţin la braţ, una de-a stinsa ,,eaiaîtă de-a dreapta. încă adîncaori li se putea citi pe faţă copila loasca mindrie câ li se da prilejul sărbătore. i într-un fel de a trece prin sat prinse de mine. Erau îns(> decepţionate acum că nimenea nu le vedea la o mă afr de matinală. Mergînd. agale, le spun, verzi şi uc--!1 *, despre multele ştrengării ale copilului de altădată din ammtire întâmplări în legătură îndeosebi cu vîl< plină de primejdii de la Moară : „Mulţi copii s-au i aci, ajungînd subt jilipul i-oţilor !" Ajungem la po< ne trece peste iaz. Fetişcana şi fetiţii ai~uncă o pri\-apa ucigaşă şi mi ?e alipesc mai tare, cautînd parc lîngă mine. Apoi vorbim despre vacanţa lor. Despre riile lor. Despre gri}iîe lor. Nu vor nicidecum să se 1.. ^ de braţul nifu. Fiecare se ţine ca dc-o toartă. Rodica aruncă apoi ui cuvînt, din multele ce-i trec prin căpşorul
salba'/ Axrr ■ ecă şi ■ cu s< Vrea să-şi ara'te simţirea : „Mare că nu sfn!oţi mai tînăr !" .,Da, Său :vina în vorbă. „Mare păcat, fetiţelor ■diate, „dacă aş fi mai tînăr, ani mei
braţ împ înă la capătul lumii S" îmi face ha -,e i-a ît
vorba spiiaă mic cu aUta dezinvoltură dm partea Ro u, rit şi replica miezoasă a micii Ilene. Dar nu-mi trădez, fuci măcar prin tr-un surîs sau cu vreo mişcare din sprîn-cene, scninăln'ca, ce mă încearcă. Rodica îşi rostise cuvintele cu o şf'iţăir.icie aparent serioasă. în nestăvilita ci spon-tandtaiPj Rod'ta nu se sfia de nimic. îşi îngăduise să roştea«<">ă cu im ner de perfeciâ nevinovăţie, ea, copila, un sînd şi o dorinţă de femeie. Era ea conştientă că nu atît de
nevinovate, rum s~ar „Da, ar fi într-adevăr ceva", leg vorba, „să fiu mai tînăr I" întorc puţin capul spre Rodica. ,,Şi cum ţi-ar fi dorinţa, Rodiea, cam ce vîrstă ai dori să am ?;' „Ei, ce să zic ? Să aveţi aşa — cam pe la douăzeci şj cinci de ani ! Dat" ştiţi — opera s-o aveţi deja, toată, gal# scrisă !"
Ilenei i-ar conveni, şi ei, o asemenea perspectiv.! r. basm, şi întăreşte, dînd din cap, fără a>şi mai rosti in cuvinte părerea. . Ca să rămînera pe linia basmului visat, îmi dau şi eu cu părerea : ,,Am să încerc ! Poale voi reuşi !" — Fetele îşi holbează ochii, părînd aproape să creadă că unui poet1 i-ur fi dată şi posibilitatea unei atari transformări miraculoase. Oricum, aşa cum le era pusă în vedere, transformarea închipuită trezeşte în ele un fior de poveste,
Ajungînd la un pîrîiaş, prin a cărui apă nâjnoîoasă prindeam, la virsta de citise primare, zeci de raci, de cîte ori aveam poftă de aşa ceva, mă opresc : „în apa asta era pe vremuri risipă de raci. Intram cu braţul pe subt rădăcinile arinilor, că-mi ajungea apa la gură. Un rac uriaş mi-a crestat degetul, că şi astăzi mai port urmele". Arăt feţelor urma de foarfecă, ce rai s-a întipărit în 1 pielea arătătorului. Şi-apoi le îndemn : „Men-oţi înainte, 1 că trebuie să spun o vorba celor ce~au rămas în urină". Fetele se desprind de lingă mim.'. îuînd-o razna pe pajiştea ' largă, verde, ce se inttotife în faţa noastră. Iată că Rodica, elastică şi sprinţara, msţi face şi roată/, în vîrîul mîinilor.J Picioarele goale i se ivesc, din fuStytliţă, ridicate in pus,™ ca nişte pistile <îin. potirul unei flori. Ileana se tăvăk prin verdeaţă şi-şi răsfaţă tălpile goale pnh troscojel 2R0
n.i, J.oontr, Gruia — mă ajung. Le povestesc întoc- s^ifiV.ind. scena şi conversaţia do adîncaori, din're si foto. Amănuntele scenei aduc un zîmbet şi pe ffiţo lui Leonte, ba t;l prinde firul: ,„Rodica e într-adevăr o ă năzdrăvană. Arc o minte fără astâmpăr. Deunăzi, la
p Izbucnim în hohote de rîa. Fetele ghiduşe ne aud din depărtare hohotrle, ţ-i ne răspund cu ecouri do rîs. N--rivt.au ele cum .să bănuiască j.-! ierna rîaului nostru. Do unde ar i'i ştiut că ne stîrniseră veselin cu năsţruşhicin lor. Înaintăm prin rouă dimineţii, ce ne uda gleznele. iarbă soarele stîrneşte uneori mici curcubee. ': Kt-a trebuit mai bine de-o oră pînă să ;ijun;j<.ni vii. V-' nauît nu mu mai pătrunsesem de tot sos elfi ti iiii ca în răstimpul acestui urcuş anevoios, pe Coasta. Ti-ec( m printre tufe iU"'oasG do c-oi'oi*1 arse da un foc h\< :ogic oi nu se vede. Tr>.-fCiTi printre tufo do porumbele şi '-ic mălai păsări se. Soaitlc ne love.>îc drept In faţă. Greul sujşuiui ne bombează dîm'n: co;,-ul pk-ptului. La ora aceasta nu ne topim, ini ă. de cMdură. Din crînguri, cu ochiuri de apă cu lintiţa de-un verde ireal ţii cu puzderie do păsărUici colorate, dar i'ăiă nume f>nx:l-, în ornitologia săracă a în-chipxiirii noasu'e, ne .-.suie ] cssTP, c<; ne zv;n1ă sudoavea primîinită în i'k-<'-:u"e ;ui prin aminteşte prin liniile <■] usa/i, ginea, ce stăruie în nune do sfîrşit în mlc/.ul viilor. Podgo ici. de e
g colo, o plăcui şx1 frunte. Privolifii^a, nuntclc vogetc.le, r.ti se o pot identifica Sn ima- griile sini înconjurate de un f;ard viu şi c s, (.'are, cu >:;bimpi mari ca nişie cuve, apără belşugul vi?,t:i împotriva vitelor ce pasc în pilcuri pe Coastă. Via părintească a ad ll col mai prielnic ; la >» în vtmb.'f!, dar d>? înd; ■i. pL:i la asfinţit,
gfoase «;i cu iod îmb; lşiitf.-;t, dar incă mic şi acoperit W~un j>i r 'j,,y •': alb. 'Subt un nuc bătrîn — urme de ocatului Gruia e aşezată în ;u'tasta a ch'min«?ţii e încă ; fi pătrunsă de soare, ca în b/i'aie. Ajunşi la capătul v.ui!»' ^vibt gutuii cu frunze do cenuşă. . a încinge p© !a nămiesl şî vîîvj- :S*ră. Dcjccam mina. Acum respiraţia i se linişteşte. Ana a urcat ou a sprinteneală, pe care n-o manifestă la cîmp deschis.
Oboseala fizică îi împrumută parcă o euforie, căci singura ea nu se odihneşte.
Şi singură Ana. în afară de Rodica ?i Ileana, paro m-îne.jTcală de senzaţia ce ne ispiteşte pe cei trei bărbaţi. Este vorba, desigur, tncă o daii, de F?n?.aţ'a scurgeri! vremii. Descifrez marea trecere mai ales din înfăţişa:<\( unui copac din apropiere, eare-şî desfăşoară coroana îw beîşugată. în vârduh. In amintirea mea *>cest cop;1 există nici sub.t chip de copăcel. Mă uit la fruntea tot mai frumos crescută, din îngăduinţa părului, ce se retrage spre ceaiă, a lui Leonte. îmi port mfna prin părul meu, cs > mi se pare indestructibil, dar în care, precum bine ştiu, scrumul îşi face apariţia îndeosebi pe la tîmpîe. Leont--se uită ţi el la mine. Parcă mi-ar desena în imaginaţi: chipul de altădată. ,,Cel mai insondabil dintre misterele" acestei 3urai ae, totuşi, timpul, cu trecere*', sa !*~ rice Leonte. ,.i\îeditaţii în faţa scrumului de 3a tîmplele mele ?" b eu p'i-un ion de melancolie tomnatică. 'editaţii în faţa scrumului de la tîmplele fceilnr, . Axeifcte ! Căci timpul n-ar fi ceea ce este, da
ţâ nu vorbim despre toamnă în miez dfi varHB, ia-' ie Ana, „de altmintrelea am văjxti deunăzi nişte capul meu) ţste actualmente cel mai steril cap din îi l -.ui dunărean !" 252
!>>aic că cei de faţă sînt surprinşi de; sitwm*a geo-^^^K, ce-o Iac. în Elît de precise coordonate eontinen-^K capului meu. ;id că este a.şaK, îl întrei'upsc Loonte. „Iată ce m-a ^^^Bt în ultimul timp : nimic mai cumplit, nimic mai ^^H df-cît sa foci parte dintr-un mie popor, rămînxnd ^Bq obiect al istoriei". Leonte vorbeşte trist şi întu- ; ,.Noi sîntem ulcioarele de argilă pe care îe sparg cei ce fac istoria. Dacă ar fi existat numai un strop de speranţă de a ieşi, încă la timp, din această situaţie, crod că Masaryk n-ar fi sărit pe fereastră !" Leonte aminteşte tragica întîmplare a ministrului ceh Masaryk, El evoca o vedenie. Silacaryk-fîuî. căruia i se idea perspectiva de a deveni un obiect al istorici, a preferat să moară, p&rind do la înălţimea la carp a" trăit să«, întcmeietossil de stat. De la aceavStă întînipLnre, a mereu preocupat de sublimul act. pentru cure nu ci . calificative destul de înalte. Actul lui Masaryk era pentru Leonte cel mai semnificativ gest de protest triva istoriei, pe care marile puteri au impus-o atitor popoare fârn a clipi din gene. Leonte revenea adesea cu comentarii do filozof io stoică asupra actului lui Masaryît venea aluziv asupra actului de protest, şi se rosL:-n uneori în cuvinte ermetice ca ale întunecatului HeracBt. Era în cuvintele lui Leonte ca un murmur uhe- Wtolic. Şi acum iată-l, că se pierde ca într-im refren : «Mcvaryk ! Fereastra, pe care el a sărit, a rămas ci- Ana ne roegă, cu ochi de căprioară speriată. bS nvi rnal !io despre lucruri atît de sumbre : ..Nu-i păcat sâ tm umbre subt aii!a soare ?" 2G3 Şi iitiL-r.e eurmSsKÎ, deocamdată, discuţiile şi şoaptele co ga awscau ca un murmur aheronlic. Veniscrăm, într-a. devar, pe Coastti Viilor pentru altceva, nu pentru a as,-culta acel murmur. Veniserăm ca să uităm pentru cîtev;, ceasuri — umbrele tot mai grele, pe care istoria le aş-ternea peste întreg bazinul dunărean. Advocatul Gruia se ridică. îşi cheamă cele două fel,-şi o ia prin coclauri. Trebuiau să adune crengi uscate h vederea focului ; vatra e de mult pregătită subt nuc. Noi ceilalţi, mai rămîneam puţin în umbra gutuilor, Leonl. ne atrage atenţia că, mai sus, la capătul podgoriei, ar i cîţiva caîşi, cu rod copt, ca merele de aur ale legendei „Mergeţi, culegeţi, pînă cînd păsările nu vor mînca legenda". Ana sare sprintenă. Mă ridic şi cu. Lconte se scuză el preferă nemişcarea în umbra gutuilor. Pornesc în sus ci Ana, printre şirurile de butuci de vie. Frunzele viţei araţii, sînt proaspăt stropiţi cu piatră vînătă. Vineţii.; pietrei pe Irunze verzi, sănătoase, îmi delectează ochii într-atît că nu pot să-mi mai reţin exclamaţia de încântare : „Sunt culori pentru un oehi de pictor. Priveşte, Ana in pârlea de sus a podgoriei î acest vineţiu stropit pe vi» si ro...ul pămîntului. Minunat \" — Am cules cu Ana cai sele coapte, ee mai afrîmau, excepţional de mari, p< crengi, Şi muşcăm din de. „Sunt bune ?" o întreb pe Ana Oare simte ea, din tonul întrebării, uşoara aluzie, ce < fac la nu ştiu ce aspepţ al păcatului originar ? Oricum ea îmi răspunde cu gura plină de miez, cu o voluptal.' paradisiacă încă noîncercată, de început de lume, c; şi cum mi-av fi înţeles aluzia : „Sunt bune, foarte !" — O caisă deosebit de mare atîrnă pe o creanga, prea sus c; s~o putem ajunge cu mîna. Prea sus ca s-o putem ajunge-' Ge spun ? Caisa atîrnă sus de tot, şi numai dorinţa vii de a pune mina pe; ea, nc-a amăgit o clipă că fira pute; s-o ajungem de jos. pe-o cale oarecare. Ne uităm riedu meriţi, cum am putea-o aduce, cum am putea să creştem sau să ne prelungim într-un fel braţele. Nu e chip. S-< doboiîm cu un arac ? Nu ne îndurăm ; caisa s-ar zdrob mustind, carnea s-ar umple de pămînt, şi n-ar mai ave; nici un folos. S-o lăsăm mai bine s-o ciugulească păşii rile şi viespii. „Dacă m-ajuţi puţin, mă sui în cais", zic Ana, vădind un neastîmpăr în picior, ce face să-i vibre; | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||