Summary Dumitru Matcovschi – 70 yars old person a man who tells

Catedra Limba Română şi terminologie medicală

Foreign language communication is based on the ability to understand, express and interpret thoughts, feelings and actions both in oral and writing form. The essay and oral speech are perfect ways in developing communicative abilities wich enable as to accomplish the major object of foreign romanian language lecture for non-native students. Formation of communicative competence.

In this context we can apply at middle abilities and cultural understanding.

Rezumat

Comunicarea într-o limbă străină se bazează pe abilitatea de a înţelege, de a exprima şi de a interpreta gânduri, sentimente şi fapte atât pe cale orală, cât şi în scris. Eseul şi discursul sunt modalităţi perfecte de dezvoltare a abilităţii de comunicare, ce ne ajută la realizarea obiectivului major al lecţiei de limba română în grupele alolingve: - formarea competenţei de comunicare.

În acest context se apelează la abilităţi de mediere şi înţelegere culturală.

Un obiectiv major al procesului Bologna se referă la aspectul lingvistic al cooperării educaţionale în spaţiul european unic. Instruirea profesională în cadul USMF ,,Nicolae Testemiţanu’’ se realizează în patru limbi: română, rusă, franceză, engleză. În asemenea condiţii, formarea culturii lingvistice a studenţilor este un obiectiv major pentru profesorii de limba română, reieşind din faptul că comunicarea îi ajută pe tineri să se integreze eficient în societate. Limba română este limba de stat în Moldova. În cadrul procesului instructiv-educativ comunicarea constituie pilonul de bază al lecţiilor de limba română. Studenţii învaţă să comunice prin activităţi instructiv-educative ce au la bază cooperarea.

Lucrul în grup presupune comunicarea.

Comunicarea din ,,comunicus’’ (latină) – comun; vb: ,,a comunica’’ a face ceva în comun. (p. 8-9). Comunicarea:

- reprezintă mecanismul ce face posibilă existenţa relaţiilor umane, adică toate simbolurile spirituale şi mijloacele care servesc la transpunerea în spaţiu şi la menţinerea în timp a acestor relaţii. Ele cuprind expresia feţei, aitudinea corporală, vocea, scrierea;

- sistem de schimb între organisme; actul comunicării efectuat de un individ declanşează un răspuns, o modificare de comportament din partea altui individ;

- actul prin care una sau mai multe persoane trasmit (emit) şi repeţionează mesaje, ceea ce se petrece într-un anumit context, presupune anumite efecte şi prevede posibilităţi favorabile de folosire a feedback-ului.

Astfel despre comunicare se poate spune că reprezintă o modalitate fundamentală de interacţiune psihosocială, un schimb de mesaje între indivizi menit să realizeze relaţii interpersonale durabile prin care se poate influenţa menţinerea sau modificarea comportamentului individual sau de grup. De aceea este interpretată ca o interacţiune prin care subiecţii schimbă mesaje, ating obiective specifice, dirijează şi controlează activitatea unei persoane sau a unui grup, se influenţează reciproc şi aşteaptă reacţii de răspuns (pozitive sau negative) sub formă de feedback.

Elementele structurale ale comunicării didactice sunt:

emiţător

1. Partenerii / \ profesor

\ / student

receptor
2.

3. Mesajele (informaţii, determinate de natura subiectului tratat).

4. Canalul de comunicare.

5. Factori perturbanţi.

6. Contextul didactic.

7. Feedback-ul.

Aceste elemente sunt determinaţii calităţii comunicării.

În cadrul comunicării se crează o reţea de comunicare are următoarele componente:

Pentru realizarea eficientă a acestei reţele de comunicare, studenţii sunt antrenaţi în activităţi de comunicare orală, bunăoară prin prezentarea unor discursuri sau prin realizarea eseurilor.

În actul comunicării orale atât emiţătorul cât şi receptorul îşi asumă succesiv cele două roluri, relaţia de comunicare fiind biunivocă, pe când comunicarea scrisă face ca rolurile de emiţător şi de receptor să fie ireversibile, relaţia, în acest plan fiind univocă.

De cele mai multe ori, contextul situaţional nu are importanţă pentru comunicarea scrisă, pentru aceasta fiind esenţial contextul referenţial. Scrisul implică formulări definitive, emiţătorul şi receptorul putând fi separaţi prin mari diferenţe spaţiale şi / sau temporale. În acest context vom menţiona scrierea liberă (freewriting) care se realizează în baza diverselor aforisme ca:

- Prima bogăţie este sănătatea (Ralph Wadlo Emerson);

- Un organism sănătos este camera de oaspeţi a sufletului, un organism bolnav - o închisoare (Francis Bacon);

- Cu siguranţă sănătatea este mai mult valoroasă decît banul, deoarece sănătatea face banul.

(Samuel Johnson).

Se implementează pe larg şi eseul.

Termenul eseu profine din franceză essai, care înseamnă ,,încercare’’.

Eseul este forma de notaţie a unor observaţii personale, cu caracter refelexiv, în care se aduc, la modul impresionistic, cu o deplină libertate de mişcare a spiritului, sugestii de cunoaştere pe cele mai diverse teme. Opera eseistică se caracterizează prin stilul digresiv şi conţinutul paradoxal.

În literatura română, primul eseu erudit este Pseudokyneghetikos de Alexandru Odobescu, pe tema vănătorii reflectate concomitent cu sculptură, grafică, pictură şi în literatură.

Drept teme pentru realizarea unor eseuri de către studenţi ne-ar putea servi:

- Profesia de medic – prezent, trecut, viitor;

- De ce vreau să devin medic (stomatolog, farmacist);

- Pe acest străbun pământ numai dragostea e viaţă.

Utilitatea acestor modalităţi de comunicare este incontestabilă, contribuind la formarea competenţei de scriere.

Deosebit de importantă este comunicarea orală. În acest sens studenţii sunt încadraţi în conferinţele ştiinţifice anuale intrauniversitare prin prezentarea unor discursuri, comunicări, referate; precum şi în şedinţele ,,Asklepiazii’’ – organizate la nivel la catedră.

În cazul comunicării orale, datele contextului imediat sunt implicate, referirea la acestea fiind posibilă şi prin mijloace paraverbale (para – aproape lângă): tonul, pauza, intonaţia.

* Tonul este caracteristica articulatorie, constând în vibraţii de înălţime în rostirea silabelor într-un cuvânt. Aceste variaţii sunt determinate de numărul de vibraţii pe secundă şi de contracţiile coardelor vocale.

* Pauza este întreruperea vorbirii. Are durată variabilă şi se notează prin semne de punctuaţie ca virgula, linia de pauză etc.

* Intonaţia este variaţia de înălţime a tonului în rostirea unui enunţ: intonaţia poate fi definită şi ca unitate suprasegmentală ,,extensivă’’ (unitatea suprasegmentată ,,intensivă’’ fiind accentul).

Intonaţia şi melodia enunţului transmiţând:

- anumite informaţii gramaticale (tipul de enunţ în funcţie de scopul comunicării: declarativ, interogativ, exclamativ);

- semnificaţii de tip conotativ, legate de starea afectivă a emiţătorului, atitudinea şi intenţiile comunicative ale acestuia.

Atunci când se lucrează la pregătirea studenţilor pentru conferinţele universitare sau pentru cenacluri aceste mijloace paraverbale sunt o prezenţă sine qua non a discursurilor prezentate. Din franceză discours, lat. discursus - ,,alergare încoace şi încolo’’.

E o specie a genului oratoric, fiind o expunere orală sau scrisă a unei teme în faţa unui auditoriu.

Clasificare:

- politice (într-o adunare publică, parlament etc.);

- academice (la deschiderea şi închiderea unei sesiuni);

- panegirice (cu ocazia celebrării unor sărbători naţionale);

- savante (ştiinţifice);

- retorice.

Scopul discursului ţinut de către student este să convingă auditoriul în privinţa temei abordate, prin argumente bine înlănţuite, într-o gradaţie care merge spre concluzii. Oratorul trebuie să impresioneze intelectual şi emoţional, pentru a-şi convinge auditoriul să adopte anumite atitudini. Se pune un accent deosebit pe claritatea expunerii ideilor, logica argumentelor şi gradarea lor ascendentă spre concluzie, eleganţa limbajului, nota de solemnitate a expunerii. Deosebit de importantă este originalitatea temei abordate şi contribuţia personală a studentului la realizarea discursului prin asigurarea cu postere, slaiduri etc.

Evaluarea discursurilor se face luând în considerare toate elementele menţionate anterior.

În formarea culturii lingvistice există o interdependenţă vizibilă:

Comunicare scrisă

↓ ↑

Menirea profesorului de limba română este să îmbine armonios aceste tipuri de comunicare prin îmbinarea cu multă măiestrie pedagogică a metodelor pentru formarea competenţei de comunicare în scris (eseul, scrierea liberă, cubul, referatul, adnotarea, proiectul) precum şi a metodelor de formare a competenţei de comunicare orală (discursul, dezbaterea, argumentele pro- şi conrtra-).

Iar afirmaţia lui Faulkner: ,,Ambiţia mea este să pun totul într-o frază, nu numai prezentul, ci întregul trecut de care depinde şi care tinde să ajungă din urmă prezentul, secundă cu secundă’’, ne face să medităm din nou asupra problemei deschise – comunicarea. Deci, a spune multe prin cuvinte puţine, este o artă.

Concluzii

Competenţele cheie reprezintă un pachet transferabil şi multifuncţional de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini de care au nevoie toţi indivizii pentru împlinirea / şi dezvoltarea personală, pentru incluziune socială şi inserţie profesională. Acestea trebuie dezvoltate până la finalizarea educaţii obligatorii şi urmează să acţioneze pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi. Iar competenţa de comunicare constituie succesul integrării sociale a mediciniştilor.

1. ,,Procesul de la Bologna în Republica Moldova (2004-2007)’’. Coordonator Constantin Marin, Editura: ,,IMPRIT Service’’, Chişinău, 2008.

2. Mihaela Căzărescu, Corina Cace, Laura Ştefârţă. ,,Comunicare didactică şi aplicaţii’’.Editura ASE, Bucureşti 2003.

3. ,,Limba şi literatura română pentru şcoală alolingvă’’. Ştiinţa, Chişinău, 2007.

4. Mihai Stanciu. ,,Reforma conţinuturilor învăţământului’’. Cadru metodologic, Polirom, Iaşi, 1999.

5. Malcom Lowry. ,,Sub vulcan’’, Polirom, Iaşi, 2003.

Catedra Limba Română şi terminologie medicală USMF „Nicolae Testemiţanu”

Actualy the communication in our life demands an organized expression, fluency, efficiency. For this purpose we need to correct different language mistakes. Recommended formula will increase the quality of every person expression only in case of observation of the Romanian language norms.

Actualmente comunicarea în viaţa noastră necestă o exprimare organizată, fluentă, eficientă etc. Pentru aceasta avem nevoie de a corecta diversele categorii de erori de limbaj. Formele recomandate vor spori calitatea exprimării fiecărei persoane, doar atunci cînd vor fi respectate normele limbii române.

Oricare ar fi forma de trasmitere a mesajului, fiecare trebuie să ţină seama de următoarele preocupări:

- să găsească termenii adecvaţi;

- să construiască corect frazele;

- să scrie corect din punct de vedere gramatical;

- să aibă un stil agreabil.

Lexicul disponibil, mai ales ansamblul substantivelor, adjectivelor, verbelor sau adverbelor susceptibile de a fi utilizate este destul de întins, fără a mai vorbi de vocabularul specializat. Căutarea cuvîntului ,,potrivit’’ nu este neapărat un exerciţiu de prisos, dacă aceasta presupune precizia limbajului, refuzul incorectitudinilor, preocuparea pentru o terminologie diversificată, care să nu se repete.

Termenii reţinuţi trebuie să fie adaptaţi realităţii pe care vor să o exprime.

Cîmpul lexical ales. El înglobează toate expresiile care, apărînd într-un text sau într-o lucrare, se referă la aceeaşi temă. Fiecare disciplină are propriul său ,,jargon’’, a cărui folosire este necesară, evitînd aplicarea lui la contexte diferite.

Nu trebuie să ne lăsăm vrăjiţi de voga pe care o au anumite cuvinte provenind din comerţ, medicină sau informatică (a programa, în loc de a fixa data unei reuniuni, a iniţia, în loc de a începe o activitate).

În măsură posibilităţilor, este preferabil să fim cît mai clari şi naturali.

Moda cuvintelor venite din engleză este o sursă de exces, antrenînd distrugerea limbii, în afară de anumite domenii tehnice unde implantarea este mai veche. Cel mai adesea, există în limba noastră corespondenţe pe care e absurd să le neglijăm: de ce am înlocui, de acum, stat-major, listare sau publicitate poştală cu staff, listing sau mailing?

Într-un articol publicat în revista Expressions, Bernard Jolibert atrăgea atenţia, că ,,ceea ce este uşor de imaginat nu se enunţă şi clar’’. Să ne ferim, deci, de limbajul alambicat sau de alte galimatias.

Limbajul vechi ,,Nu se spune’’ 1. Se lucra în bibliotecă. 2. Se studia pedagogia generală.

Limbajul de astăzi ,,Se spune’’ 1. Se studiază date informative la Centrul de documentare din mediatecă. 2. Astăzi, devii ,,specialist-cercetător’’ în transdidactică pluridisciplinară mediaformativă.

3. Se organizau întîlniri pentru a schimba idei, sfaturi, la nevoie. 4. Studentul învaţă ceva. 5. Se ieşea în recreaţie.

3. Se participă activ la seminarii bisăptămînale de pedagogie interactivă. 4. Studentul de azi îşi gestionează cunoştinţele în cadrul unei relaţii de ajutor personalizată. 5. Se profită de ,,locurile de respiro’’ ludice.

O comunicare adaptată

Fiecare dintre noi poate face greşeli de limbă; fără a pretinde trecerea în revistă a tuturor inexactităţilor ce pot fi întîlnite, de exemplu cele cu privire la neologisme, barbarisme, pleonasme şi paronime.

* Neologismele. Adică crearea de cuvinte artificial (ca ,,a soluţiona’’ în loc de a rezolva). Asemenea termeni nu pot fi acceptaţi decît dacă apar în dicţionar.

* Barbarismele. Corespund unor interpretări contrare semnificaţiei veritabile (,,consecvent’’, care înseamnă ,,conform logicii’’; capătă adesea sensul denaturat de ,,important’’ sau unor deformări: transcendent – transcedent, vocabular – vacabular.

Abaterile de la formele corecte de plural nu sunt deloc neglijabile, deseori confruntîndu-se substantivele feminine, terminate în –e cu cele terminate în –i (şi invers).

De exemplu:

a) cu desinenţa de plural în –e // -i

Cele mai cunoscute substantive defective de singular, deci care au numai forme de plural:

anale, aplauze, blugi, confeti, ghilimele, grîne, măruntaie, minuturi (mîncăruri), ochelari, pomeţi, rechizite (de scris), şale, zori.

Unele substantive comune au forme specifice care se deosebesc, în urma derivării genului masculin de cel feminin:

Alte substantive au o singură formă şi pentru masculin şi pentru feminin: chirurg, dramaturg, fochist, general, jandarm, maistru, manager, miner, ministru, rector, notar etc.

Cuvinte cu o formă foarte asemănătoare în care diferă doar o literă sau o silabă, semnificaţia lor fiind diferită.

De exemplu:

Acceptare: acord, consimţămînt

Accepţie: sensul în care un termen e folosit

Coliziune: şoc între corpuri care se întîlnesc

Coluziune: înţelegere secretă

Conjectură: opinie bazată pe probabilităţi

Conjunctură: concurs de împrejurări sau de evenimente

Decadă: perioadă de 10 zile

Deceniu: perioada de 10 ani

Elocuţiune: manieră de a se exprima oral

Alocuţiune: discurs

Eminent: care e deasupra nivelului comun, de ordin superior

Iminent: apropiat, care se va produce în foarte scurt timp

A evoca: a menţiona, a aborda, a rememora

A invoca: a chema în ajutor o putere superioară, a recurge la

Înclinare: aplecare, pantă

Înclinaţie: predispoziţie, atracţie

Ingeniozitate: îndemînare, pricepere

Ingenuitate: candoare, inocenţă, naivitate

Notabil (adj.): remarcabil, apreciabil

Notoriu: cunoscut de toţi, manifestat

Aceste precizări fiind făcute, vor fi eficiente la nivelul exprimării orale şi scrise, cele două forme de comunicare – în afara principiilor metodologice comune – prezentînd caracteristici diferite şi întrebuinţînd instrumente proprii.