Summary Dumitru Matcovschi – 70 yars old person a man who tells

Actualmente suntem martorii unei avalanşe copleşitoare de termeni neologici în toate domeniile de activitate. Afluxul de cuvinte (şi de sensuri) noi, pătrunse în limbă într-o perioadă extrem de scurtă, produce modificări esenţiale în modelele de formare a cuvintelor (revitalizarea modelului grec de compunere) şi reflectă unele tendinţe specifice vocabularului limbii române actuale:

• 
  preferinţa pentru termeni analizabili;
  
• 
  predominarea unităţilor lexicale terminologice în ansamblul împrumuturilor lexicale;
  
• 
  economia lingvistică.
  

1. Coseriu, E. Lecţii de lingvistică generală. – Chişinău: Arc, 2000. 302 p.

2. Colesnic Codreanca, I. Sociolongvistica. Mic dicţionar terminologic. – Chişinău: Museum, 2002. – 48 p.

3. Constantinescu Dobridor, C. Dicţionar de termeni lingvistici. – Bucureşti: Teora, 1998. – 3520 p.

4. Saussure, F. Scrieri de lingvistică generală. – Iaşi: Editura Polirom, 2004. – 352 p.

5. Rey, A. La terminologie: noms et notions. – Paris: Le Robert, 1979. –127 p.

6. Даниленко, В. Лексика языка науки. Терминология. Авторефер. дисс. на соиск. учен. степени д-ра филолог. наук. – Москва: АН СССР, Ин-т рус. языка., 1977. – 41 с.

IMPLEMENTAREA TERMENILOR MEDICALI LA ORELE PRACTICE DE LIMBA FRANCEZĂ

Victoria Voloşciuc, Natalia Costiuc, Raisa Scutelnic

Catedra Limbi Moderne USMF „Nicolae Testemiţanu”

The problem of the medical language has always been essential in medicine since ancient times. For the students from the department of medicine the medical terminology represents a way of enriching their vocabulary during the lessons of foreign language. The students will get the possibility to develop an entirely new vocabulary during their studies at university. This will enable them to analyse, understand and express themselves accurately in French.

During the lessons they will develop appropriate skills of work and individual thinking, as well as the skills of oral and written communication.

The lessons will stimulate students’ imagination and creativity. The students will acquire a new active potential which will lead to the improvement of a new scientific language.

Problema limbajului medical a ocupat dintotdeauna un loc esenţial în medicină încă de pe vremurile din antichitate. Pentru studenţii în medicină, terminologia medicală constituie o modalitate de îmbogăţire a vocabularului la orele de limbă străină. Viitorii studenţi vor obţine pe parcursul studiilor superioare posibilitatea să-şi dezvolte un vocabular cu totul nou, posibilitatea de a analiza, a înţelege şi a se exprima corect în limba franceză.

Pe parcursul orelor ei îşi vor dezvolta deprinderi corecte de lucru şi de gândire individuală, abilitatea de comunicare orală şi scrisă, imaginaţia, creativitatea şi vor deveni un potenţial activ în ameliorarea unei limbaj nou ştiinţific.
Obiective

A studia modalităţile de îmbogăţire a vocabularului medical francez.

A îndruma profesorul să cunoască mai bine potenţialul intelectual al studenţilor.

A implica studenţii în autoevaluare şi a le dezvolta deprinderi de comunicare orală şi scrisă.

Buna stăpânire a unei limbi străine, aptitudinea de a comunica liber depind în mare măsură de arsenalul formelor de limbă achiziţionate: cuvinte, structuri, expresii, locuţiuni ... Formarea gustului pentru lectură, deprinderea de a lucra cu manualul, instrument de informare şi documentare, descoperirea aptitudinilor de creaţie ale studenţilor şi cultivarea acestora se pot realiza într-o instituţie de învăţământ superior, o sală de curs, şcoli şi licee ... Deaceea, pentru a-şi realiza obiectivele complexe, profesorul trebuie să recurgă la o serie de activităţi desfăşurate în cadrul orelor, prin caracterul lor liber, deschis şi să stimuleze creativitatea studenţilor, cultivîndu-le astfel interesele şi înclinaţiile pentru limbă. Nu se poate declara aşa, pur şi simplu, că un cursant (student) ce studiază o limbă străină este apt de a comunica.

Cu atât mai mult când e vorba de a comunica într-un mediu în care este nevoie de anumite abilităţi şi competenţe lingvistice profesionale. Pentru a afirma acest lucru important trebuie să studiem (cercetăm) şi funcţiile pe care studentul în cauză este capabil să le exprime în limba străină. Este necesar să le amintim studenţilor noştri, că nu e suficient că ei să vorbească limba franceză, prinicipalul e ca ei să fie apţi să îndeplinească obligaţiunile profesionale şi sociale într-un mediu francofon. În procesul de studiu se va privilegia şi se vor promova la maxim atât competenţele de limba generale cât şi cele profesionale, iar cât priveşte activităţile de limbă, se vor privilegia în măsura posibilităţilor vorbirea, scrisul, audiţia şi audiovizualul. În plus vom mai apela la aşa activităţi ca: citirea, traducerea contextuală, povestirea, achiziţionarea competenţelor generale la orele de limbă. Ştim cu toţii, că o limbă străină se învaţă pe toată viaţa şi că studierea ei nu are drept scop o stăpânire perfectă, esenţialul este aptitudinea de a comunica, a înţelege limba şi de a se face înţeles, exact ceea ce le lipseşte studenţilor noştri. Principalul scop în predarea unei limbi străîne constă în a ajuta studenţii să comunice eficient. O greşeală lexicală sau gramaticală este desigur un minus (neajuns), dar în majoritatea cazurilor putem fi înţeleşi şi mesajul este receptat corect. La fel stau lucrurile şi atunci când nu cunoaştem cuvântul exact de care avem nevoie, iar situaţia este jenantă atât pentru noi, cât şi pentru persoana cu care dialogăm.

Aşa dar, studiind strategia studierii limbii străine, aspectul comunicativ, care presupune în primul rând un vocabular bogat şi variat, aducem câteva exemple la implementarea terminologiei medicale la orele de limbă franceză, şi anume de activităţile practicate în acest scop: vorbire, lectura, traducere, audiţie, interpretare, scris şi citit. Toate aceste activităţi vor fi expuse unor grade de specialitate, care să fie binevenite în ajutorarea studenţilor şi de a achiziţiona un anumit număr de funcţii ale limbii pe care trebuie să le stăpânească studentul nostru şi care constau în nişte liste concrete de termeni specifici, structuri, expresii ideomatice ... Iar să înveţi un vocabular nou nu e chiar atât de simplu cum e cazul studenţilor noştri. Studentul de la medicină va avea nevoie de noi activităţi lexicale pentru a se exprima sau a scrie, iar lucrul cu documentele autentice (texte de specialitate, reviste medicale şi presa medicală) include un număr colosal de unităţi noi (termeni medicali pur ştiinţifici a căror utilizare vizează un viitor foarte apropiat). Pentru aceasta profesorul va avea obligaţiunea şi rolul de a trece în revistă cuvintele-cheie, să explice sensul cuvîntului nou (termen medical) cu ajutorul sinonimelor, antonimelor, omonimelor, expresii, iar sensul cuvîntului să fie folosit în mici contexte sau fraze. Folosirea dicţionarului bilingv este binevenit pentru activitatea lor independentă, iar vocabularul să fie asimilat de ei în timpul activităţii didactice cum ar fi comunicarea şi lectura. Pentru comunicare, studentul trebuie să aibă pregătit mai multe variante. Calea principală pentru a ajunge la această deprindere este discuţia permanentă, în cea mai mare parte nepregătită din timp. Studentul trebuie să atingă următoarele performanţe: să fie capabil de a comunica şi de a discuta fără dificultate în limba străină pe diferite subiecte profesionale, să extragă o informaţie succintă din textul studiat, să facă în scris sau oral, sau cu dicţionarul, rezumatul unui text de specialitate. Profesorul, la rândul lui, trebuie să-şi aleagă un mod individul de predare a temei, să orienteze studentul spre conştientizarea performanţelor şi rezultatelor sale, să-şi fixeze strategia lui didactică şi obiectivele de învăţare.

De exemplu, după ce s-a studiat tema ,,Antibiotiques’’ cu o lista importantă de termeni medicali pur ştiinţifici, în scopul fixării terminologiei medicale studiate şi evaluării calificative a cunoştinţelor la tema dată, avem rezervate aşa zisele ,,Textes de spécialité’’, care ţin de tematica de program ,,Aspirine – un médicament tous – terrains’’, are scopul de a stăpâni funcţiile de limbă.

- dire les domaines d’utilisation;

- dire la posologie (dosage, modalité d’administration, mode d’emploi);

- parler du parcours de l’aspirine; de l’histoire de l’aspirine – enfant du saule ...

Se va analiza mai apoi şi sinonimul cuvîntului respectiv ,,médicament universel, ,,tous-terrains’’, ,,panacée’’, ,,médicament polyvalent’’, ,,placebo’’. Apar noi cazuri de omitere în pronunţarea unor consoane ,,asthme’’, ,,condamner’’, ,,baptiser’’, ,,compter’’, alte cuvinte: ,,capillaire’’, ,,fibriller’’, ,,bacille’’, ,,virus’’, ,,ischémie’’, ,,prurit de la peau’’, ,,tendon d’Achille’’, ,,schizophrenie’’. Un alt text de specialitate poate servi ,,N’abusez pas de l’alcool’’. Noţiunea generală de ,,nuire à la santé’’, se completează cu ,,compromettre la santé’’, ,,tarir les forces de l’intelligence’’, ,,anéantir la volonté’’, ,,la raison succombée’’, ,,le sens moral est pervetri’’. Pentru a fixa aceşti termeni, dar şi pentru a obţine noi funcţii lingvistice recurgem la nişte strategii discursive (activităţi, operaţii intermediare), ,,persuader vos pts sur la nocivité de l’alcool’’, ,,tenez un discours sur le thème ,,L’alcoolisme, maladie héréditaire?’’.

Un rol aparte aici îi revine lucrului cu dicţionarul, atunci când nu cunoaştem înţelesul unui cuvânt. E important de verificat când şi cum poate fi utilizat, în ce cazuri, ce sens mai poate avea cuvîntul dat. Învăţarea cuvintelor prin acumulare/asimilare e doar primul pas spre îmbogăţirea vocabularului, scopul final fiind folosirea lor corectă în context. Elementul audiţiei şi audio-vizualului are o importanţă incontestabilă în implementarea calitativă a termenilor limbii studiate. Acesta este unul din cele mai grele examene la care sunt supuşi studenţi neobişnuiţi şi neiniţiaţi cu noul aspect de studiere a limbii franceze. Pentru a uşura competenţa e necesar să ţinem cont de factorii care afectează dificultatea.

- cunoaşterea bună a studenţilor;

- viteza elocuţiunii;

- accentul şi claritatea articulaţiei;

- nivelul inteligenţiei şi potenţialul creativităţii;

- dezvoltarea deprinderilor de comunicare orală şi scrisă;

- dificultăţile studenţilor în activitatea de învăţare.

Traducerea textelor medicale au şi ele rolul lor ,,l’intimité des tissus’’ (la profondeur); ,,le médecin se tient au chevet du malade’’, ,,le danger que courrait le patient’’, ,,être opéré à chaud – en pleine crise’’, ,,materner le malade – le soigner’’, ,,en envisager une hospitalisation’’ ...

Competenţele lingvistice, adică crearea actelor de comunicare ce ţine cont de lexic, fonetică, gramatică, expresii ideomatice, lectură, pronunţie, actualizarea competenţelor lingvistice prin dexterităţi de comunicare orală şi scrisă, formarea aptitudinelor de decodare a unui document autentic; - competenţele descursive sau comunicative, - include aplicarea cunoştinţelor şi a deprinderilor, aptitudinea de a comunica, act verbal situativ într-un context anumit, activităţi în baza lexicului tematic sau a unui document studiat, alte funcţii legate de limbă sunt principalele direcţii asupra cărora se pune accentul. Implementarea termenilor medicali e eficientă atunci când se va ţine cont de o altă faţetă a competenţelor comunicative – şi anume competenţele socio-culturale. Literatura franceză ne furnizează un material bogat din care putem selecta fragmente ce au tangente cu specificul specialităţii de medic, ,,Les hommes en blanc’’, ,,Journal d’une femme en blanc’’ (A. Soubiran), ,,Le malade imaginaire’’ de Molière, ,,Médecin de campagne’’ de Balzac, ,,Vive l’hôpital’’ de Monique Brossard le Grand, texte ce vizează deontologia medicală ,,Perceptele lui Hippocrate’’, textul de audiţie ,,Le médecin vous met en garde contre certains comportements excessifs’’, filme video aduse de la Alliance Française ,,Sage-femme, une passion’’, ,,Capture d’un caillot’’, ,,Hémoculture’’, ,,Bloc III, quartier de haute sécurité’’, ,,Vivre prématuré à l’hôpital d’Antoine Béclère’’. Toate aceste filme servesc ca supliment la manualele noastre de limbă franceză anul II şi I autorii cărora sunt L. Ababii-Lupu, N. Cuniţchi, G. Bejenaru.

Predarea şi explicarea gramaticii merită şi ea o bună pregătire şi trebuie să fie atractivă. Alegerea exerciţiilor gramaticale trebuie să fie bine gândite şi selectate. Deaceea la orele de limbă franceză se vor sugera activităţi cu element distractiv, de joc sau de competiţie, fişe cu exerciţii gramaticale, teste, exerciţii libere sau dirijate, exerciţii euristice (sub formă de dialoguri), exerciţii ludice, de transformări gramaticale.

Trecerea la un nivel mai superior al competenţelor comunicative presupune o cunoaştere globală a structurii lor gramaticale. Alegerea regulelor de gramatică depinde de necesităţile de comunicare ,,faire (mettre, poser, établir) le diagnostic, une maladie virale, parasitaire, métabolique, cancéreuse, de civilisation. Racontez le texte: ,,Dormir sans médicaments’’, ,,Squelette’’, rezumate pe baza cuvintelor-cheie, utilizarea modului subjonctif sub formă de dialoguri, imperativul cu sfaturi adresate pacienţilor.

După învăţarea concordanţei şi propoziţiei condiţionale se propune studenţilor exerciţii creative, pornind de la întrebarea ,,Qu’est – ce que vous feriez si vous aviez une baguette magique?’’. Variante de răspuns:

- Si j’avais une baguette magique je guérirais tous les malades de cancer ...

- Si j’étais médecin je ...

- Si la lune voyait elle ...

Să comenteze o frază:

- S’il fallait tenir compte des services rendus à la science, la grenouille occuperait la première place.
Studenţii sunt confruntaţi cu situaţia improbabilă, trebuind să prevadă toate consecinţele posibile. Ei pot fi întrebaţi ce s-ar întîmpla, dacă ei ar înţelege limba păsărilor, dacă ar fi mereu noapte, dacă el ar fi invizibil, ce s-ar fi întîmplat, dacă Napoléon ar fi fost învins, dacă Maria Stuart ar fi devenit regina Angliei şi a m.d.

O modalitate eficientă de lucru este formarea sinonimelor, antonimelor, omonimelor. Studenţilor li se cere să spună sau să scrie câte mai multe cuvinte care au aproape acelaş înţeles cu cuvîntul dat ,,soigner’’, ,,traiter’’, ,,guérir’’, să explice omonimele ,,sain’’, ,,saint’’, ,,sein’’, ,,sang’’, ,,cent’’, ,,sans’’. Ei ştiu ce sinonime pot avea cuvintele ,,médecin’’, ,,opération’’, ,,malade’’, ,,affection’’, verbele ,,découvrir’’, ,,établir’’, ,,subir une opération’’; omonimele ,,foie’’, ,,chair’’, ,,coeur’’, ,,dent’’, antonimele ,,fortifier’’, ,,tuer’’; jocul cu terminarea unei fraze (propoziţii).

- Anatomie est la reine de toutes les disciplines; - est le flambeau du docteur; - est la science du médecin;

Un alt exemplu: - Le coeur de l’homme est un diamant qui remplace tous les carats du monde; - est sans rides; - est un organe creux, musculaire, autonome. Studentul purcede la nişte exerciţii de însuşire a cunoştinţelor, de dezvoltare a priceperilor (semantice, frazeologice, sintactice), de dezvoltare a deprinderilor (exerciţii comunicative) şi aici ne referim la expresiile din medicină cu echivalentele lor ,,être dur au mal = être résistant à la maladie’’, ,,prendre de l’emboinpoint – grossir, avoir quelques kilos en plus’’, ,,contracter une maladie – attraper une maladie’’, ,,une affection terminale (en phase terminale) – un cancer métastasé’’.

La orele la limba franceză se vor studia şi temele de civilizaţie cu tendinţa spre medicină.

De exp.: ,,Le prix Nobel de MSF (Médecins sans frontières)’’, ,,Symbole du serpent en Médecine’’, ,,Emblèmes officiels de la médecine’’, ,,Relation: médecin – malade’’.

Crearea situaţiilor – probleme.

Contraziceri.

Scrisori adresate medicilor de către pacienţi:

Utilizări neobişnuite:

Li se propune studenţilor să crie câte mai multe utilizări neobişnuite ale unor substantive sau nume de învăţaţi.

L. Pasteur, savant célèbre, illustre, fameux, éminent, fondateur de la microbiologie, chémiste.

Un alt exemplu:

/ ↓ ↓ \

Apoi studenţii sunt rugaţi să facă conceptul (definiţia) unei propoziţii cu aceste cuvinte.

Le médecin est un professionnel de la santé qui travaille à l’hôpital, qui prévient la maladie et traite le(s) pt(s), pratique des examens médicaux et des méthodes d’investigation et fait des services de nuit...

Urmează mai apoi o listă uzuală de verbe ce pot caracteriza activitatea medicală a doctorului. Chiar dacă studenţii folosesc dicţionarul, instrument indispensabil al lor, aceasta din urmă le educă gândirea divergentă. Această modalitate de lucru poate fi utilizată la orice lecţie, pornind de la cuvinte simple ,,oeil’’, ,,grossesse’’, ,,coeur’’, ,,muscle’’.

Principalul scop în predarea / învăţarea unei limbi străine constă în a ajuta studenţii să comunice eficient. În selectarea activităţii sale cotidiene pentru orele de limbă profesorul va utiliza două criterii de bază:

1. Propriile sale preferinţe (nici o activitate nu se va desfăşura la nivel, dacă profesorului nu-i place);

2. Preferinţele studenţilor, care depind de particularităţile de vârstă, de competenţele de limba, interese, invenţie (inventivitate), dexteritate şi gradul de implicare.

Orice profesor trebuie să fie preocupat de activitatea sa şi de succesele studenţilor săi, propunând noi metode de abordare a procesului de învăţămînt. Fiecare apel la imaginaţie determină o implicare activă în desfăşurarea orelor şi va contribui la o asimilare temeinică a cunoştinţelor predate.


Bibliografie

1. D. Girard. Comment enseigner le FLE. Paris, 1999.

2. Tendinţe actuale în predare limbilor moderne. Bucureşti, 1980.

3. Le plaisir d’apprendre. Info @ cavilam. com. fr. 2006.

4. Le français dans le monde. Francophonies du Sud. N. 3, 2005.

5. Larousse Médical. Paris, 1986.

6. Encyclopédie médicale pratique. Paris, 1975.

7. Express 30/4, 2002, p. 30.

8. Femme Actuelle, 1999, p. 69.

9. Santé magazine, 2005, p. 75.

Catedra Limbi Moderne USMF „Nicolae Testemiţanu”

Studying a foreign language implies the formation of writing and speaking skills, as well as obtaining some performances that will help the student read and speak. From the theoretical point of view, learning is based on two aspects: linguistic and methodological. The linguistic aspect covers the lexical and grammatical material with interesting, scientific, informative problematic aspects. The methodological aspect refers to: organization of the selected material, determination of the text consequence, exercises, tests use, verification of the abilities and of the linguistic skills.

Studierea unei limbi străine implică formarea competenţei de comunicare orală şi scrisă, precum şi obţinerea unor performanţe care să-i permită studentului să citească literatură în limba străină, să comunice. Din punct de vedere teoretic, învăţarea limbajului de specialitate vizează două aspecte: lingvistic şi metodic. Aspectul lingvistic cuprinde materialul lexical şi cel gramatical, selectarea textelor cu conţinut ştiinţific, cu caracter comunicativ, informativ, problematic, interactiv. Aspectul metodic se referă la organizarea materialului selectat, determinarea succesiunii textelor, la verificarea abilităţilor şi deprinderilor lingvistice.

Selectarea materialului pentru orele practice are următoarele obiective: însuşirea practică a limbajului uzual, priceperea de a conversa pe teme vizînd aspecte de viaţă cotidiană, însuşirea terminologiei medicale, formarea deprinderii, de a citi literatura de specialitate, de a selecta din textul citit informaţia necesară, de a interpreta, de a forma pe baza textului citit, propriile enunţuri, de a forma deprinderi, de a conversa pe teme legate de specialitate, formarea priceperii de a utiliza dicţionarul şi de a traduce texte din domeniu, formarea deprinderii de exprimare în scris, dezvoltarea interesului pentru studierea limbii străine, pregătirea pentru examenul de competenţă lingvistică. Lexicul de specialitate trebuie învăţat în mod special, pentru că buna cunoaştere a lexicului uzual nu este suficientă, nu presupune înţelegerea adecvată a unui text specializat. Textele didactice se aleg după următoarele criterii: - unitatea tematică; - conţinut informativ; - unitate conţinut; - accesibilitate; - autenticitate; - textele să fie scurte; - subtemul de exerciţii trebuie să cuprindă probleme de gramatică specifice limbajului ştiinţific, exerciţii de formare a deprinderilor de lectură, de selectare a informaţiei de bază, de fixare a informaţiei; - textele trebuie să prezinte interes pentru studenţi şi să se bazeze pe cunoştinţele deja acumulate, să ţină cont de capacităţile intelectuale ale studenţilor.

Transmiterea şi însuşirea unui text de specialitate presupune următoarele etape: - pregătirea şi organizarea materialului didactic; - familiarizarea cu noţiunile folosite în text; - evidenţierea termenilor cheie; - citirea textului; - verificarea înţelegerii textului prin traducerea adecvată a termenilor noi; - traducerea selectivă a propoziţiilor; - exerciţii de tipul întrebare-răspuns; - ascultarea textului şi redarea lui în formă orală şi scrisă ce are un scop: activizarea lexicului de specialitate, formarea priceperilor de a selecta informaţiile referitoare la viitoarea specialitate .

Activităţile interactive şi cele socioculturale sunt utile: - utilizarea materialelor şi mijloacelor auxiliare în predare; - folosirea unor materiale autentice ca ziare, reviste, articole, vederi, ca tehnici de predare cu caracter aplicativ; - folosirea dicţionarelor ca reviste pentru învăţarea şi utilizarea limbii engleze; - utilizarea bancurilor, glumelor, frămîntărilor de limbă ca modalităţi de ameliorarea abilităţilor de ascultare, comunicare mai eficientă; - învăţarea studenţilor să lucreze la proiecte, să discute şi să rezolve probleme de viaţă; - utilizarea unor surse alternative pentru învăţare, pentru creşterea flexibilităţii şi pentru adaptarea proceselor didactice la specificul nivelului studenţilor, crearea contextului folosind mimica, posterele.

Aceste activităţi au rolul de a-l plasa pe student în situaţii de comunicare similare celor din viaţa reală şi constituie activităţile de învăţare ale domeniilor limbii ceea ce ţine de: - activităţi de comunicare orală – ascultare activă şi realizarea monologurilor şi dialogurilor; - activităţi de comunicare scrisă – eseu, rezumat; - activităţi de lectură şi de învăţare a categoriilor lexicale şi gramaticale. Pentru construirea activităţilor didactice în concordanţă cu obiectivele, competenţele, valorile şi cu actualitatea programelor, este nevoie de utilizarea metodelor, strategiilor diverse aşa ca: - metode specifice ale învăţării active, individuale şi prin cooperare; - metode pentru formarea gîndirii critice; - metode specifice stimulării şi dezvoltării creativităţii studenţilor.

Specificul şi caracteristicile procesului educaţional determinate de importanţa finalităţii formării personalităţii, implică necesitatea supunerii unei legi generale de apreciere proprii oricărei activităţi umane, eficienţa. Din aceste considerente proiectarea proceselor didactice, organizarea şi desfăşurarea lor trebuie să respecte anumite norme şi să se realizeze prin anumite forme, metode şi moduri de activitate. Aceste circumstanţe generează necesitatea abordării procesului educaţional din perspectiva tehnologiei didactice, ce înglobează ansamblul de forme, metode, mijloace, tehnici şi relaţii cu ajutorul cărora se vehiculează conţinuturi în vederea atingerii obiectivelor. Considerăm că în procesul de învăţămînt este semnificativă şi oportună prezenţa unui suport de experienţa deţinută de studenţi care, implicit, facilitează însuşirea cunoştinţelor şi interesul pentru materia nouă. Interesul pentru materia de studiu depinde de mulţi factori: de inteligenţa studentului, motivaţia, noutatea, utilitatea şi importanţa informaţiei oferite de profesor. Pentru a fi auziţi, înţeleşi şi acceptaţi de cei pe care îi instruim este necesar să alegem corect modalităţile şi tehnicile de lucru adecvate.

În practica predării limbii engleze există o multitudine de metode care au fost şi sunt folosite unele mai eficiente, altele mai puţin eficiente.

Este metoda clasică considerată simplă şi eficienta ale cărei obiective sunt studiul gramaticii, al vocabularului. Abordarea este una deductivă, se pune accent pe învăţarea conştientă. Capacitatea de receptare a mesajului scris şi capacitatea de exprimare scrisă sunt cele mai exersate abilităţi. Limba nativă a studenţilor este intens folosită, tehnicile folosite fiind traduceri, citirea textelor, exerciţii de gramatică şi vocabular. Rolurile profesorului fiind de coordonator şi de evaluator al studenţilor, interacţiunea în clasă avînd loc în special între profesor şi studenţi. Corectarea studenţilor este foarte importantă deoarece se pune accent pe corectitudine.

Vocabularul şi gramatica sunt prezentate sub forma unor dialoguri care sunt învăţate prin repetiţie şi imitaţie. Gramatica este predată în mod inductiv. Exerciţiile care dezvoltă capacitatea de receptare a mesajului scris şi capacitatea de exprimare scrisă sunt bazate pe activităţile comunicative. Tehnicile folosite sunt dialoguri, jocuri de rol, repetiţii, exerciţii de gramatică şi de vocabular. Limba maternă a studenţilor nu este folosită. Profesorul este cel care controlează studenţii, le oferă modelul de limbaj, studenţii fiind imitatori ai acestui model.

Profesorul introduce elementele de limbaj ce trebuie asimilate. Studenţii exersează folosind tehnici de reproducere şi de repetiţie. La fel ca şi în cazul metodei audio-linguale vocabularul şi gramatica sunt predate inductiv, comunicarea primează, limba maternă nefiind utilizată, modelul este profesorul, care coordonează activitatea; pentru că este metoda bazată pe comunicare şi evaluarea se face tot în acest fel.

Principalul obiectiv al acesteia este acela de a învăţa studenţii să comunice într-o limbă străină. Nu este admisă traducerea, profesorul folosindu-se de lumea reală, imagini, pantomimă pentru a sugera sensul. Astfel dezvoltîndu-se: capacitatea de exprimare orală şi scrisă, de receptare a mesajului oral şi a celui scris. Tehnicile folosite sunt: conversaţia, citirea cu voce tare, exerciţii, compuneri, repetiţii. Profesorul este partener al studentului, fără a folosi autoevaluarea, aceasta fiind făcută sub forma unui interviu şi a redactării unui text scris.

Aici predarea trebuie subordonată învăţării. Studenţii au un rol activ, fiind responsabili de propria lor învăţare. Aceştia exersează mult, principalele domenii pe care se pune accent fiind pronunţia şi gramatica, greşelile fiind autocorectate.

Aplicarea studiului sugestiei în pedagogie, dezvoltată cu scopul de a ajuta studenţii să depăşească barierele învăţării. Principalul obiectiv este de a accelera procesul învăţării folosind puterile mintale. Studenţii trebuie să aibă o atmosferă comfortabilă, plăcută. Ei primesc noi nume şi noi ocupaţii. Sunt două etape ale lecţiei una receptivă şi una activă. Studenţii participă la diferite activităţi: citesc, interpretează dialoguri, exersează diverse jocuri, dramatizări. Elementele pe care se pune accent sunt vocabularul, capacitatea de exprimare, capacitatea de receptare a mesajului scris şi capacitatea de exprimare scrisă.

Se pune accentul aici pe comunicare, pronunţare, receptarea mesajului oral şi scris, precum şi discutarea unor elemente de gramatică. Limba nativă a studenţilor e folosită pentru a le da siguranţă. Greşelile sunt corectate de profesor, evaluarea constă într-un test oral sau scris.

Receptarea mesajului oral. Metoda are ca scop reducerea stresului în învăţarea unei limbi străine. Partea iniţială a lecţiei constă în modelare, profesorul dînd comenzi, realizînd acţiuni împreună cu studenţii. În a două fază a lecţiei studenţii demonstrează că au înţeles comenzile. În etapa iniţială profesorul vorbeşte şi studenţii răspund nonverbal, mai tîrziu rolurile se schimbă. Limba maternă este folosită doar la început, profesorul fiind coordonatorul studenţilor, studenţii fiind imitatorii acestuia. Studenţii vor vorbi atunci cînd simt că sunt pregătiţi. Profesorul este tolerant versus greşelile studenţilor. Evaluarea constă în verificarea înţelegerii prin realizarea unor activităţi.

Principalul obiectiv este fluenţa studenţilor, se pune accent pe comunicarea reală. Gramatica este învăţată prin practică, tehnicile folosite fiind discuţia, dezbaterile, jocurile de rol, drama. Erorile sunt tolerate în special în timpul activităţilor comunicative cînd accentul este pus pe fluenţă.

Deci diferenţiem următoarele tipuri de tehnologii: - tehnologii educaţionale care cuprind obiective transdisciplinare metodele şi procedeele de formarea proceselor de pricepere, memorare şi gîndire în sistemul de evaluare. Ansamblul tehnicilor şi cunoştinţelor practice necesare pentru organizarea, testarea, asigurarea funcţionalităţii instituţiei la nivel de sistem; - tehnologii didactice care cuprind obiectivele pe arii curiculare, teste, forme, metode şi procedee de formare a cunoştinţelor, capacităţilor şi aptitudinilor, de evaluare a studenţilor; - tehnologii metodice care angajează: obiectivele generale ale disciplinei, obiectivele specifice.

Prin conexiunea reuşită a diverselor elemente ale tehnologiei didactice ce descriu situaţii favorabile de învăţare, modalităţi de instruire eficientă, se încearcă diferenţierea şi individualizarea procesului didactic, se respectă principiile ştiinţifice în activitatea practică de instruire.

Una dintre componentele importante ale tehnologiei didactice este metodologia. Metodologia didactică se constituie ca o ştiinţă, care studiază natura, funcţiile şi clasificarea metodelor, utilizate în mod optim, în organizarea şi dirijarea procesului de instruire. Metodologia didactică semnifică ansamblul metodelor şi procedeelor utilizate în procesul de instruire avînd la bază o concepţie unitară cu privire la actul de predare – învăţare, principiile şi legile cale-l guvernează.

Tehnologia didactică demostrează demersul intreprins de profesor în vederea aplicării principiilor învăţării într-o situaţie practică de instruire. Conceptul de tehnologie este explicat în două modalităţi: - sens restrîns – ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă; - sens larg – ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de învăţămînt, a strategiilor de organizare a predării.

Tehnologia didactică vizează şi aspecte de mass-media şi aparatură tehnică adecvată.

Metodele reprezintă maniera de lucru, modul practic de depăşire a activităţii, modalitatea concretă cu caracter instrumental, fiind o modalitate practică de informare, interpetare, acţiune.

Ca ansamblu complex de procedee, o metodă e eficace atunci cînd cuprinde şi structurează procedeele adecvate situaţiei de învăţare. Orice metodă e necesară, important e cît de oportun este folosită, dacă corespunde nivelului de dezvoltare a studentului în ce măsură este adecvată obiectivelor conţinutului şi cît de activ este antrenat studentul.

Metodele de învăţămînt sunt selectate de profesor în funcţie de finalităţile educaţionale, particularităţile individuale şi de vîrsta celor ce urmează a fi instruiţi, conţinutul procesului de predare – învăţare, natura mijloacelor de învăţămînt, experienţa sa didactică.

În cadrul orelor practice de limba engleză folosesc metode clasice (tradiţionale): expunerea, explicaţia, conversaţia, descoperirea, demonstraţia, munca cu manualul şi alte surse, exerciţiul, cît şi metode moderne: studiul de caz, metode de simulare. În procesul de predare – învăţare recurg la aşa metode de transmitere şi dobîndire a cunoştinţelor cum ar fi: expunerea, conversaţia, lectura; pentru formarea priceperilor şi deprinderilor folosesc: exerciţiul, lucrările practice etc. În dependenţă, de modul de organizare a activităţii studenţilor – metode frontale (expunerea, demonstraţia); metode de activitate individuală (lectura); metode de activitate în grup (studiul de caz, jocul cu roluri); metode combinate (experimentul). Pentru evaluarea cunoştinţelor şi stimularea studenţilor utilizez: chestionarea orală, observarea şi aprecierea verbală, lucrările scrise, testele. În cadrul orelor practice aproape la fiecare temă, apelăm la metode de simulare a diverselor situaţii, dialoguri la stomatolog, dermatolog; explicarea unor noţiuni.

Concluziile

Metodele tradiţionale sunt considerate eficiente şi folosite în predare. Avantajele acestor metode constă în faptul că asigură cunoştinţe solide de gramatică şi vocabular, dezvoltă capacităţi de exprimare scrisă.

Metodele moderne sunt preferate datorită eficacităţii sporite în ceea ce priveşte comunicarea dezvoltîndu-se capacitatea de exprimare orală. Interacţiunea între elevi şi profesor este sporită. De asemenea sunt metode bazate pe joc, ceea ce le face mai plăcute, motivaţia studenţilor crescînd. Se crează noi oportunităţi pentru dezvoltarea limbajului şi folosirea lui în comunicare.

Metodele tradiţionale coexistă cu cele moderne în predarea limbii engleze fiecare avînd avantajele ei, elementele ce pot fi oricînd folosite cu succes. Orele de limbă străină sunt interactive şi au ca scop exploatarea limbii prin discuţii, dezbateri, lucrul în grup şi individual precum şi exerciţiilor, jocurilor la tema respectivă. Lecţia rămîne forma fundamentală de organizare a activităţii didactice. Ea face posibilă diversificarea procesului didactic prin crearea unor relaţii profesor-elev ce permit realizarea activităţii frontale, în grup şi individuale.

Tehnologia didactică îi atribuie procesului educaţional un caracter sistemic şi integrativ. Realizarea activităţii didactice, folosirea metodologiei didactice corespunzătoare de predare, învăţare, evaluare, structurarea riguroasă a formelor de organizare a instruirii, utilizarea mijloacelor de învăţămînt.

Bibliografie

1. Chastain, K. 1988. Developing second-Language Skills. Theory and Practice. Orlando, Florida: Harcourt Brace Jovanovich Publishers.

2. Harmer, J. 2004. The Practive of English Language – Teaching. London. Longman.

3. Larsen – Freeman, D. 1986. Techniques and Principles in Language Teaching. Oxford: Oxford University Press.

4. Stern, N. N. 1996. Fundamental Concepts of Language Teaching. Oxford: Oxford University Press.

5. Presenting New Language. Oxford University Press, 1999.

Catedra Limba Română şi terminologie medicală USMF „Nicolae Testemiţanu”

The assessment of the results of the activity in education, highlights the value, the level and achievements, the efficiency and efforts made by all the educational factors and the efficiency of the training activity. The assessment of the outcomes is not done by itself and for somebody, but it is related to the objectives, contents, methods and means of the teaching used. The significance and the need of achieving a relevant assessment became extremely evident. As a result the impact on the assessment which on working out and caring on of educational process is necessary to start some more efficient modalities to integrate the assessment acts in didactic activity. We mean the process of approaching the formative assessment priority and its transforming into a dominant of assessing the students.

Evaluarea rezultatelor muncii în învăţămînt evidenţiază valoarea, nivelul, performanţele şi eficienţa eforturilor depuse de toţi factorii educaţionali şi randamentul muncii de învăţare. Măsurarea şi aprecierea rezultatelor nu se face în sine şi pentru sine, ci prin raportare la obiectivele (competenţele), conţinuturile, metodele şi mijloacele de învăţare folosite. Importanta şi necesitatea realizarii unei evaluari pertinente au devenit extrem de evidente. Prin urmare impactul pe care evaluarea îl are asupra proiectării şi realizării procesului de învaţămînt este necesar pentru conceperea unor modalităţi mai eficiente de integrare a actelor evaluative în activitatea didactică. Este vorba de procesul de acordare a prioritaţii evaluării formative, transformarea acesteia într-o dominantă a evaluarii elevilor.

Prin evaluarea rezultatelor învăţării se înţelege o activitate complexă prin care sunt colectate, asamblate şi interpretate informaţii despre starea, funcţionarea şi evoluţia unui sistem (fie acesta elev, student, cadru didactic, curriculum, manuale). Evaluarea este actul didactic complex, integrat întregului proces de învăţămînt, care asigură evidenţierea cantităţii cunoştinţelor dobîndite şi valoarea (nivelul, performanţele şi eficienţa) acestora la un moment dat, oferind soluţii de perfecţionare a actului de predare-învăţare.

Scopul evaluării nu este de a obţine anumite date, ci de a perfecţiona procesul educativ. Nu este vorba numai de a stabili o judecată asupra randamentului educaţional, ci de a institui acţiuni precise pentru a adapta necontenit strategiile educative la particularităţile situaţiei didactice, la cele ale studenţilor, la condiţiile economice şi instituţionale existente etc. Plecînd de la evaluare, ar trebui să se determine de fiecare dată în ce măsură putem transforma situaţia educaţională într-o realitate convenabilă, adecvată obiectivelor în extensiune al procesului de învăţare.

Evaluarea reprezintă un proces de obţinere a informaţiilor despre student, profesor, program sau sistem educaţional în ansamblu, cu ajutorul unor instrumente de evaluare, în scopul elaborării unor judecăţi de valoare care sunt raportate la criteriile propuse asupra acestor informaţii în vederea elaborării unor aprecieri pe baza cărora se vor lua o serie de decizii (privind conţinutul, metodele, strategiile, demersul sau produsul etc.). Prin procesul de evaluare ne pronunţăm asupra stării unui fapt sau proces la un anumit moment, din perspectiva informaţiilor pe care le selectăm cu ajutorul unui instrument, ce ne permite să măsurăm în raport cu o anumită normă.

Există 2 viziuni asupra rezultatelor evaluării: viziunea standardizată şi viziunea evaluării autentice.

La baza evaluării standardizate ( standard = normă = nivel de performanţă) stau standardele educaţionale. Din standardele educaţionale derivă :

-Obiectivele pedagogice (de predare);

-Obiectivele de evaluare.

Această evaluare a venit în Europa dinspre SUA şi, totuşi, este criticată. Savantul belgian F. Perenoud consideră că „ tratamentul standard nu este aplicabil într-o pedagogie centrată pe elev”.

Howard Gardner (SUA) (autorul teoriei inteligenţelor multiple prin prisma căreia şcoala trebuie să dezvolte nu doar matematică şi lingvistică, ci 8 inteligenţe: muzicală, artistică, etc.) zice „Evaluarea standardizată este o concepţie eronată despre cunoaşterea umană pentru că nu valorifică toate inteligenţele umane : inteligenţa spaţial-vizuală, inteligenţa artistică, naturalistă, corporal-kinestezică, etc.” Autorul recomandă proiectul ca metodă alternativă de evaluare.

L. Legrand (Franţa) consideră că evaluarea standardizată se axează în fond pe domeniul cognitiv, nu şi aplicabilitatea cunoştinţelor acumulate; examinează nivelurile inferioare ale capacităţilor (reproducerea, memorarea) şi nu valorifică nivelul superior (analiza, sinteza, interpretarea); nu ţine cont de cerinţele vieţii şi ale societăţii, ş.a.

Fondatorul evaluării autentice a evaluării învăţării este G. Wiggins (SUA) care consideră că „autentic = ceea ce corespunde cerinţelor vieţii. O evaluare este autentică dacă:

• 
  vizează sarcini complexe;
  
• 
  include sarcini contextuale;
  
• 
  vizează formarea de competenţe;
  
• 
  solicită utilizarea funcţională a cunoştinţelor învăţate (să servească la ceva);
  
• 
  sarcina de evaluare şi exigenţele sale să fie cunoscute din timp;
  
• 
  solicită o formă de colaborare de la egal la egal între profesor şi student;
  
• 
  nu admite constrîngeri, presiuni, ş.a.”