Summary Dumitru Matcovschi – 70 yars old person a man who tells

Primei echipe (A) îi revine sarcina de a numi un constituent al proverbelor învăţate.

Echipa B trebuie să numească proverbul.

Echipa C va da echivalentul român al proverbului.

De exemplu:

A. Santé ...

B. Santé passe richesse.

C. Sănătatea e mai scumpă decît toate.
A. Ventre ...

B. Ventre affamé n'a pas d'oreilles.

C. Goliciunea înconjoară, iar foamea dă pe de-a dreptul.
A. Yeux ... Coeur ...

B. Loin des yeux, loin du coeur.

C. Ochii care nu se văd, se uită.
A. Sain ...

B. Ame saine dans un corps sain.

C. O minte sănătoasă într-un corp sănătos.
A. Oeil ...

B. Avoir un oeil à Paris et l'autre à Pontoise.

C. A fi cu un ochi la făină şi cu altul la slănină

(A se uita cruciş).

La etapa finală, ne convingem că studenţii pot utiliza proverbele învăţate în practică. În acest scop li se propune studenţilor să creeze situaţii cu utilizarea proverbelor însuşite. Iată o astfel de situaţie prezentată de către un student: ,,Au lycée j'avais une bonne amie, Marie; je l'aimais beaucoup. Elle m'aimait aussi. Nous espérions à un avenir commun. Mais à la fin de nos études secondaires je suis entré à l'université de médecine ,,Nicolae Testemiţanu''; Marie est partie faire ses études en France. Au commencement elle m'écrivait très souvent, à présent ses lettres sont plus rares, plus réservées et je crois que le proverbe ,,Loin des yeux, loin du coeur'' convient parfaitement pour caractériser nos relations présentes’’.

* O altă activitate ludică o pot constitui comparaţiile care au la bază un adjectiv.

La prima etapă studiem comparaţiile, la a două etapă găsim echivalentele lor în limba română, folosind metodele analitică şi comparativă; la etapa a treia evaluăm gradul de însuşire a acestor comparaţii. Divizăm grupa de studenţi în 3 echipe: A, B, C.

A. Bon ...

B. Bon comme le pain.

C. Bun că paînea caldă.

A. Pâle ...

B. Pâle comme la mort.

C. Palid ca moartea.
A. Beau ...

B. Beau comme le jour.

Beau comme l’amour.

C. Frumos ca soarele. (Foarte frumos).
A. Droit ...

B. Droit comme un piquet.

C. Drept ca un par.

Lung ca o prăjină.
Prezentăm exemplele oferite de studenţi, cu introducerea acestor comparaţii în contexte.

1. Devant le cadavre disséqué Pierre est devenu pâle comme la mort.

2. J’ai vu Nicolas pour la première fois à la conférence. Il était beau comme le jour. En outre, sa communication a été excellente, elle m’a produite une vive impression.

3. Jean souffrait beaucoup à cause de sa haute taille: 2 mètres. Il était droit comme un piquet (Lung ca o prăjină), c'est pourquoi il était chagriné. Je lui ai dit qu'il serait un bon basketteur. En France il y a une Association L’APHT (L’Association des personnes à haute taille) dont le slogan est ,,La taille, c’est un détail’’ et dont le but est de défendre les personnes subissant toute difficulté à cause de leur grande dimension.

1. Jocul constituie, fără nicio îndoială, un instrument didactic important care trebuie să fie implementat la orele de limbă modernă în cursul universitar.

2. Profesorul nu va obţine rezultatele scontate fără o pregătire metodică minuţioasă şi fără o maiestrie profesională perfectă.

3. Esenţialul în reuşita implementării activităţilor ludice îl constituie nivelul cultural şi cel lingvistic al mediciniştilor, materialul propus şi metodele utilizate.

4. E necesar: de evitat jocurile plictisitoare, de stimulat creativitatea, de descătuşat studenţii şi de diminuat frica de a comite greşeli.

Bibliografie

1. Burney Pierre, Damoiseau Robert. La classe de conversation. Collection ,,Le Français dans le monde’’, Hachette / Larousse, Paris, 1969.

2. Chardenet Patrick. Du jeu dans les langues. ,,Le Français à l’université’’, nr. 01, 2009, p. 1.

3. Chardenet Patrick. Le jeu comme outil pédagogique. ,, Le Français à l’université’’, nr. 01, 2009, p. 2-3.

4. Demici Viorica. Metoda ludică – un tandem al modernismului şi tradiţionalismului în pedagogie. Anale ştiinţifice. Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ,,Nicolae Testemiţanu’’, vol. 1, Chişinău – 2004, p.p. 700-707.

5. Développer la créativité en cours de FLE. ,,Le Français dans le monde’’, nr. 345, 2007, p.p. 36-38.

6. Kral Thomas. Creative classroom activites. Washington, 1995.

7. Oberle D. Créativité et jeu ... Paris, 1989.

8. Teillard Frédéric. Créativité et ignorance. ,,Le Français dans le monde’’, nr. 295, Paris, 1996.

9. Predarea şi învăţarea limbii prin commnicare. Ed. Cartier, 2003.

Catedra Limbi Moderne USMF „Nicolae Testemiţanu”

An important problem of somatic phrases is their source of formation. A specific interest in French and Romanian languages makes the somatic phrases formed based on gestures and mimicry of human movements. They possess a major expressiveness and carry out specific communicative functions the semantics of which can’t be expressed by a single lexeme. These somatic phrases describe various gestures and movements of the mimicry accompanied by the psychic and emotional state of the individual. Their appearance is one of the most important problems of phraseology.

O problemă importantă a frazeologismelor somatice (FS) o constituie sursele de formare a lor. Un interes deosebit în limbile franceză şi română prezintă FS formate pe baza gesturilor şi a mişcărilor mimicii omului. Ele posedă o expresivitate majoră şi îndeplinesc anumite funcţii communicative, semantica cărora nu poate fi redată printr-un singur lexem. Aceste FS descriu diverse gesturi şi mişcări ale mimicii însoţite de starea emoţional-psihică a omului. Apariţia lor este una dintre cele mai importante probleme ale frazeologiei.

Partea inalienabilă a FS o constituie unităţile frazeologice, sursa de formare a căror sunt gesturile şi mişcările mimicii omului.

Se ştie că gesturile şi mişcările mimicii omului îndeplinesc anumite funcţii comunicative, semantica cărora nu poate fi redată prin lexeme separate. Noţiunile exprimate de ele la diferite popoare nu sunt identice [16].

Particularitatea esenţială a FS este, că majoritatea dintre ele sunt motivate. Această motivare se elucidează prin sursa lor de formare.

Gesturile şi mişcările mimicii omului însoţite de starea lui psihică constituie o sursă productivă de formare a FS, îmbinând sensul lor direct şi sensul figurat, constituind omonimia cumulativă [14]. De exemplu, în limbile franceză şi română FS lever la main / a ridica mâna paralel cu sensul direct al gestului exprimă şi sensurile figurate - ,,a saluta pe cineva’’; ,,a vota’’; ,,a dori de a răspunde (la lecţie)’’; ,,a-şi lua rămas bun de la cineva’’; ,,a opri un transport’’; ,,a vrea să-l lovească (sau sa-l) bată pe cineva’’; ouvrir la bouche / a deschide gura - ,,a începe a vorbi’’; s’en mordre les doigts (sau les pouces / a-şi muşca degetele - ,,a-i părea rău de ce a făcut (sau de ce a spus)’’; se battre (sau se cogner, se donner) la tête contre les murs (sau contre un, le mur (sau la muraille) / a se bater (sau a se da) cu capul de pereţi (sau de toţi pereţii) posedă şi sensul figurat ,,a cădea în desperare’’.

Vorbirea francezilor şi a românilor ca şi a altor popoare [8] se însoţeşte de gesturi şi de mişcări ale mimicii omului care îndeplinesc o informaţie. De exemplu, reproşul, dojana, mustrarea se exprimă prin FS plier (sau courber, baisser) la tête / a pleca capul. Nemulţumirea se redă prin FS serrer le nez / a strânge nasul; serrer les lèvres / a strânge buzele. Nedumerirea se exprimă prin FS lever (sau hausser) les épaules / a strânge umerii (sau din umeri).

E cunoscut faptul că gesturile şi mişcările mimicii omului îndeplinesc anumite funcţii.

În rezultatul transformării semantice a îmbinărilor libere de cuvinte ce denumesc aşa mişcări şi acţiuni ale corpului omului, apar frazeologismele ce semnalizează prin semantica lor stări emoţional – psihice ale gesticulării la reprezentanţii diferitelor grupe etnice. În virtutea comunităţii psihice a lumii şi a tendinţei universale de frazeologizare a îmbinărilor libere de cuvinte corespunzătoare gesturilor şi mişcărilor mimicii se cauzează o mare coincidentă sau asemănare a FS în diferite limbi genetic înrudite sau neânrudite. Comparăm unele FS ce coincid semantic şi structural în limbile franceză, română, engleză, germană şi rusă conform sensului figurat ,,a se deda deznădejdii, disperării’’ redat în limba franceză prin FS – se tordre les mains; în română – a-şi frânge mâinile, în engleză – wring one’s hand; în germană – die Hande ringen şi în rusă – ломать себе руки – Alt FS, de exemplu: în franceză - s’arracher les cheveux; în română – a-şi smulge părul (din cap); în engleză – tear one’s hair; în germană – siche die Haare şi în rusă – рвать на себе волосы etc.

În toate aceste limbi FS prezentate posedă simultan omonimia cumulativă, constituind frazeologisme, ale căror bază expresivă este comună, redată prin gesturi şi miscări ale mimicii însoţite de aceleaşi stări emoţional-psihice ale popoarelor purtătoare ale acestor limbi.

Lexemul main / mână este considerat ca partea specifică a corpului omului ce l-a tranformat pe om în Om, de exemplu: mettre la main à la charrue / a da o mână de ajutor (,,a ajute cuiva’’); mettre la main sur la plume / a pune mâna pe peniţă (pe toc) - ,,a se apuca (sau a începea a scrie): mettre la main à l’oeuvre / a pune mâna pe lucru - ,,a se apuca de treabă’’: mettre la main sur qn / a pune mâna pe cineva - ,,a aresta pe cineva, a-l prinde pe cineva; prêter main forte à qn / a da o mâna de ajutor - ,,a ajuta cuiva, a susţine pe cineva’’; avoir toujours les mains dans les poches / a sta cu mâinile în sân (sau în buzunar) -,,a nu lucra; a trândăvi’’ etc.

FS sunt caracteristice multor limbi genetic, constituind unităţi, a căror bază expresivă servesc gesturile şi mişcările mimicii.

În toate aceste limbi FS prezentate posedă simultan omonimia cumulativă, sensul direct şi cel figurat al îmbinărilor de cuvinte, constituind unităţi, ale căror bază expresivă este comună, redată prin gesturi şi mimică, însoţite de aceleaşi stări emoţionale şi psihice ale diferitor popoare.

În rezultatul schimbării sensului îmbinărilor libere de cuvinte ce denumesc aceleaşi gesturi şi mişcări ale mimicii, semnalizând prin sensurile lor şi stările corespunzătoare.

Semantica multor FS, în componenţa cărora se află lexemele oeil / ochi; oreille / ureche este corespunzător în raport cu tematica percepţiei vizuale şi auditive, de exemplu: fermer l’oeil / a închide ochii - ,,a adormi, a deceda’’; ouvrir les yeux / a deschide ochii - ,,a se trezi (din somn); a se naşte’’; allonger (sau frotter, tirer l’oreille (sau les oreilles) / a rupe (sau a trage) de ureche pe cineva.

FS ce denumesc mişcări ale mimici omului în limbile franceză şi română se caracterizează prin coincidenţa vizuală, prezentînd noţiuni de exprimare expresivă a diferitor stări emoţional-psihice, de exemplu: ouvrir de grands yeux (sau des yeux) / a face ochi mari cu sensul ,,de a se mira de ceva; de a se speria de ceva’’; serrer les lèvres / a strânge buzele - ,,a nu fi mulţumit de ceva’’ etc. Imaginea unor FS de acest tip se motivează prin vecinătatea reală a mimicii şi a stării emoţional-psihice, reprezentând interpretaţia metaforică sau hiperbolică a expresiei, corespunzătoare a feţei. Aşa FS se caracterizează printr-o tonalitate expresivă mărită şi, de obicei, majoritatea din ele sunt individuale în fiecare limbă.

Expresivitatea FS bazate pe gesturi şi mimică se determină şi de caracterul funcţiilor fiziologice ale organelor şi părţilor corpului omenesc.

Potenţialul lexico-semantic format de lexemul somatic condiţionează şi semantica frazeologismului corespunzător. Semantica FS ce conţin lexemele bouche / gură, langue / limbă indică organele vorbirii şi este coerentă cu noţiunile ,,a vorbi; a tăcea’’, de exemplu, ouvrir la bouche / a deschide gura înseamnă ,,a începe a vorbi’’; fermer la bouche à qn / a închide gura cuiva - ,,a impune pe cineva să tacă; a nu-i permite de a vorbi’’; délier (sau dénouer la langue) /– a dezlega limba cuiva - ,,a impune (sau a face) pe cineva să vorbească’’; tenir la langue au chaud / a ţine limba după dinţi - ,,a tăcea, a nu vorbi’’ etc.

Semnificaţia FS, componentul principal al căror este somatismul main / mâna, este direct legată cu noţiunile generale ale orientării active sau pasive ce sunt condiţionate de cele mai importante funcţii ale mâinii - stimulenţii de ordin psihofizic, aşa ca durerea, frica, mânia, furia, neliniştea (sau agitaţia), expresivitatea cărora prezintă la diferite niveluri descrierea metaforică a senzaţiilor subiective ce atrag unele organe şi părţi ale corpului, de obicei, servind în vorbire ca denumiri expresive ale situaţiilor ce contribuie la apariţia senzaţiilor de aşa fel. De exemplu, sub influenţa fricii, puternicii nelinişti uneori apare simţul, senzaţia de frig sau de frică ca rezultat al schimbărilor reflectorii în activitatea sistemului cardio-vascular. Acest act a servit ca trimiterea ideii motivate să determine expresivitatea următoarelor FS: claquer des dents / a clănţăni din dinţi - ,,a tremura (de frig; de frică)’’, prendre à coeur / a pune la inimă - ,,a se nilinişti de ceva’’ etc. Sensul FS, apariţia cărora se referă la senzaţiile fiziologice subiective aşa ca şi acele ale gesturilor şi mişcărilor mimicii reesă nu din caracterul deosebit al acţiunii semantice reciproce ale componenţilor, dar din sensul (concepţia) figurată a îmbinării de cuvinte iniţiale ce conţine expresivitatea completă, transformând îmbinarea de cuvinte alternativă.

Expresivitatea FS – gesturi, mimică se determină de caracterul funcţiilor fiziologice ale organelor şi părţilor corpului omului numite lexemele de bază. Potenţialul lexico-semantic, format de lexemul somatic condiţionează şi semantica frazeologismului corespunzător.

Semantica multor FS cu lexemele oeil / ochi, oreille / ureche este corespunzător în raport cu tematica percepţiei vizuale şi auditive, de exemplu: fermer l’oeil / a închide ochii - ,,a nu vedea, a adormi; a muri’’; ouvrir les yeux / a deschide ochii - ,,a se naşte; a se trezi’’; allonger sau frotter; (tirer) l’oreille (sau les oreilles à qn) / a rupe (sau a trage) de ureche pe cineva – ,,a pedepsi, a-l bate pe cineva (tragâdu-l de ureche (sau de urechi)’’; se gratter l’oreille / a se scărpina la ureche - ,,a fi neliniştit; a se îngrijora de ceva’’; dresser (sau prêter) l’oreille / a ciuli urechile - ,,a asculta cu atenţie’’.

Relativ, în limbile franceză şi română o grupa mare o constituie FS, expresivitatea cărora este condiţionată de senzaţiile fiziologice ce sunt prezentate de reacţia reflectorie a organismului omenesc la stimulenţii de ordin psiho-fiziologic, aşa ca durerea, frica, mânia, emoţiile, neliniştea etc.

FS, imaginea cărora prezintă la diferite niveluri metaforizate descrierea senzaţiilor subiective ce antrenează anumite organe şi părţi ale corpului. Sensul FS, apariţia cărora este bazată pe senzaţiile fiziologice subiective ca şi sensul frazeologismelor, expresivitatea cărora o redau.

Corelatele omonimice pe care le denumesc gesturie şi mimica aderează strâns la frazeologismele apropiate conform naturii expresive a lor şi la iniţialele îmbinări de cuvinte ce denumesc mimică şi gesturi ale omului. Aşa frazeologisme ce se caracterizează prin similitudinea vădită în limbile franceză şi română prezintă denumiri expresive ale diferitor stări emoţional-psihice, de exemplu: ouvrir de grands yeux (sau ouvrir des yeux) / a face ochi mari cu sensul de ,,a se mira (sau a speria) de ceva’’; faire la petite bouche / a face mutre - ,,a face pe nemulţumitul; a mânca puţin’’ etc.

Expresivitatea unor FS de acest gen, sensul cărora se motivează de către adiacenţa reală a gestului, a anumitei stări emoţional-psihice prezintă o interpretare metaforică sau hiperbolică a expresiei corespunzătoare a feţei. Aşa FS se caracterizează prin tonalitatea expresivă mărită şi, de obicei, sunt individuale în fiecare limbă, de exemplu: faire les yeux de carpe / a face ochi dulci - ,,a cocheta’’; changer de visage / a face feţe – feţe - ,,a se schimba la faţă’’; faire la tête / ,,a se umfla în pene’’ - ,,a o face pe grozavul; a se bosumfla’’ etc.

Vorbirea popoarelor este însoţită de diverse gesturi şi de mişcări ale mimicii. Ele nu exprimă prin conţinutul lor factori istorici, sociali, de exemplu, donner sur le nez à (sau de) qn / a-i da cuiva peste nas - ,,a pedepsi pe cineva pentru o faptă; a-l lovi; a critica pe cineva’’; menez qn par le (sau bout du) nez / a duce pe cineva de nas - ,,a comanda pe cineva; a determina pe cineva să facă ce i se cere’’; mettre (sau fourrer) son nez quelque part / a-şi bagă nasul, unde nu-i fierbe oala - ,,a se amesteca în treburile cuiva’’; dresser (sau prêter) l’oreille / a ciuli urechile - ,,a asculta cu atenţie’’.

FS în limbile franceză şi română formează o grupă tematică a frazeologiei generale. Conform datelor obţinute din analiza FS formate pe baza gesturilor şi a mimicii omului, redau o întreagă gamă de noţiuni, exprimând diverse stări emoţional-psihice ale omului ce se referă la starea lui fizică, condiţiile de viaţa, felul de a gândi, psihologia sentimentelor şi relaţiile sferei umane.

1. Boroianu I. Concept de unităţi frazeologice: tipuri de unităţi frazeologice. – Limba şi literatura. – Bucureşti, 1974, vol. 1, p. 25-34.

2. Duneton Cl. La puce à l’oreille. – Anthologie des expressions populaires avec leur origine. –Paris: stock, 1978, 389 p.

3. Guiraud P. Les locutions françaises. – Paris: PUL, 1962, -122 p.

4. Rey A. La phraséologie et son image dans les dictionnaires de l’âge classique. – Travaux de linguistique et de littérature. – Strasbourg. 1973, vol. II, nr. 1, p. 97-107.

5. Sandman M. Il ouvre un large bec. – Remarques sur le syntaxe désignant les parties du corps. – Revue de linguistique romane. – Lyon – Paris, 1963, vol. 27, nr. 107-108, p. 322-344.

6. Бабкин А. М. Русская фразеология, ее развитие и источники. – Л.: Наука, 1970, - 263 с.

7. Вакк Ф. О соматической фразеологии в современном эстонском литератерном языке: автореферат канд. дис. филол. наук. – Таллин, 1964. – 29 с.

8. Васильева А. О сомантической структуре связанных сочетаний (на материале сочетаний с существительными, обозначающими части тела); Актуальные проблемы лексикологии. – Новосибирск, 1967, с. 143.

9. Верещагин Е. М., Костомаров В. Невербальные средства коммуникации. – Язык жестов, язык повседневного поведения. – Язык и культура. – М., 1973.

10. Колшанский Т. В. Паралингвистика. – М., 1976.

11. Кунин А. В. Пути образования фразеологических единиц. – Иностранные языки в школе, 1971, №1, с. 8-21.

12. Назарян А. Г. История развития французской фразеологии. – М., 1981.

13. Райхштейн А. Д. Сопоставительный анализ немецкой и русской фразеологии. – М., 1980.

14. Ройзенсон Л. И., Аврамец И. В. Совмещенная омонимия в сфере фразеологии. ВЯ, 1969, №2, с. 54-63.

15. Черданцева Т. З. Язык и его образы. – М., 1977.

16. Якобсон Р. О. Да и нет в мимике. – Язык и человек. – М., 1970, с. 284-289.
Cuvântul-termen în tridimensionalitatea limbii române

Eugenia Mincu, Aliona Busuioc, Nadejda Ţurcan

Catedra Limba Română şi terminologie medicală USMF „Nicolae Testemiţanu”

A. de Lamartine

The language in its tridimension (word – object, word – word, word – ego hic nunc) is an intelectual reflection of the time’s spirit, of the existing reality. Actualisation of the language in different spheres of additonal Knowledge (scientific) suggests the existence of a specialized language (terminology). At different levels of analysis the scientific style in general and the terminology, especially, differs from the common fictional language by a series of characteristics: existence of the words formed by combination of other words, their polisemantism in various domains of activity.

Limba în tridimensionalitatea ei (cuvânt → obiect, cuvânt → cuvânt, cuvânt → ego hic nunc) este o reflectare intelectuală a spiritului vremii, a realităţii existente. Actualizarea limbii în diverse domenii de cunoaştere suplimentară (ştiinţifică) presupune existenţa limbajului specializat (terminologia). La diverse niveluri de analiză, stilul ştiinţific, în general, şi terminologia, în particular, se diferenţiază de limba literară comună printr-o serie de caracteristici: existenţa cuvintelor plurilexeme (formate prin afixoidare), polivalenţa semantică a afixoidelor în diverse domenii de activitate.

Stabilirea poziţiei pe care cuvântul-termen şi-l rezervă în tridimensionalitatea limbii; identificarea surselor diferenţelor în crearea cuvântului uzual şi a cuvântului- termen.

Limba in perpetuum mobile reprezintă o tridimensionalitate:

I. Dimensiunea semantică cuvânt → obiect.

II. Dimensiunea sintactică cuvânt → cuvânt.

III. Dimensiunea pragmatică cuvânt → ego hic nunc, perfect în a identifica, a explica, a crea şi, chiar, a prognoza noul în limbă, exprimat prin diverse unităţi lexicale.

I. Dimensiunea semantică. Prima axă, cuvânt → obiect, reprezintă legătura indispensabilă a cuvântului de obiect, căci „o limbă este formată dintr-un anumit număr de obiecte exterioare, pe care spiritul le utilizează ca semne” [F. de Saussure, 2004, p. 212] şi ea, limba, „este focul în care reprezentările obiectelor îşi mustuiesc materialitatea şi nu lasă ideea lor abstractă şi generală.”(T. Maiorescu).

Aici se includ cuvintele nominative (care reprezintă ≈ 99% din totalul cuvintelor existente).

Fiecare dimensiune are o semantică a sa. Primei dimensiuni îi sunt caracteristice: sensul lexical al cuvântului, clasificarea cuvintelor (nominative: substantiv, adjectiv, verb; şi nenominative), unele categorii gramaticale (categoria genului etc.).

Noul în limbă este exprimat prin cuvinte-împrumuturi sau prin mijloace proprii de formare a cuvintelor. Formarea cuvintelor şi, în special, compunerea ca mecanism de formare a noilor unităţi lexicale care să exprime „raportul natural” dintre lucruri [F. de Saussure, 2004, p. 214] o atribuim primei axe, cuvânt → obiect, incluzând în semantica acesteia şi relaţia motivaţională; pornind de la motivarea iniţială a cuvântului la eventualele modificări pe care le-ar suporta cuvântul de la un model la altul.

În prima dimensiune se includ circa 70 de mii de cuvinte virtuale, în memoria activă sau în cea pasivă, pe care vorbitorul le actualizează în actul de comunicare, având drept reper modele deja existente în limbă. Formarea de noi cuvinte este un act creativ în mecanismul căruia se ia în consideraţie motivantul (asociaţia gândurilor) şi formatul (modelul lingvistic existent în limbă), două faţete ale cuvântului nou format. Aici, în prima axă, se includ cuvintele care au o motivaţie iniţială: substantive, adjective, verbe, adverbe.

II Dimensiunea sintactică. A doua dimensiune rezidă în relaţia cuvânt → cuvânt, format prin actul motivaţiei, prin abstractizare. Semantica acestei dimensiuni o formează relaţiile dintre cuvinte, procedeul de unire a unităţilor de limbă.

III. Dimensiunea pragmatică. A treia dimensiune o formează axa cuvânt → ego hic nunc care exprimă funcţia deictică a cuvântului, deoarece într-o societate toate activităţile sunt dictate de existenţa necesităţilor (dura necesitas), iar lucrurile, fiind evenimente sociale în denominaţia acestor necesităţi, sunt ele însele funcţia acestor lucruri [Rey A., 1979, p. 54].

Anume aceste hic şi nunc ale societăţii fac să varieze întreg universul.

1. 
   În această tridimensionalitate a limbii (cuvânt → obiect; cuvânt → cuvânt, cuvânt → ego hic nunc), cuvintele-termen compuse prin afixoidare se ataşează la prima dimensiune (cuvânt → obiect), demonstrându-şi caracterul onomasiologic (denumesc obiectul, sunt creaţii conştiente ale savanţilor).
   

Pentru a cunoaşte limbajul nu este necesar de a cunoaşte numai limba, ci şi lucrurile. Bogăţia limbajului este în raport direct cu ideile pe care trebuie să le exprime.

„Pentru a identifica „limba funcţională” […] e necesar să parcurgem un drum lung şi să distingem între: 1) cunoaşterea limbii şi cunoaşterea lucrurilor...” [Coşeriu E., 2000, p. 250]; trebuie, prin urmare să facem o delimitare între cunoaşterea lucrurilor şi competenţa idiomatică.

„Deopotrivă şi limbajele tehnice […] corespund tradiţiei care se referă la cunoaşterea lucrurilor înseşi; acesta e valabil nu numai pentru limbajele ştiinţelor şi ale tehnicilor stabilite ca atare, ci, de asemenea, pentru lexicul ştiinţei şi al tehnicii populare: pentru tot ceea ce într-o tradiţie lingvistică este „nomenclatură”. Aceste nomenclaturi merg mai departe de competenţa lingvistică propriu-zisă, dat fiind că implică o cunoaştere cu privire la lucrurile înseşi, adică un tip de cunoaştere ştiinţifică şi tehnică, populară.” [ibidem, p. 253].

De fapt, nomenclaturile nu sunt bine cunoscute de către toţi vorbitorii unei comunităţi lingvistice, ci numai de anumite grupuri […]; şi, pe de altă parte, este întru totul posibil să ştii bine o limbă şi să nu ştii, de exemplu, numele de flori sau de peşti [ibidem, p. 253].

Deci necesitatea terminologică survine din necesităţile sociale de a cunoaşte, de a recunoaşte şi de a manipula lucrurile. Această regulă, raportată la practica limbajului, este valabilă pentru toate domeniile de activitate socială; fiecare dintre care cuprinde o multitudine de lucruri proprii, cunoaşterea cărora formează terminologia unui sau altui domeniu. Cunoaşterea lucrurilor într-o anumită sferă de activitate este indispensabilă în formarea unui specialist vizavi de cunoaşterea limbii propriu-zise şi constituie un efort special pentru o cunoaştere suplimentară: în medicină – cunoaşterea terminologiei medicale; în tehnică – cunoaşterea terminologiei tehnice etc. Efortul suplimentar este orientat în cunoaşterea instrumentului de activitate, care variază de la un domeniu la altul.

Savantul F. de Saussure [F. de Saussure, 2004, p. 21] menţiona că limbajul este, de fapt, o Instituţie umană considerând că această formulă exteriorizează raportul natural dintre lucruri care […] se conservă de-a lungul vremii ca element conducător, care rămâne stabil dincolo de orice schimbare.

Deci terminologia presupune un câmp de cunoaştere suplimentară, care include informaţii, denumiri de concepte dintr-un domeniu specializat sau în totalitatea domeniilor specializate; fiind o reprezentare motivată, deoarece:

• 
  cunoştinţele specializate pe care le propune nu coincid cu cele generale, ci sunt căpătate prin cunoaştere suplimentară;
  
• 
  semnificaţia termenilor nu coincide cu semnificaţia cuvântului din limba generală (şa → şaua turcească a cutiei craniene (domeniul medicinii, anatomie);
  
• 
  termenii sunt unităţi de vorbire care concentrează densitatea cunoştinţelor specializate;
  
• 
  precizia unei informaţii terminologice este asigurată prin folosirea termenului de către specialist, în comunicarea specialist → specialist.
  

Tabelul 1