Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie

sălbatice cu poporul slavonilor cel mare şi foarte viteaz, trei fraţi cneji ai Rusiei. Numele celui dintîi Kii, al doilea Sec, al treilea Kore sau Hore şi încă a venit şi o soră de a lor cu ei, anume Libed, la malul Dniprului, toţi neam lui lafet şi seminţia lui Meşec (Conf. Stric, fila 115). Unde stăpînind pe oameni şi ţara Poloniei au început a zidi cetăţi şi tîrguri ca să petreacă viaţă mai lină şi să aibă şi unde scăpa. Deci fratele cei mai mare Kii a făcut cetate şi tîrg pe lîngă apa Dniprului numind-o pe numele lui Kievul. Iar în care an Letopiseţele ruseşti nu scriu, din pricină că atunci nu ştiau carte şi curgerea anilor iar n-o ştiau, ci ca un popor prost însă puternic se zăboveau în trebile oştirilor, însă numai un Letopiseţ a scris începerea Kievului anul de la Naşterea lui Hristos 430.

Iar al doilea frate Sec a zidit iarăşi cetate nu departe de Kiev într-un munte şi a numit-o Secaviţa sau Scoviţa, pe numele lui, care munte pînă astăzi aşa se numeşte {Conf. Stric, fila 396).

Al treilea frate Korev sau Horev a zidit cetate şi a numit-o cu numele său' Horeviţa, iar după aceea s-a chemat munte înalt. Iar sora lui Libed s-a aşezat pe lîngă apa Libed şi acolo a făcut şi cetate lîngă muntele cel înalt şi a numit-o după numele ei Libed şi a avut lîngă sine şi hatman (Conf. Mihov, fila 6 şi Krom, Cartea 2). Care cel dintîi era Radim şi dintru acela s-au chemat radimcianii. Al doilea Veatco şi dintru acela sînt vetnicii de pe lîngă apa Volgăi. Al treilea Duleap, de la care sînt duleapenii pe lîngă Bug, care acum se cheamă Lucenii (Conf. Stric, fila 107).

După moartea acelor trei fraţi: Kii, Sec şi Korev, după cum s­a zis, nu s-a dat scrisorii cine a mai stăpînit Kievul, ca unii ce nu aveau încă slove alcătuite pe limba lor, fără numai Strikovţchii arată că tot din neamul lor au stăpînit pînă la Oscold şi Dir. (Fila 115).

Iar unii din Ruşi au zidit cetate mare lîngă rîul Volga numind-o Novgorod, şi-şi pusese stăpînitor asupra lor pe un bărbat dintr-înşii care se numea Gostomisil şi mai pe urmă neîmpăcîndu-se, s-au sfătuit ca să aducă de la Vareaţi stâpînitori, precum au şi adus trei fraţi, pe Ruric, Senaus şi pe Trivor la anul de la Hristos 861 (Stric, fila 17).

Deci Ruric stăpînind Novgradul avea la sineşi doi cneji cu numele de Oscold şi Dir, aceştia s-au cerut la Ruric să meargă asupra Constantinopolului cu oaste şi tot neamul lor. Şi luînd voie au mers pe lîngă Kiev şi s-au trimis de kievleni ca să-i stăpînească pe ei. După moartea lui Ruric a rămas moştenitor în Novgrad Igor fiul lui Ruric sub povăţuirea lui Oleg. Şi auzind Oleg, că Oscold şi Dir au fost cu oaste asupra Con sta ntinopolului şi s-au întors biruiţi şi ruşinaţi, a luat pe Igor al lui Ruric cu sineşi şi s-a dus spre Kiev. Şi trimiţînd ca

356

să cheme la sineşi prieteneşte afară din Kiev pe Oscold şi Dir şi aceia nepricepînd vicleşugul lui s-au dus cu puţini oameni, iar el arătîndu-le pe Igor le-a zis: lată cui se cuvine a stăpîni Kievul! Şi a poruncit de i-au ucis înaintea lui şi au început a stăpîni Kievul Oleg împreună cu Igor. Acest Oleg avea un cal foarte iubit lui şi i-a chemat pe vrăjitori ca să-i spună ce li se pare lor pentru calul acela şi ei i-au spus că de la acel cal o să­i fie moartea lui. Iar el a poruncit să păzească deosebit calul acela. După aceea a mers Oleg cu mare putere asupra Constantinopolului, că a pornit cu 2000 de corăbioare pe apă şi înconjurînd oraşul, Leon împăratul fiind strîmtorat a cerut pace şi trimiţînd multe daruri, s-a împăcat cu Oleg ca să-i dea fiecărui ostaş cîte 12 grivne, care erau cîte 40 într-o corăbioară şi aşa s-au întors cu mare bucurie la Kiev. Şi şi-a adus aminte de cal şi întrebînd i-au spus că a pierit. Şi chemînd pe vrăjitori, au mers cu dînşii la oasele calului să le vadă şi a zis către vrăjitori: lată proorocia voastră cea neadevărată. Zicînd aceasta a lovit în capul calului şi îndată ieşind din cap un şarpe cumplit, l-a încolţit în picior şi din acea muşcătură a murit.

După moartea lui Oleg, a început singur Igor a stăpîni şi i-a supus pe Cozari şi mergînd peste Dunăre a luat 80 de cetăţi ale bulgarilor. Şi punîndu-i sub dajdie pe toţi s-a întors la Kiev (Acest Igor a fost bărbat sfintei OIga). Şi a început Igor a pune mare dajdie la drevleni şi nevrînd aceia a-i da, s-au sculat asupra lui fiind ei la dînşii cu puţini oameni şi l-au ucis drevlenii şi rămînînd văduvă Olga cu un fiu al său au trimis drevlenii 20 bărbaţi boieri la Olga ca să se dea de bună voie spre însoţire cneazului lor, iar de nu, apoi şi nevrînd o va face aceea. Iar Oiga a poruncit de au săpat în curtea ei o groapă adîncă şi adunîndu-i pe trimişii boieri a zis să-i arunce în groapă. Fiind aruncaţi a mers asupra gropii întrebînd de sănătatea lor şi a zis de i-au astupat cu pămînt. Şi îndată a trimis Olga la drevleni ca să-i mai trimită mai mulţi bărbaţi boieri, zicînd: Cum că se pleacă sfatului lor; iar ei de bucurie au mai trimis 50. Şi venind la Kiev a poruncit Olga ca să-i ducă în baie să se scalde şi mergînd ei, ea le-a zis slugilor şi au înconjurat baia cu materii arzătoare şi dîndu-i foc au ars toţi trimişii aceia împreună cu baia. Şi îndată l-a trimis pe alt soi ca să le spună drevlenilor ca să iasă spre întîmpinarea ei că vine să se cunune cu cneazul lor. Deci ei întîmpinînd-o cu mare pompă au întrebat-o: Unde sînt trimişii lor şi a zis: Vin în urmă cu oamenii mei şi cu toata averea mea. Şi intrînd în cetate a făcut seara ospăţ mare, iar Olga le-a poruncit ostaşilor săi ca, cu tot dinadinsul să se păzească să nu se îmbete. Iar drevlenii

357 ,

pentru hatîrul miresei domnului lor au băut pînă cînd toţi s-au îmbătat. Atunci le-a poruncit Olga ostaşilor ei ca să-i ucidă pe toţi, pe nimenea cruţînd şi aşa la ospăţul acela s-au ucis drevleni ca la 5000. Şi ieşind Olga de acolo, a venit cu oaste multă şi le-a înconjurat cetatea şi văzînd ea că nu poate lua cetatea cu înconjurarea cea de un an, a trimis la drevleni ca să­i dea dajdie cîte trei porumbi şi trei vrăbii de tot omul, dacă voiesc ca să se depărteze de la ei. Ei au rîs de mintea ei însă i­au dat. Deci Olga poruncind ca la tot porumbul şi vrabia să lege în aripile şi în cozile lor fitiluri spre aceea gătite şi aprinzîndu-le să le dea drumul noaptea. Şi aceasta făcîndu-se, a zburat fiecare porumb şi fiecare vrabie la casa sa, şi s-a aprins cum­plit cetatea. Atunci Olga a năvălit din toate părţile şi intrînd în cetate a ucis mulţime multă de drevleni, pe lîngă că au ars de pojarul focului fără de număr şi aşa Olga supunîndu-i i-a făcut birnici.

La anul 955 a mers Olga ca să primească sfînta credinţă la Constantinopol, întru împărăţia lui Constantin fiul lui Leon (după Letopiseţul lui Nestor). Şi în Patriarhia lui Teofilact (după Zonara) şi fiind primită cu multă cinste, s-a botezat şi primind multe daruri de la cezarul, la întoarcerea sa, a venit la Kiev. Şi cealaltă vreme a vieţii sale s-a mutat către Dumnezeu, însă cu întristare că fiul ei Sviatoslav n-a voit să primească Sfîntul Botez. După mutarea ei mult a plîns tot poporul cu fiul ei. Şi s-a numărat între sfinţi, cu binecuvîntarea Patriarhului Fotie, care se prăznuieşte pomenirea ei Iulie 11. Iar cel ce voieşte mai pe larg a şti pentru fericita Olga, citească la viaţa ei la iulie 11. (Conf. Stric, fila 127).

După moartea Olgăi, fiul ei Sviatoslav a împărţit cnejia Rusiei fiilor lui în trei părţi: lui laropolk i-a dat Kievul, lui Oleg pe drevleni, lui Vladimir Novgradul. Iar el însuşi s-a pornit cu război spre Constantinopol şi înfrîngîndu-i pe greci a luat multe cetăţi de ale lor şi mare stricăciune le-a făcut. Atunci cezarii greceşti Vasile şi Constantin trimiţînd la ei soli din boierii cei mari pentru pace, cu multe daruri, el n-a voit nimic din daruri a lua, fără numai aşa a încheiat pacea ca să-i dea dajdie tot arme: precum săbii, suliţe, zale şi altele ca acestea şi aşa a fost. Şi mare tulburare s-a ridicat de către poporul grecesc asupra împăraţilor lor, zicînd: Mai bine este a sluji unui împărat ca acesta, care nu caută aur, argint, pietre scumpe, ci arme spre apărarea pămîntului său (Conf. Stric, fila 129). Deci întorcîndu-se Sviatoslav spre Kiev, Pecenegii i-au astupat drumul înconjurîndu-l la o strîmtoare rea, şi a fost nevoit a ierna acolo înconjurat (Conf. Krom, Cartea 3). Iar spre primăvară, fără de veste năvălind asupra lui craiul Pecenegilor

358

Cures, i-a sfîrşit toată oastea şi prinzîndu-l pe Sviatoslav viu, a poruncit de i-a tăiat capul. Şi luîndu-i capul a făcut din scăfîrlia lui un pahar ferecîndu-l cu aur şi a scris pe dînsul aşa: „Cel ce caută cele străine, pierde şi pe ale sale". Şi la ospăţuri mari bea din acel pahar împreună cu boierii săi, veselindu-se de biruinţa cea asupra lui Sviatoslav.

După moartea lui Sviatoslav a început a cneji laropolk şi fiind îndemnat de un sfetnic al său, a ucis pe fratele său Oleg al drevlenilor. Auzind Vladimir de aceasta, s-a temut pentru sineşi şi a fugit la Vareaţi. Şi a rămas laropolk stăpînitor a toată Rusia.

La anul de la Hristos 981 Vladimir luînd putere de la Vareaţi a mers la Novgrad şi i-a izgonit pe cei ce-i pusese laropolk ca să stăpînească acolo şi netrecînd mult a mers asupra lui laropolk la Kiev şi prin sfetnicul său laropolk a fugit din Kiev şi iarăşi prin acel sfetnic ce era unit cu Vladimir s-a ucis cînd ieşea la Vladimir să ceară pace.

După uciderea fraţilor lui Vladimir, a rămas însuşi stăpînitor a toată Rusia. Şi adunînd mulţime de oaste s-a pornit asupra craiului Poloniei şi biruindu-l l-a făcut birnic. După aceea a pornit cu oaste peste Dunăre şi a supus Serbia, Bulgaria, Croaţia, Sedmigradia, Veatca, latveazca ţara Moldovei şi ţara Românească şi tătarii Borjunului şi Ie-a făcut birnice toate ţările acelea, punînd asupra lor acea dajdie ce o dădeau grecii mai înainte.

Cînd era Vladimir peste Dunăre, au venit pecenegii şi au înconjurat Belgorodul Kievului şi ziceau: Atîta să-i ţinem pînă ce cu foamea îi vom omorî! Şi l-au ţinut multă vreme aşa încît acum nici pe 2 zile nu avea ce mînca poporul, şi neştiind ce să facă era să se închine şi s-a aflat un bărbat înţelept acolo şi a zis: Să se sape trei gropi şi a adunat din toată cetatea făină şi miere şi făcînd din făină nişte covasă dospită a pus în două căzi şi au slobozit căzile în gropi; la fel şi din miere a făcut mied şi punîndu-l într-o cadă au slobozit-o în groapă şi mergînd au poftit pe cîţiva din cei mai de frunte din ostaşii pecenegi ca şi cum să vorbească cetăţenii pentru pace. Şi venind aceia în cetate au stat lîngă gropile acelea unde se adunase poporul. Şi după povăţuirea acelui înţelept bărbat, scotea poporul din căzile acelea, unii mied pentru băut. alţii dospeală de aceea şi fierbeau în căldări şi mîncau. Deci văzind pecenegii un lucru ca acela, au întrebat ce scot oamenii din fîntînile acelea? A răspuns acel bărbat înţelept zicînd: în fîntînile acelea fireşte izvorăşte băutură şi mîncare. şi poftindu-i i-au ospătat cu covaşâ fiartă şi cu mied i-au adăpat şi s-au minunat pecenegii de acea mîncare şi băutură cu gust

359

şi au luat şi cu sineşi. Şi le-a zis acel bărbat: De veţi avea nevoie şi lipsă la oaste pentru mîncare sau băutură, apoi trimiteţi şă vă dăm că noi avem prea cu îndestulare din fîntînile acestea ce izvorăsc cu îmbelşugare. Şi mergînd ostaşii aceia au spus craiului lor şi ostaşilor, cum că cetăţenii au fîntîni de izvorăsc mîncare şi băutură. Şi au zis cu toţii: De este aşa, apoi pentru ce şedem împrejurul cetăţii în zadar? Mai bine să ne ducem, că ei niciodată nu vor isprăvi mîncarea. Şi aşa s-au depărtat de la cetate şi a scăpat cetatea de primejdie prin bărbatul cel înţelept. Venind Vladimir s-a minunat de înţelepciunea aceluia şi l-a cinstit cu mare dregătorie, punîndu-i porecla Kisil (adică covaşă).

După aceea s-a pornit Vladimir asupra Pecenegilor, care tăbărîseră lîngă apa Trubaşcu şi au stat de ceea parte de apă unde este acum cetatea Periaslav. Şi auzind pecenegii de vitejiile lui Vladimir, au trimis către dînsul ca să trimită pe un luptător viteaz din partea ruşilor, ca să se bată cu voinicul lor ce era asemenea lui Goliat; şi care parte se va birui aceea va rămînea supusă. Auzind de acestea Vladimir mult s-a supărat şi era foarte întristat, că nu se afla la el acest fel de voinic viteaz. Şi în acea vreme a supărării împărăteşti a venit către dînsul un moşneag (perislaviţ) şi i-a spus, cum că are un fiu al lui puternic pe care nimeni din copilăria lui nu l-a biruit. Şi s-a bucurat foarte împăratul pentru o veste ca aceea şi îndată chemînd pe fiul moşneagului l-a întrebat: Putea-vei birui pe pecenegul acela? Iar el a răspuns: Să mă cerci, o, împărate! Şi îndată după cererea lui, i-au adus un buhai (cal) sirep, iar ei întărîtîndu-l pe el punînd încă pe spatele lui şi un fier ars, atunci buhaiul se sălbăticea şi de arderea fierului s-a apucat să fugă foarte tare, iar viteazul rus slobozindu-se după dînsul şi apucîndu-l de piele cu mîinile, i-a rămas în mîini bucata de piele împreună cu carne cu tot. Deci Vladimir umplîndu-se de mirare, s-a bucurat, ci tot se îndoia pentru că era mic de stat, însă a trimis la pecenegi să-l scoată pe voinicul lor la luptă. Şi ieşind amîndoi craii cu oastea lor spre privire, au trimis pecenegii pe Goliatul lor spre luptare, care era spătos şi mare cu statul şi stînd el în mijloc făcea o spaimă tuturor pentru mărimea sa şi cu groază striga, zicînd către ruşi: Nu unul, ci trei trimiteţi-mi mie! Atunci s-a arătat viteazul ruşilor, fiind nearătos pentru statul său cel mic, însă fără de spaimă s-a dus către peceneg ca să se lupte cu el în privirea tuturor. Iar pecenegul văzîndu-l aşa de mic, a început a-l ocărî şi a-l batjocori numindu-l broască ţestoasă. Şi îndată apucîndu-se amîndoi tare la luptă, rusul era îndemînatic de a se întoarce cu uşurinţă împrejurul pecenegului, iar pecenegul de-abia se

360

întorcea fiind greoi pentru mărimea trupului, că de-abia ajungea rusul la buricul pecenegului şi aşa ei luptîndu-sc, rusul s-a repezit cu capul şi l-a lovit pe peceneg în vintre. Pecenegul îndată s-a prăvălit, însă sărind degrab împreună şi mare ruşine fiindu-i a răcnit ca un leu şi pornindu-se ca să-l lovească pe rus cu pumnul, dar rusul iute întorcîndu-se a sărit într-o parte. Ci pecenegul din pornirea sa cea mare ca să-l lo­vească pe rus s-a poticnit şi a căzut jos. Atunci grăbind rusul a sărit în spatele lui şi nu-l lăsa ca să se mai ridice, ci încălecîndu-l ca pe un cal îl ţinea tare şi cumplit bătîndu-l peste fălci şi atîta l-a bătut pînă ce i-a rupt fălcile împreună cu dinţii, după aceea apucîndu-l de gîtiţă l-a sugrumat mult pînă ce a ieşit şi sufletul acolo pe loc. (Conf. Stric, fila 125). Deci văzînd Vladimir biruinţa viteazului său îndată a strigat şi alergînd cu puterea sa asupra pecenegilor i-a alungat pînă cînd de tot i-au sfărîmat ca şi oarecînd Sau! pe filisteni. Şi în acel loc unde s-a făcut slăvită aceea biruinţă a zidit Vladimir o cetate şi i-a pus numele Periaslav şi cu mare slavă l-a cinstit pe viteazul acela, făcîndu-l şi pe tatăl său om vestit.

După aceea Vladimir cu dorinţă mare a dorit ca să ştie şi să afle Credinţa cea adevărată şi venind din toate legile la dînsui ca să-i spună pentru a lor religie, nu s-a împăcat nici cu una, fără numai cu solii greceşti s-a împăcat umilindu-se pentru povestirea cea despre a doua Venire a Fiului lui Dumnezeu. Şi tot neîncrezîndu-se bine, i-a trimis însuşi pe ai săi oameni aleşi ca, cu singur lucrul să vadă religia fiecărei credinţe. Şi mergîni aceia după poruncă s-au întors şi i-au spus împăratului şi boierilor lui, cum că nu se află sub cer mai adevărată şi dreaptă şi Dumnezeiască credinţă şi religie ca a grecilor.

Deci Vladimir adunînd putere multă de oaste, s-a pornit asupra împărăţiei greceşti, zicînd: Voi lua cetăţile grecilor şi acolo aflînd Preoţi şi învăţători creştineşti mă voi boteza. Şi mergînd în Tavrichia a luat Kafa slăvită cetate şi după aceea a luat Chersonul cea mai de frunte cetate a Tavrichiei şi auzind împăraţii greceşti Constantin şi Vasile s-au spăimîntat foarte şi a scris Vladimir către ei, ca să-i dea pe sora lor Ana spre însoţire. Şi se făgăduia că şi legea creştinească va primi şi cetăţile le va da înapoi, iar de nu, apoi zicea: Voi face Constantinopolul ca şi Chersonul. Şi făcînd sfat împăraţii, s-au învoit la cererea lui şi i-au trimis pe sora lor şi acum cînd veneau trimişii cu sora împăraţilor la Cherson, Vladimir a orbit şi s-a îndoit, zicînd: Dumnezeii s-au mîniat că voiesc să primesc altă credinţă şi m-au orbit. Şi auzind sora împăraţilor de îndoiala lui, i-a scris zicînd: Să nu te îndoieşti nicidecum, ci

361

să crezi din toata inima şi îndată după Botez vei vedea. Iar el s­a bucurat de aceasta şi cînd s-a cufundat în scăldătoare, îndată o, minunea lui Dumnezeu! - a văzut nu numai cu ochii cei trupeşti, ci şi cu cei sufleteşti. Şi după Botez cununîndu-se cu Ana fiică împărătească, a întors toate cetăţile împăraţilor greceşti înapoi şi însuşi s-a întors cu mare bucurie la Kiev, aducînd cu sineşi mulţime de Preoţi şi Episcopi şi pe alţii din Tagma Bisericească.Şi în puţină vreme toată Rusia a botezat-o.

Aici vom povesti de cîte ori s-a botezat Rusia, mai înainte de Vladimir:

întîi s-a botezat de Sfîntul Apostol Andrei cel întîi chemat.

Al doilea, întru împărăţia lui Mihail împăratul grecesc, de Metodie şi Constantin la anul 833.

Al treilea întru vitejia lui Oleg fiind trimis de Fotie Patriarhul, Mihail Mitropolitul. (Conf. Nestor, Cartea 1, Baronie, Stric, fila 148 şi Zonara, Cartea 3). Venind în Rusia, au zis ruşii către el: De sînt adevărate cele ce le zici din cartea Evangheliei, apoi s-o arunci în foc şi de nu va arde apoi atuncea vom crede că sînt adevărate toate cele ce se spun acolo. Şi aruncînd Mitropolitul Evanghelia în foc şi potolindu-se focul, s-a aflat Evanghelia întreagă şi atunci mulţi au crezut în Hristos.

Al patrulea, în vremea Olgăi soţia lui Igor.

Iar al cincilea, desăvîrşit s-au botezat cu toţii sub împăratul Vladimir cel întocmai cu Apostolii (Conf. Stric, fila 128).

Să se ştie şi aceasta, că Ruşii încă în anul de la Hristos 790 au început a avea slove şi a şti carte pe limba lor. Că în anul acesta făcînd pace cezarul grec cu slavonii, spre semnul împăcării le-a trimis literele slovelor A, B, V şi celelalte aflate de greci pe limba slavonilor. însă Polonii (Leşii) cu 209 de ani mai înainte de Ruşi au început a avea slove (cuvinte) pe limba lor, adică din anul 581 după Hristos (Conf. Stric, fila 87).

La fel şi pentru porfiră şi titlul împărătesc în Hronografele ruseşti cele vechi se afla aşa scris: în anul de la Hristos 1120, al doilea Vladimir Monomahul a mers cu multă putere asupra Constanţi no polului şi văzînd Alexie Comnenul că nu va putea să steie împotriva puterii Ruseşti şi împotriva vestitei vitejii a lui Vladimir, a trimis către ei pentru pace pe Neofit Mitropolitul Efesului şi pe cîţiva boieri împreună trimiţînd şi semnele împărăteşti, scriind aşa: „Alexie Comnenul, cu Mila lui Dumnezeu ortodox împărat al grecilor, marelui între cnejii Rusiei Vladimir, să se bucure. Fiindcă de o credinţă cu noi eşti, iar mai ales că şi de un sînge cu noi eşti, că din sîngele marelui Constantin Monomahul împăratul grecilor te tragi, pentru aceasta nu război, ci pace şi dragoste se cuvine a avea

362

între noi, ca cei ce sîntem de un sînge. Şi pentru ca să cunoşti dragostea noastră pe care o avem către a ta împărăţie, iată câ­ţi trimit Cunună împărătească, care este a lui Constantin Monomonahul, a rudeniei tale, şi sceptru şi diademă şi Cruce de aur cu Lemn de viaţă făcător şi pajură (stemă) şi toate celelalte semne împărăteşti şi daruri, cu care să te încununeze pe tine episcopii cei trimişi de la mine, ca să fii de acum împărat al pămîntului Rusiei". Şi aşa de trimişii aceia a fost încununat Vladimir Monomonahul cu cunună împărătească. Şi de atunci a avut pace şi dragoste cu Alexie Comnenu! împăratul grecilor din neam în neam.

Iar noi să ne întoarcem la istorisirea cea dintîi: După întoarcerea poporului slavon către credinţa lui Hristos, trăind ani îndestulaţi Vladimir pînă la bătrîneţe unse, plăcînd lui Dumnezeu cu toate faptele cele bune, zidind Biserici şi altele spre întărirea poporului creştin, s-a odihnit întru Domnul, împărţind toată împărăţia Rusiei în 12 părţi, după numărul fe­ciorilor săi. Şi s-a numărat între sfinţi, care se prăznuieşte în luna Iulie în 15. Iar cel ce voieşte a şti mai pe larg pentru Vladimir, citească viaţa lui şi în Hronograful ce este tipărit la laşi în anul 1832. Şi nu numai de Vladimir, ci şi pentru toate întîmplările Rusiei şi a Cnejilor lor va şti. Iar noi aici prea scurt am pus, neavînd nevoie a tipări cele ce sînt tipărite.

După împărţirea împărăţiei ruseşti fiilor lui Vladimir şi după moartea lor, s-a stăpînit cetatea Kievului de la un cneaz la altul mutîndu-se şi pentru multele împerecheri şi neuniri, a slobozit Dumnezeu pe neîndumnezeitul Batie asupra acestui pămînt ortodox şi venind cu putere multă la anul de la Hristos 1240 întru cnejia lui Mihai Viteazul. A trimis soli către Mihail ca să i se închine lui şi mîniindu-se Mihail i-a ucis pe solii lui Batie. Atunci Batie pornindu-se cu oastea sa ca o fiară neîmblînzită asupra Kievului, l-a înconjurat şi stricînd zidurile l-a luat, iar poporul fiind cuprins de spaimă s-a închis în ograda Bisericii Pecerscăi. Ci neîndumnezeitul stricînd zidurile cu măiestriile care ie avea a intrat în mînăstire şi a ucis pe toţi parte Bisericească şi mirenească şi intrînd în Biserica Prea Curatei Stăpînei a spurcat-o şi de toată frumuseţea a dezgolit-o. Crucea din vîrful Bisericii era ferecată cu aur, ce foarte mare era, a luat-o; biserica pînă la ferestre a stricat-o ia fel şi Sfîntul Altar pînă la Icoanele împărăteşti le-a stricat; şi în scurt toată mînăstirea cu toată podoaba şi cu zidul cel împrejur pînă la temelie a stricat-o, şi din acea vreme pînă azi, înfrumuseţarea cea cu dumnezeiască slavă a Sfîntului Lăcaş al Fecioarei Măria nu poate să-şi vie întru podoaba cea dintîi. Că era toată cu musie de aur (adică cu nişte pietre în chipul