Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie
|
|  Yüklə 3.81 Mb.
|
Babilon ci în italia, şi nu de cel din Babilon, ci de cel din Creta Saturn născut. Iar Dia nu este unul, ci multe feluri, altul este cel de Chedrinul pomenit, iar altul este căruia chiar numele îi este Lisanias, care cu neamul din fiii lui Ever a ieşit şi mai întîi în Arcadia s-a cinstit pentru înţelegerea sa. Apoi a mers în ţara Aticească în cetatea Atenei, unde văzînd pe oameni dobitoceşte petrecînd i-a învăţat legile politice. Iar aticii l-au pus loruşi pe el împărat şi-l socoteau a fi dumnezeu şi l-au numit Dia dumnezeu. Altul Dia era fiul lui Uranos şi al Tiţiei, pentru care îndată vom zice. Altul Dia fiu al criteanului Saturn, care se chema Olimpianul, căci în muntele ce se numeşte Olimp îşi avea petrecerea. Deci să se înceapă pomenirea acelor mincinoşi dumnezei şi povestirea neamului, astfel: Era în Fenicia un împărat ce se numea Elie, care se tîlcuieşte Soare. Acela a născut un fiu cu numele Uranos care se zice Cer şi o fiică ce se numea Titeia, care şi Vesta întîia se numea. Că s-a spus a fi două Veste: cea dintîi aceasta, care a fost mai pe urmă maica lui Saturn criteanul, iar altă Vesta era fată lui Saturn. Deci Uranos în vîrstă fiind şi-a luat lui soţie pe fireasca soră Titeia. (După Gherard Mercator la Predania către Atlant). Iar Titeia aceeaşi şi Vesta se numea şi Pămînt, precum bărbatul şi fratele ei se chema Cer. Deci a născut Uranos, adică Cerul, din Titeia sora sa şi femeia sa copii parte bărbătească şi femeiască 17, încă şi din alte femei a născut copii mulţi, cît era numărul copiilor 45, între care de parte bărbătească mai aleşi erau aceştia: lapet cel ce a născut pe Prometeu tatăl lui Deucalion, Titan, Saturn care şi Cron, Hiperion şi Atlas cel mai bătrân, tatăl lui Atlas celui mai tînăr şi Dia care s-a numit arător, ca şi cum el a învăţat pe oameni să are pămîntul, care avea şi alt nume Dagon şi-l aveau filistenii în toc de Dumnezeu loruşi. Iar din partea femeiască erau două mai alese: Vasileia care era întîi născută între fiii lui Uranos şi Opis, care şi Rea de Chedrin, iar de ceilalţi Cibela se numeşte. v De aici, cititorule binecuvîntate, ia aminte şi vezi ce fel au fost faptele acelor spurcaţi dumnezei şi ce sînt greceştile basme pentru ei (Conf. Chedrin fila 29). Văzînd Saturn că tatăl lor Cronos naşte mulţi fii n-a binevoit la aceea, de vreme ce voia ca el singur să fie moştenitor împărăţiei şi a făc t un iucru străin şi urîcios şi ruşinos: l-a scopit pe tatăl săi cu secera ca să nu mai nască copii şi a aruncat carnea aceea tăiată cu sîngele în mare, din care sînge ce se împreunase cu spuma mării s-a născut o copilă ce se chema Venus, care după aceea a fost vestită curvă şi a 336
curvarilor dumnezoaie. Iar Uranos de acea rană a murit şi n-au îngăduit pe Saturn fraţii şi surorile şi poporul şi s-a încredinţat împărăţia uneia din fiicele lui Uranos, celei cu numele de Vasileia, fiindcă prea înţeleaptă era şi cu anii mai mare decît toţi fraţii şi surorile. Şi a luat Vasileia împărăţia fiind încă fecioară şi dorind să aibă după sine moştenitor din rodul pîntecului său, şi-a luat ei de bărbat pe firescul frate Hiperion şi a născut cu dînsul doi fii parte bărbătească şi parte femeiască. Deci pe partea cea bărbătească a numit-o Soare, iar pe cea femeiască Luna. Apoi crescînd copiii aceia şi înţelegere mare în ei arătîndu-se, le-au pizmuit fraţii lui Hiperion şi ca să nu se ducă moştenirea împărăţiei la fiii aceluia, a ucis pe Hiperion fratele lor şi pe fiul lui Soarele, încă prunc fiind l-a înecat în rîul ce se chema Eridan, iar împărăţia şi-au împărţit-o loruşi. Deci Atlas a luat Mauritania, iar alţii celelalte părţi, Titan cu Saturn aveau ceartă pentru a Critului Parte, că fiecare din ei dorea să împărătească în Creta. Iar fiindcă mama lor Titeia era încă vie, la fel şi surorile mai mult se grijeau de Saturn, apoi Titan cel mai mare frate aceea văzînd-o de voie i-a lăsat lui Saturn împărăţia Cretei însă cu o tocmeală ca aceasta, ca adică să nu lase după sine nici un fiu, care să moştenească după el acea împărăţie, ci ca să treacă moştenirea împărăţiei la fiii lui Titan. Deci Saturn păzind aşezămîntul cel făcut cu fratele său, pe toţi copiii ce i se năşteau îi mînca, iar pe copilele ce se năşteau le păzea vii. Şi-i era lui femeie fireasca lui soră cea mai înainte pomenită Opis, care şi Rea şi Cibela se numea. Acea femeie împreună şi soră a lui Saturn, când născu de gemene parte bărbătească şi femeiască, a ascuns partea bărbătească, iar cea femeiască a arătat-o tătîne-său. Numele părţii bărbăteşti era greceşte Zeus sau Dia, iar în Romană lupiter sau lovis, iar părţii celei femeieşti numele îi era luna care şi Ira. Ci cînd mai pe urmă i s-a descoperit lui Saturn acea taină, şi trebuia să i se dea lui fiul spre mîncare, mama înfăşînd cu scutecele o piatră în măsura pruncului i-a dat-o lui în loc de fiu, iar acela nepricepînd îndată a înghiţit piatra cea înfăşată în scutece, părîndu-i-se că pe fiul şi l-a mîncat. Iar fiul tăinuit de el s-a hrănit dîndu-se de mama lui cureţilor sau coribanţilor popi care cu timpane şi cu chimvale slujeau spurcaţilor lor dumnezei, a cărora petrecerea era la un munte pustiu ce se chema Ida, la care erau două fete ale celui mai vechi împărat al Cretei ce se numea Melison, Amalteea ş Melissa. Acelea luînd pe prunc îl hrăneau cu lapte de capră şt cu miere, încă povestesc cum că albinele singure aduceau miere în gura lui Dia, iar coribanţii, cînd pruncul plîngea, loveau în timpane şi cîntau în chimvale, ca plînsul pruncului să 337
nu-l audă Saturn pe care în loc de dumnezeu avîndu-l li se părea că aude el şi cele mai depărtate glasuri. După aceea născu Opis pe Neptun şi l-a fel l-a hrănit în taină de bărbat. Apoi l-a născut pe Pluton împreună cu o fată Glavca cu numele şi pe fată a arătat-o bărbatului, iar pe fecior l-a ascuns şi în taină l-a hrănit. Apoi venind în vîrstă acei copii, sa înştiinţat de ei Titan şi mîniindu-se asupra fratelui său Saturn că n-a păzit tocmeala cea aşezată cu el şi-a adunat feciorii săi şi s-a sculat cu război asupra lui şi l-a prins pe el împreună cu sora şi în zid de piatră l-a închis pe el. Ci Dia cu fraţii săi adunîndu-se, i-a biruit pe feciorii lui Titan şi l-a slobozit din închisoare pe tată şi pe mamă, iar la acel loc, la care Dia cu fraţii săi l-a biruit pe Titan, din Sîngele acelora cu care s-a înroşit pămîntul, s-au născut oameni uriaşi, care crescură ca stejarii, însă Saturn nici aşa nu s-a împăcat cu fiul său Dia, ci căuta îndemînatică vreme ca să-l piardă pe el. Deci înştiinţîndu-se de aceea Dia şi-a izgonit pe tată din împărăţie şi a fugit Saturn în Italia, unde de italienescul împărat lanos sau lanus numit cu prietenie primindu-se a petrecut la el pînă la sfîrşitul său şi i-a dat lui o parte din împărăţie şi împărăţeau amîndoi în pace şi în dragoste. Apoi murind Saturn a pus lanus împăratul capişte deasupra mormîntului aceluia şi f-a cioplit idolul lui şi ca pe un dumnezeu l-au cinstit şi popi i-au pus şi venituri rînduite i-au aşezat, care se chemau Saturneşti. Şi era idolul lui ţinînd în mîinile lui secere, întru semn, ca şi cum el ar învăţa pe oameni a semăna şi a secera, iar mai ales că cu secera l-a omorît pe tatăl său. Şi se povesteşte de grecii făcători de stihuri, cum Saturn care-i Cronos, în cer împărăţea şi era tată dumnezeilor, apoi de fiul Dia din cer izgonindu-se a fugit în Italia şi se ascundea acolo. Iar fiii după ei şi-au împărţit lor lumea. Dia a luat cerul, Neptun şi-a luat marea întru a sa stăpînire, iar Pluton a stăpînit părţile cele de desubt. Unele ca acestea sînt basmele elineşti, pentru păgîneştii lor dumnezei, de care cine nu va rîde! Că Zeus sau Dia sau Júpiter fiul lui Saturn, dumnezeul pagínese viaţa sa prea spurcată îşi petrecea, de care ca şi de alţi necuraţi dumnezei multe basme se află la elinii făcători de stihuri, care măcar că nu sînt vrednice ca aici să se pomenească pentru cele multe mîrşăvii şi minciuni însă din parte vom pomeni, spre arătarea rătăcirii şi a nebuniei acelor oameni de demult, ce fel de dumnezei îşi aveau loruşi, iar spre proslăvirea Celui Nespurcat, prea Curat, Adevăratului Dumnezeului nostru lisus Hristos, Izvorului Curăţiei şi al Luminii celei neînserate. Pentru că materiile cele potrivnice, alăturea de sine punîhdu-le mai bine se arată pe sine ce sînt. 338 Precum acestea, funinginea şi zăpada şi aurul, cremenea şi scumpul mărgăritar, aproape punîndu-se, fiecare mai lămurită pe a sa, materie îşi arată, cît se deosebeşte una de alta. Cît este mai albă zăpada decît funinginea, cît este de curat aurul faţă de tină, cu cît mai scump este mărgăritarul decît proasta pietricică, care nu este de nimic şi cu picioarele se calcă. Aşa căutînd la cea spurcată şi mîrşavă viaţă a celor vechi păgîneşti dumnezei, şi la cea preacurată cu oamenii petrecere în trup a Stăpînului nostru Hristos, se vede cît de mare deosebire este între dînşii! Cît de mare este necurăţia acelora, iar a Acestuia curăţia! Cîte sînt de multe minciunile acelora, iar ale Acestuia adevărurile! Cît este de nimic fiinţa acelora, nefiinţa lor, iar a Acestuia cît şi este de mare mărimea şi Dumnezeiasca Slavă, de la care aceia ca un întuneric se sting? Deci să ne bucurăm şi să ne veselim de al nostru Adevărat Dumnezeu, Cel atîta de Preacurat şi Luminat! Şi să rîdem de mincinoşii dumnezei cei atîta de spurcaţi şi de întunecaţi! De care aici vom pomeni! Zeus acela care şi Jupiter, pe care în limba slavă se obişnuiesc a-l numi lovis, iar noi aici îi vom zice Dia, împărăţind în Creta (poeţii povestesc: împărăţind în cer) şi-a luat lui femeie pe sora cea împreună născută ce se chema luna, iar multă vreme stearpă fiind s-a lovit pe sine Dia în cap şi a ieşit din creierii lui o pruncă ce a numit-o Minerva, aceea şi Palia se numea, care după aceea a fost dumnezoaie înţelepţilor. Deci s-a scîrbit luna, că bărbatul ei fără de femeie a născut acea fată şi s-a dus la un vrăjitor ce se chema Ocean să-şi caute sfat şi ajutor cum i s-ar dezlega sterpiciunea ei. Şi ostenindu-se în cale a şezut să se odihnească la uşa casei unei vrăjitoare Floarea, femeia lui Zefir (ca şi cum să fi fost acea soţie vîntului apusului, iar cu singur lucrul era vestită curvă) căreia îi zicea că este dumnezoaie ierburilor şi florilor. Aceea întrebînd şi ştiind pricina călătoriei lunei, s-a făgăduit să-i ajute ei, numai să i se jure ei pe apele Stighiei, că nu va spune bărbatului său. (Iar apele Stixului un izvor spunea că este în cele mai dedesubt, care ape în mare cinste erau la dumnezei, cu care se obişnuiau ei a se jura, şi dacă vreun dumnezeu jurîndu-se pe acele ape şi-ar fi călcat jurămîntul, acela dator era ca 100 de ani de băutură dulce să se înfrîneze, şi la 100 de ani din dumnezeiasca cinste să fie lepădat). Deci s-a jurat luna, Florii, pe apele Stixului, pe care ea i-a arătat ei o iarbă în cîmpiile Oleniei, pe care luna luînd-o şi mîngîind-o a zămislit în pîntece din iarba aceea şi a născut fiu fără de bărbat şi f-a numit pe fiu Marte, care în vîrstă venind fu dumnezeul războaielor. După naşterea lui Marte, luna a zămislit de la bărbat şi l-a născut pe Vulcan, iar pentru că pruncul îi era slut 339
la faţă, pentru aceea în Ostrovul Lemnului l-au trimis şi în pustie l-au aruncat. Făcătorii de stihuri bănuiesc că din cer l-a surpat şi .a căzut în lemn şi din căderea aceea i s-a frînt piciorul şi era şchiop şi l-au hrănit acolo maimuţele, iar după ce crescuse se făcuse faur de fier şi împreună cu ciclopii cei cu un ochi le făcea dumnezeilor fulgerele şi armele uriaşilor. lar Dia neîndestulîndu-se cu femeia sa, fiind curvar neînfrînat (aşa le era păgînescul dumnezeu) pe multe femei şi fete le silea şi năştea din cúrvele sale copii. Latona fiica lui Keev de dînsul silindu-se a zămislit în pîntece de gemene; pe Apollon şi pe Diana. De care înştiinţîndu-se luna, foarte a zavistuit-o şi o alunga peste tot pe Letona. Apoi a slobozit după ea un balaur ce se numea Piton, aceia peste tot pămîntul alungînd-o fiind ea însărcinată a ajuns-o la Ostrovul ce se numea mai înainte Ortighia, după aceea s-a chemat Delos. Şi i-a sosit Latonei ceasul naşterii şi a ieşit din pîntecele, ei o fată ce se numea întîi Diana, care îndată i-a fost moaşă maicii sale, pentru că l-a primit pe fratele său Apollon cel ce a ieşit după dînsa. Acela născîndu-se în ceasul acela l-a ucis pe balaurul Piton cu săgeata din arc. (lată ce fel sînt minciunile elineşti). Iar poeţii şi acel basm îl adaug: Cînd Latona fugind de luna a mers în Likia şi înşelînd foarte s-a apropiat la iezer să bea, iar oamenii cei ce se aflau acolo au tulburat apa cu picioarele. Şi s-a rugat Latona la dumnezei cerînd răzbunare asupra celor ce tulburase apa şi îndată acei oameni s-au prefăcut în broaşte şi totdeauna în iezerul acela petrec. Apoi Maie, fata lui Atlant de Dia fu silită şi a născut pe Mercurie (apoi mai erau după aceia şi alţi Mercurie, din care unul era al doftoriei dumnezeu, altul al oratoriei, altul al negustoriei, iar altul dumnezeul furtişagurilor) la Imah împăratul arghelor (ţara aceea s-a numit mai pe urmă Tesalia) era o fată mai frumoasă decît toate fetele, anume Io, (aceea apoi s-a numit Isis) pe aceea văzînd-o Dia din înălţimea cerească (după a lor băsmuire) s-a rănit spre ea şi cînd acea fată odată prin dumbravă umbla, a slobozit spre ea ceaţă şi negură şi pogorîndu-se la ea a silit-o. Iar luna femeia lui văzînd din înălţime jos negura, iar pe bărbat nevăzîndu-l în cer, a priceput ceea ce "se făcea şi pogorîndu-se degrab a risipit negura, iar Dia simţind venirea lunei, a prefăcut-o pe fată în vacă ca să nu cunoască femeia lucrul ce s-a făcut. Apoi luna văzînd vaca frumoasă a rugat pe bărbat să-i dăruiască ei vaca . aceea, că cunoscuse ceea ce se făcuse şi voia să se răzbune. Dia i-a dăruit-o deşi nevrînd. Ea luînd vaca a încredinţat-o unui păstor Argus, care avea în trupul său dinainte şi dinapoi 100 de ochi şi i-a poruncit lui ca să pască nedormitat ziua şi noaptea vaca aceea ca să nu se întîlnească Dia cu ea. Deci Argus 340
păscînd vaca, cînd voia să doarmă, numai doi ochi închidea, iar cu toţi ceilalţi căuta la vacă. Şi o făcea aceea prin schimbarea ochilor săi, cu unii dormind, iar cu alţii priveghind. Dia pătimind după fată, a trimis pe Mercurie fiul său să sloboadă cu orice chip vaca de la Argus. Iar Mercurie în chip de păstor mergînd la Argus şi împrietenindu-se cu el a luat fluierul şi a început a cînta. Şi-I întrebă Argus: Din ce este făcut acel fluier? Mercurie a zis: Din trestia în care s-a prefăcut Sirinx fecioara, unele din Naiadele dumnezoaie ale rîurilor, pe care atunci cînd a văzut-o fiul lui Demogron cel cu numele Pan dumnezeul pădurii, prea frumoasă, s-a rănit şi voia s-o apuce, iar ea fugind de cel ce o gonea a alergat la rîul ce se cheamă Latona care este în Arcadia, şi a rugat pe surorile sale dumnezoaiele apelor, ca s-o scoată din mîinile celui ce voia s-o răpească şi îndată cu ajutorul acelora în trestie s-a întors. Iar gonaciul nedobîndindu-şi poftă sa, şi-a făcut fluier de trestie şi cînta cu el. Aceasta Mercurie spunînd-o lui Argus, cînta în fluier dulce, pînă ce cu cîntarea aceea a adormit Argus atîta de tare, cît cu toţi cei 100 de ochi el dormea şi l-a ucis Mercurie pe Argus cel ce dormea tăindu-i capul. Iar luna înştiinţîndu-se de aceea îi era jale de păstorul cirezilor sale şi scoţînd de la cel mort ochii i-a pus pe penele păsării sale ce se chema Paulina şi i-a împodobit cu aceia coada ei. iar spre vacă a slobozit muşte mari de pădure, iute muşcătoare de a căror muşcare vaca fugind a strechiat pînă la Egipt. Apoi rugind Dia pe luna, iarăşi în chipul şi în frumuseţea ei cea dintîi s-a prefăcut şi apoi i-a fost femeie lui Osiris împăratul Egiptului, pe care egiptenii în loc de dumnezoaie o cinsteau, numind-o Izida. Apoi adăugind a mai curvi Dia a silit pe fata Semela fiica împăratului Feniciei celui cu numele Cadmos, care cînd a zămislit în pîntece s-a înştiinţat de aceea luna şi a mers la ea în chip de babă bătrînă şi o întreba: Oare te iubeşte dumnezeu: Dia? Iar ea a zis: Socotesc că mă iubeşte. Baba a zis: Nu vei putea, fiico, să cunoşti dragostea lui cea către tine de este adevărată, fără numai de-l vei ruga pe el, ca măcar într-o noapte să vină la tine cu acea fantezie cu care merge la femeia sa dumnezoaia luna. Deci întîl să-l rogi ca să se jure ţie pe apele Stighiei, că orice ai cere de la dînsul îţi va da, iar cînd îşi va săvîrşi jurămîntul atunci sâ-l pofteşti ca şi cu fantezie să vie la tine precum merge la luna Iar Semela nepricepîndu-i înşelăciunea a rugat pe Dia, precum a învăţat-o baba şi i s-a jurat Dia că toată cererea îi va îndeplini, iar dacă auzi cererea ei, s-a mîhnit foarte căci se jurase şi nu putea să-şi calce jurămîntul. Deci a mers noaptea la Semela tm toată fantezia sa cea înfocată, şi cînd cu ea fu, s-a ars Semelo de fantezia lui. Apoi Dia pe prunc scoţîndu-l din pîntece. 341
fiindcă nu era încă vremea să se nască el, l-a băgat pe prunc în coapsele sale şi l-a purtat două luni pînă ce i s-a împlinit vremea ase naşte pruncul. Şi născîndu-l l-a numit Dionis, care pe romană se cheamă Bacus şi l-a dat spre creştere Nimfelor fetelor de ape. (Mă ruşinez scriind acestea pe care nici n-aş voi a le auzi, ci vădirea şi înfruntarea mincinoşilor dumnezei şi cea veşnică ocară şi scuiparea lor despre creştini voind-o şi cea adevărată proslăvire a lui Hristos Dumnezeului nostru căutînd-o nu pot să-mi opresc mîna de a scrie). Amfitrion domnul Tibelor Beoţiei îşi avea femeie cu numele Alemena, cu aceea Dia vrînd să fie, a gîndit vreme lesnicioasă, cînd Amfitrion era în cetate de război, el s-a închipuit în asemănarea lui şi a mers la femeia aceluia seara tîrziu ca şi cum de la război întorcîndu-se. Iar Alemena părîndu-i-se a fi bărbatul său s-a bucurat şi fu dînsa cu Dia curveşte, apoi ca să se sature destul de pofta curvească, a lungit acea noapte la atîta de lungă vreme cît ar fi trei nopţi într-o noapte şi a zămislit acea femeie şi a născut pe Hercules cel tare în războaie. Apoi a stricat Dia pe o fată ce se chema Danaia, fiică a lui Acrisie împăratului arghelor, de care este la elini o poveste ca aceasta. Acrisie împăratul cu un fiu era avînd o fiică prea frumoasă care născîndu-se a întrebat pe spurcaţii săi dumnezei de ea şi a luat răspuns, că fiul ce se va naşte din ea de mîinile aceluia tu vei muri. Pentru aceea i-a zidit ei un stîlp înalt lîngă malul mării, cu prea frumoase cămări şi a închis-o acolo cu slujnicele şi a pus strajă tare, ca nimeni din partea bărbătească să nu se suie la ea pe stîlp, nici ea să vadă cîndva parte bărbătească, ci nemăritată să petreacă în feciorie pînă la sfîrşitul său, ca să nu iasă din ea fiul cel ce avea să-l ucidă pe el, şi aşa era fără de grijă. Iar Dia înştiinţîndu-se de frumuseţea acelei fete s-a prefăcut în ploaie de aur şi s-a pogorît cu norul prin cele de aur picături de ploaie şi prin acoperămînt pe coapsele acelei fete a căzut şi stricînd-o a însărcinat-o. Apoi după zile crescînd pîntecele fetei celei stricate şi vremea naşterii apropiindu-se s-a înştiinţat de aceea tatăl ei şi de mînie mare umplîndu-se a închis-o într-o raclă de lemn şi a aruncat-o în mare, apoi racla înotînd purtată de valuri a sosit la malul Apolesc, pe care pescarii văzînd-o, la pămînt au scos-o şi aflară pe fată cu pruncul născut şi ia împăratul o duseră. Şi era numele împăratului Polidectis, care şi Polumnos se numea de alţii, împăratul văzînd-o pe fată frumoasă şi de neamul ei şi de lucrul ce i s-a întîmplat, din gura ei înştiinţîndu-se şi-a luat-o luişi de femeie, iar pruncul hrănindu-se creştea şi-i era numele lui Perseus. Apoi venind el în vîrstă văzu Polidectis înţelegerea lui şi priceperea şi puterea şi bărbăţia şi vitejia a 342
.... ' "... început a se teme ca să nu-l gonească de la împărăţie şi gîndea cum ar scăpa de el. Erau în vremea aceea trei fete ale lui Forcus împăratul Ostrovului Corsic şi al Sardicei fiice, care se chemau aşa: Meduza, Steno şi Evrinala Gorgoni chemîndu-se, de la ostroavele Gorghiadelor cele de lâ Oceanul Etiopiei, că acele fete stăpîneau. între dînsele cea mai mare era împărăteasă, acea împărăteasă Meduza din început era prea frumoasă, ai cărei fecioreşti peri erau galbeni ca de aur, de a cărei frumuseţe s-a rănit Neptun dumnezeul mării, zăcînd cu ea în capiştea dumnezoaiei Minervei. Şi a zămislit Meduza de la Neptun şi a născut un cal cu aripi (aiţii spun că din Sîngele Meduzei s-a născut, cînd de Perseus s-a tăiat) şi îndată acel cal a început a zbura şi a zburat la muntele ce se cheamă Ghelicon, care este în Beoţia nu departe de muntele Parnasa, unde cu copita lovind el în piatră a curs izvor de apă. Iar Minerva mîniindu-se pentru spurcarea capiştii sale în acelaşi ceas în care Meduza cu Neptun fu, pe Meduza din frumuseţe în nefrumuseţe a schimbat-o, faţa ei slută făcîndu-i-o, iar perii cei ca aurul în şerpi i-a prefăcut şi era o înfiorare de spaimă şi acel fel de putere avînd, că oricine căuta la ea îndată se prefăcea în piatră. Deci înainte pomenitul împărat Polidectis nedorind să vadă între cei vii pe Perseus feciorul său vitreg, într-adins l-a trimis la acele gorgoni ca să le biruiască pe ele, nădăjduind că acolo de acelea va fi ucis. Deci Perseus i-a cerut lui Mercurie sabia aceea cu care el l-a ucis pe Argus cel cu o sută de ochi. Iar de la soru-sa Palada (care este şi Minerva) a cerut o pavăză de cristal ca prin aceea să poată vedea chipul Meduzei fără vătămarea sa, iar el de ea să nu fie văzut. Şi aşa înarmat s-a dus la război şi biruind pe Gorgone a tăiat capul Meduzei şi l-a luat cu sine. Apoi avea capul acela şi după moarte aceeaşi putere, ca să prefacă în piatră pe cei ce-i vedeau pe el. Intorcîndu-se Perseus de la război a mers la Atlant împăratul Mauritaniei, iar acela nu l-a primit că avea înştiinţare de la dumnezeii săi ca să se ferească de fiul iui Dia. Pentru aceea pe nimeni din străini nu primea în casa sa, deci şi pe Perseu nu l-a primit. Apoi Perseu în dreptul ochilor săi a pus capul Meduzei şi Atlas a văzut capul acela, îndată în piatră s-a prefăcut şi se făcu munte înalt al cărui vîrf nu putea ochiul să-l vadă. Apoi după aceea fiind în Etiopia a văzut în mare la o piatră legată o fată ce se numea Andromeda fiica lui Kefei împăratul Etiopiei şi pe părinţii ei pe malul mării plîngînd, iar pricina acestui lucru era aceasta: Mama Andromedei cea cu numele de Casiopa prea se mîndrea cu frumuseţea sa, zicînd că ea ar fi mai frumoasă decît Nereidele Nimfe dumnezoaiele rîurilor, fetele lui Nereid dumnezeul mării. Deci Nimfele prinzînd-o pe fata Casiopiei 343
Andromeda care umbla pe malul mării, au legat-o de o piatră so mănînce fiara mării balena. Iar Perseu de aceea înştiinţîndu-se, pe fiara ce. se apropia de fată a ucis-o, iar pe fată şi-a luat-o luişi de femeie. Şi cînd s-a întors la moşia sa la moşul său Acresie, nevrînd l-a ucis pe el cu capiii Meduzei, căci văzînd Acris capul acela s-a prefăcut în piatră. Şi s-a împlinit vorba ceea ce se făcuse lui Acris, că de nepot avea să moară. Şi pe mulţi îi pierdea cu capul acela Perseu. Iar Dia neîncetînd de la spurcata curvie a iubit pe a fată Europa fiica lui Aghenor împăratul Feniciei şi l-a trimis pe Mercurie ca din Munţii Feniciei să alunge cireada dobitoacelor la acel loc unde Europa cu celelalte fete pe malul mării se obişnuiau a se juca. Şi cînd s-a apropiat cireada acolo Dia s-a prefăcut în buhai alb pe care văzîndu-l Europa s-a apropiat de el şi-i netezea, iar buhaiul sta blînd, apoi fata a încălecat pe el. Atunci buhaiul încet umblînd şi la mare apropiindu-se deodată cu dînsa s-a repezit în mare şi înotînd a dus-o în Creta şi acolo iarăşi în chipul cei dîntîi al său schimbîndu-se fu cu ea şi a născut din ea trei fii: pe Minoe, Radamant şi Sarpedon şi i-a pus judecători în cele mai dedesubt. Iar în pomenire veşnică a curvei sale Europa, pe a treia parte a pămîntului a numit-o Europa. Pe Nimfa dumnezoaia apei cea cu numele Tantalos. Acela s-a făcut în Frigia împărat şi se povesteşte de el aceasta, într-o vreme a chemat la sine pe toţi dumnezeii şi dumnezoaiele la bal apoi vrînd să ispitească puterea dumnezeiriî lor şi-a junghiat pe fiu! său şi sfărîmîndu-l l-a fiert şi l-a pus înaintea dumnezeilor să-l mănînce. Iar dumnezeii cunoscînd carnea omenească s-au mîniat şi nimeni nu voia să guste,. numai Ceres dumnezoaia sora lui Dia a mîncat un umăr. Deci s-au mîniat toţi pe împăratul Tantal şi adunînd toate măduiările pruncului ce li se pusese înainte la mîncare, îl făcură întreg şi trimiţînd pe Mercurie a întors sufletul pruncului din cele mai dedesubt şi a înviat trupul. Iar văzînd că un umăr nu este pe care îl mîncase Ceres, în locul acelui umăr a pus umăr de elefant, iar pe Tantal în cele mai de jos îl aruncară şi l-au pedepsit cu veşnică foame şi sete. Deci stă acolo Tantalos legat în mijlocul rîului în apă pînă la gură, iar deasupra capului lui spînzură un măr cu prea frumoase mere, care de gură i se ating. Şi cînd voieşte să muşte cu dinţii mărul, îndată acela sus de la gura lui se ridică, iar cînd voieşte să bea, apa de la gura lui fuge încolo. Şi aşa între hrană şi între băutură fiind, pururea se topeşte de foame şi de sete. |