Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie

împărat ai tătarilor Mamae, cu multe puteri, iuţindu-se asupra credinţei lui Hristos şi asupra neamului creştinesc (rîvnind lui Batie spurcatului său strămoş care pierise) s-a întristat foarte. Şi sculîndu-se a mers înaintea Icoanei Mîntuitorului lumii şi căzînd în genunchi, a început cu lacrimi a se ruga ca să-i ierte Milostivul Dumnezeu păcatele lui şi să izbăvească pămîntul Rusiei de la neîndumnezeitul Mamae. După rugăciune sculîndu-se, îndată a trimis la Borovsca după fratele său cneazul Vladimir şi după toţi cnejii şi boierii şi voievozii. Deci cneazul Vladimir (sculîndu-se) cu grăbire a venit la Moscova şi văzînd marele cneaz Dimitrie pe fratele său, s-a spus lui pentru a sa scîrbă şi pentru năvălirea barbarilor. Iar cneazul Vladimir întristîndu-se de atîta scîrbă a fratelui său i-a răspuns marelui cneaz, mîngîindu-l pe el şi zicînd: „Aruncă spre Domnul întristarea ta şi el te va păzi" (Psalm 54). Iar nouă, o, împărate, mai bine este moarte cinstită a lua, decît a vedea viaţa cea de ruşine. Atunci marele cneaz Dimitrie luînd pe fratele său, a mers către preasfinţitul Mitropolit Ciprian, spunîndu-i lui pentru primejdia ce sta de faţă, cum că neîndumnezeitu! Mamae vine asupra Rusiei. Deci i-a răspuns Mitropolitul lui, zicînd: Prin Dumnezeiasca slobozire pentru păcatele noastre s-a ridicat asupra noastră acest păgîn împărat. Iar tu, împărate, sîrguieşte-te a-i trimite lui daruri şi prin acelea îi îmblînzeşte mînia lui, ca doară nu va veni asupra pămîntului nostru spre a-1 pustii. Şi de nu va voi prin acelea a se îmblînzi, atunci însuşi Domnul prin Judecăţile care ştie îl va face a se smeri el: „Pentru că Domnul celor mîndri ie stă împotrivă". Că aşa şi Sfîntul marele Vasiie a făcut oarecînd, trimiţîndu-i daruri lui Iulian călcătorul de lege, ca astîmpărîndu-se şi mînia sa să nu strice cetatea lui. Ci cînd acel împărat depărtat, n-a încetat despre pierzătoarea mînie, atunci îndată însuşi Domnul Dumnezeu spre răzbunarea a atîta nemulţumire a iui l-a trimis pe Ostaşul său Sf. Mercurie ca nevăzut să-l ucidă pe prigonitor care s-a şi făcut.

Deci marele cneaz Dimitrie, supunîndu-se sfatului Mitropolitului, a trimis pe cel înţelept şi înţelept din cei ce stăteau înainte, Zaharia a lui Tuşin, cu multe daruri la Mamae, dîndu-i iui şi doi tălmaci. Zaharia ajungînd la pămîntul Rezanului şi auzind că Oleg al Rezanufui şi Olgerd al Litvei s­au unit cu Mamae, a trimis în taină către marele cneaz înştiin-ţîndu-l pentru atîta vrăjmăşie a prietenilor lui. Iar marele cneaz auzind aceasta, a început a se clăti cu inima şi umplîndu-se de întristare, s-a rugat către Dumnezeu, zicînd: „Doamne, Dumnezeul meu, spre Tine Unule lubitorule al dreptăţii nădăjduiesc, că de mi-ar fi făcut vrăjmaşul rău l-aş fi răbdat,

366

pentru că din început este vrăjmaş neamului creştinesc; iar aceştia prieteni şi cei de aproape ai mei, acest fel au gîndit asupra mea; Judecă dar, Doamne, după dreptatea Ta între mine şi între dînşii: „Ca să se sfîrşească răutatea păcătoşilor" (Psalm 7). Iar după rugăciune a mers cneazul cu fratele său la preasfinţitul Mitropoiit, spunîndu-i lui pentru unirea lui Oieg al Rezanului şi Olgerd al Litvei cu Mamae şi zicea cu lacrimi: Am greşit, părinte sfinte, înaintea lui Dumnezeu! Dar nici o strîmbătate nu le-am făcut lor, că eu sînt îndestulat cu a mea domnie, şi nu ştiu pentru care pricină „S-au înmulţit cei ce mă necăjesc?" l-a răspuns Mitropolitul: în deşert este cea nedreaptă a lor sculare şi vrajbă asupra ta, mare cneze! Deci pentru aceasta nu te scîrbi, ci cu lumina veseliei te bucură întru Dumnezeu ajutorul tău, că el te va izbăvi şi te va proslăvi. Că de va păzi Dumnezeu pe om, o, împărate, nu poate toată lu­mea a-l omorî pe el. Că unde va putea scăpa sau a se ascunde de tăria Mîinii Lui celei stăpîneşti şi de la Atotvăzătorul lui Ochi?" Şi prin aceste cuvinte ale arhiereului întărindu-se marele cneaz Dimitrie a aruncat întristarea sa, asupra Domnului.

Marele cneaz Dimitrie Ivanovici, sfăîuindu-se cu fratele său şi cu toţi sfetnicii, au trimis strajă împotriva lui Mamae, pe cei mai viteji ostaşi ai săi, pe loan Rievscăi, lacob Usatago şi Vasile Trupnic şi pe alţi mulţi voinici cu dînşii, şi ie-a poruncit lor, ca şi cu mare luare aminte să meargă la luptă şi să prindă vreun tătar, ca să se înştiinţeze de la el tot adevărul pentru scopul lui Mamae. După aceea a poruncit marele cneaz, ca prin toate cetăţile să trimită scrisori ca toţi să fie gata la război cu neîndumnezeiţii agareni (turci) şi să se adune cu toţii la Colomna în ziua Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.

Marele cneaz Dimitrie, văzînd că cea întîi strajă au zdrobit-o, iarăşi sfătuindu-se cu fratele său şi cu boierii, a socotit ca să trimită şi a doua strajă şi le-a poruncit lor ca degrab să se întoarcă, iar la strajă au fost trimişi Clement Poleianui, Ivan Sviaslov, Grigorie Sudoc şi alţii mulţi cu dînşii. Pornind aceştia l-au întîmpinat în drum pe Vasile Trupnic aducînd pe un tătar, care i-a povestit marelui cneaz Dimitrie, că negreşit vine Mamae asupra Rusiei, şi cum s-au unit cu dînsul Oleg al Rezaniei şi Olgerd al Litvei şi nu se grăbeşte ci aşteaptă toamna. Auzind aceste cuvinte, mareie cneaz a început a se ruga, zicînd: Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cel ce Te-ai întrupat din Prea Curata Fecioară Măria pentru mîntuirea noastră şi ne-ai izbăvit pe noi din robia vrăjmaşului, caută şi acum Prea Sfinte spre smerenia noastră şi smereşte, Doamne,

367

inima cea îngîmfată a ticălosului Mamae.

După aceasta întorcîndu-se către fratele său şi către toţi cnejii şi voievozii întărîndu-i pe ei ziceau: Cuib sîntem ai marelui cneaz Vladimir al Kievului, care ne-a scos pe noi din întunericul închinării de idoli şi ne-a luminat cu adevărul prin credinţa cea adevărată, să-i rîvnim dar lui şi să ne batem pînă la moarte cu păgînii tătari pentru sfînta Credinţă ; „Că Domnul ne este nouă ajutor şi nu ne temem de ce ne va face nouă omul" (Psalm 117) şi de va muri cineva pentru Credinţă, unul ca acela cu Sfinţii Mucenici cunună în cer va lua.

A răspuns Vladimir cneazul, fratele cneazului celui mare şi toţi cnejii împreună cu dînsul au zis: Adevărat este aceasta, că cei ce vor muri pentru sfînta Credinţă, plată veşnică vor lua de la Dumnezeu şi noi gata sîntem cu toţii, ca în războiul cel cu tătarii pentru Credinţa cea sfînta şi capetele a ni le pune.

Şi iată că după porunca marelui cneaz Dimitrie, au sosit la Moscova cnejii şi voievozii Rusiei cu mulţime de oaste în vremea cea sorocită în ziua Adormirii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, şi toţi bucurîndu-se de marele lor cneaz Dimitrie, ca şi cu o gură strigau: Săvîrşeşte, Dimitrie, alergarea noastră, pentru numele tău cel sfînt!

Au sosit şi cnejii Beloiezerului cu multe puteri foarte gata spre război pregătiţi, care erau cneazul Teodor Simeonovici, cneazul Simeon Mihailovici, cneazul Andrei Schimbschii, cneazul Andrei Cargopolschii şi cnezii laroslavului cu ale lor oşti, cneazul Andrei al laroslavului, cneazul Roman Prozorovschii şi alţii cneji, şi împreună cu dînşii mulţi boieri şi feciori de boieri.

Iar Zaharia cel mai sus pomenit ajungînd la Ordie l-au luat pe el domnii întunericului şi l-au pus înaintea împăratului lor Mamae. Iar Zaharia toate darurile trimise de marele cneaz Dimitrie le-a pus înaintea necuratului Mamae, zicînd: Domnul nostru marele cneaz Dimitrie Ivanovici a toată Rusia în patria sa se află sănătos şi m-a trimis să întreb şi de sănătatea împărăţiei voastre; şi aceste daruri le-a trimis spre cinstea îm­părăţiei tale. Iar pîngăritul împărat mîniindu-se şi de multă mîndrie şi mînie ticălosul, îndată şi-a lepădat încălţămintea din piciorul cel drept şi a zis: Zaharie, iată că-ţi dăruiesc ţie celui ce ai venit, din slava cea mare a mea, ceea ce a căzut din piciorul meu, că în acest fel ests cinstea noastră cea împărătească de voieşte pe cineva a-l mil-utt Iar Zaharia cu înţe­lepciune i-a dat cinste necuratului împărat şi s-a mirat împăratul de înţelepciunea răspunsului lui Zaharia, şi a poruncit ca darurile cele p'reaslăvite ostaşii să le ieie zicînd: Luaţi-vă vouă acestea şi vă cumpăraţi frînghii cailor voştri, că

368

aurul şi argintul cneazului Dimitrie tot în mîna mea va fi şi pămîntul lui îl voi împărţi celor ce-mi slujesc mie, iar pe el însuşi îl voi pune să-mi pască cireada cămilelor.

Atunci Zaharia aprinzîndu-se cu rîvnă pentru domnul său a zis lui Mamae: Pentru ce grăieşti unele ca acestea unui cneaz aşa de mare? Că Dumnezeu ceea ce voieşte aceea face, dar nu după cum tu voieşti.

Cei ce stăteau înainte au voit să-l ucidă pe Zaharia, dar i-a oprit Mamae. Şi a început a amăgi pe Zaharia prin multe cuvinte, făgăduindu-i că-l va face stăpînul Rusiei. Iar Zaharia primind asemenea vicleşug în inima sa ca să poată scăpa mai degrab din mîna lui, a zis către împăratul: Nu se cuvine solului, ca neisprăvind solia împăratului său să se lipească către alt împărat. Mai întîi porunciţi a mi se da cărţile soliei şi cînd voi săvîrşi solia, atunci mă voi întoarce către tine împărate, ca aşa şi vouă credincios să fiu şi celui întîi împărat a nu minţi.

Deci necuratul împărat fiind prins de înţeleptele cuvinte ale lui Zaharia l-a slobozit pe el cu scrisoare către marele cneaz Dimitrie, şi a trimis încă cu Zaharia şi 4 cneji vestiţi, cinstiţi şi iubiţi lui, pe postelnicul său, pe logofăt, pe comis şi clucerul şi împreună cu dînşii cîţiva tătari.

Iar scrisoarea cea de la Mamae împăratul întru acest chip era scrisă: împăratul răsăritului al marii Ordii al cîmpiilor celor largi al puternicilor tătari, împărat al împăraţilor Mamae şi al multor Ordii împărat, mîna mea pe multe împărăţii le stăpîneşte şi dreapta mea pe multe împărăţii le cuprinde, războinicul nostru Dimitrie al Moscovei ştiut să-ţi fie că moşiile noastre le stăpîneşti, iar a te închina împărăţiei noastre a veni nu voieşti. Să-ţi fie în ştire şi va fi, că astăzi mîna mea voieşte a te pedepsi, de eşti tînăr, vino către mine şi te închină mie ca să te miluiesc, şi iarăşi în pămîntul tău te voi slobozi a împăraţi, iar de nu vei face aceasta, degrab pe toate cetăţile tale am să le stric şi focului a le da şi însuşi pe tine sub cea mare pedeapsă te voi da.

Ieşind Zaharia de la blestematul Mamae, a mulţumit lui Dumnezeu că l-a slobozit pe dînsul Mamae şi cum că n-a putut socoti ticălosul ca să nu trimită pe ai săi iubiţi cu Zaharia. Şi cînd s-au apropiat către apa Okei şi împreună cu ei acei patru mari tătari şi ceilalţi tătari ce erau trimişi cu dînsul în Rusia, a trimis Zaharia în taină încă pe drum fiind vestitor către marele cneaz, cum ca să-i trimită în întîmpinarea lui 100 de ostaşi, dar tătarilor le-a zis: lată că pe voi au să vă întîmpine cu mare cinste de la marele cneaz. Iar marele cneaz degrab a trimis în întîmpinarea lui Zaharia 300 de svardioşi aleşi din curtea sa. Şi l-au aflat pe Zaharia nu departe de apa Okei. Şi după ce au

369

ajuns la Zaharia îndată le-a poruncit lor a-i răpi pe tătari şi a-i lega şi luînd scrisoarea lui Mamae ce era trimisă către marele cneaz a rupt-o pe ea în două şi alegînd pe un tătar care era mai prost i-a' dat lui scrisoarea ruptă şi f-a slobozit pe el către Mamae, zicînd: Spune nebunului tău împărat că n-am aflat între oameni mai fără de minte ca el şi scrisoarea lui cea plină de nebunie n-am adus-o înaintea ochilor prea strălucitului meu stăpîn marelui cneaz, şi am citit-o eu însumi pe ea, şi văzînd nebunia lui Mamae am rîs!

Deci mergînd tătarul către Mamae i-a vestit lui toate acestea dîndu-i lui şi scrisoarea cea ruptă. Iar necuratul împărat auzind aceasta a sărit de mînie şi a început cumplit a se iuţi şi îndată a poruncit oştilor sale fără de zăbava a se porni spre Rusia.

Deci Zaharia ajungînd cu bine în cetatea Moscovei, s-a închinat domnului său marelui cneaz Dimitrie Ivanovici aducîndu-i lui şi pe toţi tătarii legaţi, iar marele cneaz foarte mult s-a bucurat pentru întoarcerea lui Zaharia şi pentru înţeleaptă lui solie şi mai ales că cu încredinţare s-a încredinţat de la Zaharia pentru cea nemincinoasă sculare a neîndumnezeitului Mamae şi cum că degrab vine. Şi se bucura mai mult şi se veselea în Dumnezeu întărind şi pe fratele său şi pe toţi cnejii Rusiei cei ce se găteau de război împotriva neîndumnezeitului Mamae.

Şi a socotit marele cneaz a merge în Sfînta Mănăstire a Sfintei de viaţă făcătoarei Treimi spre închinare Unuia Dumnezeu celui în Sfînta Treime slăvit şi spre primirea de binecuvîntare de la făcătorul de minuni prea cuviosul părintele Serghie.

Deci marele cneaz luînd pe fratele său şi pe toţi ortodocşii cneji a mers în Mînăstirea Sfintei Treimi către Sfîntul Egumen părintele Serghie şi ajungînd acolo în mînăstire, s-a închinat, luînd binecuvîntare de la stareţul şi de la tot soborul acelui sfînt lăcaş. Şi l-a rugat pe el prea-cuviosul stareţ ca să asculte şi Sfînta Liturghie că era atunci ziua Duminicii şi pomenirea sfinţilor mucenici Fior şi Lavru şi a ascultat. Iar după Sfînta Liturghie i-a rugat pe ei prea cuviosul stareţ împreună cu toţi fraţii ca să guste din pîinea sfintei Mănăstiri. Dar marele cneaz avea mare împiedecare şi-l ruga pe cuviosul ca să-l ierte pe el, pentru că veniră vestitori vestindu-i lui pentru apropierea tătarilor. Şi i-a zis lui Sfîntul stareţ Serghie: Prînzul acesta spre mare sporire îţi va fi, că încă cununa ţie nu ţi s-a gătit, dar la ceilalţi la mulţi li se împletesc muceniceşti cununi. Deci marele cneaz Dimitrie cu toţi ceilalţi ortodocşi cneji au gustat pîine în trapeză, iar Sfîntul Serghie întru acea vreme a poruncit ca să sfinţească apa cu Moaştele sfinţilor Mucenici Fior şi

370

Lavru cărora în acea zi ii se făcea pomenirea. Şi după masă cuviosul Serghie a stropit cu apă sfîntă pe marele cneaz şi pe toţi ortodocşii cneji şi pe toată oastea iubitoare de Hristos. Şi însemnîndu-l pe marele cneaz pe frunte cu semnul Crucii lui Hristos i-a zis lui: Du-te, domnule, că Dumnezeu ţie îţi va fi ajutor asupra vrăjmaşilor. După aceea chemîndu-l în taină i-a zis lui: Vei birui pe potrivnicii tăi. Iar marele cneaz auzind a lăcrimat şi a cerut de la dînsul un dar. Şi i-a răspuns sfîntul stareţ: Ce dar poate să-i fie spre îndestularea domnului meu? I­a zis lui marele cneaz: Dă-mi, părinte, pe doi ostaşi din pîlcul tău cel călugăresc, pe Peresviat şi pe fratele lui Osleb şi însuşi tu cu rugăciune să ne ajuţi nouă.

Deci prea cuviosul stareţ îndată le-a poruncit lor ca unor ştiutori de război şi viteji Gvardioţi a face gătire, iar în loc de pavăza cea stricăcioasă şi coif, să-şi pună pe cap schima cea cu cruci, şi i-a dat pe ei în mînă marelui cneaz zicînd: lată şi pe ai mei ostaşi şi ai tăi robi! Şi le-a zis lor Sfîntul stareţ: Pace vouă, fraţilor mei, pătimiţi ca nişte viteji ai lui Hristos! Şi dînd pace şi blagoslovenie cneazului şi tuturor ortodocşilor ostaşi, i-a slobozit pe ei. Iar marele cneaz s-a bucurat cu inima şi s-au pornit spre cetatea Moscova, pe binecuvîntarea stareţului ca pe o vistierie nejefuită avînd-o. Şi ajungînd în cetatea Moscovei, a mers către prea sfinţitul Mitropolit şi i-a spus lui ceea ce i-a zis Sfîntul stareţ şi cum i-a dat lui binecuvîntare Sfîntul şi la toată oastea. Iar Mitropolitul i-a poruncit lui ca pe toate acestea să le păzească şi nimănui să nu povestească pentru această tainică proorocie a lui Serghie şi pentru împlinirea biruinţei asupra barbarilor pînă cînd va veni vremea şi cea slăvită biruinţă.

în luna lui august în 27 de zile, la pomenirea prea cuviosului părintelui nostru Pimen cel Mare, marele cneaz Dimitrie vrînd să pornească asupra ne îndumnezeitului Mamae, a mers mai întîi în Biserica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi stînd înaintea Icoanei Mîntuitorului Hristos şi-a strîns mîiniie la piept şi a început a se ruga cu lacrimi zicînd: Rogu-mă, ţie, Dumnezeule cel minunat! Stăpîne înfricoşate şi prea înalte, că Tu cu adevărat eşti împăratul Slavei, miiuieşfe-mă pe mine păcătosul, că fiind întru întristare alerg ca şi către Stăpînul meu şi făcător de bine: „Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strîmbătate şi dă război celor ce se luptă cu mine, apucă arma şi pavăza şi te scoală în ajutorul meu" (Psalm 34), şi dă-mi biruinţă asupra potrivnicilor ca şi aceia să cunoască Slava Ta.

După aceea stînd înaintea Icoanei făcătoare de minuni a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, celei zugrăvite de Sfîntul Evanghelist Luca a început cu umilinţă a grăi, zicînd: O,

371

Doamnă împărăteasă Născătoare de Dumnezeu, a tot neamul creştinesc Apărătoare, să nu dai întru stricăciune cetatea aceasta păgînului Mamae, ci te roagă Fiului tău şi Dumnezeului nostru, Făcătorului şi Ziditorului să ne dea nouă mînă de ajutor şi să smerească inima cea mîndră a vrăjmaşilor noştri, că poţi Stăpînă cîte le voieştil Ca noi nădăjduind spre ajutorul tău ne sîrguim împotriva neîndumnezeiţilor tătari!

La fel a mers şi la mormîntul fericitului şi făcătorului de minuni Petru al Kievului şi căzînd îl ruga pe el să se roage către Arhiereul Hristos Domnul, pentru oile păşunii sale cele cuvîntătoare, ca să le păzească pe ele nevătămate şi să-i alunge şi să-i piardă pe lupii şi neîndumnezeiţii de barbari care voiesc a-i înghiţi oile lui.

Şi terminînd rugăciunea s-a închinat Mitropolitului, iar Mitropolitul l-a binecuvîntat pe el şi dîndu-i lui semnul biruinţei Sfînta Cruce l-a slobozit pe el: Şi a trimis Mitropolitul prea sfinţitul sobor cu preoţii la porţile Florovului şi a lui Constantin şi a lui Nicolae cu sfintele Cruci şi cu făcătoarele de minuni Icoane, ca pe toţi Ostaşii să-i binecuvinteze spre război. Iar marele cneaz Dimitrie a mers în Biserica Cerescului Voievod la Sfîntul Arhanghel Mihasl grabnicul ajutor al ostaşilor şi i s-a închinat sfintei lui Icoane. După aceea a mers la mormîntul ortodocşilor cneji strămoşilor săi şi a zis: Adevăraţi păzitori ai sfintei credinţe, ajutători ai Ortodoxiei, de aveţi îndrăznire către Domnul, pe Acela rugaţi-L pentru noi moştenitorii voştri ca să ne dea nouă Domnul biruinţă asupra paginilor. Şi după rugăciune a ieşit din Biserică şi iată marea cneaghină Eudochia şi cu alte multe cneaghine ale cnejilor şi voievozilor şi mulţime multă de popor bărbaţi şi femei au ieşit spre petrecerea marelui cneaz şi toţi de lacrimi şi de înălţarea glasurilor celor din inimă de-abia puteau scoate un cuvînt, dînd unul altuia prietenilor săi cea mai de pe urmă sărutare, iar marele cneaz puţin stăpînindu-se dinspre lacrimi, nedîndu-şi lui a plînge pentru poporul ce era de faţă însă întru inima sa cu amar lăcrimînd zicea către a sa cneaghină şi mîngîind-o pe ea: Femeie, nu plînge, că de va fi Dumnezeu cu noi, cine va fi împotriva noastră?

Şi aşa făcînd sărutarea cea mai de pe urmă, a încălecat pe calul său cel de război şi împreună cu el toţi cnejii ca nişte şoimi albi zburînd de la Moscova spre locul cel orînduit al ostăşeştilor pilcuri. Cneji ai Beloiezărului osebit au pornit cu ale lor cete foarte aranjate. Marele cneaz Dimitrie l-a slobozit pe fratele său Vladimir spre drumul către Braşau fiindcă nu încăpea toată oastea pe un drum. Iar cnejii Beloezărului pe drumul Dercschii şi însuşi marele cneaz a mers spre drumul

372

cel spre Kotel. Iar marea cneaghină Eudochia cu nora sa şi cu celelalte cneaghine s-au suit în foişorul cel cu acoperămîntul de aur, care era la marginea Moscovei ca să privească spre cneaz şi strîngîndu-şi mîinile sale ia piept a început a se ruga către Dumnezeu, cerînd ajutor asupra paginilor tătari şi pentru acei doi fii ai marelui cneaz Dîmitrie, Vasile şi lurie ca să nu rămînă sărmani.

Marele cneaz Dimitrie a sosit Sîmbătă în Kolomna întru pomenirea Sfîntului Moisi Arapul, august 28 de zile. Unde l-au întîmpinat mulţi voievozi cu oastea lor. Iar arhiereul Eftimie cu tot sfîntul sobor şi cu Cruci l-au întîmpinat pe el La porţile cetăţii şi l-a binecuvîntat pe marele cneaz şi pe toţi cei împreună cu dînsul. Iar a doua zi a poruncit marele cneaz tuturor voievozilor ca împreună cu toată oastea lor să iasă la cîmpul Davici şi atîta de mare mulţime de oaste era în cîmpul Koiomonului încît nu era cu putinţă pe toată oastea a o cuprinde cu ochii. Şi a pus marele cneaz voievozi asupra cetelor, iar singur luişi a primit ceata cnejilor Beloiezerului. în mîna cea dreaptă a sa l-a pus pe fratele său Vladimir dîndu-i lui pe cnejii laroslavului, iar în mîna stingă a sa l-a rînduit pe cneazul Gleb al Brianscăi, iar în ceata ce mergea înainte pe voievodul Dimitrie Vsevoloj, în ceata Koiomonului pe micul Vasilievici, în a Kostromului pe voievodul loan Rodionovici, în a Perieslavului pe voievodul Andrei Sircozovischii. Iar cneazului Vladimir i-a rînduit pe voievozii Daniil Velevuj pe cneazul Teodor Sleţchii, pe cneazul luiie Miccisterchii, cneazul Andrei Muromschii.

Deci marele cneaz Dimitrie rînduindu-şi şi împărţindu-şi oastea, a poruncit a trece peste apa Okei şi le-a poruncit tuturor cu străşnicie ca trecînd prin pămîntul Rezanului, nimănui nici de un păr să nu se atingă şi însuşi luînd binecuvîntare de la episcopul Koiomonului a trecut peste apa Okei. Şi de acolo a slobozit în trei părţi străji împotriva străjilor tătărăşti, pe Simeon Melek, pe Ignatie Kreanul, pe Toma Ţinui, pe Petru Turului, pe Carp Laexievici, pe Petru Cirikov şi pe alţii mulţi ştiutori ai părţi lor acelora, şi însuşi el urma în urma lor se grăbea cu fratele sau şi cu toţi ostaşii săi.

Deci auzind de aceasta Oleg cneazul Rezanului, cum că marele cneaz Dimitrie merge cu mare putere împotriva necuratului Mamae a început a se teme şi gîndea a trimite către cneazul Olgerd al Litvei, însă nu era cu putinţă pentru că toate drumurile erau cuprinse de ostaşi şi se mira de unde este ajutorul acesta şi îndrăznire a cneazului Dimitrie asupra lui Mamae. Şi l-au înştiinţat pe el boierii lui, cum că un călugăr cu numele Serghie cel ce se află în pămîntul lui fiind înainte

373

văzător l-a într-armat pe ei şi i-a dat lui spre ajutor doi călugări ai săi. Atunci Oleg s-a căit că s-a sculat asupra marelui cneaz Dimitrie şi a zis: Amar mie că mi-am pierdut mintea mea, neînţelegînd vremea cea viitoare şi Dumnezeu va să ceară de la mine vinovăţia mea. Şi a mă uni cu marele cneaz mă tem, iar către Mamae a mă duce voi fi prigonitor fraţilor mei şi asupra ortodoxei credinţe precum a fost Sviatopolc şi precum pămîntul l-a înghiţit de viu pe Sviatopolc aşa şi pe mine. Pentru că rugăciunile lui Serghie cel înainte văzător îi vor ajuta cneazului Dimitrie. însă eu aşa voi face, cui Dumnezeu îi va ajuta cu acela mă voi uni.

Iar Olgerd adunînd mulţime de Litveni şi Vareaţi şi Jmodi se pornise spre ajutor iui Mamae. Şi venind pînă la Oduev, cînd a auzit cum că marele cneaz Dimitrie cu mari puteri a pornit asupra lui Mamae şi cum că Oleg ai Rezanului s-a înfricoşat, a stat de a mai păşi mai departe decît la Odueb şi a zis: M-am înşelat ascultînd minte străină, că niciodată Litva nu era povăţuită de cnejii Rezanului şi acum cneazul Rezanului şi pe mine m-a scos din minte şi însuşi a pierit, deci vom sta aici locului pînă cînd vom auzi biruinţa cneazului moscovit.

în acea vreme fiii lui Olgerd, Andrei cneazul Poluţchii şi Dimitrie cneazul Breanscăi fiind botezaţi în ortodoxa credinţă prin maşteha sa cneaghina Anna (pentru care tatăl for păgînuf Olgerd îi ura, dar Dumnezeu îi iubea pe ei). Deci auzind ei cum că în mare supărare este marele cneaz al Moscovei pentru năvălirea neîndumnezeitului Mamae îi durea inima şi pe dînşii pentru aceasta. Iar cel mai bătrîn frate Andrei, a trimis scrisoare în taină către fratele său Dimitrie în care aşa scria: Ştii, frate, cum că pe noi ne-a lepădat de fa sine tatăl nostru Olgerd, pentru aceasta că am primit credinţa ortodoxă şi Dumnezeu ne-a primit pe noi, deci dar să ne nevoim pentru sfînta credinţă şi pînă la moarte să mergem spre ajutor marelui cneaz Dimitrie şi la tot poporul creştinesc, împotriva păgînului împărat Mamae!

Citind scrisoarea aceea Dimitrie de la fratele său, s-a umilit şi cu lacrimi a zis întru sineşi: Dă-ne nouă, Doamne, cea bună şi plăcută Voinţa Ta a o săvîrşi şi a trimis către fratele său acest fel de răspuns: Gata sînt, frate, împreună cu tine a merge cu ostaşii mei pe care-i am adunaţi pentru tătarii cei de iîngă Dunăre, şi calea, frate, ne zace nouă înainte lesnicioasă de la miazănoapte spre Don, ca şi de tatăl nostru să ne tăinuim, ca nu cumva să ne facă piedică scopului nostru şi în bună vreme împlinindu-ne înşine, vom merge împreună către marele cneaz Dimitrie. Şi după puţine zile s-au unit cu mare dorinţă aceşti doi fraţi şi precum oarecînd losif şi Veniamin aşa ei cu

374

dragoste se sărutau şi s-au sîrguit cu toate ostile lor a merge către marele cneaz Dimitrie, cu care unindu-se nu departe de Don la locul ce se cheamă Birizuie.

Deci marele cneaz Dimitrie văzînd neaşteptatul ajutor s-a bucurat mulţumind lui Dumnezeu pentru minunata Lui purtare de grijă, pentru că copiii lăsîndu-l pe tatăl lor i-au venit lui în ajutor. Şi primindu-i pe ei cu cinste, cu multe daruri i-a îndestulat pe ei şi le-a zis lor: Nu pentru mine aţi venit voi către noi, ci Domnul Dumnezeu v-a trimis pe voi întru ajutor nouă creştinilor împotriva paginilor, precum oarecînd Avraam lui Lot, căruia voi îi sînteţi adevăraţi rîvnitori acum. După aceea marele cneaz a trimis vestitori către prea sfinţitul Mitropolit Ciprian (spunîndu-i) cum că cnejii feciori ai lui Olgerd, lăsînd pe tatăl lor, au venit spre ajutor cu multe puteri. Iar Mitropolitul auzind aceasta, a lăcrimat dînd mulţumită lui Dumnezeu şi zicînd: Stăpîne, Doamne, lubitorule de oameni, mulţumim Ţie pentru atîta a Ta milostivire, că prin a Ta purtare de grijă şi Putere vînturile cele potrivnice nouă spre linişte s­au schimbat. Şi a poruncit în Dumnezeieştile Biserici să se facă rugăciuni ziua şi noaptea pentru marele cneaz şi pentru toată oastea ortodoxă, iar mai ales în lăcaşul Sfintei începătoarei de viaţă Treimi a lui Serghie, nădăjduind că acolo cel mai ales folos au rugăciunile spre ajutor. Iar marea cneaghină Eudochia auzind de această mare Milostivire a lui Dumnezeu, le-a făcut milostenie multor săraci şi ea însăşi mergea spre rugăciuni totdeauna în Biserica lui Dumnezeu.

Deci marele cneaz Dimitrie sosind la locul cel zis Beruzuiu ca de 20-stadii de la Don în luna lui septembrie în 5 zile la pomenirea Sfîntului Prooroc Zaharia şi la pomenirea uciderii rudeniei sale Gleb Vladimirovici cneazul Rusiei. Atunci au venit şi de la străjile lui: Petru Gorţcoi şi Carp Alexei şi au adus un tătar de la cei mai de frunte de la Mamae. Acel tătar a povestit cum că Mamae este la Kuzmineia Gati şi nu se gră­beşte pentru aceasta că-i aşteaptă pe Olgerd şi pe Oleg, iar de a ta adunare nici nu ştie şi de întîlnirea cea cu tine nici nu nădăjduieşte. Iar marele cneaz i-a întrebat pe ei de puterile lui Mamae. Şi i-a răspuns tătarul zicînd: Nu-i este cu putinţă nimănui puterile lui a le număra. Atunci marele cneaz a început a se sfătui cu sfetnicii săi, zicînd: Oare aici să stăm sau să trecem apa Donului? Şi i-au zis lui feciorii lui Olgerd: De voieşti, cneje, spre întărirea oştii porunceşte a trece peste apa Donului, pentru că atunci nimeni nu va gîndi înapoi. Iar pentru puterea cea mare a lui Mamae n-avem ce ne spăimînta, că Dumnezeu nu întru puterea omului, ci întru dreptate binevoieşte, pentru că şi laroslav trecînd apa l-a biruit pe

375

Sviatopolk. Strămoşul tău marele cneaz Nevschii Alexandru, trecînd apa Neviei l-a biruit pe craiul nemţesc. Asemenea se cuvine şi ţie să faci, chemînd spre ajutor pe Domnul Dumnezeu şi de vom şi muri pentru sfînta credinţă şi moştenirea lui Dumnezeu, atunci plată veşnică de ia Dumnezeu vom primi. Aşa şi pe oastea ta o întăreşte şi însuţi te îmbărbătează pentru că mulţi viteji şi voinici ai. Atunci marele cneaz a poruncit oştii sale să treacă peste apa Donului şi în acea vreme au început a alerga vestitorii, spunînd că iată nu departe aleargă tătarii, iar fiii Rusiei auzind mulţi se îmbărbătau şi se întăreau aşteptînd cu bucurie împlinirea dorinţei lor. Şi iată că de năprasnă au început a se arăta turme de lupi urlînd neîncetat şi mulţime de corbi fără de nădejde s-au adunat, la fel şi ciori şi vulturi de la Gura Domnului în mare mulţime veniră acolo. Şi ca nişte munţi jucau ţipînd prin văzduh şi vulpi şi alte fiare se adunau ţipînd şi aşteptînd înfricoşata zi, cea dată de Dumnezeu lor spre mîncarea stîrvuriior. Atunci bătrînii ostaşi se bucurau auzind că se apropie neprietenii, avînd nădejde spre făgăduinţa cea desăvîrşită şi prea frumoasele cununi cele mai înainte zise, de la prea cuviosul Serghie, iar unii din cei mai tineri se împuţinau văzînd moartea înaintea ochilor lor, pe care cei mai bătrîni îi întăreau, ca fără de temere să îndrăznească, punîndu-le lor înainte pentru moartea cea vremelnică, viaţa veşnică, şi pentru cinstea cea stricăcioasă cununile cele neveştejite a Cereştii Slave. Şi aşa unul pe altui întărindu-se şi cu toată inima spre război îndreptîndu-se, cu îndrăznire prin ajutorul cel Dumnezeiesc se într-armau împotriva necuraţilor.

în al şaselea ceas din zi a venit cu fuga Simeon Melek cu tovarăşii săi pe care l-au alungat tătarii pînă la cetele ruseşti şi văzînd pe cea mare oaste a marelui cneaz Dimitrie s-au întors şi au povestit împăratului lor Mamae că cnejii Rusiei s-au într-armat lîngă Don întru mulţime multă de oaste. Iar împotrivnicul de Dumnezeu aprinzîndu-se de diavolul cu mare mînie spre a sa pierzare, a răcnit cu glas înfricoşat zicînd: Acest fel de putere este a mea ca să nu-i pot birui pe aceştia, deci cum mă voi putea întoarce întru ale mele? şi i-a poruncit ia toată oastea păgînească ca să se într-armeze. Iar Melec degrab alergînd i-a povestit marelui cneaz cum că vadul Guşin i-au trecut păgînii şi numai o noapte mai avem între noi, iar dimineaţa au a trece peste Nepriadva, iar ţie ţi se cuvine, mare cneaz, astăzi să ie înarmezi ca să nu apuce mai înainte tătarii. Şi îndată marele cneaz Dimitrie cu fratele său şi cu cnejii Litvei feciorii iui Olgerd au început a-şi rîndui cetele iar mai ales din partea Litvei. Voievodul Dimitrie Bobroc cu neamul Volineţ s-a orînduit cu foarte bună rînduială. Şi fiind rînduite toate cetele

376

fiecare unde se cuvenea a sta, s-a dus marele cneaz cu ceilalţi cneji la loc înalt şi au văzut toate steagurile oştii creştineşti şi cum că toate cetele lor erau la rînd.în zale şi în coifuri de aur luminat strălucind, bine gătiţi şi întocmiţi şi toţi ostaşii şi vitejii Rusiei erau bine voioşi şi cu toată inima gata spre război, rugîndu-se Domnului Dumnezeu pentru biruinţa cea asupra vrăjmaşului. Pentru aceasta s-a minunat şi s-a bucurat cneazul întărit fiind de Dumnezeu. La fel şi cnejii Litvei minunîndu-se grăiau: Asemenea este oastea aceasta ca şi oastea împăratului Macedoniei că atîta de multă este, care mai înainte de noi n-a fost. Şi îndată marele cneaz coborîndu-se de pe cal a căzut în genunchi înaintea Icoanei lui Hristos, care era zugrăvită pe steagul cel negru al cetei celei mari şi a început din adîncul inimii a se ruga strigînd cu glas: O, Stăpîne Doamne Atotţiitorule, vezi smerenia noastră şi caută cu ochi milostivi asupra poporului tău, care prin Dreapta Ta sînt zidiţi şi cu Sîngele Tău sînt răscumpăraţi din robia diavolului, ia aminte, Doamne, spre glasul rugăciunii mele şi întoarce faţa asupra necuraţilor barbari şi dăruieşte-ne nouă biruinţă asupra lor, pentru Rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, care din veac Ţi-au bineplăcut Ţie.

După rugăciune încălecînd marele cneaz pe calul său, a început cu ceilalţi cneji a umbla pe la toate cetele, fiecărei cete cu gura însuşi grăindu-i, Fraţii mei cei iubiţi, fii creştineşti de la mic şi pînă la mare, astăzi noaptea soseşte, iar ziua cea înfricoşată se apropie, deci întru această noapte privegheaţi, îmbărbătaţi-vă şi vă întăriţi întru Domnul lisus Hristos Cel ce vă întăreşte pe voi, că iată a venit ceasul nevoinţei voastre, staţi dar tari împotriva neprietenului; care iată că aproape de noi este, lîngă apa Nepriatva, Domnul ne este stăpînitorul nostru, Dumnezeul lui Iacob, nădăjduiţi spre Dumnezeul cel Viu. Ca pace vouă să vă fie, fraţilor, căutaţi la neamurile cele de demult şi vedeţi că cine a nădăjduit spre Domnul şi s-a ruşinat? Sau cine chemîndu-L pe E! a fost trecut cu vederea? Pentru că îndurat şi Milostiv este Domnul şi mîntuieşte în vremea scîrbei, iar eu încă şi mîine doresc a mă vedea cu voi şi aceasta zicînd l-a slobozit pe fratele său cneazul Vladimir în capul Donului într-o dumbravă verde ca să se ascundă acolo îndosindu-se cu cetele sale dîndu-i lui şi mulţi voinici din curtea sa şi a slobozit cu ei şi pe ginerele său voievodul Dimitrie al Voliniului cel vestit, fiind a doua zi cinstitul praznic al Naşterii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu.

Şi se întîmplase atuncea de era toamna lungă şi erau zilele ca de vară şi nopţile luminau cu căldura văzduhului. După ducerea marelui cneaz toţi ostaşii se îmbărbătau într-un suflet

377

cu îndrăznire, făgăduindu-se ca unul pentru altul să moară şi toţi ochii inimilor sus ridicîndu-i ca şi cu un glas strigau: Dumnezeule cei Sfînt, caută spre noi şi dăruieşte-i ortodoxului nostru cneaz biruinţă precum marelui împărat Constantin şi-i supune sub picioarele lui pe vrăjmaşul iui, Mamae, precum oarecînd lui David celui blînd pe Goliat, şi învaţă mîinile noastre spre oştire şi degetele noastre spre război, binecuvîntate Doamne, în veci.
Arătare pentru semăluirile Iui Dimitrie Volinţchi Vezi aici citind pentru semăluiri, să nu socoteşti, iubite cititorule, să nu socoteşti că acele semăluiri ostăşeşti vor fi oarecare vrăji şi farmece, cele ce sînt potrivnice legii credinţei, fiindcă alta este sem^luirea şi alta farmecul. Că farmecele şi vrăjile sînt de la diavol, pururea părtinitoare răului, iar semăluirile din iscusinţa omului se fac. întru nişte întîmplări ca acestea, de multe ori şi de la însuşi Dumnezeu spre folosul sau pedeapsa ceea ce va să fie oamenilor, se arată mai înainte multe feluri de semne, nu numai pe pămînt, ci şi în văzduh precum cometele şi altele. Cel ce citeşte multe istorii, va afla unele ca acestea multe după cum şi aici. Pentru aceea şi Dimitrie cel mai sus zis, nu spre altul, ci spre însuşi Dumnezeu şi spre plăcuţii Lui, a nădăjdui pe împăratul şi a se ruga îi sfătuieşte, după cum se vede jos.

Şi venind Dimitrie Volineţ i-a zis marelui cneaz: Voiesc să-mi cerc semăluirile mele, fără numai ieşi împreună cu mine la cîmpul Kolikov, şi l-a ascultat pe el marele cneaz. Deci Dimitrie Volineţ a stat în acea noapte prin mijlocul amînduror oştilor, între ai săi şi între cele tătărăşti. Şi întorcîndu-se în partea tătarilor, a auzit zgomot mare ca o adunare mare de oareşcare tîrg, sau ca vreo zidire de cetate, iar înapoia lor foarte urlînd lupii şi în partea cea dreaptă ţipau vulturii şi era ca un cu­tremur foarte mare pentru felurimea şi mulţimea păsărilor, iar împotriva lor corbii ca nişte munţi săltau. Iar peste apa Nepriadsca gîştele şi lebedele bătînd cu aripile lor neobişnuită frică făceau. Şi i-a zis Volîneţ marelui cneaz: Oare auzi ceva, cneje? Şi i-a răspuns lui: Aud, frate, că mare spaimă este. Şi i-a zis Volineţ marelui cneaz: Ce ai auzit, cneje? Şi i-a răspuns cneazul: Nimic, fără numai am văzut mulţime de raze de foc pogorîndu-se apoi spre oastea sa proprie şi era linişte mare acolo. Şi a zis Volineţ: Focul bun semn este, cheamă dar pe Dumnezeu cu neîndoită credinţă. Şi a zis iarăşi Volineţ: încă mai am semăluire, cneje, şi descălecînd de pe cai s-a tupilat jos la pămînt cu urechea dreaptă, zăcînd la mult ceas şi

sculîndu-se îndată şi-a plecat capul în jos. Şl i-a zis marele cneaz: Ce este, frate? Iar el nu voia să-i spună lui, ci silit fiind i-a spus zicînd: Una este spre folos, iar cealaltă spre scîrbă. Pentru că am auzit, domnule cneje, pămîntul în două părţi plîngînd, o parte în limba păgînească, amar plîngînd pe fiii săi, ca o văduvă oarecare, iar cealaltă parte ca o fecioară, jalnic glas de plîngere ca dintr-o trîmbiţă slobozea. Iar eu, mare cneje, pe mulţimea acestor semăiuiri le-am cercetat, pentru aceasta mă nădăjduiesc spre Dumnezeul cel Viu ca cu Puterea Lui şi cu ajutorul Sfinţilor Mucenici Boris şi Gieb, rudeniilor tale, a ta biruinţă va fi asupra paginilor, ci şi oastei creştineşti multă cădere îi va fi.

Deci auzind aceasta marele cneaz foarte a lăcrimat şi a zis: Fie biruinţa Domnului! Iar Volineţ a zis: Domnule cneje, nu se cuvine aceasta în cete a povesti, ci numai lui însuşi Dumnezeu a te ruga şi pe sfinţii Lui spre ajutor a-i chema. Iar mîine dimineaţă porunceşte tuturor ca încăiecînd pe caii lor şi fiecare ostaş a se înarma şi a se nevoi cu semnul Crucii iui Hristos, că aceasta este armă nebiruită asupra văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi.

în noaptea aceea cînd se auzeau acele semăiuiri, un bărbat oarecare cu numele Toma Halţibiaev pentru cea vestită vitejie a lui a fost pus de marele cneaz la cea mare strajă împotriva paginilor şi i-a descoperit lui Dumnezeu o vedenie ca aceasta: Că vedea un Nor ales întru înălţime şi iată ca nişte cete foarte mari, care de la răsărit ieşeau şi au venit din partea de la miazăzi doi Tineri luminaţi, avînd în mîinile lor luminări şi săbii ascuţite, şi aceştia erau sfinţii Mucenici Boris şi Gieb şi le-au zis mai marilor tătarilor: Cine v-a poruncit vouă ca pe patria noastră, cea dată nouă de Domnul, a o pustii? Şi au început a-i tăia pe ei, încît niciunul n-a scăpat întreg.

Dimineaţa i-a povestit acea strajă marelui cneaz vedenia ce văzuse peste noapte, iar marele cneaz i-a poruncit lui ca nimănui să nu spună aceasta. Şi ridicîndu-şi marele cneaz mîinile şi ochii spre Cer a început cu lacrimi a se ruga zicînd: Doamne, lubitorule de oameni, pentru rugăciunile sfinţilor Mucenici Boris şi Gieb, ajută-mi precum lui Moisi asupra lui Amalic şi lui David asupra iui Goliat şi lui laroslav asupra Iui Sviatopolc şi strămoşului meu marelui cneaz Alexandru asupra Craiului nemţesc celui ce se lăuda a pustii patria noastră. Ajută-ne nouă, Doamne, robilor Tăi creştini, care cheamă Numele Tău cel Sfînt, asupra paginilor, cei ce Te ocărăsc şi Te hulesc pe Tine şi se împotrivesc nebiruitei Puteri a Crucii Taie!

în ziua şi Praznicul cel mare al mîntuirii creştineşti, al Naşterii Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, în ceasul al

379

treilea tocmindu-se ostile au început din amîndouă părţile a trîmbiţa spre război, iar din partea ruşilor cu mult mai mult se întăreau din glasurile lor, iar cele tătăreşti se păreau asurzite. Şi încă nu s-au amestecat unii cu alţii pentru că era negură. Atunci marele cneaz Dimitrie călare pe calul său cel de război a început a umbla prin cete întărindu-i pe ostaşii săi şi cu lacrimi grăia: „Părinţi ai mei şi fraţi! Pentru Domnul şi pentru sfintele Biserici şi credinţa cea creştinească şi pentru patria voastră nevoiţi-vă, că această moarte nu este moarte, ci viaţa veşnică. Nimic pămîntesc întru sinevă să nu gîndiţi, ci la nevoinţa ce vă zace înainte să căutaţi, sîrguiţi-vă întru toată îndrăznirea şi nădejdea a birui pe păgîni, ca să ne încununăm cu cununile biruinţei de la Hristos Domnul şi Mîntuitorul sufletelor noastre. Şi aşa întărindu-şi cetele sale, a venit iarăşi sub steagul său cel roşu şi descălecînd de pe cai şi-a dezbrăcat de pe sineşi porfira cea împărătească şi hainele şi s-a îmbrăcat cu altele şi pe alt cal a încălecat. Iar pe calul său l-a dat lui Mihail Andrievici iubitul său la fel şi pe porfira sa a pus-o asupra lui şi a poruncit să ducă după Mihail şi semnul cel împărătesc, sub care semn şi ucis a fost Mihail pentru domnul său. Şi însuşi cneazul a stat la locul său şi scoţînd din sînul său cinstita Cruce în care era o părticică din Făcătorul de viaţă Lemn şi-a înălţat mîinile sale împreună cu Crucea spre Cer şi a zis cu lacrimi: lată că spre tine sfîntă Cruce este sfîrşitul nădejdii mele, şi precum i-ai ajutat marelui Constantin a birui pe vrăjmaşii creştinilor aşa şi nouă ajută-ne să-l biruim pe păgînul Mamae şi toată puterea lui.

Acestea grăindu-le el, iată că i s-a adus lui o scrisoare de la preacuviosul Serghie Egumenul întru care aşa era scris: Marelui cneaz Dimitrie Ivanovici şi tuturor cnejilor Rusiei şi la toată ortodoxa oaste, pace şi binecuvîntare, încă trimisul i-a dat cneazului şi pîinea ce se cheamă Panaghia care era trimisă de la egumenul Serghie. Iar marele cneaz şi cu toţii s-au bucurat pentru acea scrisoare şi prin aceea ca nişte tari cornuri de război s-au înarmat şi pe trimis cu dragoste l-au sărutat, iar pîinea cea sfîntă luînd-o şi-a înălţat spre cer mîinile sale şi cu glas mare a strigat: O, mare Nume al Preasfintei Treimi! Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu ajută-ne nouă asupra potrivnicilor, cu rugăciunile prea cuviosului Serghie şi ne mîntuieşte pe noi.

După aceea încălecînd pe calul său, a luat paloşul său cel de fier şi s-a pornit să iasă din ceată afară vrînd el întîi a începe războiul din cea mare rîvnă a sa pentru credinţa creştinească şi pentru Biserică şi pămîntul său şi pentru cea mare strîmbătate ce pătimea de la tătari, dar cnejii Rusiei şi soldaţii

380

l-au ţinut pe el, zicînd: Nu se cuvine ţie, mare cneze, ca însuţi mergînd înainte să te baţi, ci să stai deosebi şi să priveşti spre războiul nostru rînduindu-ţi cetele tale şi socotind foarte unde să te arăţi. Că, de vei pieri tu atunci ce va fi pentru noi? Sau de vom birui înaintea cui ne vom arăta? Că noi cu toţii sîntem gata pentru tine, mare cneze, şi pentru ţara noastră capetele a ni le pune, iar tu să faci pomenire pentru noi şi să ne scrii în soborniceştile cărţi spre pomenirea neamului ce va să fie. Iar marele cneaz a lăcrimat şi a zis: Fraţii mei bune sînt cuvintele voastre, dar fiindcă pe pămînt sînt cinstit cu mai mare cinste înaintea voastră mai mult decît voi toţi, pentru aceea mi se cuvine ca pentru voi toţi mai întîi deci capul meu a mi-l pune şi mai înainte decît voi a primi cununa de la Hristos, că cele bune de la Domnul am primit, apoi cele rele să nu le rabd? Că pentru mine unul s-au ridicat aceşti vrăjmaşi şi cum voi putea suferi a vă vedea pe voi ucişi? Paharul cel de obşte acum mai ales mi se cuvine cu voi împreună a-l bea, ori de moarte, ori de viaţă.

în acea vreme au început cetele cele dinainte a se apropia de tătari, ceata cea dintîi mergea cu Dimitrie Vsevolod şi cu Vladimir fratele lui. Din mîna dreaptă mergea ceata Vasilievici din Kolomna aranjaţi gătiţi de război. Iar păgînii tătari mergeau grămadă, pentru că nu le era lor loc să se lărgească. Iar neîndumnezeitul Mamae cu trei Paşi ai săi s-au suit la un loc înalt ca să privească pre vărsarea sîngelui omenesc. Şi cînd s­au apropiat ostile din amîndouă părţile între sineşi, atunci îndată a ieşit un tătar din ceata tătărească cu numele Celubeiu, arătîndu-se decît toţi mai viteaz, precum oarecum cel de demult Goliat. Pe acesta văzîndu-l Peresviat călugărul lui Serghie îndată slobozindu-se din ceata lui Vladimir Vselov, a zis: Acest tătar îşi caută asemenea lui viteaz, iar eu voiesc să mă lovesc cu dînsui întru Numele Domnului Savaot şi să iau cununa împărăţiei Cerului. Şi avea asupra sa coiful chipului îngeresc înarmat prin schima cea cu cruci. Şi iarăşi a zis către toţi ai săi: Părinţilor mei şi fraţi, iertaţi-mă pe mine păcătosul! Şi i-au răspuns toţi: Dumnezeu să te ierte şi să te binecuvinteze şi să-ţi ajute ţie pentru rugăciunile Sfîntuiui Serghie. Şi s-a repezit asupra tătarului acela, slobozindu-se şi tătarul asupra lui, toţi creştinii au strigat: Doamne, ajută robului Tău! Şi atîta de cumplit s-au lovit cu suliţele aceşti doi viteji călugărul cu tăta­rul, încît părea că s-a prăbuşit pămîntul şi îndată amîndoi au căzut la pămînt, unde s-au şi sfîrşit.

După sfîrşitul alergării lui Peresviat, îndată fiecare dînd pinteni calului său au strigat ca şi cu un glas toţi ostaşii creştini: Cu noi este Dumnezeu! Şi iarăşi: Dumnezeule al creştinilor, ajută-ne nouă asupra vrăjmaşilor! Iar tătarii strigau

381

pe Og Mahmet şi pe dumnezeii lor. Şi amestecîndu-se amîndouă părţile au început cumplit a se bate. (O, frică şi spaimă). Că se vărsa sîngele vitejilor de sub şeiele cailor curgînd ca nişte pîraie, se călcau coifurile cele de aur sub picioarele cailor, iar împreună cu coifurile şi capetele vitejilor. Iar tătarii îndoit cădeau pe acel cîmp Kolikov, văzduhul s-a întunecat de colbul ce se înălţa în sus de sub copitele cailor, se părea că ofta pămîntul de greutatea ostăşeştilor puteri, că âtîta mulţime fără de număr era încît poate să zică cineva că nici mai înainte n-a fost, nici mai pe urmă nu va mai fi. Căci cîtă lărgime avea acel loc între Don şi Mecii, însă tot le era strîmt la atîta mulţime de oaste, şi nu numai de arme cădeau ci şi unii de alţii lovindu-se se ucideau şi din cea multă strîmtoare, unii se năduşeau, alţii sub picioarele cailor mureau şi rîuri de sînge curgeau. Săbiile ca nişte fulgere străluceau, suliţele zdrobindu-se ca tunetele trăzneau, acolo glasurile pînă la cer se înălţau din cea mare strigare a nenumăraţilor ostaşi şi de ia ceasul al şaselea foarte tare şi din toată puterea s-au bătut.

O, zi groaznică! O, ce ceas amar! Ca în trei ceasuri mulţime nenumărată zidire a lui Dumnezeu s-a ucis; şi în ceasul al patrulea şi al cincilea bătîndu-se tot nu slăbeau creştinii, dar nici tătarii. Iar sosind al şaselea ceas prin slobozirea lui Dumnezeu pentru păcatele noastre au început păgînii a birui, iar creştinii a slăbi. Că acum mulţi din cneji erau ucişi, mulţi voinici şi viteji şi tineri aleşi ai Rusiei ca nişte lemne de dumbravă tăiate căzură la pămînt, mulţi fii ai Rusiei de copitele cailor tătăreşti au fost ucişi şi pe însuşi marele cneaz foarte I­au rănit, întrucît cu mare nevoie a putut a se da jos de pe cal şi ieşind afară din război (s-a abătut într-o parte) fiindcă acum nu-i era lui cu putinţă a se mai bate. Pe steagurile marelui cneaz de multe ori le-au tăiat tătarii, ci prin dumnezeiasca putere n-au putut pînă în sfîrşit să le piardă pe ele.

Un bărbat credincios din ceata cneazului Vladimir, însuşi văzător de o vedenie ca aceasta a fost, precum singur a spus: Că în ceasul al şaselea deasupra marelui cneaz era cerul deschis dintru carele a ieşit un nor ca o rază mohorîtă şi spînzura jos, acel nor era plin de mîini omeneşti, unele din mîini ţineau arme, altele cununi, iar altele flori multe şi frumoase. Iar sosind al şaptelea ceas, atunci îndată pentru acele mîini a cetei Celei din nor, mulţime de cununi s-au slobozit asupra cetei creştineşti, pentru că acum păgînii din toate părţile îi cuprinsese, iar cetele creştineşti ca nişte spice de grîu ce sînt de spini înecate. Deci binecredinciosu! cneaz Vladimir Andrievici văzînd din dumbrava în care era ascuns, că mulţime de creştini se ucid iar tătarii sporesc, neputînd răbda

382

această primejdie a zis către Dimitrie Volineţ ginerele cneazului: Frate Dimitrie, ce ne foloseşte a noastră şedere şi ce fel de spor ne va fi, cui dar avem a da ajutor de vor pieri ai noştri pînă la sfîrşit? Deci să le dăm lor ajutor, măcar deşi capetele noastre împreună cu dînşii le vom pune. A răspuns Volineţ: Văd cneze, că mare este biruinţa, dar încă n-a sosit vremea noastră. Că orişicare începe fără de vreme, lui şi vătămare îşi pricinuieşte. Sa răbdăm încă puţin, pînă la vremea cea cu bună priinţă, iar în acest ceas tu cheamă în ajutor pe Dumnezeu şi cu toţii Aceluia unui Domn Puternic întru războaie să ne rugăm, că în ceasul al 8-lea va fi darul lui Dumnezeu şi ajutorul creştinilor, întrucît îi vor alunga pe vrăjmaşii lor şi-i vor ajunge, ucigîndu-i pînă se vor sfîrşi „şi nu vor putea să stea".

Cneazul Vladimir ridicîndu-şi mîinite la cer a început a se ruga, zicînd: „Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce ai făcut Cerul şi pămîntul nu lăsa pe vrăjmaşul nostru diavolul ca pînă în sfîrşit a se bucura, ci ne mîntuieşte pe noi după mare mila Ta".

Iar fiii Rusiei din cetele lor plîngeau văzînd pe tovarăşii lor pierind de tătari şi neîncetat se ispiteau a porni spre ajutorul lor, ca şi cum ar fi chemaţi la nuntă spre băutura vinului celui dulce. Iar Volineţ tot îi mai oprea pe ei, zicînd: îngăduiţi puţin, că va veni şi vremea noastră.

Sosind ceasul al şaselea de la începerea războiului îndată a suflat vînt dinspre miazăzi din dosul cetelor creştineşti ce erau ascunşi în dumbravă. Atunci Volineţ cu mare glas a strigat zicînd: Cneje Vladimire, ceasul a venit şi vremea s-a apropiat. Şi iarăşi a zis: Fraţi şi prieteni, acum îndrăzniţi că puterea lui Dumnezeu ne ajută nouă!

Iar vitejii şi toţi voinicii Rusiei într-un gînd ieşind din dumbravă s-au slobozit întru Numele Domnului asupra tătarilor ca nişte iscusiţi şoimi asupra ciorilor şi aşa de cumplit i-au lovit, încît tătarii au stat uimiţi văzînd fără de veste atîta mulţime de cete creştineşti ieşind şi atîta de mare îndrăzneală spre război arătînd, s-au tulburat şi răcneau zicînd: Vai nouă! Vai! Că ruşii s-au înţelepţit, punînd pe cei mişei a se bate cu noi, iar înşişi vitejii ascunzîndu-se în dumbravă acum au năvălit asupra noastră. Şi întorcîndu-se au început a se trage înapoi dînd spatele lor şi fugind. Iar cetele ruseşti cu puterea lui Dumnezeu şi cu ajutorul sfinţilor Mucenici Boris şi Gleb i-a luat la goană pe păgîni, care de săbiile creştineşti ca nişte pădure tăiată cădeau la pămînt şi ca nişte iarbă din faţa coase aşa se aşterneau jos. Iar păgînii cei ce fugeau cu amar strigau: Vai,, vai ţie necuratule Mamae şi împreună cu tine ne-a ajuns şi pe noi cea desăvîrşită pieire. Dar ostaşii creştini chemînd pe

383

Domnul Dumnezeu în ajutor, fără de cruţare îi tăiau pe tătari încît de abia a putut scăpa cineva întreg din mîinile creştineşti. Mai vîrtos că şi înşişi păgînii din cumplitul război obosiseră, şi caii lor erau acum de tot căzuţi. Atunci Mamae văzînd pierzarea sa, a început a-şi chema pe deşerţii săi dumnezei, pe Perun, Sabatie, Eraclie, Gurka şi pe mincinosul său prooroc Mahomed în ajutor. Deci văzînd că nici un ajutor nu are de la ei a început a-şi bate capul său, că acum cu puterea lui Dumnezeu cu totul era biruit, şi s-a apucat să fugă împreună cu 4 Paşi ai săi. Din ostaşii Rusiei mulţi s-au pornit a-i urmări pe ei şi n-au putut a-i ajunge căci caii lui Mamae erau odihniţi. Şi aşa puterea Atotputernicului Dumnezeu cu totul i-a biruit şi cu ajutorul sfinţilor mucenici Boris şi Gleb, după cum în vedenie văzuse cel mai sus zis Toma Halţibiev, că nenumărată mulţime de tătari ucişi zăceau pe amîndouă părţile apei Nepriadva. (Aşa cu însuşi lucrul mulţime nenumărată de tătari zăceau întru mari grămezi, ca la 13 zile şi 60 verste de ioc). Deci biruind oastea Rusiei pe tătari, s-a întors fiecare sub al său steag. Iar cneazul Vladimir a stat sub steagul cel negru şi nu l-a aflat în ceată pe marele cneaz fratele său Dimitrie, fără numai pe cnejii Litvei. Atunci a poruncit să trîmbiţeze în trîmbiţa cea mare, ca toţi să se adune. Şi aşteptînd ca la un ceas după ce a văzut că nu vine fratele iui, a început cu lacrimi a grăi: Fraţii mei iubiţi, cine a văzut sau cine a auzit pe păstorul său marele cneaz? Şi neîncetat umbla călare printre cete, tînguindu-se şi bocindu-se şi zicea: De va fi pierit acum păstorul, deci cui va fi această cinste şi cine se va arăta biruitor al acestei biruinţe? Şi i-au zis lui cnejii Litvei feciorii lui Olgerd: Noi nădăjduim că viu este el, fără numai va fi rănit foarte şi nu cumva între trupurile cele moarte se va afla. Oarecare a zis: Eu în ceasul al 5-lea l-am văzut pe el foarte tare bătîndu-se cu tătarii cu paloşul său. Iar altul a zis: Eu l-am văzut pe el mai tîrziu bătîndu-se cu 4 pecenegi care tăbărîseră asupra lui foarte. După aceea un tînăr al cneazului lurie, cu numele Ştefan Novosilschii a zis: Eu l-am văzut pe el chiar atuncea, cneze, cînd din dumbravă ieşise, mergînd pe jos afară de război foarte rănit, ci a-i ajuta lui n-am putut fiindcă şi însumi eram urmărit de trei tătari şi de-abia am scăpat de dînşii. Iar cneazul Vladimir a zis: Ştiut să vă fie vouă tuturor, fraţilor, şi prietenilor, că cine va afla viu pe fratele meu marele cneaz, acela cu adevărat cel mai întîi iubit îi va fi lui.

Şi s-a împrăştiat mulţime de tineri prin cetele războiului căutînd pe biruitorul şi l-au găsit pe Mihail Grenic ucis în porfira marelui cneaz, după aceea au aflat şi pe Teodor Simconovici al Beloezerului socotind că este marele cneaz fiindcă-i semăna lui. Iar doi ostaşi Teodor Safoor şi Grigore

384

Hlopişev de neam fiind amîndoi Kospromîci aceştia ieşind p afară din locui bătăliei, au nimerit peste marele cneaz Dimitrm fiind foarte rănit, zăcînd sub umbra unui copac de mesteacăn s» descălecînd de pe cai i s-au închinat lui, şi îndată Sabor a alergat la cete şi i-a vestit cneazului zicînd: Marele cneaz Dimitrie Ivanovici este viu şi împărăteşte.

Auzind aceasta toţi cnejii şi voievozii foarte s-au bucurat şi degrab au alergat către dînsul şi grăbindu-se au căzut Ia picioarele lui, zicînd: Bucură-te cneze al nostru! Bucură-te laroslave cel de demult! Bucură-te noule Alexandre! Bucură-te domnul pămîntului Rusiei! Bucură-te mîngîierea noastră! Bucură-te biruitoruie al vrăjmaşilor!

Iar marele cneaz de-abia a putut grăi, zicînd: Spuneţi-mi. fraţilor, ce se lucrează? Şi a răspuns cneazul Vladimir: Cu mila lui Dumnezeu împărate şi cu a Prea Curatei Maicii iui Dumnezeu şi cu îndoitele rugăciuni a rudeniilor noastre sfinţilor Mucenici Boris şi Gleb şi cu apărarea arhiereului Rusiei Petru şi cu a celorlalţi făcători de minuni şi cu ajutorul într-armatorului nostru preacuviosul Serghie egumenul şi prin pătimirea tuturor sfinţilor, s-au biruit vrăjmaşii noştri, iar noi ne-am mîntuit.

Atunci marele cneaz umplîndu-se de bucurie a zis: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. Şi iarăşi a zis: Mare eşti Doamne şi minunate sînt lucrurile Tale, că seara se va sălăşlui plîngere iar dimineaţa bucurie! Te laud pe Tine, Doamne Dumnezeule, şi cinstesc Numele Tău cel Sfînt, pentru care nu ne-ai dat pe noi vrăjmaşilor noştri şi n-ai lăsat a se lăuda asupra noastră limba cea păgînă, pentru aceasta în veci voi nădăjdui spre Tine!

După aceea aducînd calul marelui cneaz s-au pornit cu toţi cnezii Ia locul cel de război şi văzînd mulţime multă de morţi a iubiţilor săi viteji, au început cu amar a plînge. Dar văzîndu-le şi pe stîrvurile tătarilor împătrit căzute, puţin s-a mîngîiat şi întorcîndu-se a zis către Volineţ: Cu adevărat nemincinoasă este semăluirea ta şi vrednic eşti tu ca pururea voievod să fii şi iarăşi a început marele cneaz împreună cu toţi cnejii şi voievozii a umbla prin tot războiul şi văzînd înspăimântată privelişte a celor omorîţi se sfărîma cu inima şi cu lacrimi se uda. Şi ajungînd la locul unde zăceau amîndoi cnejii Beloiezerului la un loc ucişi, care foarte tare se bătuseră încît unul pentru altul au murit. Acolo zăcea şi micul Vasilievici. asupra cărora stînd marele cneaz a început a plînge şt a grăi. Fraţii mei iubiţi, cei ce aţi pus pentru sfînta credinţă capetele voastre, de aveţi îndrăznire către Dumnezeu, ruga: -vă pentru noi.

Şi mergînd lă alt loc, iată că a aflat pe înlocuitorul său Mihail Andrievici Brenic şi aproape de ei zăcînd ucişi Simeon Melik şi Timotei Voiucvici şi stînd deasupra lor marele cneaz.. . (Sînt lipsă din cartea în chirilică mai multe file, de la pagina 48 pînă la pagina 51, de la pagina MN pînă la pagina NA).

... A zis către toţi cnejii, boierii şi voievozii săi şi către toata oastea: Fraţii mei, iubiţi, iată că cu Mila lui Dumnezeu ne-am căpătat nouă nume slăvit, iar acum a sosit ceasul a ne întoarce în pămîntul nostru că şi în vremea cîntării şi ceasul rugăciunii Praznicului înălţării Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci este. deci să trecem peste Don. Şi aşa trecînd Donul marele cneaz împreună cu toţi spre Moscova scaunul său, şi cînd s-a apropiat de Moscova în vremea Praznicului Acoperămîntului Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, prea sfinţitul Mitropolit Ciprian împreună cu sfinţitul sobor f-a întîmpinat pe marele cneaz cu cinstitele Cruci şi Sfintele Icoane la Mînăstirea lui Andronic. Şi îngrădindu-l pe el cu Crucea a zis: Bucură-te mare cneaz al nostru Dimitrie Ivanovici, prea slăvite biruitor! Şi i-a stropit pe ei cu apă sfinţită. Şi acolo în mînăstire a voit marele cneaz a asculta sfînta Liturghie. Intrînd în Biserică şi căutînd spre chipul cel nefăcut de mînă al Mîntuitorului Hristos, a început cu lacrimi a se ruga, zicînd: Stăpîne, Doamne Dumnezeul meu! Mulţumită Ţie îţi dau că nu ne-ai dat pe noi robii Tăi spre supunerea vrăjmaşilor noştri şi nu i-ai lăsat pe ei a se bucura de noi, deci nu uita pe săracii Tăi pînă în sfîrşit.

Iar după pravila Bisericii a pornit cu dănţuire marele cneaz împreună cu fratele său şi cu cnezii Litvei şi cu toţi spre Moscova înfrumuseţîndu-se cu biruinţa. Iar mitropolitul a poruncit ca întru acea mergere să cînte stihuri ale Născătoarei de Dumnezeu şi Muceniceşti. La porţile Florovschii a ieşit marea cneaghină Eudochina împreună cu doi fii ai săi şi cu multe femei cneaghine spre întîmpinarea împăratului lăcrimînd de bucurie. Iar marele cneaz văzînd pe a sa cneaghină şi pe cele două odrasle ale sale, pe cneazul Vasilie şi cneazul lurie s-a bucurat, şi mergînd în Biserica cerescului voievod Mihail Arhanghelul şi închinîndu-se sfintei lui Icoane a zis: Tu eşti apărător al nostru în veac! După aceasta a mers la mormînturile rudeniilor sale şi a zis cu lacrimi: Voi sînteţi ajutătorii noştri, că prin rugăciunile voastre ne-am mîntuit de vrăjmaşii noştri. Şi ieşind din Biserica aceea a mers iarăşi în Biserica Prea Curatei Maicii iui Dumnezeu şi a stat înaintea făcătoarei de minuni Icoane celei zugrăvite de Sfîntul Evanghelist Luca şi căutînd spre ea a căzut la pămînt dînd mulţumită şi zicînd: Doamnă împărăteasă, Tu eşti Apărătoarea creştinilor, prin Tine izbăvindu-ne din nevoi cîntare de mulţumită aducem Ţie, noi

386

robii Tăi, Născătoare de Dumnezeu! După aceea au mers către mormîntul fericitului Petru Mitropolitul şi a celorlalţi făcători de minuni şi închinîndu-se lor zicea: Cu rugăciunile voastre bine ne-am nevoit şi biruinţă am dobîndit asupra vrăjmaşilor noştri. Şi ieşind din Biserică a mers ia locul său în palatele cele frumoase şi bucurîndu-se şi dănţuind întru Domnul a şezut pe scaunul său cel împărătesc.

Marele cneaz Dimitrie odihnindu-se 4 zile în Moscova, a mers spre sfînta Mănăstire a începătoarei de Viaţă Treimi către prea cuviosul părinte Serghie împreună cu fratele său şi cu cnejii Litvei. Iar cuviosul părinte Serghie i-a întîmpinat pe ei cu Sfintele Cruci aproape de mînăstire şi însemnîndu-i pe ei cu Crucea i-a zis: Bucură-te, mare cneaz, şi te veseleşte împreună cu iubitoarea ta de Hristos oaste! L-a întrebat pe el cuviosul pentru ai săi ostaşi, şi i-a zis lui: Prin aceia, sfinte părinte, şi cu rugăciunile tale i-am biruit pe vrăjmaşii noştri. Că acest ales al tău ce se numea Peresviat I-a biruit pe un viteaz din partea barbarilor ce era asemenea lui. Că de n-ar fi fost, sfinte părinte, acest al tău înarmat viteaz Peresviat, atunci multora din creştini din tătarul cel biruit de dînsui era să le vie paharul cel amar al morţii. Şi intrînd marele cneaz în mînăstire a ascultat Sfînta Liturghie rugîndu-se lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar după Sfînta Liturghie a şezut la masă în trapeza acelui sfînt lăcaş împărtăşindu-se din bucatele călugăreşti după cererea preacuviosului părintelui Serghie. Şi după masă dînd mulţumită a pornit spre Moscova. Şi acolo au cerut cnezii Litvei să-i lase întru ale lor. Iar marel' cneaz a început cu daruri multe a-i dărui pe ei -i le zicea: R, mîneţi la noi aici şi vă voi da vouă mai mult decît moşiile voastre. Dar n-a putut a-i ţine pe ei, şi slobozindu-i pe ei a mers cu dînşii fratele său de i-a petrecut pînă la Mojaisca. Iar întru despărţirea cea împreună cu dînşii, le-a zis lor cu lacrimi: Fraţii mei iubiţi şi ajutătorii noştri, Domnul să păzească intrarea voastră şi ieşirea voastră de acum şi pînă în veac. Şi slobozindu-i pe ei. s-a întors însuşi în a sa patrie în cetatea Moscovei şi şezînd în cnejia sa a împărăţit întru toată bunăstarea Şi auzind de aceasta Olgerd cneazul Litvei, cum că marele neaz Dimitrie i-a biruit pe Mamae s-a întors cu mare ruşine înapoi, iar Oleg ai Rezanului asemenea a căzut în mare scîrbă şi după cîtăva vreme s-a lipsit şi de viaţa sa.

Pentm pierzarea Iui Mamae Biruită fiind oastea tătărască cu totul, care era la număr un milion şi două sute de mii (1 200 000) (după cum mai pe urmă din cei mai aleşi ştiutori tătari s-a povestit de aceasta). Iar însuşi păgînul împărat şi cu cei patru Paşi ai săi şi cu puţin număr de oaste, atîta au fugit de marea frică, încît au ajuns pînă la cetatea Kafa, care stă pe malul mării. Şi acolo intrînd şi-a tăinuit numele său, dar degrab a fost cunoscut de vrăjmaşii săi, de care s-a şi ucis. Şi cel rău, rău a pierit, iăsînd după sineşi moştenitorilor săi, paginilor turci, veşnică ruşine şi ocară. Iar poporului creştin i-a rămas veşnică pomenire neamului lor, pentru prea slăvită biruinţă asupra pastei barbare, ce li s-a dăruit lor de la Atotţiitorul Domnul Dumnezeul nostru lisus Hristos.

Iar marele cneaz Dimitrie după aceea a împărăţit cu pace, fiind plin de toată bunătatea, asemenea lui Alexandru Nevschi, iubitor de patrie, iubitor de boieri şi de supuşii săi, iar mai ales de dreptate, înţelept întru toate ale safe urmări, dorind fericirea tuturor, vrednic de dragostea omenirii, părinte îndurător, plin de umilinţă şi de evlavie către supuşii săi. Ci acest erou al Domnului, spre nenorocirea poporului său i s-a curmat viaţa în vîrstă de 40 de ani ai tinereţeior lui, mutîndu-se din această viaţă spre cea veşnică ca să se bucure împreună cu cei ce şi-au vărsat sîngele lor pentru credinţă în cîmpul Kulikov. Iar aici pe pămînt şi-a lăsat nume veşnic spre pomenire la toată Rusia din neam în neam.

După Dimitrie ai Donului, au venit unul după altul pînă la domnia lui Teodor Alexievici, şi în anul de la Hristos 1677 s-a ridicat neîndumnezeitul Sultan al turcilor cu mulţime de putere asupra Kievului voind a-l risipi pînă în pămînt. Şi mai înainte de Kiev a înconjurat cetatea Cighirului nădăjduindu-se la mulţimea puterii sale celei multe, adică: la turci, la tătari, la Ibrahim Paşa şi la neamul tătăresc. Şi deşi multe săptămîni a bătut cetatea cu fel de fel de unelte, precum cu neîncetatele apropieri de ziduri, cu berbecii, cu cumbăralele şi cu necurmate împuşcături ziua şi noaptea dar a fost biruit, una de ostaşii cei din cetate, alta de făcăîoarea de minuni Icoană, căreia fiind în Kiev i se ruga împăratul cu lacrimi şi în ceasul acela al rugăciunii împărăteşti a căzut o spaimă peste turci şi au fugit de nimeni fiind alungaţi căicîndu-se unul pe altul. La fel şi la al doilea an au venit şi au înconjurat Cighirul, însă de puterile marelui cneaz Teodor s-au sfărîmat de tot, dar n-au încetat şi de a treia oară a veni cu mai multe puteri iuţindu-se asupra ortodocşilor. Ci şi aici după cele şapte zile ale războiului l-au biruit pe sultan întorcîndu-se ruşinat la Constantinopol cu puţini ostaşi. Iar Rusia a scăpat de atunci şi pînă acum cu totul de năvălirea agarenilor (turcilor) cu puterea lui Dumnezeu. Sfîrşit al Istoriei Rusiei şi al războiului.


•jiţh s bc Boundaries of a Region and the Year of it annexation

Am pus harta cu Tracia şi Sciţia, cum arăta din anul 70, de la Burebista, regele Dacilor, pînă în anul 45 înainte de Hristos, deoarece acest Hronograf apare în româneşte.

Sciţia

Prin aceste 3 hărţi vedem cum a mers istoria de la anul 1 la anul 3600, după zidirea lumii, de la Adam ia Avraam, apoi de la Avraam pînă astăzi, anul 2005, după lisus Hristos, adică la anul 7513 după zidirea lumii. De la Adam la lisus Hristos sunt 5508 ani, iar de la lisus Hristos la noi sunt 2005 ani. Istoria a tăiat din România, a adăugat înapoi ce a tăiat şi apoi iar a tăiat din România. Spune Psaltirea la Psalmul 23: „Al Domnului este pămîntul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea". Nu are importanţă unde trăieşte românul în lume, important este să trăiască în lisus Hristos, ca să poată fi luat acolo în cer, la Avraam, unde este patria creştinilor. Ne iubim ţara, România, pentru că în ea ne naştem, ea ne hrăneşte, în ea lăsăm trupurile noastre, din acest pămînt românesc ne vom scula la învierea cea de obşte şi mai ales pentru că Dumnezeu a pus"Hotarele neamurilor, după numărul îngerilor lui Dumnezeu"(Deut. 32,11), prin urmare, România este ţara lui Dumnezeu, urmează ca noi cei ce o locuim să fim oamenii lui Dumnezeu, să fim urmaşi ai

•VEfMfA





BG- N AM H RZf G /If* A


Bel;, j 'S't.'-'r'S *'-'·


YU<


_cSko

Tsrans. r-.Y.K. or ALBA N I A



1