Ana səhifə

Cod-f-pc-4 revista presei 22-29 noiembrie 2010 cuprins


Yüklə 1.08 Mb.
səhifə4/36
tarix25.06.2016
ölçüsü1.08 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   36

Autorităţile din Galaţi, Brăila şi Tulcea, reunite de strategia Dunarii


Secretarul de stat Mihai Capră, coordonatorul lucrărilor de apărare contra inundaţiilor ce ne-au ameninţat în vară, prefecţii, primarii, preşedinţii CJ-urilor Galaţiului, Brăilei şi Tulcei, precum şi oficili din ministerul mediului, de la Apele Române ş.a. s-au întâlnit ieri la Galaţi pentru a relua tema măsurilor de prevenire a inundaţiilor. Dan Cârlan, din cadrul Ministerului Mediului, a precizat că în prezent se lucrează la realizarea unei strategii a Dunării. În acest stadiu se fac măsurători, fotografii tehnice precise, pentru ca apoi să se analizeze „matematic” soluţiile. Se va lua în considerare nivelul investiţiilor necesare în raport cu pierderile economice care ar putea avea loc, astfel încât să fie aleasă decizia optimă, care ţine de strategia naţională. Practic 15% dintre terenurile vor fi redate Dunării, iar alte 40% vor face parte din cele în care se vor crea poldere în cazul ameninţării inundaţiilor. Dan Cârlan a precizat: „Aici, astăzi, la Galaţi, discutăm despre probleme punctuale, o abordare integrată pe întreg parcursul românesc al Dunării, (...) astfel încât să nu mai ajungem în situaţie de criză. (...) Se lucrează intens pentru finalizarea acelor studii care ne vor spune ce măsuri trebuie să luăm integrat pe tot parcursul românesc al Dunării, dar şi al afluenţilor Siret şi Prut. (...) Soluţia va fi una echilibrată. Vom analiza toate acele suprafeţe care au fost luate Dunării”. Până în luna mai se vor centraliza toate datele tehnice, pe baza cărora vor fi creionate mai multe scenarii. Acestea vor fi prezentate ulterior în cadrul unei dezbateri publice la care vor participa autorităţile, jurnaliştii şi societatea civilă din toate cele trei judeţe, astfel încât să se ajungă la un punct de vedere comun, ce va conta în decizia finală. „Vom căuta să obţinem un raport optim între costuri şi beneficii”, a mai adăugat oficialul. Dan Cârlan a menţionat că în cadrul managementului de apărare contra inundaţiilor de la nivel naţional au fost incluse atât măsuri exacte ce presupun investiţii pe termen scurt, cât şi unele ce se vor derula pe parcursul a peste 20 de ani. Iar 2010 a fost unul cu investiţii masive de acest gen, în ciuda crizei economice, iar pentru 2011 se va continua aceeaşi politică, prin alocarea deja din bugetul de stat a circa 600 milioane de euro pentru lucrări de apărare contra inundaţiilor. Se află în lucru şi un proiect cu finanţare europeană în cadrul căruia vor fi întocmite hărţi de inundabilitate ale Dunării „Danube flat risk” (6,5 milioane de euro) ce vizează întregul bazin hidrografic al Dunării, la care participă 20 de parteneri. Investiţiile de acest tip s-au localizat în judeţul nostru la Bădălan (Brateşul de Jos şi Sus), la Giurgiuleşti (Prutul Inferior) iar cea mai recentă a început în acest an, la digul de la Siret, fiind o investiţie eşalonată pe doi ani).Monitorul de Galati

Analiză privind protecţia împotriva inundaţiilor


Reprezentaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Ministerul Mediului, Apele Române şi autorităţi locale din Galaţi, Brăila şi Tulcea au făcut o analiză, joi, la Galaţi, privind măsurile care vor fi luate pentru a proteja cele trei judeţe de inundaţiile provocate de fluviul Dunărea. Secretarul de stat în MAI, Mihai Capră, a spus că pentru protejarea municipiului Galaţi există un studiu comandat de Primărie. Capră a spus că o soluţie ar fi montarea unui dig din panouri mobile. Totodată, Dan Cârlan, director în Ministerul Mediului, a afirmat că rezolvarea problemelor punctuale, cum ar fi cele ale celor trei judeţe, nu poate fi făcută decât printr-o abordare integrată a prevenirii şi apărării împotriva inundaţiilor pe tot parcursul românesc al Dunării.Secretarul de stat în MAI, Mihai Capră, a declarat că analiza s-a axat pe două direcţii, fiind vorba despre protejarea municipiului Galaţi de inundaţii şi strategia integrată a Dunării pe întregul parcurs românesc din aval de Porţile de Fier şi până la vărsare. Referitor la protejarea municipiului Galaţi, Capră a spus că există un studiu comandat de Primăria Galaţi, la care participă cu expertiză şi Administraţia Portrurilor Dunării Maritime Galaţi, care va furniza în viitorul apropiat date clare privind strategia care va fi abordată pentru apărarea oraşului de inundaţii. Potrivit lui Capră o soluţie ar fi şi montarea unui dig din panouri mobile de aluminiu după modelul celui din Koln, Germania, care poate fi ridicat rapid în situaţii critice. ”Pentru că am atins două maxime istorice în 2006 şi 2010 a debitelor pe Dunăre trebuie să ne orientăm să facem ceva să nu mai fim nevoiţi ca atunci când vine Dunărea mare să începem să alergăm cu sacii de nisip în spinare pe malul Dunării. Avem în vedere o acţiune rapidă pentru a proteja oraşul Galaţi, şi am aflat că există în lucru un studiu pe care l-a comandat primăria şi urmează ca în perioada următoare să avem nişte date clare. Va participa cu expertiză la acest studiu şi APDM care are în proprietate malurile Dunării. A apărut ca o oportunitate să luăm în studiu montarea acelor panouri mobile pentru că a construi un dig care să obtureze întreaga faleză inferioară este inestetic pentru oraşul Galaţi. Există chiar şi o expertiză în oraşul Koln. Va fi trimisă către prefectură şi primărie documentaţia respectivă pentru a o avea în studiu. Sunt panouri din aluminiu care pot fi foarte rapid puse pe poziţie, mai ales că o viitură pe Dunăre nu apare peste noapte ca un torent la deal sau munte. Ştim din timp, avem prognoze clare despre creşterile de debite pe Dunăre. Vom face şi o estimare de finanţare şi vom căuta surse de finanţare inclusiv alocaţii bugetare, pentru că probabil suma va depăşi posibilităţile de finanţare al consiliului local”, a spus Capră.Despre strategia Dunării în ansamblul ei a vorbit Dan Cârlan, director în Ministerul Mediului, care a precizat că rezolvarea problemelor punctuale, cum ar fi cele ale celor trei judeţe, nu poate fi făcută decât printr-o abordare integrată a prevenirii şi apărării împotriva inundaţiilor pe tot parcursul românesc al Dunării. ”Ministerul Mediului lucrează intens pentru a finaliza studiile care ne vor arăta care sunt măsurile care trebuiesc luate în sistem integrat în aval de Porţile de Fier şi până la vărsarea Dunării precum şi pe afluenţii principali care contribuie la apariţia viiturilor şi a riscurilor de inundaţii. Avem de finalizat un studiu care vizualizează Dunărea de la Porţile de fier la vărsare şi avem în implementare un proiect cu finanţare europeană şi care îşi propune să finalizeze detaliat soluţiile din primul studiu”, a spus Cârlan. El a precizat că în strategia integrată de a apărare faţă de inundaţiile Dunării vor fi analizate toate suprafeţele care au fost răpite Dunării prin îndiguiri şi care au adus fluviul în situaţia de a nu mai avea loc în matcă, revărsându-se când sunt apele mari.Cârlan a mai spus că din studiile făcute până acum, din suprafeţele răpite Dunării, aproximativ 15 la sută pot fi redate fluviului prin renaturare iar din ceea ce rămâne aproximativ 40-42 la sută pot fi utilizate ca poldere pentru stocarea apei, iar diferenţa ,,din raţiuni economice nu ne vom atinge în viitor”, efectul fiind scăderea substanţială a cotei Dunării la inundaţii.Directorul din Ministerul Mediului a precizat că în luna mai a anului viitor va fi finalizat studiul, după care va fi supus dezbaterilor cu autorităţile locale şi specialiştii, dar nu a putut preciza o dată clară când acest studiu va şi putea fi aplicat în practică. Cârlan a mai spus că Ministerul Mediului va aloca în 2011, 600 milioane euro pentru lucrări de apărare împotriva inundaţiilor.Impartial de Galati
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   36


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət