Subiecte de tipul al ii-lea pentru bacalaureat
|
|  Yüklə 328 Kb.
|
| partea a doua a poeziei poetul exprimă ideile esenţiale ale sale. Cartea apare ca expresie a progresului omenirii de la munca fizică la munca intelectuală: „Ca să schimbăm acum întâia oară/ Sapa-n condei şi brazda-n călimară”.
Metafora „cuvinte potrivite” are mai multe conotaţii în text: - opera trebuie să fie un act de trudă, de muncă: „Şi frământate mii de săptămâni/ Le-am prefăcut în versuri şi icoane” - selectare, îmbinare pentru a ajunge la un vers care să exprime valori morale. - poetul trebuie să transfigureze realitatea, să valorifice limbajul poporului care presupune originalitate, naturaleţe, plasticitate. Arghezi cultivă estetica urâtului, idee pe care o preia de Charles Baudelaire. El are misiunea de a valorifica acele cuvinte considerate până atunci non-poetice: „Făcu-i din zdrenţe muguri şi coroane”, „Veninul strâns l-am preschimbat în miere”. - poetul are şi un rol social, el trebuie să exprime atât suferinţa confraţilor săi, cât şi să le aline durerea: „Am luat ocara.../Am pus-o când să-mbie, când să-njure”. Arghezi recunoaşte că opera artistică nu este doar produsul inspiraţiei divine ci şi al eforturilor, al trudei: „Slovă de foc şi slovă făurită/ Împărecheate-n carte se mărită”. Identificăm două metafore; „Slovă de foc” reprezintă inspiraţia, „slovă făurită” munca.
Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale. Caracteristici:
Există diferite situaţii comice, diferite greşeli de exprimare care produc râsul. În acest sens, Caragiale foloseşte procedee specifice teatrului clasic, făcând apel la încurcătură (determinată de pierderea banului), la coincidenţă (Dandanache utilizează acelaşi instrument de şantaj ca acela la care recurge Caţavencu), la quiproquo (înlocuirea lui Caţavencu, în final, cu Agamiţă Dandanache).
Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tipătescu lui Zoe. Scrisoarea este un adevărat personaj, care trece din mână în mână, generând şi întreţinând intriga, contribuind la menţinerea tensiunii dramatice. Prin dispariţiile repetate şi eforturile personajelor de a o recupera, ea se transformă într-o importantă sursă a comicului.
Tipurile de personaje reflectă anumite defecte de caracter sau vicii. Zoe – femeia adulterină; Trahanache – soţul încornorat; Pristanda – poliţaiul slugarnic; Caţavencu – demagogul etc.
Personajele vor să pară altceva decât sunt. Observarea discrepanţei între aparenţă şi esenţă produce efecte comice.
Nae Caţavencu este pus ca să conducă manifestaţia în cinstea lui Agamiţă Dandanache, iar personajele, care mai înainte au fost în conflict, acum se împacă, refăând pacea. Piesa se încheie într-o notă comică, prin vorbele lui Pristanda, nu inofensive: «Curat constituţional».
Caragiale îşi iubeşte personajele, dar nu le iartă acele defecte care le face ridicole. 41. Ilustrează comicul (de caracter, de situaţie sau de limbaj), prin referire la o comedie studiată. O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale Comicul – categorie estetică, ce desemnează un fenomen care stârneşte râsul şi care nu periclitează existenţa celor implicaţi. Comicul provine dintr-o neconcordanţă între aparenţă şi esenţă, între adevăr şi minciună, între scop şi mijloace. Forme ale comicului : umorul, satira, ironia, sarcasmul, grotescul. Tipuri de comic : de situaţie, de limbaj, de nume, de caracter. Comicul de limbaj este provocat de: - prezenţa numeroaselor greşeli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele, din lipsă de instrucţie: famelie, renumeraţie, andrisant, plebicist (familie, remuneraţie, adresant, plebiscit). - încălcarea regulilor gramaticale şi a logicii - contradicţia în termeni: «După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani.» - asociaţii incompatibile: «Industria română e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.» - nonsensul: «... ori să se revizuiască, primesc ! dar să nu se schimbe nimica...»
- Ghiţă Pristanda: curat murdar, curat constituţional; - Trahanache: aveţi puţintică răbdare;
- triunghiul conjugal: Zoe-Tipătescu-Trahanache; - cuplul Farfuridi- Brânzovenescu; - încurcătura (pierderea scrisorii); - evoluţia inversă (Caţavencu); - quiproquo-ul (înlocuirea lui Caţavencu prin Dandanache); - orice scenă în care apar efecte comice;
c. conflictul este puternic, între forţe adesea egale, şi de natură psihologică; d. deznodământul este mai apropiat de realitate decât în tragedie sau comedie; Blaga a publicat aceasta piesa în 1927. El a prelucrat un mit de intensa circulatie: mitul creatorului. Blaga reface structural semnificatiile baladei populare încât se poate vorbi de o asimilare totala a mitului. Asemenea lui Eminescu, Blaga depaseste schema mitica prin gândire filozofica si tehnica expresionista. Pornind de la elementele mitului popular, Blaga realizeaza o drama moderna pe tema conditiei creatorului de arta. Blaga îsi pune personajul într-o dilema tragica, aceea de a alege între pasiunea devastatoare pentru creatie si iubire, dragoste de viata. El face din Manole un personaj tragic, constient de caracterul irational, absurd al jertfei care i se cere: „Jertfa aceasta de neînchipuit - cine o cere? Din lumina Dumnezeu nu poate s-o ceara fiindca e jertfa de sânge, din adâncimi puterile necurate nu pot s-o ceara fiindca jertfa e împotriva lor” . Blaga multiplica conflictul realizând o adevarata serie conflictuala. Astfel personajul este în conflict cu porunca oficiala, cu Divinitatea, cu pasiunea pentru creatie, cu iubirea si cu sine însusi. Mesterul trebuie sa aleaga între pasiunea pentru creatie si iubire. Dramatismul personajului rezulta din plasarea lui sub semnul unei serii conflictuale si a interogatiei absolute. Personajul este complex prin framântarile sale dramatice, prin întrebarile pe care si le pune, prin starile sufletesti atât de contradictorii prin care trece (consternare, durere, speranta, frenezie creatoare, bucurie, secatuire sufleteasca). Conflictul interior, optiunea între pasiune si iubire este amplificat de conflicte secundare. Astfel mesterii se revolta împotriva lui Manole si vor sa abandoneze constructia. Ba, mai mult, banuiesc ca mesterul si-ar fi anuntat sotia despre juramântul facut. Dintre toate sotiile Mira este aceea care apare pentru a împiedica un omor care i se pare împotriva firii. Blaga foloseste metafora femeie-biserica care trimite la vocatia creatiei, a nasterii. Astfel biserica este simbolul creatiei care învinge timpul. Femeia este eterna prin destinul ei de a da viata. Creatia presupune însa nu numai sacrificarea celuilalt (Mira) ci si sacrificiul de sine. Astfel moartea mesterului nu este un accident ca în balada populara ci este o moarte voluntara. Numai prin disparitia creatorului se poate impune o opera de arta, o dogma, o ideologie. Este necesara deci o asimilare totala în creatie si mesterul este constient de acest lucru.
Conflictul poate fi: - exterior: între două personaje, între un personaj şi destin;
Conflictul dramei începe în momentul în care intră în scenă Mira, soţia lui Manole. Mira cunoaşte frământarea interioară a soţului său şi a înţeles sfatul stareţului Bogumil. Între cei doi soţi are loc un schimb de replici, la care contribuie şi Găman în visurile sale, din care Manole înţelege că sfatul stareţului Bogumil nu e lipsit de tâlc, dar în acelaşi timp îşi dă seama şi de puternica dragoste ce-i leagă pe cei doi soţi. Acum conflictul e clar şi definitiv instalat; el e de natură interioară, izvorât din înfruntarea lucidităţii meşterului care construieşte încă multe altare, cu necesitatea, care pentru Manole e iraţională, de a sacrifica un om, şi nu pe oricine, ci pe propria-i soţie. Elementele conflictului sunt, aşadar, pe de o parte, devoranta pasiune pentru construcţie, pe de alta, intensa dragoste pentru viaţă, pentru frumuseţea şi puritatea ei, toate întruchipate de Mira. Manole este obligat de jocul sorţii să aleagă între biserică - simbol al Vocaţiei creatoare - şi Mira - simbol al vieţii, al dragostei, al purităţii omeneşti: biserica şi Mira sunt cele două "jumătăţi" ale personalităţii eroului. Fără una din ele, meşterul e anulat ca om. Constatăm deci un echilibru perfect al forţelor conflictului, şi de aici caracterul tragic al acestuia. Blaga va insista asupra acestor frământări interioare, făcând din personajul său un erou de tragedie antică, acolo unde balada rezolvă aparent simplu - mai mult prin sugestie - un conflict stârnit de clarificarea în vis a cauzei prăbuşirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga e tragic pentru că e fără ieşire. Ieşirea din conflict nu poate avea loc decât prin moartea eroului, o moarte necesară, fără îndoială, iar nu o sinucidere, cum am fi tentaţi, poate, să credem, sau o moarte accidentală, ca în baladă. Întreaga desfăşurare a acţiunii relevă condiţia tragică a creatorului de valori durabile, aflat în luptă cu propriul său destin. Intriga – elementul care declanşează acţiunea într-un text dramatic. În terminologia teatrală, intriga desemnează complicaţiile apărute pe tot parcursul desfăşurării acţiunii. Intriga se contureaza inca din primul act, prin motivul jertfei, anuntat de staretul Bogumil si de Gaman. Bogumil semnifica doctrina religioasa cu originea in Asia Mica, cunoscuta sub numele de bogomilism, dupa numele calugarului bulgar Ieremia Bogomil. Doctrina concepe puterile supranaturale ca expresie a doua principii universale: al binelui, reprezentat de Dumnezeu, si al raului, reprezentat de Satana. Gaman este, de asemenea, un personaj ce simbolizeaza mentalitatea primitivului care, in conceptia lui Blaga, reprezinta fortele magice. Gaman asista in somn la manifestarile spiritelor negative. Magicul explica faptul ca zidurile se surpa pentru ca nu sunt contracarate de o alta forta. Manole refuza ideea, ceea ce va adanci conflictul dramatic, pentru ca Gaman intruchipeaza si un personaj in actiune. Neastamparul demonic care-l stapaneste pe Manole pentru a realiza un lacas de preamarire pentru divinitate este infruntat de Bogumil - care dezleaga enigma nerealizarii prin jertfa de om... Scenă - subdiviziune a unui act dintr-o piesă de teatru, delimitată fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului acţiunii. O scena ilustrativa este aceea in care Mira sare cu picioarele pe Gaman, care e intins pe podele. Gaman se manifesta ca expresie a fortelor oarbe dezlantuite si devine o metafora a stihiilor telurice invrajbite impotriva zidirii, care trebuie invinse prin jertfa. Jocul Mirei simbolizeaza tocmai incercarea de a imblanzi aceste stihii care se impotrivesc zidirii.
1. prin limbaj; 2. prin nume.
- Zaharia Trahanache are ticuri verbale, precum «aveţi puţintică răbdare», ceea ce denotă o gândire plată şi o anumită inerţie a personajului. - Dandanache e peltic, defect de vorbire care nu se potriveşte cu statutul lui social: «Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politica?» - Pristanda foloseşte frecvent termeni populari, mai ales regionalismele, iar neologismele le deformează, trădându-şi incultura şi lipsa de instrucţie: bampir, famelie, catrindală, renumeraţie. Ticul său verbal produce asociaţii comice: curat murdar, curat condei, curat constituţional. Prin nume: - Zaharia Trahanache – numele lui sugerează zahariseala şi capacitatea de a se modela uşor, după ordinele superiorilor: Trahanaua e o cocă moale. - Nae Caţavencu – demagogia personajului, principala sa caracteristică, este sugerată prin numele de Caţavencu, nume ce trimite la caţă – persoană care vorbeşte mult. - Farfurdi şi Brânzovenescu – numele lor au «rezonanţe culinare» şi sunt derivate cu sufixe onomastice greceşti şi româneşti, amestecul clientelei politice a vremii, care se bucura de aceleaşi avantaje constituţionale.
45. Evidenţiază rolul limbajului ca modalitate de caracterizare a personajelor, într-o comedie studiată. O scrisoare pierdută, de I. L. Caragiale Comicul de limbaj este o trăsătură de bază a comediilor lui Caragiale şi o modalitate fundamentală de a caracteriza personajele. În literatura caragialiană, limbajul personajelor este «stilul» lor, felul lor de a fi. Comicul de limbaj este provocat de: - prezenţa numeroaselor greşeli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele, din lipsă de instrucţie: famelie, renumeraţie, andrisant, plebicist (familie, remuneraţie, adresant, plebiscit). - încălcarea regulilor gramaticale şi a logicii - contradicţia în termeni: «După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani.» - asociaţii incompatibile: «Industria română e admirabilă, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.» - nonsensul: «... ori să se revizuiască, primesc ! dar să nu se schimbe nimica...» - ticuri verbale: - Ghiţă Pristanda: curat murdar, curat constituţional; - Trahanache: aveţi puţintică răbdare;
- un personaj ticăit, ramolit, incapabil să ia o decizie imediată, gândire rudimentară; - întârzierea în reacţii este mascată de un tic verbal: “ai puţintică răbdare”; - îşi însuşeşte formulele tipice politicianului: “stimabile”, “onorabile”; TIPĂTESCU: - capabil de ironie; - exprimarea lui este mai corectă decât a celorlalţi de unde rezultă un anumit nivel intelectual.
- moto-ul lui este: “Scopul scuză mijloacele”, pe care-l atribuie în mod eronat altcuiva, evideţiind lipsa de cultură, ca şi citatele latineşti stâlcite: “oneste bibere”; - este orgolios, considerând că are dreptul să fie deputat; - discursul lui Caţavencu exprimă caracterul său: frazele bombastice, sforăitoare, lipsite de conţinut, cuprinzând nonsensuri; personajul este comic prin discrepanţa între atitudinea patriotică şi stupiditatea frazelor; frecventele erori gramaticale arată esenţa sa (incultura); FARFURIDI ŞI BRÂNZOVENESCU: - lipsa de cultură şi inteligenţa – cei doi reprezintă tipul prostului (Farfuridi – tipul prostului orgolios şi fudul); - discursul său este incoerent, bălbâit, o mostră de text cuprinzând toate sursele comicului de limbaj la Caragiale;
- incultura şi automatisme verbale: “curat murdar”, “curat constituţional” (în final – sens peiorativ, aşezând sub semnul satirei desfăşurarea alegerilor); - are un limbaj comic prin incorectitudinea lui, prin deformarea cuvintelor: “renumeraţie”, “famelie”, “bampir”, “momental”; AGAMEMNON DANDANACHE: - este comic, fiind peltic şi sâsâit;
46. Caracterizează un personaj dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie, dramă, forme ale dramaturgiei în teatrul modern). O scrisoare pierduta, de Ion Luca Caragiale Nae Catavencu Nae Catavencu este reprezentantul tinerii burghezii locale, candidatul grupului, tânar inteligent si independent. Este directorul ziarului Racnetul Carpatilor, stapânit de o dorinta profunda de parvenire politica. Este tipul politicianului demagog, corupt, în stare de orice pentru a-si atinge scopul. Deviza sa este „scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta”. Pentru a câstiga lupta politica, Catavencu nu ezita sa foloseasca santajul. Atâta vreme cât are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil. Dupa ce pierde scrisoarea devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a lui Catavencu este capacitatea de a se adapta la orice situatie. El este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun în evidenta demagogia, incultura, lipsa de logica. El stie sa se emotioneze, sa plânga, sa influenteze ascultatorii. Catavencu este un actor desavârsit: când se urca la tribuna, el îsi intra în rol. Catavencu stie sa simuleze orice emotie, orice sentiment. Notiunile de tara, popor, progres, reprezinta pentru el simple lozinci în lupta electorala: Patriotismul lui Catavencu este de parada, este un fals patriotism, care ascunde o puternica dorinta de parvenire. Exprimarea lui Catavencu cuprinde numeroase contradictii, greseli, demonstrând incultura, lipsa de logica: „Industria româna e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavârsire…”;”…dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani…”; „Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face de loc în tara noastra!” Scopul pentru care lupta Catavencu este ca România sa fie bine, si tot românul sa prospere.
Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache). Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict. (tehnica bulgarelui de zapada) Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.
- subdiviziune a unui act dintr-o piesă de teatru, delimitată fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului acţiunii. Replica - răspunsul dat de un personaj interlocutorului său în cadrul unui dialog. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta. Indicatiile scenice contureaza indirect personajele, prin semnificatia gesturilor si a mimicii. In lista cu Persoanele de la inceputul piesei, se precizeaza, alaturi de numele semnificative, statutul social, ocupatia personajelor, ceea ce sugereaza apartenenta la o tipologie si poate constitui punctul de plecare in caracterizare. 48. Ilustrează conceptul operaţional curent literar, prin referire la romantism sau la simbolismul românesc (la alegere). Curent literar- reprezintă o grupare largă de scriitori şi opere, care se înrudesc substanţial prin numeroase trăsături comune de ordin ideologic şi artistic, prin preferinţa pentru o anumită tematică şi prin modalităţi stilistice distincte. Curente literare: - clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul, naturalismul, dadaismul etc.
Simbolismul românesc este influenţat de cel francez. Apare ca atitudine împotriva epigonismului eminescian şi a sămănătorismului. Îşi trage sevele din poezia eminesciană, care a cultivat sugestia, simbolul, muzicalitatea, ambiguitatea, sinestezia, corespondenţele (poezia Numai poetul...). Poezia simbolistă românească este o poezie citadină, în opoziţie cu temele cultivate de creaţia sămănătoristă. Cel mai reprezentativ poet simbolist de la noi este George Bacovia.
|