Ana səhifə

Revista presei


Yüklə 4.14 Mb.
səhifə8/44
tarix27.06.2016
ölçüsü4.14 Mb.
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   44

Liderii „Muntele” cer demisia de onoare a conducerii CEH


Echipa de conducere a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a fost acuzată că desfăşoară un „slab management” de către liderii Sindicatului „Muntele”, reprezentativ la nivelul unităţii. Întruniţi ieri într-o conferinţă de presă, reprezentanţii organizaţiei sindicale au cerut demisia conducerii CEH, „ca pe un act de onoare” pentru situaţia în care se află complexul. Sindicaliştii susţin că la conferinţa de ieri au fost invitaţi şi Aurel Niculescu, directorul general al CEH, dar şi Nicolae Drăgoi, şeful Diviziei Miniere din cadrul complexului, însă aceştia nu au participat la eveniment.

„CEH se îndreaptă spre insolvenţă”

Conducerea Sindicatului „Muntele” susţine că echipa managerială a CEH nu a luat nicio măsură pentru creşterea veniturilor unităţii, în timp ce pierderile suferite de complex sunt tot mai mari de la o lună la alta. „Demisia este la îndemâna lor. Această cerere nu e un moft al Sindicatului “Muntele”, ci ar trebui să reprezinte pentru ei o asumare a situaţiei spre care au condus CEH. Să nu întreprinzi nicio măsură paralelă pentru creşterea veniturilor CEH e o dovadă de slab management. Oricine poate să reducă pierderile prin tăierea unor drepturi ale angajaţilor sau prin programe de restructurare. CEH nu îşi mai permite această situaţie. Zilnic, cresc alarmant pierderile şi asta înseamnă, inevitabil, insolvenţă”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului “Muntele”.

Nu se respectă HG 138

Sindicaliştii susţin că problema cea mai gravă în ceea ce priveşte CEH este vânzarea de energie electrică la un preț real de cost. Potrivit acestora, conducerea CEH nu ţine cont de hotărârea de guvern (HG) 138 din 2013, care prevede pentru Termocentrala Mintia un acces garantat de 200 de MW în sistem la un preț real de cost, iar la articolul 4 asigurarea unei rezerve terţiare de 400 MV. “Mai trebuie doar respectată această hotărâre de Guvern care coroborată cu Legea 123 din 2012, Legea Energiei Electrice, unde statul român are posibilitatea să își organizeze cum vrea 15 la sută din producția de energie electrică pe bază de combustibili indigeni. Solicităm administrației atât locale, cât și centrale să ne dea și nouă un răspuns, de ce această hotărâre de Guvern nu este respectată”, a declarat Cristian Iştoc, vicepreşedintele Sindicatului “Muntele”. / Servus HunedoaraHD,

http://www.servuspress.ro/sa-isi-asume-situatia-care-se-afla-complexul_96947.html

Teme de mediu

Poluaţi cu amoniac


Combinatul de îngrăşăminte chimice din Târgu Mureş continuă să polueze aerul din Târgu Mureş, reiese din rezultatele de supraveghere a calităţii aerului prezentate de conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş. În urma măsurătorilor efectuate în ultimele şase luni de către APM Mureş rezultă că amoniacul continuă să fie principalul poluant în municipiul reşedinţă de judeţ.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş exploatează patru staţii automate de monitorizare a calităţii aerului amplasate în Târgu Mureş -zona centrală a municipiului şi pe strada Libertăţii, în Luduş şi Târnăveni. Pentru monitorizarea concentraţiei de amoniac în aerul înconjurător, APM foloseşte sistemul mobil de monitorizare şi o metodă clasică într-un punct fix. În urma măsurătorilor a reieşit faptul că în Târgu Mureş principalulul poluant este amoniacul. “În municipiul Târgu Mureş, problema care se regăseşte este problema amoniacului. În prima jumătate a anului 2014 s-au executat cu acest autolaborator 5.958 de analize de câte o jumătate de oră dintre care 96 au fost depăşite, adică un procent de 1,61 la sută din totalul măsurătorilor au fost depăşite”, a transmis Danuţ Ştefănescu, director Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş. În urma măsurătorilor făcute s-a constatat că în perioadele de calm atmosferic sau ceaţă se înregistrează episoade de poluare a aerului înconjurător.“Depăşirile s-au înregistrat în general în lunile februarie, martie şi aprilie, mai ales în perioadele cu ceaţă când emisiile nu se dispersează şi rămân la sol deţinute de această ceaţă”, a mai precizat Danuţ Ştefănescu, director Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş. Azomureş a bugetat 200 de milioane de euro pentru planul de investiţii ce urmează a fi derulat până la sfârşitul anului 2015. Investiţiile majore vizează fabricile de producere amoniac (produs intermediar), uree (îngrăşământ) şi azotat de amoniu. Televiziunea Târgu Mureş /



MS/

http://www.tvmures.ro/stiri-locale/eveniment/detalii-eveniment/article/poluati-cu-amoniac.html

Depozit de deşeuri menajere


Consilierii locali târgumureşeni au votat, curios, în şedinţa de marţi un proiect de hotărâre pe care l-au respins în şedinţa de luna trecută. Cu 16 voturi pentru, aleşii au aprobat cumpărarea unui teren şi a unei hale industriale de la fosta Fabrică de cărămidă de pe Gheorghe Doja. În expunerea de motive a proiectului iniţiat de către primarul Dorin Florea şi avizat favorabil de Administraţia Domeniului Public şi Direcţia Economică s-a arătat că municipiul Tîrgu-Mureş nu dispune de un depozit de deşeuri inerte, adică pentru depozitarea de materiale de construcţii care nu mai sunt utilizate. Astfel ar fi necesară achiziţionarea pe strada Gheorghe Doja nr. 193 a unei hale de depozitare în suprafaţă de 2498 mp şi a unui teren în suprafaţă de aproape 13000 de mp, pe care una dintre companiile din grupul de firme care administra cariera de argilă le vinde. În consecinţă, Executivul a propus cumpărarea acelui teren evaluat de către evaluatorul Primăriei Tîrgu-Mureş la 393.491 euro + TVA, pentru realizarea “unui spaţiu de depozitare pentru deşeuri inerte, ceea ce ar satisface condiţia impusă de legislaţia în vigoare, conform căreia Consiliul Local este obligat să pună la dispoziţie un astfel de spaţiu”. Totuşi, deşi în proiectul de hotărâre apare ca destinaţie a terenului depozitul de deşeuri inerte, o adresă de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Mureş ne arată o alta, şi anume de depozit temporar pentru deşeurile menajere, pe o perioadă mai mică de un an. Pentru a funcţiona însă va fi necesar avizul din partea Direcţiei de Sănătate Publică şi acordul de mediu. Singurul consilier local care a constestat cumpărarea terenului şi a halei a fost ex-liberala Ionela Ciotlăuş. „Până când groapa de deşeuri nouă de la Sânpaul va fi pusă în funcţiune să depozităm pe mai departe acolo unde le depozităm din 2009, chiar dacă depozitul este neconform. Deci la terenul din Cristeşti care este proprietatea primăriei şi acel teren, dacă dorim să dorim depozitul de deşeuri putem să îl amenajăm fără să cheltuim alte sute de mii de euro pentru achiziţionarea unui teren în cartierul Mureşeni, în care să aducem depozitul de deşeuri”, este de părere Ionela Ciotlăuş, consilier local. În ciuda propunerii alesului, consilierii locali PDL şi UDMR au aprobat achiziţia imobilelor, în timp ce social-democraţii şi liberalii au votat împotriva proiectului de hotărâre. Televiziunea Târgu Mureş / MS/

http://www.tvmures.ro/stiri-locale/eveniment/detalii-eveniment/article/depozit-de-deseuri-menajere.html
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   44


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət