Ana səhifə

Revista presei


Yüklə 4.14 Mb.
səhifə16/44
tarix27.06.2016
ölçüsü4.14 Mb.
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   44

Ne batem joc de pădure, iar pădurea ne-o plătește


Or fi fost ele precipitaţiile nemaiîntâlnite, de au provocat asemenea inundaţii, dar nici omul nu este străin de fenomenele extreme din ultima vreme. Se vorbeşte, pe de-o parte, de încălzirea globală generată în special de activităţile antropice, iar pe de altă parte de tăierile masive de lemne din păduri care erau stavilă în calea puhoaielor. Acum nu mai sunt. Dealuri şi munţi întregi au fost “cheliţi” de infractorii silvici, de multe ori cu oblăduirea autorităţilor. Argeşul este campion naţional la defrişări ilegale, aşa că nu degeaba tocmai la noi au apărut fenomene de speriat, cu viituri uriaşe care au măturat totul în cale. Peste 6.000 hectare tăiate Conform Antena 3, judeţul Argeş este pe primul loc în ţară la defrişări: peste 6.000 hectare de păduri (dublu faţă de următorul judeţ) ar fi dispărut pur şi simplu. Dacă este să ne luăm după “Greenpeace”, tot pe primul loc suntem, dar cu mai multe defrişări. Specialiştii vorbesc chiar şi de suprafeţe mult mai mari. Culmea este că exportăm “la greu” buşteni, iar apoi importăm pe bani mai mulţi mobilă, în vreme ce fabricile noastre de profil mor una câte una! Nu am putea să facem noi mobila şi să o exportăm? Interesele sunt însă foarte mari. A venit Lucia Varga, fost ministru al Apelor şi Pădurilor, şi nu a făcut decât să constate stricăciunile din judeţul nostru. S-a înfuriat deputatul Radu Vasilică şi şi-a pus mafia tăierilor de lemne în cap, dar defrişările continuă într-un ritm accelerat. Autorităţile se fac că nu văd, iar în acest timp le cresc conturile din bănci şi se înmulţesc vilele în zone pitoreşti. Iar noi ne alegem cu inundaţii devastatoare! În loc să facă puşcărie, hoţii de lemne ne râd în nas! “Pădurea nu este protejată de lege” Am luat legătura cu Filip Georgescu, fost director al Regiei Naţionale a Pădurilor “Romsilva” şi fost lider al PSD Argeş. “Numai 6.000 hectare tăiate? Eu cred că vorbim de 60.000!”, ne-a spus Filip Georgescu, de profesie inginer silvic. “Aceste defrişări iresponsabile vor distruge tot. Niciun oficial, fie el guvernant sau nu, nu pomeneşte nimic de aceste defrişări. Mafia lemnului este intangibilă. Nimeni nu se atinge de ea. Cel puţin jumătate din fondul forestier naţional a fost defrişat. Exploatările se fac cu iresponsabilitate. Fel de fel de cretini le fac. Când vin viiturile, toate resturile de exploatare sunt antrenate, se formează baraje şi apoi se rup, iar viiturile sunt mari. Pădurea îşi exercită rolul hidrologic pentru 30 de ani. O pădure cu zăpadă de jumătate de metru va ţine apa când se topeşte. Dar dacă versanţii sunt goi, când apar ploi sau topiri de zăpadă se întâmplă ce se întâmplă. Pădurea nu este protejată de lege. Cei care deţin goluri alpine defrişează să facă izlazuri ca să ia bani europeni. România este neguvernată, este condusă de iresponsabili! Actualul Guvern e format din oameni tineri care nu sunt ancoraţi în realităţile ţării. Nici bătrâneţea şi nici tinereţea nu sunt virtuţi. Competenţa este singura virtute! Altfel ne ducem de râpă!”, ne-a declarat Filip Georgescu. Cum stăm acum? În judeţul Argeş mai sunt 116.519 hectare de păduri de stat şi 152.312 hectare de păduri private, dintre care 109.994 hectare sunt deţinute de către persoane fizice şi 42.318 de către persoane juridice. Alte 37.418 hectare aparţin unor asociaţii, 1.298 hectare sunt deţinute de unităţi de cult şi învăţământ, iar 3.611 de către primării. Doar 46.923 hectare de păduri private se află sub paza ocoalelor de stat. În ceea ce priveşte cele 11 ocoale silvice de stat din judeţ, cel mai mare este Domneşti, cu 19.640 hectare, urmat de Vidraru – 17.060 hectare, Cotmeana – 14.167 hectare şi Şuici – 12.826 hectare. Cele mai mici ocoale sunt cele din Topoloveni – 4.409 hectare şi Costeşti – 5.390 hectare. Ocolul Silvic Piteşti administrează 7.032 hectare de păduri. Din păcate, cele mai multe tăieri necontrolate de lemn au loc în pădurile private, acolo unde acţionează în multe cazuri ocoale silvice private sau unde nu există pază. / Argesul, http://ziarulargesul.ro/ne-batem-joc-de-padure-iar-padurea-ne-o-plateste-35847.html

Pârâul Bascov a înregistrat un debit record de peste 150 metri cubi pe secundă


În judeţul Argeş, s-a preluat surplusul de apă acumulat pe râul Argeş şi râul Doamnei, viiturile fiind atenuate în acumulările Vâlcele, Budeasa şi Goleşti. S-a reţinut un volum de peste 12 milioane metri cubi. Acumularea Mărăcineni a fost închisă pentru atenuarea viiturii de pe râul Doamnei. Formaţiile operative ale Apelor Române au lucrat pe cursurile de râu pentru decolmatarea secţiunilor de scurgere. Pe pârâul Bascov sunt efectuate lucrări de îndepărtare a arborilor aduşi de viitură. Pârâul Bascov a înregistrat în data de 29 iulie un debit record, de peste 150 metri cubi pe secundă. Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea asigură monitorizarea permanentă a fenomenelor hidrologice, precum şi funcţionarea lucrărilor de apărare principale, în condiţii de siguranţă. Bazinele hidrografice afectate sunt:  Mureş, Bega Veche, Bega,Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt, Vedea, Argeş. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri. Aşadar, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu depăşiri ale cotelor de apărare. / Ziarul Top, http://www.ziartop.ro/index.php/politic/71413-paraul-bascov-a-inregistrat-un-debit-record-de-peste-150-metri-cubi-pe-secund

Nivelul apei este în scădere sau staţionare pe majoritatea cursurilor de apă din judeţul Argeş


În noaptea de 30 - 31 iulie 2014 echipele de intervenţii ale IJSU Argeş, MAPN şi Apelor Române, cu sprijinul reprezentanţilor OMV Petrom şi sub coordonarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au acţionat pentru stoparea unei eroziuni apărute în digul de pe râul Cotmeana, din localitatea Bădeşti - comuna Bârla. Cu ajutorul unei macarale au fost amplasate pe taluz patru-cinci plăci de beton.  Ieri, reprezentanţii ABA Argeş Vedea au inventariat toate eroziunile apărute pe digul râului Cotmeana din zona localităţii Bădeşti. În continuare echipele operative ale ABA Argeş-Vedea monitorizează evoluţia fenomenelor pe cursurile de râu şi lucrează pentru decolmatarea secţiunilor de scurgere.O echipă de 30 de salariaţi ai Apelor Române  va       continua acţiunea de curăţare a albiei pârâului Bascov în zona podurilor şi podeţelor. Lacurile de acumulare sunt exploatate în condiţii de siguranţă, gradul de umplere înregistrat ieri fiind de 96%. / Top, http://www.ziartop.ro/index.php/politic/71419-nivelul-apei-este-in-scdere-sau-staionare-pe-majoritatea-cursurilor-de-ap-din-judeul-arge
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   44


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət