Ana səhifə

Omul nu trăieşte numai cu pâine, dar şi cu Cuvântul lui Dumnezeu


Yüklə 0.63 Mb.
səhifə23/27
tarix25.06.2016
ölçüsü0.63 Mb.
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   27

Unde ne putem ruga?

Rugăciunea poate fi realizată oriunde, cu condiţia să se poată face în seninătate şi calm, căci numai în momentul în care încetează activitatea mentalului putem auzi cuvântul lui Dumnezeu.


Nimic nu ne împiedică să ne rugăm în biserici, temple, sinagogi sau moschei; totuşi, aceasta nu este indispensabil şi ne putem ruga chiar cu mai multă eficacitate într-o cameră a locuinţei sau în natură.
Nu există loc sau împrejurare în care o rugăciune să nu fie binevenită. Nimic nu ne împiedică să ne înălţăm gândurile şi inima către Dumnezeu. Trebuie ca poarta inimii noastre să fie mereu deschisă pentru a invita oaspetele nostru celest să locuiască în ea. Să trăim atât de aproape de Dumnezeu încât la orice încercare neaşteptată gândurile noastre să se îndrepte spre el ca floarea spre soare.

Aspecte esenţiale în rugăciune

Redăm aici, în rezumat, aspectele principale referitoare la metoda invocării neîntrerupte a lui Dumnezeu timp de 24 de ore sau, altfel spus, rugăciunea de 24 de ore.


Un element de care trebuie să ţinem cont în stabilirea unui dialog profund cu Dumnezeu este necesitatea de avea o concepţie cât mai bine definită cu privire la o manifestare particulară a lui Dumnezeu, la care noi să ne raportăm cât mai des, în orice moment al existenţei noastre şi mai ales în timpul comunicării propriu-zise. De exemplu, dacă suntem la începutul unei asemenea comunicări îl putem vizualiza pe Dumnezeu Tatăl sub forma Mamei Divine sau a uneia din marile Puteri cosmice cu care noi deja resimţi m o comuniune profundă. În caz contrar noi nu vom primi răspuns sau acesta nu va fi deloc clar.
O altă regulă importantă de care trebuie să ţinem seama este ca rugăciunea prin care Îi cerem să se manifeste să fie cât mai clară şi viguroasă, pentru că o rugăciune anemică în care, de fapt, noi nu prea credem, este evident insuficientă. În cazul în care noi credem, cu tărie şi sinceritate în realitatea acestui dialog, spunem lăuntric: "Cu siguranţă, Dumnezeu va vorbi cu mine. Am încredere totală că El va răs punde"; refuzând orice altă alternativă şi având o tenacitate de nezdruncinat, oricât de mulţi ani au trecut fără ca El să ne fi răspuns, putem fi siguri că, într-o bună zi, El ne va răspunde.
Omul aproape că nu îi poate dărui lui Dumnezeu nimic altceva decât dragostea sa pentru El. Acesta este supremul secret magic al jocului impetuos al manifestării. El, Creatorul nostru, Dumnezeu Tatăl ,suspină, ca un etern îndrăgostit, după iubirea noastră, dar, dincolo de aceasta, El doreşte ca noi să I-o dăruim spontan, fără ca el să ne ceară aceasta. Iubirea noastră este unicul dar de preţ pe care Dumnezeu îl aşteaptă de la noi, dar, cu toate acestea, nu ni-l cere decât dacă noi înşine vrem cu adevărat şi de bunăvoie să i-l dăruim.
El are, totodată, un aspect personal, la fel cum El are şi un aspect impersonal. Tatăl ceresc poate avea o relaţie personală cu fiecare dintre noi şi, fără îndoială, El, Dumnezeu Tatăl o va stabili atunci când noi îi vom permite. Aşa cum au mărturisit mulţi sfinţi şi înţelepţi, omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar acest lucru constituie însăşi efigia luminoasă a speranţei noastre în îndumnezeire. În ansamblul său, fiinţa umană, împreună cu conştiinţa şi toate forţele subtile sau energiile care există în ea este o reprezentare la scară microcosmică a macrocosmosului , care este conceput şi manifestat de Dumnezeu Tatăl.
Dumnezeu Tatăl nu numai că ştie ci, totodată, şi este TOTUL. Totodată, este important să înţelegem CĂ, ÎNTOTDEAUNA, LA ÎNTREBĂRILE PROST PUSE, DUMNEZEU TATĂL RĂSPUNDE PRIN TĂCERE.
În alte situaţii, dacă de exemplu, ne vom decide să o implorăm frenetic, aproape în permanenţă pe Mama Divină, ce se manifestă în ipostaza uneia din cele 10 Mari Puteri Macrocosmice, să ne acorde graţia comunicării şi comu niunii directe cu Ea, Aceasta ne va vorbi până la urmă, mai devreme sau mai târziu, direct proporţional cu adoraţia noastră. Oricât de "ocupată" ar fi o Mare Putere cosmică la un moment dat, ea ne va răspunde în cazul în care noi continuăm să suspinăm plini de dor după Ea.

Rugăciunea de 24 de ore

Scripturile sanskrite afirmă în mod precis că, dacă noi îi vom vorbi lui Dumnezeu timp de o zi şi o noapte, fără întrerupere, acesta ne va răspunde sau, mai bine zis, datorită elevării accelerate a instrumentelor noastre de percepţie, vom deveni capabili să înţelegem cu adevărat răspunsurile lui Dumnezeu Tatăl. Dar, cu toate că această modalitate este extrem de simplă faţă de măreţia şi fericirea răspunsului divin care ni se oferă astfel, totuşi, vor fi extrem de puţine persoane dispuse să realizeze acest efort ! Chiar şi printre miile de practicanţi care au primit aceste revelaţii şi care consideră că vor să comunice cu Dumnezeu, puţini sunt aceia care au atins o suficientă maturitate spirituală, fiind minim purificaţi printr-o iubire divină necondiţionată, astfel încât să fie capabili să realizeze metoda invocării neîntrerupte a lui Dumnezeu prin rugăciune, timp de o zi şi o noapte (sau, cu alte cuvinte, timp de 24 de ore neîncetat).



Formulări indicate în rugăciunea de 24 de ore


Dumnezeu nu răspunde apelurilor anemice sau călduţe, dar apare în faţa celor care i se roagă cu cea mai mare ardoare zi şi noapte. La asemenea chemări pline de fervoare, răspunsul lui nu lipseşte niciodată.
"O Doamne Dumnezeule, TATĂ CERESC, Tu eşti acum pentru mine invizibil, impersonal, necunoscut şi misterios; eu cred însă, cu toată ardoarea iubirii şi dăruirii mele către Tine, că Tu vei lua o formă şi Te vei arăta pentru a Te manifesta în fiinţa mea. "
Atâta vreme cât noi încă nu L-am convins pe Dumnezeu că nu mai avem nici o altă dorinţă mai puternică decât aceasta în inima noastră, El nu ne va răspunde. Privind aceasta cu înţelepciune, realizăm că este firesc să fie aşa, căci, în fond, de ce ni s-ar revela nouă, în însăşi Fiinţa Sa Supremă, Dumnezeu Tatăl, dacă noi nu dorim, de fapt, nimic altceva în afara darurilor Sale ?
Dumnezeu Tatăl tânjeşte cu multă răbdare după noi. El doreşte să revenim la El. Acesta este dreptul nostru suprem prin naştere. Mai devreme sau mai târziu noi va trebui să părăsim acest Pământ, căci, în realitate, nu este adevăratul nostru cămin. Viaţa noastră pe Pământ nu este nimic altceva decât o şcoală la care noi am fost trimişi de către Dumnezeu pentru a vedea dacă dorim deşarta glorie terestră sau dacă am dobândit suficientă înţelepciune pentru a spune :
"O Doamne Dumnezeule, s-a sfârşit cu toate amăgirile mele de până acum. Nu mai doresc să vorbesc cu nimeni altcineva în afară de tine. Ştiu acum că Tu eşti singura mea comoară nepieritoare căci, chiar şi atunci când întreaga lume va dispare, eu voi rămâne în veşnicie cu Tine."
În fond, Pământul nu este nimic altceva decât un loc în care noi ne pregătim să devenim una cu Dumnezeu. El ne vorbeşte atunci când noi acţionăm pentru El şi în numele Lui iar noi, plini de iubire, trebuie să îi vorbim plini de iubire, în permanenţă. Ne putem adresa adesea lui astfel:
"Doamne Dumnezeule, Te implor cu umilinţă, dăruieşte-mi Graţia Ta Supremă".
Făcând aceasta, noi nu trebuie să considerăm niciodată tăcerea lui drept un răspuns definitiv.
Adeseori Dumnezeu va începe prin a ne răspunde împlinind una dintre dorinţele noastre, arătându-ne astfel că este atent la noi. Este însă cazul să menţionăm încă odată că nu trebuie să ne limităm niciodată la darurile sale. Trebuie să îi spunem, ferm şi continuu că nu vom fi niciodată fericiţi până nu ne vom contopi definitiv cu el. În cele din urmă, Dumnezeu Tatăl va începe prin a ne dărui un răspuns, care ne va oferi un adevărat mesaj divin. Atunci s-ar putea să avem viziunea unui sfânt, a unui înger sau s-ar putea să auzim, pur şi simplu, Vocea Sa Divină. Vom şti atunci, în virtutea unui tainic sentiment inefabil, că suntem în comuniune cu Dumnezeu. Tărâmul angelic uneşte supraformalul cu lumea formelor. De aceea, în unele situaţii, Dumnezeu ne poate apărea şi sub forma unuia din mesagerii Săi angelici dar, chiar şi în acest caz, noi nu va trebui să uităm nici o clipă că, de fapt, vorbim cu Dumnezeu Tatăl.
Pentru a obţine acest dar suprem este necesar un efort constant , frenetic. Nimeni nu ne poate explica teoretic şi nici nu ne va putea descrie cu lux de amănunte această inefabilă stare de aspiraţie către Dumnezeu şi nici ce produce în noi fiorul ei divin. Noi nu avem altceva de făcut decât să o trezim şi să o amplificăm mereu şi mereu în noi înşine. În ultimă instanţă, chiar şi această trezire şi amplificare spontană a aspiraţiei către Dumnezeu nu este, la rândul ei, nimic altceva, decât tot expresia graţiei lui Dumnezeu. Unul dintre proverbele indiene spune că: " Oricine poate duce un cal la adăpat, dar nimeni nu îl poate sili să bea apă. Dacă totuşi calului îi este foarte sete, el va căuta singur apa, cu cel mai mare zel din lume". Tot astfel şi noi, când vom avea o sete uriaşă de Dumnezeu şi nu vom mai acorda absolut deloc importanţă celorlalte activităţi – lumeşti sau corporale – el va veni cu siguranţă la noi. Atunci când noi îl vom chema în fiinţa noastră pe Dumnezeu, cu toată ardoarea inimii noastre, fără să ne mai găsim fel de fel de scuze pentru aceasta, el va veni.
Atunci când noi realizăm tehnica de Laya Yoga cu mantra AUM şi punem totodată lui Dumnezeu, din adâncul sufletului o întrebare, dacă am ajuns la o comunicare divină autentică, vom constata cu uluire că acest sunet se modulează în mod tainic, în fraze perfect inteligibile în limba română care ne vor oferi instrucţiuni şi revelaţii precise.
De fapt, Tatăl Ceresc ne vorbeşte mereu spunându-ne :
"Cheamă-Mă mereu, vorbeşte-Mi din profunzimea inimii Tale, din străfundurile fiinţei tale, din sanctuarul sufletului tău, cu insistenţă şi hotărâre ferm menţinută, continuă să mă cauţi, chiar dacă, deocamdată nu îţi voi răspunde. Dacă nu vei înceta niciodată să-mi adresezi în inima Ta, însetată de tainicul meu vid beatific, acest murmur:
"O multiubitule Tată ceresc, care eşti atât de tăcut, te implor plin de umilinţă, vorbeşte-mi",
atunci eu voi veni la tine, dacă îmi eşti suficient de dăruit. "
Dacă noi vom auzi, fie chiar şi o singură dată, răspunsul lui Dumnezeu, nu ne vom mai simţi niciodată separaţi de El. Această supremă experienţă divină va rămâne de-a pururi în noi. Dar această "prima oară" este, la început, mai greu de obţinut căci, de cele mai multe ori inima şi mintea nu sunt uşor de convins să renunţe la tendinţele inferioare. Adeseori noi ne mai îndoim încă şi suntem frământaţi şi tulburaţi de această neîncredere din cauza impulsurilor noastre materialiste anterioare (deoarece unele dintre acestea sunt adânc scufundate în subconştientul nostru).

1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   27


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət