Omul nu trăieşte numai cu pâine, dar şi cu Cuvântul lui Dumnezeu
|
|  Yüklə 0.63 Mb.
|
Despe RugaciuneOmul este ceea ce gândeşte, deci gândiţi-vă la Suprem". (Vedanta) "Când vă rugaţi nu faceţi ca ipocriţii cărora le place să se roage pentru a fi văzuţi de oameni. Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este ascuns şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti." "Când vă rugaţi nu spuneţi cuvinte de prisos ca păgânii, căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi nevoie." (Matei, 6: 5, 6, 7, 8) "Dar vine ora şi ea a venit deja, în care adevăraţii adoratori se vor închina Tatălui în spirit şi adevăr. Dumnezeu este Spirit şi Adevăr şi cine se închină Lui trebuie să se închine în spirit şi adevăr". (Ioan 4, 23, 24) Am primit toţi, mai mult sau mai puţin, o idee falsă cu privire la felul în care să ne rugăm şi a rolului rugăciunii în viaţa noastră. Autorităţile bisericeşti au indus opinia că pentru a ne ruga trebuie să luăm o anumită atitudine şi să folosim cuvinte speciale. Totuşi Iisus a spus clar cum trebuie să ne rugăm, după cum se poate vedea din texte le evangheliilor citate mai sus. În acest sens există o povestire încântătoare a lui Lev Tolstoi: "Într-o insulă trăiau trei călugări bătrâni. Erau atât de simpli încât singura lor rugăciune era: "Noi suntem trei, voi sunteţi trei, aveţi milă de noi!". Această rugăciune naivă producea numeroase miracole. Episcopul din regiune, auzind de cei trei călugări şi de rugăciunea lor inadmisibilă, se hotărî să se ducă să-i înveţe rugăciunile canonice. Ajungând în insulă, episcopul căută să-i facă să înţeleagă că cer erea lor adresată Cerului era lipsită de demnitate şi-l învăţă rugăciunile care se făceau obişnuit în biserici, apoi părăsi insula, îmbarcându-se pe vaporul cu care venise. Puţin timp după plecarea sa, episcopul observă pe dâra făcută de apă în urma vaporului o lumină strălucitoare, iar când această lumină se apropie, nu mică i-a fost mirarea văzându-i pe cei trei călugări alergând pe valurile apei ca să prindă vaporul. "Am uitat minunatele voastre rugăciuni pe care ni le-aţi dat – strigară ei când s-au ap ropiat de vapor – de aceea ne-am grăbit să vă ajungem ca să ni le mai spuneţi odată!". Episcopul, cu un sentiment de teamă şi de respect, le răspunse: "Fraţii mei, puteţi să vă rugaţi şi de aici înainte aşa cum v-aţi rugat în trecut!". Se pare că povestea este bazată pe fapte autentice şi că are aşadar o bază istorică. Din anumite documente ar reieşi că episcopul i-a întâlnit pe cei trei călugări pe parcursul călătoriei sale de la Arhanghelsk la mănăstirea Solovetk de la gura fluviului Dvina. Considerându-L pe Dumnezeu ca pe o forţă exterioară lor, oamenii au recurs la rugăciune, ca mijloc de a intra în legătură cu Dumnezeu. Rugăciunea este credinţa în acţiune. Este cea mai puternică formă a gândirii. Ca orice energie, ea poate fi periculoasă, căci dacă nu se observă ştiinţific funcţionarea şi mecanismul ei, se pot obţine efecte dezastruoase. În privinţa întrebării dacă prin rugăciuni şi sacrificii se poate obţine de la Dumnezeu favoruri speciale, se poate răspunde prin da sau nu. Omenirea a trecut deja de faza copilăriei şi poate suporta o examinare subiectivă a acestui subiect. Totul are importanţă în univers; apariţia şi dispariţia unei flori sau a celei mai mici insecte produce vibraţii infinite. "Nici o pasăre nu cade fără ştirea Tatălui", spune Evang helia. Omul care, de pildă, cere propria sa vindecare sau a altei persoane iubite ignoră consecinţele dorinţei sale: de fapt, omul nu poate cunoaşte niciodată ceea ce cere. Dacă vindecarea pe care o cere este înscrisă în manuscrisul divin, va fi obţinută, nu pentru că a cerut-o, ci pentru că era necesară vieţii; dacă însă moartea este reclamată de viaţă, moartea va fi aceea care va veni. Înseamnă din această cauză că rugăciunea a fost făcută în zadar, că este inutilă? Nicidecum: nimic nu este zadarnic sau inutil. Ea are însă alt scop decât cel pe care-l credem, iar acest scop constă în evoluţia noastră în viitor. Un înţelept spunea că important nu este atingerea scopului ci străbaterea căii care duce la acel scop. Oricât de interesată ar fi rugăciunea, ea apropie pentru un moment creatura de Creatorul său şi din acest scurt contact, fiinţa devine mai bună şi mai purificată. Comunicarea dintre Creator şi creatură nu este o pură iluzie: ea s-a stabilit odată cu prima noastră respiraţie şi nu a fost niciodată întreruptă. La un moment dat ea a produs rugăciunea. În general, oamenii nu practică cu adevărat rugăciune. Rugăciunea lor nu este altceva decât un fel de a cerşi ajutor pentru satisfacerea efemerului. Oamenii când se roagă, fac în general legătură cu ze ii creaţi de ei, iar nu cu Dumnezeu, cu Marea Forţă. Nivelul până la care se ridică rugăciunea depinde de vibraţia care i-a dat naştere: cu cât e mai impersonală, cu atât se înalţă mai sus, iar de la nivelul la care ajunge, primeşte răspunsul. Adevărata rugăciune nu este cerşetorie, ci dragoste, încredere, dăruire; este legătura dintre Tată şi fiu, este conştiinţa comuniunii totale. De aceea, rugăciunea înseamnă pace interioară, linişte, încredere şi aşteptarea liniştită a răspunsului. Dumnezeu ne vorbe şte prin revelaţii şi prin toate creaturile Sale. Dar pentru ca rugăciunea să aibă efect este necesar să i se deschidă inima. Contactul cu Dumnezeu îl putem avea ori de câte ori ne aflăm în faţa creaturilor sale: flori, arbori, animale sau oameni. Rugăciunile pot fi împărţite în 3 clase speciale: În prima clasă intră unele rugăciuni având ca obiect bunuri terestre, obţinerea de avantaje fizice ca: îmbrăcăminte, bani, reuşită în afaceri, vindecări, etc.; În a 2-a categorie intră cererile de creştere spirituală, de forţă, de înţelegere, cererile de ajutor intelectual şi moral, ca şi cererile de lumină interioară; În a 3-a categorie se încadrează rugăciunile care nu cer nimic; ele constau în a medita asupra perfecţiunii divine şi în adorarea Divinităţii, într-o aspiraţie arzătoare de comuniune cu Dumnezeu. Mecanismul RugaciuniiÎn invizibil există numeroase categorii de inteligenţe aflate în relaţie cu omul deşi acesta nu este conştient, de cele mai multe ori, de aceste prezenţe. Unele dintre aceste inteligenţe sunt puteri spirituale imense, altele, foarte puţin dezvoltate, dotate cu o conştiinţă inferioară. Această latură ocultă a naturii este cunoscută în toate religiile. Lumea întreagă este plină de fiinţe vii, invizibile ochilor fizici. Aceste lumi i nvizibile pătrund în lumea vizibilă, astfel încât în jurul nostru se află în permanenţă o multitudine de inteligenţe. Unele dintre aceste fiinţe se lasă influenţate de cererile noastre, altele sunt gata să se supună voinţei noastre. Creştinismul recunoaşte existenţa inteligenţelor superioare şi le dă numele de îngeri. Aceşti îngeri sunt spirite aflate în serviciul lui Dumnezeu. Alte fiinţe care ocupă spaţiile invizibile sunt cele create de om, căci vibraţiile gândurilor şi dorinţelor sale determină forme de materie subtilă care se menţin datorită acestor vibraţii. Formele-gânduri se unesc cu elementalii din natură şi durează atât timp cât sunt hrănite de autorul lor. Este important de reţinut faptul că gândirea este creatoare pe toate planurile, inclusiv în planul fizic. Ea poartă numele de formă-gând atunci când se manifestă în planurile astral sau mental. Gândurile pot pierde sau salva oameni, după cum sunt false sau adevărate, pozitive sau negative. Este sigur că putem crea în corpul nostru fizic o bo ală, numai gândind-o cu persistenţă. De aceea este foarte important să ne controlăm în mod continuu gândurile pentru a nu accepta decât gândurile pozitive, de iubire, de altruism, sănătate şi bucurie. Conform principiului rezonanţei, gândurile de o anumită vibraţie atrag gânduri de vibraţie similare şi energiile corespunzătoare. Revenind la fiinţele care populează spaţiile invizibile, omul creează astfel o armată de servitori invizibili, care parcurg lumile invizibile, cătând să execute voinţa sa. Când o persoană formulează o rugăciune din categoria A, ea poate fi îndeplinită în multiple moduri. Cel care aşteaptă de la Dumnezeu bunuri materiale de care are nevoie, îi va cere pâine cea de toate zilele la fel de natural ca şi copilul, care se adresează tatălui sau mamei sale. Un exemplu tipic pentru aceste fel de rugăciune este dat de George Muller din Bristol, un cunoscut filantrop care în epoca începuturilor operei sale de caritate, nu avea nici prieteni, nici bani. El se ruga pentru a obţine hrana necesa ră copiilor orfani, a căror existenţă depindea de el, şi obţinea întotdeauna suma fixată, corespunzând nevoilor momentului. Rugăciunea lui Muller era o dorinţă vie şi energică, iar aceasta crea o formă-gând care se rezuma la o singură idee: "este nevoie de ajutor – este nevoie de pâine!" şi, parcurgând lumea subtilă ea căuta. Există întotdeauna oameni caritabili care doresc să dăruiască şi să ajute persoanele aflate în nevoie şi caută, la rândul lor, ocazii să dăruiască. Un asemenea om este pentru forma do rinţă ceea ce magnetul este pentru pilitura de fier: el o atrage. Forma-dorinţă trezeşte în creierul său vibraţii identice cu ale sale, el vede un mod de a pune în aplicare intenţiile sale caritabile, semnează un cec şi îl pune la poştă. Pentru George Muller, Dumnezeu este cel care a pus în inima donatorului ideea de a dărui şi de a da ajutorul necesar. Această explicaţie este exactă, dacă dăm cuvintelor sensul lor profund, pentru că nu există viaţă, nici energie în universul lui Dumnezeu care să nu purcead ă din El, dar agentul intermediar a fost forma-dorinţă creată prin rugăciune, în virtutea legilor divine. Un rezultat asemănător se poate obţine şi printr-un efort metodic de voinţă, fără rugăciune. Este necesar însă pentru aceasta, să se cunoască bine mecanismul şi modul de a-l aplica. Este necesar să se cunoască legea afirmaţiei, lege pe care se bazează de altfel şi rugăciunea. Potrivit acestei legi, când se afirmă un lucru, acest lucru se formează în invizibil. Din acest moment el există şi atrage către el tot ce este necesar pentru a se manifesta în planul vizibil. Această lege a afirmaţiei este expusă de Iisus când afirmă: "Tot ceea ce cereţi când vă rugaţi, credeţi că aţi şi primit şi veţi vedea că se împlineşte". Se poate petrece ca astfel de rugăciuni să rămână însă fără răspuns. Explicaţia acestui fapt constă în aceea că orice om contractează în viaţă datorii pe care trebuie să le plătească. Gândurile sale negative, dorinţele şi acţiunile sale negative au format obstacole în calea sa şi uneori î l închid între zidurile închisorii construite de el însuşi. O datorie constituită printr-o acţiune rea se plăteşte prin suferinţă: omul trebuie să suporte consecinţele răului pe care l-a comis. De exemplu, a meritat, ca urmare a răului cauzat, să moară de foame? Nici o rugăciune a sa nu va putea să-i modifice soarta. Forma-dorinţă astfel creată va căuta, dar nu va găsi. Ea va întâlni valul de rău din trecut, care o respinge. Analizând rugăciunile din categoria B, vom constata că rugăciunile care cer ajutor în caz de dificultăţi morale şi intelectuale, au un dublu rezultat: ele acţionează direct, declanşând ajutorul cerut, ele reacţionează direct asupra persoanei care se roagă. Ele atrag atenţia îngerilor şi discipolilor, care lucrează în afara corpurilor f izice, care caută fără încetare să dea ajutor şi asistenţă celui care cere. Sfaturile, încurajarea, lumina, sunt comunicate atunci conştiinţei cerebrale, iar rugăciunea se află împlinită în felul cel mai direct. "Şi căzând în genunchi, el se rugă…Iar un înger venit din cer îi apăru pentru a-l încuraja" (Luca, XXII, 41, 42). Aceste rugăciuni primesc de asemenea ceea ce numim un răspuns subiectiv: este vorba de reacţia rugăciunii asupra celui care o pronunţă. Prin faptul că se roagă, inima şi mentalul său devi n receptive. Aceasta face ca natura inferioară să se liniştească, permiţând în acelaşi timp forţei şi luminii superioare să coboare în el în valuri, fără să întâlnească obstacole. Când rugăciunea cere lumină spirituală sau creştere spirituală, asistenţa exterioară şi interioară este mai puternică. Toate ajutoarele, fie că sunt îngeri sau oameni lucrând în afara corpurilor fizice, favorizează din toate forţele lor progresul spiritual, sesizând toate ocaziile care le sunt oferite de sufletele care aspiră către lumină şi adevăr. Pe de altă parte, aceste aspiraţii pun în joc energiile unei puteri superioare, căci dorinţa spirituală arzătoare provoacă un răspuns care emană din planul Spiritului. Rugăciunile cele mai înalte din categoria B duc inevitabil şi aproape insesizabil la cele din categoria C. Rugăciunea pierde aici caracterul său de cerere; ea constă fie dintr-o meditaţie asupra lui Dumnezeu, fie dintr-o adoraţie. Rugăciunea devine contemplaţie. Un ţăran bătrân stătea singur pe ultima bancă a unei bise rici goale. Întrebat ce aşteaptă, a răspuns: "Îl privesc şi mă priveşte…" Într-o lucrare apocrifă "La cosmogonie d'Urantia", vorbind despre rugăciune, Iisus a spus: "Rugăciunea este în întregime o expresie personală şi spontană a comportamentului faţă de spirit; rugăciunea ar trebui să fie comuniunea fiilor faţă de Tatăl lor spiritual şi expresia fraternităţii. Când este dictată de spirit, rugăciunea conduce la progresul spiritual cooperativ." Rugăciunea ideală este o formă de comuniune spirituală care conduce la adoraţia inteligentă. Adevărata rugăciune este atitudinea sinceră a unui elan către cer pentru a atinge idealurile noastre. Rugăciunea este respiraţia sufletului şi ar trebui să ne îndemne să perseverăm în tentativele noastre pentru a cunoaşte mai bine voinţa Tatălui. Oamenii ar trebui să se roage mereu şi să nu se descurajeze. "Persistenţa voastră nu este destinată să câştige favoarea lui Dumnezeu, ci să schimbe comportamentul vostru terestru, precum şi să dezvolte aptitudinea sufletului vostru de a primi spiritul. Dar când vă rugaţi, credinţa voastră este slabă. O credinţă adevărată ar deplasa munţi de dificultăţi materiale, care pot bara calea de expansiune a sufletului, ca şi progresul spiritual." (Uranţia) Iisus se opunea în special rugăciunii în public. El îi învăţa pe cei 12 apostoli să se roage întotdeauna în secret, de preferinţă în peisajele liniştite ale naturii sau în camera lor şi să închidă uşile când se duc să rostească rugăciunea, adică să pătrundă în profunzimea fiinţei lor în timp ce se detaşează de lume. Iisus le-a mai dat şi aceste recomandări, conform amintitei lucrări apocrife: "Când repetaţi o cerere oarecare în mod fervent, când această rugăciune este expresia sinceră a unui copil al lui Dumnezeu şi este exprimată cu credinţă, oricât de puţin ar fi susceptibilă de a primi un răspuns direct şi oricât de nesăbuită ar putea fi, ea nu va înceta niciodată să facă să crească aptitudinea sufletului de receptivitate spirituală." "După cum se poate asimila rugăciunea cu î ncărcarea bateriilor spirituale ale sufletului, tot aşa se poate compara adoraţia cu sincronizarea sufletului pentru a capta telecomunicaţiile universale ale spiritului infinit ale Tatălui Universal. Rugăciunea este privirea sinceră şi plină de aspiraţie îndreptată de copil spre Tatăl său spiritual." "Este posibil ca rugăciunile pentru ajutor spiritual şi lumină să nu primească un răspuns decât mai târziu când cel ce a făcut rugăciunea a ajuns la stadiul de conştiinţă necesar. Când vă veţi consacra în întregime voinţei Tatălui ceresc, toate cererile voastre vor fi împlinite, căci rugăciunile voastre vor fi conforme voinţei Lui." "Evitaţi pericolul de a deveni egocentrici în rugăciunile voastre. Evitaţi să vă rugaţi mult pentru voi înşivă, rugaţi-vă mai mult pentru progresul spiritual al fraţilor voştri, al semenilor voştri, dar mai ales pentru cei care vă urăsc şi pentru cei care vă persecută." Iisus învăţa că în ordinea importanţei, rugăciunea pentru cunoaşterea voinţei Tatălui ocupă primul loc. Când apostolul Toma a întrebat cum se poate cunoaşte gradul de dezvoltare spirituală, Iisus I-a răspuns: "Voi nu puteţi observa spiritul acţionând liber în gândirea voastră, dar există o metodă practică pentru a descoperi gradul în care aţi abandonat control ul puterilor voastre psihice directivelor spiritului interior venit de la Tatăl; este gradul iubirii voastre pentru semenii voştri; acest spirit al Tatălui participă la Iubirea Tatălui şi când vă domină, vă conduce infailibil în direcţia adoraţiei divine şi a consideraţiei afectuoase pentru aproapele vostru." |