Ana səhifə

Revista presei


Yüklə 4.14 Mb.
səhifə42/44
tarix27.06.2016
ölçüsü4.14 Mb.
1   ...   36   37   38   39   40   41   42   43   44

De la Cîlea, Cornoiu și până la Apele Române… Sprijin pentru Vlădești…


Șantier în Vlădești. Contactat ieri dimineață, primarul comunei, Sorin Ghiță (foto), se afla pe teren pentru a supraveghea lucrările la așezarea anrocamentelor. După prăpădul ce s-a abătut, pentru prima dată, în Vlădești, toți cei cu factor de răspundere s-au mobilizat: de la primar la șeful județului, Ion Cîlea, prefectul, Dumitru Nicu Cornoiu, reprezentanții Apele Române și firmele de construcții. „Toată noaptea s-a încărcat material de la Berbești, utilajele sunt peste tot, se lucrează la foc continuu… După ridicarea anrocamentelor, vom construi și un zid de sprijin pentru ca atunci când vor mai veni apele mari să nu mai avem probleme. Se va face o lucrare de anvergură. Mobilizarea este una exemplară și sprijinul vine de la șeful județului, Ion Cîlea, prefectul Cornoiu, Apele Române și firmele de construcții”, a declarat, pentru ziarul nostru, primarul Sorin Ghiță. Digul va fi realizat cu fonduri de la autoritățile județene, dar și de la Guvern, Ponta promițând că va avea, legat de buget, un capitol destinat exclusiv inundațiilor. / Curierul de Valcea,

http://www.curieruldevalcea.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=39370:de-la-cilea-cornoiu-si-pana-la-apele-romane-sprijin-pentru-vladesti&Itemid=285

Orașul Brezoi, la un pas să fie șters de pe fața pământului


Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, ieri, ca a existat riscul ca orasul Brezoi din judetul Valcea sa fie maturat de ape, daca specialistii de laHidroelectrica si de la Apele Romane nu ar fi tinut sub control barajul Bradisor.

"A fost un caz special la barajul de la Bradisor, la 20 de km in amonte de Brezoi in care, daca cei de la Apele Romane si cei de la Hidroelectrica nu lucrau impreuna sa gaseasca nivelul optim de deversare ca sa si reziste barajul, dar si sa tina sub control nivelul debitului care merge in aval, orasul Brezoi putea sa fie maturat.

N-am dat atunci informatia si nu voiam sa panicam, dar daca am fi ajuns in situatia in care constatam ca acolo nu mai puteau fi tinute lucrurile sub control, orasul Brezoi ar fi putut fi evacuat", a declarat Dragnea intr-un interviu pentru DC News /Criterii Politice,

http://www.criterii.ro/index.php/en/valcea/10579-orasul-brezoi-la-un-pas-sa-fie-sters-de-pe-fata-pamantului

În Vâlcea au fost distruse 2000 de hectare cultivate cu grâu, porumb, legume, viţă de vie şi culturi furajere 


Seria de fenomene meteorologice periculoase care au culminat cu intrarea judeţului Vâlcea sub cod portocaliu pe parcursul a trei zile marcate de precipitaţii excesive, grindină şi vijelii au provocat inundarea multor gospodării, ruperi de punţi pietonale şi compromiterea parţială sau totală a peste 2000 de hectare cultivate cu grâu, porumb, legume, viţă de vie şi culturi furajere. Ploile torenţiale au devastat nu numai localităţile de pe toată aria nordică a judeţului, de la Perişani, Boişoara, Malaia sau Voineasa şi până la Costeşti, Vaideeni şi Slătioara, ci ele s-au manifestat cu aceeaşi furie şi în sudul judeţului, la Drăgăşani, Voiceşti etc.

Evaluările comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă scot la iveală că pagubele provocate de intemperii depăşesc valorile înregistrate după toate inundaţiile care s-au produs în ultimii 25 de ani.

„Până în anul 2010, a fost în vigoare Legea nr. 381/2002  care îndrituia instituţiile din agricultură să verifice în teren şi să stabilească, urmările calamităţilor naturale, funcţie de care se acordau despăgubiri cetăţenilor care au avut de suferit din cauza fenomenelor meteorologice. În 2010, Legea nr. 381 a fost abrogată, iar prevederile sale modificate, completate şi îmbunătăţite au fost preluate de Legea nr. 281/2010. Potrivit acestui act normativ, atribuţiile privind verificarea în teren a urmărilor calamităţilor naturale nu mai revin direcţiilor agricole, aceste sarcini au trecut sub responsabilitatea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. Întăresc această precizare deoarece mai mulţi cetăţeni păgubiţi de furia ploilor şi de inundaţii reclamă că      n-au găsit audienţa necesară la forurile agricole judeţene. Celor care au apelat, prin audienţe, la noi le-am oferit informaţii complete despre modalităţile legale de a beneficia din partea statului de despăgubiri. Constat, însă, că sunt mai mulţi oameni care au mari necazuri din cauza ploilor şi inundaţiilor şi tocmai de aceea am ales această cale de a-i sfătui cum este bine şi legal să procedeze” – a precizat Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. /Ziarul de Valcea,

http://ziaruldevalcea.ro/2014/07/31/in-valcea-au-fost-distruse-2000-de-hectare-cultivate-cu-grau-porumb-legume-vita-de-vie-si-culturi-furajere-2/

VICTIMELE inundaţiilor: Bărbaţii luaţi de ape au fost găsiţi morţi


După câteva zile de căutări, oamenii legii au reuşit să-i găsească pe cei doi bărbaţi care au fost luaţi de ape, unul de la Stroeşti şi altul de la Stoeneşti, ambii fiind găsiţi morţi.
Primul a dispărut în seara zilei de luni, 28 iulie a.c., în jurul orei 15.30, atunci când traversa o punte şi a fost surprins de apele învolburate ale pârâului Aninoasa. Este vorba despre Ion D. – 71 de ani, din Stroeşti, care a fost găsit abia azi, 31 iulie 2014. „Cadavrul bărbatului, a fost găsit îngropat în aluviuni, pe malul drept al râului Cerna, în comuna Copăceni. Bărbatul a fost identificat la 7 km distanţă de locul dispariţie. La aceste căutări, pe cursul pârâului Aninoasa şi a râului Cerna, au fost angrenate forţe MAI şi membrii ai administraţiilor locale din comunele Stroeşti, Copăceni, Lăpuşata, Lădeşti, Fârtăţeşti, Stăneşti, Valea Mare, Bălceşti, Măciuca, Diculeşti" – susţin poliţiştii.

Cel de-al doilea bărbat luat de ape a fost Constantin C. – 40 de ani, din Stoeneşti, care marţi, 29 iulie a.c., în jurul orei 14.30, s-a dezechilibrat şi a căzut într-un canal de scurgere a apelor pluviale şi în imediata apropiere a DJ 646 A, viitura formată pe canal având adâncimea de aproximativ 80 cm şi lăţimea de aproximativ 1 metru. „Bărbatul a fost cărat de torent pe canal, pe o distanţă de circa 50 metri, până în albia pârâului Dobriceni, unde a fost surprins de debitul mare de apă şi cărat în aval pe pârâu. El a fost căutat pe o lungime de 13 km pe cursul pârâului Dobriceni şi Govora. Cadavrul bărbatului a fost identificat pe malul stâng al pârâului Govora, pe raza comunei Mihăeşti, la aproximativ 10 km de locul dispariţiei" – mai spun oamenii legii./ Vocea Valcii,



http://www.voceavalcii.ro/2014073122866/VICTIMELE-inundatiilor-Barbatii-luati-de-ape-au-fost-gasiti-morti.html

http://www.viatavalcii.ro/index.php/component/content/article/36-fapt-divers/29276-victimele-viiturilor-au-fost-gsite.html

http://www.monitoruldevalcea.ro/actualitate/44889/

http://www.curieruldevalcea.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=39357:batranul-luat-de-viitura-in-comuna-stroesti-a-fost-gasit&Itemid=285

http://www.criterii.ro/index.php/en/valcea/10561-doi-disparuti-in-valcea-la-inundatii-gasiti-azi-morti
1   ...   36   37   38   39   40   41   42   43   44


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət