Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie
|
|  Yüklə 3.81 Mb.
|
In usa chiliei întru Slava Sfintei şi Celei de o Fiinţă şi de Viaţă Făcătoarei si nedespărţitei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh s-a tipărit acest HRONOGRAF ADICĂ NUMĂRARE DE ANI în zilele bine credinciosului domn Mihail Grigoriu Sturza Voievod. Cu blagoslovenia Prea Sfinţiei Sale Veniamin Mitropolitul Sucevei si Moldovei. Prin osîrdia prea cuvioşiei sale, Mardarie, Arhimandritul şi stareţul Sfintei Monastiri Neamţul şi Secul. In Tipografia Sfintei Monastiri Neamţul, la anul 1837, aprilie 14. Hronograful a fost scris de Caldei, pe vremea lui Avraam, Ia anul 3500 de la Facerea lumii. în anul 1000 după Hristos, istoricul Gheorghe Chedrinul în Constantinopol îl traduce în limba greacă; apoi Sf. Dimitrie al Rostovului îl traduce în limba rusă; a fost copiat apoi la Iaşi în anul 1591, publicat în Veneţia la anul 1691. In anul 1821 îl foloseşte Goethe în Germania. în anul 1837 este tradus în limba chirilică de mitropolitul Veniamin Costache; după 155 ani apare în limba română, la Editura Pelerinul Român, ia Oradea, în anul 1992 ediţia 1, iar acum în anul 2005 ediţia a 2-a . EDIŢIA A Il-a EDITAT DE MĂNĂSTIREA „PQRTĂRIŢA", Jud. Satu Mare, Anul 2005 Acest Hronograf sau numărare de ani s-a scris de către caldei pe vremea lui Avraam, la anul 3500 după zidirea lumii. Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie a HRONOGRAFULUI. Moise a scris primele 5 Cărţi: Facerea, Ieşirea, Levitic, Numeri şi Deuteronom la anul 4108 după zidirea lumii. Lumea s-a folosit 4108 numai de Sfînta Tradiţie, din gură în gură. Vechiul Trstament esre scris de 3405 ani. Din anul 4108 pînă în 2005 sunt 3405 ani. ÎNAINTE CUVÎNTARE CĂTRE CITITOR La toată partea iubitoare de Hristos - bisericească şi politicească, celor mari şi celor mici - dînd sărutarea în Hristos, rugăm pe Acelaşi Dătător de haruri, să le dea tot fericitul bine şi tot sporul sufletesc! Să înălţăm Slavă Celui slăvit în veci Dumnezeu, Care de la începutul zidirii noastre şi pînă acum, şi de acum pînă la sfîrşitul veacului, nu încetează a purta grijă prin mii şi nenumărate chipuri pentru mîntuirea sufletelor noastre. Şi de aceasta lămurit însăşi cuvintele Celui ce S-a coborît din sînurile Tatălui ne adeveresc, zicînd: „Tatăl Meu pînă acum lucrează şi Eu Tucrez". Şi cu adevărat învederat se poate cunoaşte de fiecare drept slăvitor, lucrarea Bunului nostru Stăpîn, că nu este alta, fără numai mîntuirea noastră. Deci şi eu avînd sarcina arhipăstoriei şi a purtării de grijă, pentru păşunea oilor celor cuvîntătoare, tot chipul de silinţă am pus şi însumi şi prin alţii, a se tîlcui Cuvîntul lui Dumnezeu, din feluri, de limbi şi cărţi, îmbrăţişate zic de Maica noastră drept-slăvitoarea Biserică a Răsăritului, precum şi acest HRONOGRAF (adică scrierea anilor) al Sfîntului Dimitrie al Rostovului, spre folosul şi mîntuirea ortodoxului popor al neamului românesc. Acest Hronograf ce este tălmăcit din limba slavonă pe a noastră, privindu-l dar eu cu ochiul minţii şi văzînd pe bogăţia Cuvîntului lui Dumnezeu cel dintr-însul şi folosul ce se poate pricinui ortodocşilor cititori, s-a poruncit, prin blagoslovenia noastră, a se da tiparului, ca să nu fie lumina sub obroc, ci în sfeşnicul tiparului, ca tuturor celor ce rătăcesc întru întunericul neştiinţei şi a îndoielii (nedumeririi), să le fie lumină de povăţuire. Pentru aceasta, ortodocşilor, rugăm pe dragostea voastră, ca, cu bucurie şi cu braţ deschis, să primiţi această de suflet folositoare Carte, ce poate să deştepte pe orice suflet trîndav ce va citi cu luare aminte. Că cine nu se va minuna de alcătuirea aceasta înţeleaptă a bărbatului acestuia, plin de Darul lui Dumnezeu? Că ştiind el neputinţa firii omeneşti celei de acum, a scris această minunată carte şi a împodobit-o cu tot felul de ştiinţe ca şi cu nişte roade din mulţi pomi, adică din feluri de Hronografe, precum slavone, evreieşti, greceşti, romane şi leşeşti şi din alte limbi, şi a urzit-o în trei chipuri: Mai întîi a pus temelia, de la începutul facerii lumii în scurt. Al doilea, întîmplările împăraţilor vremii aceleia. Al treilea, pe năravnicele învăţături pentru orice patimă. Şi atît îl îndulcesc pe sufletul cititorului, încît ca un magnet pe fiecare suflet îl trag spre cea mai multă şi mai deasă citire. Deci să nu se arate cu îngreuiere fiecare de a-şi cîştiga această de suflet folositoare şi de multe ştiinţe învăţătoare carte. Şi ca una ce prin multe osteneli şi sudori este alcătuită, precum însuşi sfîntul scriind către un ieromonah al curţii împărăteşti, zice: „Eu cu ajutorul lui Dumnezeu am început a scrie Hronograful şi degrab l-aş fi isprăvit de aş fi scris după obiceiul alcătuitorilor de hronografe. Ci eu nu cu acel scop îl scriu, ci sub chipul de hronograf iau nu numai învăţăturile Scripturii, spre învăţătura şi folosul oilor cuvîntătoare, ca ascultătorii nu numai de spunerea istoriilor să se veselească, ci şi de moraliceştile învăţături să se folosească; că aceasta este datoria mea, aceasta este a mea chemare, acesta este lucrul meu. însă nu pot lucrul cel început degrab a-l isprăvi, nu numai pentru greutatea lucrului, ci şi pentru neputinţa trupului, că desele mele neputinţe pe condei din mîna scriitorului îl smulg şi pe scriitor în pat îl aruncă; şi pe lîngă aceasta, ochii puţin văd, iar ochelarii şi mai puţin ajută, iar mîna scriitorului tremură şi lungimea nopţii puţin îmi foloseşte, iar ocîrmuirea treptei mele îmi scurtează ziua". Deci vedeţi, cititorilor, osteneala acestui sfînt bărbat şi nu vă leneviţi a citi lucrul cel cu atîta greutate alcătuit. Şi prin multă silinţă pe a noastră limbă tălmăcit şi prin a noastră îndemnare s-a şi tipărit. Fără numai rămîne, ca asemănîndu-vă celor mult ostenitoare şi înţeleptelor albine, să adunaţi mierea, cea duhovnicească, ca dintr-o grădină şi livadă mult înflorită în chipul Raiului, ca învistierind în sufletele voastre bogăţia cea sufletească, să vă veseliţi neîncetat după mutarea cea de aici împreună cu alcătuitorul acestei cărţi, înduicindu-vă de vederea feţei şi a Slavei lui Dumnezeu întru nesfîrşiţii veci. Rugîndu-vă şi pentru mine cel ce sînt al dragostei voastre de amîndouă fericirile rugător, VENIAM1N Mitropolit al Sucevei şi Moldaviei înainte cuvîntare către cititori, a Sfîntului Dimitrie în ştire să fie, oricui s-ar întîmpla să privească-în săraca mea aceasta osteneală a Hronografului, cum că cele scrise aici, nu cu o socoteală ca aceea s-a scris, ca adică prin tipar în lume să se scoată şi întru cunoştinţa cărturarilor oameni să se dea acelea, pe care toţi, unii din sfintele biblii, iar alţii din feluri de hronografe bine le ştiu, pentru că îndestulate se află tipărite pe alte limbi străine şi pe a noastră cea slavonă scrie cu mînă hronografe cu istorii pe larg. Şi nu mi se cădea mie, ca în hambarele cele prea pline să adaug oarecare puţine grăunţe, şi în rîurile cele apătoase să torn un pumn de apă, nici lîngă hronografele cele pe larg să adaug acest număr de ani. Nici numi era de nevoie să povestesc celor ştiutori şi să înţelepţesc pe cei bine cunoscători, ci pentru a mea ştiinţă şi citire în chilie, nu ca şi cum într-adins din mintea mea scriind cartea aceasta pentru alţii, ci ca din multe cărţi cele mai alese spre învăţătura mea adunîndu-le, m-am silit, cu ajutorul lui Dumnezeu a scrie această cărticică. Iar dacă aceasta şi în mîinile altor cititori de cărţi ar intra şi de ar fi plăcută cuiva, de aceia să se proslăvească numele Domnului, întru Care sîntem, vieţuim şi ne mişcăm, grăim şi scriem. însă să nu fie aceasta de mirare cititorului, că adică cele scrise aici, nu' cu acel fel de rînduială s-au scris cu care se obişnuieşte a se împăraţi şi popoarele ce au fost mai înainte le spuneau, iar aici între fapte, la oarecare locuri, şi altele multe feluri după întîmplare, unele tîlcuitoare, altele socotitoare, iar altele de obiceiuri învăţătoare duhovniceşti vorbiri s-au pus. Pentru că s-a scris - precum am zis - numai pentru sinemi, şi ceea ce se întîmpla undeva în tîlcuirile Dumnezeieştii Scripturi de se părea proastei minţii mele a fi prea aleasă sau folositoare sufletului meu, aceea o am şi scris aici. Că precum cineva aur, argint, mărgăritare şi orice din cele scumpe lucruri le pune într-un sicriaş, aşa şi eu adunînd din multe feluri, în singură cărticica aceasta în scurt le-am pus, pe cîte am putut a le aduna şi pe cîte m-a slobozit vremea a mă îndeletnici întru aceasta, înaintea mea fiindu-mi alte lucruri spre ocîrmuirea bisericescului jug ce s-a pus asupra nevredniciei mele. Iar Dumnezeu să le dea celor ce citesc şi celor ce iau aminte, osîrdie spre citire şi înţelegere întru cîştigarea folosului sufletesc. întrebare: Pentru ce se cuvine cuiva a citi şi a şti Dumnezeiasca Scriptură şi istoria cea dintr-însa şi celelalte cărţi, unele învăţătoare, iar altele istorice? Răspuns: Pentru trei pricini: 1) Pentru cunoştinţa lui Dumnezeu; 2) Pentru a sa singură îndreptare; 3) Pentru povăţuirea aproapelui. 1) Intîi, pentru cunoştinţa lui Dumnezeu: Domnul nostru lisus Hristos în Sfînta Evanghelie grăieşte: „Cercaţi Scripturile, că voi socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică, şi acestea sînt care mărturisesc despre Mine" (loan 5, 39). Prin ştiinţa dumnezeieştilor cărţi se află viaţa veşnică. Şi ce este viaţa veşnică? Fără decît cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu celui veşnic, precum singură Dumnezeiasca întrupată înţelepciune Hristos către Tatăl Său grăieşte: „Şi aceasta este viaţa veşnică, ca să Te cunoască pe Tine Unul Adevăratul Dumnezeu, şi pe lisus Hristos pe Care L-ai trimis" (loan 13, 3). Iar această cunoştinţă a adevăratului Dumnezeu, de unde-i vine omului dacă nu din Sfînta Scriptură? Pentru aceea vrînd Hristos Ucenicilor Săi cunoscut să le fie şi prin propovăduirea lor întru cunoştinţa a toată lumea să vie, mai întîi le-a deschis lor mintea ca să înţeleagă Scripturile, şi simpli necărturari i-a ales la Apostolie, iar cărturari şi înţelepţi i-a trimis pe ei la propovăduire. 2) Pentru a sa singură îndreptare: Sfîntul Apostol Pavel scrie către sfîntul Timotei aşa: „Din tinereţe sfinţitele Scripturi le ştii, care pot să te înţelepţească întru mîntuire" (2 Tim. 3, 15). Iar arătat este ce îndreptează pe om, îl povăţuieşte şi spre mîntuire de mînă îl duce: aceasta adică a şti Dumnezeiasca Scriptură. Pentru aceasta Sfîntul loan Gură de Aur ne îndeamnă zicînd: „Cărţile cele sfinte în mîini să le luaţi, şi folosul ce este într-însele cu mare sîrguinţă îl veţi primi. Pentru că de acolo se naşte dobîndă multă. Mai întîi limba prin citire (în frumoasă limbă) se îndreptează, apoi sufletul primeşte duhovniceşti aripi şi se înalţă sus şi cu strălucirea Soarelui Dreptăţii se luminează. Iar către aceasta: precum simţitoarea pîine înmulţeşte puterile trupului, aşa citirea dă sufletului putere. Că hrană duhovnicească este şi tare-l face pe suflet, şi mai statornic şi mai înţelept, nelăsîndu-l pe el să se prindă de patimile păcatelor, ci uşor şi întraripat făcîndu-l pe el la Cer îl mută" (Sf. loan Gură de Aur, Cuvîntul 29 la Facere). Pînă aici cel cu Gura de Aur. Iar alt învăţător -sfîntul loan Damaschin, de acelaşi folos care se face din citirea cărţilor grăieşte aşa: „Precum pomul cel răsădit lîngă izvoarele apelor, aşa sufletul cel adăpat din Dumnezeiasca Scriptură. Se îngraşă şi rodul copt îşi dă: Credinţa Ortodoxă, şi cu frunze dea pururea verzi - zic adică cu fapte plăcute fui Dumnezeu - se înfrumuseţează şi spre dumnezeiasca lucrare cea plăcută lui 6
Iar ce fel de pagubă se izvodeşte din necitirea şi neştiinţa cărţilor, o arată sfîntul Atanasie al Niceii (iarăşi aceea şi sfîntul loan Gură de Aur), zicînd: „Precum cu neputinţă îi este pămîntului celui cu ploaia neadăpat ca să crească spice, măcar deşi de o mie de ori de s-ar semăna, tot astfel mintea neadăpîndu-se cu Dumnezeiasca Scriptură, nu-i este cu lesnire a face vreun rod (duhovnicesc) măcar şi o mie de cuvinte de ar turna cineva într-însa. Deci mare răutate este, a nu şti Scripturile şi ca un dobitoc nepriceput a fi, căci nenumărate răutăţi se nasc din neştiinţa Scripturilor. De acolo au răsărit vătămările cele mari eretice, de acolo viaţa negrijulie, ostenelile nefolositoare, orbiciunea sufletească, înşelăciunea diavolească. Căci precum cei orbi la ochii trupeşti nu pot să umble pe calea cea dreaptă, tot astfel şi cei ce nu ştiu Dumnezeiasca Scriptură, nici nu privesc la razele ei, adeseori se poticnesc şi a greşi pururea sînt siliţi" (Sf. Atanasie, Cuvînt la Sfînta Scriptură; aceasta şi la Gură de Aur la trimiterea lui Pavel). Pînă aici Atanasie şi Gură de Aur. Iar se învaţă omul bine şi cu Dumnezeiască plăcere a vieţui, din chipul celor ce mai înainte au vieţuit cu bunătăţi, pe care nu în alt fel poate cineva să le afle fără numai în istoriile Dumnezeieştii Scripturi, cele bisericeşti şi politice. Pentru aceea şi binecredinciosul împărat Alexandru Macedon, fiului său Leon înţeleptul îi rînduia, zicîndu-i în cartea „Vasile Macedon, 1", - se aduce spre întărire de la Baronie -„Scripturile faptelor celor vechi totdeauna a le citi să nu te leneveşti, că întru acelea vei afla fără de osteneală pe cele ce alţii cu multă osteneală le-au aflat şi de acolo pe ale celor buni cele bune, iar pe ale celor răi pe cele rele lucruri le vei pricepe. La fel şi schimbările cele în multe feluri ale vieţii omeneşti şi răsturnările lucrurilor şi nestatornicia lumii acesteia, şi cea a împăraţilor lesnicioasă cădere o vei cunoaşte şi ca în scurt să zic: pe ale celor rele lucruri pedeapsa ce le urmează, iar pe ale celor bune răsplătirea o vei şti. Deci de cele rele vei fugi ca să nu te ajungă cumplita răzbunare (de la Dumnezeu), iar pe cele bune le vei iubi, şi cu singur lucrul le vei isprăvi pe ele întru sineţi, ca să te învredniceşti a cîştiga pentru dînsele răsplătirea cea bună". Acesta este aşezămîntul fiului lui Macedon. .% 3) Pentru povăţuirea aproapelui: Iarăşi Sfîntul "Apostol Pavel scrie către sfîntul Timotei, zicînd: „Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi folositoare spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre dojenire" (2 Tim. 3, 17). Creştinescul om dator este după Dumnezeiasca poruncă să iubească pe aproapele ca pe sineşi. Iar de trebuie să-i iubească ca pe sineşi, deci şi pe mîntuirea lui, ca şi pe a sa să o dorească şi s-o caute dator este. Pentru că acesta este cel mai încredinţat semn al dragostei celei adevărate, mai mult decît toate alte faceri de bine ce se fac trupului, adică: pe cel prost a-l învăţa, pe cel ce greşeşte a-l îndrepta şi pe sufletul cel ce piere a-l căuta şi a-l dobîndi spre mîntuire. Iar cel ce nu se grijeşte de mîntuirea aproapelui, nu-l iubeşte pe dînsul ca pe sineşi, nici nu are dragoste adevărată către Dumnezeu. Ci va zice cineva: îmi ajunge mie ca de sinemi să caut, iar nu şi de altul ! Destul îmi este mie ca de mîntuirea mea să-mi iau aminte, iar nu şi de mîntuirea altora să mă grijesc. Unuia ca acestuia îi răspunde Sfîntul loan Gură de Aur, zicînd,: (La năravnice învăţături către Corinteni, 25, 5; la Efes. 4; la Coloseni, 5; Filipeni, 2, 4): „De te vei lenevi de a purta grijă de fratele, nu vei putea într-acest fel să te mîntuieşti". Şi iarăşi: „Măcar pe toate de le-am isprăvi, iar pe aproapele nu I-am folosi, nu vom intra întru împărăţie". Şi iarăşi: „Nici o ispravă mare nu poate să fie, cînd dobîndă întru alţii nu şi-ar da. Nu este destul bărbatului îmbunătăţit îndreptarea sa spre mîntuire, dacă şi pe ceilalţi nu-i foloseşte şi nu-i îndreptează. "Pentru aceea iarăşi zice: „Fiecare să caute mîntuirea celor de aproape! Iar a căuta mîntuirea celor de aproape este a folosi unul pe altul, precum învaţă Sfîntul Apostol Pavel: „Să zidiţi fiecare pe aproapele" adică să-l folosiţi. Iar folosul se face uneori din viaţă îmbunătăţită, alteori din cuvînt, cînd omul nu numai singur cu Dumnezeiască plăcere vieţuieşte, ci şi pe alţii spre cea plăcută lui Dumnezeu viaţă îi povăţuieşte, cu cuvinte folositoare învăţîndu-i, îndemnîndu-i, dojenindu-i şi sfătuindu-i ca să se abată de la rău şi să facă bine". Iarăşi va zice cineva: Nu sînt Dascăl, nici Preot, nici Duhovnic, nici păstor de suflete, nu mi se cade mie a învăţa pe cineva! Unuia ca acestuia îi răspunde Sfîntul Teofilact: „Să nu zici 8 nu sînt Dascăl şi povăţuitor, pe alţii a-i învăţa şi a-i folosi nu sînt dator! Minţi, pentru că Dascălii nu ajung pentru povăţuirea tuturor cîte unul, ci, voieşte Dumnezeu ca fiecare să povăţuiască şi să zidească pe aproapele"-(La întîia trimitere către Solun ce-o aduce spre întărire de la Cornelie). Pînă aici Teofilact. Ci şi în Legea Veche, Sfîntul David, împărat fiind, oare n-a avut grijă de folosul celor de aproape? Oare nu i-a învăţat şi nu i-a povăţuit pe cei păcătoşi la lucruri bune? „învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce" (Psalm 50, 15). Cu cît mai vîrtos noi fiii Noului Dar, a o face aceasta datori sîntem! Deci dacă datoria creştinească este aceasta: ca să înveţe unul pe altul şi să-i povăţuiască spre mîntuire, apoi cum se poate cineva să înveţe pe altul, dacă singur nu va fi iscusit întru Sfînta Scriptură, nici ştiind faptele cele vechi, cum va povăţui pe altul la calea cea dreaptă, singur el neştiindu-şi calea sa unde merge? La unul ca acesta se împlineşte pilda evanghelică: „Orb pe orb de va călăuzi, amîndoi vor cădea în groapă" (Matei 15, 14). Deci dar pentru acelea ce s-au zis mai înainte trei motive, de trebuinţă îi este fiecăruia citirea şi înţelegerea Dumnezeieştilor Scripturi şi ale celorlalte cărţi folositoare. Iarăşi întrebarea: Pentru ce a voit Dumnezeu să zidească toată făptura cea din Cer (de Sus) şi cea de pe pămînt (de jos)? Răspuns: Lui Dumnezeu Celui fără de început şi fără de sfîrşit, împăratului tuturor veacurilor, Celui fără de moarte, Celui Tare, Celui înţelept, Celui în Dumnezeiasca Putere şi Domnie > desăvîrşit, nici o neajungere avînd, nici spre desăvîrşirea Sa ceva trebuindu-l, ci cu totul întru Sineşi îndestulat, deplin, de prisosit, Mare, prea Lăudat şi prea Slăvit, nu-i era de nevoie, nici de vreo trebuinţă ca să zidească lumea aceasta văzută, cele de Sus şi cele de jos, cele Cereşti şi cele pămînteşti, îngerii şi oamenii şi toată făptura, ci toate acelea din cea prea îndestulată întru Dînsul Bunătate şi înţelepciune şi putere a le zidi a voit, arătîndu-Şi Atotputernică Tăria Sa, neajunsa înţelepciune şi necheltuita Bunătate fiind prea Plin de aceea, ca un pahar ce se prea varsă, sau ca rîul cel apătos, care îşi trece malurile sale şi adapă văile pămîntului, aşa însuşi prea Bunul Dumnezeu, dintru plinirea Sa cea prea îndestulată S-a revărsat spre zidire, iar El nimic nu S-a micşorat. Căci precum Sfîntul Vasile cel Mare grăieşte în Hexaimeron, cuvîntul 1: „Cea mai mică parte a Puterii Ziditorului este făptura. Că precum olarul din meşteşugul său înmiite la număr vase făcînd, nici meşteşugul, nici puterea nu şi-a cheltuit, tot astfel şi Ziditorul tuturor acestora, nu numai de o lume avînd puterea 9 cea făcătoare, ci îndoită, fără de margine prea peste măsură, prin singură clipirea voirii, întru a fi adus mărirea celor văzute". Pînă aici marele Vasilie. Deci le-a zidit pe acestea nu pentru alta oarecare pricină, ci numai ca să aibă cui neîncetat să-i facă bine, împărtăşindu-Şi altora binele Său, dînd din cele nedeşertate şi necheltuite vistierii ale Dumnezeieştii milostiviri, prea bogate Daruri zidirii Sale. Pentru că bunul nu se cunoaşte a fi bun, de nu se va împărţi la alţii, iar pe cît acela se împarte la alţii, pe atîta mai bine se cunoaşte a fi bun. Deci cunoscută făcîndu-Şi Domnul pe a Sa nemărginită Bunătate, Mila, buna Voire, a zidit înţelegătoarea făptură, ca ei adică să i se împărtăşească facerile de bine. Aceasta şi Sfîntul Grigorie Teologul socotind-o, grăieşte în cuvîntul la Naşterea lui Hristos: „Nu era Bunătăţii lui Dumnezeu destulă aceasta, ca, adică numai întru singură a Sa privire să Se mişte; ci se cădea a se revărsa binele şi a ieşi, pentru ca la mai mulţi binele să-i facă". Deci zidirea Lui cea înţelegătoare - îngereasca fire şi cea omenească zic - de negrăitele Lui faceri de bine de-a pururea îndulcindu-se, să-L cunoască pe El Ziditor şi de binefăcătorul său şi să-L iubească pe Ei şi să-L slăvească şi să-i mulţumească şi să I se închine Lui şi cu credinţă să-i slujească Lui. iar mai vîrtos firea cea de lut omenească, spre care după aceea mai mult decît spre îngeri s-a revărsat Bunătatea Ziditorului prin întruparea Cuvîntului, să-şi ştie pe Ziditorul său şi să creadă întru Dînsul şi să se lipească de El cu toată dragostea, şi mulţumitoare fiind de atîta negrăită a Lui Milă, bine să-i placă Lui în toate zilele vieţii acesteia, nădejde avînd să cîştige de la Bunătatea Lui fericirea cea veşnică şi împărtăşirea Dumnezeieştii Lui Slave, întru împărăţia Lui, cu sfinţii îngeri. întru Slava Lui Dumnezeu Unuia în Treime întru cinstea Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei şi a tuturor Sfinţilor, ÎNCEPEM HRONOGRAFUL (SAU SCRIEREA ANILOR) Spun în scurt faptele de la începutul Facerii lumii pînă la Naşterea iui Hristos, fiind adunat din Dumnezeiasca Scriptură şi din feluri de hronografe şi scriitori de istorii greceşti, slavoneşti, româneşti, leşeşti, evreieşti şi altele, întru început a zidit Dumnezeu Cerul şi pământul" (Fac, 1, 1) 10
|