Marea evanghelie a lui ioan

02] N-am ştiut noi, cumva, nimic despre nevinovăţia deplină a lui Ioan decapitat abia cu puţin timp în urmă? Oh, noi am cunoscut-o şi am iubit omul singuratic înţelept şi devotat lui Dumnezeu; pentru că el ne-a dat, în temniţă, încă cele mai frumoase învăţături, ne-a îndemnat spre tot felul de răbdări şi perseverenţe şi ne-a avertizat faţă de păcatele împotriva lui Dumnezeu şi împotriva aproapelui şi ne-a şi arătat, că, acum, în Galilea, s-ar fi trezit un prooroc al tuturor proorocilor şi un cel mai adevărat preot al tuturor preoţilor, căruia a-i descălţa încălţămintea picioarelor n-ar fi el demn! El ne-a prezis, că acesta ne va elibera de-abia de tot răul şi ne va arăta calea luminii, a adevărului şi a vieţii veşnice. Pe scurt, el ne-a învăţat pe noi paznicii de parcă am fi ucenicii săi şi cei mai buni prieteni ai săi.

03] Când Irod ne întreba, ce ar face întemniţatul şi cum s-ar comporta el, puteam noi toţi să mărturisim despre el numai ce este mai bun. I-a plăcut lui Irod acest lucru aşa de bine, că l-a vizitat el însuşi pe Ioan şi s-a lăsat învăţat de acesta. N-ar fi lipsit, cu adevărat, mult pentru faptul, că Irod i-ar fi dat libertatea deplină, dacă Ioan n-ar fi comis prea devreme, ca fiind altfel un bărbat foarte înţelept, nesăbuinţa mare de a-i caracteriza stăpânului desfrânat relaţia lui cu frumoasa Irodiada, ca fiind extrem de păcătoasă. Da, i-a reuşit, însă, aproape lui Ioan de a-l îndepărta pe Irod de Irodiada!

04] În mod nefericit, sărbătorise Irod în acea vreme cu mare fast ziua lui de naştere şi Irodiada, iniţiată destul de tare în toate slăbiciunile lui Irod, s-a împodobit în această zi cu totul ieşit din comun şi a ridicat prin aceasta senzualitatea ei de altfel până la o înălţime abia credibilă. Astfel împopoţonată, a venit ea cu mama ei de balaur pentru a-l felicita şi deoarece erau în casa lui harpişti şi cântăreţi şi violonişti, de aceea a dansat Irodiada în faţa lui Irod devenit cu totul lasciv. Aceasta i-a plăcut ţapului lasciv atât de mult, că nebunul a comis o aruncătură grea, de a-i făgădui totul, orice ar şi cere ea de la el! Atunci, a fost situaţia aşa de bine ca şi întâmplată în privinţa bunului nostru Ioan, pentru că el stătea direct în calea lăcomiei blestemate de avuţie a aceleia mai în vârstă; aceasta a învăţat-o pe cea mai tânără, ca ea să ceară capul lui Ioan pe o tipsie de argint, ceea ce tânăra – deşi cu o îngrozire tăinuită – a şi făcut.

05] Aşadar, la ce a folosit în acest caz dragostea noastră faţă de Ioan, la ce înţelegerea noastră convinsă a nevinovăţiei lui depline, la ce regretul nostru? La ce a folosit blestemul nostru cu voce tare asupra celei mai tinere Irodiada şi asupra celei mai în vârstă? Eu însumi am fost nevoit să merg, cu un zbir, în temniţă, pentru a-i face cunoscut bunului Ioan voia mizerabilă a stăpânului puternic şi trebuia să-l leg şi să rânduiesc atunci ca să-i fie tăiat cinstitul cap de pe trup, cu o secure ascuţită, pe capra blestemată. Eu am plâns la aceasta ca un copil din pricina răutăţii mari a celor două femei şi din pricina destinului foarte trist al prietenului meu, devenit mie atât de scump! Dar, la ce au folosit toate acestea împotriva voinţei întunecate, orbite şi rigide a unui singur tiran puternic?!

06] Aşa suntem noi acum trimişi de a prinde proorocul care pune în mişcare treaba lui în Galilea, care este probabil tocmai acelaşi, despre care Ioan ne-a prezis lucruri aşa de măreţe şi de a-l preda lui Irod. Putem fi noi de aceasta devină, ca slujitori şi robi tocmiţi cu jurământ ai acestui tiran? Sau putem noi să ieşim din slujirea lui, când vrem noi? Nu este rânduită de el cumva temniţa şi moartea la o părăsire nedevotată în privinţa slujirii faţă de el? Dacă suntem şi înfăptuim acum aşa cum trebuie să fim şi să acţionăm, atunci arată-mi tu, domnule, judecătorul drept, care ar putea să ne condamne din această pricină!

07] Lasă tu să se coboare toţi îngerii şi Dumnezeu Însuşi din cer jos, pe pământ şi să rostească asupra noastră o judecată de condamnare, atunci va fi aceasta tocmai tot aşa de dreaptă, ca decapitarea lui Ioan. Dacă există un Dumnezeu drept, atunci trebuie să fie El, totuşi, evident mai înţelept decât toţi oamenii! Dar, dacă este El mai înţelept şi atotputernic în plus, atunci cu adevărat că nu înţeleg într-adevăr, din ce motiv lasă El să apară şi încă în plus, să devină puternici pe lume asemenea monştrii de oameni.

08] Acesta şi este singurul motiv pentru care eu şi cei douăzeci şi nouă de complici ai mei nu mai credem în nici un Dumnezeu. Dar ultima scânteie de credinţă ne-a luat-o decapitarea extrem de ticăloasă a lui Ioan; pentru că, atunci aş fi rânduit eu, ca Dumnezeu, doară totuşi mai degrabă să fie zdrobite o mie de Irodiade cu o sută de mii de fulgere – decât să fie decapitat un Ioan! Poate să fie într-adevăr adevărat, că un Dumnezeu poate să-i răsplătească lui Ioan înmiit dincolo, pentru că a suportat cu răbdare şi devotament grozăvia comisă aici împotriva lui; dar eu, pe partea mea de judecată, nu-I dau Domnului Dumnezeu drag nici o jumătate de viaţă, în a cărui convingere trăiesc eu o dată, pentru o mie de vieţi extrem de fericite, despre care încă nici un om n-a putut afla ceva sigur convingător!

09] Cine are puterea, acela poate dicta şi acţionează după bună plăcerea lui; noi, cei slabi şi fără putere, însă, trebuie să-i slujim atunci ca animale de povară, pe viaţă şi pe moarte. Dacă ucide el, atunci nu este aceasta absolut nimic, pentru că el are doară un drept pentru acest lucru prin stăpânirea lui; dar, dacă ucidem noi, atunci suntem nelegiuiţi şi vom fi de aceea iarăşi ucişi. Dar eu te întreb aici pe tine şi pe toţi domnii şi înţelepţii sfatului tău, ce Dumnezeu poate tolera aceasta ca dreptate! – Eu te rog, domnule, de a-mi da despre aceasta un răspuns limpede!”
Ev. 04. 011 capitol
01] Cireniu cască ochii mari din pricina acestei replici şi Îmi spune cu o voce în şoaptă: “Omul acesta nu-i căzut, cu adevărat, în cap şi pare a poseda destul de mult cuget. Acestuia ar trebui să-i fie ajutat! De care părere eşti Tu, o, Doamne, să fie acest bărbat şi cumva şi suita lui întorşi către noi?”

02] Spun Eu cu totul deschis: “Cu o lovitură nu cade nici un pom numai întrucâtva puternic! Dar cu o anumită răbdare poate un om înfăptui multe. De asemenea, trebuie lăsat acela, pe care vrei să-l călăuzeşti, să privească la lumină, nu în soarele plin al amiezii. Pentru că, dacă îi dai dintr-o dată prea multă lumină, devine el orb pe un timp mai îndelungat; dar, dacă îl obişnuieşti, aşa încetul cu încetul, cu lumina, atunci va fi el în stare să vadă totul în mare claritate şi în lumina cea mai strălucitoare şi nu va mai trece apoi dincolo în nici o orbire.

03] Dar acest om Mi-a făcut acum cu aceasta un serviciu bun, pentru că a mărturisit foarte fidel în faţa ucenicilor Mei, ca martor ocular şi ascultător, cum înaintemergătorul Meu Ioan, care predicase şi botezase în regiunile Iordanului, a fost prins de către Irod şi ucis. Nu din pricina Mea, ci din pricina ucenicilor Mei să mai facă el încă faptul cunoscut, de ce a rânduit, deci, Irod aşa cu totul de fapt, ca Ioan să fie prins şi aruncat în temniţă. Pune-i tu această întrebare!”

04] Spune Cireniu, întorcându-se către Zinka: “Prietene, n-am vrut ca sentinţa mea să fie aşa înţeleasă, că eu aş dori să rânduiesc şi atunci spre pedeapsă slujitorii şi robii unui tiran, dacă nu sunt ei de acord nici pe departe în inima lor cu cugetul lui, -, numai atunci, când ar fi ei neînduplecaţi şi ar îndeplini, oarecum, deja din propria voinţă intenţia rea a tiranului lor stăpânitor! Dar, oameni ca tine, care admit numai prea bine neomenia stăpânului lor neomenesc şi o resping foarte profund în inima lor, voi înţelege să tratez mereu după dreptate şi cea mai mare echitate!

05] Dar, de ce Dumnezeu lasă să triumfeze nu arareori patima pe acest pământ, în timp ce virtutea suferă adesea şi este zdrobită până la moartea trupească, în privinţa aceasta, prietene, există, într-adevăr, de asemenea, un motiv foarte minunat, dar se află pentru starea momentană a minţii tale încă mult prea adânc, ca tu să-l poţi înţelege acum împreună cu camarazii tăi, a căror minte pare a fi încă cu mult mai exterioară decât cea a ta; dar va veni încă deja un timp – probabil în scurt timp -, în care tu vei admite cu totul exact, cu întreg cugetul tău chiar, de ce trebuie să existe şi Irozi!”

06] Spune Zinka: “Domnule, care îmi dovedeşti tocmai milostivirea de a mi te adresa cu cuvântul

07] Spune Cireniu: “Nu vă îngrijiţi de aceasta; acest fapt să fie în grija mea! Priviţi împrejur şi voi vedeţi o sumedenie de salvaţi din mâna stricăciunii! Sunt puţin printre aceştia, care n-ar fi meritat, după severitatea noastră romană, ori securea ascuţită prin gât sau chiar crucea; şi priveşte, cum ei, ca oameni adevăraţi, se află acum în faţa noastră ca aurul cel mai pur şi nici unul nu-şi doreşte, să părăsească societatea noastră! Eu sper că vouă vă va merge în cel mai scurt timp tot aşa; pentru că la Dumnezeu sunt toate lucrurile foarte uşor posibile, despre care fapt am eu însumi convingerea cea mai vie.

08] Dar, acum, permite-mi tu mie, de a-ţi pune încă o întrebare destul de însemnată şi aceasta constă în următoarele: Tu ne-ai făcut nouă tuturor un serviciu destul de însemnat prin aceea, că ne-ai mărturisit foarte deschis, prin ce şi cum şi-a pierdut viaţa, prin Irod, demnul văzător de Dumnezeu; aşadar, tu ai fost, însă, cu siguranţă, prezent şi la arestarea lui!? N-ai putea, deci, să-mi faci cunoscut încă de asemenea în plus, de ce şi cu ce pretext a rânduit Irod, cu totul de fapt, ca Ioan să fie prins, care nu-i făcuse, desigur, nici un rău? Pentru că un oarecare motiv trebuie să fi avut el, deci, totuşi, pentru acest fapt!”

Ev. 04. 012 capitol
01] Spune Zinka: “Dacă am voie să vorbesc foarte liber şi deschis fără urmări cumva rele, atunci aş putea eu, ca însuşi prigonitor împotriva celui mai nevinovat dintre toţi oamenii, să-ţi indic într-adevăr motivul exact adevărat; dar dacă ar fi aici cumva firul prea subţire legat, atunci îmi este cu mult mai pe plac, dacă am voie să tac în privinţa unei întâmplări, pe care nu mi-o pot aminti fără cea mai mare durere în inimă, dar nici de asemenea fără mânia cea mai amară şi otrăvitoare!”

02] Spune Cireniu: “Vorbeşte foart liber şi deschis, fiindcă printre noi nu găseşti tu nici un fir legat prea subţire!”

03] Spune Zinka: “Atunci, bine, ascultă-mă! Eu ţi-am spus mai devreme că nu mai cred acum în absolut nici un Dumnezeu; pentru că totul, ce se învaţă despre El în templu, este o minciună, minciuna cea mai neagră şi cea mai ticăloasă! Pentru că un asemenea Dumnezeu nu poate exista veşnic niciunde! Prietenul nostru nefericit Ioan a învăţat poporul în serios de a recunoaşte un Dumnezeu adevărat şi învăţătura lui era necesară şi îi făcea bine fiecărui om în cea mai mare măsură, care nu aparţinea de templu şi nu era un fariseu. Dar o grozăvie cu atât mai mare era templului învăţătura lui despre Dumnezeul adevărat. Acum, vei putea tu deja, ca om foarte rezonabil, să începi să pândeşti aşa cu totul încet, din ce parte a început să bată vântul furtunii.

04] Templierii i-ar fi făcut de petrecanie săracului Ioan cu drag deja de mult, dacă nu s-ar fi temut de popor, care a aflat acum, în cea mai mare parte minciunile lui cele mai ticăloase şi înşelăciunile cele mai negre. Ei au născocit de aceea un plan, prin care intenţionau să caute să-l convingă pe Irod, că Ioan al nostru ar cugeta planul cu totul în secret, de a instiga poporul, prin tot felul de faceri de iluzii mincinoase şi foarte fin învelite, împotriva asupritorului Irod, spre o răscoală foarte îngrozitoare.

05] Acest lucru l-a îndemnat pe Irod, la sfârşit, în acea direcţie, ca el însuşi a mers în grabă cu noi afară, la Ioan, într-o împrejurime foarte pustie a Iordanului şi avea intenţia de a se convinge el însuşi, dacă treaba cu Ioan ar sta într-adevăr aşa de periculoasă! Doar că, ajunşi la Ioan, n-a găsit el însă nici chiar în cea mai critică încercare, nici măcar urma cea mai mică de toate cele, ce templul îi minţise în faţă. El însăşi a fost de aceea, la sfârşit, revoltat, într-un mod foarte supărat, din pricina unei asemenea răutăţi fără nume a templului şi a locuitorilor acestuia.

06] Atunci când templierii au început să stăruie asupra lui în privinţa faptului, de a-l ucide pe Ioan, le-a spus el cu o mină ameninţătoare în prezenţa mea: În urma sfatului şi a voinţei unor câini ticăloşi, mâncăcioşi nu va judeca el niciodată vreun om împotriva convingerii sale!

07] După un asemenea răspuns energic, s-au retras cavalerii negrii şi au tăcut. Dar cu atât mai puţin au încetat ei cu sfaturile lor rele; în timp ce făceau ei, în exterior, o mină bună pentru jocul, pentru ei, rău şi simulau de parcă Ioan nu i-ar mai interesa nici în modul cel mai neînsemnat, au angajat ei în secret ucigaşi, care să-i fi stins omului lui Dumnezeu lumina vieţii.

08] Atunci când Irod a aflat un asemenea lucru, i s-a făcut milă de văzătorul cinstit, inofensiv. El ne-a chemt la el şi ne-a relatat, ce auzise el şi a spus la sfârşit:

09] Deci, un asemenea lucru s-a şi întâmplat atunci şi Ioan a fost mulţumit cu acest fapt, atât de bine pe cât putea fi el întotdeauna mulţumit. Dar puii negrii de vipere ai templului au aflat, că Irod a rânduit să fie pus Ioan în temniţa domnească, numai pentru păstrarea aparenţelor, i-ar acorda, însă, toată libertatea de a ţine legătura cu ucenicii săi. Atunci, au început ei iarăşi să se sfătuiască, cum să-l fi îndemnat la sfârşit pe Irod totuşi în acea direcţie, ca el însuşi să rânduiască la sfârşit, ca Ioan să fie ucis.”

10] Apoi, a tăcut Zinka; dar Cireniu l-a rugat chiar, să povestească istorisirea mai departe. Şi Zinka a început să vorbească aşa mai departe: “Robii negrii ai templului au aflat acuşi, că Irod, care este pe jumătate evreu şi pe jumătate încă păgân, ar vedea-o cu drag pe tânăra Irodiada, dar, ca evreu, nu ar îndrăzni aşa cu adevărat, din pricina păcatului de adulter, de a avea cu ea o relaţie mai aprofundată. El pentru sine nu şi-ar fi făcut de aceea tocmai prea multe probleme în privinţa conştiinţei; dar, din pricina templului cu gura foarte slobodă trebuia el să respecte cel puţin decorul exterior.

11] Toate asemenea lucruri le ştiau cavalerii negrii, i-au trimis lui Irod un linguşitor aşa foarte şiret, cu cererea că Irod, din motivul sterpiciunii cunoscute a soţiei sale, ar avea voie să-şi ţină fără dificultăţi o femeie concubină, în schimbul unei jertfe mici pusă în lada lui Dumnezeu şi ar putea fi pe deplin asigurat, că templul nu va critica bunacuviinţa lui din pricina acestui fapt.

12] Irod nu şi-a lăsat spusă treaba aceasta tocmai de două ori, i-a dat celui care a adus acest document câteva livre de aur şi treaba s-a rezolvat. El a trimis de îndată un mesager la Irodiada şi aceasta a avut bineînţeles şovăieli puţine de a-i îndeplini cererea tetrarhului Irod, mai cu seamă că ea a fost îndemnată şi convinsă spre acest lucru încă şi de mama sa; pentru că Irodiada cea mai în vârstă era o femeie, care era ca făcută pentru satana. Bine nu era nimic în ea, - dar, în schimb, cu atât mai mult rău din temelie. Bătrâna însăşi şi-a condus fiica prima oară, cu totul îngrozitor de bogat împodobită, la Irod şi a încredinţat-o milostivirii sale. Irod a savurat-o pe Irodiada, ce-i drept, foarte tandru, n-a comis însă cu ea încă nici un păcat. El i-a făcut cadouri din belşug şi i-a acordat o intrarea liberă la sine.

13] Atunci când a venit ea de la Irod iarăşi acasă, la mama ei, a întrebat-o aceasta, despre tot ce Irod a vorbit şi a făcut cu ea. Fiica a spus adevărul, a lăudat cugetarea, ce-i drept, foarte prietenească a lui Irod, dar totuşi cu totul cumpătată şi cum el i-a dăruit cadouri scumpe şi cum i-a permis intrarea mereu liberă la sine; numai trebuie ca ea să-i rămână cu inima pe deplin fidelă.

14] Dar vrăjitoarea bătrână s-a gândit la aceasta foarte sigur, ce eu, care aveam s-o însoţesc pe Irodiada acasă, i-am citit bătrânei din ochi, ca o scriere bine scrisă: Dar, deoarece la aceasta bătrâna ar pierde atunci dreptul, de a solicita de la Irod o despăgubire pentru murdărirea cinstei, de aceea i-a dat ea fiicei sale o învăţătură frumoasă, cum să facă ea data viitoare, pentru a-l îndemna pe Irod spre dragostea necurată.

15] Eu am părăsit plin de mânie casa vrăjitoarei, am venit înapoi la Irod şi i-am povestit tot ce observasem; că Irod n-a fost fericit de aceasta prea mult, poate fiecare să tragă uşor concluzia. El s-a şi dus de aceea la Ioan şi i-a înfăţişat toată treaba.”
Ev. 04. 013 capitol
01] (Zinka:) “Ioan, însă, i-a spus:

02] Să n-ai, deci, nimic de-a face cu Irodiada şi să nu cumva să iei vreo scrisoare de despărţire de la templu; pentru că Dumnezeu n-a rânduit niciodată o scrisoare de despărţire! Un asemenea lucru a făcut Moise din sine, ca om, din pricina împietririi felurite a inimii omului; dar el n-a făcut foarte bine în privinţa acestui lucru şi Dumnezeu Domnul n-a privit o asemenea rânduială cu ochi bine dispuşi, despre care fapt poţi fi tu pe deplin asigurat! Ţine-te tu de aceea numai de soţia ta şi n-o lăsa pe Irodiada să vină la tine! Dă-i lui Zinka (anume mie) împuternicirea şi el va înţelege, într-adevăr, să înfăptuiască în aşa fel, ca să nu-ţi mai vină vipera în casă! Dacă vei urma sfatul acesta, atunci vei rămâne în prietenia lui Iehova, dar dacă nu, vei fi dat pieirii şi vei deveni un duşman al lui Iehova!>

03] Irod a preluat aceasta în inimă şi a decis, să renunţe la Irodiada. Dar şarpele bătrân, împreună cu vipera tânără, au făcut toate eforturile, pentru a-l orbi pe Irod. Ele ştiau când pleca el afară şi încotro se ducea şi Irodiada ştia să-l întâlnească, mereu împodobită şi împopoţonată atât de lasciv pe cât era posibil. El n-a făcut cu ea, ce-i drept, nimic, dar în inima lui a început să ardă tot mai mult, aşa încât a început el însuşi să caute atunci la sfârşit ocazia, de a o întâlni pe foarte frumoasa Irodiada, atât de des pe cât era posibil.

04] Atunci când începuse în sfârşit să se apropie ziua lui onomastică, a folosit Irodiada însă deja toate mijloacele, ca ea să vină la sărbătoarea mare. Dar, între timp, s-au interesat şi templierii la Irodiada, cât de departe ar fi ea cu Irod. Şi ea nu le-a putut spune nimic altceva, decât că ea s-ar afla încă total la vechiul loc, în ciuda a toate trucurile şi tertipurile ei rele; cine sau ce ar fi devină la acest fapt, ar ştii ea abia puţin, deşi ar vedea numai prea limpede, că ea este totuşi văzută cu drag de către Irod şi el ar urmări-o, aşa cu totul într-ascuns, mereu tot mai mult şi mai mult.

05] Atunci când templierul a aflat un asemenea fapt, le-a spus el celor două cu totul deschis:

06] Cu aceasta au avut cele două femei mai mult decât o iluminare îndeajunsă în privinţa motivului încercărilor lor zadarnice. Cele două au ţinut atunci sfat, cum l-ar putea nimici pe Ioan şi cea tânără m-a iniţiat în secretul ei şi mi-a promis mult aur şi argint, dacă i-aş lua viaţa lui Ioan într-un oarecare fel bun. Dar eu nu m-am lăsat pe deplin natural mişcat în acea direcţie, am făcut însă totuşi, de parcă m-aş lăsa copleşit aşa încetul cu încetul de planurile ei; un asemenea lucru am făcut însă numai, pentru a afla cu atât mai sigur toate planurile satanice rele, care au fost cugetate de cele două femei şi de cavalerii templieri împotriva săracului Ioan.

07] Irod s-a scărpinat la aceasta după urechi şi mi-a spus:

08] Eu, ca slujitor, trebuia să dau ascultare, deşi înţelegeam numai prea bine faptul, că lui Ioan îi va fi rău ajutat cu acest ajutor. Începând de atunci, a venit Irodiada aproape zilnic în casa lui Irod şi ştia ca nici o a doua, să-şi procure în mod crescător simpatia lui. Un asemenea fapt l-au aflat templierii negrii şi ei îndemnau foarte femeile, să-l convingă pe Irod, în schimbul a mult aur, la o ocazie în acea direcţie, de a-i stinge lui Ioan viaţa trupului său, care îndepărtase de templu atât de mult popor. A pune aceasta în aplicare, a jurat cea bătrână templului: ea nu se va odihni, până ce proorocul de apă va fi căzut! Tânăra a ştiut acum de asemenea mereu să-l împiedice pe Irod, de a-l mai vizita pe Ioan şi de a-şi lua de la el un sfat nou. Eu, ca slujitor, nu m-am încumetat de asemenea, să-l amintesc pe Irod de cuvintele lui Ioan, deoarece îl cunoşteam numai prea bine, ce tiran este el, când cugetul său este cuprins de ceva pătimaş.

09] Şi aşa a mers înainte treaba rea, până la ziua lui Irod; numai cu două zile înaintea zilei lui Irod, trebuia să se fi întămplat de bună seamă ceva între el şi Irodiada, căci, altfel, n-ar fi lipsit ea, cu siguranţă, în acele două zile. Dar aceste două zile au aprins abia cu înfocare inima lui Irod pentru frumoasa Irodiada şi triumful, pe care l-a sărbătorit ea atunci asupra lui Irod, în ziua lui, a fost unul cu atât mai sigur.”