Ana səhifə

Congresului naţional al îNVĂŢĂtorilor/ institutorilor din românia şi al


Yüklə 3.7 Mb.
səhifə2/24
tarix24.06.2016
ölçüsü3.7 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   24

MIHAIL HĂRDĂU



IMNUL ÎNVĂŢĂTORILOR

de Victor Bilciurescu

(fragment)

Chemaţi de sfânta datorie

D’a lumina noi talpa ţărei

Cu dor de muncă şi frăţie

Răspundeam glasului chemărei.

..................................................

Precum în trup un suflet bate

Şi’n cuget limpede un gând,

Un singur dor, frate cu frate,

Să ne încălzească mai curând.


C’avem nevoie de’nfrăţire

De cald şi sfnt entuziasm,

De jertfă mai presus de fire

Ca fapt să fie ce-a fost basm.


De-acum între noi unire,

Mereţul pas să fie cu spor

Şi ţinta către nemurire

Dorinţa noastr’ a tuturor.


Al nostru steag mult timp reverse

Simbolul trainicei uniri

Şi-n cuta lui să stea neşterse

Măreţe pilde, mari porniri.


Deci pune’i minte lângă minte

Şi umăr lângă umă tare,

Căci prea sunt năzuinţe sfinte

Şi prea ni-i idealul mare.


Şi strâns legaţi prin dor de muncă

Pe’ntinsul tărei răspândiţi,

De sus s’avem sfânta poruncă:

„Nainte învăţători, uniţi!”



(Muzica: Al. Mihailescu – Buşteni)

MESAJUL DOMNULUI IOSIF MATULA,

preşedintele Consiliului Judeţean Arad, adresat Asociaţiei Învăţătorilor, cu ocazia desfăşurării Congresului naţional
Salut şi admir iniţiativa dumneavoastră de a relua o veche tradiţie, de a organiza, după 83 de ani, un Congres naţional al învăţătorilor. Consider această manifestare a fi una de o importanţă deosebită, având în vedere faptul că aici, la Arad, s-au adunat învăţători din toate colţurile ţării noastre, dar şi din străinătate, pentru a reînnoda dialogul, comunicarea şi legăturile strânse între dascăli, persoanele cele mai importante, după familie, în educaţia şi formarea un copil, ştiut fiind că în clasele I-IV se formează cel mai mult caracterul viitorilor adulţi.

Putem spune hotărât, fără teama de a greşi, că nici o categorie profesională nu a avut un rol mai important şi atribuţii atât de multe şi variate, de-a lungul timpului, în ridicarea poporului român decât breasla învăţătorilor. Confruntat, în toate timpurile şi oriunde, cu greutăţi de tot felul, învăţătorul a devenit nu doar educator al celor mici, ci şi îndrumător al celor mari, în toate aspectele vieţii.

Demn de remarcat este faptul că, aici, la Arad, s-a înfiinţat în 1812 Preparandia, prima şcoală românească de învăţători din România, iar în 1857 învăţătorii arădeni făceau primele demersuri de a se organiza în „reuniuni” învăţătoreşti. 

La 145 de ani diferenţă, în epoca internetului, apare la Arad Asociaţia Învăţătorilor din judeţul Arad, care vede lumina zilei ca formă organizată la 29 mai 2002, fiind decretată prin statut „continuatoarea Reuniunii Învăţătorilor Români din diaceza Aradului”. Preocupările membrilor asociaţiei nu au fost numai de natură didactică ci şi civică, ei încercând să readucă la lumină pagini uitate din istoria românilor şi a comunităţilor româneşti din jurul graniţelor, educând copii în spiritul învăţării istoriei. De aceea membrii asociaţiei publică astăzi materiale de interes general despre comunităţile româneşti din jurul graniţelor şi, mai mult, se implică prin proiecte şi acţiuni în viaţa acestor comunităţi.

Consiliul Judeţean Arad a sprijinit de la bun început iniţiativa domnului Viorel Dolha de înfiinţare a acestei asociaţii a învăţătorilor din judeţul Arad, în condiţiile în care proiectele pe care dascălii doreau să le pună în aplicare aveau în vedere probleme generale. Nu este lipsit de importanţă să amintesc că instituţia pe care o reprezint astăzi a devenit partener al Asociaţiei în diferite proiecte, între care aş aminti proiectul „Învăţătorii în sprijinul iniţierii în scris-cititul limbii române a etnicilor români de peste hotare care nu-şi pot cultiva limba maternă”. Astfel, Consiliul Judeţean a participat la acţiune asigurând costurile transportului dus întors a 70 participanţi din străinătate, efortul financiar ridicându-se la suma de 14.000 RON. Înţelegem să ne implicăm şi să oferim ajutorul ori de câte ori suntem solicitaţi, dat fiind scopul nobil al activităţilor pe care le desfăşuraţi.

  Revenind la evenimentul de astăzi, încă o dată ţin să vă felicit pentru iniţiativa de a readuce în actualitate un eveniment care a avut loc ultima dată la Arad în anul 1923.

Vă doresc succes şi sper că, în acest mod, se vor pune bazele unor legături mai strânse şi va exista o comunicare mai bună între învăţătorii din ţară şi străinătate

MESAJUL DOMNULUI GHEORGHE FALCĂ,

Primarul municipiului Arad, adresat Asociaţiei Învăţătorilor, cu ocazia desfăşurării Congresului naţional
Este deopotrivă onorant şi emoţionant să mă pot adresa acum, Dumneavoastră, celor care purtaţi în conştiinţă plăcuta povară a responsabilităţii de prim îndrumător al celor mai tineri dintre elevi.

Dacă părinţii sunt cei ce le îndrumă primii paşi în viaţă, care ne învaţă să rostim primele cuvinte, Dumneavoastră sunteţi cei ce le desluşiţi marea taină a scrisului şi cititului, arătându-le calea cunoaşterii. Plăcută povară, dar ce imensă responsabilitate! Pentru care răsplata este locul păstrat în sufletul fiecăruia pentru cel dintâi dascăl. Sau, pur şi simplu pentru Dascăl. Cu majusculă.

Cu amintirea încă vie a celui ce mi-a arătat cum se ţine tocul în mână, vă rog să-mi permiteţi să salut cu cel mai profund respect pe toţi Dascălii prezenţi la acest Congres şi să-i asigur că Aradul va fi oricând o gazdă primitoare pentru asemenea întâlniri.


MESAJUL DOMNULUI MARIUS GÖNDÖR,

Inspector Şcolar General al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad
Salut cu respect prezenţa în Arad a învăţătorilor din întreaga ţară şi a învăţătorilor români din afara graniţelor ţării şi a invitaţilor lor. Salut ideea preşedintelui A.I.A. de a organiza, pentru prima dată după anul 1990, acest congres al marii familii care este cea a învăţătorilor/institutorilor.
Am rostit cuvântul familie şi nu întâmplător. Am apreciat şi admirat mereu la învăţători această solidaritate, această implicare, această dăruire până la sacrificiu, specifică doar membrilor unei familii cu un puternic sentiment al apartenenţei la ceva durabil, la ceva stabil, la ceva ce îţi dă sentimentul de siguranţă. Aşa este. Învăţătorii au fost primii care au aderat la ideea reformei, şi nu în mod declarativ, ci aşa cum ştiu numai ei să o facă: liberi în modul de a gândi şi de a vedea lucrurile la adevărata lor valoare, conştiincioşi şi creativi, corecţi şi generoşi. Nu mi-a fost dat să cunosc o altă breaslă care să aibă un sentiment al dăruirii de sine atât de dezvoltat precum al învăţătorilor.
Admir la învăţători puterea de a învăţa să te schimbi în aceeaşi măsură cu lumea din jurul tău, ba chiar să fii cu trei paşi înaintea acesteia pentru a o putea construi aşa cum se cuvine. Admir la învăţători puterea de a-şi asuma responsabilitatea pentru impactul pe care acţiunile lor îl au asupra celorlalţi.

Este o onoare pentru noi să avem aproape pe cei care ne amintesc faptul că a fi dascăl „are foarte puţin dintr-o meserie şi foarte mult dintr-o oficiere sacră”. Este o onoare pentru Arad să fie gazda unei întruniri de o asemenea anvergură, amintindu-ne că pentru acest oraş a forma dascăli, a construi cu ajutorul dascălilor lumea de mâine nu este doar o chestiune conjuncturală, ci una cu tradiţie şi rădăcini adânci în istoria învăţământului românesc.

I.S.J. Arad îşi exprimă speranţa că lucrările acestui congres se vor ridica la înălţimea aşteptărilor celor prezenţi aici, învăţători/institutori remarcabili, cărora le mulţumim pentru efortul depus. Vă dorim succes şi sperăm că veţi pleca din Arad mult mai bogaţi sufleteşte, mai plini de speranţă, mai motivaţi în tot ceea ce întreprindeţi. Prezenţa dumneavoastră atât de numeroasă la acest congres îmi confirmă încă o dată ideea că „munca noastră schimbă vieţi, conferindu-ne în acelaşi timp o enormă putere, dar şi o enormă responsabilitate!”

Prof. Marius Göndör

Inspector Şcolar General

ISJ Arad


MESAJUL DOAMNEI LIZICA MIHUŢ, RECTOR AL UNIVERSITĂŢII „AUREL VLAICU”

UN GÂND ACADEMIC PENTRU UN NOU ÎNCEPUT

din partea Universităţii „Aurel Vlaicu” din ARAD

Salut, în numele meu şi al întregii comunităţi academice a Universităţii „Aurel Vlaicu”, organizarea acestui prim congres al învăţătorilor/institutorilor din România din mileniul al III-lea. Ştiu că a existat o frumoasă tradiţie de solidaritate şi de organizare a cadrelor didactice din învăţământul primar, iar motivaţia o găsim atât în necesitatea unor informări metodice reciproce, cât şi în apărarea intereselor culturale, naţionale şi sociale ale acestei categorii profesionale. Personal, am un respect special pentru dascălii care pun temelia începutului sistematic de educaţia copiilor noştri. Ei sunt cei care sădesc interesul pentru învăţătură, ei se oglindesc cei dintâi în sufletul copiilor cuprinşi în procesul de şcolarizare. Alături de Biserică şi Teatru, Şcoala a fost instituţia care a asigurat creşterea şi educarea copiilor în spiritul idealurilor specifice fiecărei epoci istorice. Biserica a fost şcoală de educaţie a conştiinţei, Teatrul a fost şcoală de educaţie culturală şi naţională. Şcoala a fost biserica şi teatrul, care a adunat copiii satelor şi oraşelor, ca să le dea acestora povaţa cea bună şi educaţia cea mai aleasă.

Organizarea la Arad a unui Congres învăţătoresc, primul după epoca totalitară, care a sindicalizat întreaga mişcare profesională a cadrelor didactice, capătă o semnificaţie specială. Arădenii au impregnate în suflete spiritul preparandial, nutrit cu atâta generozitate de „flacăra ţichindeliană”. Aici, la Arad, în 1812, şi-a început cursurile prima şcoală pedagogică ortodoxă română din teritoriile locuite de neamul românesc. Mii de absolvenţi al şcolii de învăţători au dus cu ei în satelor româneşti conştiinţa neamului, limba românească, dar mai ales învăţăturile pe care le-au sădit în minţile copiilor.

Ştiu că la Arad fiinţează de câţiva ani Asociaţia Învăţătorilor Arădeni, care, iată, s-a osârdit să se implice într-o organizare naţională a dăscălimii. Un Congres învăţătoresc la Arad reprezintă un fenomen de importanţă care depăşeşte nu doar preocupările acestei inimoase categorii profesionale, ci şi interesul general al comunităţii naţionale.

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad întreţine relaţii dintre cele mai oneste şi colegiale cu instituţiile primare şi preşcolare, cu cadrele didactice din acest sector al sistemului de învăţământ. Am avut Colegiu Pedagogic de Institutori (care a dat peste 300 de absolvenţi), iar acum Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială are specilaizarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar. Această specializare – funcţionând după principiile Procesului de la Bologna – va asigura încadrarea şcolilor primare şi a unităţilor preşcolare cu profesori, ceea ce ridică demnitatea dăscăliei primare şi statutul social al primei trepte a sistemului de învăţământ. De altă parte, începând cu anul 2000, Universitatea „Aurel Vlaicu” dispune de acreditarea pentru a fi Centru de Perfecţionare pentru învăţători, educatoare şi institutori, privind organizarea gradelor didactice (definitivat, gradul II şi gradul I). Au promovat aceste grade peste 1500 de învăţători şi educatoare, din judeţul Arad şi din judeţele limitrofe. Suntem alături de Asociaţia Învăţătorilor Arădeni, salutăm Congresul I, încurajăm organizatorii şi îi asigurăm de faptul că Universitatea „Aurel Vlaicu” este alături de mişcarea învăţătorească. Vrem ca universitatea să fie o ALMA MATER pentru toţi institutorii, învăţătorii şi educatoare, iar Facultatea de profil le este un bun consilier profesional şi o gazdă cu uşile în permanenţă deschise.

Acestui prim Congres de la Arad îi dorim să fie un excelent început dintr-un şir lung în timpurile ce vor veni şi să aibă o activitate cât mai bogată în evenimente; totodată îi dorim „vânt bun la pupă”, ceea ce nemetaforic coincide cu urarea LA MULŢI ANI!


Prof. univ. dr. LIZICA MIHUŢ,

Rector al Universităţii „Aurel Vlaicu”, Arad



MESAJUL DOMNULUI AUREL ARDELEAN, RECTOR AL UNIVERSITĂŢII DE VEST „VASILE GOLDIŞ”

Stimaţi oaspeţi,

onoraţi educatori din ţară şi de peste hotare,

În calitate de Rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, îmi revine plăcuta onoare de a saluta desfăşurarea în oraşul nostru a primului Congres Naţional reprezentativ de după război ce reuneşte învăţătorii şi institutorii din România şi învăţătorii şi institutorii români de peste hotare.



Prin acest act de unitate al tuturor învăţătorilor şi institutorilor români din ţară şi de peste hotare, se confirmă, încă o dată, că nu întâmplător, în anul 1918, Aradul a fost oraşul Marii Uniri, iar omul de aleasă cultură, Vasile Goldiş, patronul spiritual al Universităţii noastre, a fost unul din cei mai de seamă ctitori ai unităţii noastre naţionale.

În decembrie 1989, Aradul a fost al doilea oraş din ţară, după Timişoara, în care s-a declanşat Revoluţia democratică, după care a devenit posibilă şi înfiinţarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” care, astăzi, este o instituţie academică de prestigiu, respectată în spaţiul european al învăţământului superior.

Tot la Arad, în anul 1990 un grup de inimoşi dascăli au reînfiinţat revista învăţătorilor – „Şcoala Vremii”, care a fost interzisă în perioada comunistă.

Îmi exprim deosebita bucurie de-a mă adresa, Dumneavoastră, distinşi oameni ai şcolii, reuniţi la Arad de nobilul scop al unităţii naţionale, prin educaţie, dorind să vă transmit urările colegiale de succes deplin în desfăşurarea lucrărilor şi în nobila misiune de dascăli şi educatori, făuritori de caractere!

Prin munca Dumneavoastră se naşte şi se păstrează cultura neamului nostru şi respectul valorilor româneşti în marea familie europeană.
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!

Rector,


Prof.univ.dr. AUREL ARDELEAN,

Membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din România

Vicepreşedinte al Federaţiei Europene a Şcolilor

Preşedinte al Uniunii Universităţilor Particulare Acreditate din România

Senator în Parlamentul României

Prof. univ. dr. Anton Ilica,

decanul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad

O ISTORIE A ASOCIAŢIILOR ÎNVĂŢĂTOREŞTI


De ce oamenii au nevoie de apartenenţa la grupuri? De ce profesioniştii se asociază în organizaţii? Vom spune că grupul există atunci când mai mulţi indivizi împărtăşesc valori comune pentru o durată suficientă pentru ca un eventual proces de instituţionalizare să fie declasat. Grupul profesional se coagulează prin intreţinerea unor interacţiuni şi a unor relaţionări interesate. Cer este situaţia învăţătorilor în perioada de începuturi a unui învăţământ organizat? Înfiinţarea în 1812 a Preparandiei arădene a fost determinată de necesitatea educării copiilor şi de presiunea înfiinţării unei şcoli populare. După O. Gligor1, primele şcoli româneşti datează, în Banat, din 1812, în Moldova, din 1914, în Muntenia, din 1818, iar şcolile săteşti încep să răsară după 1838. Nu comentăm aceste informaţii, care oricum au fost contestate, din moment ce, în Cenadul-Vechi (1020), la Miniş (1676), Arad (1707), Vinga (1737), Chişineu-Criş, Curtici, Pecica (1784) sunt atestate şcoli în anii menţionaţi între paranteze2. Vasile Popeangă în Arad. Monografia oraşului (1999) aduce o serie de informaţii legate de funcţionarea unei şcoli în anul 1721, că a existat un interes din partea Curţii de la Viena pentru organizarea judicioasă a învăţământului, inclusiv al celui românesc, prin regulamente (Regulae directivae, 1744, Ratio educationis, 1777), iar în 1786 se solicită chiar „o direcţie şcolară a Aradului”. Mai mult N. Albu, V. Ţârcovnicu, V. Popeangă scriu câte o istorie a învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, identificând şcoli, învăţători şi forme suple de învăţământ rural.

Cert este un fapt: înfiinţarea Preparandiilor (la Arad, 1812), apoi la Iaşi (1855) şi apoi celelalte a sporit numărul şcolilor şi învăţătorilor, ducând la apariţia unor legi specifice, structuri, forme de îndrumare şi control, iar apoi ministere de resort. Înmulţirea învăţătorilor, înzestrarea instituţională a acestora cu o cultură pedagogică, presiunea unor situaţii sociale şi profesionale au determinat corpul didactic primar să-şi organizeze activitatea. Primele forme au fost conferinţele învăţătoreşti, cercurile pedagogice, adunări învăţătoreşti, reuniunile profesionale, cursuri de vară. Asemenea manifestări au fost animate de personalităţi puternice şi au avut o răspândire regională, dar:



  • au creat premisele însuşirii unui parlamentarism (organizare, conducere, democraţie, decizie);

  • au atras atenţia asupra apărării drepturilor rezultate din rolul social, cultural, naţional şi politic al profesiei didactice;

  • au premers ideea de asociaţie profesională.

După aceste manifestări, au urmat înfiinţarea organizaţiile profesionale şi apoi a instituţiile, cum ar fi Asociaţii, Reuniuni, Societăţi, care-şi desfăşurau activitatea, în plus, prin congrese anuale sau periodice. Revin la întrebarea: de ce învăţătorii se asociază? Motivaţii se află în statutele diferitelor organizaţii învăţătoreşti, care menţionează scopuri cultural-profesionale, filantropice şi social-naţionale.

Evoluţia ideii de asociere are aspecte diferite la nivelul teritoriului locuit de români. În Banat, au fost primele organizaţii (Lugoj, Arad, Caransebeş), apoi în Transilvania şi Bucovina şi destul de târziu în Ţările Române. Unirea din 1918 a permis sincronizarea învăţământului, a programelor şcolare, a legislaţiei, precum şi a organizaţiilor profesionale ale învăţătorilor. În funcţie de etapa istorică, priorităţile cadrelor didactice primare au oscilat între solidaritate profesională şi asigurarea unei pregătiri superioare, academice. În unele etape, organizaţiile au fost extrem de riguros structurate în formule naţionale (generale), judeţene (regionale) şi chiar zonale. Congresele învăţătoreşti sunt forme complexe de manifestare organizaţională, având aspectul unor întruniri generale, cu reprezentare amplă.

Principalele câştiguri ale Asociaţiilor învăţătoreşti sunt:


  • sentimentul unei solidarităţi profesionale;

  • întrajutorarea reciprocă în caz de nevoi speciale;

  • perfecţionare pedagogică;

  • deschidere informaţională şi didactică, graţie unor publicaţii periodice de profil;

  • protecţie faţă de diversiunile politice;

  • înfiinţarea de biblioteci, librării, case de credit, bănci;

  • construirea sau achiziţionarea unor clădiri: Casa învăţătorului, Orfelinate didactice, Case de odihnă şi tratament, locaţii în staţiuni balneo-climaterice, şcoli.

Ne aflăm la un Congres Naţional al Învăţătorilor/Institutorilor din România, primul democrat după mai bine de jumătate de secol. Lăudăm osârdia Asociaţiei Învăţătorilor din Arad, a preşedintelui acesteia şi conducerii, a inspectorilor de specialitate. Două idei merită a fi precizate: Acest congres întruneşte opţiunile profesionale ale învăţătorilor (la început, cadre didactice primare încadrate în localităţi rurale) şi ale institutorilor (cadre didactice încadrate în şcoli urbane). Acum, în învăţământul primar (şi preşcolar) funcţiile didactice sunt ocupate de trei categorii de dascăli: învăţători – absolvenţi de licee pedagogice -, institutori I (pedagogişti şi licenţiaţi), institutori II (absolvenţi de colegiu) şi, peste un an, profesori pentru învăţământul primar/preşcolar. Asociaţiile învăţătoreşti actuale nu fac diferenţă profesională, iar respectul pentru demnitatea de prim educator al copiilor a îngăduit ca Învăţătorul să poarte, în continuare, eticheta atât de onorabilă a dascălului.

A doua idee se referă la semnificaţia unui congres. Congresele sunt forme supreme de organizare instituţională, având rol de decizie în cultura profesională, fapt ce a determinat ca miniştrii să fie prezenţi la asemenea manifestări naţionale. Aici se dezbăteau problemele cele mai calde ale branşei învăţătoreşti, iar acestea erau de natură socială, de salarizare, protecţie politică, dar şi de natură profesională, de responsabilitate naţională şi pedagogică. Un asemenea congres aduna între 500 şi 4 000 de învăţători, ţinea 2-4 zile, cuprindeau ample acţiuni cultural-didactice, inclusiv excursii în străinătate (Constantinopol, de ex.). Mai mult, Congresul Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România din 1910 aprobă afilierea acesteia la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Învăţătoreşti, trimiţându-şi delegaţi la Congresele internaţionale.

Aş crede că actualul Congres Naţional va decide înfiinţarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor/Institutorilor din România, reînnodând tradiţia începută în 1898 şi încheiată în 1944, prin sindicalizarea acesteia. Cred că o parte din menirea acesteia poate fi păstrată, sub forma unor obiective, cum ar fi presă pedagogică, hoteluri didactice, cluburi profesionale, case de odihnă, servicii de protecţie.

Vă invităm să lecturaţi, în date, elementele sintetice ale organizării învăţătorilor din România, aşa cum au fost ele identificate în bibliografia consultată, primită cu atâta genorizate de la distinsul pedagog, prof. dr. Vasile Popeangă, „cel mai bun istoric al pedagogiei româneşti”, după cum spunea prof. univ. dr. Miron Ionescu, de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Un fost preşedinte al Asociaţiei Generale, D. V. Ţoni, singurul învăţător ajuns ministru al educaţiei, conferenţia la un congres despre „rolul învăţătorului într-o ţară de ţărani”, arătând că Asociaţia reprezintă „cel mai scump ideal al nostru”. Actualul Congres învăţătoresc conturează „prestigiul eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, care pun temelia educaţiei naţionale”. Prin menirea sa, învăţătorul îşi poate exprima dreptul la respect şi aleasă recunoştinţă pentru că fiecare familie are a-i mulţumi şi a-i săruta gândul cu cel mai curat respect.



MOMENTE IMPORTANTE

  • Primele şcoli poporale: Cenad (1020), Miniş (1676), Arad (1707, 1721);

  • Documente de organizare: Regulae directivae (1774), Ratio educationis (1777).

  • 1812 – Arad – Preparandia (Şcoala Pedagoghicească sau Preparandială greco-ortodoxă română, senior Dimitrie Ţichindeal);

  • 1838 – primele şcoli rurale (institutorii – şcoli urbane; învăţătorii – şcoli rurale)

  • 1855 – Iaşi – Şcoala Preparandială;

  • 1869 – Lugoj – Reuniunea învăţătorilor români de la şcolile capitale şi elementare populare din dieceza drept măritoare răsăriteană a Caransebeşului (prima organizaţie profesională a învăţătorilor, alcătuită cu toate formele legale);

  • 1869 – Reuniunea învăţătorilor confesională din Transilvania şi Banat (prin organizarea învăţătorilor din diecezane);

  • 1872 – Cernăuţi – Societatea Învăţătorilor din Bucovina

    • revista – Foaia Pedagogică Bucoveană

    • 1902 – primul Congres – la Rădăuţi;

  • 1872 – Reuniunea Învăţătorilor români din Şcolile Confesionale greco-orientale din dieceza Aradului (preşedinte Vincenţiu Babeş); scop: organizarea şcolilor, culturalizarea poporului; presă: Minte şi inimă (1877);

  • 1878 – Bucureşti – Societatea Corpului Didactic de toate gradele din România:

    • 1884 – Congres – primul din alte 15 congrese

    • 1885 – la Congresul de la Iaşi, Ion Creangă (intervenţie ironică, dar pertinentă);

    • Scop: - identificarea lacunelor din învăţământ şi găsirea mijloacelor de îndreptare;

    • Forme: cercuri culturale, şezători, adunări generale, şedinţe populare, congrese;

  • 1884 – Primul Congres Didactic al Societăţii Cadrelor Didactice din România (de toate gradele);

  • 1887 – Bucureşti – Societatea Institutorilor şi Institutoarelor din România; Scop: cultural-profesional, filantropic, social-cultural; 1895 – periodic Convorbiri didactice;

  • 1890 – Brăila – Societatea corpului didactic primar sătesc din România: Scop: întrajutorare, solidaritate, sprijin pentru copii; Forme: - congrese didactice – anuale; conferinţe anuale (la societăţi judeţene);

  • 1894 – Asociaţia învăţătorilor Buzoieni

    • Societatea Judeţeană a Învăţătorilor din Putna;

  • 1890 – Focşani – Societatea corpului didactic primar rural de ambele texte din Regatul României; congrese didactice anuale;

  • 1898 – Ploieşi – Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România; revista Şcoala viitoare ( 1898); 1898 – Primul Congres Învăţătoresc; Anuarul Congresului; Decide înfiinţarea Societăţii Învăţătorilor din România

    • Preşedinţi Asociaţiunea Generală a Învăţătorilor din România (revista „Şcoala şi Vieaţa”):

      • 1898 – C. Ionescu-Lungu (Ploieşti);

      • 1900 – I. G. Dumitraşcu (Buzău);

      • 1905 – G. P. Salviu (Smulti-Covurlui);

      • 1907 – D. Brezeanu (Teişeni);

      • 1909 – C. Ionescu-Lungu (Ploieşti);

      • 1914 – I. Mihalache (Ploieşti);

      • 1919 – V. Păunescu (Militari);

      • 1929 – D. V. Ţoni (ales preşedinte pe viaţă); 1938 – V. Ţoni – subsecretar de stat cu problemele învăţământului; 1940 – renunţă la Preşedenţia pe viaţă – vârstă, pensionare);

      • 1938 – T. Iacobescu.

  • 1899 – îşi întrerupe activitatea: Societatea cadrelor didactice de toate gradele; Societatea învăţătorilor din România; Revista „Şcoala viitoare”.

  • 1900 – Buzău - Asociaţia Învăţătorilor şi Învăţătoarelor din România:

    • 1905 – primul Congres;

    • Reviste: Revista Asociaţiei Învăţătorilor şi Învăţătoarelor, Gazeta învăţătorilor şi Vremea nouă (1910);

    • 1908 – Focşani – Congresul III (participă N. Iorga);

    • 1910 – afilierea la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Învăţătorilor.

  • 1902 – Ploieşti – Asociaţia Generală a Învăţătorilor şi Învăţătoarelor din România;

  • 1905 – Casa Învăţătorilor din judeţul Arad;

  • 1909 – Asociaţia cadrelor didactice române din Bucovina; revista „Junimea literară”;

  • 1912 – Reuniunea Învăţătorilor Români din Arad finanţează: bustul lui T. Ceontea; îngrijirea mormintelor profesorilor preparandali; participă la centenarul Preparandial;

  • 1912 – Uniunea Corpului Didactic Primar – unirea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor cu Societatea Institutorilor din România: Scop: - unirea sufletească; - solidaritate; - conlucrare; - presă (învăţătorii – pentru şcoli rurale; institutorii – pentru şcoli urbane).

  • 1914 – Suceava – Primul Congres al Învăţătorilor bucovineni;

  • 1919 – Arad – Asociaţia Învăţătorilor (continuă Reuniunea Învăţătorilor Români din 1872, V. Babeş); 1930 – Revista „Şcoala Vremii”; Bibliotecă; Casa Învăţătorilor; Societate de ajutor reciproc; 1934 – 1940 – Bancă învăţătorească; Librărie; Casă de odihnă la Moneasa;

  • 1919 – Sibiu – Asociaţia regională a Învăţătorilor din Transilvania: 1919 – revista „Învăţătorul”; 1921 – Congres: - ajutor material; perfecţionarea didactică; Case de odihnă ale învăţătorilor.

    • 1924 – Asociaţia regională a învăţătorilor din Banat (autonomie);

  • 1920 – Bucureşti – Congresul I al Asociaţiei Corpului Didactic Primar: Scop: Unificarea învăţământului primar; Etatizarea tuturor şcolilor; Şcoală primară de 6 clase; Şcoală normală egală cu liceul; Salarii identice cu funcţionarii din magistratură; Revista „Învăţătorul Român”;

  • 1923 – Arad – Congresul Naţional al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România:

    • Sala Palatului Cultural (desfăşurător):

      • Te Deum;

      • Expoziţie etnografică;

      • Şedinţa profesională;

      • Conferinţă despre Gh. Lazăr;

      • Manifestare culturală la Crucea Albă: cor, dirijor At. Lipovan; recitări; solist de operă D. Lepa; instrumenţişti; dans.

* 1928 – Bucureşti – Asociaţia Naţională a Învăţătorilor din România:- 1928 – revista „Revista învăţătorimii române”; - 1929 – Congres – Craiova; - cultură universitară pentru învăţători; - şcolarizare; - casă de credit; - bănci; - probleme de conţinut al învăţământului.

- 1929 – Societatea Institutorilor şi Institutoarelor din România refuză unirea cu Asociaţia Învăţătorilor: avea Palat propriu, Casă de odihnă la Eforie Nord, revista „Şcoala Primară Română”;

* 1930 – Congres I al Asociaţiei Naţionale a Învăţătorilor din România: - afilierea la Federaţia Internaţională a Asocieaţiei Învăţătoreşti; - revista „Şcoala şi Vieaţa”, 1930, Bucureşti);

* 1938 – Constanţa - Congresul al XXVII-lea (ultimul): - situaţia materială; - pregătire universitară.

S-a realizat: - cooperative învăţătoreşti; - Casa Corpului Didactic; - Case ale învăţătorilor; - Librării; - Reviste; - Solidaritate.

* 1940 – Asociaţia – declară – „nu ia nici un fel de atitudine politică”, - preşedintele să nu candideze pentru Parlament pe nicio listă; - membrii Asociaţiei să se bucure de toate drepturile publice.

* 1940 – Proiect de activitate al Asociaţiei Naţionale a Învăţătorilor din România:


  1. Sală de lectură şi bibliotecă;

  2. Imobil pentru cămin pentru învăţători şi studenţi;

  3. Cursuri de vară;

  4. Case de odihnă în staţiuni climaterice şi balneare;

  5. Ajutor pentru învăţătorii refugiaţi şi bolnavi;

  6. Comisii permanente de studiu;

  7. Juriu de onoare pe lângă Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România;

  8. Revistă pentru copii; Edituri; Almanah.

  • 1944 – Asociaţia învăţătorilor (cu toate filialele) se sindicalizează.

Prof. univ. dr. ANTON ILICA

Decan, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială

Universitarea de Stat „Aurel Vlaicu” Arad

1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   24


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət