Prin urmare este cea mai veche carte din lume. Din anul 3500 pînă la lisus Hristos sunt 2008 ani, iar de la li sus Hristos pînă la noi sunt 2005 ani, adunaţi fac 4013 ani de circulaţie

Cele patru litere ale cuvîntului ADAM La care vezi acest luminos chip aşa: Anatoli=Răs ăritul A




D

Disis=Apus
Ziua în care Dumnezeu a zidit pe Adam (precum mai înainte s-a pomenit) a şasea zi era, care de noi se numeşte Vineri.

Şi în care zi a zidit Dumnezeu fiarele şi dobitoacele, întru aceeaşi zi a zidit şi pe om, care cu dînsele se împărtăşeşte întru simţiri. Pentru că omul cu toată zidirea cea văzută şi nevăzută, cea materialnică zic şi duhovnicească, împărtăşire are. Cu cele nesimţitoare lucruri, are pe a fi. Cu fiarele şi cu dobitoacele şi cu toate jivinele adică pe a simţi, iar cu îngerii adică pe a înţelege. însă nu cu îngerii fu zidit omul, ci cu fiarele şi cu dobitoacele, şi le este lor ca un împreună născut, căci că le este de o vreme şi prea mult se aseamănă acelora, precum de dînsul se grăieşte în Psalmi 48, 12: „Cu dobitoacele cele fără de minte şi s-a asemănat lor". Care lucru mai luminos îl arată Sfîntul loan Gură de Aur, zicînd către om, în Cuvîntul către poporul Antiohiei la Prolog pe Februarie 6: „Cum voi putea să te ştiu pe tine, oare om eşti cu adevărat? Cînd mîniindu-te loveşti ca şi catîrul, nechezi ca şi calul spre muieri, te hrăneşti ca ursul, îţi îngraşi trupul ca şi taurul şi ca vierul, ţii minte răul ca şi cămila, răpeşti ca lupul, te mînii ca şarpele, vatămi ca şi scorpia, meşteşugeşti cu vicleşug ca şi vulpea, iar veninul vicleşugului îl păzeşti ca şi aspida şi ca vipera, urăşti pe oameni ca rîsul şi celelalte". Şi acest cuvinţel al lui Aristotel pentru om nu este mincinos. „Cum că între jivini nu este mai bună jivină decît omul, cînd s-ar cîrmui cu înţelegerea. Aşa, nu este mai proastă, cînd înţelegerii nu s-ar supune, pentru că atunci sălbăticia şi cruzimea omenească o întrece pe iuţimea tuturor fiarelor. Căci şi fiarele uneori de facerea de bine ce li se face lor se îmblînzesc, iar oamenii cei răi, mai cumpliţi sînt decît leoparzii, cărora cînd le faci bine, mai răi se fac".


Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe carele l-a zidit şi l-a pus în Raiul cel prea frumos, cel plin de negrăitele bunătăţi şi dulceţi, în cel cu patru pîraie de ape prea curate adăpîndu-se, întru carele în mijloc era Pomul Vieţii, din al cărui rod cel ce gustă, niciodată nu moare. Iar acolo era şi alt Pom, care se numea înţelegere, sau cunoştinţă a binelui şi a răului. Şi era acel pom, pom al morţii, pentru că poruncind lui Adam, Dumnezeu, ca din tot pomul să mănînce roduri, i-a dat poruncă să nu guste din pomul cunoştinţei binelui şi a răului. Că în ce zi de vei mînca (i-a zis) cu moarte vei muri (Facere 2).

Să luăm aminte: în Rai Pomul Vieţii şi Pomul Morţii şi în bunul locul cel sfînt s-a aflat pricinuirea răului, ca să se înveţe omul ca pretutindenea să se ferească de rău, adică de căderea în păcat şi întru sfinţenie de ar fi şi cu bunătăţi vieţuind, căci pretutindenea aproape este răutatea, păcatul zic, prin care omul se împiedică şi cade. Bine ne sfătuieşte Apostolul: „Celui ce i se pare că stă, să se păzească să nu cadă" (I Cor. 10, 12) şi Psalmistul: „Greşealele cine le va pricepe?" (Psalm 18, 13).

Iarăşi: Pomul vieţii este a-ţi lua aminte de sine, pentru că nu-ţi vei pierde mîntuirea, nici nu te vei lipsi de veşnica viaţă, cînd îţi vei lua aminte singur de tine. Iar pomul ştiinţei binelui şi răului este iubirea de iscodire, care cearcă lucrurile altora, căreia îi urmează osîndirea aproapelui, iar osîndirii pedeapsa morţii celei veşnice în iad. Pentru că cel ce judecă pe fratele său Antihrist este.

Deci a pus Dumnezeu pe Adam peste toate zidirile sale cele de jos, împărat şi stăpîn, şi i-a supus lui toate sub picioarele lui: oile şi boii încă şi dobitoacele pămîntului, păsările cerului şi peştii mării, ca să le stăpînească pe ele. Şi a adus la dînsul pe tot dobitocul şi toată pasărea şi fiara, blînde şi supunîndu-le, pentru că era încă atuncea şi lupul ca şi mieluşelul, leul ca şi găina cu năravul, una pe alta nu se vătămau şi Adam le-a pus lor tuturor numele aşa precum fiecărei jivine i se cuvenea şi i se potrivea şi i se nimerea fiecărei jivine numele, cu chiar adevărată firea ei şi cu năravul ce avea să fie după aceea. Pentru că era Adam foarte înţelepţit de Dumnezeu, îngerească înţelegere avînd. Aşa prea înţeleptul şi prea Bunul Ziditor aşezînd pe Adam, a voit ca să-i dea lui împreună vieţuitoare spre iubita însoţire, ca să aibă cu cine de atîtea bunătăţi să se desfăteze, şi a zis: „Nu este bine ca să fie omul singur, să-i facem lui ajutor" (Fac. 2, 19).

întru începutul facerii lumii, nu-i era bine omului fără de ajutătoarea muiere, pentru că atunci se cădea să se înmulţească neamul omenesc, iar acum umplîndu-se lumea de feluri de noroade, Apostolescul cuvînt pretutindenea se poartă: „Bine îi este omului a nu se atinge de muiere" (I Cor. 7, 1). Iar prin AŞezămîntul cel Vechi se punea prin lege viaţa ceea ce era după trup, iar în Darul cel Nou viaţa cea după Duh se sfătuieşte, acolo însoţirea se cinstea, iar aici neînsurarea se fericeşte. Cu cît mai ales singură fecioria cinstită este şi slăvită, de care Sfîntul Ciprian zice în Cuvîntul pentru feciorie: „Fecioria este soră a îngerilor, dovedire a patimilor, împărăteasă a faptelor bune, şi moştenire a tuturor bunătăţilor". Ci şi în Vechiul Aşezămînt au fost nişte bărbaţi ca aceştia sfinţi, care fără de însoţire şi-au petrecut viaţa lor, şi

25'

fecioria lor din pîntecele de maică nestricată o au ferit. Unul ca acesta era llie, Elisei, Danii! şi cei trei Tineri şi loan îna în temergă torul.

Şi a pus Dumnezeu în Adam somn adînc care împreună şi răpire îi era lui, întru care el vedea prin Duhul ceea ce se făcea, şi înţelegea taina însoţirii ce avea să i se facă lui, iar mai ales însoţirea cu Biserica cea a lui Hristos singur. Pentru că i s-a descoperit lui de la Dumnezeu (după a teologilor înţelegere) Taina întrupării lui Hristos, căci că i s-a dat lui cunoştinţă de Sfînta Treime şi de căderea ce s-a făcut îngerilor a înţeles şi de înmulţirea neamului omenesc ce avea să fie dintr-însul şi multe taine prin dumnezeiasca descoperire atunci a ştiut, afară de a sa cădere, care cu dumnezeieştile Judecăţi s-a tăinuit înaintea lui. într-un minunat vis ca acesta, iar mai ales în uimire, a luat Domnul una din coastele lui Adam şi i-a zidit lui ajutătoare femeie, pe care Adam dacă s-a deşteptat din somn, văzînd-o a zis: „lată os din oasele mele şi trup din trupul meu" (Fac. 2).

Deci precum întru cea a lui Adam din pămînt zidire, aşa întru a Evei cea din coastă, era înainte închipuire a întrupării lui Hristos celei din Prea Curata Fecioară, pe care şi Sfîntul Gură de Aur frumos o limpezeşte, grăind aşa în Cuvînt la Naşterea lui Hristos: „Precum Adam fără de femeie, femeie a adus, tot astfel şi Fecioara fără de bărbat, Bărbat a născut pentru Eva plătind bărbaţilor datoria, întreg a rămas Adam după scoaterea coastei trupeşti, nestricată a rămas şi Fecioara după ieşirea Pruncului dintr-însa". întru aceeaşi a Evei zidire din coasta lui Adam, a fost o înainte închipuire a Bisericii lui Hristos, care din împungerea cea de pe Cruce a Coastelor lui avea să se alcătuiască. Aşa de aceasta Augustin tainic asemuieşte: „Doarme Adam, ca să fie Eva, moare Hristos ca să fie Biserica. Dormind Adam, se făcu Eva din coasta-i; murind Hristos, cu suliţa I s-a împuns coasta, ca să curgă Tainele, cu care se împodobeşte Biserica".

Insă cu cuviinţă este a o şti şi aceasta, cum că în somnul acel uimicios al lui Adam, care în Triodul Postului, vineri în săptămîna întîia a marelui Post, la Vecernie în citirea cea de la Facere, uimire a fi se grăieşte, că se scrie acolo aşa: „A pus Dumnezeu uimire peste Adam şi a adormit", întru aceea măcar deşi i se descopere lui pentru întruparea lui Hristos, ci nu pentru răscumpărarea neamului omenesc. Că de i s-ar fi descoperit lui atunci şi de răscumpărare, apoi cu adevărat se cădea ca mai întîi să i se descopere lui pentru călcarea lui de poruncă.

Iar aici ni se cade a o şti şi aceasta, în ce fel era la statul trupului Adam şi Eva? Unii ţinîndu-se de evreiasca cuvîntare de

26

basme, li s-a părut că au fost uriaşi, dar n-au fost aşa, pentru că uriaşii după aceea au început a se naşte dintru fărădelegi. Cînd (precum în cartea Facerii, în cap. 6 scrie) fiii lui Dumnezeu, adică ai lui Set, văzură pe fiicele oamenilor, adică ale lui Cain, că frumoase sînt ia podoaba feţei şi se amestecară cu dînsele nu după Bună Voia lui Dumnezeu. Atunci din patul lor cel fărădelege, au început a se naşte oamenii nu după măsura cea zidită de Dumnezeu, că sluţii, uriaşii ca nişte copaci şi oarecare năluciri, care arătau prin sine nebinecuvîntarea Dumnezeiască la un pat ca acela. Iar Adam cu Eva întru măsurat stat omenesc, de Dumnezeu s-au zidit, precum Sfîntul loan Damaschin mărturiseşte în Cartea 2 cap 14, zicînd: „A făcut Dumnezeu pe om, fără de răutate, drept, îmbunătăţit, fără de grijă, fără de scîrbă, cu toată bunătatea sfinţit, cu toate cele bune împodobit, ca oarecare a doua lume, mică» întru cea mare, înger altul, închinător amestecat (împreună cu îngerii lui Dumnezeu închinîndu-se) privitor al zidirii celei văzute, tainic al celei de gînd, împărat celor ce sînt pe pămînt, împărăţindu-se pentru înălţime, pămîntesc şi ceresc, vremelnic şi nemuritor, văzut şi înţeles cu mintea, în mijloc între mărire şi între smerenie, acelaşi duh şi trup". Pînă aici Damaschin. Deci este ortodox lucru a înţelege, cum că şi Hristos Domnul nostru, Noul Adam, vrînd să se îmbrace întru cel vechi, a luat pe sine trup întru toate asemenea la stat cu Adam cei dintîi, cu faţa, cu frumuseţea, cu vorba, cu umblarea, afară de păcat numai. La fel şi pe prea Binecuvîntată Maica Sa a voit a o vedea întru toate (afară de păcat) cu strămoaşa Eva de asemenea. Căci precum întru început a zidit Dumnezeu pe Adam, după Chipul Său şi după asemănare, în sufletul lui cel înţelegător, aşa întru anii cei mai de pe urmă, acelaşi Dumnezeu ni s-a arătat în trupul lui Adam, după trupesc Chipul aceluia şi după asemănare. Şi precum Hristos pe pămînt cu oamenii petrecînd, mai frumos era cu podoaba decît fiii omeneşti, şi Prea Binecuvîntată Maica Lui Prea Curata Fecioară, mai frumoasă era decît fiicele omeneşti, ca un Crin între spini, aşa a înţelege se cade şi pentru cei dintîi strămoşi ai noştri Adam şi Eva, cum că mai frumoşi au fost decît tot neamul omenesc, în măsura şi în frumoasa închipuire a statului şi a podoabei feţei lor. Pentru că nici nu era cu cuviinţă ca înţelegătoarea zidire a lui Dumnezeu, omul cel întîi însufleţit, să aibă nefrumoasă închipuire urieşească.

La noi încă şi la aceasta să luăm aminte: A cui naştere este mai cinstită? Oare a lui Adam sau a Evei? Adam s-a zidit afară de Rai, iar Eva în Rai; Adam din ţărîna pămîntului, Eva din coastele omeneşti - cu adevărat mai cinstită se vede a fi

'27

naşterea Evei decît a lui Adam, însă femeia nu este mai cinstită decît bărbatul, ci mai ales şi supusă este bărbatului. Aici este învăţătura celor ce se mîndresc pentru bunul lor neam, cum că nu acela este bărbat mare şi cinstit, care de bun neam fiind, femeiască înţelegere şi inimă şi viaţă răzvrătită are, ci acela care este cu bună înţelegere şi îmbărbătat şi cu viaţa îmbunătăţit, măcar de este şi de prost neam.

Aşa Domnul Dumnezeu pe bărbat şi pe femeie întru a şasea zi zidindu-i, şi locuitori ai Raiului a fi, şi peste toate zidirile cele de jos a stă pini rînduindu-i pe ei şi din desfătările Raiului (afară de pomul cel prin poruncă oprit) a se sătura poruncindu-le lor, şi binecuvîntîndu-le însoţirea lor care avea să fie aceea prin împreunarea trupească, zicîndu-le: Creşteţi şi vă înmulţiţi. S-a odihnit de toate lucrurile Sale în ziua a şaptea, nu ca şi cum ostenindu-Se S-a odihnit, pentru că Dumnezeu-Duhul cum putea să se ostenească? Ci ca înainte să rînduiască odihnă oamenilor dinspre cele dinafară lucruri şi griji, în ziua a şaptea, care în Vechiul Aşezămînt era Sîmbătă (care se înţelege odihnă) iar în Darul cel Nou, în locul aceleia s-a sfinţit ziua Duminicii, pentru învierea iui Hristos cea dintru dînsa.

S-a odihnit Dumnezeu de lucruri, ca de acum zidiri nouă să nu mai facă mai multe decît făpturile cele zidite, căci nu era trebuinţă de mai multe, ci destule s-a făcut, şi s-au săvîrşit toate făpturile cele de Sus şi cele de jos, însă nu s-a odihnit, nici nu se odihneşte, nici nu se va odihni Cel ce ţine şi ocîrmuieşte toate făpturile, drept aceea şi Hristos Domnul în Evanghelie a zis: „Tatăl Meu pînă acum lucrează şi Eu lucrez" (loan 5, 17). Lucrează Dumnezeu pornind cereştile alergări şi aşezînd prefacerile vremilor cele de bună trebuinţă şi întărind nemişcat pămîntul, cel pe nimic întemeiat şi scoţînd dintr-însul rîuri şi izvoare de ape dulci, spre adăparea tuturor făpturilor celor vii. Lucrează Dumnezeu nu numai pentru cele cuvîntătoare, ci şi pentru cele necuvântătoare jivini grijindu-se, păzindu-le, hrănindu-le şi înmulţindu-le. Lucrează Dumnezeu ţinînd viaţa şi fiinţa a tot omul cel credincios şi necredincios, a dreptului şi a păcătosului. Pentru că (precum grăieşte Apostolul) "Dintru Dînsul vieţuim şi ne mişcăm şi sîntem". Şi de ar fi luat Domnul Dumnezeu de la noi şi de la toată făptura Sa pe atotţiitoarea Mîna Sa îndată ar fi pierit, şi toată făptura de nimic s-ar fi făcut, însă pe toate acestea le lucrează Domnul fără de ostenirea Sa, precum şi oarecare din teologi de Dînsul grăieşte, Augustin: „Odihnindu-se lucrează şi lucrînd se odihneşte. Ziua Sîmbetei, a odihnei lui Dumnezeu de lucruri, înainte închipuia pe acea Sîmbătă ce avea să fie, întru care Hristos Domnul nostru, după ostenelile cele de bună voia Sa

28'

pentru noi Patimi şi după săvîrşirea mîntuirii noastre celei de pe Cruce s-a odihnit în Mormînt!"

Iar Sfîntul Ambrozie, acele cuvinte: „S-a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile Sale în ziua a şaptea" socotindu-le grăieşte la Cuvîntul 34 a Lînei celei rourate: „A făcut Dumnezeu cerul, ci nu citesc, cum că nu s-a odihnit după facerea Cerului; a făcut pămîntul, nici acolo nu s-a odihnit; a făcut soarele, luna şi stelele, nici acolo nu citesc cum că s-a odihnit Dumnezeu. Iar cînd l-a făcut pe om atunci s-a odihnit, avînd cui să-i ierte păcatele". Aici va zice cineva: Pentru ce dar lui Adam nu i-a iertat Dumnezeu păcatul, ci pedeapsă a pus asupra lui? Răspunsul Sfîntului Dorotei la Cuvîntul 1 „Pentru lepădarea lumii: „De vreme ce Adam nu s-a smerit înaintea lui Dumnezeu, nici n-a zis: Am greşit, iartă-mă! ci vina greşelii lui a pus-o asupra femeii, iar femeia asupra şarpelui, drept aceea prin dreaptă Judecata Iul Dumnezeu se osîndiră". Bine grăieşte David: „Zis-am: mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Dom­nului şi Tu ai lăsat păgînătatea inimii mele (Psalm 31, 6).

Deci erau Adam şi femeia lui goi amîndoi şi nu se ruşinau (precum acum pruncii cei mici nu se ruşinează) pentru că încă nu simţea în sine trupeasca poftă, care este început al ruşinii, nici de aceia ştia cineva şi singură nepătimirea lor şi nevinovăţia le era lor ca o îmbrăcăminte prea frumoasă. Căci care haină putea atunci să le fie lor mai frumoasă, decît singure curatele, fecioreştile, neprihănitele lor trupuri, cele cu a Raiului fericire împodobite, cu a Raiului hrană hrănite şi cu Darul lui Dumnezeu umbrite?

Diavolul pizmuind o fericită petrecere ca aceea a lor în Rai i­a înşelat pe ei în chipul şarpelui, ca să guste rodul din pomul cel cu Poruncă oprit. Şi mai întîi Eva a gustat, apoi şi Adam şi greşiră amîndoi greu, călcînd Porunca lui Dumnezeu şi îndată se dezgoliră de Darul lui Dumnezeu mîniind pe Dumnezeu Ziditorul lor şi şi-au cunoscut goliciunea lor şi înşelăciunea vrăjmaşului au priceput-o, că zicînd el către dînşii: „Veţi fi ca nişte Dumnezei", a minţit, fiind tată al minciunii (Fac. 3, 5). Pentru că nu numai nu cîştigară Dumnezeirea, ci şi ceea ce-o avuseseră o pierdură, căci de cele negrăite Dumnezeieşti Daruri s-au lipsit. Fără numai, întru aceea se arătă diavolul ca şi cum ar spune adevărul, întru aceea ce ie-a zis: „Veţi fi ştiind binele şi răul!". Pentru că întru acea vreme cunoscură strămoşii noştri că bun lucru este Raiul şi petrecerea cea întru dînsul, cînd nevrednici de acela se făcură şi de acolo s-au izgonit. Cu adevărat bunul nu atîta se cunoaşte a fi bun, cînd îl are pe el la sine omul, ca şi cum întru acea vreme cînd îl pierde pe el. Au cunoscut răul pe care mai înainte nu-l ştiuseră, pentru că au

29 ^; ' ­cunoscut golătatea, foamea, iarna, zăduful, osteneala, durerea, patimile, neputinţele, moartea şi iadul. Pe toate acestea le cunoscuseră, cînd porunca lui Dumnezeu o călcară.

Iar cînd li s-au deschis ochii lor ca să-şi vadă şi să-şi ţie golătatea lor, îndată au început a se ruşina unul de altul. Pentru că întru acelaşi ceas în care au gustat din pomul cel cu poruncă oprit, îndată din mîncarea hranei aceleia s-a născut în ei pofta trupească şi au simţit întru mădulările lor pătimaşa zădărîre, şi i-a cuprins pe ei ruşine şi frică, şi începură ca, cu frunze de smochin să-şi apere ruşinea trupului lor. Iar auzind pe Domnul Dumnezeu umblînd prin Rai întru amiazăzi, s-au ascuns de Dînsul, oareunde sub un copac, că acum nu mai îndrăzneau să se arate feţei Ziditorului lor şi a cărui Poruncă n­o păziseră şi precum de ruşine aşa şi de cutremur mare cuprinşi fiind, se ascundeau de la faţa Lui. Iar Dumnezeu cu Glasul Său chemîndu-i pe ei, şi înaintea feţei Sale punîndu-i şi pentru greşeală întrebîndu-i, a hotărît asupra lor dreapta Sa Judecată, ca adică, din Rai izgoniţi să fie ei şi din osteneala mîinilor lor, şi din sudoarea feţei lor să se hrănească. Eva întru dureri să nască fii, Adam să lucreze pămîntul cel ce rodeşte ciulini şi mărăcini, şi amîndoi după lungă pătimirea cea rea a vieţii acesteia să moară, şi în pămînt să se întoarcă cu trupul, iar cu sufletul în legăturile iadului să se ducă. Numai întru aceea i-a mîngîiat pe ei prea mult, căci le-a descoperit lor atunci răscumpărarea ceea ce la sfîrşitul veacurilor avea să fie omenescului lor neam prin întruparea lui Hristos. Pentru că a grăit Domnul pentru femeie către şarpe, cum că sămînţa ei va sfărîma capul lui, înainte i-a spus lui Adam şi Evei, că din seminţia lor se va naşte Prea Curata Fecioară, pierzătoarea blestemului lor, iar din Fecioară se va naşte Hristos, Care cu Sîngele Său îi va răscumpăra pe ei şi pe tot neamul omenesc din robia vrăjmaşului şi din legăturile iadului scoţîndu-i, iarăşi Raiului şi Cereştilor locaşuri îi va învrednici, iar diavolescul cap îl va călca şi-l va zdrobi desăvîrşit.