Ana səhifə

ÎNtocmit, S. C. EcoPoint Management S. R. L


Yüklə 7.97 Mb.
səhifə12/17
tarix24.06.2016
ölçüsü7.97 Mb.
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17

8.6. Relaţiile structurale şi funcţionale care creează şi menţin integritatea ROSCI Lunca Buzăului


Structura ROSCI Lunca Buzăului este definită de totalitatea factorilor abiotici (climă, relief, ape de suprafaţă) şi biotici (faun şi floră) care contribuie la realizarea cadrului natural.


Debitul mediu multianual al râului Buzău variază de la 1 m3/s în secţiunea Întorsura Buzăului la 25 m3/s în secţiunea Baniţa, păstrând aceeaşi valoare până la confluenţa cu râul Siret. Aportul cel mai important este dat de Bâsca Unită, iar ceilalţi afluenţi (Bâsca Chiojdului, Bălăneasa, Slănic, Nişcov, Câlnău) au un aport mai redus.
Râul Buzău îşi are originea în flişul cretacic, la poalele nordice ale conglomeratelor calcaroase din Ciucaş, de la altitudinea de cca 1800 m. De aici râul se îndreaptă, cu pante mari (în medie 50 m/km) spre culoarul erozional al Întorsurii Buzăului, urmând direcţia longitudinală a structurilor spre nord, adică contactul dintre formaţiunile puţin rezistente apţian-albiene şi conglomerate.
De-a lungul culoarului Întorsurii, pantele Buzăului scad brusc şi râul face o cotitură de aproape 180° sprer S-E.
Dintre afluenţii Buzăului, până la pătrunderea acestuia în culoarul Întorsurii, amintim din partea stângă pe: Strâmbul (S=25 km2 ; L=9 km), Dălghiul (S=50 km2 ; L=13 km ), ambele venind din masivul Ciucaşului, şi Acrişul (S=20 km2 ; L=7 km), iar din dreapta, dinspre Siriu, pe Buzoelul (S=54 km2 ; L=15 km), cunoscut şi sub denumirea de Buzăul Mic.
Sita Buzău se varsă în Buzău Lădăuţiul (S=102 km2 ; L=18 km), cu afluentul său Barcani, un sistem dendritic bine dezvoltat spre NV. De aici în aval, valea Buzăului se îngustează, iar de la Crasna începe culoarul Buzăului. Dacă în depresiune pantele variază în jur de 3-5 m/km, în culoar ele cresc din nou la peste 10 m/km, fiind frecvente şi pragurile. Afluenţii din amonte de defileu sunt: Zăbrătăul (S=52 km2 ; L=12 km) din stânga şi Cuemernicul, Chichirăul (S=24 km2 ; L=7 km) şi Crasna (S=24 km2 ; L=9 km) din dreapta. Pe sectorul de culoar primeşte pe Harţagul (S=32 km2 ; L=6 km) din stânga şi Siriul Mare (S=104 km2 ; L=17 km) din dreapta.
În aval de Siriul Mare, pe linia depozitelor oligocene s-a adaptat valea Caşoca Mare (S=57 km2; L=15 km), vărsarea căruia apare o lărgire a văii Buzăului. Aici îşi primeşte râul Buzău din stânga cel mai mare afluent al său, Bâsca Unită.
Aspectul văii Buzăului se schimbă profund după traversarea culmii Ivăneţului, la intrarea lui în zona subcarpatică, cu depozite neogene puternic cutate. Eroziunea se accentuează aici în mod excesiv, însă relieful nu prezintă aspecte de denudare înaintată sau de nivelare, ceea ce contribuie la accelerarea şi mai mare a eroziunii.
După traversarea culmii Ivăneţului, Buzăul intră în depresiunea Cărbuneşti-Pătârlage, unde primeşte din dreapta pe Bâsca Chiojdului (S=348 km2 ; L=39 km). În aval începe să se resimtă în regimul hidrochimic al afluenţilor din stânga ai Buzăului, influenţa miocenului salifer prin creşterea conţinutului de NaCl. De la vărsarea Slănicului şi Nişcovului începe desfăşurarea marelui con de dejecţie al Buzăului, care se desfăşoară în evantai spre sud, până la confluenţa cu ultimul său

afluent de dreapta.


În total, în bazinul Buzăului se irigă peste 6708 ha, în marea majoritate în sectorul de câmpie, în aval de localitatea Buzău.
Conform raportului Agenţiei de Protecţie a Mediului, pe râul Buzău, în judeţul Buzău prima secţiune de control de ordinul I este aval Nehoiu, secţiune amplasată după confluenţa râului Buzău cu râul Bâsca. Indicatorii „regimul de oxigen”, „gradul de mineralizare” şi „nutrienţii” sunt în limitele clasei a II-a de calitate conform Normativului 1146/2002 iar indicatorii specifici grupei „micropoluanţilor” şi „metalelor” sunt în limitele clasei I de calitate. Încadrarea secţiunii conform normativului 1146/2002 este clasa a II-a de calitate. Gradul de mineralizare plasează apele de suprafaţă în grupa apelor bicarbonate cu mineralizare cuprinsă între 200 şi 500 mg/l.
Evaluarea stării ecologice şi stării chimice pentru corpurile de apă de suprafaţă naturale (râuri) a fost realizată de S.G.A. Buzău, în bazinele hidrografice Buzău, Sărata şi Călmăţui, de pe teritoriul judeţului Buzău.
Conform evaluarii stării ecologice şi stării chimice din anul 2010 apele râul din bazinul hidrografic al râului Buzău se încadrează în următoarele clase de calitate:

  • calitate bună – pe o lungime de 424,5 km;

  • calitate moderată – pe o lungime de180 km.

Evoluţia calităţii pe tronsoane de râu (în km), în funcţie de rezultatele monitorizării calităţii apei râului Buzău, pentru perioada 2005 – 2010, este redată în de mai jos.






Categorii

2005

2006

2007

2008

2009


km


%


km


%


km


%


km


%


km


%

I

58

12

137

28

-

-

240

39

224

28

II

122

25

102

21

370

56

119

19

151

19

III

137

28

108

23

95

14

121

20

234

29

IV

30

7

-

-

59

9

-

-

-

-

V

137

28

137

28

137

21

137

22

196

24

Total

484

-

484

-

661

-

617

-

805

-

Sursa. S.G.A. Buzău
Transportul de aluviuni în albia râului Buzău este considerabil astfel, într-un an pot fi transportate 2.195.000 t de aluviuni în majoritate pietriş şi nisip. Capacitatea mare de transport a aluviunilor determină refacerea rapidă a depozitelor în zonele de colmatare a albiei şi necesitatea lucrărilor de decolmatare şi reprofilare.
Conform lucrării „Consideraţii privind corpurile de apă subterană din sudul României” publicată în 2008 de Rodica Macaleţ şi colaboratorii din cadrul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor pe teritoriul Direcţiei Apelor Buzău - Ialomiţa au fost descrise un număr de 15 corpuri de ape subterane freatice cu dezvoltarea, în marea lor majoritate, în partea sud-estică a României. Toate aceste corpuri de ape subterane (ROIL04 - Nordul Câmpiei Brăilei, ROIL05 - Conul aluvial Buzău, ROIL06 - Lunca râului Călmăţui, ROIL07 - Câmpia Brăilei, ROIL08 - Urziceni, ROIL09 - Călmăţuiul de Sud, ROIL10 - Lunca Buzăului superior, ROIL11 - Lunca Dunării, ROIL12 - Câmpia Gherghiţei, ROIL13 - Lunca Ialomiţei, ROIL14 - Ghimbăşani Sudiţi, ROIL15 - Conul aluvial Prahova, ROIL16 - Câmpia Vlăsiei, ROIL17 - Feteşti şi ROIL18 - Teleajen) se dezvoltă aproape exclusiv în Câmpia Română.
Dintre corpurile de apă subterană menţionate trei sunt la risc calitativ (ROIL04, ROIL13 şi ROIL15). Corpul de apă subterană ROIL15 - Conul aluvial Prahova, considerat la riscul de neatingere a stării bune până în anul 2015, este afectat de o poluare istorică, dar şi actuală, cu produse petroliere. Poluarea, determinată în cazul celorlalte două corpuri de apă subterană (ROIL04, ROIL13), se datorează, în parte, şi utilizării fertilizatorilor din agricultură.
După cum se poate observa din figura de mai sus amplasamentul propus pentru implementarea proiectului se află în zona de dezvoltare a corpului de apă subterană ROIL 10 – acvifer care nu a fost identificat ca fiind poluat.
În general apele freatice din această zonă servesc pentru consumul oamenilor şi al animalelor. Calitatea apelor freatice este foarte bună. Cu mici excepţii, îndeosebi în perioadele de secetă persistentă şi îndelungată, fântânile nu îngheaţă niciodată. Debitul apelor freatice este relativ bogat, iar nivelul lor prezintă variaţii mici.
Judeţul Buzău are o climă temperat continentală. Aceasta variază însă de la nord la sud datorită altitudinii, orientării generale a reliefului şi configuraţiei locale a acestuia. Orientarea văii Buzăului, în raport cu relieful deluros din jur, aproximativ pe direcţia SV-NE, face ca în lungul văii să existe o circulaţie locală a maselor de aer şi o circulaţie generală a maselor de aer din regiune.
Clima zonei are un caracter temperat-continental, cu influenţe de ariditate (continental excesive) şi cu nuanţe locale determinate de formele de relief. Datorită poziţiei sale la contactul cu muntele, este tipic microclimatul de dealuri înalte care alternează cu cel montan. Climatul zonei se caracterizează prin veri răcoroase cu precipitaţii bogate şi ierni reci cu viscole puternice, strat de zăpadă stabil şi de lungă durată.
Temperatura aerului

În sectorul montan subcarpatic studiat, mediile anuale ale temperaturii variază între 60 şi 80C.


Mediile termice ale lunii celei mai calde (iulie) variază de la 160 la 20 0C, iar temperaturile medii ale lunii celei mai reci (ianuarie) ating -30 până la -60C.
Regimul vânturilor

Masele de aer cele mai frecvente sunt cele estice alături de advecţiile de aer rece din nord. Vânturile predominante bat dinspre nord-est. În sezonul rece, aria oraşului Nehoiu este invadată de un vânt rece, regional, numit Crivăţ, format la contactul maselor de aer care aparţin Anticiclonului Siberian şi a celor ce însoţesc Carpaţii Orientali. Acesta provoacă mari pagube deoarece este rece, uscat şi bate în rafale. Vitezele medii anuale ale vânturilor oscilează în această zonă între 2 şi 6 m/s.


În această zonă de dealuri subcarpatice, se întâlnesc podzolurile secundare sau solurile cenuşii deschise de pădure, ce ocupă cumpenele de apă şi pantele line, neerodate. Rocile de solificare sunt foarte variate, dar de obicei sărace în carbonat de calciu: eruptive, şisturi cristaline şi diferite roci sedimentare: gresii, luturi, nisipuri, pietrişuri. Geneza acestor podzoluri se caracterizează prin: formarea de humus acid în urma descompunerii litierei pădurilor de conifere (stratului de frunziş), levigarea foarte intensă a sărurilor uşor şi greu solubile datorită precipitaţiilor abundente, alterarea materialului mineral, translocarea puternică a argilei. Însuşirile chimice ale podzolurilor secundare sunt defavorabile creşterii plantelor de cultură, deoarece conţinutul în humus este redus. Sunt soluri foarte sărace în elemente nutritive. Din categoria solurilor intrazonale şi azonale cu răspândire locală sunt specifice solurile cu caracter scheletic ce apar în regiunile cu relief accidentat şi pe pantele puternic înclinate, podzoluri de depresiune, aluviuni şi soluri aluvionare (formaţiunile pedologice cele mai recente, întâlnite în orice zonă de sol de-a lungul râurilor).
Ecosistemul se caracterizează printr-o organizare specifică, fiind alcătuit din două structuri funcţionale: structura de biotop (mediul neviu sau componenta abiotică) şi structura de biocenoză (mediul viu sau componenta biotică).
Plantele produc prin fotosinteză hrana care constituie sursa de materie şi energie pentru celelalte specii. La rândul lor, plantele depind de condiţiile de mediu: umiditate, temperatură, lumină, fertilitatea solului etc. Aspectul exterior al unui ecosistem este puternic influenţat de speciile de plante care îl populează.
Funcţionarea ecosistemului depinde de relaţiile dintre speciile biocenozei, cât şi de interacţiunea dintre acestea şi factorii de biotop. Pe baza acestor relaţii, ecosistemul poate asigura desfăşurarea a trei funcţii esenţiale: funcţia energetică, funcţia de circulaţie a materiei şi funcţia de autoreglare.
Între formele de viaţă şi mediu au loc permanente schimburi de energie şi materie. Această circulaţie internă realizată prin intrări şi ieşiri continue de substanţă şi energie, asigură o anumită stabilitate a sistemului. Intrările sunt alcătuite în principal din energia solară, precipitaţii şi substanţe organice şi minerale. Ieşirile sunt reprezentate în principal de: căldură, dioxid de carbon, oxigen şi materiile pe care le antrenează apa.
Teritoriul ROSCI0103 LUNCA BUZAULUI este format dintr-o reţea de ecosisteme care se întrepătrund şi se influenţează unele pe altele: zăvoaie, fâneţe, păşuni, tufărișuri etc.
Acestea nu sunt sisteme izolate (închise), ci sunt legate prin intercondiţionări reciproce.

Aceste legături fac ca efectele negative apărute într-un ecosistem să se propage în lanţ şi în ecosistemele alăturate.


Legăturile tipurilor de ecosisteme din ROSCI0103 LUNCA BUZAULUI cu biosfera ca întreg sunt realizate prin fluxul de materie şi energie care formează ciclurile biogeochimice. Aceste cicluri leagă componenta vie (biocenoza) de componenta nevie (biotopul) a unui ecosistem.
Delimitarea ecosistemului de pădure (zăvoaie) de cel al pajiştilor din jur este destul de evidentă. În schimb, delimitarea diferitelor ecosisteme de pajiște este uneori foarte dificilă datorită modificării treptate a biotopului şi a interferenţei mai multor ecosisteme vecine.
Ecosistemele ROSCI0103 LUNCA BUZAULUI se pot clasifica în două grupe: ecosistemele naturale şi ecosisteme artificiale sau antropice.
Ecosistemele naturale ROSCI0103 LUNCA BUZAULUI sunt reprezentate prin păduri (zăvoaie), tufărișuri, râuri şi pajisti antropizate.
Ecosistemele artificiale (antropogene) sunt acele ecosisteme în care intervenţia omului este resimţită parţial sau total. Ele au fost transformate de oameni prin modificarea biotopului natural pentru a crea condiţii corespunzătoare anumitor soiuri de cultură sau anumitor specii de animale – pășunile, terenurile arabile.
Atunci când omul ţine sub control toate legăturile dintre componentele vii şi mediul înconjurător (cazul unei ferme zootehnice), intervenţia omului asupra modificării biotopului este totală. Aceste modificări, in functie de directia și intensitatea lor, pot afecta în mod nefavorabil sau favorabil habitatele și populațiile speciilor pentru care a fost desemnat ROSCI0103 LUNCA BUZAULUI. Astfel, culturile agricole învecinate şi cele din interiorul sitului, pot furniza resurse suplimentare de hrană pentru pasarile granivore. De asemenea, agroecosistmele pot furniza resurse importante de hrană pentru speciile de mamifere mici și implicit pentru speciile de păsări răpitoare care consumă aceste mamifere.
Ecosistemele naturale au o structură extrem de complexă şi un echilibru dinamic solid.
Ecosistemele amenajate de om (în cazul de faţă păşunile şi terenurile agricole) au o structură simplificată, cu susţinere energetică sporită pentru menţinerea echilibrului în condiţiile realizării obiectivului pentru care au fost create, şi anume o productivitate ridicată.
Ţinând cont de complexitatea unui ecosistem şi de tipurile de ecosisteme incluse ROSCI0103 LUNCA BUZAULUI, tipurile de interacţiuni funcţionale sunt extrem de diverse, ele reprezentând practic multitudinea combinaţiilor posibile între elementele sale structurale. Dintre toate acestea, cele mai importante grupe de interacţiuni sunt cele din lumea vegetală, cele din regnul animal, cele dintre plante şi animale, iar pentru ecosistemele amenajate, interacţiunile în care este implicat şi omul.
Interacţiunile existente în lumea vegetală se produc atât între specii cât şi între indivizii aceleaşi specii. Ele se manifestă în diferite feluri: concurenţa pentru apă, influenţa umbrei, răspândirea bolilor etc., multe altele nefiind încă descoperite şi analizate.
Interacţiunile în regnul animal sunt la fel de diversificate, ele arătând labilitatea echilibrului biologic în interiorul ecosistemului. Dacă aceste interacţiuni sunt perturbate, consecinţele sunt mari; cel mai adesea, perturbările sunt provocate de om.
În ecosistemele naturale relaţiile între prădători şi pradă, între paraziţi şi gazdă sunt evidente: un animal are un avantaj pe seama altuia. Competiţia între specii sau populaţii vecine poate fi atât de mare încât resursele habitatului să devină insuficiente. Uneori, unele specii se pot menţine numai schimbându-şi modul de hrănire sau distrugând concurentul respectiv (conform principiului excluderii concurenţilor).
Relaţiile între plante şi animale sunt extrem de variate. Cel mai frecvent plantele servesc drept hrană animalelor. În unele situaţii indivizii regnului animal pot răspândi seminţele plantelor sau asigură polenizarea. Aceste interacţiuni nu sunt statice, lucru care măreşte dificultatea studierii lor, ele putându-se schimba, de exemplu, şi numai în funcţie de sezon. În fine, animalele pot utiliza plantele şi pentru a-şi face cuib, sau într-o altă interacţiune ele pot fi într-o relaţie de apărare mutuală (ca de exemplu unele furnici care se hrănesc cu secreţia unor plante şi care, simultan, alungă animalele care sunt tentate să se hrănească cu plantele respective).
În ecosistemele amenajate, cu grade diferite de antropizare – păşunile şi fânețele din ROSCI0103 LUNCA BUZAULUI, există mai multe tipuri de relaţii structurale, care sunt relaţii noi între specii, ca urmare a introducerii lor de către om dintr-un ecosistem în altul, precum şi relaţiile dintre speciile ecosistemelor amenajate, pe de o parte, şi factorul uman, pe de altă parte.
După cum se ştie, complexitatea este definită ca numărul de „legături" şi de interacţiuni ce se pot stabili între subunităţile unui sistem, ceea ce poate fi reprezentat şi ca o măsură a numărului de retroacţiuni (feed-back-uri) ce se pot stabili între elementele menţionate. Dar numărul de elemente, componente sub raport structural, ce caracterizează pe unitate de spaţiu şi timp un ecosistem, îi dă acestuia diversitatea sau densitatea elementelor structurale şi a celor funcţionale. Pe de altă parte, una din proprietăţile esenţiale ale oricărui tip de ecosistem este tocmai aceea de a menţine între anumite limite integralitatea structurală şi funcţională şi revenirea la o stare iniţială în urma oricăror perturbări, proprietate definită ca stabilitate.
În cazul agroecosistemelor de exemplu, menţinerea stabilităţii şi diversităţii se poate asigura numai prin controlul exercitat de către om (prin cheltuirea unei cantităţi suplimentare de energie). Factorul antropic reglează ecosistemul prin mecanisme de tip cibernetic (de feed-back sau de feed- before), iar măsura numărului acestor retroacţiuni între elementele ecosistemului reprezintă, după cum s-a mai menţionat, complexitatea sa. Este incriminată astfel indestructibila relaţie om - agroecosistem, dar şi sugerată ideea rolului omului în complexitatea ecosistemului.
Din punct de vedere al funcţiilor pe care le îndeplinesc, biocenoza ecosistemelor din ROSCI0103 LUNCA BUZAULUI cuprinde următoarele grupuri de organizare:

1. producători – organisme autotrofe capabile să-şi sintetizeze substanţele necesare vieţii pornind de la elemente minerale, apă şi energia luminoasă (marea majoritate a plantelor). O mică parte dintre organismele autotrofe utilizează energia rezultată din unele procese chimice fiind denumite chemosintetizatoare (unele bacterii).

2. consumatori – organisme heterotrofe care nu pot sintetiza direct substanţele organice proprii pornind de la componentele simple abiotice (apă, săruri minerale şi energie).
În funcţie de hrana folosită aceştia se grupează în:


  • fitofage sau consumatori primari - care se hrănesc cu plante;

  • carnivore sau consumatori secundari – care se hrănesc cu alte animale şi

  • detritivore sau consumatori micşti – care se hrănesc cu resturi de natură vegetală şi animală (viermi, unele protozoare, insecte). Tot în categoria consumatorilor micşti intră şi animalele omnivore, care consumă atât plante, cât şi animale. Acestea pregătesc acţiunea descompunătoare a microorganismelor, fragmentând detritusul (resturi vegetale şi animale în descompunere) în elemente de dimensiuni mici.

  • descompunătorii sau consumatori terţiari (bacteriile şi ciupercile) - sunt organisme care prin procese de oxidare sau reducere, transformă substanţa organică moartă pe care o descompun pe cale enzimatică, în compuşi anorganici şi organici simplii.

Structura biocenozei din ecosistemele din ROSCI0103 LUNCA BUZAULUI este menţinută prin interacţiunile complexe care se stabilesc între specii diferite (relaţii interspecifice) sau între indivizii aceleaşi specii (relaţii intraspecifice).


După modul de realizare relaţiile interspecifice pot fi grupate, simplificat, în patru categorii:

1. relaţii trofice – relaţiile de nutriţie care apar între speciile unei biocenoze;

2. relaţii topice – apar atunci când un animal trăieşte în adăpostul altui animal;

3. relaţii fabrice – apar atunci când un animal utilizează ca material de construcţie pentru adăpost, părţi ale unui organism din altă specie;

4. relaţii de transport – apar când o specie transportă altă specie (insectele transportă bacterii).
Având în vedere cele mai sus menționate, relațiile structurale și funcționale care crează și mențin integritatea ariei protejate ROSCI0103 LUNCA BUZAULUI a habitatelor si a populatiilor speciilor pentru care aceast a fost desemnată sunt legate de condițiile de hrănire, adăpost și reproducere pe de-o parte, iar pe de altă parte de presiunea antropică și a tuturor factorilor externi care pot afecta biodiversitatea zonei analizate. Cu alte cuvinte vorbim de habitat asa cum este acesta definit in Directiva Habiate.
În sistemele europene de clasificare ale habitatelor, prin habitat se înţelege un ecosistem, adică un habitat stricto senso (loc de viaţă, adică mediul abiotic în care trăieşte un organism sau o biocenoză - un geotop căruia îi corespunde un ecotop) şi biocenoza corespunzătoare care îl ocupă.
Orice modificare survenită la nivelul acestui habitat poate afecta mai mult sau mai puțin

integritatea ariei.




1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©atelim.com 2016
rəhbərliyinə müraciət