Buletin informativ 2008 Buletin informativ

CONGRESELE ÎNVĂŢĂTORILOR

„Învăţătorule, luminătorule!/Dă-ne puteri să îmblânzim

Şi a venit data de 6 septembrie 2008. E ziua Congresului Asociaţiei Învăţătorilor Români de-aici şi de pretutindeni.

Ne alăturăm sufleteşte efortului depus de organizatori, între care cel dintâi este domnul Dolha şi grupul său de sprijin. Aceeaşi care au înnodat tradiţia învăţătorilor români începută la sfârşitul secolului al XIX-lea şi continuată până la cel de-al II-lea Război Mondial.

A venit odată cu această zi şi rândul tinerilor, care gravitează în jurul câtorva colegi mai în vârstă şi în care ne punem speranţa că ne vor fi demni urmaşi.

Întrucât apreciem reînfiinţarea acestui Forum, ne-am străduit pentru colegii mai puţin cunoscători ai acestei importante tradiţii, să întocmim un scurt istoric al întrunirilor vrednicilor înaintaşi care au fost, iar acum, Dumnezeu să-i primească în Împărăţia Sa, ne privesc peste margini de timp. Unii poate mai trăiesc încă. Ne îndreptăm cuvintele şi gândul către toţi, spunându-le: „Gaudeamus igitur !”

Începuturile învăţământului românesc, precum şi tradiţiile ştiute, dar nevăzute, se găsesc în admirabila lucrare a lui Nicolae Iorga, „ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC”.

Au urmat cele continuate de către foştii noştri mari dascăli, în faţa cărora, cu smerenie, ne plecăm capetele.

Pe axa timpului, evenimentele s-au derulat, aproximativ, după cum le înşiruim în acest modest periplu pe marea de cuvinte, care ne-au legat de la începuturi şi până astăzi.

După ce la Piatra-Neamţ, în 9-10 apr. 1898 s-a ţinut al XV-lea Congres al cadrelor didactice din România, „în 28-30 dec. 1898 a avut loc la Ploieşti primul congres învăţătoresc din România. Ordinea de zi a congresului învăţătoresc a fost următoarea:

a)Unificarea şcolilor normale (până atunci erau şcoli de fete şi separat şcoli de băieţi-n.n.), raportor I.G.Dumitrescu;

b)Şcolile complimentare şi de adulţi, raportor Al.M.Mihăilescu;

c)Cantinele şcolare, raportor Ion Ciocârlan Păuneşti;

d)Unificarea revistelor;

e)Societatea învăţătorilor şi învăţătoarelor. Apelul congresului este publicat în revista Şcoala viitoare nr.10-11. Lucrările congresului au avut loc într-o sală a liceului vechi din Ploieşti, sub preşedinţia lui Arjoceanu din Bălăneşti Gorj.”

Se observă că învăţătorii începuseră să se organizeze la nivel naţional.

Reînnodarea tradiţiilor este pe cât de nobilă, pe atât de benefică nouă, celor care nu am fost crescuţi să cerşim, ci să învăţăm vlăstarele neamului cum să nu cerşească.

A venit credem timpul să fim tot mai mult auziţi, cu atât mai mult cu cât Congresul se organizează sub patronajul Preşedinţiei României, Camerei Deputaţilor şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ai căror conducători sunt tot rodul educaţiei, la fel ca şi noi.

În aprilie 1899 s-a ţinut cea de-a VIII-a adunare generală a „Reuniunii învăţătorilor din dieceza Aradului” şi în 1-3 iulie 1900, la Bucureşti, primul Congres al institutorilor şi învăţătorilor din România, care au discutat despre „Educaţia naţională” şi rolul şcolii primare, înfiinţarea unei asociaţii a cadrelor didactice din învăţământul primar etc. A urmat în 1-3 iulie1902 un nou Congres al institutorilor şi învăţătorilor şi altele două în 6 iulie 1904 şi 1-3 iulie 1905.

În „28-30 decembrie 1905 are loc la Galaţi cel de-al II- lea Congres învăţătoresc cu care ocazie s-au dezbătut următoarele probleme:

a)activitatea extraşcolară a învăţătorilor;

b) îmbunătăţirea situaţiei materiale a învăţătorilor;

c) institutele de educaţie pentru copiii învăţătorilor.

La congres au participat aproape 500 de învăţători. Dezbaterile au fost vii, curajoase şi îndrăzneţe. Congresul s-a bucurat şi de sprijinul şi adeziunea a peste 2000 de învăţători din diferite părţi ale ţării care nu au putut participa la dezbateri, dar care au trimis salutul lor şi adeziunea faţă de problemele abordate. În urma acestui congres, rândurile Asociaţiei învăţătorilor a atins 1800 de membri, iar tirajul revistei a atins 2600 de exemplare.”

Suntem în anul când Spiru Haret este numit pentru a treia oară ministru al Instrucţiunii şi Cultelor şi va activa până în 26 dec. 1910.

La sfârşitul anului, pe datele de 28-30 decembrie, atunci când sunt cele mai arzătoare zile de iarnă pentru toţi, învăţătorii rup din preţiosul lor timp şi „ Se ţine la Craiova cel de-al IV-lea Congres al învăţătorilor, la care au participat peste 1000 de învăţători din toate colţurile ţării. La Congres s-au dezbătut următoarele probleme: reforma învăţământului rural şi obligativitatea acestuia, la care s-au adăugat modificările statutelor asociaţiei. Iată câteva dintre dezideratele congresului de la Craiova: să se construiască în toate comunele localuri de şcoală, încăpătoare pentru toţi copiii de vârstă şcolară; şcolile normale să producă numărul necesar de învăţători în aşa fel încât fiecare şcoală să aibă cel puţin doi învăţători; să se înzestreze şcolile cu terenuri şi grădini pentru experienţele agricole; să se ridice şi egaleze salariile învăţătorilor la cel puţin 120 de lei, pe lângă celelalte beneficii anunţate prin circulara Ministerului Instrucţiei Publice din 1906; să se deschidă drumul perfecţionării învăţătorilor prin înlesnirea urmăririi cursurilor la universitate; să se formeze şi să se întreţină internate pentru fiii învăţătorilor şi sanatorii pentru membrii corpului didactic. La conducerea acestor institute să ia parte şi delegaţii asociaţiei; controlul şcolilor rurale să se facă numai prin învăţători; să se înfiinţeze şcoli materne cu copiii în etate până la 7 ani (grădiniţe); suplinitorii care nu-s normalişti, înainte de a fi numiţi în învăţământul primar, să fie supuşi unui examen sever, care se va trece înaintea unei comisii, compusă din revizorul şcolar respectiv şi doi învăţători titulari, iar salariul iniţial să fie de 60 lei pe lună.”

Iată, deci, noi probleme ridicate la acest Congres, dar participarea celor 1000 de învăţători din ţară întrece orice închipuire, dovedind întărirea asociaţii noastre profesionale, cu toate că nu aveau atâtea surse de informare pe atunci.

Noi, cei de astăzi, ne mulţumim cu o luptă sindicală desfăşurată de multe ori „în spatele uşilor închise”, deşi o susţinem ca membri înscrişi şi material. Iată de ce trebuie întărită asociaţia noastră numeric, iar Congresele să devină o tribună deschisă a prezentării problemelor cu care ne confruntăm, acum când mass-media este atât de diversificată şi are o largă paletă de informare a tuturor cetăţenilor ţării.

Acum 100 de ani, pe data de 26 iunie 1908, ţinând locul unui Congres, „Are loc la Ploieşti adunarea Consiliului general al Asociaţiei învăţătorilor, pentru a aproba activitatea Comitetului central şi de a decide mutarea sediului Asociaţiei şi a revistei la Buzău, sub conducerea lui Vlădescu şi I.G.Dumitraşcu”.

La Tîrgovişte se desfăşoară pe 26-28 iunie Congresul societăţii institutorilor şi institutoarelor din România, care discută despre salariile personalului didactic şi despre manualele şcolare pentru clasele primare.

Foarte important este faptul că „În urma Congresului învăţătorilor de la Craiova din 1906, salariile învăţătorilor titulari cresc la 90 lei, iar pentru învăţătorii ajutători la 60 de lei. Se aprobă împroprietărirea fiecărei şcoli cu 3 ha de teren; se acordă învăţătorilor dreptul de a face parte din organele de control ale şcolilor (controlori clasa a II-a)”.

Iată, cum, printr-o organizare numerică şi calitativă fără precedent, etalând un stil elevat, dar ferm, învăţătorii încep să obţină unele drepturi.

Anul 1909 demonstrează creşterea numerică a Asociaţiei învăţătorilor. În zilele de 3-5 iulie „Are loc la Iaşi, în sala Teatrului Naţional, Congresul învăţătorilor, la care participă peste 1500 de învăţători din întreaga ţară. Congresul a avut următoarea ordine de zi: activitatea extraşcolară (referate ţinute de Brezeanu şi Faur); pregătirea învăţătorilor în şcolile normale şi în universităţi (referate de Dumitraşcu şi Bujilă); modificarea statutelor Asociaţiei; alegerea unui comitet pe anii 1909-1911. Congresul a votat un statut definitiv şi a ales ca preşedinte al Asociaţiei pe C.Ionescu-Lungu, iar reşedinţa Asociaţiei a fost mutată la Ploieşti”.

Pe lângă multe probleme ridicate se observă puterea organizatorică de care dădeau dovadă învăţătorii.

După ce învăţătorii din dieceza Aradului dovedeau buna lor organizare, iată că încep să se organizeze şi cei din dieceza Caransebeşului care, în 1909, pe lângă problemele organizatorice discutate, iniţiază „Legea fondului de pensiune al învăţătorilor”, pe care o trimit Ministerului Instrucţiunii, vizând îmbunătăţirea sistemului de pensii ale învăţătorilor. Nu degeaba se spune că „Banatu-i fruncea!”

În anul 1910, între 14-16 iulie, „Are loc la Constanţa, în prezenţa a peste 1500 de învăţători şi a lui Spiru Haret, cel de-al VII-lea Congres învăţătoresc. Congresul a pus în discuţie programa învăţământului primar, orarul şi manualele şcolare, şcolile de adulţi şi îmbunătăţirea stării materiale a învăţătorilor. Dezideratele Congresului au fost: a) necesitatea unei singure programe de studii în învăţământul primar, atât pentru oraş cât şi pentru sat; b) revenirea la sistemul pe clase ca în mediul urban; c) manuale separate pentru fiecare obiect de studiu; d) obligativitatea învăţământului pentru adulţi între 14 şi 20 de ani, care să aibă o programă analitică şi manuale separate; e) cursurile să se ţină iarna de la 1 noiembrie până în martie a fiecărui an (pentru adulţi)”.

În perioada 22-24 iulie, I.G.Dumitrescu a condus o delegaţie de învăţători la cel de-al doilea Congres internaţional al Învăţământului primar, care a susţinut patru referate (ştiinţele naturale în şcoala primară; învăţământul preşcolar; obligativitatea învăţământului primar şi pregătirea învăţătorilor), fiind apreciată de Federaţia Internaţională a Învăţătorilor.

Urmând exemplul bănăţenilor, cei din Moldova organizează la Iaşi, pe data de 15 aprilie, Conferinţa generală a corpului didactic primar din această zonă a ţării. Printre probleme organizatorice şi de grup, este prezentată lucrarea lui Vladimir Ghidionescu „Pedagogia ştiinţifică şi noile reforme şcolare”.

Onisifor Ghibu publică „Despre educaţie şi Cercetări privitoare la situaţia învăţământului nostru primar şi la educaţia populară”. Mulţi dascăli scriu şi publică monografii. Este cu adevărat o emulaţie pozitivă, sub aspect intelectual, a înaintaşilor noştri.

În perioada 1-3 iulie, „Se ţine la Roman cel de-al IX-lea Congres învăţătoresc din România. Congresul, care nu a atins nivelul celor anterioare, a dezbătut: a) rolul educativ al şcolii primare rurale; b) rolul învăţământului în îndrumarea mişcării cooperatiste; c) pedepsele aplicate învăţătorilor”.

Între 14-16 septembrie se ţine al IX-lea congres al institutorilor şi institutoarelor, care discută „relele care bântuiesc învăţământul” şi problema unirii institutorilor cu învăţătorii într-o singură asociaţie.

La Arad are loc Adunarea generală a reuniunii învăţătorilor din dieceza Aradului, cu o participare foarte numeroasă, luând parte cei din reuniunile Aradului, Timişoarei, Caransebeşului şi Oradeei, care au sărbătorit aniversarea a 100 de ani de la întemeierea preparandiei din Arad.

Primarul Caransebeşului desfiinţează asociaţia judeţeană şi dă fondurile gimnaziului unguresc de stat. În schimb, au loc conferinţe învăţătoreşti, organizându-se primele asociaţii judeţene în Ialomiţa, Olt, Putna, Dolj, Tecuci, Tulcea, Buzău, Ilfov, Dorohoi, Vlaşca, Botoşani, Fălciu, Tutova, Romanaţi. Asociaţia din Romanaţi care avea 695 de membri scoate propria revistă, „Şcoala noastră”, care devine „Şcoala Romanaţului”, cu un tiraj de 550 exemplare.

Se publică nenumărate lucrări de către autori ca: R.Serdinescu, G.Oprean, Garabet Aslan etc.

George Tofan deschide la Cernăuţi, cu ajutorul „Societăţii pentru literatură şi cultură română din Bucovina”, o şcoală normală particulară pentru învăţători.

În anul 1913, la 16 martie, se întrunesc la Bucureşti delegaţiile conduse de I.C.Lungu, preşedintele Asociaţiei generale a învăţătorilor şi cea a Societăţii institutelor din România, condusă de C.Dianu. Ele au hotărât, în principiu, crearea Federaţiei ambelor grupuri, în vederea realizării următoarelor cerinţe: a) unitatea sufletească a membrilor corpului didactic primar din toate părţile locuite de români; b) solidaritatea corpului didactic primar, pentru răspândirea învăţământului primar şi pentru apărarea intereselor sale morale şi materiale; c) eligibilitatea membrilor corpului didactic primar în toate corpurile elective, ca şi profesorii; d) conlucrarea în comun pentru înfiinţarea unei case de asigurări a membrilor corpului didactic primar prin federaţie; e) conlucrarea în comun pentru ridicarea stării materiale şi morale a poporului; f) întemeierea unui organ de publicitate al federaţiei; g) federaţia va fi condusă de o delegaţie formată din reprezentanţi ai ambelor comisii; h) se vor ţine congrese mixte.

Se creează Asociaţia învăţătorilor din judeţul Dîmboviţa.

În luna septembrie se ţine ultima Adunare generală a Reuniunii învăţătorilor din dieceza Aradului. Credem că motivul îl constituia războiul.

În luna decembrie, „Are loc la Bucureşti cel de-al X-lea Congres al Asociaţiei învăţătorilor, cu următoarea ordine de zi: recrutarea şi pregătirea învăţătorilor; modificarea statutului şi alegerea noului comitet. La lucrările Congresului a participat ministrul instrucţiunii, Tache Ionescu. Dezideratele Congresului au fost: a) să se dea ţării, în timpul cel mai scurt, cel puţin 12000 de învăţători, de care are nevoie ţara pentru răspândirea luminii la sate şi pentru a se ridica la nivelul de cultură al statelor civilizate din Apusul Europei; b) să se clădească localuri de şcoală spaţioase şi igienice în toate satele, căci lipsa localurilor este o piedică însemnată în calea progresului învăţământului primar; c) să se înfiinţeze încă pe atâtea şcoli normale de băieţi şi câteva de fete, pentru ca în timpul cel mai scurt, să existe numărul trebuitor de învăţători şi învăţătoare; d) să se dea viitorilor învăţători o cultură mai temeinică şi, pentru realizarea acestui deziderat să se fixeze opt ani de studii la şcoala normală; să se predea, dacă nu două limbi străine, absolut necesare pentru cultura învăţământului, măcar una din ele; e) să se dea învăţătorilor posibilitatea de a urma cursurile universitare de filozofie şi pedagogie, pentru desăvârşirea pregătirii lor; f) personalul de control al învăţământului să se recruteze din cei ce au absolvit astfel de cursuri universitare. Congresul a votat statutul modificat al Asociaţiei, însă nu a ales noul comitet central”.

În timpul PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL evenimentele au fost puţine, deoarece mulţi învăţători luptau pe front, iar o parte din teatrul luptelor a fost şi teritoriul României.

În 1915 a apărut la Piteşti revista Asociaţiei învăţătorilor argeşeni care s-a intitulat „Datoria noastră”, iar mai apoi „Slavă învăţătorilor”, care a luptat pentru solidaritatea învăţătorilor, conţinând articole dedicate luptei profesionale şi de cultură generală.

În 1916 ia fiinţă Asociaţia judeţeană Iaşi, cu 178 membri, iar în 1939 cuprindea 833 de membri. Aceasta a înfiinţat o bibliotecă a corpului didactic cu 500 de volume.

Cu aceste ultime evenimente se încheie activitatea organizatorică a învăţătorilor din perioada modernă, care va continua şi în contemporaneitate.

După război se reia munca Asociaţiei în vederea rezolvării multiplelor probleme cu care se confruntau învăţătorii şi, în general, dăscălimea română.

În ultima parte a anului 1920 „Are loc la Bucureşti Congresul de după război al Asociaţiei corpului didactic primar din România (credem că, al XII-lea). Acesta discută numeroase probleme, adoptând în final următoarele deziderate: „unificarea şi democratizarea învăţământului primar; etatizarea tuturor şcolilor; şcoala generală să dea o cultură generală, cu durată egală cu a liceului; şcoala normală să aibă cursuri de cultură generală necesară pentru viaţă şi să aibă şase clase; salariul învăţătorilor să fie asimilat cu cel al funcţionarilor din registratură”.

În luna martie a anului 1921, la Tîrgovişte, învăţătorii din Dâmboviţa se reunesc solicitând unificarea învăţământului primar; şcolile primare să fie publice şi de stat; obiectele de învăţământ să corespundă programelor şi materia să fie împărţită pe clase. Se cere ca libera concurenţă să fie apanajul cadrelor didactice, iar învăţătorii să se recruteze numai din şcoala normală, care să aibă opt ani de studiu.

În anul 1922, luna august, apare la Caracal revista învăţătorilor din judeţul Romanaţi, „Făclia”.

În acest an ar mai fi de semnalat înfiinţarea la Cluj a Băncii Învăţătorilor, care a adunat destul de repede un capital de 1 milion de lei de la cei 1664 de acţionari ai săi. În anul următor avea 3373 de membri, iar capitalul în cele trei sucursale, Agnita, Bistriţa, Gherla, la 17 249 753 de lei. Se poate lesne observa şi organizarea pe linia într-ajutorării materiale a învăţătorimii.

În anul 1923 este o sincopă în privinţa semnalizării unei întruniri la nivel central al învăţătorilor, pentru ca în anul 1924, pe data de 24 iulie să fie promulgată „Legea învăţământului primar unitar, obligatoriu şi gratuit (Decretul nr.2571)” şi „Legea învăţământului primar normal (pedagogic)”.

Conform unei hotărâri din mai 1922, s-au creat asociaţii regionale separate în Transilvania şi Banat, învăţătorii din cele trei judeţe bănăţene formând o asociaţie aparte, continuându-şi vechea tradiţie. Nu ştim ce să credem, dar tot „cuiul lui Pepelea”, care mereu încearcă să scoată capul său semidoct, interesat de multe ori, credem că a stat la baza luării acestei decizii separatoare, însă ei, vrednici, şi-au văzut de treabă, „ţesând şi nu încurcând iţele”.

Abia în anul 1926 „Are loc la Bucureşti cel de-al XV-lea Congres al Asociaţiei corpului didactic primar din România, la care s-a hotărât ca organizaţia profesională a învăţătorilor să se transforme în Asociaţia unitară a corpului didactic primar, iar statutul votat de Congres înscrie ca probleme: ridicarea şi menţinerea prestigiului corpului didactic primar şi apărarea celor năpăstuiţi (subiect valabil şi abordabil şi astăzi)

Apare la Giurgiu „Glasul vremii”, revista învăţătorilor din Vlaşca. În anul 1927, la 1 ianuarie, mai apare o revistă, cea a Asociaţiei învăţătorilor din Constanţa, intitulată „Convorbiri didactice”. Din anul 1929 se va numi „Semănătorul”.

Între 27-28 decembrie „Se ţine la Cluj cel de-al X-lea Congres al Asociaţiei învăţătorilor din Transilvania, congres jubiliar, la care au luat parte reprezentanţi din toate secţiile. Congresul al X-lea poate fi considerat drept o manifestare a întregii dăscălimi române. La Congres s-au dezbătut: reorganizarea serviciului de control al învăţământului primar, încadrarea învăţătorilor şi acordarea gradaţiilor, salarizarea, pensionarea şi reglementarea situaţiei învăţătorilor tineri”.

A apărut primul număr al revistei „Vremea şcolii”, a Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Iaşi, iar în judeţul Vîlcea revista lunară „Învăţătorul”. Învăţătorii brăileni scot revista „Foaia învăţătorului”. Învăţătorii din Craiova editează revista „Culegeri pedagogice”. Alte reviste care apar: „Chemarea noastră” în judeţul Fălticeni, „Catedra”, la Galaţi, editată de D.F.Fani, Revista învăţătorilor din Mehedinţi, la Turnu Severin. Pedagogul Grigore Tăbăcaru, cel care publică la Bacău lucrările „Pedagogia” şi „Didactica”, editează în acelaşi oraş „Revista învăţătorilor”. Nicolae Iorga publică la Bucureşti „ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESC”.

În anul 1929, pe 16 iunie, are loc la Roman Congresul Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Roman, care a avut ca ordine de zi: chestiunea salarizării şi a celorlalte drepturi ale învăţătorilor; întreţinerea şcolilor primare; legea obligativităţii; organizarea instituţiilor învăţătoreşti şi subsecţiilor asociaţiei judeţene.

În 6-8 octombrie a avut loc Congresul general al Corpului didactic din România, la care au fost peste 10 000 de participanţi.

Pe data de 2 decembrie se constituie „Federaţia corpului didactic din România”, iar între 6-7 dec. are loc la Bucureşti o adunare extraordinară la care participă delegaţii judeţene şi ai asociaţiilor din Transilvania şi Banat. Se votează statutul, iar preşedintele biroului este ales D.V. Ţoni.

Tulcea editează „Învăţătorul tulcean”.

Până în anul 1931 sunt o serie de momente importante, din care consemnăm apariţia unor reviste.

În 1930: „Lămuriri şcolare” în judeţul Tecuci, la Blaj „Documentele vremii”, revista învăţătorilor din judeţul Tîrnava Mică, la Dorohoi „Cuvântul nostru”, organ al învăţătorilor din Judeţul Dorohoi, la Galaţi „Căminul şcolii”, la Tg. Jiu gorjenii editează „Revista învăţătorimii gorjene”. Apare „Plaiuri hunedorene”, revista învăţătorilor din judeţul Hunedoara.

În perioada 21-26 octombrie „Are loc Congresul Asociaţiei unitare a cadrelor didactice din România (al XIX-lea), la care a participat N. Iorga, Ministrul Instrucţiunii Publice”. La Constanţa apare revista „Gazeta învăţătorului”, editată de Oprea Zaharia.

Între 28-29 august 1932 „Are loc la Bucureşti Congresul ordinar al Asociaţiei generale a învăţătorilor din România (al XX-lea). La Congres participă peste 1500 de învăţători din tot cuprinsul ţării, precum şi Dimitrie Gusti, ministrul Instrucţiunii Publice. Sunt dezbătute următoarele probleme: a. Întreţinerea învăţătorilor-raportor Gh. Verescu-Vaslui; b. înaintarea învăţătorilor-raportor Jean Mrejescu (Mrejeru)-Piatra-Neamţ; c. casa de credit a corpului didactic-raportor D.V. Ţoni; d. presa învăţătorească-raportor Pavel Iemonca-Banat”.

Evenimentele anului 1933 pot fi sintetizate astfel:

Pe 26 februarie, Asociaţia învăţătorilor prahoveni, împreună cu profesorii secundari, protestează împotriva salarizării personalului didactic.

Tot în această lună Asociaţia învăţătorilor din judeţul Dîmboviţa protestează împotriva reducerii salariilor şi solicită excluderea învăţătorilor parlamentari care au votat împotriva dăscălimii româneşti.

Apare la Vaslui primul număr al revistei „Glasul învăţătorului”. La Sfântu Gheorghe apare revista învăţătorilor, „Era nouă”. Apare la Iaşi revista învăţătorilor, „Albina”.

În anul 1934, la Bălţi, s-au organizat între 5 şi 15 august cursuri de vacanţă pe tema „Scopul şi importanţa lucrului manual în şcoala primară”.

În data de 8 septembrie „Se ţine la Iaşi Congresul Asociaţiei generale a învăţătorilor (al XXII-lea), la care participă peste 4000 de învăţători din întreaga ţară şi personalităţi culturale şi politice în frunte cu ministrul, dr. C. Angelescu. S-au discutat despre şcolile superioare ţărăneşti, institutele universitare pentru învăţători şi salarizarea învăţătorilor”.

Apare la Fălticeni revista Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Baia, „Gândul nostru”. Judeţul Turda publică revista „Organul şcoalei”, editată de Gabriel Brumă. La Bucureşti apare revista învăţătorilor, „Luminătorul”. Apare revista Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Neamţ, „APOSTOLUL”.

Apar multe lucrări de psihologie şi pedagogie, iar Dimitrie Gusti publică la Bucureşti „Sociologia monografică-ştiinţă a realităţii sociale”. După acest studiu privind întocmirea monografiilor, la solicitările locale, mulţi învăţători vor întocmi Monografii valoroase şi istoricul învăţământului din zonele cărora le aparţineau. Astăzi, astfel de lucrări, aşa cum este una în două volume la Neamţ, abia acum publicată, sunt adevărate „mine de aur” pentru cei care se încumetă să realizeze studii monografice. În acest judeţ s-a născut Episcopul de la Dunărea de Jos, de la Huşi şi de la Roman, fiu al plaiurilor gârcinene, fost ministru al Instrucţiunii şi Cultelor în timpul Domniei lui Al.I.Cuza, Melchisedec Ştefănescu. Ne impresionează un fragment din scrisoarea către I.H. Rădulescu, datată 23 ian. 1865, din care reiese că pe temeliile trecutului, luând ce este bun din el, se poate construi viitorul. El scrie astfel: „Nu a rupe cu trecutul, ci a ne lega mai strâns trebuie cu trecutul nostru, prin studierea naţionalităţii noastre în toate ramurile ei, prin luminile bărbaţilor din trecut care au lucrat la fundarea naţiunii noastre prin virtuţile lor civice şi religioase şi morale, care dau caracter naţional românesc şi chiar greşelile lor sunt învăţătoare pentru noi spre a ne feri de ele ca unele ce aduc consecinţă funestă; iar nu să fim venetici în ţara noastră, căci aceia însemnează a rupe cu trecutul şi să fim reduşi a căsca gura când la Petersburg, când la Constantinopol, când la Viena, când la Paris şi ce se face pe-acolo, să facem şi noi ca maimuţele şi, totodată să credem că facem progres în România”.

Despre el se spune că a fost cu mult timp înainte dascăl la Seminarul „Veniamin Costachi” şi „ca inspector, locuind în seminar a fost un pedagog model: prin observaţiuni minuţioase ajunsese a cunoaşte caracterul fiecărui elev, aşa că prin poveţe aruncate în mod fin prevenea multor elevi neajunsurile firii lor...Fire simţitoare, ajuta la orice ocazie pe şcolarii săraci şi orfani, la vorbea blând şi încurajator – era sprijinul şi protectorul lor. Caracterul său era nobil, vorba măsurată, privirea dulce; avea o elocinţă convingătoare – acestea erau armele cu care se impunea şi celor răi care se îndreptau. Bun şi amical cu cei buni, aspru şi neînduplecat cu cei răi.”

Câte putem învăţa de aici, astăzi, noi, educatorii moderni !

Anul 1935 aduce un nou Congres. Pe 13 iulie, „Are loc la Timişoara Congresul Asociaţiei generale a învăţătorilor din România (al XXIII-lea), la care s-au dezbătut: educaţia naţională în şcoala primară, în statul român, controlul învăţământului primar; ierarhizarea organelor de îndrumare şi control; norme pentru salarizarea învăţătorilor; definitivatul; academiile pedagogice; procurarea cărţilor elevilor şcolilor primare şi problema învăţământului în Munţii Apuseni”.

Apar noi reviste editate de Asociaţiile învăţătorilor. V. Ţoni publică la Vaslui revista „Învăţătorimea vasluiană”. Apare la Craiova „Învăţătorul”. La Tulcea se publică de către G. Petrache, „Copilul dobrogean”. La Focşani, în judeţul Putna este publicată o revistă pentru învăţători. Apare la Piatra-Neamţ primul număr al revistei „Preocupări didactice”, editată de Virgil Dobrescu.

În 1936 apare la Bârlad revista Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Tutova, „Duh nou”.

Între 7 şi 8 martie, la Bucureşti are loc „Congresul extraordinar al profesorilor secundari, la care ia parte şi delegaţia Asociaţiei învăţătorilor din România. (întrucât nu a mai avut loc alt Congres al învăţătorilor în acest an, îl vom considera ca fiind al XXIV-lea). Congresul a solicitat elaborarea unei legi, mai echitabile, a armonizării salariilor şi trecerea tuturor drepturilor de salarizare a cadrelor didactice în noul buget”.

În luna mai, 1937 „Asociaţia generală a învăţătorilor din România organizează la Bucureşti primul Congres pedagogic al învăţătorilor. Punctul central al discuţiilor l-a constituit: învăţătorul, pregătirea şi perfecţionarea lui” (?, al XXV-lea). (Acesta sau altul precedent a fost luat în cronologia desfăşurării Congreselor).

În luna septembrie „A avut loc la Oradea Congresul Asociaţiei generale a învăţătorilor din România. Au participat: Iaroslav Jurek, delegat al învăţătorilor cehoslovaci, I. Nisipeanu, rectorul Universităţii din Cluj şi alte personalităţi”. Cronologic îl considerăm a fi cel de-al XXVI-lea. Consemnăm participarea la acest Congres al unui oaspete de peste hotare.

La Constanţa apare revista Asociaţiei învăţătorilor din judeţ, „Convorbiri didactice”. La Lugoj, Pavel Jumanca publică „Învăţătorul bănăţean”, revista Asociaţiei din judeţul Severin.

În prealabil, la Oradea, în luna ianuarie „Se ţine o şedinţă a comitetului central al Asociaţiei generale a învăţătorilor, unde s-au dezbătut următoarele probleme: a) precizarea reglementărilor privind salarizarea, crearea de noi posturi şi respectarea drepturilor de mai înainte; b) fixarea modificărilor ce se impun la legea învăţământului primar; c) stabilirea mijloacelor cele mai eficace ale acţiunii întreprinse pentru rezolvarea acestor deziderate, mergând de la demersuri până la convocarea unui Congres extraordinar; d) atitudinea Asociaţiei faţă de situaţia din ţară, adoptându-se hotărârea profund greşită ca şi de acum înainte asociaţia să nu ia nici un fel de atitudine politică”.

Pe 5 septembrie se ţine la Bucureşti adunarea generală a Asociaţiei învăţătorilor, care a adoptat modificările aduse unor articole din statute. Asociaţia judeţeană a învăţătorilor din Iaşi organizează primul curs învăţătoresc pe lângă Universitatea din Iaşi, la care au participat peste 600 de învăţători din judeţul Iaşi şi din judeţele limitrofe.

În 1939, febr.1, apare la Bucureşti „Manifestul program privind învăţământul”. T. Iacobescu organizează Adunarea generală a asociaţiei învăţătorilor din Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la unirea în cadrul Asociaţiei învăţătorilor de pe întreg cuprinsul ţării.

În anul 1940, pe data de 6 iunie „Cu sprijinul Asociaţiei generale a învăţătorilor se întemeiază gruparea învăţătorilor scriitori, care funcţionează ca o secţie a Asociaţiei generale, al cărui preşedinte era Mircea Ispir. Ea avea patru secţii: literatură, ştiinţifică, socială, artistică şi avea editură proprie”.

Cu o oarecare tristeţe sfârşim cutreierarea prin istoria mişcării învăţătoreşti la începutul secolului XX. A urmat pustiitorul război şi pată de neşters pe istoria omenirii. Acesta ne-a catapultat pe toţi, deci şi învăţătorimea, direct în cel de-al treilea mileniu şi abia în anul 2006 un vrednic fiu al meleagurilor arădene, cu sprijinul câtorva apropiaţi lui, primind lumina Divină, a reînnodat tradiţia pierdută, de organizare a învăţătorilor de pe întreg teritoriul ţării şi a alăturării de idealurile comune, a celor de peste hotare.

Binecuvântaţi să fie cei care ne-au deschis drumul şi dorim tuturor colegilor de azi şi de mâine să nu lase pradă întâmplării acest monolit din care au făcut, fac şi vor face parte toţi cei aleşi de Dumnezeu să lumineze neamul românesc !
Bibliografie:

M.Bordeianu, P. Vladcovschi, „Învăţământul românesc în date”, Ed. Junimea, Iaşi, 1979

Înv., Romel Bârjoveanu, Şcoala Nr. 8 Piatra-Neamţ

Înv., Gica Ionescu, Şcoala „EvanghelieZappa” Broşteni, Ialomiţa

Înv. Maria Popov, Şcoala Nr. 18 Galaţi

Înv. Simona Şipoş, Şc „Teodor Murăşanu” Turda